DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                

Bucuria mea, in zilele noastre, cei mai multi oameni, si de ce sa nu fim sinceri, chiar si unii crestini ortodocsi, dorm cu capul pe “perna nepasarii”, stapaniti fiind de Duhul lumii, orbiti de desertaciunile cele lumesti, fiindca, in loc sa aiba Duhul lui Hristos, se bucura doar de lucrurile intunericului veacului acestuia. Cei mai multi oameni sunt porniti spre rautati, ca o roata cand ii dai drumul la vale si nu se poate opri. Si acestea toate nu se trag din alta, fara numai din putina lor credinta: nu postesc, nu se roaga, nu merg in fiecare duminica la Biserica, nu se spovedesc, nu se impartasesc...

 Si acestia si noi ar trebui sa strigam: DOAMNE, AJUTA NECREDINTEI MELE! (adica, ajuta-mi putinei mele credinte!). Celor mai multi oameni, li s-au impietrit inimile in rautati asemenea lui faraon si umbla ca niste cai salbatici, fara de zabala (fara frica de Dumnezeu) si fara de rusine (fara sfatul parintelui duhovnic), pana vom cadea in vreo prapastie si vor pieri. 

Sfantul Parinte, Isaac Sirul, spune asa: Dumnezeu Se uita mai degraba la dorinta vointei, sa vada in ce anume isi gaseste omul placere”. Adica, vrea sa vada Dumnezeu daca acel om implineste porunca iubirii sau se inchina la idoli. 

Sfantul Inokentie de Kamceatka, ne-a lasat acest minunat cuvant de invatatura: “Nu fii nepasator. Roaga-te cat poti mai frecvent si mai fervent. Rugati-va, fortati-va sa faceti acest lucru, pentru ca Imparatia Lui Dumnezeu se ia cu forta. Niciodata n-o vei atinge fara sa te fortezi.” 

                                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                                           Preot Ioan

AMĂGIREA

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

(versuri: Eliana Popa)

Curge viata ca o apă-nvolburată de păcate

Azi mai multi ca niciodată,se indreaptă către moarte,

Merg condusi de-amare patimi ce ii mână inainte

Si nu stiu că veacu-acesta,drept robi iadului ii vinde.

Calea se deschide largă,trece gloată după gloată

Si-n vesminte fastuoase,urâciunea e-mbracată

Asezat la loc de cinste,rege-al veacului e banul

Tot bogatul i se-nchină si-l doreste tot sărmanul.

Desfrânarea-i o virtute,au eradicat păcatul

Nu mai stii care-i femeia,nu mai stii care-i bărbatul

Tot ce până-n veacu-acesta era firesc si moral,

In trufasa lor gândire i se zice anormal.

Merg grăbiti pe-a mortii cale,timpul nu le mai ajunge

Nu se mai opresc să vadă,drumu-acesta unde duce

Nu mai pot să se opreasca,mai au multe de făcut

Căci din spate ii impinge,cate-un fiu de Belzebut.

Cocotati pe munti de aur,cupa amăgirii sorb

Si pe drumul plin de patimi,se conduce orb pe orb.

Sufletele-s adormite in a vietii opulentă,

Viciul stăpâneste trupul,totu-i vis si decadentă.

Iar stăpân pe-ntinsa cale,nu-i vreun fiu de pământean,

Cei ce mâna toata turma,sunt ostasii lui satan.

Si putin din cei ce calcă drumul veacului apus

Se opresc sa ia aminte la chemarea lui Iisus.

Îi așteaptă Domnul milei si le iese inainte

Dar in fiecare gloata e un Iuda care-L vinde,

E un bici care-L loveste,e o gură care-L scuipa

E un Ana si-un Caiafa,ce pe cruce iar Îl urcă.

Îl mai răstignesc odata fariseii cei moderni

Sângele Lui curge-ntruna ca să spele aste vremi,

Rar din gloată se desprinde,la piciorul crucii pică,

Câte-o sfânta Magdalenă,câte-o blândă Veronică,

Câte-un Simon,câte-un Pavel,câte-un fiu al lui Alfeu

Mai intorc din astă goană,câte-un om spre Dumnezeu

Si-L asteaptă-n a lor casă,câte-o Marta si-o Marie,

Ca din moartea necredintei,câte-un Lazăr să invie.

,,Nu te teme.turma mica! se aude glas de Sus,

Crucea sa va fie arma,si scut numele Iisus.

De Mă veti urma pe Mine,părăsind pierduta haită,

Pentru tine,turmă mica,Mă mai răstignesc odată!''