miercuri, 18 noiembrie 2020

CEA MAI SCURTA CALE CATRE RAI ESTE, NU JUDECA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, eu am scris intr-un alt mesaj, o invatatura care ar trebui sa fie intiparita in sufletele tuturor oamenilor: CE-AI AUZIT SA NU CREZI NICIODATA, iar, CE-AI VAZUT SA CREZI PE JUMATATE! 

Sa luam aminte la o intamplare ziditoare de suflet:

      Vineri, ora 13:00, în centrul vechi din Constanța, la un fast-food din zona, statea, un preot crestin ortodox. Imbracat in reverenda, astepta sa-i vina randul sa comande. Un grup de tineri in spatele lui vocifera: 

"Ia uite, ba, popa mananca la fast-food...", 

"Ba, dar azi nu este zi de post?

 Pai, daca nici popa nu tine post, noi de ce am tine?"

 Desi ii auzea, preotul nu le-a spus nimic si, venindu-i randul sa comande, parintele spuse:

 - Fiti amabila, un kebab cu de toate. Cat mai mare sa fie, rogu-va!, ceru parintele zambind.

 - Ce, parinte, ti-e foame rau?, spuse doamna, cu obraznicie. Iti fac, cum fac la toata lumea. Daca ti-e foame tare, ia-ti doua portii.

 - Cred că unul ar fi suficient pentru acum, dar mai puneți unul la pachet, va rog! replică parintele, cu acelasi zambet pe fata.

Femeia le-a pregatit pe amandoua. Pe unul l-a pus pe tava si pe al doilea l-a pus in punguta. Parintele a platit, le-a luat si, intr-un colt mai indepartat al terasei, la o masa unde astepta un copil imbracat mai ponosit, parintele aseaza tava in fața lui, ii ofera punguta si, sarutandu-l pe frunte ii ureaza: “Pofta buna!”, dupa care pleca in treaba dumnealui. 

Atat femeia cat si tinerii care mai devreme vociferau in spatele parintelui, vazand gestul acesta, au amutit...

Luati aminte: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura" (Matei 7:1-2). 

CE-AI AUZIT SA NU CREZI NICIODATA, iar, CE-AI VAZUT SA CREZI PE JUMATATE!

                                                                                                                                      Amin si Aliluia!
                                                                                                                                                                 Preot Ioan 🛎.


CITATE...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


~ De ce omul nu-și recunoaște defectele? Pentru că încă este absorbită de ei! Nu-i pasă ce să-i ceară persoanei care doarme să-i spună somnul.
. Beția este o nebunie voluntară.
success Succesul se oprește singur.
. Destinul măreț este o mare sclavie.
~ Nimic nu este veșnic, mult este de lungă durată, sfârșitul este diferit, dar tot ce are un început, are un sfârșit.
~ În lacrimi, căutăm dovezi de durere, și nu atât de multă durere cât o demonstrăm celorlalți.
~ Împlinirea viselor prețuite devine adesea sursa celei mai mari tristeți.
misconception Concepția noastră greșită este că privim moartea ca pe un eveniment viitor. Cea mai mare parte a morții a venit deja: ceea ce este în spatele nostru îi aparține.
~ Natura ne caută la plecare, ca la intrare. Nu poți face față mai mult decât ai adus.
. Curajul fără prudență este un fel special de lașitate.
~ Ceea ce este natural nu este rușine.
~ Toată lumea mă iartă, nimeni nu mă ajută.
. Cu demnitate ceea ce nu poți schimba.
~ Viața fiecăruia este ocupată cu ziua de mâine. Oamenii nu trăiesc, dar vor trăi.
~ Dacă nu mai este creștere, este aproape de vest.
. Banii trebuie gestionați, nu serviți.
~ Nu săracul, care are puțin, ci cel care vrea mult.
~ Invidiază oamenii arată cât de nefericiți se simt.
. În timp ce există o oportunitate, trăiește distracție.
~ Fă primul pas și vei înțelege că nu totul este atât de înfricoșător.
~ Toată arta este un model al naturii.
. Niciodată un număr de ani trăiți nu ne va face să recunoaștem că am trăit destul.
~ Dacă nu poți schimba lumea, schimbă atitudinea lumii.
. Destinul ne va învinge dacă nu obținem victoria asupra ei singuri.
. Este mai bine să nu ai bani, ci putere asupra celor care îi au.
~ Aurul se încearcă prin foc, femeia este aur, iar bărbatul este femeie.
. Cel mai puternic care se stăpânește.
~ Cel mai mare obstacol în viață este anticiparea zilei de mâine și pierderea zilei de azi.
~ E mult mai important să te gândești la tine decât la ce cred alții despre tine.
~ Mare diferență, nu vrea ca o persoană să păcătuiască sau nu poate.
~ ce doare, cel care vorbește.
. Doar timpul ne aparține.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO