de Eliana Popa
Mai avem în astă țară și bărbați adevărați?
Mai avem în noi sămânța dacilor neînfricați?
Mai avem în firea noastră vitejia cea străbună
Ce-a învins cotropitorii și cumplita Semilună?
Mai putem să naștem, astăzi, voievozi precum Ștefan?
Mai putem s-avem la cârmă un cucernic Brâncovean?
Poate-un Țepeș plin de râvnă să ne scape de hoție,
Poate un Mihai Viteazu să ne scoată din robie?
Azi nu mai avem bărbații precum cei de altădată!
Fiindcă Iuda se tot naște, vânzători și lupi de pradă
Neamul nostru, ăla vrednic, a rămas doar amintire,
Alergăm după iluzii, nu ne mai venim în fire!
Nu mai suntem noi stăpânii, alții au venit aici
Stăm tăcuți și ne supunem precum vitele sub bici!
Nu mai avem demnitatea celor ce-au murit eroi,
Stăm plecați cu umilință și mânați ca niște oi!
Unde ți-e, române, locul? Între robi sau între lei?
Am ajuns săraci și-n drepturi, doar o țară de plebei!
Fiindcă ne-am lăsat seduși de o falsă libertate
Și trăim în nepăsare, suntem rupți de realitate!
Am ajuns o biată turmă fără drepturi, fără țară
Fiindcă cei ce sunt în frunte vor ca acest neam să piară
Noi tăcem cu frica-n suflet și scrâșnim din dinți tăcuți,
Când aceasta liftă crudă pune jugul celor mulți!
Neam robit, cu plânsu-n gene, când te vei trezi odată?
Temelia ta cea sfântă, azi, de lifte clătinată,
Se va prăbuși-n ruină, te vor îngropa de viu
Vei fi șters și din istorii, fără Cruce și sicriu!
