ÎN AJUNUL ÎNĂLȚĂRII SFINTEI CRUCI:

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



O ÎNFRICOȘĂTOARE RELATARE DIN
ZIUA DE 13 SEPTEMBRIE 1595

Conform relatării cronicarului turc al lui Sinan Pașa, Mehmed Bin Mehmed, în ziua de 13 septembrie 1595, în timpul retragerii trupelor lui Sinan Pașa dinspre Târgoviște spre București, s-au luat prizonieri de către turci, aproape 100.000 de români, tăindu-se capetelle mai multor mii de creștini, pentru credința lor!
"După ce au terminat toate treburile, în 8 muharrem al anului 1004 (n.n. 13 septembrie 1595), au pornit spre Tirogoste (n.n. Târgoviște) și au ajuns la Bükreș (n.n. Bucutești), fiind întocmai 100.000 de ostași. De acolo, cete după cete, ostașii au făcut incursiuni luând aproape 100.000 de prizonieri și tăind mai multe mii de capete."
("CRONICI TURCEȘTI PRIVIND ȚĂRILE ROMÂNE" Extrase vol. I, sec. XV - mijlocul sec. XVII, Volum întocmit de MIHAIL GUBOGLU și MUSTAFA MEHMET, Ed. Academiei RSR, București, 1966).
ASTFEL, SUB DOMNIA SFÂNTULUI MARELUI VOIEVOD MIHAIL PĂRAȘCU - CEL VITEAZ, ÎN NUMAI O SINGURĂ ZI, 13 SEPTEMBRIE 1595, AU FOST MUCENICIȚI DE CĂTRE PĂGÂNI, CÂTEVA MII DE CREDINCIOȘI CREȘTINI ROMÂNI, DIN ȚARA ROMÂNEASCĂ!
PE CÂND CERCETAREA LOR PENTRU A FI CANONIZAȚI CA SFINȚI MARTIRI MUCENICI, MĂRTURISITORI, APĂRĂTORI AI DREPTEI CREDINȚE, AI ORTODOXIEI, PRECUM AU FĂCUT ÎN SITUAȚII SIMILARE, BISERICILE ORTODOXE SURORI DIN GRECIA, RUSIA, SERBIA, ETC.?...

NEAM ROBIT, CU PLÂNSU-N GEANĂ!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                    

de Eliana Popa

Mai avem în astă țară și bărbați adevărați?
Mai avem în noi sămânța dacilor neînfricați?
Mai avem în firea noastră vitejia cea străbună
Ce-a învins cotropitorii și cumplita Semilună?

Mai putem să naștem, astăzi, voievozi precum Ștefan?
Mai putem s-avem la cârmă un cucernic Brâncovean?
Poate-un Țepeș plin de râvnă să ne scape de hoție,
Poate un Mihai Viteazu să ne scoată din robie?

Azi nu mai avem bărbații precum cei de altădată!
Fiindcă Iuda se tot naște, vânzători și lupi de pradă
Neamul nostru, ăla vrednic, a rămas doar amintire,
Alergăm după iluzii, nu ne mai venim în fire!

Nu mai suntem noi stăpânii, alții au venit aici
Stăm tăcuți și ne supunem precum vitele sub bici!
Nu mai avem demnitatea celor ce-au murit eroi,
Stăm plecați cu umilință și mânați ca niște oi!

Unde ți-e, române, locul? Între robi sau între lei?
Am ajuns săraci și-n drepturi, doar o țară de plebei!
Fiindcă ne-am lăsat seduși de o falsă libertate
Și trăim în nepăsare, suntem rupți de realitate!

Am ajuns o biată turmă fără drepturi, fără țară
Fiindcă cei ce sunt în frunte vor ca acest neam să piară
Noi tăcem cu frica-n suflet și scrâșnim din dinți tăcuți,
Când aceasta liftă crudă pune jugul celor mulți!

Neam robit, cu plânsu-n gene, când te vei trezi odată?
Temelia ta cea sfântă, azi, de lifte clătinată,
Se va prăbuși-n ruină, te vor îngropa de viu
Vei fi șters și din istorii, fără Cruce și sicriu!