Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

„Să nu vă pară rău și să nu vă fie frică pentru copiii voștri din cauza că lumea in care ei cresc nu mai este ceea ce era.

Dumnezeu i-a creat și i-a chemat pentru momentul potrivit și exact al timpului în care ei se află.
Viața lor nu a fost o coincidență sau la întâmplare.

Creșteți-i și educați-i pentru a cunoaște puterea în care merg în calitate de copii ai lui Dumnezeu.
Antrenați-i în autoritatea Cuvântului Său.

Învățați-i să meargă cu credință știind că Dumnezeu este în control.
Împuterniciți-i să știe că ei pot schimba lumea.
Nu-i învățați să fie înspăimântați și descurajați de starea lumii,
ci plini de nădejde că pot face ceva în acest sens.

Fiecare persoană din toată istoria a fost plasată în timpul în care se afla datorită planului suveran al lui Dumnezeu.

El știa că Daniel se va descurca în groapa cu lei.
El știa că David se va descurca cu Goliat.
El știa că Estera se va descurca cu Haman.
El știa că Petru va putea să treacă biruitor prin persecuție.
El știe că copilul tău poate face față oricărei provocări cu care se confruntă în viața lui.

Dumnezeu l-a creat special pentru asta!

Nu vă speriați pentru copiii voștri, dar fiți onorați că Dumnezeu V-a ales pe voi pentru a crește și educa generația care se confruntă cu cele mai mari provocări din timpurile noastre.
Ridicați-vă până la provocare.

Creșteți-i pe Moise, Iosua, pe Ghedeoni, Danieli, Davizi, Estere, Petrii, Paveli etc!
Dumnezeu nu este în nedumerire întrebându-se ce va face El cu această lume mizerabilă.
El are o armată pe care o ridică pentru a alunga întunericul și a-L face cunoscut pe tot pământul.

Nu lăsați frica voastră să fure măreția pe care Dumnezeu a pus-o în copiii voștri.
Știu că este greu să ni-i imaginăm ca pe altcineva în afară de bebelușii noștri dulci și vrem doar să-i protejăm de orice ar putea fi greu pentru ei,

DAR EI S-AU NĂSCUT TOCMAI PENTRU UN TIMP CA ACESTA.”

Părintele Chiril de la Vatoped

Acum se posteşte după reguli proprii, nu după rânduială

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Forma falsă, forma incompletă, înjumătăţită, în care noi am ajuns să ţinem postul, este o formă care nu ne duce la fericire. Este un pod cu două capete: un capăt început aici şi celălalt dincolo de râu. Nu vom putea trece râul, pentru că nu e podul întreg. O săptămână la început şi o săptămână la sfârşit este bine, dar nu este complet. Este o formă personală a omului, este o rânduială pe care şi a facut-o el.
In urmă cu 50, 60, 70 de ani, poate mai bine, ne aducem aminte de bunicele, străbunicele noastre, care foloseau două feluri de vase: de post şi de dulce. începea postul, le urcau în pod. Se termina postul, le urcau pe astea în pod, le coborau pe celelalte. Aşa era atunci. Şi dacă aşa era atunci, acum este greu de tot.
Se silesc soţiile să ţină post şi e greu. Copiii se silesc şi nu pot să ţină post, din cauza părinţilor. Forma în care noi ne-am făcut regula noastră personală este o formă greşită. Măcar să recunoaştem că n-ar trebui aşa, ci că ar trebui să ţinem după cum e rânduială Bisericii.

Desigur, în mintea noastră s-a născut ideea: inima contează, nu postul.

 
Nu-i adevărat! Nu există inimă bună tară post, pentru că inima aceea este plină de mândrie.

 
De ce insistăm să vină omul la biserică? Pentru că aici se distruge mândria, dacă eşti atent şi vrei. Cine n-a venit azi la biserică?

 Omul mândru, omul care n-a considerat să fie împreună cu ceilalţi. El a stat acasă, poate s-a rugat mai mult decât noi, dar a stat acasă. Omul mândru azi n-a venit la biserică. Cine nu vine la biserică în timpul anului? Oamenii mândri. Oamenii care nu vor să spună: „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm", „ca într-un gând să mărturisim"...
Cei care nu vin la biserică sunt oameni mândri.

 
Cine nu se spovedeşte? Omul mândru.

 Ce-nseamnă Spovedanie? 

înseamnă căinţă, umilinţă, recunoaştere. Cine nu face asta? Omul mândru. 

De aceea, în prima duminica pregătitoare pentru Postul Paştilor, noi, din rânduiala Bisericii, citim despre vameş şi fariseu, adică despre smerenie şi despre mândrie.

Hristos S-a smerit, S-a născut în iesle. Nici un copil în lume vreodată nu s-a născut şi a fost înfăşat cu paie. Şi pentru cel mai sărac, în cea mai săracă ţară, în cel mai sărac loc, tot s-au găsit două cârpe. Pentru Hristos, nu. Foarte puţini oameni nu găsesc unde să doarmă. Tot găsesc undeva. Pentru Hristos nu s-a găsit loc de dormit. El, Care a făcut cerul şi pământul, n-a fost primit într-ale lui. Intr-ale Lui a venit şi n-a fost primit. N-a fost primit de la naştere. N-a fost primit nici după aceea, a fost prigonit, închipuiţi- vă, un copil exilat. A trebuit să fugă în Egipt cu Iosif şi cu mama Lui, ca să se păzească de Irod.

                                                                                                                    Pr. Nicolae Tănase