DESPRE JUDECAREA APROAPELUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                  Nicolae Steinhardt


    Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
       Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. 
   Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printrun dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
      Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
       Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. 
      Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Amadeus Mozzart ... este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu..." (Nicolae Steinhardt).

Căldura focului - pildă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde ?ur?urele a început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căieşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune” (Fericitul Augustin).