Rolul milosteniei în viaţa crestinului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Pentru a fi aducătoare de roade duhovniceşti, bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră. Întotdeauna Creatorul priveşte la inima omului atunci când acesta săvârşeşte faptele milosteniei. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuţi, singurii pe care-i avea, trece cu mult înaintea bogaţilor care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii. Despre fapta ei, Mântuitorul Hristos spune: "Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa" (Mc. 12, 42-44).Milostenia sufletească constă în a nu răsplăti răul cu rău, ci a răsplăti răul cu bine. Ea vizează în mod deosebit iertarea insultelor şi ofenselor şi primirea lor ca laude, care ne curăţesc în cele din urmă de întinăciunea păcatului. Pe scurt, milostenia stă în a-L urma pe Hristos, adică a-I împlini cu grijă poruncile, a purta crucea Sa, a suporta cu inimă bună toate suferinţele, în nădejdea mântuirii şi dobândirii vieţii veşnice.

Ce ne puteţi spune despre întâmplarea cu tânărul bogat, istorisită în Evanghelie?

Învăţătura Domnului faţă de acest tânăr a fost foarte clară: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 21). Împărţirea averilor trebuie făcută înaintea luării sau asumării crucii. Atâta vreme cât ne păstrăm bunurile şi averea, ataşându-ne de ele cu inima, este imposibil să-i putem urma lui Hristos: "Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu" (Luca 14, 33). Crucea va fi mereu aruncată de pe umeri şi înlocuită cu arginţii, credinţa în Dumnezeu şi vederea Lui prin credinţă vor fi distruse de încrederea în bogăţie.

Faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute şi lăudate de oameni: "Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie" (Mt. 6, 2-4), spune Hristos Domnul.
SURSA
 http://teologie.do/

Despre ascultarea de duhovnic

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Barnova

Am avut aici în sat o bătrână, Ruxanda, care era bolnavă de ciroză şi de acum îşi vomita ficatul. Eram în săptămâna brânzei, vinerea, mai erau două zile şi trebuia să înceapă postul. Ca să vezi cum cei aflaţi pe pa¬tul de moarte ascultă de duhovnic, ca să vezi cât e de mare taina aceasta a duhovniciei.
Mă cheamă nora ei şi-mi spune: „Părinte, soacra mea e slabă, te rog dacă vrei să vii s-o împărtăşeşti că se duce“. Eu mi-am luat Sfintele Taine la mine, epitrahilul şi tot ce mi-a trebuit, ajung la ea acasă, intru în casă şi văd aşa, ca un schelet, cu o burtă mare în faţă. Zic: „Ce faci, bunică?“ „Bate moartea la uşă. E gata.“ „Nu-i gata, ai mâncat azi?“ „Am mâncat.“ „Nu te pot împărtăşi. Mâine e sâmbătă, mănânci carne, că-i Lăsata Secului, duminică bei ţuică şi vin, că-i Lăsata Secului, faci acolo o frigare mare de găină cu smântână şi de luni începi să posteşti. Vineri vin să te împărtăşesc. N-ai voie să mori până vineri. Dacă vine îngerul sau Dumnezeu şi-ţi spune că trebuie să te ia, îi spui aşa, că părintele Calistrat a spus să trăiesc până vineri.“ „Părinte, mai prind eu vinerea?“ „Taci din gură că nu mori, fă ascultare!“ Şi-mi iau epitrhilul şi vin acasă.
Vineri termin eu slujba la biserică, Liturghia înainte-sfinţită, cum se face în acea săptămână, şi-mi aduc aminte în jur de ora unu: „Baba mea, săraca, trebuia de dimineaţă să mă duc s-o împărtăşesc“. M-am luat cu Liturghia înainte-sfinţită, cu slujbe mai lungi, cum sunt în prima săptămână, cu cuvinte de folos, cu acatiste şi s-a făcut vreo unu şi ceva. Şi vine în ogradă un om pe care îl ştiam eu, cu Aro. Zic: „Avem o treabă urgentă. Hai, că moare cineva şi rămâne neîmpărtăşit, hai cu mine că n-avem timp, discutăm după aia“. Zis şi făcut. M-am suit în Aro şi direct la ea, în celălalt capăt de sat, că-s vreo trei kilometri.
Când ajung la uşa casei ei, nora îmi zice: „Hai, părinte, că are deja halucinaţii“. „Ce halucinaţii are? Ce face, ia s-aud.“ „De azi dimineaţă tot spune aşa: «Nu mă puteţi lua, că nu a ajuns încă părintele, aveţi oleacă de răbdare, închideţi poarta, deschideţi fereastra, hai, staţi pe laiţă şi aşteptaţi». Întreb: «Mamă, dar ce vezi?». «Dar tu n-ai minte? Nu-i vezi cât sunt de frumoşi? Uite cum aşteaptă săracii, să mă ia, dar dacă părintele întârzie?» Vai, părinte, numai aiurea vorbeşte.“ „Ei, vorbeşte aiurea! Aiurea eşti tu care nu ştii ce înseamnă moartea, ea ştie ce spune.“ Intru în casă şi zic: „Ei, bunică, vezi că n-ai murit?“ „Vai, părinte, de azi de dimineaţă mă aşteaptă, săracii; iaca-s trudiţi şi ei de atâta aşteptare, le-am zis să mai şadă oleacă pe laiţă.“ „Dar cine-s, bunică, cum îs, ce vezi? Că eu nu văd nimic.“ „Ei, uite cât sunt de frumoşi! Iaca, mă aşteaptă! Cât îs de bucuroşi că ai venit!“ „Las’ să fie bucuroşi.“
Îi fac dezlegarea, îi dau Sfintele Taine în gură şi-mi zice: „Părinte, mă ajuţi să mă întorc cu faţa la perete?“ „Da, bunică, numaidecât te întind cu faţa la perete.“ Zice: „Ce dorinţă vrei mata să-ţi îndeplinesc eu înainte de a muri?“ „Să-mi îndeplineşti una singură: dacă ai să te întâlneşti cu mama mea, să-i spui de la mine c-o rog să se roage pentru mine.“ Şi zic: „Mori sănătoasă“. „Iaca, acuma mor, că nu mai au nici ei răbdare să mă aştepte.“ Şi se întoarce cu faţa la perete şi se întinde aşa, cu zece centimetri mai lungă decât era, şi rămâne nemişcată.
Şi-i zic noră-si: „Pune mâna pe ea, vezi ce-i cu ea, e vie, e moartă?“ Eu eram deja la uşă, îmi luasem epitrahilul. Spune: „Când ajungeţi la mănăstire să i se tragă clopotul, că a murit“.