PĂCAT SPRE MOARTE ESTE TOT PĂCATUL NEPOCĂIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Ocara de la oameni aduce intristare inimii,dar se face pricina de curatie celui ce o rabda.E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decat de draci;dar cel placut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit.  

Cel nedreptatit de oameni,scapa de pacat,si pe masura mahnirii sale,afla sprijin impotriva lui. Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc,ii inspaimanta pe draci;iar cei ce se lupta cu cei dintai,e ranit de cel de-al doilea.  Fata de incercarile care vin,multi s-au impotrivitt in multe chipuri.

    Dar fara RUGACIUNE si POCAINTA,nimeni n-a scapat de asuprire.Inima iubitoare de placeri,in vremea iesirii,i se face sufletului inchisoare si lant,iar cea iubitoare de osteneli,ii este poarta deschisa.   

           Cel ce nu staruieste in cercetarea constiintei,nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti,pentru credinta. Nu te face ucenic celui ce se lauda pe sine,ca nu cumva,in loc de smerita cugetare,sa inveti MANDRIA.   

Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele,sa nu-ti arati oamenilor virtutile.Caci ceea ce facem noi cu acestea,aceea face Dumnezeu cu acelea.Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca,sa sti sigur ca-ti pregateste rusine. Cele rele isi primesc puterea una de la alta;de asemenea,si cele bune,cresc una prin alta,si pe cel partas de ele,il mana si mai mult inainte.   

            Este cate unul,care isi taie o patima,pentru o placere mai mare,si e slavit de ce ce nu-i cunosc intentia.Si poate ca unul ca acesta,nu isi da seama el insusi de sine,ostenindu-se prosteste.Se poate intampla ca unul,implinind pe fata o porunca,sa slujeasca in ascuns patimei,si prin ganduri pacatoase,sa strice fapta buna. 

Daca cineva,pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se,n-a patimit nimic pana la moarte,socoteste ca,judecata lui va fi fara mila,acolo.

Pricina a tot PACATUL este SLAVA DESARTA si PLACEREA.   

            Cel ce nu le uraste pe acestea,nu va dezradacina patima.Iubirea de argint,slava desarta si placerea,trebuie urate ca niste mame ale relelor,si ca niste mame vitrege ale virtutilor. 

Din pricina lor ni s-a poruncit:"sa nu iubim lumea si cele din lume"iar aceasta,s-a zis,ca sa nu uram fara judecata,fapturile lui Dumnezeu,ci ca sa taim prilejurile celor trei patimi.  Prinzandu-te inceputul vreunui pacat,nu zice:"nu ma va birui pe mine",caci intrucat ai fost prins,ai fost si biruit.  

De vrei sa te mantuiesti,iubeste Cuvantul adevarat si nu lepada niciodata,fara judecata,mustrarea. Cel ce primeste cuvintele adevarului,primeste pe Dumnezeu Cuvantul.  

Caci zice:"Cel ce va primeste pe voi,pe Mine Ma primeste"(Mt.10,40).  

Cel ce uraste mustrarea,se supune patimii cu voia,iar cel ce o iubeste,va lupta si cu obisnuinta.Este o mustrare din rautate sau din razbunare,si alta este,intru frica de Dumnezeu si pentru Adevar.

Pe cel ce a incetat de-a mai pacatui si s-a pocait,nu-l mai mustra,;iar de zici,ca pentru Dumnezeu il mustri,mai intai descopera-ti pacatele tale.     

            De vezi pe cineva ca te lauda cu fatarnicie,asteapta la vremea sa,ocara de la el.Cand pentru vreo binefacere trupeasca,lauzi pe vreun om ca fiind bun,si uitand de Dumnezeu,acelasi om,pe urma ti se va arata ca e rau. Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine,e luat in ras de nebuni.  

Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu.  Omul sfatuieste pe aproapele sau precum stie;iar Dumnezeu lucreaza in cel ce aude,precum acela a crezut. 

 Domnul e ascuns in poruncile Sale.  Si cei ce-L cauta pe El,il gasesc pe masura implinirii lor.  Cand iti aduci aminte de Dumnezeu,inmulteste rugaciunea,ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine

                                                                                                               Sf.Marcu Ascetul

PILDĂ

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

    

Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră, dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou".
La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat.
Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
- Părinte, sunt destul de rău.
Aş vrea să mă schimb, dar nu pot.
Îmi pierd uşor răbdarea.
Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele.
Am încercat să mă schimb, dar nu am putut.
Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?
- Nu, i-a răspuns bătrânul.
Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:
- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?
- Da, părinte, un puiet de brad.
- Smulge-l!
Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.
- Acum, scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomişorul acela, dar cu puţin efort a reuşit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a mai spus:
- Smulge-l acum pe acela.
- Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te şi mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se tânărul cu încă doi flăcăi, au tras ce-au tras de pom şi, cu multă greutate, au reuşit, în sfârşit, să-l scoată.
- Acum scoateţi bradul falnic de acolo.
- Părinte, dar acela este un copac mare şi bătrân.
Nu am putea niciodată să-l smulgem din rădăcini, chiar de-am fi şi o sută de oameni.
- Acum vezi, fiule ?
Ai înţeles că şi relele apucături din suflet sunt la fel?
Orice viciu sau orice neputinţă pare, la început, inofensivă şi fără mare importanţă, dar, cu timpul, ea prinde rădăcini, creşte şi pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mică, o poţi scoate şi singur.
Mai târziu, însă, vei avea nevoie de ajutor, dar fereşte-te să laşi răul să ţi se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ţi-l scoată.
Nu amâna niciodată să-ţi faci curăţenie în suflet şi în viaţă, căci mai târziu, va fi cu mult mai greu.