sâmbătă, 2 iulie 2022

Dă crucea jos dacă nu o lași să-ți schimbe viața !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



       ,,Văd cruci peste tot, cruci la gâtul dealărilor de droguri, cruci la gâtul proxeneților, cruci la gâtul mafioților, cruci la gâtul celor care nu au mai călcat la Biserică de ani de zile, cruci la gâtul celor care drăcuie, blesteamă și înjură folosind numele lui Hristos, cruci tatuate, cruci de aur, cruci de lemn, cruci de plastic, cruci de fier...
Dar, dragilor, crucea nu-i un simplu accesoriu cum nici credința nu e un hobby de duminică cum unii aleg între o slujbă și un pescuit. Crucea e puterea lui Hristos asupra tuturor păcatelor și neputințelor umane. De la minciună la homosexualitate, pedofilie și violență, de toate te poate scăpa.
Crucea lui Hristos ne rupe de blestemul păcatului, iar acesta nu mai are putere asupra noastră, crucea face lumea neatrăgătoare pentru noi, poftele ei devin dezgust.
Crucea lui Hristos ne eliberează de vicii și nu le aprobă, nu poți din respect pentru Hristos, să pui o cruce la gât atunci când viața ta Îl răstignește din nou. Când pui o cruce la gât, care înseamnă răstignirea păcatului deși tu-l faci cu bucurie și dezinvoltură, este o judecată pe care o aduci asupra ta.
Un rege a aflat că în orașul de scaun se afla un alcoolic care îi purta numele, acest alcoolic a fost chemat la palat într-o zi, iar regele i-a spus așa: “Ori îți schimbi viața ori îți schimbi numele!” La fel e și cu crucea purtată de un om care nu dorește curăția, ori își schimbă viața, ori dacă nu să-și dea crucile jos de pe el!
Dă-ți jos crucea de la gât dacă nu ai fost și tu răstignit față de lume și lumea față de tine!"
Alex Andru

joi, 30 iunie 2022

Te voi căuta, Doamne -

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Fericitul Augustin

Mare eşti, Doamne, şi cu adevărat vrednic de laudă !
Mare este puterea ta, iar înţelepciunea ta nu poate fi măsurată. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească! Un om purtând asupra sa datul morţii, purtând mărturia că tu te împotriveşti celor trufaşi. Şi totuşi, un om, o neînsemnată frântură din zidirea ta, vrea să te slăvească. Tu l-ai îndemnat să-şi afle bucuria lăudându-te pe tine, căci pentru tine ne-ai zidit, iar inima noastră este neliniştită până să-şi afle odihna în tine.
până să-şi afle odihna în tine.
Dă-mi, Doamne, putinţa de a şti şi de a înţelege dacă trebuie mai întâi să te invoc ori să te laud, să te cunosc mai întâi ori să te invoc!
Dar cine te va invoca fără să te cunoască?
Căci cel care nu te cunoaşte poate invoca pe altcineva în locul tău! Sau, mai degrabă, nu eşti tu invocat tocmai ca să fii cunoscut? Dar cum îl vor invoca pe cel în care nu au crezut? Sau cum
vor crede fără propovăduitor? Şi-l vor lăuda pe Domnul cei care-l caută.
Cei care-l caută îl vor găsi, iar cei care-l găsesc îl vor lăuda.
Te voi căuta, Doamne, invocându-te, şi, crezând în tine, te voi invoca!
Căci tu ne-ai fost vestit nouă. Te va invoca, Doamne, credinţa mea, aceea pe care mi-ai insuflat-o prin natura omenească a fiului tău, prin slujirea propovăduitorului tău.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO