Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
“Inaintea lui Dumnezeu, toti suntem saraci.” (Maica Tereza)
Spunea un parinte ca in zilele noastre se poate constata mai bine decat in trecut cum, pentru om, banul a dobandit “conotatii metafizice”. “Este firesc”, am putea afirma, mai in gluma, mai in serios, din moment ce pana si batranii nostri au spus despre el ca este “ochiul dracului”, acesta fiind cu adevarat o “realitate metafizica”. Am putea continua spunand ca la cat de nebuna a devenit lumea, in goana sa dupa profit, ne-am astepta sa fim ispititi numai de diavoli “orbiti”, la propriu, de catre oameni. Realitatea este insa alta. Noi suntem cei care nu vedem, lasandu-ne, de cele mai multe ori, “orbiti” de bani.
Orbirea adusa de bani are loc in plan spiritual, insa se manifesta la nivel exterior prin pacate si patimi, ganduri si fapte aducatoare de neoranduiala. Acestea afecteaza negativ raporturile interumane si sunt vizibile la nivelul intregii societati. Orbirea adusa de bani poate conduce, dupa caz, la neintelegeri, certuri, divorturi, crime, razboaie etc.
Aproape toate activitatile pe care le desfasuram pe parcursul intregii vieti sunt dependente, intr-o masura mai mare sau mai mica, de bani. Trebuie sa tinem seama ca acestia sunt un dat al societatii de astazi, nu si al lumii, asa cum a fost creata de Dumnezeu. Omul afectat de pacat a ales a se folosi de aceasta realitate simbolica pentru a desemna valori materiale, bunuri. Trist este insa faptul ca dintr-un mijloc, banul a devenit nu doar scop, ci chiar un idol.
Banul ca idol
Poate cel mai cutremurator aspect al orbirii aduse de bani, este faptul de a ne face incapabili sa observam ca putem ajunge sa ne incredem mai mult in puterea banilor decat in puterea lui Dumnezeu si in purtarea Sa de grija. In aceasta stare, omul se raporteaza la bani ca la un idol. Din pacate, societatea umana s-a organizat, cu mult timp in urma, in jurul banului ca idol. Ne este cunoscut episodul scripuristic in care Mantuitorul atrage atentia asupra faptului ca "nimeni nu poate sluji la doi domni”. Nimeni nu poate sluji in mod egal atat Lui, cat si lui Mamona.
Asemenea unui idol, unei zeitati de odinioara, banul cere jertfa din partea noastra. Cere sa jertfim din timpul nostru. Dar, fata de timp, nu trebuie sa ne raportam abstract. Timpul “meu” inseamna Dumnezeu, familie, prieteni, sanatate etc. Renunt la cate putin din toate acestea tocmai pentru a ma putea “bucura” ulterior de ele, prin prisma banului, in baza posibilitatilor pe care el mi le confera. Traim intr-un cerc vicios. In aceasta faza, nu este greu de observat granita care desparte mijlocul de scop. In mod evident, timpul are rol de “mijloc”, iar banul de “scop”.
Relatia denaturata dintre timp si bani, apare intr-o cunoscuta expresie, nelipsita astazi de pe buzele omului cu totul dedicat principiilor societatii de consum: “Time is money”. Aceasta expresie este mai mult decat o simpla definitie. Este un crez ce genereza atitudini si, nu in ultimul rand, un mod de viata. In acest caz, timpul nu mai este vazut ca fiind “distanta dintre chemarea lui Dumnezeu si raspunsul meu”, ci ca interval de inmultit sau cheltuit bani.
Aceasta scurta defintie, pune timpul intr-o lumina extrem de proasta, si banul, intr-una nesperat de buna. Remarcam inca de la inceput faptul ca este o definitie intr-un singur sens, timpul fiind evaluat intotdeauna prin prisma banilor. Este o mare capcana sa credem ca reciproca este valabila, ca banii se pot converti in timp. Iar aici realitatea ne sta marturie. Cu cat ai mai multi bani, cu atat te vei plange de lipsa timpului.
Bani multi, griji multe
Multi dintre noi ne amagim crezand ca o situatie financiara mai mult decat buna aduce cu sine lipsa de griji. Din contra, banii si grijile se afla intr-o relatie direct proportionala. In general, oamenii bogati sunt cel mai putin odihniti din punct de vedere sufletesc, atunci cand orbirea adusa de bani, nu le permite sa inteleaga ca averea incredintata lor de Dumnezeu trebuie chivernisita spre mantuirea sufletului, prin milostenie si facere de bine.
Pe de alta parte, este gresit sa credem ca banii ii pot orbi doar pe cei bogati. In aceeasi masura pot fi orbiti de bani cei saraci, care ravnesc dupa puterea conferita lor de avutie. In aceeasi masura, cei saraci pot nesocoti - uitand pilda vaduvei din Scriptura - datoria milosteniei si a facerii de bine. Acestia pot fi tot atat de alipiti de putinul lor, ca si bogatii de averile lor, fiind robiti de aceeasi patima a iubirii de argint.
Criza de fapte bune
Adevarata criza prin care trece in prezent omenirea este instrainarea omului de Dumnezeu si a omului de om. Celelalte forme sunt doar consecinte ale acesteia. Nu de bani duce omenirea lipsa astazi, ci de o dreapta chivernisire a lor. Traim intr-o societate din care lipsesc omenia, dreptatea, dragostea, milostenia, ca semn al orbirii de catre bani, al faptului ca nu am ales sa ne imbogatim mai ales intru Dumnezeu. Suntem poate prea orbiti de bani pentru a vedea si nevoile celuilalt.
In incheiere, amintim un cuvant - pe care omenirea se pare ca l-a dat uitarii - ce trebuie pastrat in minte si in inima spre a nu ne lasa orbiti de bani: “Gol am iesit din pantecele maicii mele, gol ma voi duce in groapa”. (Dreptul Iov)
Radu Alexandru
