joi, 4 iulie 2024

... CASA SUFLETULUI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   🙏🏽 Iubiți credincioși, Iisus Hristos, intrând în casa lui Zaheu vameșul a spus: "Am venit să caut și să mântuiesc pe cel pierdut" (Luca 19:10). Deci, ne-a descoperit că sensul vieții noastre creștinești este MÂNTUIREA SUFLETULUI. Ba, chiar ne-a îndemnat: "Cu frică și cu cutremur să lucrați la MÂNTUIREA voastră" (Filipeni 2:12). Știind că aici pe pământ "Suntem călători și pribegi ca toți părinții noștri" (1 Cronici 29:15), și deci, "Nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie" (Evrei 13:14), să vă zidiți CASA SUFLETULUI, dar, "Lucrați cât este ziuă" (cât suntem în viață), fiindcă, vine noaptea (adică, moartea) când nimeni nu mai poate să lucreze" (Ioan 9:4) și să ne ostenim să o terminăm, pentru că: " Ce-i va folosi omului, daca va câștiga lumea întreaga, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său" (Matei 16:26). La temelia Casei sufletului trebuie să avem, neapărat, 3 Sfinte Taine: BOTEZUL, MIRUNGEREA și CUNUNIA RELIGIOASĂ. Podeaua casei, este construită din CREDINȚĂ și FAPTE BUNE. Un zid al Casei sufletului este POSTUL. Celălalt zid este RUGĂCIUNEA. Tavanul, este construit din MERS LA BISERICĂ DUMINICA. Acoperișul, este construit din două Sfinte Taine: SPOVEDANIA și ÎMPĂRTĂSANIA. Mergem și la SFÂNTUL MASLU, ori de câte ori putem. În vârful Casei sufletului, se vede cum străjuiește "CRUCEA NECAZURILOR": "În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea" (Ioan 16:33). Asta înseamnă că, Dumnezeu ne iubește cand le primim pe toate: bune și rele, știute și neștiute, boală și sănătate, viață și moarte: "Toate să le faceți fără de cârteală și fără de îndoială" (Filipeni 2:14), "Mulțumind întotdeauna pentru toate, întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu" (Efeseni 5:20). Și doar așa am putea, cu ajutorul lui Dumnezeu să ne dobândim MÂNTUIREA SUFLELOR noastre. 


   🙏🏽 Cine are minte și ochi de văzut să ia aminte, la cele mai de sus cuvinte!

 
                                                                                                                        Amin și Aliluia!
                                                                                                                        Preot Ioan 🛎️.

joi, 27 iunie 2024

POSTUL NU E O DIETĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“





de Preot Sorin Croitoru
 
Postul nu e o dietă,
Cum cred unii când postesc,
Cugetând la siluetă,
Nu la spor duhovnicesc..


Dacă vrei dietă, frate,
Cin' te-împiedică s-o ții?..
Înfrânează-te la toate,
De-ți dorești fumos să fii..


Nu e o nelegiuire
Să-ți dorești să fii frumos,
Însă pentru mântuire,
Nu-ți aduce vreun folos..

Pentru "forme" n-ai nevoie
Să te uiți în calendar;
Te apuci de bunăvoie
De regim alimentar

Ușurându-ți greutatea,
Kilogramele pierzând,
Întărindu-ți sănătatea,
Multe din grăsimi arzând.

Posturile-adevărate
Au un scop religios:
Se renunță la bucate,
Pentru harul lui Hristos
.
Se mai subțiază firea
Părții noastre pământești,
Aprinzându-se dorirea
Bunătăților cerești.

Ca baloanele ușoare
Ce se 'nalță în eter,
Mințile încep să zboare,
Cugetând mai mult la Cer..

După firea materială,
Nu suntem decât pământ.
După cea spirituală,
Suntem flăcări de Duh Sfânt.

Sufletul e praf de stele
Și din fire e ușor;
Trupurile noastre-s grele,
După firea maicii lor.

Nu mai poate să rămână
Sprinten sufletul din noi
Dacă-l trage spre țărână
Trupul, devenind greoi!

Deci ce face postul, oare?
Ușurează trupul greu,
Lăsând mintea ca să zboare
Sprintenă spre Dumnezeu

Și în timp ce prin postire
Se desprinde de pământ,
Peste omeneasca-i fire
Se coboară Duhul Sfânt.

Postul trebuie să fie
Ca al sfinților, sever,
Făcând carnea străvezie,
Numai bună pentru Cer..

Îmbuibarea cu bucate
Vegetale, nu e post;
Să pierzi kilograme, frate,
Altfel postul n-are rost!

Fața roșie și plină,
Chipul tău cel rotunjit
Mult mai palid să devină,
Arătând că ai slăbit.

Să se vadă înfrânarea,
Să postim cum Domnul vrea,
Nu schimbând puțin mâncarea
Și-mbuibându-ne din ea!

Însă pe de altă parte,
Devenind noi postitori,
Ne pretinde Sfânta Carte
Să fim buni și iertători,

Să mai trecem cu vederea,
Fiindcă omu-i păcătos,
Să răbdăm, tăcând, durerea,
Imitându-L pe Hristos.

Întrebând mereu Scriptura
Cum ar vrea Iisus să fim,
Nici cu gândul, nici cu gura
Fratelui să nu-i greșim

Căci degeaba la bucate
Suntem vegetarieni,
Dacă îl mușcăm pe frate,
Precum șerpii cei vicleni!

Postul, da, ne pregătește
Să fim îngeri pe pământ..
Să-l postim cum se postește,
În lumină de Duh Sfânt,

Așteptând cu bucurie
Zilele de post mereu,
Căci în ele-o să ne fie
Mai aproape Dumnezeu
!



Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO