Drumul sufletului după moarte

Fraţii mei, să ne aducem aminte de nemurirea sufletului. Să ştiţi că suntem pe pământ străin şi călători. Auziţi ce zice Psaltirea: Nemernic este omul pe pământ şi străin ca toţi părinţii săi. Nimeni nu rămâne în lumea aceasta. N-am venit să stăm aici. Aici este o trecere necontenită; am răsărit prin naştere şi asfinţim prin moarte.
Sfântul acela, dumnezeiescul Iov, zice aşa: Din pântecele maicii mele am căzut în groapă. Aţi auzit? Atât i s-a părut viaţa pe pământ, după 400 de ani. Că, după bătaia aceea Dumnezeu i-a mai dăruit 140 de ani de viaţa, după ce l-a încercat cu atâtea chinuri şi boli; şi atât i-a părut, că din pântecele maicii sale a sărit în groapă. O săritura i-a părut viaţa.
Voi nu auziţi cu ce ne aseamănă Duhul Sfânt? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Şi iarăşi: Zilele lui ca umbra trec. Şi iarăşi: Zilele mele ca umbra s-au plecat şi eu ca iarba m-am uscat.
Şi iarăşi zice: S-au stins ca fumul zilele mele şi oasele mele ca uscăciunea s-au uscat. Şi iarăşi: Zilele anilor noştri ca pânza păianjenului. Cu pânza păianjenului s-au asemănat zilele vieţii noastre. Adică, cât este de slabă pânza păianjenului, aşa-i de slabă viaţa noastră pe pământ; suntem umbra, vis şi floare pe pământ!
Dumnezeu zice lui Isaia: Ascultă, proorocule, strigă şi zi aşa înaintea poporului: Tot trupul omului este iarbă şi toată slava omului este ca floarea ierbii. Uscatu-s-a iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Deci, să nu punem bază pe viaţa aceasta, că-i umbră şi vis.
Ştiţi ce rămâne în veci? Sufletul. Trupul vedeţi că se face ţărână. Că îngropăm şi dezgropăm morţii şi se fac în puţină vreme ţărână. Mai ales după o vreme nici oasele nu mai rămân; toate se fac nimic.
Asta-i şi porunca cea dintâi, că pământ eşti şi în pământ vei merge. Dar sufletul nu moare niciodată. Sufletul rămâne în vecii vecilor, că el este duh şi nu poate să moară. Aşa l-a făcut Dumnezeu.
Dar, ca să ştiţi ce se întâmplă cu sufletul când moare omul, am să vă spun care-i drumul sufletului imediat după moarte, după tradiţia Bisericii Ortodoxe.
De când murim şi până la 40 de zile, când are loc judecata particulară a sufletului şi se hotărăşte de Dumnezeu unde o să stăm, la bine sau la rău, până la judecata de apoi, este un timp de tranziţie, adică un timp provizoriu, pentru drepţi şi pentru păcătoşi.
Când moare omul şi când îşi dă sufletul, în clipa aceea apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă. Aşa arată Sfântul Efrem Sirul.
Şi este o mare luptă atunci. Că sfintele puteri se luptă cu diavolii cum să ia sufletul, că ei zic că este al lor, că are păcate mai multe; iar îngerii zic că are mai multe fapte bune. Şi este o mare luptă şi de aceea se teme sufletul să iasă din trup. I se leagă limba când vede toate astea. El vede atunci multe, dar nu poate să spună. El ar spune: "Uite, câţi diavoli au venit!".
A văzut la Agapia Veche, părintele Eftimie, cu o săptămână înainte de a muri, cum se luptau îngerii cu diavolii pentru suflet, zicând: "Uite cum se luptă! Îngerii Domnului sunt cu cununi de aur pe cap şi-i lovesc pe draci. Uite cum fug!"
Cu o săptămână înainte a spus când va muri, căci a fost un om ales al lui Dumnezeu, cum spuneau maicile. Dar nu toţi văd taina aceasta, şi să o poată spune; o văd, dar nu o pot spune.
Atunci în ceasul morţii are mare îndrăzneală îngerul de la botez. Când vine acesta, toţi se dau la o parte. Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare putere. De aceea, când vă rugaţi acasă, după ce aţi terminat rugăciunile, să faceţi şi câteva închinăciuni la îngerul pe care îl aveţi de la Botez şi să ziceţi aşa: "Sfinte Îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos, Dumnezeu, pentru mine păcătosul sau păcătoasa!".
Pentru că acest înger, nu numai că ne păzeşte acum, dar el ne păzeşte şi în vremea morţii. El călătoreşte cu noi prin vămile văzduhului, până la 40 de zile şi îl avem de la dumnezeiescul Botez mare ocrotitor. Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.
Auziţi ce zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Şi iarăşi zice: Tăbărî-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dânsul şi-i va izbăvi pe ei. Deci este clar că îngerul este cel ce ne păzeşte şi în viaţa de acum şi după ce murim, până la 40 de zile.
Vine acel înger şi zice: "Daţi-vă la o parte, diavolilor! Eu ştiu viaţa acestui suflet, de când s-a născut şi până acum". Şi îngerul, venind, începe a vorbi cu sufletul aşa: "Nu te teme, frate suflete!" Sfântul Grigore de Nissa ne spune de ce-i zice frate. Pentru că şi îngerul şi sufletul sunt fiinţe raţionale, de sine stăpânitoare, cuvântătoare şi sunt duhuri, cum zice Sfânta Evanghelie: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu.
Iată trupul tău! Ia aminte, frate suflete, acesta-i trupul tău, aceasta-i casa ta în care ai stat până acum. Cu acesta te-ai zămislit în pântecele maicii tale, cu acesta ai trăit 20, 60, 80, câţi ani a vrut Dumnezeu să-ţi dea pe pământ; că la Dumnezeu este viaţa, iar nu la noi.
Ia aminte, frate suflete, când va suna trâmbiţa judecăţii de apoi, într-o clipeală a ochilor are să învie acest trup, cum îl vezi, şi ai să intri într-însul şi ai să mergi la judecată, cum spune Apostolul Pavel: Toţi vor sta înaintea divanului judecăţii lui Iisus Hristos, ca să ia fiecare după cum a lucrat, bine sau rău.
Îngerul păzitor îi aduce iar aminte: "Iată, frate suflete, când erai copil mic - sau copiliţă mică - te-a trimis mama să aduci o căldare de apă sau să aduci zarzavat din grădină, sau să aduci gâştele de la păscut, sau să faci o treabă cât de mică în ogradă. Uite, aşa gândeai tu atunci; aşa înţelegeai tu atunci". Şi începe să-i aducă aminte din mica copilărie ce bine a făcut el cu trupul acesta şi ce rău a făcut. "Uite aşa ai făcut, când erai în clasa întâi la şcoală, în a doua, a treia; uite aşa făceai! După ce ai ieşit în lume, când erai fată mare sau flăcău, când te-ai însurat sau măritat, uite aşa făceai". Şi-i aduce aminte din pruncie şi până la moarte în fiecare zi şi ceas ce a făcut. Că sufletul, după ce iese din trup, foarte tare ţine minte. Este ca razele soarelui. Nu-l mai îngreunează pământul, nici trupul ca să uite. Toate le vede ca o oglindă.
Aceasta se întâmplă în ziua întâi după moarte.
Ziua a doua după moarte se întâmplă un lucru mai înfricoşat. În ziua a doua după moarte îl ia îngerul păzitor şi-l duce pe unde a umblat omul toată viaţa. Atunci se întâmplă ceea ce spune în Psaltire: Pentru ce mă tem în ziua cea rea? Că fărădelegea călcâiului meu mă va înconjura.
Toată icoana vieţii omului se descoperă a doua zi după moarte. Dar ai să spui: "Părinte, cum poate sufletul omului să meargă într-o zi pe unde a mers toată viaţa?"
Sufletul înconjoară pământul cât ai clipi din ochi. Sufletul nostru şi îngerul păzitor merg mai repede ca razele fulgerului, cum spune în Biblie: Alerga-vor, Doamne, în grabă şi mai repede ca razele fulgerelor, sufletele drepţilor se vor întoarce la Tine, citim la proorocul Iezechiel şi în multe locuri.
Sufletul este fiinţă gânditoare şi nici nu am zis cu limba un cuvânt şi cu gândul am şi înconjurat pământul mai înainte de a-l pronunţa; uite cum aş spune eu acum: Pekin, New York, Moscova, Bucureşti, Sihăstria.
Aşa de repede merge sufletul, după ce ieşim din trup. Şi nu-i o greutate să se ducă el, în ziua a doua, cu îngerul pe unde a umblat toată viaţa. El numai gândeşte şi a şi ajuns în locul acela, căci merge ca gândul.
Şi unde-l duce în ziua a doua? Îl duce pe unde a umblat omul toată viaţa, şi-i arată unde a făcut bine şi unde a făcut rău. Şi nu-i arată decât adevărul.
"Uite, aici ai jucat, aici te-ai îmbătat, aici ai desfrânat cu atâtea femei sau cu bărbaţi; aici ai înjurat, aici ai fumat, aici ai avortat atâţia copii, aici ai ocărât, aici ai furat, aici ai cântat, aici te-ai lenevit, aici te-ai răzbunat pe cineva. Ai batjocorit, ai blestemat, ai bătut. Nu te-ai spovedit, n-ai postit şi te-ai împărtăşit cu nevrednicie!"
Şi-i arată şi faptele bune: "Uite, suflete, aici ai mers la biserică; aici ai ascultat cuvântul lui Dumnezeu, aici ai miluit pe cei săraci, aici ai învăţat pe copii frica de Dumnezeu; aici ai citit sfintele cărţi, aici ai mers la biserică, aici ai răbdat necazurile cu bucurie, aici ai dat un cuvânt de folos la altul, dincolo ai făcut milostenie, ai îmbrăcat pe cel gol, ai adăpat pe cel însetat, ai primit pe cel străin".
Îi arată toate, toate, şi sufletul săracul nu poate zice nimic, că nu-i arată decât adevărul, pentru că îngerul nu poate să mintă. Îi arată şi cele bune şi cele rele.
Şi se minunează sufletul foarte şi îl întreabă pe înger:
- Sfinte îngere, cum de ştii tu acestea toate?
- Cum să nu ştiu, dacă pururea am fost cu tine! Tu ai mâncat, eu nu pot mânca; tu ai dormit, eu nu am dormit; tu ai băut, eu nu pot bea; tu ai stat degeaba, eu nu pot. Eu nu-s duh care poate mânca, sau bea sau dormi. Eu pururea am fost treaz - cum zice în Psaltire: Nici să dormiteze cel ce te păzeşte. Că dacă nu aş fi fost eu cu tine, diavolii ar fi făcut mare prăpăd, împreună cu vrăjmaşii tăi văzuţi şi nevăzuţi. Eu te-am apărat şi pururea am fost lângă tine şi mereu am scris ce gândeşti tu. Că eu ştiu gândurile tale şi ce vorbeşti tu şi ce faci tu, bine sau rău".
Asta se întâmplă în ziua a doua. Îl duce îngerul păzitor pe suflet pe unde a umblat toată viaţa.
Iar în ziua a treia după moarte, sufletul ne vede pe noi. Vede că plânge mama, plânge sora sau soţia sau soţul. Vede că plâng neamurile după el şi îi pare rău. Dar nu mai are grija noastră; el se gândeşte atunci numai la el, şi zice: "Ei rămân pe pământ şi se vor pocăi, că mai au vreme să facă fapte bune. Dar eu unde mă duc? Cine mă va ajuta pe mine acolo?"
Şi aşa merge ziua a doua pe unde a mers toată viaţa. Iar în ziua a treia, lucru şi mai înfricoşat. I se mai dau îngeri însoţitori sufletului nostru şase îngeri purtători de lumină şi cu cel de la Botez, sunt şapte, ca să treacă înfricoşatele vămi ale văzduhului.
Aţi auzit de cele 24 de vămi ale văzduhului. Se fac slujbe pentru cei ce vor să aibă milă de la Dumnezeu şi să-i scape de duhurile întunericului din văzduh.
Cele mai importante slujbe pentru cei care mor sunt spovedania generala şi Sfânta Împărtăşanie, precum şi împăcarea cu toţi. Iar imediat după moarte se face 40 de zile Sfânta Liturghie şi parastase cu dezlegări şi milostenie la cei săraci, care ajută sufletul cel mai mult când trece vămile. Că Biserica, fiind mama noastră spirituală, se roagă acum pentru bietul sufletcare-i fiul ei după dar din Botez, să treacă uşor atunci vămile văzduhului.
Ce se întâmplă până ce va trece sufletul vămile văzduhului? Atunci vede omul cât de folos îi era lui să fie mărturisit curat de păcate. Dacă nu ar fi lăsat Dumnezeu între El şi noi taina Sfintei Spovedanii, nici un om nu s-ar mântui. Că zice Apostolul Iacov că: Toţi multe greşim şi nimeni nu-i fără păcat.
Dar între noi şi Dumnezeu s-a lăsat taina Spovedaniei, care-i al doilea botez, cum zice preotul; aţi auzit că zice la mărturisire: "De vreme ce cu al doilea botez te-ai botezat, după rânduiala Tainelor creştineşti".
Acum vede sufletul cât de folos îi era, dacă era mărturisit, când trece vămile.
De aceea, vă rog să ţineţi minte: Cănd vezi că s-a îmbolnăvit în casă mama, sora, fratele, soţia, nepotul, copilul, tata, fiica, nu aduce întâi doctorul; întâi adă preotul şi-l spovedeşte curat de toate păcatele.
Omul trebuie să se spovedească obligatoriu de patru ori pe an toată viaţa, în cele patru posturi, cât trăieşte el, dar mai cu seamă când vezi că s-a îmbolnăvit rău. Atunci cheamă preotul repede să-l spovedească. Nu cănd i s-a legat limba sau şi-a pierdut conştiinţa; ci din vreme, când are mintea clară şi ţine minte. Şi-i spune: tată, mamă, băiete, spune tot ce-ai făcut!
Pune-l să scrie pe un caiet, dacă ştie, şi să-şi aducă aminte tot, că dacă ai reuşit să faci o spovedanie bună, ai câştigat sufletul lui. Că ce spun sfinţii Părinţi? Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. El stă în iad numai până se curăţă de păcat, pentru că spune Sfânta Evanghelie: Nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor.
Ai auzit ce spune un sfânt?
El a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. "Cum, Doamne, din foc ies porumbei?" s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon stând în iad şi şi-au plătit tot ce aveau de plătit.
Pentru că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie. Că jertfa şi răscumpărarea noastră se face prin sângele lui Iisus Hristos. Cum zice şi Apostolul: Sângele Lui ne curăţă de orice păcat.
Creştinul, dacă a murit mărturisit şi dacă, Doamne fereşte, are păcate grele şi nu şi-a făcut canonul, el îşi face canonul dincolo, în iad. Dar din iad îl scoate Biserica prin Sfânta Liturghie, prin dezlegări şi milostenie şi tot la rai merge.
Iar dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, aproape cum ar muri nebotezat. Toate slujbele care se fac pe pământ pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă nimic necurat nu va intra întru Împărăţia cerurilor.
Aşa au aşezat dracii vămile că, dacă ar putea, nici unul să nu treacă la cer. Ştiţi de ce au ei ura şi zavistia asta pentru oameni? Pentru că sufletele drepţilor completează numărul din care au căzut ei. Lumea asta atât o ţine Dumnezeu - cum arată Sfântul Simeon Noul Teolog - până se va împlini numărul îngerilor căzuţi, din sufletele drepţilor. Nu citiţi la Psaltire?
Până se împlineşte numărul îngerilor care au căzut, că au fost foarte mulţi; a treia parte din îngeri, cum zice Apocalipsa: Am văzut un diavol mare, roşu, care a tras cu coada lui a treia parte din stelele cerului şi le-a aruncat pe pământ.
A căzut o treime de îngeri din toate cetele; şi din heruvimi şi din serafimi, din toate cetele, care au fost de-un gând cu satana, ca să se facă asemenea lui Dumnezeu. Şi de aceea au atâta ură diavolii, că ştiu că fiecare suflet, dacă trece la cer, cum spune Evanghelia: Şi vor fi toţi ca îngerii lui Dumnezeu, va fi în locul lor şi le va lua dregătoriile.
De aceea stau în văzduh şi zic: "Iată pe noi ne-a dat Dumnezeu jos din cer, iar sufletele acestea vor să treacă pe aici la Dumnezeu ne vor lua locul!". Şi atunci Dumnezeu le-a dat voie, cu dreptate diavolilor să stea în calea sufletelor, căci Dumnezeu, este şi drept, nu numai milostiv, şi au făcut aceste staţii sau vămi, între cer şi pământ, ca să arunce în iad pe cei ce mor nepocăiţi, în grele păcate.
Şi iată cum sunt aşezate: Vama întâi este pentru vorbirea de rău; vama a doua, pentru clevetire; vama a treia, pentru mânie, apoi lăcomia şi aşa mai departe, de la cele mai mici păcate, până la cele mai mari.
Şi cine n-a vorbit de rău?Cine nu s-a mâniat? Cine nu s-a lăcomit? Cine nu s-a lenevit? Cine n-a băut un pahar mai mult în viaţă? Sau cine n-a căzut cu gândul, cu imaginaţia şi chiar cu fapta în desfrânare în beţie, îndoială în credinţă şi în celelalte păcate trupeşti sau sufleteşti, cum citim în viaţa Sfintei Teodora?
Aţi văzut ce a spus Sfânta Teodora, când a ajuns la vama beţiei?
"Mă minunam foarte că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu şi de vin pe care le-am băut în viaţă. Şi-mi arătau şi când am băut, în ce clipă şi cu cine am fost şi de câte ori m-am îmbătat şi de câte ori am băut. Şi îi întrebam pe sfinţii îngeri:
- Cum de ştiu diavolii toate acestea?
- Dacă ei au fost îngeri!"
Să ştiţi, însă, că de la Botez, pe lână îngerul bun, care stă de-a dreapta creştinului, mai ai un înger din ceata stăpânilor iadului, un diavol care stă pe umărul stâng. Acela scrie tot ce ai făcut tu rău şi ce ai vorbit tu rău şi de toate păcatele ce le-ai făcut în viaţă. Iar îngerul bun scrie şi cele bune şi cele rele, cum spune acolo. Aşa crede Biserica lui Hristos.
Acum să vedem ce se întâmplă cu sufletul celui mărturisit, când vine diavolul cu zapisul unde sunt scrise toate păcatele omului. Nu le mai găseşte scrise! Atunci diavolii urlă, răcnesc şi se mănie că pe acest suflet care avea păcate mari, avorturi, preacurvii, furturi, înjurături, beţii şi altele, nu-l mai găseşte scris cu nimic. Când creştinul a fost dezlegat de preot pe pământ, Duhul Sfânt a şters de acolo toate păcatele lui. Cuvântul lui Hristos care zice: Tot ce va dezlega preotul pe pământ, va fi dezlegat şi în cer. N-aţi auzit? Ce va lega el pe pământ, este legat şi în cer.
Deci, spovedania, taina aceasta este aşa de mare, încât are putere să-l cureţe pe om de orice păcat, să-i dezlege toate păcatele. Numai dacă omul a fost cuminte în viaţă, dacă s-a spovedit curat, acela trece uşor înfricoşatele vămi ale văzduhului a treia zi.
Şi i se cântăresc faptele cele bune cu cele rele. Faptele cele bune sunt în formă de pietre scumpe, iar faptele cele rele în formă de pietre simple sau alte greutăţi.
Sufletul este foarte înţelept. El vede singur încotro merge. Dacă la vămi vede că trag păcatele mai greu, începe a plânge foarte şi a se întrista, mai ales că vede la vămi mii de diavoli care vor să-l răpească la fiecare vamă. Şi-i zice îngerul păzitor:
- Nu te teme, frate suflete, că nu ştii judecăţile lui Dumnezeu! Nu te teme!

Sufletul se bagă sub aripile îngerilor, când vede atâtea mii de draci. Un drac atât este de urât că dacă ar veni aici unde stăm noi acum, cum este el în iad, nu mai rămâne unul viu. Toţi muirm de atâta urâciune şi spaimă a îngerului căzut. Iar sufletul, când vede atâtea mii de draci se bagă sub aripile îngerului şi zice:
- Domnii mei îngeri, nu mă lăsaţi! Tare mă tem de aceştia!
Şi-i zic îngerii:
- Nu te teme, frate suflete, că eşti cu noi! Noi suntem garda lui Dumnezeu, care te însoţim pe tine! Doamne fereşte, la 40 de zile să nu cumva să cazi în mâinile lor! Dar acum n-ai grijă, că noi te păzim!
În ziua a treia sufletul nostru trece vămile văzduhului şi exact a treia zi, când a ieşit din trup, în aceeaşi clipă ajunge prima dată la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.
Şi ce vede el acolo? Că Sfânta Scriptură spune: Pe Dumnezeu nimeni odinioară nu L-a văzut. Dar ce vede sufletul atunci? Că pe Dumnezeu, Iisus Hristos, L-a văzut toată lumea. Şi n-a fost Dumnezeu? L-a văzut Avraam, L-a văzut Moise; dar L-a văzut cu pogorământ, după închipuire, cum a vrut să se arate. Dar fiinţa lui Dumnezeu nimeni nu a văzut-o, nici heruvimii, nici serafimii. Fiinţa lui Dumnezeu este inaccesibilă oricărei minţi raţionale din cer şi de pe pământ.
Deci, ce vede sufletul nostru a treia zi, când ajunge prima dată la tronul lui Dumnezeu? Iată ce vde, după mărturisirea Sfinţilor Părinţi. Vede strălucind o lumină negrăită, de miliarde de ori mai tare ca soarele, şi mireasma Duhului Sfânt. Aude cântările heruvimilor şi serafimilor şi apar nişte nori de aur azurii, mergând spre răsărit şi îngerii îngenunchează pe ei, împreună cu sufletul.
Şi odată se opresc în loc către răsărit. Că de aceea, să ţineţi minte, ne închinăm la răsărit când facem rugăciunile; pentru că tronul lui Dumnezeu este la răsărit. N-ai văzut ce zice Sfânta Scriptură? Şi au sădit rai în Eden spre răsărituri. N-aţi auzit ce spune Isaia? Răsărit este numele Lui. N-aţi auzit ce spune Psaltirea, pe care o aveţi în casă? Dumnezeu s-a suit peste cerurile cerurilor, spre răsărituri. Deci, la răsărit este tronul Sfintei Treimi.
Şi se opresc norii aceştia şi îngerii care satu în genunchi cu sufletul care-i la fel cu ei. A treia zi aude acest glas pe limba lui Adam: "Duceţi sufletul acesta în Rai şase zile". Că şase zile trece sufletul nostru prin Rai, cu iuţeala gândului. Atunci îngerii cei buni îl iau cu iuţeala fulgerului şi-l duc către grădinile Raiului.
Când ajunge sufletul acolo cu îngerii, nimeni nu poate spune ce frumuseţe este. Şi atunci vede acolo că o floare din Rai, cum spune Sfântul Andrei, este mai scumpă decât toate popoarele lumii, decât toate podoabele şi bogăţiile veacului de acum; pentru că aceea floare are viaţă şi niciodată nu se mai vestejeşte sau nu moare.
Acolo vede el, cum am zis, "Raiul desfătării", "Palatul Noului Sion", "Ierusalimul ceresc" şi câte spune Sfânta Scriptură.
Dar o negrăită bucurie este când sufletul aude cântările a milioane de îngeri, de heruvimi şi de drepţi, care cântă acolo. Apoi vede corturile drepţilor, despre care se spune la panahidă, cum spune şi Sfântul Cosma, care a fost prin Rai. Numai acolo câtă frumuseţe este!
Ajunge în nişte livezi, nişte pometuri care n-au margini. Apar nişte pomi cu frunza de aur, cu florile de aur şi sub fiecare pom este un cort şi în cort este o masă de aur, şi în pomii aceia cântă păsări ale căror aripi nimeni nu poate spune cât de frumoase sunt; şi acele păsări nu mai mor în veacul veacului.
Şi se minunează sufletul, că la unul cortul este de argint, la altul este de mărgăritar, la altul este de iachint, la altul de onix, la altul este de sardonix, la altul de ametist, la altul este de rubin, la altul de safir şi de celelalte pietre scumpe, de care se spune la Apocalipsă.
El vede că şi mesele nu-s toate la fel. Şi copacii rodesc pe o singură ramură câte 70 feluri de roade. Cântă şi frunzele pomilor, cântă şi florile lor, cântă şi păsările; curg râuri de miere şi de lapte prin livezile acelea ca oglinzile.
Este o mireasmă a Duhului Sfânt, pe care omul nu o poate spune. Dar cea mai mare bucurie când trece sufletul prin Rai alta este. Se întâlneşte cu neamurile lui.
Voi, fraţilor, să ştiţi că din neamul nostru avem şi în Rai, avem şi în iad, că Dumnezeu este drept. Cine a făcut rău, s-a dus în iad; cine a făcut bine, s-a dus în Rai. Şi acolo în Rai nu cunoşti când ai ajuns, numai pe bunicul sau pe străbunicul.
Dacă te-aş întreba acum pe mata: "Cunoşti pe străbunicul de 300 de ani în urmă?" De unde să-l ştii! Că de-abia dacă îl cunoşti pe cel de 50-60 de ani în urmă. Acolo în Rai, însă, se cunosc oameni unii cu alţii. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: "Mă întrebi dacă se cunosc sufletele în Rai? Ia aminte la Evanghelia cu bogatul şi săracul Lazăr. Când a murit bogatul şi când a murit Avraam? Cu mii de ani înainte şi se cunoşteau şi vorbeau".
Acolo în Rai îţi ies înainte neamurile toate care sunt la bine şi au palate de aur şi pietre scumpe şi livezi şi zic: "Măi, nepoate, măi! tu eşti al cutăruia, tu eşti a cutăreia, din ţara cutare, din satul cutare. Noi suntem neamuri cu tine. Noi am murit înaintea ta cu 100 de ani, cu 300 de ani. Tu eşti al cutăruia, tu nu ne cunoşti pe noi, dar noi te cunoaştem. Noi ştim unde mergi tu. Tu mergi la judecata particulară a sufletului. La 40 de zile se va hotărî cu tine unde mergi, în Rai sau în iad.
De vei afla milă la Dumnezeu şi te va da la bine, să vii la locaşurile noastre, că iată ce frumuseţi avem aici; ce palate şi ce minunăţii, pe care nu poate să le înţeleagă omul.
Şi aşa îl petrec neamurile lui şi îngerii, mergând prin Rai şase zile.
Sufletul atunci uită cu totul că a trăit pe planeta asta, că a avut mamă, că a avut soră, că a avut frate... Că el vede acolo alte bucurii, străine cu totul de lumea asta trecătoare. Şi atunci îngerul de la Botez, când vede că el se bucură tare, căci acolo nimeni nu poate sta întristat de atâta bucurie, se apropie de el şi-i spune aşa, dacă ştie că este drept: "Frate suflete, iată, la 40 de zile ai să vii să ocupi un loc de aici!"
Iar dacă-l ştie că-i păcătos îi zice: "Frate suflete, nu te bucura; nu te-am adus să rămâi aici. Te-am adus să vezi ce-ai pierdut în puţină vreme cât ai trăit pe pîmânt, dacă n-ai avut frică de Dumnezeu şi nu te-ai mărturisit şi n-ai postit şi n-ai mers la biserică şi n-ai făcut fapte bune!"
Când aude sufletul că nu va rămâne în Rai - căci el credea că va rămâne acolo în veci - cât de mare bucurie este în Rai, el se mâhneşte şi începe a plânge cu amar.
- Cum, n-am să rămân aici? întreabă el pe îngerul său păzitor.
- Nu! îi răspunde îngerul. Pe aici treci numai să vezi în puţină vreme ce-au câştigat oamenii cu frica lui Dumnezeu şi ce-au pierdut cei necredincioşi, care nu s-au închinat lui Dumnezeu!
Aşa trece sufletul şase zile prin Rai şi cu trei, care au fost până au ajuns la tronul Sfintei Treimi, se fac nouă. Iar la nouă zile vin iarăşi, ca fulgerele cerului pe nori, îngerii, şi-l duc înaintea Preasfintei Treimi, în lumina cea neapropiată gânditoare. El nu vede pe Dumnezeu, că nici heruvimii nu-L văd; numai lumină şi lumină negrăită, care nu se poate spune.
Şi se opresc norii aceştia şi la nouă zile aude acest cuvânt, dacă sufletul este drept: "Acest suflet să aibă desfătarea şi bucuria cea fără margini a celor nouă cete îngereşti!" Iar dacă-i păcătos: "Sufletul acesta să nu aibă parte de fericirea şi slava celor nouă cete îngereşti!" Acest cuvânt îl aude la nouă zile şi apoi aude, zicând: "Duceţi sufletul acesta prin iad 30 de zile".
Atunci îl iau îngerii şi-l întorc către miazănoapte şi către apus, la locurile iadului, care nu au margine. Şi atunci sufletul, când îl duc îngerii la iad, vede acolo ce spune Sfânta Scriptură: "Iadul cel mai de jos", "Fântâna adâncului" şi "Iezerul de foc" de la Apocalipsă. Acolo vede el viermele cel neadormit, despre care a spus Hristos, Dumnezeul nostru; vede focul cel nestins, gheena, foc negru care-i de miliarde de ori mai fierbinte ca focul pământesc şi care n-are margine adâncimea lui.
Acolo vede el întunericul cel mai dinafară, cel mai dinăuntru, scrâşnirea dinţilor şi tartarul, câte mai auziţi la Sfânta Liturghie şi în Scriptură.
Şi când vede el atâtea feluri de munci şi atâtea feluri de draci, vede acolo muncindu-se şi neamuri de-a lui, cum vedea mai înainte în Rai. Şi neamurile ştiu pe unde trece şi-i ies înainte şi strigă către el:
"Frate, nepotule, vărule, moşule, matale te duci la judecata particulară. Te rugăm din inimă, adu-ţi aminte de noi şi te roagă lui Dumnezeu pentru noi, dacă te va da la bine. Uite, noi ne muncim aici de atâţia ani, de 200 de ani, de 300 de ani, de 500 de ani fiecare!"
După cum se bucura sufletul mai înainte în Rai, că şi-a văzut neamurile lui la bine, acum se scârbeşte de aceste neamuri ale lui, care, pentru păcatele lor, au fost rânduite la osândă.
Şi trec cele treizeci de zile prin iad şi cu nouă care au fost când s-a întors din Rai sunt 39 de zile. Iar în a 40-a zi ăl iau îngerii şi-l duc a treia oară la scaunul Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi, în lumina cea neapropiată, gânditoare, spre închinare.
Şi atunci, la 40 de zile, aude acest glas în limba aramaică a lui Avraam, dacă sufletul este drept: "Duceţi acest suflet în Gan Eden!", adică în desfătare şi bucurie fără margini; iar dacă, Doamne fereşte, este păcătos aude: "Duceţi sufletul acesta în Şeol sau Hades", adică în iad şi în muncă.
Îngerii lui Dumnezeu, cât sunt de buni şi preamilostivi, însă, dacă le dă poruncă Dumnezeu să-l ducă la greu, îl duc în iad.
Dacă ar vedea atunci cineva cum se roagă sufletul nostru la îngeri, când vede că-l duc la chinuri, ar plânge temeliile pământului. Se bagă sub aripile îngerilot şi zice:
- Îngerii lui Dumnezeu, cei preasfinţi, cei preabuni, nu mă lăsaţi! Unde mă duceţi?Într-ale cui mâini mă duceţi? Cine ar să mă mai scoată pe mine de acolo? Cine mai are milă acum de mine?Cine ştie de pe faţa pământului în ce chinuri mă duc eu acum?
Iar îngerii plâng şi-i spun:
- Frate suflete, noi suntem slugile lui Dumnezeu, noi avem poruncă. Nu putem face nimic mai mult, decât cum porunceşte Ziditorul: să te ducem la bine sau la rău!
Şi-l duc, dacă, Doamne fereşte, sufletul a trăit rău, în păcate şi fără pocăinţă la rău sau dacă-i bun şi a păzit poruncile Domnului, îl duc la Rai, potrivit cu faptele lui bune sau rele.
Aceasta se întâmplă la 40 de zile după moarte. De aceea Biserica, mama noastră cea duhovnicească, are mare grijă să facă pomeniri după fiecare mort la 3 zile, la 9 zile şi la 40 de zile, pentru că atunci se hotărăşte unde va sta sufletul nostru, la bine sau la greu.
De la 40 de zile mai rămâne o singură portiţă deschisă pentru suflet. Dacă sufletul a fost în credinţa ortodoxă adevărată şi a fost fiu adevărat al Bisericii lui Hristos, şi dacă n-a căzut în vreo sectă sau în alte rătăciri, sau păcate grele şi dacă a fost spovedit şi împărtpşit, Biserica îl poate scoate din chinurile iadului prin sfintele slujbe şi prin milostenie.
Biserica este mama noastră spirituală, care ne-a născut pe noi la dumnezeiescul Botez prin apă şi prin duh. Biserica este stâlpul şi întărirea adevărului, Biserica este trupul lui Hristos, Biserica este mireasa Mielului, cum spune la Apocalipsă.
De aceea, are mare îndrăzneală către capul ei din ceruri care este Hristos. Aţi auzit ce spune Hristos în Evanghelie: Eu sunt buciumul, viţa - adică trunchiul copacului - şi voi sunteţi ramurile; toată viţa care rămâne întru Mine, aduce roadă multă, iar care nu rămâne întru Mine, în foc se aruncă.
Deci, băgaţi de seamă! Cine nu rămâne în Biserică, nu rămâne în trupul lui Hristos. Cine s-a rupt de Biserică, toţi sectanţii care au ieşit şi au împânzit lumea - căci sunt peste 800 de secte numai în Europa - aceştia sunt neghină în grâu, aceştia sunt seminţele satanei; Doamne, zice Evanghelia, n-ai semănat sămânţă bună în ţarina Ta? Dar de unde are neghină? Un om vrăjmaş, adică diavolul a făcut aceasta.
Sectanţii sunt buruieni crescute la umbra Bisericii, oameni stricaţi la minte şi la credinţă, prin care satana vrea să rătăcească şi pe alţii. Să nu-i ascultaţi! Cine s-a rupt de Biserică, s-a rupt de trupul lui Hristos.
Ia să vă dau o imagine: Dacă copacul acesta ar fi încărcat cu flori până în vârf sau cu roade, un copac roditor, şi dacă o mlădiţă s-a rupt de acolo cumva şi a căzut cu greutatea roadelor sale jos, mai rodeşte aceea? Ce se întâmplî? Se usucă şi o punem pe foc.
Aşa-i sufletul care s-a rupt de Biserică. S-a rupt de trupul lui Hristos. Că Biserica este, cum spune marele Apostol Pavel, trupul lui Hristos.
Şi acea mlădiţă, acel suflet care s-a rupt de Biserică, în veacul veacului nu mai rodeşte şi nici mântuire nu are. Pentru că Duhul Sfânt şi seva Duhului Sfânt, vine numai prin punerea mâinilor, de la Apostoli la episcopi, de la episcopi la preoţi şi de la preoţi se lucrează în rândul credincioşilor prin Tainele care le-a hotărât Dumenzeu să le lucreze preotul, ca iconom al Tainelor lui Dumnezeu. Pe altă cale nu vine Duhul Sfânt în Biserică.
Feriţi-vă! Fugiţi cât puteţi, ca de diavoli, de acei care vă învaţă să nu vă închinaţi Sfintei Cruci, sau Maicii Domnului, sau să nu mergeţi la Biserică, sau să nu ascultaţi de preot. Aceia vin cu satana în inimă şi-n minte, să vă rupă de Biserică, de adevărul nostru dogmatic, de credinţa noastră ortodoxă, care este neschimbată de 2000 de ani, de la Hristos.
Acum sectele au ieşit ca ciupecile după ploaie, şi toate sectele au venit mai mult din Occident. Cele mai multe au venit de la oameni bolnavi la minte. Eu am o sectologie care s-a tipărit la Bucureşti, şi-am arătat şi istoricul, de unde au venit, cu ce scop au venit. Vin cu scopul să ne strice şi credinţa şi neamul, să ne piardă sufletele!
Nu ieşiţi din corania mântuirii. Nu plecaţi din Biserica lui Hristos. Biserica este mama noastră duhovnicească. Ea ne-a născut prin apă şi prin duh, la Botez. Deci, să cinstiţi Biserica şi pe preoţi şi pe arhierei şi pe Sfântul Sinod.
Ţineţi-vă de Biserica noastră cea de totdeauna. Să fiţi creştini buni şi cetăţeni buni, şi să împliniţi porunca Sfântului Apostol Pavel: Daţi celui cu cinstea, cinste; celui cu dajdia, dajdie; celui cu frica, frică, şi nimănui cu nimic să nu rămâneţi datori.
Se spune la Epistola către Romani: Tot sufletul să se supună stăpânirii celor mai înalte, că nu este stăpânire decât de la Dumnezeu. Şi iar spune: Cel ce nu se supune stăpânirilor, legii lui Dumnezeu se împotriveşte.
A ieşit o sectă blestamată, foarte periculoasă pentru ţară şi Biserică, care se cheamă "Martorii lui Iehova". Aceştia sunt cei mai înverşunaţi împotriva conducerii de stat şi a Bisericii. Să fugiţi ca de diavoli, ca de satana de aceştia! Aceştia, nu numai că nu sunt creştini, dar sunt mai răi decât toţi păgânii. Că nu recunosc nici Biserica, nici statul şi nu cred în Hristos.
Păziţi-vă de orice sectă, rămâneţi fii ai Bisericii lui Hristos, cum au fost părinţii şi bunicii voştri şi strămoşii din veac.
Rămâneţi în Biserică, ţineţi-vă de mama noastră, care este Biserica. Că, doamne fereşte, chiar dacă omul merge la iad pentru păcatele lui, Biserica îl poate scoate prin dumnezeiasca Liturghie, prin pomeniri, prin milostenii şi prin jertfe.
Fără Biserică nu este mântuire! Cine a ieşit din Biserică, nu mai are pe Hristos, că Biserica este trupul lui Hristos. Cine a ieşit din Biserică, nu mai este fiu după dar al lui Dumnezeu din Botez, ci este fiu al satanei, căci s-a rupt de la mama lui duhovnicească şi a luat-o după capul lui şi s-a pierdut.
Dumnezeu să vă ajute. Cu aceasta închei şi vă rog din toată inima să aveţi frica lui Dumnezeu, să nu uitaţi rugăciunea, şi să vă rugaţi şi pentru noi păcătoşii. Amin.
Parintele Ilie Cleopa

Ceasul mântuirii

Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat: - Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii.
 Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?
 - Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.
 - Atât de puţin, părinte? - Da, fiul meu!
- Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
 - Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, m orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet. Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufletului.
Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.
 “Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând.”

                                                                                                                   Fericitul Augustin

FARA CRACIUN?

Fara sa avem Craciun
Nu ne-am bucura acum.
N-am fi an de an copii,
Mos Craciun n-ar mai veni.

N-am trai minunea sfanta,
Cand colind inima canta
Celui ce din Cer coboara
Si se naste din Fecioara.

Daca n-am avea Craciun
Cum ne-am mantui acum?
El s-a coborat din a Sa marire
S-aduca pe pamant pace si bunavoire.

Dar Craciunul vine an de an,
Domnul isi urmeaza a mantuirii plan.
Vine iar in pestera saraca
Si se naste din Maica Preacurata.

Ingeri, oameni canta impreuna,
In miez de noapte colindele rasuna
Steaua isi urmeaza stralucitoare calea,
Pastorasii aud de Sus chemarea.

Daca n-ar mai fi Craciun
Brazi nu am impodobi acum,
Inimi n-ar mai tresalta,
Lumea in intuneric ar umbla.


 Dar El vine negresit,
Cu magii de la rasarit,
Cu iubire vine iara,
Din Cerul Cel sfant coboara.

Sa-i cantam colid pios,
Domnului Iisus Hristos.
Sa-l rugam, cu indurare,
Ca si-n pestera din suflet sa coboare

100 DE POVETE ORTODOXE

1 .Frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii. 2. Dumnezeu cheama pe toti la sine dar necredinciosii nu asculta, iar cand vine necazul peste ei si ii inconjoara nenorocirea ei striga si cheama pe Dumnezeu. Atunci si D Dumnezeu nu ii asculta si nu ii aude pe cei care nu se intorc de la pacat. 3. De vrei sa te mantuiesti cu intrebarea sa calatoresti. 4. Mantuirea sta in buna sfatuire; cei care nu se sfatuiesc cad ca frunzele. Ca in orice treaba daca nu te sfatuiesti... 5. Cel ce crede in Dumnezeu se teme de El si implineste poruncile Sale. 6. Crede, cerceteaza si invata credinta ortodoxa. 7. Puneti nadejdea in Dumnezeu din toata inima si nu te bizui pe priceperea ta. 8. Cinsteste pe Dumnezeu din averea ta si din roadele pamantului tau si din roadele muncii tale. Atunci camarile si hambarul tau se va umple de grau, de untdelemn, de vin si de toate bunatatile. 9. Nu te supara cand te cearta si te mustra Dumnezeu, ca Dumnezeu cearta tot omul pe care il iubeste si pedepseste ca un tata pe tot omul care ii este drag iar la urma vine mangaierea si bucuria. 10 .Fereste-te de prietenia cu femeile straine, frumoase si ademenitoare ca sa nu cazi in pacat ca nu poate cineva sa puie carbuni in san si sa nu se friga sau sa mearga pe jaratec si sa nu-si friga talpile. 11. Numai binecuvantarea Domnului imbogateste iar osteneala fara Dumnezeu nu e buna de nimic. 12. Frica de Dumnezeu lungeste viata omului, iar cei necredinciosi vor traii putin. 13. Mandria nu da prilej decat numai la cearta iar cei intelepti primesc sfaturile. La o discutie aprinsa, cel intelept cedeaza primul. 14. Cine cruta nuiaua isi uraste copilul iar cel care il iubeste il cearta la vreme. 15. Cel ce incet la manie este bogat in intelepciune iar cel ce se manie degraba isi da pe fata prostia. 16. Nu sta la masa omului zgarcit si nu manca mancarea lui, caci el zice ia, mananca, iar inima lui nu-i pntru tine si iti numara bucatile pe care le mananci. 17. Trei lucruri, trei naravuri, trei patimi il saracesc pe om si il fac de poarta zdrente: lenea, betia, distractia. Deci sa nu fii printre lenesi, printre betivi si printre cei care se distreaza. 18. De trei feluri de oameni se scarbeste Dumnezeu si toata lumea inteleapta: omul bogat si mincinos, omul sarac si mandru, omul batran si desfranat. 19. Pacatosii sunt ca sacii carbunarului, se murdaresc unul de altul. Deci fereste-te tu, cel cu sufletul curat si haina alba de cei ce stau in carbuni si mocirla pacatelor ca sa nu te faci negru si murdar ca ei. 20. Dreptatea ii place oricui dar sa fie de partea lui. 21. Sa te laude altii si nu gura ta, un strain si nu buzele tale. 22. Ce sa-i cerem lui Dumnezeu: Doamne, nu imi da prea multa bogatie ca sa nu ma mandresc si sa uit de Dumnezeu. Nu-mi da nici prea multa saracie ca sa nu ma apuc de furat, ci da-mi numai painea care-mi este de trebuinta. 23. Tinere, feciorule: cauta-ti un tovaras de viata din fetele credincioase cu multa frica de Dumnezeu, timida, rusinoasa, harnica, modesta si blanda, ea va fi pentru tine cea mai mare bogatie si iti va lungi viata, ea se da in dar celor ce se tem de Dumnezeu. 24. Nu te lasa a doua oara tras la pacat, ca si pentru o singura data nu vei scapa nevinovat. 25. Mai bine sa nu fagaduiesti, decat sa fagaduiesti si sa nu implinesti. 26. Cauta pe Dumnezeu cata vreme il poti gasi si striga la el cata vreme este aproape de tine. 27. Aduna la tinerete ca sa ai la batranete. 28. Sa nu fii lenes cu mainile si harnic cu gura. 29. Adu-ti aminte de Dumnezeu din tinerete si slujeste-I Lui, nu lasa pana la batranete, ca atunci nu vei mai putea face nimic pentru mantuirea sufletului tau. 30. Multi sa fie prietenii tai, dar inima sa o dai unuia dintr-o mie. Secretul nimanui sa nu-l dai. 31. De vrei sa faci un prieten, mai intai pune-l la incercare. 32. A fi mare nu-i mirare, a fi om, e lucru mare. 33. Cine ajuta Biserica, Manastirile si pe saraci, acela imprumuta lui Dumnezeu. 34. De vrei sa fii fericit in Rai si pep amant, cu un ochi sa privesti cerul si cu unul pamantul, cu o mana sa aduni painea si cele de trebuinta si cu o mana sa te tii de Dumnezeu, sa fii in permanenta in legatura cu Dumnezeu. 35. Barbatilor, nu imbracati haine femeiesti, femeilor nu imbracati haine barbatesti. Cei ce fac aceasta, uraciune este in fata lui Dumnezeu.(Deuteronom 22-5) 36. Pe cei vii invata-i, vorbeste-le, iar pentru cei morti te roaga, jeleste si plangi la inmormantarea lor. 37. Mare urgie este femeia betiva la casa omului si rusinea ei cu nimic nu se poate acoperi. 38. Mare dar este femeia rusinoasa la casa omului. Este cea mai mare bogatie. 39. Din gura omului prost nu cauta sa primesti sfaturi si invataturi. 40. Nu asculta pe nimeni cand este vorba de paguba sufletului tau. 41. Sa nu-ti fie rusine sa-ti marturisesti pacatele tale. 42. Nu te supune omului nebun si nu maguli fata celui puternic. 43. Sa fii repede la ascultat si incet la raspuns. 44. Bani sa nu imprumuti iar daca ai imprumutat socoate-i ca pierduti. 45. Nu te pune garant(chezas) pentru nimeni. 46. Gandeste-te la ceasul mortii cum vei sta in fata judecatii lui Dumnezeu si niciodata nu vei gresi. 47. In tot momentul pune-ti intrebarea si da raspunsul. Cine esti, ce esti, de unde vii si unde te duci ? Esti un muritor, esti un pacatos, vii de la Dumnezeu si te intorci tot la Dumnezeu. 48. Mai fericit este sa dai milostenie decat sa prmesti milostenie. 49. Sa fie mana ta intinsa la dat si stransa la luat. 50. Cu omul betiv sa nu te intovarasesti ca el nu va putea pastra secretul. 51. Omul betiv se aseamana cu omul nebun si fara minte. 52. In tot timpul sa te gandesti cum este Dumnezeu. 53. Dumnezeu este atotputernic, peste totul. 54. Dumnezeu este atotvazator, vede totul. 55. Dumnezeu este atotdrept, face numai dreptate. Omul este dator sa faca pace iar Dumnezeu sa faca dreptate. 56. Dumnezeu este atotiertator, iarta pe toti cei care se intorc de la pacat. 57. Dumnezeu este atotmilostiv. 58. Cei mai mari dusmani ai bisericii lui Hristos sunt sectantii. Sfantul Apostol Pavel spune: « cu omul sectant(eretic) sa nu stai de vorba decat cel mult de doua ori. La el sa nu te duci, la tine sa nu-l primesti si nici o prietenie sa nu ai cu el. » 59. Crestinul ortodox este fiul Bisericii lui Hristos si ostas al lui Hristos care lupta pana la moarte pentru a dobandi cununa vesniciei si viata vesnica, facandu-si cruce la tot pasul inlatura raul, luptand contra pacatului. 60. Ce sunt ereticii (sectantii ) ? Dezarmati de Sfanta Cruce, despartiti de Biserica si de toate tainele pe care le-a lasat Dumnezeu numai in Biserica, Rataciti. 61. Crestinul care lipseste trei duminici la rand de la Sfanta Biserica pierde pe ingerul pazitor de la Botez. 62. Ce este un calugar ? Este un inger in trup, asemanator cu Sf. Ioan Botezatorul, un ostas devotat al lui hristos care se da de buna voie jertfa pentru triumful Bisericii lui Hristos si care pastreaza sfintele canoane, tipicul tuturor slujbelor crestine ortodoxe. Iar daca calca juramantul si se casatoreste , se aseamana cu Iuda vanzatorul si cu diavolul cel cazut din cer, din inger luminat, diavol intunecat. 63. Credinta este in cele nevazute, dar se simte cu mintea si sufletul din care se naste Nadejdea si Dragostea. 64. Ce este rugaciunea ? Rugaciunea este vorbirea cu Dumnezeu. Ea este de trei feluri: de cerere, de multumire si de lauda. 65. Ce este postul ? Postul este porunca dumnezeiasca data primilor oameni, Adam si Eva din Vechiul Testament. Postul este porunca data de Iisus Hristos in Noul Testament. Postul este porunca data de Dumnezeu prin Sf. Parinti in Sfintele Canoane. De la leagan si pana la mormant suntem datori sa postim cele 4 posturi de peste an, precum si miercurea si vinerea si cele trei zile de peste an: Ajunul Bobotezei, Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul, Inaltarea Sf. Cruci. Nimeni nu poate fi dezlegat sa nu posteasca posturile de mai sus oricat de tanar sau oricat de batran ar fi. Postul este aripa rugaciunii. Cel ce nu poate posti sa ceara sfatul preotului duhovnic. Postul este pravila sanatatii. Postul este calauza tineretului. Postul este cinstea si lauda batranilor. 66. Placut lucru este inaintea lui Dumnezeu sa te impartasesti, dar pregatit! Nepregatit si cu nepasare, este mare pacat, foc si osanda. 67. Cel ce injura pe Dumnezeu, pe Creatorul sau, savarseste pacat strigator la cer si asa isi va auzi glasul sau la judecata, cum L-a injurat pe Dumnezeu. Deci paraseste acest obicei, roaga-te si plangi sa te ierte Dumnezeu. 68. Cel ce fumeaza savarseste pacat pentru ca distruge ‘salasul sufletului’ care este trupul. Fumatul este o sinucidere lenta. 69. Cel ce fura sau a furat, sa dea inapoi si sa nu mai fure, cum a facut si vamesul Zaheu. Altfel nu va fi iertat. 70. Dumnezeu va nimici inainte de vreme pe mamele ucigase, nu le va lasa sa imbatraneasca pep amant ci le va duce inainte de vreme in Iad, asa cum si ele au omorat pe copiii lor inainte de a se naste. In aceeasi osanda si pedeapsa vor cadea si sotii acelor mame ucigase, ca tatii ucigasi ai acelor copii lipsiti de aparare. ( Intelepciunea lui Solomon 12,5-6 ). 71. Nu vrei sa fii tata, nu vrei sa fii mama, nu ti-e drag sa ai copii mai multi cat ti-i randuieste Dumnezeu, nu te casatori, nu te injunga la caruta familiala, nu batjocori taina cununiei, traieste in feciorie. 72. In viata ta, cum voiesti sa se poarte si sa-ti faca tie altii, tot asa fa si tu altora. 73. Din tot sufletul tau teme-te de Dumnezeu si pe toti preotii Lui cinsteste-i. 74. In viata ta, tot binele si toata milostenia sa o faci la cel credincios si cu frica de Dumnezeu si nu cu cel necredincios si vei avea plata la Dumnezeu. 75. Nu uita sa faci si raposatilor, parte din roadele pamantului. 76. Roaga-te si munceste. 77. Cine nu vrea sa munceasca, acela sa nu manance. 78. Bunatatea nu interzice umilinta. 79. Sa umplem timpul cu esentialul. 80. Mai inainte de a merge la Sfanta Biserica impaca-te cu toti cu care esti certat. 81. Lasa si tu din inima si iarta tuturor celor ce ti-au gresit cu ceva. 82. Imbracate intr-o tinuta curata, dar modesta, ba chiar smerita, stiind ca nu mergi la teatru, ci ca sa te rogi lui Dumnezeu cu umilinta si cu lacrimi, pentru iertarea pacatelor tale. 83. Daca duci un dar, cat de mic, in biserica : lumanari, tamaie curata si un pomelnic pentru a fi pomenit, tu si toti ai casei tale la Sfanta Liturghie, impaca-te cu apropiatii tai si cu Dumnezeu. 84. Sileste-te dupa putere ca sa fii la Sfanta Biserica mai inainte de a incepe slujba, ca sa ai timp sa te inchini in liniste pe la sfintele icoane si sa poti da din vreme spre pomenire pomelnicul. 85. Daca din intamplare ai sosit dupa inceperea slujbei, apoi stai linistit la locul tau; ca sa nu faci tulburare si altora prin umblarea ta de colo pana colo. Aceasta sminteala este mai mare pacat decat binele ce-l faci. Pacea si desavarsita liniste este de absoluta trebuinta. Cauta pacea cu tine insuti, pacea cu aproapele si pacea cu Dumnezeu in tot timpul vietii tale. 86. Stand in biserica, nu privi in dreapta si in stanga caci aceasta te sustrage de la gandirea spre Dumnezeu. 87. Vorbirea in biserica e un pacat foarte mare. Nici tu nu te rogi si impiedici sip e altul de a se ruga. De aceea starea ta in biserica in loc sa-ti fie spre folos si spre iertare iti va fi spre osanda si pacat. 88. Urmareste cu mintea tot ce se citeste si se canta si repeta si tu in minte rugaciunile, macar cele mai insemnate. 89. Sileste-te in timpul slujbei sa nu te abati cu mintea la nimic pamantesc, pentru ca macar doua ceasuri din saptamana sa traiesti si tu in adevarata reculegere si rugaciune. 90. Cand te inchini, fa semnul Crucii complet si cu luare aminte. Facand semnul Sfintei Cruci in batjocura inseamna ca batjocoresti pe Stapanul ei, in numele caruia te inchini. Mai de folos este sa faci Crucea odata cum se cuvine, decat sa fluturi de multe ori cu mana fara sa stii tu, nici altii, ce voiesti sa faci; prin aceasta vei starni rasul celor care te vad, facand sminteala altora si tie iti va fi spre pacat. 91. Asculta cu luare aminte toata slujba pana la sfarsit. Numai asa ti-ai facut datoria deplina catre sufletul tau. Dupa cum dai hrana indestulata corpului tau toata saptamana, da si sufletului tau macar odata sa se sature de cuvantul lui Dumnezeu, cel dadator de viata. 92. Sfanta Evanghelie, Apostolul si Cazania sau predica, asculta-le cu luare aminte, in asa fel ca sa poti spune si tu altora despre folosul si invatatura ce-ai luat din cuprinsul lor. 93. Cand se imparte Sfanta Anafora inchina-te si pe la Sfintele Icoane cu toata credinta si smerenia cuvenita. 94. Cand te inchini icoanelor, saruta chipul Sfantului la picioare, sau cel mult mainile iar nu la fata. 95. Plecand din biserica mergi grabnic acasa, ferindu-te de a te abate pe la carciumi sau locuri unde se spun vorbe nefolositoare. 96. Dupa ce stai la masa si te odihnesti putin apoi citeste carti morale religioase si mediteaza si te roaga. Povatuieste pe toti ai tai spre cele sufletesti. 97. Daca ai de unde, cerceteaza si bucura pe saraci prin milostenie, cu bucate, cu haine, cu bani si din toate darurile ce ti-a dat Bunul Dumnezeu. Asemenea si cu cuvinte bune povatuieste pe cei nestiutori pe calea Domnului. 98. Daca vei serba Duminicile si sarbatorile in acest fel, apoi vei ave ape Dumnezeu cu tine. 99. Plictiseala. De ce, in toiul fericirii pamantesti noi ne plictisim si simtim un gol in sufletus nostru? Pentru ca un glas expresiv al inimii ne spune: Omule, nu cauta bunatatile satisfacatoare pep amant, in aceasta vale a desertaciunii si pieirii, fericirea ta nu e decat in Unicul Dumnezeu. 100. Dumnezeu se descopera nu unei minti ascutite ci unei inimi curate!

TALHARUL SI POETUL

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.

Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.

După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele.

Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…

Peştera Sf. Andrei

Acum ceva timp am scris despre Mănăstirea Dervent ca şi lăcaş în care eu, mă simt bine, mă regăsesc şi simt pregnant legătura dintre mine şi Iisus Hristos....Povesteam cum am plecat într-o dimineaţă frumoasă de mai spre aceste locuri împreună cu o prietenă, cum , după o aşteptare de câteva ore la bac am ajuns la Dervent şi apoi am plecat spre Peştera Sf. Andrei situată în comuna Ioan Corvin din jud.Constanţa. Drumul a fost bun, mirosul de rapiţă ne îmbăta, am vazut sute de lastuni zburând în şi din cuiburi făcute în pereţii drepţi ai colinelor ce străjuiau drumul spre peşteră...Nu mai văzusem aşa ceva.....uluitor!

Într-un sfârşit am ajuns....nu mai ştiu, cred că era două după amiaza.......mai erau doar câteva masini cu pelerini care, probabil facuseră acelaşi traseu ca şi noi, adica întâi Mănăstirea Dervent şi apoi Peştera Sf. Andrei….

Prima dată când am ajuns prin aceste locuri am fost impresionată de priveliştea pe care o aveai în faţa ochilor atunci când ieşeai din peşteră….Aveai senzaţia că timpul încremenise, că totul era ca acum 2000 de ani….Biserica cea nouă abia începuse a fi construită, peştera nu era aşa consolidată cum este acum, iar sentimentul de “acasă “ era mult mai pregnant, legătura spirituală mult mai profundă……Aşa am perceput eu: îmi plăcea mai mult înainte….Când intram în peşteră şi vedeam pereţii plini de bileţele în care oamenii îsi puseseră speranţe, dorinţe, rugăciuni către Domnul pe care să le mijlocească Sf. Andrei, parcă inima mea devenea uşoară, sufletul meu se bucura…..

Manastirea Pestera Sfantului Apostol Andrei

Plecand de la Cernavoda spre sud in directia Ostrov, pe drumul care serpuieste printre coline, aproape de cursul Dunarii, ajungi dupa mai multe localitati cu specific pescaresc in comuna Ion Corvin.

Un indicator, la iesirea din sat, te indruma sa mergi mai departe pe un drum lateral pentru a ajunge dupa 3-4 kilometri la Manastirea „Pestera Sfantului Apostol Andrei”. La capatul drumului ce trece prin padure se afla manastirea cu cele trei biserici si corpul de chilii, situate intr-un frumos cadru natural.

Pestera Sfantului Andrei - prima biserica crestina de la noi

Primul loc care se viziteaza in manastire este pestera Sfantului Apostol Andrei, o biserica adevarata sapata in stanca, amplasata la baza unui mic munte impadurit. Pe peretii bisericii din pestera sunt multe icoane ce pot fi admirate la lumina candelelor si a lumanarilor. In locul altarului se afla acum o icoana mare a Sfantului Apostol Andrei la care se inchina toti credinciosii care vin aici la pestera.

Despre cum a fost descoperita pestera nu se stiu prea multe, deoarece Dobrogea a fost timp de 400 de ani, pana la Razboiul de Independenta din anul 1877, sub stapanire otomana.

Ceea ce se stie sigur insa, este urmatoarea intamplare petrecuta in anul 1918, an in care un mare avocat din Constanta, pe nume Jean Dinu, in timp ce era in calatorie prin aceasta zona, in urma unui vis care s-a repetat, a descoperit Pestera Sfantului Apostol Andrei intr-o stare deteriorata.

Pestera era inconjurata de padure, copacii ajungeau pana aproape de intrarea in pestera, intrarea era mult mai mica iar inauntru crescusera buruieni, nu locuia nimeni aici in pestera. Dupa ce a curatat pestera a construit un mic corp de chilii.

Odata cu primele chilii ridicate s-au adunat si primii calugari. Acestia slujeau sfintele slujbe in pestera. Au construit mai apoi turla de deasupra pesterii care la anul 1936, dupa cum spun unele persoane avea 40 de metri si se vedea de la drumul mare. Altii spun ca avea doar 18 metri.

In anul 1943 Episcopul Chesarie Paunescu a sfintit pentru prima data pestera. A venit al doilea razboi mondial si apoi a fost perioada comunista, perioada foarte grea pentru biserica ortodoxa iar comunistii, mai precis rusii, bolsevicii, au distrus totul aici. Pestera a devenit staul pentru oi. Taranii din aceasta zona isi adaposteau aici oile cand era vreme urata.

Perioada mai senina pentru pestera a venit abia dupa 1990 atunci cand parintele Nicodim Dinca, ctitorul acestei Sfintei Manastiri, monah fiind de la manastirea Sihastria din judetul Neamt, impreuna cu parintele ieromonah Victorin Ghindaoanu, un preot tot de acolo, cu binecuvantarea IPS Lucian au inceput din nou lucrarile de reamenajare a pesterii si construirea sfintei manastiri. Si vedeti si dvs. unde s-a ajuns pana in acest moment.

Pestera are forma unei biserici. In fata a fost altarul pana la hram anul trecut. A fost adusa icoana mare a Sfantului Andrei care a fost plasata in locul catapetesmei. Avem apoi naosul si pronaosul. Totul este in stanca.

Preotii cultului local, numiti in balada Pestera Sfantului Andrei „sfinti”, l-au primit cu dragoste in mijlocul lor pe Sfantul Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus, care ajunsese pe aceste meleaguri propovaduind cuvantul Evangheliei Mantuitorului. Ei i-au oferit gazduire in grota venerata astazi de crestini.

In actuala biserica din pestera, in pronaos, intr-o nisa, se afla un fel de pat, scobit initial in piatra, despre care traditia spune ca pe el se odihnea apostolul Andrei. Astazi, cei aflati in suferinte vin aici pentru a-si redobandi sanatatea, petrecand cateva zile si nopti pe acest „pat al Sfantului Andrei”.

Ca semn al cinstirii locului pe care a sezut insusi „cel dintai chemat” al Domnului, in decursul anilor, acesta a fost folosit si ca loc de ardere a lumanarilor sau a tamaiei. Cu siguranta, aceasta este „casa” despre care se vorbeste in balada Pestera Sfantului Andrei.

Pestera nu a suferit modificari decat la intrare unde s-a construit acel zid, dupa modelul celui din 1918 iar aici deasupra locului in care ne aflam s-a construit aceasta turla care are doar 4 metri inaltime.

Prin stradania micii obsti de calugari, pastorite pana acum de trei stareti - Sava, Neofit si Ioachim - si sprijinite de doi inalti ierarhi, IPS Lucian si IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, ca si cu ajutorul substantial al unor crestini evlaviosi, la Pestera Sfantului Andrei au fost ridicate doua biserici.

Manastirea are acum si o biserica mica situata la cativa zeci de metri de pestera. Construirea ei a inceput in 1994 in luna martie si s-a terminat in luna septembrie 1995, a durat deci un an si jumatate. Tot in 1995, pe data de 1 octombrie a fost sfintita cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului. Pictura bisericii mici a fost finalizata in 1999.

A treia biserica este biserica mare a carei constructie a inceput in 1998, s-a terminat in 2002. Pictura a fost inceputa in 2004.

In biserica mica se pastreaza o sfanta lacra cu moastele Sfantului Andrei. Este o cruce in forma de X, in fata Sfantului Altar, in partea stanga. In centrul crucii se afla o particica din degetul Sfantului Apostol Andrei, adusa acum doi ani de la Mitropolia Trifiliei din Grecia iar in cele patru laturi ale crucii sunt particele de sfinte moaste ale sfintilor dobrogeni: Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos sfintii martiri de la Niculitel, Epictet preotul si Astion monahul.

In apropiere se mai gaseste si Izvorul Sfantului Apostol Andrei. Traditia spune ca atunci cand Sfantul Apostol Andrei a ajuns aici, in aceasta zona nu exista apa. Atunci a lovit cu toiagul in stanca si a izvorat apa si se pastreaza Izvorul Sfantului Apostol Andrei ca marturie pana in zilele noastre, nesecand niciodata.

Mii de credinciosi din toate colturile tarii, dar si din afara ei, vin aici pentru a se ruga pe locul unde a trait dumnezeiescul apostol. In acest loc plin de har se savarsesc zilnic cele sapte ceasuri, Sfanta Liturghie, se citesc rugaciuni pentru cei bolnavi si, de asemenea, Molitfele Sfantului Vasile cel Mare.

Sute de acatiste, iconite, cruciulite si alte obiecte religioase sunt depuse de credinciosi in scobiturile din peretii pesterii, semne ale profundei credinte si ale legaturii dintre oameni si Dumnezeu.

Aici, in decursul anilor, s-au savarsit numeroase minuni, vindecari miraculoase, iar puterea sfintitoare a pesterii, calitatea curativa a apelor si slujbele pline de har ale cuviosilor parinti au facut din aceasta zona unul dintre cele mai venerate locuri crestine din tara noastra. La fiecare hram, la Pestera Sfantului Andrei vin zeci de mii de pelerini, ca la un adevarat Bethleem al romanilor.

Sfantul Apostol Andrei - scurta biografie

Sfantul Apostol Andrei era fiul lui Iona pescarul din cetatea Betsaidei de pe malul lacului Ghenizaret. Era fratele Sfantului Apostol Petru si era din aceeasi cetate cu Sfantul Apostol Filip. Sfantul Apostol Andrei a fost mai intai ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul impreuna cu Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

Dupa patimile Mantuitorului, dupa Rastignire, dupa Inviere, Inaltare si Pogorarea Sfantului Duh, Sfintii Apostoli au tras la sorti fiecare in ce zona sa propovaduiasca credinta. Astfel Sfantului Apostol Andrei i-au cazut sorti sa propovaduiasca in general in tarile din jurul Marii Negre, aici incluzand si Scythia Minor din acea vreme sau Dobrogea de astazi.

Sfantul Apostol Andrei a ajuns in cetatea Tomisului, cum se numea atunci Constanta de astazi, intre anii 60 si 63. Cetatea fiind foarte aglomerata si am putea spune, intr-o oarecare masura, de frica romanilor care pe atunci ii prigoneau pe crestini, ei deja facandu-si prezenta in Tomis, Sfantul Apostol Andrei impreuna cu doi ucenici pe care i-a ales din cetate si care cunosteau foarte bine zona Dobrogei s-a retras aici la aceasta pestera.

Dupa ce i-a botezat pe primii crestini, pe primii martiri, daca vreti, ai Dobrogei, de aici impreuna cu cei doi ucenici a plecat si a propovaduit credinta in toata Dobrogea, pestera fiind folosita am putea spune noi ca sediu

De aici Sfantul Apostol Andrei a plecat spre regiunile Ucrainei si Kievului de astazi. Dar acolo, spre deosebire de poporul dac, a intampinat foarte mari greutati deoarece a intalnit un popor salbatic, mai bine zis triburi care l-au tinut inchis si care l-au batut atat de tare pe Sfantul Apostol incat erau strujite sau erau sfaramate toate madularele trupului. Dar noaptea, venind Mantuitorul si vindecandu-l, scotandu-l din temnita, a doua zi Sfantul Apostol Andrei era din nou sanatos in cetate. Vazand toate acestea, numai asa, acei salbatici au crezut in cuvantul spus de Sfantul Apostol Andrei.

Intorcandu-se din zona Kievului iarasi in Dobrogea si vazand ca aici toate lucrurile sunt bune Sfantul Apostol Andrei a plecat de-aici spre sudul peninsulei balcanice, mai precis a ajuns la Patras, in Grecia unde a fost rastignit pe o cruce in forma de X.

Profetiile parintelui Ilarion Argatu

« Dar daca crucea a fost o unealta de tortura rusinoasa si dureroasa pentru Domnul, e bine sa o cinstim?

Parintele Kapner, promoveaza ortodoxia la New York si lupta impotriva caracatitei sioniste. »

, despre vremurile de pe urma.Fratilor,sa ne ajute bunul Dumnezeu,sa trecem cu bine prin toate.Sa nu uitam sfatul parintelui Justin Parvu:”Este vremea muceniciei…”

Va fi pustiu peste tot şi jumătate din Bucureşti va fi sub dărâmături

Am văzut o jumătate de Bucureşti sub dărâmături şi jumătate în picioare, dar pustiu şi gol, fără oameni. Pe străzi erau maşini de tot felul, care mai de care mai frumoase, mai luxoase, dar fără oameni. Puteai să-ţi alegi pe care voiai. Nimeni nu era şi nimănui nu-i trebuiau. Am văzut oraşe şi sate pustii, câmpii verzi dar pustii. Am intrat într-o casă, să mă dumiresc, dacă este cineva acasă. Nimeni. Pe aragaz, încă mai fierbea ceaunul cu mămăliguţă, masa era aranjată. Jos lângă aragaz un şorţ şi haine femeieşti, semn că a prins-o moartea pe gospodină făcând mâncare, iar pe scaune şi spătar haine bărbăteşti şi femeieşti, semn că stăteau la masă. M-am mirat şi eram stupefiat de acea linişte ca de mormânt şi de acel pustiu. Începând de la Galaţi şi până în nordul Moldovei, nu ştiu dacă am întâlnit vreo şapte oameni de toţi, aşa de rari şi de departe erau unii de alţii, poate la sute de kilometrii. Toţi erau îmbrăcaţi în haine albe, semn că numai atâţi drepţi s-au mai găsit printre oameni când s-a produs cataclismul. Am văzut până în Rusia. Până la Moscova, nu ştiu dacă or fi fost 7 oameni pe care i-am întâlnit şi aceia erau îmbrăcaţi în haine albe. Pe aici locurile erau arse, de parcă ar fi dat cineva foc la munţi şi la câmpii şi clădiri dărâmate ca la cutremur.

Ce va fi mai încolo !?

De la revoluţie încoace s-a întors totul pe dos. Nu mai este ruşine, nu mai este milă, dragostea s-a împuţinat şi va fi şi mai rău. Dacă această revoluţie pornea de la lumină, reuşeam noi, dar aşa, a pornit de la întuneric, de la reformatul acela şi ca să fie bine trebuie o contra revoluţie. Tot răul l-a adus libertatea avorturilor, dată de acel Petre Roman, suntem pe primul loc în lume cu uciderea de prunci.
Goliciunile pe care le vedeţi peste tot: în ziare, reviste, la televizor, sunt puse special ca omul văzându-le să-i strici mintea, iar violenţa pe care o arată ei în film sau la ştiri, e pusă special ca să-i strice omului inima şi odată câştigate acestea poţi să-l conduci pe om cum vrei. Toate relele se arată special, ca din lipsă de credinţă să intre diavolul. Ce-a ajuns ţara mea de râsul întregii lumi. Noi, trebuia să fim ca o floare în faţa tuturor, pentru că avem credinţa cea adevărată, nu ceea ce suntem acum.
Vă mai aduceţi aminte de Ştefan cel Mare, de Constantin Brâncoveanu, un creştin adevărat, ca să nu ne calce turcii în picioare credinţa noastră ortodoxă şi-a sacrificat proprii lui copii. Credeţi că i-a fost uşor ca tată, să vadă cum sunt martirizaţi copiii lui? Aţi văzut ce cuvinte frumoase spunea fiului celui mare: „ decât să trăieşti ca un păgân, mai bine mori ca un creştin”.
Azi ţara noastră e condusă de atei, prieteni cu turcii, cu arabii, chinezii – toţi păgâni. Fetele noastre sunt vândute de te miri cine, la turci pentru desfrânare. Nu mai este ruşine, nu mai este bunul simţ, respect, milă, iar dragostea s-a împuţinat.

Ce va fi mai încolo? Va fi mai rău! Va fi vremea de apoi. Se vor întâmpla următoarele:

1.-„ Viaţa de familie va fi la pământ”, soţii se înşeală, nu se mai respectă, copiii nu mai ascultă şi nu-şi mai respectă părinţii.
2.-„ La vremea de apoi: ne vom ţine cu mâna de burtă şi ne vom uita la cer”, au sosit timpurile acelea. Câţi n-au ce mânca sau cu ce să-şi crească copiii !?
3.-„La vremea de apoi, curvia va fi la drumul mare, în ziua mare fără nici un fel de ruşine” Vedeţi dumneavoastră singuri, la tot pasul, tinerii făcând tot felul de gesturi, cuvinte ruşinoase, fetele pe jumătate goale, nu se respectă între ei, se jignesc, nu mai e dragostea acea frumoasă dintre bărbat şi femeie cu respect, milă şi simţul sacrificiului unul pentru altul. Din cauza aceasta căsniciile, ori nu se mai fac, ori se strică foarte repede. Divorţurile care pe vremea mea nu prea auzeai de ele, azi sunt la modă, toată lumea divorţează.
4.- „La vremea de apoi, vor fi lacrimi în toate casele şi griji în servici”. Vedeţi câte nenorociri sunt în toate familiile: sărăcie, boli, copii fără servici, fac şcoli şi nu au unde să lucreze, şi griji în servici cu frica cu care stă omul zilnic m-o da afară sau nu m-o da.
5.- „La vremea de apoi, se vor sili dracii să ia la ei şi pe cei care sunt scrişi în cartea vieţii”, adică aceia care încă de la naştere au ţinut rânduiala lui Dumnezeu: botezaţi, spovediţi, împărtăşiţi, feciori, fecioare până la căsătorie, ţin posturile de peste an, merg regulat la biserică, fac fapte bune şi pe-aceia se sileşte diavolul să-i ia la el.
6.-„La vremea de apoi, urlă diavolul ca un lup căutând pe cine să apuce”
7.- „La vremea de apoi, copiii vor avea chipul balaurului”, adică un trup cu mai multe nume. Omul este dintr-un trup şi suflet. Balaurii au un trup şi mai multe capete.
Au ajuns părinţii din zilele noastre, când îşi botează copii să le dea mai multe nume 2-3-4 şi când îl strigă, îl strigă numai pe unul singur. Nu-şi mai pun nume de sfinţi la copiii lor, pun nume de actori, cîntăreţi..
Pe vremea mea era un obicei şi aşa este de fapt bine, să pui numele copilului tău, după numele sfântului în ziua în care s-a născut, ca sfântul să-l ocrotească de-a lungul vieţii, sau a sfinţilor cu cruce roşie care urmează: Sf Gheorghe, Sf. Nicolae, Maica Domnului este înaintea tuturor sfinţilor.
8.- „ La vremea de apoi, fetele vor avea servicii de-şi vor ridica poalele pentru şefii lor.
Vin vremuri grele
Vin vremuri grele pentru că s-a împuţinat credinţa. Din cauza sărăciei, oamenii îşi vor vinde sufletul pentru hrană şi îmbrăcăminte. Lumea se va înrăi, va dispare dragostea şi mila dintre oameni. Se vor contopi preoţii cu mirenii şi nu va mai fi cine să conducă pe credincioşi. Credincioşii vor rătăci, că nu vor mai găsi nici păstorul şi nici calea. Va conduce banul şi interesul de a câştiga averi. Nu va mai avea milă şi grijă de sufletele credincioşilor, nimeni. Totul se va reduce la o simplă afacere. Nu vor mai pune preţ pe mântuire, credinţă, frică de Dumnezeu, datorie, obligaţie, răspundere şi conştiinţă ci pe bani. Se vor vinde unii pe alţii. Răutatea în lume va fi de nesuportat. Frica de Dumnezeu se va împuţina. Vom trăi timpurile cele de pe urmă. Habar nu avem ce greutate vor avea. Habar nu avem ce ne aşteaptă pe noi şi pe copiii noştri. Pe copiii noştri, aceste timpuri îi vor prinde nepregătiţi să le înfrunte, pentru că părinţii din ziua de astăzi nu-şi mai educă copiii în frica de Dumnezeu şi ruşinea de oameni. Din cauza aceasta vor cădea victime multor răutăţi. Mamelor nu vă lăsaţi copiii în voia lor şi să-i ia valul acestui desfrânat veac. Veţi plânge veşnic, că nu v-aţi mântuit copiii şi ia-ţi făcut fii ai gheenei. Dacă lumea s-ar întoarce de la răutate, de la păcat şi necredinţă, aceste timpuri nu ar veni acum şi nu am fi noi cei care le-am trăi.


Pecetea lui Antihrist

Când va veni acel timp, timpul lui Antihrist, cei trei ani şi jumătate pe care-i va petrece pe pământ, timp în care toţi cei credincioşi lui Antihrist vor fi pecetluiţi, nu va fi după cum credem noi acum şi după cum scriu unii şi alţii prin cărţi. În primul rând, pecetea lui Antihrist nu va fi pusă de om ca o ştampilă sau după cum mai spun unii cu laser. Nu va fi pusă prin constrângere şi şantaj. Nu va fi pusă numai celor care acceptă s-o poarte şi celor ce nu acceptă li se va îngădui să n-o poarte în schimbul unei taxe. Nu va fi pusă sub formă de cip, sau altfel. Nimic din toate acestea nu vor fi. Bineînţeles că se pregăteşte calea venirii lui Antihrist de supuşii şi slujitorii lui, aşa cum a fost pregătită şi calea venirii Mântuitorului de către profeţi şi de către Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan. Aceşti pregătitori şi „înaintemergătorii” venirii lui Antihrist vor pregăti omenirea folosindu-se de: viclenii, năluciri, înşelătorii, de care se scrie astăzi prin cărţi, apoi cu frica, cu înfricoşetoare şi diabolice metode de care nu ne putem închipui. Mai întâi se vor împânzi şi vor lua amploare organizaţii şi curente satanice, de se va îngrozi lumea. Crima şi desfrâul va fi la drumul mare. Nici în munţi, nici în păduri nu vei găsi locul curat din cauza desfrâului şi a barbariilor care se vor face. Femeile vor umbla ziua în amiaza mare pe stradă goale. Şi în biserici vor intra despoiate şi neruşinate. Ce vezi că fac pe străzi haitele de câini umblând în călduri aşa vor face oamenii. Respectul şi mila faţă de om va dispărea. De Dumnezeu foarte puţini şi pentru puţin timp îşi vor aduce aminte. Cei ce vor vorbi de Dumnezeu, vor suferi de la cei necredincioşi: ocări, bătăi, prigoană, nedreptate, vor fi scoşi din serviciu, din case, alungaţi din comunitate ca pe un rău. Aceştia vor suferi atât de mult încât se vor duce la morminte şi vor striga: „ieşiţi voi din mormânt ca să intrăm noi, că nu mai putem suferi!” se vor duce la munţi şi vor implora ca muntele să-i acopere că nu mai pot răbda. Semnele apocaliptice trebuie să se împlinească. Ceimulţi vor fi fiii lui Antihrist şi cei foarte puţini vor rămâne fiii lui Dumnezeu.

Atât fiii lui Antihrist cât şi fiii lui Dumnezeu vor fi însemnaţi cu o pecete pentru a se deosebi de la distanţă. Fiii lui Antihrist vor fi însemnaţi cu semnul lui satana „666”- număr omenesc (Apoc.13,18), iar fiii lui Dumnezeu vor fi însemnaţi cu Semnul lui Dumnezeu „+”: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce vom pecetlui, pe frunţile lor, pe robii Dumnezeului nostru” (Apoc.7,3).
Când vor fi pecetluiţi, se va întâmpla în felul următor: cei ce au lucrat cu mintea, cu intelectul, cu propaganda, cu gura, împotriva lui Dumnezeu le va apărea pe frunte pecetea lui antihrist „666”; cei ce au lucrat cu braţele şi au alergat cu picioarele împotriva lui Dumnezeu le va apărea şi pe mâini pecetea lui antihrist „666”. Deci, nimeni nu le pune nici o ştampilă sau, să le facă cu laser, ci va apărea pur si simplu pe mâini şi pe frunte. Unii se vor îngrozi, când semnul de pe mâini şi frunte le va confirma că sunt însemnaţi ca fii a lui Antihrist şi vor încerca să scape de acest semn făcând operaţie, extrăgând bucata de piele cu pecetea, dar vor vedea că pecetea este imprimată şi pe os, iar prin pielea nouă cu care vor acoperi pecetea de pe os va pătrunde din nou pecetea şi nu vor putea să scape de ea. Aceştia se vor îngrozi şi mai tare încât vor căuta să-şi pună capăt zilelor şi nu vor putea. Dumnezeu va lua moartea de pe pământ în aceste clipe grozave. Se vor arunca în lama cuţitul şi vor vedea că lama cuţitului se îndoaie, funia se va rupe, glonţul va fi ca de mămăligă, piatra şi fundul prăpastiilor ca de ceară moale, muşcătura fiarelor şi a târâtoarelor din adâncuri va fi usturătoare ca de moarte şi nu vor putea scăpa de chinul ce va fi. Acesta va fi un „vai”.

Sa luam aminte sa nu fim inselati,sa ramanem in ortodoxie,sa ne rugam mai mult la Dumnezeu,sa aiba mila de pacatele noastre.

Mântuitorul însuşi ne-a avertizat: „Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi… Deci de vă vor zice vouă: Iată în pustie este, nu ieşiţi; Iată în cămări, nu credeţi. Că precum iese fulgerul de la răsărit şi se arată până la apus, aşa va fi şi Venirea Fiului Omului” (Matei 24, 23-27).

Sfântul Apostolul Pavel spune: „Venirea lui este prin lucrarea Satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii” (2 Tesaloniceni 2, 9). Iar Sfântul Chiril al Ierusalimului adaugă: „Fiind «tatăl minciunii» (Ioan 8, 44), va înşela închipuirea prin lucrări amăgitoare, aşa încât mulţimile să creadă că văd înviat un mort care nu e înviat şi şchiopi umblând sau orbi văzând, câtă vreme nu s-a săvârşit nicio tămăduire”.

In cartea Apocalipsei este scris: „Şi voi da putere celor doi martori ai Mei şi vor prooroci o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în sac. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Dumnezeului pământului. Şi de va vrea cineva să-i vatăme, foc iese din gura lor şi-i mistuie pe vrăjmaşii lor; şi de va vrea cineva să-i vatăme, acela trebuie tot aşa să fie omorât. Aceştia au stăpânire să închidă cerul, ca să nu plouă ploaie în zilele proorociei lor, şi stă­pânire au peste ape să le schimbe în sânge şi să bată pământul cu orice fel de urgie, ori de câte ori vor voi. Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei si-i va birui si-i va omorî” (Apocalipsa 11, 3-7).

In cartea Proorocului Maleahi, unul dintre martori este numit în chip limpede: „Iată că Eu vă trimit pe Ilie Proorocul, înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşătoare” (3, 23).

Sfinţii Părinţi Efrem Siru şi Ioan Damaschin învaţă lămurit că acei „doi martori” (Apocalipsa 11,3) care vor veni înainte de sfarşitul lumii, sunt Sfinţii Prooroci Ilie şi Enoh.

Cuvântul lui Dumnezeu zugrăveşte în chipul următor venirea lui Antihrist la puterea lumii: pe faţa pământului, zdruncinată şi pustiită de război, „se vor ridica zece regi” (Daniil 7, 24). Şapte dintre ei vor fi de un cuget cu Antihrist şi îi vor supune lui toată puterea şi autoritatea. Ceilalţi trei cârmuitori vor încerca să-şi păstreze independenţa, însă Antihrist îi va înfrânge prin puterea armelor (Daniil 7, 8, 20, 24).

„Pentru Sfinţii lui Dumnezeu încercarea va fi cum­plită: răutatea, făţăria şi minunile prigonitorului vor spo­ri ca să-i înşele şi să-i amăgească. Prigoanele şi împiedi­cările meşteşugit scornite, cumpănite şi învăluite cu vicleană ingeniozitate, precum şi puterea nemăsurată a chinuitorului îi vor pune în situaţia cea mai grea, iar numărul lor mic va părea cu totul neînsemnat în faţa în­tregii omeniri… dispreţul tuturor, ura generală, cleve­tirea, asuprirea, moartea silnică vor fi soarta lor… Vrăjmaşii lui Antihrist vor fi socotiţi drept răzvrătiţi, drept duşmani ai binelui şi ordinii sociale [„terorişti"], vor suferi atât prigoane ascunse, cât şi făţişe, vor fi supuşi caznelor şi uciderilor…”

Cele dintâi ucideri le va săvârşi Antihrist asupra acuzatorilor săi – Sfinţii Prooroci Enoh şi Ilie. „Şi dacă vor sfârşi mărturia lor, fiara care se ridică din adânc va face război cu ei şi-i va birui şi-i va omorî. Şi stârvurile lor vor zăcea în uliţa cetăţii celei mari, care duhovniceşte se cheamă Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor [Ierusalim]. Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri, vor privi la stârvurile lor zile trei şi jumătate, şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. Şi cei ce locuiesc pe pământ se vor bucura de ei şi se vor veseli, şi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi Prooroci i-au chinuit pe cei ce locuiesc pe pământ. Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat întru ei şi au stat pe picioarele lor şi frică mare a căzut peste cei ce-i vedeau pe ei. Şi au auzit glas mare din Cer zicându-le: Suiţi-vă aici! Şi s-au suit la Cer pe un nor, şi au privit la ei vrăjmaşii lor. Şi întru acel ceas s-a făcut cutremur mare şi a zecea parte din cetate a căzut şi au pierit în cutremur şapte mii de oameni, iar ceilalţi s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului Cerului” (Apocalipsa 11, 7-13).

Cuget târziu

din MISTERELE LUMII
In dar o poezie:


Mi-am înţeles părinţii cu adevărat, doar când le-am călcat pe urme şi încă nu am reuşit să le mulţumesc suficient pentru tot ce-au făcut pentru mine.
Am dedus că darul cel mai preţios al copiilor este libertatea de a cerceta singuri.
Am simţit că a fi mamă este o minune cu greutate mare, iar copiii sunt primele minuni ale minunilor.
Am văzut că bunătatea este vulnerabilă pe pământ, dar apreciată de sfinţi.
Am observat că şi iubirea are scară de valori diferite, dar rucsacul ei merită cărat în spate toată viaţa, chiar dacă e greu.
Am văzut că sinceritatea nu aduce întotdeauna bucurii, dar mai are încă susţinători rătăciţi.
Am observat că bucuriile dacă nu sunt împărţite nu sunt bucurii.
Am văzut că toate dărniciile au efect de bumerang.
Am dedus că experienţele vieţii rumegate în timp nasc boabe de înţelepciune pe care Biblia ne-o oferă gratis.
Am înţeles că numai diferenţa dintre caracterele omeneşti stimulează progresul.
Am observat că bolovanii vieţii nu sunt imobili, dacă puterea crezului nu schiopătează.
Am început să simt cu adevărat gustul fericirii, când grăunţele înţelepciunii mele au intrat în faza de coacere.
Am simţit că iubirea are puteri magice şi dincolo de viaţă.
Am dedus că pentru a escalada piramida vieţii cu bine trebuie să mă hrănesc cu pâinea înţeleptului.
Am urât fără să vreau oamenii fără norme morale sănătoase, dar mi-am dat seama că şi eu fac parte din turma Domnului.
Am invidiat oamenii bogaţi spiritual şi pacea inimii lor, dar nu şi renunţările lor lumeşti.
Admir plângând bucuriile performanţelor omeneşti şi sacrificiul lor nebănuit, dar sunt atât de departe de ele.
Am observat că darurile caracterelor omeneşti sunt diferite ca să ne înţelepţim unii pe alţii.
Am observat că fără vrerea lui Dumnezeu suntem nimic, dar El ne-a iubit mult dând lumii viaţa cu miracolele ei surprinzătoare.
Cred în Dumnezeu pentru că nu l-am văzut, dar l-am simţit.
Am dedus că oceanul purificării spirituale este singurătate îngenunchiată în credinţă.
Am simţit că fără durere nu aş înţelege bucuria lipsei ei.
Am observat că în turma Domnului se înmulţesc lupii, nu oile.
Am dedus că atât de cumpătată este toată creaţia Domnului, încât ameţesc gândindu-mă la scopul ei adevărat.
Am învăţat de toate, ca să-mi dau seama că nu ştiu mai nimic.
Am iubit, am urât, am iertat,
Am să primesc ce-am dat.

poezie de Valeria Mahok (21 mai 2007)

De ce nu mergi la biserica?

Cu toate acestea, putini sunt cei care vin la biserica. Ce lucru intristator! La dansuri si distractii alergam cu sarguinta. Neghiobiile cantaretilor le ascultam cu placere. De cuvintele imorale ale actorilor ne desfatam ore in sir, fara sa ne ingreuiem. Numai atunci cand vorbeste Dumnezeu incepem sa cascam, sa ne scarpinam si ne apuca ameteala. Dar si la stadioanele de fotbal, desi nu exista acoperis care sa-i apere de ploaie pe spectatori, alearga cei mai multi ca niste nebuni chiar si atunci cand ploua cu galeata sau vantul bate cu putere. Nesocotesc si vremea rea si frigul si distanta. Nimic nu ii poate tine la casele lor. Cand insa este vorba sa mearga la biserica ii impiedica chiar si o ploaie marunta. Si, daca ii intrebi cine este Amos si Avdie sau care este numarul proorocilor si al apostolilor, nu pot sa-si deschida gura. Insa despre fotbal, cantareti si actori pot sa-ti spuna si cele mai mici amanunte. Cum este cu putinta asa ceva?

Praznuim pomeniri de sfinti si aproape nimeni nu vine la biserica. Se pare ca distanta ii arunca pe crestini in trandavie sau mai degraba nu distanta ci numai trandavia ii impiedica. Pentru ca, asa cum nimic nu-l poate impiedica pe cel care are intentie buna si ravna sa faca ceva, tot astfel pe cel pacatos, lenes, delasator toate il pot impiedica.

Mucenicii si-au varsat sangele pentru Adevar, iar tu te ingreuiezi de o distanta atat de mica? Aceia si-au jertfit viata pentru Hristos, iar tu nu vrei sa te ostenesti niciun pic? Domnul a murit de dragul tau si tu Il dispretuiesti? Praznuim pomeniri de sfinti si tu te ingreuiezi sa vi la biserica preferand sa stai acasa? Si totusi trebuie ca sa vii ca sa vezi cum diavolul este biruit, sfantul biruieste, Dumnezeu se slaveste si Biserica triumfa.

"Dar sunt pacatos, spui, si nu indraznesc sa privesc la chipul sfantului". Tocmai pentru ca esti pacatos vino ca sa te faci drept. Sau poate ca nu sti ca si cei care stau inaintea sfantului jertfelnic sunt pacatosi. Pentru aceasta a iconomisit Dumnezeu ca preotii sa fie razboiti si ei de anumite patimi, ca sa fie ingaduitori cu neputinta omeneasca si sa ii ierte pe ceilalti.

"Dar de vreme ce nu ce nu am implinit cele pe care le-am auzit la biserica, imi va spune cineva, cum pot sa vin iarasi?" Vino sa asculti din nou cuvantul dumnezeiesc si incearca acum sa-l implinesti. Daca iti pui alifie peste rana si nu se vindeca in aceeasi zi nu vei pune oare si ziua urmatoare? Daca taietorul de lemne, care vrea sa taie un stejar, nu reuseste sa-l doboare din prima lovitura de secure, nu loveste si a doua si a cincea si a zecea oara? fa si tu la fel.

Poate imi vei spune ca te impiedica sa vii la biserica saracia si nevoia de a lucra. Insa si acesta este numai un pretext. Sapte zile are saptamana. Dumnezeu a impartit aceste sapte zile dandu-ne noua sase iar pentru El lasand doar una. Asadar nu vrei sa-ti lasi treburile nici macar in aceasta singura zi?

Si de ce spun eu o intreaga zi? Fa si tu in aceasta zi ceea ce a facut vaduva din Evanghelie. Aceea a dat milostenie doi bani si a luat mult har de la Dumnezeu. Imprumuta si tu doua ore lui Dumnezeu, mergand la biserica si vei aduce in casa ta castigul a nenumarate zile. Daca insa nu primesti sa faci aceasta, vezi ca nu cumva, prin aceasta putere a ta, sa pierzi osteneala multor ani. Fiindca Dumnezeu, atunci cand este dispretuit, stie sa-ti risipeasca banii pe care i-ai adunat lucrand duminica.

Daca ai gasit inca si o vistierie plina de aur si din pricina ei ai lipsit de la biserica, paguba tot ar fi foarte mare pentru ca cele duhovnicesti sunt mai presus decat cele materiale. Lucrurile materiale, chiar daca ar fi multe si ar curge din abundenta de pretutindeni, nu le luam in celalta viata, nu le ducem cu noi in ceruri, nu vor fi cu noi la infricosatul divan al Domnului, ci de multe ori, chiar inainte de a muri, ne parasesc. Dimpotriva, comoara duhovniceasca pe care o dobandim in biserica nu poate nimeni sa ne-o ia si ne urmeaza pretutindeni.

"Da, spune un altul, dar pot sa ma rog si de acasa." Te inseli pe tine insuti, omule. Desigur, este cu putinta sa te rogi si acasa. Insa este cu neputinta sa te rogi precum in biserica, unde se afla multimea parintilor si unde strigatul rugaciunii se inalta intr-un glas catre Dumnezeu. Nu te asculta atat de mult Domnul cand il rogi singur, pe cat te asculta atunci cand il rogi impreuna cu fratii tai, pentru ca in biserica exista mai multe conditii duhovnicesti decat acasa. Aic exista unirea, si buna intelegere intre crestini, legatura dragaostei, rugaciunile preotilor. Tocmai pentru aceasta preotii sunt cei care conduc slujbele, ca sa intareasca prin rugaciunile lor mai puternice rugaciunile mai slabe ale poporului si astfel sa urce impreuna la cer.

Atunci cand ne rugam fiecare deosebi suntem slabi. Cand insa ne adunam toti impreuna, atunci devenim mai puternici si atragem intr-o masura mai mare milostivirea lui Dumnezeu.

Odata, Apostolul Petru se afla in temnita, legat de lanturi. S-a facut insa rugaciune fierbinte de catre adunarea credinciosilor si indata a fost slobozit. Asadar ce ar putea fi mai puternic decat rugaciunea impreuna, care a ajutat chiar si unui stalp al Bisericii ca acesta?    MERSUL LA BISERICA

INTERVIU DESPRE DEPRESIE ŞI SUPERSTIŢII CU PĂRINTELE VASILE CRISTIAN, DIN IAŞI

O ZI BENECUVANTATA !

În rândurile ce urmează vă vom prezenta un interviu cu Părintele Vasile Cristian, preot paroh în localitatea Uricani, de lângă Iaşi. Beneficiind de o bogată experienţă spirituală, sfinţia sa a adunat în jurul său un număr mare de fii duhovniceşti. Pe lângă faptul că este licenţiat în Teologie, a urmat şi cursuri postuniversitare (master) în Psihologie şi Teologie, fiindu-i mult mai uşor în a-i povăţui pe cei care îi cer sfatul.

Rep: Părinte, ştim că depresia este o boală cu o incidenţă din ce în ce mai mare, cu atât mai mult cu cât este foarte insiduasă şi cu recidive frecvente. Cum o “diagnosticaţi” şi cum puteţi consilia credincioşii să depăşească aceste stări?

Pr. V: Consider că depresia este mai întâi de toate o stare, care cu timpul poate deveni o boală. Din păcate, în zilele noastre este destul de des întâlnită şi este prezentă la oameni din toate categoriile sociale, indiferent de studii, profesie, poziţie socială... Din ceea ce am întâlnit, majoritatea cazurilor se datorează fie stresului de la locul de muncă sau chiar de acasă, fie unei sau unor dezamăgiri de natură socială sau sentimentală. Omul devine neâncrezător în forţele proprii sau în cineva anume.
Acum este momentul când persoana respectivă trebuie ajutată psihic, sufleteşte, ea trebuie efectiv „hrănită” cu încredere.
Dacă ne referim la consiliere, eu de aici am pornit întotdeauna, să-i dai încredere în forţele proprii, să-l faci să simtă că nu este singur, că mereu e cineva lângă el. Şi totul trebuie făcut într-un mod cât mai consistent şi sincer.

Rep: Cât de des întâlniţi cazuri de tineri debusolaţi într-o societate care se confruntă cu multe schimbări şi cu o perioadă de tranziţie ce datează de mai mult de 20 de ani. Ce exemple se pot oferi tinerilor de azi?

PR. V: Tulburarea şi instabilitatea socială pe care o trăim provoacă multă confuzie şi debusolare în mintea tinerilor. Unii nu mai disting realul de ficţiune, adevărul de minciună, promisiunea de înşelăciune. Una le înfăţişează societatea, alta le arată lumea virtuală, internetul, altceva constată din mass-media, altceva au învăţat la şcoală sau la biserică, nu mai este o omogenitate de norme şi învăţături. A devenit pentru tineri din ce în ce mai greu să discearnă lucrurile cu adevărat bune din mijlocul celor multe şi înşelătoare care se impun cu atâta forţă şi publicitate.
Aici poate interveni forţa exemplului, a acelora care s-au ostenit şi au reuşit. Din viaţa cotidiană exemplele pot fi luate dintre cei care au reuşit prin muncă şi viaţă virtuoasă, iar din punct de vedere teologic, exemple avem pe sfinţii lui Dumnezeu. Fiecare îşi poate găsi un sfânt care să-i fie şi exemplu şi model şi ocrotitor în acelaşi timp.

Rep: Ce sfat i-aţi oferi unei mame căreia medicii îi dau vestea că bebeluşul pe care îl aşteaptă prezintă o formă de malformaţie congenitală sau că va suferi de o boală genetică ireversibilă, fiind pusă în situaţia de a renunţa la sarcină?

Pr. V: Nu este o situaţie de dorit pentru nimeni. Au fost şi cazuri în care medicii au spus că bebeluşul va avea probleme, iar realitatea a dovedit contrariul. Nu am avut niciodată un astfel de caz, dar cred că decizia trebuie luată de părinţii bebeluşului, iar cel mai potrivit în a-i sfătui este duhovnicul lor, cel care îi cunoaşte cel mai bine şi îi poate sprijini sufleteşte. Oamenii sunt diferiţi, cazurile sunt diferite, deci şi abordarea problemei trebuie să fie diferită.

Rep: Ce soluţie putem găsi pentru a-i atrage pe tineri la biserică?

Pr. V: Cu tinerii este destul de dificil de lucrat uneori, trebuie foarte multă dibăcie şi răbdare în acelaşi timp.
Teoretic pot fi enumerate mai multe soluţii, dar practic trebuie lucrat aproape cu fiecare în parte, pentru-că pe unii îi vindecă cuvântul, altul are nevoie de exemple, altul trebuie mustrat, altul trebuie stimulat prin cuvânt, altul trebuie lăudat, altul are nevoie de rugăminte, alţii au nevoie de mai multă îngăduinţă, unii sunt mai raţionali, alţii mai sentimentali... Nu se poate lucra cu toţi folosind aceeaşi metodă.
Ne aducem aminte de cuvintele Sf. Ap. Pavel care zice: „Tuturor toate m-am făcut, ca ,în orice chip, să mântuiesc pe unii”(ICorinteni IX,22).
Cred că este foarte important ca preotul trăiască preoţia aşa cum trebuie şi Dumnezeu va îndrepta la timpul potrivit inima fiecăruia către Biserică.

Rep: Un sondaj recent arată că aproximativ 70% dintre respondenţi, deşi cred în Dumnezeu, conferă credibilitate superstiţiilor, practicanţilor magiei, tarotului, horoscopului, etc, cu atât mai mult cu cât practicanţii cărora se adresează invocă numele Lui Dumnezeu.
Ce le putem spune acestor oameni pentru a nu mai cădea în aceste capcane?

Pr. V: Lucrurile acestea au existat din totdeauna, au fost ca nişte capcane în care credincioşii au căzut foarte uşor. Unele, ca de exemplu superstiţiile, sunt atât de adânc înrădăcinate în sufletele lor încât sunt aproape imposibil de eliminat. Cred că trebuie delimitat cu mai multă insistenţă hotarul, limita dintre credinţă şi superstiţie sau practici cu tentă ocultă, iar credincioşii trebuie îndemnaţi să-şi canalizeze toată credinţa spre puterea şi lucrarea lui Dumnezeu.

Autor: 

Andrei Andronic