Parintele Cleopa - Sfintele Icoane si Sfanta Cruce

Despre Sfintele Icoane

Poate fi icoana confundata cu idolul ?

- Icoana nu poate fi confundata cu idolul pentru ca icoana este reprezentarea unei fiinte existente in mod real, pe cand idolul este o nascocire ( inchipuire ) a mintii omenesti, slabita de pacat. Asa se explica faptul ca idolul, ca si chip cioplit, a fost oprit a se face, prin porunca lui Dumnezeu :

" Sa nu-ti faci chip cioplit " ( Iesire 20, 4 ).

Dar tot atunci, Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca icoane, spunandu-i : " Sa faci doi heruvimi de aur si sa-i faci ca dintr-o bucata, ca si cum ar rasari din cele doua capete ale capacului " ( Iesire 25, 19 ).

Deci, daca admitem ca textul din Iesire 20, 4 vorbeste despre icoane, atunci s-ar contrazice cu cel din Iesire 25, 19. Asadar, primul text vorbeste despre idoli ( sa nu faci ) si al doilea text despre icoane ( sa faci ) si nu mai avem nici o contradictie, ci dimpotriva, o precizare foarte clara :

Sa nu-ti faci idoli, dar sa-ti faci icoane.

De ce scrie in Isaia 44, 17 ca idolii sunt facuti din lemnele padurii ?

- Intr-adevar, se scrie in Isaia ca idolii sunt facuti din lemnele padurii, dar si chipurile de heruvimi poruncite de catre Dumnezeu au fost facute tot din lemnele padurii si din aur, dar nu aceasta este important, ci semnificatia lor, ceea ce reprezinta ei insisi. Chipurile ( icoanele ) de heruvimi reprezentau ceva sfant, unde Dumnezeu se descoperea lui Moise:

" Acolo, intre cei doi heruvimi, de deasupra chivotului legii Ma voi descoperi tie si-ei voi grai de toate cate am a porunci prin tine fiilor lui Israel " ( Iesire 25, 22 ).

Dar oare hartia Sfintei Scripturi nu este facuta tot din lemne ?

- Bineinteles ca si hartia Sfintei Scripturi este prelucrata tot din lemn. Noi insa nu cinstim materia, ci chipul celui zugravit pe ea, dupa cum nu cinstim hartia Sfintei Scripturi, ci ceea ce este scris in ea, pentru ca cuprinsul ei contine:

" Cuvintele vietii celei vesnice "

( Ioan 6, 68 ).

Mantuitorul a cinstit icoanele ?

- Mantuitorul a cinstit icoanele, pentru ca, mergand la templu, nu a poruncit sa le scoata afara, ci, dimpotriva, a scos afara pe cei ce le necinsteau prin pacatele lacomiei lor, dupa cum scrie ca : "I-a scos pe toti afara din templu si oile si boii si schimbatorilor le-a varsat banii si le-a rasturnat mesele" ( Ioan 2, 15 ).

Pentru ce sa cinstim si noi icoanele ?

- Noi trebuie sa cinstim icoanele pentru ca ele reprezinta pe Dumnezeul nostru Cel intrupat si pe sfintii lui Dumnezeu ca exemple de sfintenie, care ne cuceresc chioar si prin sfintenia privirii lor. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos este numit icoana Tatalui :

"Fiind stralucirea slavei si chipul fiintei lui Dumnezeu " Evrei 1, 3.

Cu ce am mai putea asemana icoana ?

- Icoana poate fi asemanata si chiar numita o " Biblie zugravita ". Icoanele reprezinta textul biblic. Spre exemplu :

" Cand se lumina de ziua intai a saptamanii, a venit Maria Magdalena si cealalta Marie ca sa vada mormantul si iata ca s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului coborand din cer si venind a pravalit piatra si sedea deasupra ei " ( Matei 28, 1-2 ).

Ce inteles au idolii dupa Noul Testament ?

- Dupa Noul Testament, idolii au si intelesul de patimi sau pacate grele, dupa textele din Coloseni si Efeseni :

" Drept aceea, omorati madularele voastre - ale omului pamantesc - : desfranarea, necuratia, patima, pofta rea si lacomia, care este o inchinare la idoli " ( Coloseni 3, 5 ). Si :

"Aceasta sa o stiti bine ca nici un desfranat sau necurat sau lacom, care este un inchinator la idoli, nu are mostenire in imparatia lui Hristos "

( Efeseni 5, 5 ).

Asadar, idolul ca patima ne pagubeste, pe cand icoana ne zideste, inaltandu-ne sufleteste cand o privim, cum ar fi icoana Rastignirii, a Invierii Domnului nostru Iisus Hristos, a Inaltarii si altele.

Despre Sfanta Cruce

Crucea este un simplu semn ?

- Crucea nu este un simplu semn, ci un semn insotit de putere, precum s-a dovedit inca din Vechiul Testament, cand Moise se ruga cu mainile ridicate in semnul Sfintei Cruci.

Iar : "Cand isi ridica Moise mainile, biruia Israel, iar cand isi lasa el mainile, biruia Amalec " ( Iesire 17, 11).

Sfantul Apostol Pavel zice :

" Cuvantul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu " ( I Corinteni 1, 18 ).

Crucea este semnul biruintei, care se va arata pe cer la sfarsitul veacurilor.
" Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului in putere si slava multa " ( Matei 24, 30 ).

Ce semnificatie mai poate avea Sfanta Cruce ?

- Sfanta Cruce mai poate avea semnificatia de altar, cel mai sfant altar pe care s-a adus cea mai sfanta jertfa.

"Altarele Tale, Doamne al puterilor, Imparatul meu si Dumnezeul meu " (Psalmul 83, 4)

Crucea poate fi vrajmasa lui Hristos, asa cum se spune uneori?

- Crucea nu poate fi vrajmasa lui Hristos, ci, dimpotriva, textul Sfintei Scripturi ne spune ca Mantuitorul a veni ca :

" Sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un singur trup prin cruce, omorand prin ea vrajmasia " ( Efeseni 2, 16 ).

Ce inteles mai poate avea crucea ?

- Crucea mai poate avea inteles de suferinta, dupa cuvantul Mantuitorului :

" Daca vrea cineva sa vina dupa Mine,sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-mi urmeze Mie " ( Matei 16, 24 ).

Putem sa ne luam noi insine crucea suferintelor de buna voie ?

- Noi suntem chiar sfatuiti sa ne luam crucea suferintelor de buna voie, daca vrem sa fim ai lui Hristos, pentru ca :"Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele " ( Galateni 5, 24 ).

Ce se intampla daca nu ne luam crucea suferintelor infranarilor de buna voie ?

- Daca nu ne luam crucea infranarii de buna voie, vom purta crucea grea a mustrarilor de constiinta pentru pacatele savarsite, prin neinfranare si lipsa de rabdare, ca si bogatul nemilostiv care striga :
" Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie " (Luca 16, 24 ).

Dar Crucea, pusa de Dumnezeu pe umerii nostri, cum trebuie sa o intelegem ?

- Crucea, pusa ca suferinta de Dumnezeu pe umerii nostri trebuie sa o intelegem ca un medicament vindecator al pacatelor, precum i s-a dat chiar si Sfantului Apostol Pavel :

" Si pentru ca sa nu ma trufesc cu inaltimea descoperirilor, datu-mi-s-a mie un ghimpe in trup, un inger al satanii, sa ma bata peste obraz ca sa nu ma trufesc " ( II Corinteni 12, 7 ).

Si ca un prilej de intarire in credinta, asemenea crucii pusa pe umerii lui Iov, fapt constatat si de Psalmist, care zice :

" De multe ori s-au luptat cu mine, din tineretile mele, si nu m-au biruit " ( Psalmul 128, 2 ).

Daca e grea crucea suferintelor luate de bunavoie, crucea suferintelor ca urmare a faradelegilor e groaznic de chinuitoare.

APEL LA CONSTIINTA MAMELOR CARE-SI UCID PRUNCII IN PANTECE !

N-AI VRUT SA FII MAMA

CE-AM GRESIT EU MAMA,VIATA SA MI-O IEI?
MA ALUNGI DIN TINE,DE CE NU MA VREI?
N-AM CUM SA MA APAR,SA STRIG …N-AM PUTERE.
TE IUBESC ,MAMICO,CAT NU POTI TU CERE.

UNDE MI-E MORMANTUL,IN CARE CIMITIR?
N-AI VRUT SA GUST ,MAMA,AL VIETII SFANT POTIR.
ITI VOI ZICE” MAMA”CHIAR DE NU-MI ESTI MAMA.
STRIGA-MA PE NUME…NU STIU CUM MA CHEAMA!

MI-AI PUS CAPAT ,MAMA,ZILELOR DE VIS,
TE IUBESC ,MAMICO,CHIAR DE M-AI UCIS.
NU-MI CUNOSTI TU CHIPUL CA SA-L PUI IN RAMA,
DESI MI-AI LUAT VIATA,TOT MI-ESTI DRAGA, MAMA.

GLASUL CONSTIINTEI L-AI LASAT DEOPARTE.
TOCMAI TU IUBIRE MA TRIMITI LA MOARTE?
TU DIN NECREDINTA TE-AI IUBIT PE SINE,
EU CU ATAT MAI TARE TE IUBEAM PE TINE.

IAR LA JUDECATA CUM SA TE PREZINTI?
NU VA FI SCAPARE,N-AI SA POTI SA MINTI.
UCIGASA FAPTA TU N-O POTI ASCUNDE,
N-O SA AI CUVINTE PENTRU A RASPUNDE.

SUNT ATATEA MAME CE-SI DORESC COPII,
DATI-NE O SANSA SA RAMANEM VII.
CIN’SA PLANGA,DOAMNE ;NOAPTEA-ATATOR DRAME,
CINE SA TREZEASCA ZECI DE MII DE MAME?

CUVANT DESPRE AVORT-PR.ARHIM.CLEOPA ILIE

Adam şi Eva, după ce au fost scoşi din raiul pămîntesc pentru păcatul neascultării de Dumnezeu, s-au însoţit şi născînd Eva Primul copil, anume Cain, a zis lui Adam: Am dobîndit om prin ajutorul lui Dumnezeu (Facere 4,1). Deci, naşterea de prunci, de orice sex, se face prin ajutorul lui Dumnezeu, fie că este bun creştin, fie că este pagîn, şi fiecare nou-născut are în sine, afară de trupul pămîntesc, şi scînteia dumnezeirii, adică sufletul nemuritor. Căci spune Sfînta Scriptură: domnul Dumnezeu a făcut om din ţărîna pămîntului şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a facut om suflet viu(Facere 2,7). Suflet viu, adică nemuritor.
Astfel, la zămislirea fiecărui prunc în pîntecele maicii sale, Dumnezeu pune încă de la început suflet nemuritor în fiecare om. De aceea şi proorocul David, insuflat de Duhul Sfînt, zice: Că Tu ai zidit rărunchii mei, sprijinitu-m-ai din pîntecele maicii mele… Minunate-s lucrurile Tale, Doamne şi sufletul meu le cunoste foarte…(Psalm 138,13-16). Sufeltul pruncului se zămisleşte în pîntecele maicii sale numai prin lucrarea Domnului şi chiar şi zilele lui îi sunt socotite de Dumnezeu cît să trăiască pe pamînt, încă înaite de a se zămisli.
Prin avort se întelege uciderea pruncilor în pîntece prin tot felul de mijloace. Deoarece fătul are suflet viu, creat de Dumnezeu chiar în clipa zămislirii, pentru aceea avortul este combătut de Biserică şi de Sfinţii Părinţi cu atîta tărie; pentru că se ucide viaţa, se pierde sufletul, atît a celui ucis, cît şi acelui care săvîrşeşte uciderea şi se calcă porunca lui Dumnezeu, Care zice: Creşteţi şi vă înmulţiţi(Facere 1,28). Se calcă şi poruca a V-a din Decalog, care zice: Să nu ucizi (Iesire 20,13).
Prin avort se ameninţă viaţa de pe pămînt, se calcă porunca creaţiei dată de Dumnezeu în rai, se atentează la viaţa celor mai nevinovate fiinţe omeneşti, care sunt copiii; se destramă familia, se îmbolnăveşte societatea întreagă şi se aduc peste cei vinovaţi cumplite pedepse dumnezeieşti, atît în viaţa, cît şi după moarte. Apoi, sufletele copiilor avortaţi, nefiind botezaţi, nu pot intra în împărăţia lui Dumnezeu, ci aşteaptă acea ziuă infricoşată a Judecăţii, cînd singuri vor acuza pe părinţii care i-au ucis în faţa Dreptului Judecator Iisus Hristos.
Iată pentru ce avortul este crima, adică ucidere de om şi trebuie combătut cu toată tăria de Biserica şi de păstorii ei.
Femeile care işi avortează copiii, indiferent prin ce mijloace, se numesc ucigaşe de copii, iar nu mame, şi primesc pedepse grele încă din viaţă aceasta. Iată ce spun şi canoanele Sfinţilor Părinţi în legătură cu păcatul uciderii de prunci: „Despre femeile care păcătuiesc şi-şi omoară fătul în pîntece, forţîndu-se să facă ucideri, să se oprească, după hotărîrea dată mai înainte, ca să se împărtăşească la ieşirea din viaţa. Dar procedînd cu iubire de oameni, după cum am aflat, hotărîm ca să fie oprite vreme de zece ani după treptele canonisirilor hotărîte” (Ancira, 21).
„Femeile care dau buruieni otrăvitoare şi pierzătoare, precum şi cele ce primesc otrăvurile omorîtoare de prunci, să se supună canonului de 20 de ani al ucigasului” (VI Ecumenic, 91; Sfîntul Vasile cel Mare, 56). „Femeia care bea ierburi ca să-şi piardă rodul trupului şi să nu nască coconi, aceea să aibă pocanie cinci ani şi mătănii cîte trei sute pe zi. Iar de va face şi bărbatul aşa, mai rău este. Nici Biserica să nu-i primească prescura lui, nici prinosul lui, de nu se va pocai” (Pravila Bisericească, Govora, 20).
„Femeia de va zămisli şi va bea ceva ca să se lepede începerea dintr-însa, să se pocăiască opt ani şi mătănii 367 zilnic; iar de i se va întîmpla ei a muri să nu se îngroape în cimitir”(Ibidem, 115; Indreptarea legii cap.364). „Femeia care a născut pe cale şi nu a purtat grijă de prunc, să fie supusă vinovaţiei ucigaşului”(Sfîntul Vasile, 33).
Femeile care mor făcînd avort nu pot fi pomenite la nici o slujbă. Deci, să înţeleagă femeile care îşi ucid copiii, că sunt ucigaşe ale zidirii lui Dumnezeu şi vinovate de gheena focului. Căci dacă numai a urî pe cineva se socoteste ucidere de oameni, după cuvîntul lui Hristos, Care zice: Cel ce urăşte pe fratele său, ucigaş de oameni este(I Ioan 3,15) – şi orice ucigaş de oameni nu are viaţă veşnică – oare ce urgie a lui Dumnezeu va ajunge pe acea mamă care-şi ucide propriul său copil, chiar de ar fi zămislit prin puterea lui Dumnezeu, de numai o clipa ?
Deci, să ştie orice femeie care şi-a ucis copiii, ori în ce chip, că nu va scăpa de pedeapsa lui Dumnezeu de nu se va pocăi, părăsind păcatele, spovedindu-se şi făcînd canon (oprire de la Sfînta Impărtăşanie, născînd copii, făcînd milostenie şi alte fapte bune). Să nu spună că era zămislit numai de o zi sau de un ceas, că Dumnezeu nu caută la timp ci la intenţia gîndului. Dacă cineva ar semăna în ţarină sa grîu, porumb sau altceva şi altul, venind, ar distruge semănătura sa, apoi nu l-ar da în judecata şi nu i-ar cere despăgubire ? Dar Dumnezeu va lasă nepedepsiţi pe cei ce distrug sămînţa şi ţarina unde se zămislesc pruncii ? Să-şi aducă aminte femeile ucigaşe de copii, de Cain, care a facut o singură ucidere şi s-a pedepsit încă din viaţă cu şapte feluri de pedepse.
Este clar că femeia nu trebuie în nici un caz să se supună bărbatului ei, cind acela o îndeamnă, sau o sileşte la avort, adică la ucidere sau la pază de a nu naşte prunci.
Sfîntul Apostol Pavel zice asa: Femei, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, întru Domnul(Coloseni 3, 18). Aici trebuie să înţelegem că nu întru toate se cuvine femeii să se supună bărbatului, ci numai la cele ce se cuvin în Domnul. Poate bărbatul să o îndemne şi la lucruri fărădelege, la furat, la fumat, la beţie, la ură, la ceartă, la desfrînare, la ucidere, la secte, la necredinţă, etc. La aceasta nu se cuvine a se supune bărbatului, măcar şi moarte de ar răbda de la el. Că nu se cade a iubi şi asculta de bărbat mai mult decît legea lui Dumnezeu. Iar dacă femeia este bolnavă şi din aceast motiv vrea să-şi piardă copiii, niciodată o pricină ca aceasta nu o va scăpa pe ea de osînda cea veşnică, de-şi va ucide pruncii ei.
Boala, însă, de multe ori, o trimite Dumnezeu ca o pedeapsa pentru păcate (Numerii 11,33; Levitic 26,16; Deuteronom 28, 15; 22, 59; II Regi 7, 14; Iov 33, 19-23; Psalm 105, 17-18; I Corinteni 11, 30 etc.).
Iar dacă vreo femeie este bolnavă, nu la ucidere de prunci să-şi găsească scăpare de pedeapsa lui Dumnezeu. Ci, să se roage lui Dumnezeu cu umilinţă, cu post şi cu durere în inimă, căci la El este puterea şi îndurarea de vindecare a celor bolnavi.
Femeia creştină şi credincioasă, mai înainte de naştere este datoare să se spovedească la duhovnicul ei, să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele lui Hristos, chiar dacă are vreun canon de făcut şi, astfel, să se pregătească de moarte. Tocmai de aceea Sfînta Biserică dă voie femeilor inaite de naştere să se împărtăşească, chiar de ar fi oprite mulţi ani, căci Biserica lui Hristos are în vedere durerile naşterii şi primejdiile morţii pentru mamele care nasc.
O adevărată mamă creştină trebuie să fie gata întotdeauna de o jertfă totală la naştere, adică de moarte. Prin durerile naşterii, femeia cîştigă mîntuirea sufletului ei, după cuvîntul Sfîntului Pavel, care zice: Dar se va mîntui (femeia) prin naştere de fii, dacă stăruie cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie(I Timotei 2, 15). Durerile naşterii s-au dat femeii, ca un canon pentru greşeala ei cea dintîi, după cuvîntul Domnului, care zice: Inmulţind, voi înmulţi necazurile tale şi suspinul tău, în dureri vei naşte fii şi spre bărbatul tău va fi întoarcerea ta şi el te va stăpîni (Facere 3, 16).
Aşadar, să înţeleagă femeile cele întelepte şi credincioase şi să primească canonul cel dat lor de Preabunul Dumnezeu cu toată bucuria şi mulţumirea, că este spre iertarea păcatelor şi spre mîntuirea sufletelor lor. Iar dacă vreuna din ele va muri în chinurile naşterii, pe altarul jertfei, şi va avea dreapta credinţă, aceea se va mîntui, cum spune Sfîntul Pavel, şi cu mucenicii se va socoti. Căci Biserica lui Hristos nu acceptă nici un motiv pentru uciderea de copii, adică, sărăcie, primejdie, copii mulţi, bărbaţi răi etc. Toţi creştinii sunt datori să se jerfească pînă la moarte, acolo unde i-a rînduit Dumnezeu să trăiască.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !

de Arhimandrit CLEOPA ILIE

ÎNDEMN LA SFÂNTA CUMINECĂTURĂ

Iubiţi prieteni, Mă adresez celor ce sunteţi creştini ortodocşi şi vă rog din suflet să vă faceţi timp pentru a citi acest material precum şi cele ce vor urma şi să vă rog din suflet să luaţi aminte!
 Îndemn la Sfînta Cuminecătură Glasul Domnului Hristos
 Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împo- văraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. (Mat. 11, 28).

 Pîinea pe care Eu o voi da, trupul Meu este, pe care Eu îl voi da pentru viaţa lumii (Ioan, 6, 51).

 Luaţi, mîncaţi, acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; aceasta faceţi întru pomenirea Mea (Luc. 22, ~9; 1, Cor. 11~ 24).

 Cela ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, întru Mine petrece şi Eu întru el (Ioan, 6, 56).

 Cuvintele pe care Eu le grăiesc vouă, duh sînt şi viaţă" (Ioan, 6, 56).

 Meditaţie

 Vedem aici împlinirea făgăduinţelor dumneze- ieşti a nădejdelor neamului omenesc, a figurilor şi a proorociilor Legii vechi. Jertfa adevărată care lucrează de-a-pururea pentru împăcarea omului cu Dumnezeu, urmează jertfelor simbolice- şi fără folos.
Adevăratele Paşti, Hristos, care pentru noi s-a jertfit (1, Cor., V, 7), mana cerească hrăneşte de acum înainte nu numai pe poporul lui Israel, ci şi pe toate popoarele legii celei noi, pe toţi adevăraţii fii ai Părintelui credincioşilor.

După exeml(lul Împăratului păcii, (Facerea, XIV, 18), Preot în veac după rînduiala lui Melchisedek (Psalm, CIX, 4), aduce Celui Prea Inalt pîine şi vin, pîinea cea vie care s-a pogorît din cer (Ioan, VI, 51). Şi pîinea ce El o dă este trupul Său (Acelaş, 52), iar vinul este sîngele Său: de nu veţi mînca trupul Fiului Omului şi de nu oeţi bea sîngele Lui, nu veţi avea viaţă întru vot" (Acelaşi, 53). Căci Trupul Meu, zice El însuşi, cu adevărat este mîncare, şi sîngele Meu cu ade- vărat este băutură,' Cela ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, întru Mine petrece, şi Eu întru el (Acelaşi, 55, 56), aceasta este pîinea care s-a pogorît din Cer, cel ce mănîncă pîinea acea- sta, va trăi în veac (Acelaşi, 59).
Nu 'e deci timp de pregetat; cuvîntul acesta e lămurit.
Trebuie să zicem: Cred, Doamne, ajută necredinţei mele (Luca, XVII, 5). Şi ceea ce vestise Proorocii: Mînca-vor săracii şi se vor sătura şi vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dînsul, vii vor fi inimile lor în veacul' veacului. Mîncat-au si s-au .
• I închinat toţi bogaţii pămîntului; înaintea Lui vor cădea toţi cei ce locuiesc pămîntul (Psalm. XXI, 30, 34). Tot astfel şi noi, în nestrămutata tărie a credinţei noastre trebuie să mîncăm şi să ne închinăm; să ne săturăm de această mîncare, să bem din acest sînge ce ne transformă în însuşi Iisus Hristos. Jertfă fără de preţ, El plăteşte da- toria noastră dreptăţii dumnezeieşti, şi spre a ne încredinţa de puterea neprecupeţită a jertfei Sale El uneşte' trupul Său .cu trupul nostru, aşa încît prin această nespusă unire, noi să fim întru Dînsul plini de dumnezeirea care locuieşte tru- peşte întru El (Colos., II, 9, 10). Minunată taină a dragostei! Pîine îngerească a mîncat omul (Psalm. LXXVII, 25). .

 Creştinilor, mergeţi la ospăţul cel sfînt, apro- piaţi-vă de masa aceea, unde Cuvîntul lui Dum- nezeu se face El însuşi. hrană tainică: Luaţi, mîncaţi pîinea cea adevărată .din cer (Ioan, VI, 32).

Acolo este nădejdea, viaţa, ultima încercare de credinţă, săvîrşirea' dragostei.

CUVIINŢA CU CARE TREBUIE SĂ NE CUMINECĂM

Cuviinţa cu care trebuie să ne cuminecăm Glasul celui ce urmează pe Hristos o Acestea sînt cuvintele Tale, Doamne Iisuse Hristoase, veşnicule adevăr, deşi n-au fost grăite în aceeaşi vreme, nici scrise în acelaşi loc. Şi fiindcă sînt ale Tale, şi, adevă- rate, trebuie ca eu să le primesc pe toate cu multumire si credintă. Ale Tale sînt, fiindcă Tu le-ai, zis şi' ale meÎe sînt, fiindcă' pentru mîn- tuirea mea le-ai zis. Cu bucurie le primesc de pe buzele Tale, pentru că să se întipărească adînc în inima mea. Cuvintele acestea, pline "de atîta milă, dulceaţă şi dragoste, mă îmbărbătează; dar fără-de-legile mele mai mult mă îngrozesc şi conştiinţa-mi cea necurată, mă goneşte de la pri- mirea acestor taine prea sfinte, Dulceaţa cuvin- telor Tale mă cheamă; mulţimea păcatelor mele însă mă opreşte.

 2. Tu porunceşti ca să mă apropii cu îndrăz- neală, dacă vreau să am parte cu Tine (Ioan, 13, 8), şi să primesc hrana nemuririi, dacă vreau să am viaţa şi slava cea veşnică. "Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi". 0, dulce şi prietenos cuvînt pentru urechea păcătosului, căci Tu, Doamne Dumnezeul meu, chemi deopotrivă pe sărac şi pe păcătos, la împărtăşirea cu prea sfîntul Tău trup. Dar cine sînt eu, Doamne, ca să îndrăz- nesc a mă apropia de Tine? Iată, Cerul ceruri- lor nu Te poate cuprinde pe Tine şi Tu zici încă: "Veniţi către Mine toţi",

 3. Cum poate să existe atîta îndurare ŞI PO- gorîre într-o themare atît de blîndă? Cum voi îndrăzni să viu către Tine, cînd nu ştiu să fi . făcut vreodată vreun bine, care, mi-ar putea da îndrăzneală? Acum cum Te voi primi în lăcaşul meu, eu• cel ce de atîtea ori am greşit înaintea feţei Tale? Te cinstesc îngerii şi arhanghelii, se ' înfricoşează sfinţii şi drepţii şi totuşi Tu zici: "veniţi cătrp Mine toţi?" Dacă n-ai zice Tu, Doamne, acestea" cine ar putea crede? Şi dacă n-ai porunci Tu însuţi, cine ar îndrăzni să se apropie.

 4. Noe, bărbat drept, o sută de ani a lucrat la facerea corăbiei, pentru ca să se mîntuiască cu acei puţini ai săi, şi eu cum voi putea' a, mă pregăti într-un ceas ca să primesc pe Făcătorul lumii? Moise, sluga Ta cea mare 'şi prietenul Tău, a făcut chivotul legii din lemn ce nu pu- trezeşte şi l-a îmbrăcat cu aurul cel mai curat ca să pună într-însul tablele legii, şi eu, fiinţă putredă, îndrăzni-voi a Te primi cu uşurinţă pe Tine, Dătătorule de lege şi izvorule al vieţii! Solomon, cel mai înţelept din împăraţii lui Israel, opt ani a zidit la strălucita biserică întru cinsti- rea numelui Tău şi opt zile' întregi a ser bat ziua sfinţirii ei. A adus mii_de jertfe împăciuitoare, şi în sunete de trîmbiţe şi cîntări de veselie, a aşezat cu solemnitate chivotul legii la locul pre- gătit şi eu cel mai mişel şi mai sărac dintre oa- meni, cum Te voi introduce în casa mea,' eu care abia pot petrece o jumătate de ceas în ru- găciune continuă? Şi măcar de aş fi putut şi atît cel puţin de cîteva ori în viaţa mea!

 5. 0, Dumnezeul meu, ce n-au făcut acel băr- baţi sfinţi ca:;'să placă ..• Ţie! Şi cît e de puţin ceea ce fac eu! Cît e de scurtă vremea ce eu o hotărăsc pentru pregătirea mea la cuminecătură! Rareori pot să-mi adun gîndurile de la lucrurile lumeşti înaintea feţei Dumnezeului şi a Mîntui- torului meu nici un gînd necuviincios n-ar trebui să treacă prin mintea mea, nici o făptură n-ar trebui să ia locul Tău în inima mea: căci nu pe înger ci pe Domnul. îngerilor voiesc să-L ospătez.

 6. Apoi cîtă deosebire este chivotul legii cu cele cuprinse în el şi între prea- curatul Tău, trup 'cu virtuţile lui; între jertfele din lege, închipuite numai şi între adevărata jertfă a trupului Tău, realizarea vie a jertfelor vechi. ,

7. De ce dar fiinţa Ta de faţă, care insuflă sfială îngerilor, nu-mi revarsă în suflet mai multă evlavie? Pentru ce nu mă pregătesc cu mai multă grijă pentru luarea sfintelor Tale taine, de vreme ce, sfinţii Patriarhi, Proorocii, împăraţii şi Domnii vechimii, cu tot poporul lor, au arătat atîta rîvnă în slăvirea şi cinstirea numelui Tău? !

 8. David, acel împărat iubitor 'de Dumnezeu, aducîndu-şi aminte de binefacerile pe care Dum- nezeu le-a varsat peste părinţii săi,' răpit de recunoştinţă şi evlavie, a căzut înaintea chivo- tului. A făcut felurite instrumente, muzicale,' a alcătuit psalmi, a orînduit să se cînte cu săr- bătorească bucurie, a cîntat el însuşi adeseori cu chimbalul, insuflat fiind de darul Duhului sfînt, a învăţat norodul lui Israel ca să laude pe Dumnezeu• din tot sufletul - şi cîntînd să binecuvînteze şi să vestească mărirea Lui. Dacă atunci, la vederea cortului legii, norodul lui Israel se pătrundea de atîta evlavie şi înălţa. lui Dumnezeu atîtea laude, de cîtă CÎIIst; şi evlavie trebuie să se pătrundă, acum, norodul creştin cînd se apropie de sfînta taină şi se cuminecă cu 'prea slăvitul Tău trup, o,• Iisuse Hristoase ! "

 9. Mulţi aleargă la locuri anumite spre a cer- ceta rnoaştele sfinţilor, se minunează auzind faptele lor, privesc cu mirare strălucitele biserici şi mînăstiri ridicate pe numele lor, sărută cu evlavie oasele sfinţilor îmbrăcate în mătase şi aur, iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, făcătorul tutu- ror, Domnul îngerilor, Sfîntul sfinţilor, 'fu eşti aievea aci, pe altar.• Aceaste peregrinări pe la 10-- curile sfinte rămîn o simplă curiozitate pentru, 'cei ce n-au în sufletele lor o fărîmă de I evlavie. Dar aici, în taina altarului" eşti întreg, de faţă, - o, !isuse Hristoase, Dumnezeu adevărat şi om adevărat! Ai~i culege cu îndestularerodurile veşnicei mîntuiri oricine şi. ori de cîte ori Te . primeşte cu evlavie şi vrednicie. Apoi, ceea ce ne atrage către taina aceasta nu este nici în-. demnul după noutăţi, nici uşurinţa, nici pornirea simţurilor; ci o credinţă tare, o nădejde vie, o dragoste nefăţarnică.

 10. 0, nevăzutului făcător al lumii, o, Dum- nezeule, cît de minunat lucrezi cu noi! Cu cîtă bunătate şi îndurare Te porţi cu aleşii Tăi,• din- du- Te pe Tine însuţi spre împărtăşire în sfînta Ta taină! Aceasta cu adevărat covîrşeşte toată înţelegerea; aceasta mai mult decît orice în- deamnă către Tine inimile evla'vioşilor şi aprinde dragostea lor. Căci adevăraţii credincioşi, care s-au hotărît a petrece toată viaţa lor îndreptîn- du-se pe ei, nu se întorc niciodată flămînzi de la prea sfînta Ta masă, ci vin de acolo cu noi puteri spre evlavie şi cu dragoste de fapte bune.

 11. 0, dar minunat şi ascuns al tainei Cumi- necăturii, Tu eşti cunoscut numai de credincioşii- lui Hristos, pentru că slujitorii păcatului nu-l pot simţi. Prin această taină se dă darul Duhului sfint, se recapătă în suflet puterea cea pierdută şi se întoarce frumuseţea lui cea stricată. Uneori darul aceasta este atît de mare şi rîvna ce o insuflă atît de minunată, încît nu numai duhul, ci şi trupul cel slăvit se simte întărit cu 'noi puteri. <.. -.

 12. Dureros lucru este că sîntem atît de ne- păsători şi leneşi, şi nu ne apropiem cu o mai vie dorinţă pentru a primi pe Iisus Hristos, do-: Meditaţie - Tot ce înfăţişa mai mărit, mai impunător, mai sfînt, cultul legii celei - vechi, nu era - decît o uşoară umbră a tainelor Dumnezeu-Omului.• David sărbătoreşte cu pompă întoarcerea chivotului .legii lui Ierusalim; însă acest chivot a~ legii era deşert, el nu cuprindea pe Mîntuiţorul neamului . omenesc, Solomon zidi un templu măreţ. El îi făcu; în faţa poporului plin de evlavie, sfinţirea solemnă; jertfe fără număr sînt înjunghiate, însă acele jertfe nu sînt decît -nişte animale al căror sînge nu poate alina dumnezeiascaDreptate. Lumea sta în aşteptarea mîntuirii binevestită, cînd iată că în momentul prezis, se împlinesc făgăduinţele preuăsute şi salutete de către Patriarchi, prin Doritul neamurilor (Aggeu, II, 8), prin stăpîni- torul, prin Ingerul legii (Malach., III, 1). Acela al cărui nume, e lehova (Ierem., XXIII, 1); vine în "Templul său (Malach., III, 1), şi adevărata jertfă de iertare înlocuieşte pentru tlotdeauna. jertfele efemere (Acelaşi, 3). Pe sfînta masă a [ertfelnicului, sub pocroveţile sanctuarului, e trupul Domnului de-apururea viu, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii (Ioan, 1, 29). Acela care' şade de-a dreapta Tatălui (Psalm CIV, ,1; Ebrei 1, 3), e acolo de faţă şi glasul Său ne cheamă: Luaţi, mîncaţi, .acesta este trupul Meu, beţi, acesta este sîngele Meu, a legii celei nouă carele se varsă spre iertarea păcatelor (Mat. XXVI, 27, 28). Veniţi deci: Eu sînt pîinea . vieţii, cel ce. vine la Mine nu va flămînzi nicio- dată, şi cel ce crede întru Mine, 1'ţU va - insetoşa niciodată (Ioan VI. 35). Cel ce mănîncă trupul Meu şi bea sîngele Meu, are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia pe . el în ziua cea de apoi (Ace- laş, 55). Doamne, cred şi mă închin Ţie; sufletul meu, însetat de dorinţă, vine cu grabă la Tine; . şi apoi deodată o mare frică îl opreşte; căci, ce sînt eu spre a îndrăzni să mă apropii de Dumnezeul meu? Cînd mă gîndesc la mulţimea .păcatelor mele, n-am decît o simţire, n-am decît un cuvînt: ieşi de la mine, că, om' păcătos sînt, Doamne (Luca, V, 8). Cu toate acestea, o, Iisuse, Tu ai venit să chemi pe cei păcătoşi, iar nu pe cei drepţi (Mat. IX,

13). Şi pentru aceasta, ce- rînd milostivirea Ta, scula-mă-voi şi mă uoi duce' (Luca, XV, 18); mă voi duce cu o cre- dintă vie, cu o dragoste. arzătoare, la Fiul, la Cuvintul strălucirea măririi şi chipul ipostasului său (Ebrei, 1, 3), la Mîntuitorul dumnezeiesc care ne curăţeşte de păcatele noastre. Acelaşi care se întrupează cu creatura sa spre a o înălţa pînă la Dînsul: Mă voi duce şi voi zice: Doamne, nu sînt vrednic ca să intri sub acoperămîntul meu J ci număr zi cu zi cuvîntul, şi se va tămă- dui sufletul meu (Mat. VIII, 8).