luni, 17 februarie 2025

PREOTUL CRESTIN ORTODOX

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


de preot Netcu Valentin Daniel

“De multe ori avem o intelegere partiala, gresita sau idealista asupra preotilor.

PREOTUL, este un om de tarana, cu slabiciuni si cu boli, cu dorinte si cu idealuri.

PREOTUL, mananca mult sau putin, e ghiftuit de praznice sau ii ghioraie matele de foame dupa 6 ore de slujba pe inima goala.

PREOTUL, are indoieli si furii, neintelegeri si rafuieli cu sine insusi.

PREOTUL, simte, plange, se roaga, se infurie.

PREOTUL, rade, glumeste, fredoneaza cantece vechi.

PREOTUL, poate fi ispitit, are tentatii, pacate iertate sau nu, trecut, plangere, amintiri, rani vechi.

PREOTUL, are trup, dureri de cap si de spate, dureri de suflet, cicatrici pe inima de la prea multa suferinta.

PREOTUL, e un om intr-o presiune enorma in fiecare zi. Sta in fata lui Dumnezeu, il frange pe Hristos
 Imparatul veacurilor in mainile sale de lut, se impartaseste mereu de Sangele mantuitor, asculta pacate cumplite, blagosloveste pe muribunzi, citește bolnavilor incurabil.

PREOTUL, este omul care atunci cand se impartaseste duminica, la Sfanta Liturghie tine in palma Trupul Domnului Iisus Hristos.

PREOTUL, ingenuncheaza in fata Sfintei Mese si se atinge cu fruntea de pieptul Stapanului, ascultand intru uimire “bălataile inimii lui Dumnezeu”.

PREOTUL, plange cand nu-l vede nimeni si inghite lacrimi nenumarate la Liturghie.

PREOTUL, este un bulgare de tarana plina de roua Duhului Sfant.

Rugați-va pentru el!”.

🙏 Bucuria mea, te rog sa nu uiti ca doar crestinii ortodocsi au preoti. Toate cultele religioase au pastori. Auziti de multe ori ca se spune in presa: un preot evanghelist, un preot baptist... aceia nu sunt preoti, sunt pastori. 

Doar prin preotul crestin ortodox se sfinteste apa in ziua de Boboteaza, doar prin el se savarsesc Sfinte Taine.

                                                                                                                Amin si Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan 🛎.

duminică, 16 februarie 2025

Un text pentru.. meditație

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



*Ciudat, cum 100 de euro par aşa de mulţi dacă îi dai la biserică, dar par aşa de puţini dacă mergi la cumpărături.

*Ciudat, ce lung pare să îi slujeşti lui Dumnezeu o oră, dar ce repede trec 90 de minute la fotbal.

*Ciudat, ce lungi sunt câteva ore în biserică, dar ce scurte sunt orele când vezi un film.

*Ciudat, cum noi de multe ori nu ştim ce să ne rugăm, dar prietenei noastre/prietenului nostru întotdeauna avem ce să îi povestim.

*Ce interesant este când se lungește un meci de fotbal, dar cum ne pierdem răbdarea şi cât ne tot uităm la ceas când durează programul de biserică mai mult decât de obicei.

*Ciudat, ce greu este să citești un capitol din biblie, dar ce uşor este să "înghiți" 100 de pagini dintr-un bestseller.

*Ciudat, cum oamenii la un concert ar vrea cu tot dragul să stea pe primul rând, dar la biserica "se înghesuie" pe ultimul.

*Ciudat, cum pentru o slujbă în biserică ne trebuie 2/3 săptămâni ca să anticipăm, dar cum găsim loc pt alte lucruri şi în ultimul moment în calendarul nostru de zi cu zi.
 
*Ciudat, ce greu este să spui la alţii despre vestea cea bună, dar ce uşor este să dai mai departe ultima bârfă.

*Ciudat, cât de repede se răspândesc bancurile pe internet, dar dacă cineva trimite mesaje despre Dumnezeu, (în care Dumnezeu e proslăvit), se gândește lumea de 2 ori dacă să trimită mai departe.
Ciudat... nu? Râzi... Sau te gândești?

Răspândește vestea cea bună şi dăi lui Dumnezeu toată slava pentru că El este bun!!!

*Ciudat, că persoanele din lista ta de contacte nu o să primească acest mesaj pentru că eşti sigur că nu au ce face cu el.

Ciudat?... sau... Trist?

Cât de adevărat este că, tu îţi faci mai multe griji despre ce gândește lumea despre tine, decât despre ce gândește Dumnezeu despre tine.

Îl iubești pe Dumnezeu. El este viaţa ta şi Izbăvitorul tău

El are grijă de noi în fiecare zi pentru ca să trăim. Fără El nu aş fi nimic. Fără El nu sunt nimic, dar cu El pot face toate lucrurile !!!


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO