Un părinte de la o mânăstire din Bucovina avea pe un perete al chiliei sale un tablou care înfăţişa chinurile iadului.
Dimineaţa şi seara, şi ori de câte orii era ispitit de vicleanul diavol, cugeta la chinurile care îl vor aştepta dacă se va lăsa amăgit de şoapta cea vicleană. Astfel, cu timpul, voinţa i se întărise într-atât de mult încât putea s-alunge de la sine orice ispită şi începuse chiar să-i îndemne şi pe alţi călugări să facă asemenea, zicându-le: ,,Omul, trebuie să se coboare cu cugetul în iad, spre a se convinge de grozăvia sale, fiind încă în viaţă, căci după moarte de va intra într-însul, de acolo nu va mai putea ieşi vreodată. Cine acum uită iadul, uşor va cădea mai apoi în el”.
Sănătatea trupească
Un om care era bolnav de o boală cronică cauzată de dereglarea metabolismului ?i manifestată prin crize articulare dureroase, spre a se tămădui de această neputinţă a sa a hotărât să plece într-o plimbare prin pădure. Aici însă, fiind prins de o bandă de tâlhari, a fost luat prizonier.
Fiind deci închis, şi nedându-i-se lui mai multe zile la rând decât puţină pâine şi apă, în scurtă vreme s-a şi însănătoşit. Când ai săi au izbutit să îl elibereze, foarte s-au mirat aflându-l complet sănătos…
Dar cum de s-a întâmplat aceasta? Evident că postul prescris de nevoie a fost cel prin care şi-a redobândit el sănătatea trupească.
