Pagini
Faceți căutări pe acest blog
joi, 1 decembrie 2022
E ziua Românilor...
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
Labels:
La multi ani !România

Ruga

Nu am inimă îndurerată
Și nici duh de umilință,
Sufletul mi-e amorțit,
Nu am pic de pocăință
Nici măcar lacrimi fierbinți,
Parcă totul a-nghețat,
Toate patimile lumii
În mine s-au așezat.
Glasul meu auzi-L Doamne,
Vezi și îngenunchierea mea,
Mâinile le-nalț spre Tine
Când mă rog în fața Ta.
Sparge Doamne gheața asta,
Vino în sufletul meu,
Ca mai bine e cu Tine
Doamne Dumnezeu meu.

Nu am inimă îndurerată
Și nici duh de umilință,
Sufletul mi-e amorțit,
Nu am pic de pocăință
Nici măcar lacrimi fierbinți,
Parcă totul a-nghețat,
Toate patimile lumii
În mine s-au așezat.
Glasul meu auzi-L Doamne,
Vezi și îngenunchierea mea,
Mâinile le-nalț spre Tine
Când mă rog în fața Ta.
Sparge Doamne gheața asta,
Vino în sufletul meu,
Ca mai bine e cu Tine
Doamne Dumnezeu meu.
Labels:
Poezii Mihaela Stoica-Cucoanes

Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Despre mine

- Bălulescu iliana
- Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!
Arhivă blog
-
►
2024
(154)
- ► septembrie (8)
-
►
2023
(182)
- ► septembrie (24)
-
►
2022
(220)
- ► septembrie (11)
-
►
2021
(219)
- ► septembrie (12)
-
►
2020
(363)
- ► septembrie (10)
-
►
2019
(225)
- ► septembrie (6)
-
►
2018
(189)
- ► septembrie (15)
-
►
2017
(187)
- ► septembrie (17)
-
►
2016
(72)
- ► septembrie (8)
-
►
2015
(80)
- ► septembrie (3)
-
►
2014
(128)
- ► septembrie (12)
-
►
2013
(149)
- ► septembrie (11)
-
►
2012
(204)
- ► septembrie (10)
https://www.diigo.com/
Postări populare
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... UNI...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE... de Pr...
PENTRU VIZITATORI
PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"
PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"
PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"
PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

Lincuri utile
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem c...
-
FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... ...