marți, 9 decembrie 2014

Rugăciune pentru vrăjmaşi de Sf. Nicolae VELIMIROVICI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.
Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.
Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele înaintea lumii.
Ei m-au pedepsit, de câte ori am pregetat să o fac eu însumi.
Ei m-au chinuit, de câte ori am încercat să scap chinurilor.
Ei m-au ocărât, de câte ori m-am linguşit în sine-mi.
Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori m-am umplut de mândrie.
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.
De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.
De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.
De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier.
De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.
De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.
Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului Tău.”
Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.
Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi
împotriva mea:
pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;
pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;
pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;
pentru ca inima mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;
pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;
ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.
Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.
Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.
Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.
Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.
Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.
Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.
Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei.

miercuri, 3 decembrie 2014

Imi număr faptele bune,nu pacatele

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
  • Domnul Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut, ci ne va întreba de binele pe care l-am făcut...


    Mai intotdeauna spun ca eu sunt primul pacatos si ca toata aceasta munca virtuala o fac pentru iertarea pacatelor.
    Incerc sa inoculez ideea ca trebuie sa fim buni unii cu ceilalti,ca nu e treaba noastra a descoperii pacatele celuilalt,ca putem traim impreuna chiar avand idei antagoniste.
    Caci spun eu mereu ca prefer sa imi numar faptele bune in loc sa imi numar pacatele si sa merg cu frica la biserica.
    ieri am citit urmatorul text,pe care il impart cu voi:

    Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

    Atunci (la sfârşitul lumii) Domnul nostru Iisus Hristos se va arăta întru slava Sa şi toţi sfinţii îngeri cu El… şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile. Şi le va întreba: ce aţi făcut? M-aţi ascultat sau dimpotrivă M-aţi împroşcat? Aţi urmat ceea ce v-am spus Eu, Dumnezeu fiind? Eu am coborât şi am vorbit în graiul vostru, v-am învăţat să vă iubiţi unul pe altul, să vă ajutaţi, să vă iertaţi, ca şi Dumnezeu să vă ierte. Aşa aţi făcut, sau dimpotrivă v-aţi duşmănit?

    Iisus nu ne va întreba de răul pe care l-am făcut. Răul va ieşi la iveală de la sine, va fi cunoscut de noi înşine, şi de toţi, şi vom răspunde pentru el. Iisus ne va întreba de binele pe care l-am făcut. Întrucât fiecare am primit nişte daruri, nişte talanţi, vom fi întrebaţi ce am făcut, de exemplu, cu darul minţii, al voinţei, al libertăţii, al credinţei; cum le-am folosit şi fructificat? Le-am îngropat în pământ, le-am folosit în numele nostru, pentru slava noastră sau le-am folosit în numele lui Dumnezeu?

    Ai hrănit pe cel flămând, ai potolit setea celui însetat, ai primit pe cel străin, ai îmbrăcat pe cel gol, ai alinat suferinţa celui bolnav, ai cercetat pe cel întemniţat? Aceste şase întrebări califică întregul conţinut al vieţii noastre, a fiecăruia în parte şi al omenirii întregi. Ele pot fi interpretate atât din punct de vedere material cât şi spiritual.

    Ai dat o pâine celui flămând ori l-ai îndepărtat şi poate chiar l-ai înjurat. Dar celui flămând de adevăr, de dreptate, i-ai arătat calea spre Adevăr, l-ai sprijinit să meargă pe ea, l-ai înfruntat când a făcut o nedreptate sau te-ai mulţumit să te consideri tu însuţi pe calea adevărului?

    Ai astâmpărat setea celui însetat, ai uns buzele celui suferind sau l-ai desconsiderat? Dar pe cel însetat de iubire de Dumnezeu, l-ai ajutat să guste, şi el, această bucurie a vieţii?

    Un străin-drumeţ sau alungat sau fugit sau refugiat – ţi-a bătut la uşă. L-ai primit în numele lui Hristos sau i-ai închis uşa ca să nu strici liniştea din casa ta? El însă poate fi străin de Dumnezeu, rătăcit prin necredinţa în Iisus Hristos. L-ai încălzit printre fraţii tăi de credinţă, în Biserica Tatălui Creator? I-ai fost exemplu? Ai căutat să-l întorci la adevărata credinţă pentru a dărui odihnă sufletului lui?

    Celui gol de îmbrăcăminte sau de fapte bune, i-ai dat o haină să se încălzească sau un cuvânt bun? El poate nu ştie nici cum să trăiască şi nici pentru ce trăieşte. Ai adus o rază de lumină caldă în întunericul lui?

    Bolnavul poate fi ros de o boală a trupului dar şi de o boală a sufletului, fiind stăpânit de patimi. L-ai auzit când a oftat, ai încercat să-l întorci de la minciună, de la lăcomie, de la mândrie, dându-i un leac atât pentru trupul cât şi pentru sufletul lui?


    (Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 30-32)

 http://ro.netlog.com/piosmarian/blog

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO