SFESTANIA

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

                                                         Sfeştania - Rânduiala sfinţirii casei

În legătură cu viaţa omului, Biserica a alcătuit rugăciuni specifice pentru majoritatea trebuinţelor şi nevoilor de care omul nu poate fi lipsit. Dacă însăşi viaţa omului se poate sfinţi prin primirea Sfintelor şi de viaţă făcătoarelor Taine, iată că tot ceea ce intră ca necesitate de existenţă în viaţa omului poate şi trebuie să fie sfinţit şi binecuvântat.

Pentru că omul îşi construieşte spre locuinţă casă, există o rânduială (ierurgie), prin care se cheamă ajutorul lui Dumnezeu pentru ca locul unde se va construi casa să fie ferit de toată reaua întâmplare, iar lucrarea de construcţie să fie binecuvântată de Dumnezeu.

Acest lucru este necesar pentru că, dacă omul trăieşte de la bun început pe un loc binecuvântat de Dumnezeu, înseamnă că tot ceea ce stă în relaţie cu el provoacă întotdeauna aducerea-aminte de Dumnezeu.

Astfel, se cheamă preotul încă de la începerea temeliei casei (dacă aceasta va fi o casă nou-construită) şi după ce tămâiază credincioşii şi şanţul pregătit pentru construirea temeliei săvârşeşte slujba de sfinţire a apei cu care va stropi şanţul şi apoi rosteşte o rugăciune prin care se cheamă ajutorul lui Dumnezeu ca nici o întâmplare rea să nu împiedice zidirea casei.

Terminându-se de construit casa şi înainte de a locui cineva în ea, iarăşi se cheamă preotul care săvârşeşte sfinţirea cea mică a apei şi sfinţirea uleiului cu care se va însemna casa "spre alungarea tuturor puterilor potrivnice şi a bântuielilor diavoleşti". Tot acum, se rostesc rugăciuni prin care se cere păzirea nevătămată a celor care vor locui şi binecuvântarea acestora şi a casei, la fel cum casa lui Laban, a lui Putifar şi a lui Abiadar au fost binecuvântate de Dumnezeu. Rugăciunile cuprind şi cereri de înmulţire a bunătăţilor în casa respectivă, chiar şi chemarea unui înger păzitor.

La această slujbă se citeşte din Sfânta Evanghelie, prin care evanghelistul Luca aduce mărturie despre binecuvântarea dată de Hristos casei lui Zaheu, mai-marele vameşilor, care era păcătos şi prin care Dumnezeu a făcut "mântuire casei acesteia".

La această slujbă se pune problema: "Ce facem cu uleiul sfinţit şi cu beţişoarele cu care s-a însemnat casa?". Uleiul sfinţit se foloseşte la mâncare ori se pune în candela din casă sau de la biserică. Beţişoarele utilizate la însemnarea cu semnul Sfintei Cruci a casei se îngroapă la loc curat, ori se ard, cu condiţia ca această cenuşă provenită prin ardere să fie îngropată.

Iată o rânduială cu totul specială, dar care nu se opreşte aici; ci credinciosul trebuie să păstreze întotdeauna relaţia cu preotul în vederea binecuvântării locuinţei ori de câte ori se simte nevoia.

Cum trebuie sa ne pregatim pentru sfestanie?

E de dorit ca toti cei care locuiesc in casa in care se va savarsi sfestania, sa se spovedeasca. Apoi casa in care urmeaza a se face sfestanie, trebuie curatita cat mai bine. Nu este de indicat sa stropim cu apa sfintita si sa facem rugaciuni pentru a curati casa de rele, iar casa sa fie murdara.

Pentru slujba sfestaniei, crestinul trebuie sa aseze o masuta orientata spre rasarit, pe care va pune: un vas cu apa curata, un pahar cu ulei curat, un betisor infasurat la unul din capete cu vata, lumanari, tamaie si busuioc.

Pe aceeasi masa preotul va aseza Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si Agheasmatarul.

Ca preotul sa-i pomeneasca pe toti cei care vor locui in noua casa si pe cei apropiati acestora, credinciosul trebuie sa pregateasca si un pomelnic (o lista) cu numele lor.

Cei care vor fi prezenti la savarsirea acestei slujbei, vor sta in spatele preotului, ca la biserica, iar preotul in fata mesei amenajate special, fiind toti cu fata spre rasarit.

E bine sa stim ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case. Harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Dupa cum in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta, tot astfel, harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri.

Cand se poate face sfestanie?

Preotul trebuie si poate sa savarseasca aceasta slujba de sfintire, oricand credinciosul cere acest lucru. De regula sfintirea casei este facuta in vremea postului. Insa, ea se poate savarsi chiar si in afara postului, dupa cum si credinciosul se poate spovedi nu doar in vremea postului, ci ori de cate ori simte nevoia curatirii.

CANDELA

În colţisorul de rugăciune trebuie să avem neapărat o candelă. În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă.
         Se va folosi candelă cu ulei şi fitil. Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevărata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe. Candela nu este pentru frumuseţe, ci pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient untdelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului: "Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13). Cum spuneam, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, în vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective. Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul
sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu. Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mănăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră. Se mai obişnuieşte o candelă în bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune.

                                                      Candela şi Icoana Casei


În fiecare casă trebuie să existe cel puţin o candelă. Se va folosi candela cu ulei şi fitil . Nu este potrivit să se folosească beculeţe, pentru că adevarata candelă, ca şi lumânarea, trebuie să folosească spre ardere ulei curat sau ceară curată. Beculeţul este de frumuseţe, iar candela pentru lucrare. Candela este lumina de veghere, de priveghere, pe care ar trebui să o ţinem tot timpul aprinsă în casă. Vă amintiţi pilda fecioarelor din Evanghelie, care aşteptau pe Mântuitorul, cu candelele aprinse. Cele care nu au avut suficient undelemn pentru a arde continuu candelele au pierdut venirea Mântuitorului. Arderea continuă a candelei este răspunsul creştinului la îndemnul Mântuitorului:
"Privegheaţi că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului." (Matei 25, 13).

Aşadar, creştinul aprinde lumânarea sau candela ori de câte ori, in vreun fel anume, merge să se întâlnească cu Dumnezeu. Candela aprinsă este semn al nădejdii pe care noi ne-o punem în Dumnezeu, ca El să fie ocrotitorul nostru şi al casei noastre. Cine nu poate păstra candela mereu aprinsă, este bine să o aprindă seara, sau ori de câte ori se roagă. De asemenea, ardem candela în zilele de sărbatoare, începând de seara din ajunul sărbătorii respective.

Bătrânii, mai ales, ţin candela aprinsă, pentru ca nu cumva să le vină ceasul sfârşitului pe neaşteptate şi să moară fără lumină, să meargă la Hristos fără lumină. Lumina este semn al alegerii noastre pentru Dumnezeu şi pentru Împărăţia luminii. Alegem lumina pentru că lumina este semnul că vrem să ajungem la Dumnezeu.

Există candele la magazinele de obiecte bisericeşti, la biserici şi la mânăstiri. O candelă este compusă dintr-un suport - de obicei metalic - în care se aşează un pahar special de candelă, colorat şi o plută specială sau un alt suport, cu fitil de bumbac sau vată. La caz de nevoie, se poate improviza o candelă foarte uşor într-un păhărel sau în orice alt vas mic. Este bine, totuşi, să ne îngrijim de o candelă frumoasă, care să fie şi podoabă de preţ în casa noastră.

Se mai obişnuieşte o candelă in bucătărie, acolo unde gospodina îşi petrece foarte mult timp şi chiar familia întreagă. Este foarte frumoasă şi dragă această însoţire a luminii candelei în jurul nostru. Ea ne păstrează sau ne duce gândul la Dumnezeu şi ne aduce aminte de rugăciune.

Înainte de a fi aşezată în casă, icoana nouă se aduce la biserică pentru a fi sfinţită. Ea se lasă la biserică - de obicei patruzeci de zile – timp în care este ţinuta în Sfântul Altar. Între timp, sau la sfârşitul celor patruzeci de zile, preotul o sfinţeşte, stropind-o cu apă sfinţită şi rostind rugăciunile rânduite de Biserică.

Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Locul icoanei în casă este pe peretele de răsărit. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru ca atenţia noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în faţa icoanei şi pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta. Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu faţa la răsărit, şi la biserică şi acasă.

Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit in rugăciunile Bisericii "Răsăritul cel de sus", "Soarele Dreptăţii", etc... Apoi, lumina este semnul lui Dumnezeu, al binelui şi al lucrurilor bune care se fac la lumina zilei, în timp ce apusul, întunericul este semnul răului şi al lucrurilor care se fac la întuneric.
Deci, trebuie să avem grijă să aşezam icoana la răsărit, pentru a ne închina cu faţa la răsărit.

Cateheza-invatatura despre comportament crestin in biserica

Metania in Biserica

Metania făcută în cadrul vieţii duhovniceşti reprezintă o manifestare văzută a pocăinţei. Ea este un act de jertfă a omului ce îşi recunoaşte păcatele. Provenind din grecescul , pocăinţa reprezintă schimbarea minţii. Astfel că metania nu este doar un act, ci un mod de a gândi şi a trăi.

Viaţa creştinului reprezintă traseul evolutiv de la o creatură limitată la starea de dumnezeu prin har. De aceea omul trebuie să se dezvolte, să-şi creeze organe şi simţuri capabile de comuniunea Treimică. El trebuie să-şi schimbe vieţuirea şi gândirea limitată, lumească, cu gândirea şi trăirea lui Hristos, primul om ce S-a suit la cer.

Prin metanie, creştinul îşi închină viaţa, trupul şi sufletul, gândirea şi simţirea lui Dumnezeu, pentru ca apoi să se poată ridica cu acestea transfigurate tot la El. De aceea, făcând metania, credinciosul începe prin a-şi face cruce în numele Sfintei Treimi. Unindu-şi degetele mâinii ce reprezintă fapta şi gândirea dreaptă, omul o duce la frunte, simbol al Tatălui, izvorul a toată raţiunea. Acesta trimite în lume pe Fiul ca să se întrupeze din pântecele Fecioarei, simbolizat prin ducerea mâinii la buric, ca loc al legăturii pruncului cu mama sa. Apoi Hristos Se înalţă pentru a-L trimite pe Duhul Sfânt ce uneşte pe toţi oamenii împreună şi pe om cu Dumnezeu - lucru simbolizat prin unirea celor doi umeri şi a laturilor crucii chiar deasupra inimii.

Închinându-Se Treimii, creştinul îşi afirmă viaţa ca o cruce, ca un chin pentru omul cel vechi care suferă. Acesta însă trebuie să moară, cu toate faptele şi gândurile şi voinţa păcătoasă. Şi astfel că trupul coboară în genunchi şi atinge pământul cu fruntea. "Pământ eşti şi în pământ te vei întoarce" (Fc. 3, 19).

Numai prin moartea faţă de păcat omul poate scăpa de moartea veşnică. Şi cum plata păcatului este moartea, dar cel ce se judecă singur nu va mai veni la judecata, prin fiecare metanie creştinul moare faţă de păcatele făcute pentru a putea renaşte la viaţa nouă în Hristos. Şi astfel că el iarăşi se ridică pentru a da slavă Celui ce l-a înviat.

Metania are o deosebită importanţă pentru fiecare credincios în parte. Ea smereşte cugetul şi permite o privire mai realistă asupra propriei nimicnicii. Metania este şi o metodă de a scăpa de aprinderile trupeşti ce vin frecvent din cauza mâncării necorespunzătoare. Aici intervine şi arderea caloriilor în surplus, efortul depus fiind folositor şi pentru distragerea de la gândurile păcătoase.

În timpul metaniilor se pot spune psalmi sau rugăciuni de umilinţă, sau se poate zice în gând sau şoptit (pentru o mai bună concentrare) rugăciunea lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!" Dacă sunt mai multe metanii de făcut, acestea se pot împărţi, punându-se pauze de citiri biblice sau patristice, meditaţii la cuvintele Mântuitorului sau ale Sfinţilor Părinţi, cercetarea acţiunilor săvârşite în ziua respectivă sau un şirag de rugăciunea lui Iisus.

Deşi s-ar părea că prin metanii se chinuie trupul, aceste de fapt se tonifică, se revigorează, întărind inima şi eliminând toxinele. Activitatea fizică asociată cu o alimentaţie normală sau chiar subcalorică favorizează starea de sănătate a organismului.

Trebuie menţionat că metaniile sunt mai ales manifestări de pocăinţă care sunt nepotrivite în anumite contexte. Sunt perioade în timpul anului bisericesc care exprimă în mod deosebit o stare de bucurie şi în care nu se fac metanii. Aceasta se întâmplă pentru slăvita Înviere a lui Hristos în Săptămâna Luminată şi de sâmbătă seară până duminică după-amiază, în tot timpul anului. Iar pentru perioada de revelaţii ale bucuriei ce însoţesc Naşterea şi Botezul Domnului, nu se fac metanii între aceste două mari praznice. În locul lor însă se fac metanii mici sau închinăciuni. Acestea nu mai presupun îngenuncherea şi atingerea pământului cu fruntea, ci doar aplecare până ce mâna dreaptă ajunge la pământ. Aceasta semnifică cinstirea din partea închinătorului, dar şi smerenia prin aducerea aminte că orice dreptate e ca o cârpă lepădată înaintea lui Dumnezeu; căci mântuirea o avem în dar.

Departe de a fi un act desuet, metania este un lucru folositor şi necesar pentru o bună sporire duhovnicească.

A BATUT LA USA TA CINEVA

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Am inteles candva ca Tu Doamne ne iubesti la fel pe toti. Atat pe cei credinciosi cat si pe cei pacatosi si mai ales ca ii iubesti la fel si pe cei din RAI cat si pe cei din IAD , atat pe cei vii cat si pe cei morti!

Chiar daca au ajuns acolo tu Doamne ii iubesti, chiar daca ti-au gresit, te-au ignorat, nu te-au crezut, nu au ascultat poruncile tale, chiar daca Te-au rastignit, Tu tot ii iubesti! Am stat si am cugetat iar, oare cum poti, sa nu tii minte raul..., cum poti sa ierti atata ?

Dar Tu Doamne esti Iubire si asta depaseste chiar si portile Iadului, rupe zavoarele si lacatele de fier si de arama..., biruieste moartea, leaga cerul de pamant, eternitatea de nemurire, patrunde in inima noastra a pacatosilor, se sacrifica pentru noi, isi da viata pentru mantuirea nostra, indeparteaza altarele celor rai din inima noastra si mai mult de atata sta si bate la usa milostivirii noastre, la usa casei noastre, la usa inimii si a sufletului, neincetat..., si de cate ori o tinem inchisa?

« A batut la usa ta cineva,
Si n-a raspuns nimenea
In tacerea negrei nopti
Sta un om si plange
Fata lui e numai rani
Piepul numai sange.
Cine esti strain pribeag , cine esti ?
De-al cui dor Tu pribegesti ?
Pentru cine Te-au brazdat
Bice fara numar ?
Ce povara ti-au lasat
Rana de pe umar ?
Eu sunt painea ce s-a frant lumii-ntregi,
Si sunt vinul Noii Legi.
N-am venit sa plang in drum rani usturatoare,
Plang pe cei ce pierd acum
Ultima chemare.
A batut la usa ta Cineva,
Hai deschide nu mai sta
Nu lasa sa plece trist, poate niciodata,
Mana lui la usa ta,
N-are sa mai bata ! »



Vai de cate ori am auzit aceste versuri, de cate ori lacrimile imi vuiau pe fata? De cate ori te chem si acum Iisus iubit , hai vino iar Iisuse usa e deschisa, acum te astept cu toate portile deschise... ! Si stau si plang la usa casei mele , oare cand ma vei auzi Doamne ?

Am pierdut pe Domnul,
Doamne ce am facut, ajutorul meu!
Nu am vegheat cu grija, nu l-am pretuit
L-am pierdut si amarnic am pacatuit !
Doamne fara tine nu pot sa traiesc
Lasa-ma Iisuse iar sa te gasesc !

Si astept si iar astept, ziua si noaptea, nimic nu mai conteaza, numai Vino si la mine. La mine pacatoasa si nevrednica, cum sa cutez acum sa te chem, cand te-am lasat de atatea ori afara, cum sa mai am curajul sa te invit in casa mea care e atat de murdara ?

De cate ori mana ta Iisus iubit a baut la usa casei mele, a inimii mele ? De cate ori eu pacatoasa nu ti-am deschis...? De cate ori ai plecat trist si suferind, de cate ori iar te-am rastignit si iar si iar ?

De cate ori te-ai intors la mine si iar m-ai ajutat, de cate ori m-ai aparat de Razboinicii cei rai, si ai luat masa cu mine, de cate ori m-ai hranit cu Trupul Tau cel Sfant si cu Curat Sangele Tau, m-ai hranit Doamne ca in veci sa nu mai flamanzesc!

De cate ori m-ai spalat de pacatele mele si m-ai curat decat zapada m-ai albit?

Ai stat in casa mea, Doamne si ai curati-o, mi-ai dat liniste si pace , iar inima mea si a Ta s-au unit batand ca si UNA, ce fericire era pe atunci... am uitat de toate si de toti , parca aveam nemurirea la picioare, si cata iubire simteam atunci, ma contopeam cu Tine si inimiile noastre bateau impreuna...cata armonie, dragoste si parca ingerii din cer cantau cu noi...!

Razboinicii au plecat, dar eu ce am facut ? Am crezut ca pot lupta si fara Tine , da am crezut ca pot sa ma opun lumii si fara ajutorul Tau, ca armele mele vor fii de ajuns !!

Usa mea iar am inchis si Te-am dat afara. Oare unde ai plecat ?

La mii de usi ai asteptat,
Dar nimeni nu s-a indurat
Si ai ramas in ger si azi,
Copil cu lacrimi pe obraz !
La ai tai Iisuse ai venit
Si nestiind nu te-au primit
Iar tu cu suflet plin de dor
Ai plans mereu de mila lor.
Batand mereu cu acelasi dor
La usi inchise cu zavor
Dar cati ti-ar mai deschide azi,
Copil cu lacrimi in obraz ?
Copilule sarman copil,
Curat ca roua de april
De atata vreme tu petreci
La usa inimilor reci !

Ingerul meu pazitor, care nu a uitat de ele si asteapta sa imi sara in ajutor ! Doar o strigare si e langa mine, dar un gand si un cuget si un dor parca ma incoltesc, cum am uitat de El si oare cat a asteptat sa il strig din nou ! Si chipul bland spre mine se indreapta si imi da putere nimic nu e pierdut, imi intinde mana si imi da o arma !

Armele mele prafuite de prea multa vreme si ruginite, cum am putut sa uit de voi? Veniti la mine, de acum nu mai sunt singura sunt cu voi in fiecare zi, o sa va pastrez in casa mea , si o sa ma apar cu voi !! Te strig Doamne si lupt, si iar te strig !!

Ajuta-ma Iisuse unde esti ? ma ataca din toate partile, casa mi-au inconjurat, uite-i cum intra pe usa , vai ce repede patrund in casa mea, Doamne unde esti ? Usa mea am lasat-o deschisa pentru Tine ..., si alerg incoace si incolo , si fug la usa si te strig in noapte . Vino la mine, numai Tu ma poti scapa !! si plang si strig , sunt istovita cat de puternici sunt , isi incordeaza arcurile lor si ma cauta ca sa ma sageteze in inima, vai uite intra si pe ferestre le-au spart si patrund inauntru se pun la masa mea...!

Ajuta-ma Doamne unde esti ?

« Domnul este luminarea mea si mantuirea mea , de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele de cine ma voi infricosa? Cand se vor apropia de mine cei ce imi fac mie rau, ca sa manance trupul meu...Nu ma voi teme de mii de popoare care imprejur ma impresoara,caci Tu Doamne esti cu mine.

De s-ar randui impotriva mea ostire, nu se va infricosa inima mea, de s-ar ridica impotriva mea razboi, eu il El nadajduiesc !

Nu ma voi teme de ce-mi va face mie omul, ca Tu Doamne esti cu mine !»

Si ies iar la usa casei mele si Te caut si Te strig..., ma uit in jur, si parca Te zaresc , dar esti Tu oare ?, da Tu esti si vii pe nori , spulberi cu suflarea ta tot ce e in cale si Razboinicii se ingrozesc de atata Putere si lumina , si dispar tot asa de repede pe cat au venit!

Iarta-ma !! Stii ca Te iubesc ...eu pacatoasa nici ochii nu cutez sa ii mai ridic din pamant si caut in inima mea un coltisor sa ma ascund de Slava Ta , dar nu gasesc , vai totul e lumina oriunde ma ascund Tu ma vezi, si ma chemi la Tine , ca sa nu mai ratacesc calea si ma privesti duios si lin...si plang incet...in sfarsit ai venit iar la mine, nu m-ai uitat si ma acoperi cu dragostea Ta, cata bucurie ..., as sta asa o vesnicie , nu mai pleca ramai la mine IIsuse, curateste-mi casa mea si o lumineaza, sa ii pot primi pe toti prietenii Tai sa stam impreuna la masa!

Si te chem in casa mea , Vino Iisuse, nu mai pleca de la mine, stai la masa mea !! Cat de fericita sunt ca esti cu mine si inima mea parca vibreaza de atata dragoste in jur, cata lumina ! Stiu ca acum esti cu noi pana la sfarsitul veacurilor si imparatia Ta este imparatie vesnica !

Si cata bucurie, din nou parca aud ingeri cantand cu glasul lor dulce.

Slava Tie Hristoase Dumnezeul nostru, nadejdea noastra Slava Tie !

Sfant Sfant e Numele Tau !

DE-ATATIA ANI!

De-atatia ani a stat Iisus
In pragul casei tale,
Dar tu zavorul greu i-ai pus
Cu multele-ti gresale.

Tu azi te-mpotrivesti mereu,
Dar nu ti-e teama oare,
Ca s-a sfarsit si Harul Sau,
Si lunga Lui rabdare?

Cand glasul Lui te cheama iar,
Iubitul meu, asculta,
Primeste al iertarii har,
Caci vina ta e multa.

Si va veni un ceas amar,
O vreme de obida,
Cand vremea Sfantului Sau Har
Pe veci o sa se-nchida.

Iar tu vei ramanea pe veci
In focul de afara,
In nesfarsit amar sa treci
A iadului povara.

Dar chinul cel mai greu si-amar
Va fi incredintarea,
C-a fost si pentru tine-un har,
Dar i-ai respins iertarea...

( Lena Mihai)

Murim... ca mâine

Magda Isanos



E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,
iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.

PREOT ISTODOR GHEORGHE...Părerea Bisericii despre sfârşit

http://www.youtube.com/watch?v=6MvViPOcrN0

http://www.youtube.com/watch?v=e2jkgmWPgNg&feature=related

Emisiunea Senso - despre calendarul iulian PE GOOGLE...

Anul 2012 - Sfârşitul lumii? Este problematica dezbătută de preoţii din Protoieria III Capitală în cadrul lucrărilor Cercului pastoral-misionar, găzduit joi, 11 septembrie, de Biserica "Sfântul Anton - Curtea Veche".


Preoţii din Protoieria III Capitală s-au întâlnit joi, 11 septembrie, la Biserica "Sfântul Anton - Curtea Veche", sub preşedinţia părintelui protopop Dinu Pompiliu, pentru a discuta despre actualitatea învăţăturii eshatologice sintetizate în ultimul articol din Simbolul de credinţă şi pentru a căuta soluţii pastorale eficiente la una dintre cele mai recente provocări contemporane, referitoare la venirea sfârşitului lumii în anul 2012.
Tema cercului, intitulată generic "Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Anul 2012 - Sfârşitul lumii?", a fost susţinută de pr. prof. Gheorghe Istodor, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa. "Tema legată de sfârşitul lumii în anul 2012 este o temă actuală, care tulbură minţile şi inimile celor mai puţin pregătiţi sau puţin mai naivi dintre credincioşi. Este o temă lansată de unele cercuri oculte din România şi din străinătate, foarte mediatizată, prin care, plecându-se de la anumite profeţii mayaşe şi de la unele pretenţii ştiinţifice, se "profeţeşte" întâlnirea umanităţii cu aşa-numita celulă fotonică, ce va avea un impact devastator, cu tot felul de consecinţe foarte greu de suportat de către om, iar doar cei care au capacităţi paranormale vor supravieţui. Cu alte cuvinte, soluţia pentru ca impactul cu celula fotonică să nu ne pună în pericol existenţa ar fi - potrivit acestei concepţii - ca toţi să devenim oculţi şi paranormali. Este o întreagă provocare, iar expunerea este una absolut schizofrenă: se pun pe acelaşi plan Vedele tibetane cu Biblia, se acreditează ideea sectară ultracunoscută că Biblia a fost tradusă şi interpretată greşit şi, de aceea, noi ne aflăm în această ignoranţă, cu privire la venirea sfârşitului lumii în anul 2012, profeţită de către civilizaţia maya", a spus părintele profesor Gheorghe Istodor.
Din aceeaşi ediţie:

* Hramul Bisericii „Sfântul Antonie - Curtea Veche“ din Capitală
* Poetul naţional, sărbătorit la Giurgiu
* Consilier american în vizită la IPS Mitropolit Petru
* Sărbătoare pe Taborul Argeşului
* Slujbe pentru persoanele private de libertate
* Hramul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Sydney
* Hramul Bisericii Bucur Ciobanul din Capitală

Transformarea omului religios în om teosofic
Prelegerea părintelui Istodor a continuat cu prezentarea detaliată a argumentelor ştiinţifice şi teologice care infirmă autenticitatea ipotezei referitoare la proximitatea sfârşitului lumii şi a subliniat necesitatea cunoaşterii de către preoţi a problemei în toată complexitatea ei. "Prin această "profeţie" se urmăreşte o distragere a atenţiei publice, dar şi o proliferare a preocupărilor oculte. De fapt, se urmăreşte ca societatea religioasă ortodoxă tradiţională să se transforme într-o societate teosofică, în care problemele să fie discutate pe registrul ocult. Cam acesta este scopul: transformarea omului religios în om ocult. Este speculată teama omului pentru proliferarea neopăgânismului. Sunt corelate elemente prezentate ca fiind ştiinţifice, dar ele fiind de fapt scientiste. Întregii argumentaţii despre sfârşitul lumii i se dă o valoare ştiinţifică, dar în fond este vorba de o ideologie scientistă, care nu are legătură cu ştiinţa sau cu cercetarea. Scientismul este o ideologie care se foloseşte de datele ştiinţifice pentru slujirea unui scop ideologic; este ideologia care parazitează cercetarea ştiinţifică şi se foloseşte de datele ei pentru a acredita o anumită temă de interes pseudoreligios, cum ar fi sfârşitul lumii în 2012. În această concepţie avem elemente venite din monism, din panteism, din scientism - o îmbinare de elemente care nu pot coexista. Sunt doar nişte elemente disparate, puse într-un sincretism, care nu fac altceva decât să incite sau să tulbure", a mai spus părintele profesor Gheorghe Istodor.

Intensificarea activităţii catehetice şi misionare

În cadrul întâlnirii au fost analizate posibilităţile de combatere a falsei borne eshatologice, accentuându-se faptul că eficienţa acestor demersuri este condiţionată foarte mult şi de actualitatea mijloacelor folosite. "Soluţia este venirea în întâmpinare, chiar în mediile acestea foarte accesate de oculţi - internet, televiziune, radio -, cu informaţiile autentice ale învăţăturii Bisericii referitoare la Revelaţie, la începutul şi sfârşitul creaţiei. Soluţia este una eminamente catehetică. Trebuie să reactivăm dimensiunea catehetică a Bisericii şi fiecare preot în parohia lui să intensifice activitatea misionară", a încheiat părintele Istodor.
Cercul pastoral-misionar al preoţilor din Protoieria III, desfăşurat pe parcursul a două zile, se înscrie, prin tematica abordată, în seria de manifestări religios-culturale dedicate Anului omagial al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti. "În cadrul acestor cercuri pastorale organizate la nivelul sectorului 4 şi al sectorului 3, preoţii din protoieria noastră au discutat despre ultimul articol din Simbolul de credinţă. A fost o temă de misiologie, tratată foarte bine de părintele profesor Istodor Gheorghe şi bine fundamentată dogmatic. Părintele a avut o expunere critică asupra tuturor curentelor care caută să fixeze sfârşitul lumii şi să sperie oamenii cu nişte scopuri precise", ne-a declarat părintele Dinu Pompiliu, protoiereul Protopopiatului III Capitală.
Sesiunea finală a lucrărilor a fost rezervată soluţionării unor probleme de ordin administrativ, cultural şi social-filantropic. O iniţiativă importantă a constituit-o finanţarea proiectului "Hristos Se naşte, slăviţi-L!", organizat de Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul Titan, care va implica tinerii şi copiii într-un concurs de pictură de icoane pe sticlă, dedicat sărbătorii Naşterii Domnului.

INGERASUL PAZITOR

Mai întâi de toate, trebuie să ne amintim că avem înger păzitor, să ne întoarcem cu mintea şi cu inima către el şi în cursul obişnuit al vieţii noastre, iar cu atât mai mult când avem parte de tulburări. Dacă nu avem o astfel de întoarcere, înseamnă că îngerul n-are cum să ne bage minţile în cap.


Atunci când cineva se duce în mlaştină sau în prăpastie astupându-şi urechile şi închizându-şi ochii, ce să-i faci şi cum să-l ajuţi? Să ţipi? Are urechile închise. Să-i faci vreun semn ca să-i arăţi primejdia? Are ochii închişi. O să zici: “Să-l ia de mână şi să-l oprească ori să îl ducă pe calea dreaptă”. Păi îngerul e gata să facă asta, caută mâna ta ca să o ia şi să te îndrume – dar ai mână de care să te ia? Doar nu de mâna trupească te va lua (măcar că se întâmplă şi asta în cazuri deosebite), ci de mâna sufletească, pentru că el este netrupesc – iar mâna sufletească este puterea lucrătoare îndreptată spre mântuire şi râvnitoare de mântuire. Când în sufletul tău se află această râvnă, îngerul Domnului te va lua negreşit de ea şi te va călăuzi – dar dacă nu, de unde să te apuce? Nu are loc prin care să facă atingere cu tine, pentru că el însuşi se numără printre duhurile ce sunt trimise doar pentru cei ce vor să moştenească mântuirea.

Vei zice iarăşi: “Atunci să stârnească în mine dorinţa de mântuire”. Păi el asta şi face, mai întâi de toate şi cu cea mai mare osârdie. La cei ce au această dorinţă, el o sprijină şi o întăreşte, iar la cei ce n-o au se străduie în tot chipul să o stârnească – însă rareori izbuteşte, din pricina marii neorânduieli care domneşte în sufletul nepăsător; într-un astfel de suflet, totul este în tulburare: şi gândurile, şi simţămintele, şi planurile – totul este o zarvă fără de rânduială, ca la iarmaroc.

În măsura în care se află în noi această lipsă a păcii şi adunării lăuntrice, ea este vrăjmaşă a lucrării îngerului asupra noastră.Cum să insufle ceva îngerul bun, dacă omul nu ia aminte la el? Cum să audă o asemenea insuflare sufletul, dacă în el este zarvă şi tulburare? Tocmai de aceea strădaniile îngerului păzitor rămân neroditoare în ceea ce ne priveşte.

Aşadar, dacă vrei să te foloseşti de călăuzirea şi împreună-lucrarea îngerească, potoleşte-ţi neorânduiala lăuntrică, adună-ţi înlăuntru luarea-aminte şi stai lângă inima ta. Îngerul Domnului va băga de seama îndată, se va apropia şi va începe să pună în tine gânduri care înclină către stârnirea dorinţei de mântuire. Pleacă-te către insuflarea aceasta şi apucă-te să râvneşti mântuirea: atunci, îngerul păzitor nu numai că te va lua de mână, ci chiar te va ridica pe braţele sale, şi nu numai că te va călăuzi, ci chiar te va purta pe calea mântuitoare. Nu trebuie decât să te întorci tot timpul către el cu mintea şi cu inima, să nu slăbeşti în râvna ta şi să-ţi păzeşti luarea-aminte. El te va învăţa toate: ce, când şi cum să faci şi ce să nu faci, iar când va fi nevoie îţi va da ca îndrumare şi semn simţit în afară.

Dacă nu vedem în privinţa noastră o asemenea împreună-lucrare îngerească palpabilă, suntem singurii vinovaţi: noi suntem cei care nu ne dăm în mâinile îngerilor şi zădărnicim toată purtarea lor de grijă pentru noi. Se bate, se bate cu noi îngerul lui Dumnezeu, şi dă înapoi; iar vine la asalt, iarăşi dă înapoi, şi tot aşa până ce murim. Iar când murim, îngerul va înfăţişa Domnului cartea vieţii noastre şi va grăi: “Am făcut totul ca să îi bag minţile în cap, însă acest suflet n-a luat aminte la nimic”. Şi în cartea vieţii va fi pus înscrisul osândirii noastre, care negreşit se va împlini la Judecata cea înfricoşată. Amin.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Poveste cu morala

O tanara doamna astepta avionul in camera de imbarcare a unui mare aeroport.Pentru ca trebuia sa astepte multe ore, isi cumpara o carte pentru a-i trece timpul, si un pachet de fursecuri. S-a asezat in fotoliu in camera VIP a aeroportului sa se poata odihni si citi linistita.
Langa fotoliul unde era pachetul de fursecuri, s-a asezat un domn, si-a deschis o revista si a inceput sa citeasca.Cand a luat prima prajitura, barbatul a luat si el una. S-a simtit iritata, dar nu i-a spus nimic. S-a gandit numai:" Ce tupeu! Daca as fi fost nervoasa , l-as fi lovit pentru indrazneala."
Pentru fiecare prajitura pe care o lua, barbatul lua si el una. Asta o infuria, dar nu vroia sa provoace o scena.
Cand a mai ramas numai o prajitura , s-a gandit: "Ce o sa faca nesimtitul asta acum?" Apoi, barbatul , luand ultima prajitura, o imparti in doua si ii dadu ei jumatate.
Ah! Era prea mult! Era foarte nervoasa acum! Si-a luat rapid cartea, lucrurile si s-a indreptat ca o furtuna spre locul de imbarcare.Cand s-a asezat la locul ei in avion, si-a luat poseta sa-si caute ochelarii si, spre surpriza ei, pachetul de prajituri era acolo, neatins si nedeschis.
I-a fost foarte rusine! Si-a dat seama ca a gresit! A uitat ca prajiturile ei erau in poseta.
Barbatul a impartit prajiturile cu ea fara ura sau rautate...in timp ce ea era nervoasa , gandind ca ea si-a impartit prajiturile cu el. Si acum nu mai era nici o sansa de a explica sau de a-si cere scuze.

MORALA POVESTII:
- Exista patru lucruri pe care nu le poti recupera:
- Piatra...dupa ce a fost aruncata!
- Cuvantul...dupa ce a fost spus!
- Ocazia...dupa ce ai pierdut-o!
- Timpul...dupa trecerea lui!

Nimic nu este intamplator!

Inchide Evaluarea ta a fost adaugata cu succes.

Inchide Ne pare rau, a aparut o eroare in timpul adaugarii evaluarii tale.

Gara e locul unde sufletul nu-şi poate găsi liniştea. Oamenii sunt preocupaţi de procurarea unui bilet, de sosirea trenului, iar înspre seară de găsirea unui loc mai comod pentru a-şi petrece noaptea.

Trenurile veneau şi plecau. Gara devenea pustie şi din nou se umplea de mulţimea cuprinsă de grijile ei. Şi doar într-un singur loc al gării nu se schimba nimic.

Într-un colţişor al sălii de aşteptare se încălzea o bătrânică. Toată în negru. Uscăţică. Îngreboşată. Alături o legătură ciudată. La sigur că nu avea mâncare în ea, că de altfel bâtrăna măcar o dată, dar s-ar fi atins de ea.

După înfăţişrea acelei legături, se putea presupune că se ascunde în ea o icoană şi o un colţişor al unei broboade de schimb, probabil pentru "moarte". Mai mult nu avea nimic.
Afară să lăsa amurgul. Cei din sala de aşteptare au început să se pregătească pentru a petrece noaptea în condiţiile existente. Cineva îşi pregătea un loc mai comod. Cineva încerca să aranjezele bagajele în aşa mod, ca să nu fie o pradă pentru hoţi.

Dar bătrânica aşa şi nu se mişca. Nu, ea nu dormea. Avea ochii deschişi, dar indiferenţi faţă de ceea ce se petrecea în jur. Umerii ei tresaltau încet, de parcă de la înăbuşirea unui plâns ascuns pentru cei din jur. Abea mişca degetele şi buzele, de parcă însemnând în taină pe cineva cu semnul crucii în rugăciunea sa.

Nu căuta salvare de la slăbiciunea sa, nu încerca să atragă vreo atenţie şi nu se mişca de la locul său. Doar uneori întorcea capul spre intrare, şi cu smerenie tăcută îl lăsa în jos, de parcă pregătindu-se pentru un răspuns definitiv.

Noaptea grea de la gară a rămas în urmă. Dar dimineaţa a găsit-o pe bătrână în aceeaşi poziţie, tăcută şi sleită de puteri. Răbdătoare în suferinţa sa, nici nu a încrecat măcar să aţipească.

Către amiază în apropierea ei s-au făcut comozi o tânără mamă şi doi copilaşi ai ei, de doi şi trei anişori. Copiii ca copiii, mâncau, se zbenguiau şi chiar au încercat să o incadreze pe bătrânică în jocul lor.

Unul din puşti s-a atins de poalele paltonului negru. Bătrânica a întors capul şi a privit de parcă acum a descoperit lumea din jur. Această atingere a copilului de parcă a întors-o la viaţă, ochii i-au atins o căldură ascunsă şi a zâmbit, iar mâna cu blândeţe a atins creştetul copilaşului.

Mama copilaşului a vrut să-i şteargă năsucul copilului şi s-a întâlinit cu privirea plină de aşteptare a bătrânei: «Mamă, dar pe cine aşteptaţi? La ce oră aveţi trenul?»

Întrebarea a găsit-o nepregătită pe bătrână. De parcă brusc şi-a pierdut echilibrul, a oftat adânc, după care abia a scos din sine cuvintele îngrozitoare: «Fiico, nu am eu nici un tren!». Şi de parcă a devenit şi mai gheboasă.

Vecina cu copiii a înţeles că ceva nu e în regulă şi apropiindu-se mai mult de bâtrânică a implorat-o : «Mamă, spuneţi-mi ce aţi păţit?! Vă rog să-mi spuneţi! Spuneţi-mi, mamă, – şi din nou şi din nou se adresa bătrânei. – Mamă, poate vă este foame? Luaţi, vă rog!»

Şi i-a întins un cartof fiert. Şi imediat fără a o întreba a acoperit-o cu un şal pufos. Copilul i-a întins şi el cartoful ce-l mâncase singur până acum. «Mănâncă, bunicuţo».

Bătrâna a cuprins copilul şi a atins bucăţica dată de copil de buze. «Îţi mulţumesc, scumpul meu», – abia a şoptit ea.

Se simţea că abia se mai reţine ca să nu plângă... Şi brusc de parcă toată durea sa a răbufnit în acest spaţiu al gării: «Doamne! Iartă-l te rog!» – abia a mai putut şopti ea şi s-a strâns de parcă într-un ghem şi mai mic, acoperindu-şi faţa cu palmele.

Se clătina de pe o parte pe alta şi prin bocetul greu abea se desluşea: «Fecioraşul, fecioraşul... Dragul meu...unicul meu fiu... Cel mai drag... Soarele meu de vară...vrăbiuţa mea cea fară de astâmpăr.... m-a adus....şi m-a lăsat».

A tăcut puţin şi făcându-şi semnul crucii, a spus: «Doame, iară-l pe el, Doamne!».

Şi nu mai avea puteri nici să vorbească şi nici să mai plângă de la deznădejdea care o cuprinse.

«Copilaşilor, ţineţi-vă de bunicuţă», a comandat femeia şi s-a îndreptat înspre ghişeul de bilete.

«Oameni buni! Ajutaţi-mă! Am nevoie de un bilet! Să o iau pe acea bătrână, – a spus arătând spre colţul sălii de aşteptare. – Îmi va fi mamă! Trenul meu pleacă acum!».

În puţin timp au ieşit către trenul care-i aştepta, însoţiţi de ochii înlacrimaţi ai pasagerilor adunaţi în gară.

«Iată, copilaşii mei dragi, am găsit-o pe mama mea, iar voi pe bunica», – de parcă radiind de bucurie, le explica copiilor.

Cu o mână o ţinea pe bătrână, cu cealată – geanta şi copiii.

Eu îi priveam şi mă rugam încet Domnului pentru această întâlnire. Ciudat, dar majoritatea celor cărora le-am relatat aceasă istorie, martoră la care am fost în gara oraşului Kurgan, nu cred că omul poate în câteva minute să ia o astfel de hotărâre.

Nu am ca scop să-i conving şi nici nu încerc să le explic ceva. Fiecare trebuie să simtă singur. Dar de fapt şi cum ai putea explica, că uneori inima noastră are nevoie de o clipă, ca să ia o hotărâre, desigur dacă şi inima e vie şi deshisă dragostei de Dumnezeu şi oameni.

Pentru mine acest caz e doar o confirmare a cuvintelor arhimandritului Serafim (Teapocikin): «Uită acest cuvânt «întâmplător», nimic nu este întâmplător».

Traducere Natalia Lozan

---

BISERICA DE LEMN CU HRAMUL; ANTONIE CEL MARE'

http://turvirtual.com/antoniecelmare
BISERICA DE LEMN CU HRAMUL; ANTONIE CEL MARE' SE AFLA IN BUC SECTOR3.
E DEOSEBITA PRIN FAPTUL CA PAROHUL ..DANIEL..ARE MARE HAR.
MARTEA LA ORA 17 SE FACE SF MASLU, LA CARE PARINTELE INVITA CEL PUTIN 7 PREOTI.
DUPA MASLU SE CITESC MOLIFTELE SF VASILE , ALE SF IOAN GURA DE AUR SI SF CIPRIAN,
SF ANTONIE CEL MARE
....

" Rugamintea "
L-am rugat pe Dumnezeu
Sa-mi dea putere
Dar El m-a facut slab
Ca eu sa invat simplitatea si smerenia

L-am rugat sa ma ajute
Sa fac fapte mari
Dar El m-a micsorat
Ca eu sa fac fapte bune

L-am rugat toate lucrurile
Ca sa pot gusta viata
Dar El mi-a dat viata
Ca sa pot gusta toate lucrurile

Nu am primit nimic
Din tot ce am cerut
Dar am primit tot
Ce-a fost bun pentru mine

Impotriva vointei mele
Au fost ascultate rugamintile mele
Sunt printre oameni
Un om binecuvintat (Mowalana Rumi)

RUGACIUNE care se citeste IN VREMEA POSTULUI:

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare, departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche şi Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm şi Ţie ne rugăm:

Intăreşte-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguinţă, spre mărirea numelui Tău Celui sfânt şi spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor şi biruinţă asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieţii noastre.

Că Ţie se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Hristoase – Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte, şi Preasfântului şi bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin!

Puterea sfintei cruci

Odata, avva Dorotei din Tebaida (sec. al IV-lea) si-a trimis ucenicul sa aduca apa de la put. Cand ucenicul s-a aplecat sa scoata apa, a vazut in put un sarpe veninos urias. Speriat, a scapat vadra din mana si a fugit la batranul sau.

- Parinte, suntem distrusi. Apa este otravita. Am gasit o vipera in fantana!

- Si daca Diavolul hotaraste sa arunce vipere in toate fantanile, o sa mori atunci de sete? l-a intrebat batranul, dand din cap cand a vazut slabiciunea ucenicului.

Dupa aceea, batranul s-a dus la put si a scos el insusi vadra afara. A facut semnul crucii si a baut el primul, apoi a dat si ucenicului sau sa bea.

- Acolo unde este crucea, a spus el, rautatea dusmanului nu poate salaslui.