Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Părinte,cum poţi cunoaşte care dintre oamenii cu care te întâlneşti sunt vrăjitori sau se ocupă cu vrăji?Nu-i poţi cunoaşte dacă te uiţi la aspectul lor fizic sau la starea lor morală,deoarece,vrăjitoarea poate fi o persoană serioasă,cu integritate morală,cu viaţă de familie normală,cu copii,cu poziţie socială bună,poate fi o persoană,o persoană care afişează credinţa şi faptele credinţei,poate afişa virtuţi creştineşti:dragostea,blândeţea bunătatea,milostenia.
După prima impresie nu-ţi dai seama.Vrăjitoarele postesc,se roagă,vin la biserică,îşi fac cruce şi foarte uşor te înşeală. De fapt aceasta este masca după care se ascund,ca să nu se ştie că se ocupă cu vrăji,şi că ele sunt cu Dumnezeu şi nu cu diavolul. Unele chiar se folosesc de cruce,Biblie,tămâie,lumânări şi te trimit la preot să se roage pentru tine. Pentru a înşela pe oameni că ei nu sunt cu diavolul ci cu Dumnezeu. Cum poţi să-i cunoşti când te întâlnesc şi stau de vorbă cu tine? Îi testezi folosind una din următoarele metode:1-Dacă pronunţi de câteva ori în conversaţia cu ei numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos,dacă este vrăjitor,vei observa că tresare şi se schimbă la faţă;
2 Dacă eşti în conversaţie cu mai multe persoane şi vorbeşti despre Dumnezeu,vrăjitoarele devin neliniştite şi gălăgioase,chiar şi cele care se află la distanţă,se vor apropia făcând multă gălăgie de locul unde te afli ca să te întrerupă.Le vei vedea că se schimbă la faţă şi pomenesc des pe diavol.
3- Dacă te afli undeva şi vrăjitoarea stă cu spatele la tine,şi îţi faci semnul Sfintei Cruci,vei observa că tresare ca lovită de ceva.Această tresărire este una deosebită,saltă din umeri,deoarece semnul Sfintei Cruci pe care l-ai făcut îl loveşte pe diavolul,cu care ea lucrează.
4-Dacă citeşti un verset din Sfânta Scriptură în faţa unei vrăjitoare,vei observa că se schimbă la faţă,devine ori prea roşie ori se albeşte la faţă şi devine ca mortul,deoarece Biblia este "Cuvântul lui Dumnezeu”scris sub insuflarea Sfântului Duh.Vrăjitorii şi diavolii nu pot suporta "Cuvântul lui Dumnezeu”.
5.-Dacă citeşti o rugăciune sau rosteşti un psalm,vrăjitoarea se va schimba la faţă ori în roşu puternic ori în alb pământiu ca de mort,deoarece rugăciunile sunt scrise de către sfinţi iar cuvintele din rugăciune îi ard pe diavoli;
6- Dacă vorbeşti despre o vrăjitoare şi spui altora câte face ea,vrăjitoarea va veni să te caute,indiferent la ce distanţă s-ar afla;
7-Dacă afumi cu tămâie,vrăjitoarea devine neliniştită şi se schimbă la faţă în roşu aprins sau în alb pământiu ca de mort;
8.-Dacă stropeşti cu aghiazmă,mâna vrăjitoarei saltă din umăr;
9 Dacă pui aghiazmă în mâncarea cu care o serveşti pe vrăjitoare,vei observa că se manifestă în două chipuri:Se schimbă la faţă în roşu aprins sau în alb pământiu ca de mort,şi devine neliniştită şi foarte nervoasă,poate să facă şi criză de nervi,deoarece aghiazma arde pe diavoli,în ea se află flacăra Duhului Sfânt.Aşa puteţi cunoaşte pe cineva care se ocupă cu vrăji,pentru a vă feri de acele persoane şi de a nu vă face rău.
O fată,care ţipa la rugăciune din cauza vrăjilor,l-a întrebat pe părintele:"Părinte,de ce sunt eu aşa bolnavă?Sunt cea mai păcătoasă,şi m-a pedepsit Dumnezeu?"," Să ştii matale,că bolile de genul acesta,de la farmece,le îngăduie Dumnezeu oamenilor pentru trei motive:pentru păcate;pentru întărire în credinţă;pentru descoperirea credinţei la alţii. Omul bolnav vede şi simte pe pielea lui cum diavolul nu suportă anumite rugăciuni ale preotului,anumite momente din Slujbă,şi aşa se întăreşte bolnavul în credinţă,vede că există şi Dumnezeu şi diavol. Dacă nu deranjezi pe diavol,el nu-ţi face nimic.Când te rogi,când posteşti,când faci ceva pentru Dumnezeu se supără.
Ceilalţi oameni care-l văd pe cel bolnav cum reacţionează la rugăciuni se miră,se înfricoşează,adică li se descoperă şi lor credinţa prin ceea ce văd.. Pe vremea când încă mai slujea la Sfântul Altar,a venit la părintele o ţigancă cu un copil care lătra. Părintele a învăţat-o să ţină posturi negre:luni,miercuri şi vineri,să stea la dezlegările pe care le făcea dânsul:dezlegări de blesteme şi Moliftele Sfântului Vasile şi să participe la Sfântul Maslu în aceste zile. Băiatul bolnav avea vreo 9 ani.
Făcea ţiganca metanii la racla Sfântului Calinic şi plângea să-l facă sănătos.Când ieşea părintele cu Sfânta Evanghelie la Liturghie sau cu Sfintele Daruri,copilul lătra,când se săvârşea jertfa în Altar,iar lătra şi după câteva săptămâni de rugăciune şi posturi negre,copilul s-a făcut sănătos.Drept mulţumire,mama copilului a dat o lumânare pentru botez cu flori frumoase în jurul ei,să fie pentru botezul unui copil sărac.
Boala băiatului venise dintr-o spaimă mare.Pe copil îl bătuse tata pentru ceva,şi el de frica tatălui s-a ascuns într-un boschet.Aici sta cu sufletul la gură de frică să nu vină tata să-l găsească,cum sta el aşa crispat,a lătrat un câine chiar acolo în spatele lui,în boschet,si de frică şi-a impropriat lătratul lui..."Părinte,am fost la o femeie care spunea că vorbeşte cu Dumnezeu. Pe tot peretele ei de la răsărit erau icoane,mi-a spus că am vrăji","Aceea nu vorbeşte cu Dumnezeu,vorbeşte cu dracul. A pus icoanele ca să ducă în eroare pe mulţi. La carte spune:"La vremea de apoi,vor apărea multe feţe cuvioase,având numai chipul smereniei şi-i vor duce în eroare pe mulţi”.
Când omul ajunge la o vrăjitoare,se supără Dumnezeu,între om şi icoane se aşază o pânză neagră,care opreşte rugăciunile către Dumnezeu.N-ai voie să fii creştin şi să-ţi laşi icoanele în casă şi să alergi la lelea Floarea-vrăjitoarea,să-ţi ghicească.Păcatul se iartă numai cu spovedanie,canon şi împărtăşanie,când hotăreşte duhovnicul.."Parinte,de ce se despart tinerii la un an sau doi dupa ce s-au cununat?
Părinte,de vreo șase ani sunt cu o fată cu care m-am căsătorit anul trecut.Vă rog,să-mi spuneți,cum se explică faptul,că înainte de cununie ne-a înțeles așa de bine,timp de vreo șase ani,dar din momentul când ne-am cununat,relația nu mai merge,a devenit tensionată,nu ne putem înțelege,din orice motiv ne certăm,ea nu mă mai dorește,nu mă suportă și vrea să ne despărțim.Vorbește zilnic pe calculator cu un italian,iar dacă mă apropii de ea închide rapid orice conversație;ba mai mult,are grijă de fiecare dată să șteargă tot ce vorbește cu el.
Vă rog,părinte,din suflet,dați-mi un sfat și spuneți-mi ce rugăciuni să fac pentru aflarea adevărului și cum să mă comport!","Pentru că nu ați cerut de la începutul relației voastre,binecuvântarea lui Dumnezeu,prin Taina Sfintei Cununii,ci ați început viața cu păcatul curviei și ați mers așa ani la rând,un diavol(diavolul curviei) a avut de câștigat de pe urma păcatelor voastre.În momentul când v-ați cununat,l-ați fugărit dintre voi,prin Taina Cununiei,și el v-a pierdut.
Pentru aceasta,ne spune
Părintele Ilarion Argatu,a fost degradat și batjocorit de către tartarul iadului,și a fost trimis din nou,dar și pe alții ca să-l ajute,ca să distrugă unirea pe care ați primit-o de la Dumnezeu,între voi,prin Taina Sfintei Cununii și să vă tragă din nou în jos,la păcat și să vă câștige la iad.Dacă va reuși,acest diavol,va fi reabilitat.De aceea el se luptă și se răzbună în același timp,ca să-l câștige pe cel mai slab dintre voi,să-l întoarcă la același păcat de dinainte,însă de data aceasta păcatul este mai mare,și se numește „preacurvie”,pentru că se calcă în picioare cununia pe care ați pus-o pe capetele voastre.Soția dumneavoastră,se află în acest pericol și se luptă vrăjmașul s-o câștige mai întâi pe ea,prin a cădea în păcatul preacurviei,a neînțelegerii,a urii,distrugând căsnicia cea binecuvântată.De aceea trebuie să stați de vorbă cu soția,la modul serios,cu duhul blândeții,a înțelegerii,a sfatului bun și să-i explicați ce v-am spus eu acum,ca să știe în ce pericol se află,și poate își va reveni și i se va trezi conștiința.În fiecare seară și dimineață să faceți câte șapte metanii și spuneți rugăciunea:"Doamne,iartă păcatele mele și ale soției mele și o întoarce cu dragoste către mine;alungă pe dezbinătorul căsniciei noastre de la noi,întărește căsnicia noastră cu înger păzitor puternic,ca să Te lăudăm până la sfârșit”.
Citiți acatistul Acoperământul Maicii Domnului în zi de miercuri și Acatistul Mântuitorului și al Sfântului Ciprian, vinerea.Dacă v-ați fi cununat la Biserică de la început,și ați fi lăsat să vină copii,îndeplinind voia lui Dumnezeu,nu ați fi avut aceste probleme și ați fi avut o căsnicie fericită,întărită și binecuvântată.
Bine că v-ați cununat,însă va trebui să luptați cu acest vrăjmaș care s-a obișnuit să stea la voi,să-l alungați și să vă salvați căsnicia,prin rugăciune,post și căință.Păcat că mai sunt tineri care fac aceeași greșeală,și nu știu de unde le vine necazul și distrugerea căsniciei lor
Sursa: