VIATA OMULUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

   Se spune ca intr-o buna zi, Dumnezeu a adunat toate creaturile de pe pamant, pentru a stabili care si cat va avea de trait.
   Primul a fost chemat omul: "Tu esti o creatura nu foarte mare, de aceea iti ofer o viata de 20 de ani". "Cam putin!", s-a gandit omul, dar nu s-a opus si s-a dat smerit intr-o parte.
   Apoi, Dumnezeu a chemat calul: „Tie o sa-ti dau 40 de ani ca sa traiesti, fiindca, esti o creatura mai mare, de aceea vei avea si o viata mai lunga".  Calul s-a indignat a zis: "Miluiește-ma Doamne! Sa fiu inhamat 40 de ani, sa fiu lovit si pus la munca silnica. Imi sunt de ajuns si 20. Restul, da-i omului, el are mai multa nevoie".
   Dumnezeu a fost de acord si a chemat vaca. La fel ca si calului, i-a oferit 40 de ani. Nici vaca nu a acceptat: "Fereste-ma Doamne! 40 de ani sa fiu mulsa in fiecare zi? Imi sunt destui si 20, iar restul, da-i omului". Dumnezeu nu s-a impotrivit.
   Urmatorul a fost cainele: "Tie o sa-ti dau 30 de ani de viata!" Cainele a zis: Miluieste-ma Doamne! Sa stau 30 de ani legat si sa rod oase? Da-mi 15, iar restul, lasa-i pentru om".
   Si de data asta a acceptat Dumnezeu. I-a dat omului inca 15 ani si a chemat pisica, propunandu-i 20 de ani de viata. Pisica s-a gandit si a zis: "Nu vreau eu sa prind soareci 20 de ani, ma multumesc si cu 10, da-i omului jumatate".
   Si iata asa traieste omul.. Primii 20 de ani isi traieste propria viata – fara griji si probleme. Apoi anii calului: munceste ca un cal si cara dupa el – casa, familia, munca.
   Urmatorii 20 de ani, oferiti de vaca, omul este "muls" de bani si sustinere de catre copii, nepoti. Iar urmatorii 15 ani, traieste ca un caine: sta acasa, pazeste gospodaria, are grija de nepoti.
   Si la final, vin anii pisicii, dar nu se stie: Omul, poate fi mangaiat pe cap tot restul vietii, sau, poate fi alungat in strada cu un sut in fund".

Dragostea Domnului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...




Se spune ca, odata, un om mergea printr-un desert. Nu mai putea de oboseala; nu mâncase nimic de mai multe zile, apa nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. În afara de întinderea nesfârsita de nisip dogoritor, nu se vedea decât urmele omului, urmele pasilor sai.

Deodata însa, omul a observat ca alaturi de el au aparut si alte urme, ca si când mai era cineva, o persoana ce mergea o data cu ea si ale carei urme le putea vedea alaturi de ale sale. Speriat, a strigat:

- De ce sunt patru urme pe nisip, când eu sunt singur? Cine esti si de ce nu te vad?

Dar o voce i-a raspuns:

- Sunt Dumnezeu! Nu esti singur, fiindca Eu merg alaturi de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rau si vei ajunge cu bine la capat!

Omul a cazut în genunchi si i-a multumit Domnului ca S-a îndurat de el, dupa care si-a continuat drumul, convins ca acum v-a reusi. Si a mers, a mers, pâna când într-un final a simtit ca nu mai poate face un pas macar. Cazut în genunchi a privit în spate si...ce i-a fost dat sa vada? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele pasilor sai.

- Doamne, a spus omul îndurerat, de ce m-ai parasit, de ce nu sunt decât doua urme în nisip?

Dar aceeasi voce i-a raspuns cu blândete:

- Pentru ca, pâna acum, Eu te-am dus în brate.

Deodata, omul nostru a simtit ceva rece, rece si a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseala, încins de lumina soarelui, cazuse în nisip, ajuns la capatul puterilor. Dar, în timpul somnului fusese gasit de o caravana. Câtiva negustori îl ridicasera si îl stropira cu apa. Atunci când a simtit apa rece pe fata s-a trezit, amintindu-si de visul sau.

- Binecuvântat sa fie Domnul! - a strigat omul. Cum m-ati gasit?

- Am vazut niste urme în nisip, si ne-am dat seama ca cineva s-a ratacit. Erau într-adevar urmele tale.

- Voi credeti ca urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu, care S-a îndurat de suferinta mea, El v-a calauzit pasii spre mine, altfel as fi murit.

Sunt unii oameni care nu vad ca Dumnezeu se îngrijeste de ei. Nu vad ca Domnul, din iubire, cauta mereu sa îi ajute. Ei uita de cele sfinte si de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uita niciodata de ei. Ferice de aceia care vad ca toate - sanatatea, puterea de munca, fericirea tin de Dumnezeu si ca doar prin puterea Lui putem fi mântuiti. Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului.