miercuri, 18 iunie 2025

...POCĂINȚĂ SINCERĂ ȘI ADEVĂRATĂ ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   🙏🏽 Bucuria mea, prima predică rostită de Sfântul Ioan Botezătorul, este aceasta: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor" (Matei 3:2). Exact aceleași cuvinte, le-a rostit și Domnul nostru, Iisus Hristos, în prima Sa predică: "Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor" (Matei 4:17). 

Întrucât toți Sfinții Părinți, spun că fără pocăință nu există mântuire, să luăm aminte la cuvântul de învățătură al Sfântului Părinte Filothei Zervakos: “În zilele noastre rele, s-au înmulțit păcatele oamenilor, hulele, necredința, lipsa de evlavie, desfrânările, avorturile, nedreptățile, calomniile, pornografia, nerușinarea bărbaților și a femeilor, transformarea bărbaților în femei (feminizarea) și a femeilor în bărbați (defeminizarea), prefacerea bărbaților și a femeilor în demoni (tatuaje, piercing-uri), imoralitatea... Pentru aceste multe păcate, vine de obicei mânia lui Dumnezeu asupra fiilor necredinței. De aceea, trebuie să fim mereu pregătiți prin pocăință și spovedanie. Un lucru aduce îndreptarea: POCĂINȚA SINCERĂ ȘI ADEVĂRATĂ. Prin pocăință (spovedanie) se iartă toate păcatele și omul se apropie de Dumnezeu (își vine în fire). Pocainta, este mijlocul prin care se mântuiesc oamenii, dar astăzi, nu prea mai există, ea este o floare rară. Îl rugăm pe Preabunul Dumnezeu, să ne fie milostiv și să nu ne pedepsească după faptele noastre. Să fim pregătiți și să ne rugam ca Dumnezeu, să ne acopere și să ne păzească. Vă las sub ocrotirea lui Dumnezeu, a Prea Sfintei Sale Maici și a tuturor Sfinților. Iubiți-L pe Dumnezeu, aveți răbdare și împliniți poruncile Lui, pentru ca și El să vă iubească și să vă mântuiască sufletele voastre”. 

FRUNZULIȚĂ DE CICOARE
OMULE, CU SUFLET MARE,
OMULE, AL LUI DUMNEZEU, 
SĂ, ȚII MINTE, SFATUL MEU,

      Tu să răspunzi:

La PROVOCARE, cu...  IERTARE! 
La INSULTARE, cu...  UN ZÂMBET MARE! 
La DUȘMĂNIE, cu...  O PORȚIE DE IUBIRE!

   Când un frate îți greșește, 
   Răscolind sufletul tău, 
   Ia-l în brațe, și-i zâmbește, 
   Iartă-l, că nu este greu!

   🙏🏽 PĂCATELE TINEREȚILOR MELE ȘI ALE NEȘTIINȚEI MELE NU LE POMENI DOAMNE!

   Iisuse, mult Îndurate, 
   Dă-mi iertare de păcate, 
   Ispășirea pe pământ, 
   Până nu plec în mormânt!

                                                                                                   Amin și Aliluia!
                                                                                                   Preot Ioan 🛎️.

marți, 10 iunie 2025

IUBIREA inseamna GOLGOTA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Bucuria mea, minunate sunt cuvintele Proorocului David: “Iubi-te-voi Doamne, vartutea mea! Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu” (Psalm 17:1-2). Sfantul Ioan Gura de Aur defineste dragostea asa: “Dragostea este bucuria de a face altora bucurie. Saracia sau bogatia nu pot invinge dragostea, dar dragostea poate invinge si saracia si bogatia.” Iar Sfantul Vasile cel Mare precizeaza: “Dumnezeu nu se uita la fapte, ci la dragostea cu care au fost facute. Nu e nimic mult, cand oamenii iubesc putin, asa cum nu este putin, cand oamenii iubesc mult.” Fericitul Augustin ne spune asa: “Doua iubiri au zidit doua cetati : IUBIREA DE SINE, mergand pana la dispretul fata de Dumnezeu – cetate terestra, si IUBIREA DE DUMNEZEU, mergand pana la dispretul de sine – cetate celesta. Una este glorificata în sine insusi, cealalta in Domnul Dumnezeu. Dragostea îl preface pe cel ce iubeste în chipul celui iubit: daca-L iubesti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; daca-l iubesti pe diavol, diavol vei fi; daca-ti iubesti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintai lucrare a iubirii : de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit. Mergi pe Golgota, iubeste pe Dumnezeu, pe aproapele si pe vrajmasi. Ca sa-l vezi pe aproapele tau ca pe un inger, trebuie sa fii mai intai tu ca un inger!

       
                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                 Preot Ioan .

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO