DEZNĂDEJDEA ESTE CEVA CU TOTUL DIAVOLESC

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

În 1928 era în Sfântul Munte un monah care venise din Atena și se nevoia într-o chilie din Kapsala. Nu ieșise de ani de zile din Munte. Între timp părinții lui au murit și a rămas doar sora sa. Odată a coborât în Atena să o vadă pe sora sa. De îndată ce au aflat vecinii că a venit un monah din Sfântul Munte, s-au adunat ca să asculte cuvinte folositoare. Iar monahul le-a vorbit.

Printre alții care se găseau acolo era și un domn care mai demult, atunci când monahul era în lume, fusese coleg de școală și prieten foarte apropiat. Mergeau împreună la cateheze. Desigur, înaintase și acesta în vârstă, dar monahul nu l-a mai recunoscut după atâția ani. Când toți ceilalți au plecat, acesta a rămas la urmă și a spus monahului:

– Părinte, fratele meu, mă mai cunoști?

– Nu te cunosc.

– Sunt prietenul tău, cutare.

– Ce spui, fratele meu, tu ești?

L-a îmbrățișat, l-a sărutat de bucurie și emoție. Apoi acela spune monahului:

– Pot să-ți vorbesc?

– Desigur, orice dorești.

– Ascultă. Când eram aici și mergeam împreună la biserică, la cateheze împreună, eram bine alături de tine. Tu ai plecat în Sfântul Munte, dar pe mine m-a cuprins întunericul cel adânc. Și ce nu am făcut?! Peste tot m-am afundat… Când părinții mei au aflat de halul în care mă aflam, mama mea a murit de supărare. Nici la înmormântarea ei nu am mers. Apoi a murit și tatăl meu, iar averea ce mi-a lăsat-o, am luat-o și am risipit-o toată. Dormeam pe bănci și în cele mai rele locuri, unde poate să-și închipuiască mintea. Iar acum sunt o ruină. Aș putea să fiu primit în Sfântul Munte în halul acesta?


– Cum să nu? Hristos pentru cine S-a răstignit? Pentru cine a venit pe pământ? Pentru cei bolnavi, pentru păcătoși. Dacă ești bolnav, vino!

– Nu voi întina oare Sfântul Munte cu prezența mea?

– Nu, fratele meu. Vino! Noi te primim.

– Când vei pleca?

– În cutare zi.

– Vin și eu.

L-a luat cu el, l-a adus în Sfântul Munte, dar fiindcă nu avea încredere să-l lasă într-o altă obște, l-a luat în obștea sa. Făcea și o mică ascultare și se nevoia. Dar păcatul naște moarte. S-a îmbolnăvit de tuberculoză galopantă. Pe atunci tuberculoza era precum cancerul astăzi. Noi o numeam „boala sfântă” deoarece îl pregătea pe om și îi dădea pașaportul pentru cealaltă viață. Așadar, așa cum se nevoia cu pocăință acest om, a venit vremea să-l facă monah.

– Gheronda, îi spunea, dacă mă faci monah, să mă numești Manase. Căci așa cum acela a trădat poporul lui Dumnezeu și l-a condus la idolatrie și a păcătuit mult înaintea lui Dumnezeu, așa și eu am păcătuit mult și de aceea vreau să mă numești Manase.

– Bine, fiule, va fi precum dorești.

Între timp tuberculoza înainta. Când a văzut că deja nu se mai putea ține pe picioare, s-a întins pe pat. Acolo au mers părinții Paraclisul Maicii Domnului, Psaltire și preotul l-a împărtășit. Într-o zi, așa cum citeau părinții, el le-a strigat:

– Părinților, încetați! Încetați… nu mai psalmodiați! Nu îi auziți pe îngerii care cântă: „Fericită este calea pe care vei merge, frate, căci ți s-a gătit loc de odihnă”? Nu îi auziți pe îngeri cum psalmodiază?

Iar când a spus cuvântul „psalmodiază”, și-a închis ochii și s-a săvârșit, plecând în cealaltă viață.

Vedeți, fiilor? O viață atât de păcătoasă a trăit acest om, încât nu vreau să vă spun cu deamănuntul, ca să nu vă întinez urechile. Iar într-un singur an de întoarcere la pocăință, îngerii i-au cântat „fericită este calea…”. De aceea nu trebuie nimeni să deznădăjduiască, fiindcă deznădejdea vine de la diavolul întotdeauna și niciodată de la Dumnezeu. Și noi suntem luptați de patimi, dar de îndată ce vine deznădejdea, să spunem: „Ajunge, până aici! Nu îți facem ascultare, fiindcă Hristos S-a răstignit pentru noi”.

Am avut și un alt monah. Acesta, tânăr cum era, cădea într-un păcat. Se ridica însă, își făcea canonul său, metaniile, șiragurile de rugăciuni. Gândul însă îi spunea: „Tu cu atâtea câte ai făcut, cum te ridici acum să-ți faci canonul?”. Acesta însă se ridica și își făcea îndatoririle sale. Iar aceasta a durat ani de zile. Îl arunca în greșeală, dar el se ridica. Diavolul spunea: „Dar ce se întâmplă cu acesta? Nu pot să-l supun. Acum îi voi mai da un atac final, unul și bun”. Iese în fața lui și-i spune:

– Nu te rușinezi să faci un astfel de păcat, iar apoi să te scoli întinat și să-ți faci canonul și metaniile? Nu te temi de Dumnezeu?

– Ascultă, îi spune monahul. Chilia mea este ca o fierărie. Fierarul are ciocanul și nicovala. Lovește ciocanul, bam. Ridică ciocanul și iarăși lovește nicovala, bam. Tot așa și aici. Îmi dai una, îți dau și eu una. Dar pe Iisus, Care a venit și S-a răstignit în vremea lui Ponțiu Pilat, îți jur că te voi război, chiar dacă mă războiești și tu. Te voi război până la moarte. Iar la sfârșit va birui Iisus.

Diavolul, văzând că monahul niciodată nu cedase în fața deznădejdii, de îndată ce a auzit acest răspuns, i-a zis:

– Haide, că te las… plec! Încetăm războiul, ca să nu-ți pricinuiesc cununi prin lupta care ți-o dau.

Și în cele din urmă l-a părăsit pe acel frate, iar mai apoi sărmanul făcea canonul său plângând cu pace și în liniște. La sfârșit s-a sfințit.

Ați înțeles? Diavolul îl dobora, el se ridica; monahul îi trăgea una, diavolul cădea jos. Diavolul nu numai că nu l-a învins, dar i-a pricinuit și cununi, fiindcă se lupta. Și acest război s-a dat ani de zile.

De aceea creștinul nu trebuie niciodată să deznădăjduiască, ci să se lupte până la moarte. Niciodată să nu lăsați în sufletul vostru duhul deznădejdii. Deznădejdea este ceva cu totul diavolesc. Niciodată Dumnezeu în orice situație s-ar afla omul, oricât de căzut ar fi, nu îngăduie pierzarea desăvârșită. Fiindcă Dumnezeu este întotdeauna nădejde, bucurie, ușurare și curaj. Dimpotrivă, apropierea de diavolul aduce deznădejde, frică și toate celelalte. De aceea va trebui ca la acest capitol al nădejdii să ne silim. Întotdeauna să nădăjduim că Dumnezeu va fi în ajutorul nostru, chiar și în căderile noastre. Desigur, nu se va vedea, dar prin diferite întâmplări Se va descoperi pe Sine și grija Lui pentru mântuirea noastră.

Uneori se prinde în pânza de păianjen o musculiță și începe să „bâzâie”. Atunci o aude cineva și merge să o scape. Dacă nu „bâzâie”, nu ar auzi-o omul și ar ajuta-o să zboare în aer. Tot astfel și noi, chiar dacă cădem, să „bâzâim” și noi către Dumnezeu. Ce „bâzâit” vom face? „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă! Am greșit, iartă-mă!”. Dar iarăși vom cădea și iarăși ne vom ridica. Cum scapă naufragiații din furtună? Valurile îi aruncă încoace și încolo, dar dacă fac răbdare și nu deznădăjduiesc, de ceva se vor agăța. Tot astfel și noi, dacă deznădăjduim și predăm armele, mergem în adânc și ne mănâncă rechinii.

Fragment din cartea Arta mântuirii, ce a apărut la Editura Evanghelismos.

SMERESTE-TE MAI TARE DACAT TOTI! ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

 Bucuria mea, iata cat de minunat ne graieste Sfantul Parinte, Iustin Popovici: "Ca sa fii al lui Hristos, atunci SMERESTE-TE PRECUM UN VIERME: pune-te in situația celor ce sunt indurerati, plini de tristete si de necazuri, a celor ce se afla în tulburari si sminteli. SMERESTE-TE MAI TARE DECAT TOTI; fă-te tuturor toate, dar, dupa Hristos si intru Hristos. Atunci când nu ai smerenia Lui, roaga-te: "O, DUMNEZEULE CEL PLIN DE SMERENIE, INVATA-MA SI PE MINE SMERENIA TA!” 

Sa nu clevetim, sa nu judecam pe nimeni, mai bine ne este noua sa ne smerim, dupa cuvantul Sfantului Parinte, Gavriil Georgianul, cel nebun pentru Hristos: "Tot ceea ce e rau in om e doar accidental. Nu dispretuiti pe nimeni, chiar daca vedeti oameni agitati, indecenti, beti sau injurand într-un limbaj murdar. Chipul lui Dumnezeu se pastreaza chiar si in ei, insa la un nivel poate prea profund, de care ei insisi nu sunt constienti. E normal ca vrajmasul sa vrea sa pangareasca acest chip si sa-l acopere cu murdarii." 

Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, ne indeamna asa: "Atentie la duhul intristarii, fiindca, aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.

 Uneori duhul cel rau al intristarii, pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de semeni si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Cateodata, in această lume, oamenii iau Sfanta Impartasanie; dar, dupa judecatile Domnului ei raman neimpartasiti."

🙏 Cine are minte sa ia aminte la ale Sfintilor Parinti, cuvinte, Si sa le tina minte, fiindca, Hristos ne va-ntreba: De nu ti-ai schimbat viata ta, De ce nu te-ai pocait, Cand voia Mea, tu ai stiut???

 
                                                                                                         Preot Ioan 🔔

NADEJDEA IN DUMNEZEU, NU TE DUCE NICIODATA LA DEZNADEJDE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                      

Bucuria mea, acest mesaj sa-l pornim de la cuvantul de invatatura al Sfantului Parinte, Maxim Marturisitorul: "Omul nu este rapus atunci cand infrunta duhovniceste orice situatie." CU HRISTOS, HAI CA POTI! fiindca, asa ne-a spus Iisus Hristos: "Fara Mine, nu puteti face nimic!" (Ioan 16:33). Sfantul Parinte, Iustin Parvu, ne spune clar: "Atunci cand viata ta este dupa Dumnezeu, sa nu te intristezi pentru necazurile si relele tale patimiri, fiindca, ti le va ridica Dumnezeu, intr-o buna zi. Sa nu te temi nici de moarte, pentru ca Dumnezeu a pregatit bunatatile cele viitoare ca sa te faca mai presus de moarte." Si atunci vei putea spune asa: Doamne, iti multumesc ca desavarsesti ceea ce eu implinesc si ca implinesti in mod desavarsit ceea ce eu nu pot implini! Slava lui Dumnezeu pentru toate! Cat de minunat si de adevarat graieste Sfantul Parinte, Paisie Aghioritul: Nu mi-am propus prea multe în viață. Doar mântuirea; mi-e suficient! Viața aceasta nu este locul nostru de sălăşluire. Are bucurii, are și tristeți. Loviturile incercarilor si ale stramtorarilor sunt indispensabile pentru curatia sufletului nostru. Orice incercare si mahnire s-o rabdati cu bucurie! Ispitele sunt ingaduite ca sa va vadeasca patimile ascunse, ca sa fie razboite, si astfel, sufletul sa se vindece. Si acestea sunt dovada milei dumnezeiesti. De aceea lasa-te cu incredere pe tine insuti in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, incat sa te intareasca in lupta ta. Nadejdea in Dumnezeu nu te duce niciodată la deznădejde." Iar Sfantul Parinte, Tihon de Zadonsk, ne spune un maaare adevar: "In vremurile de odinioara, crestinii se pazeau si se aparau unul pe altul de inchinatorii la idoli; astazi crestinul se ridica impotriva crestinului si se feresc unul de altul, fiindca, nu mai este cu putinta sa mai ai incredere în cineva. Caci fiecare minte si insala si se poarta cu aproapele sau cu viclenie: pe limba poarta miere, iar in inima, fiere; amara; cu buzele intampina cu bucurie, iar cu inima dusmaneste; in fata vorbeste dulce si maguleste, dar, indepartandu-se, defaimeaza si ocaraste…"

🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze, in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. 

                                                                                                                          Amin si Aliluia!

                                                                                                                             Preot Ioan 🔔.

Visul...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                      

Intr-unul din marile sate ale Etoloakarnaniei s-a petrecut următoarea întâmplare. Mama unei fete, bună și evlavioasă, a plecat în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu. Într-adevăr, era o creștină adevărată în toate manifestările vieții ei.

Duminica, în afară de cazul când se întâmpla să fie bolnavă, pornea dimineața devreme spre Biserică și acolo sufletul ei cel curat și iubitor de Dumnezeu Îl întâlnea pe Mântuitorul și comunica cu El. Adeseori se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos, Care îi dădea viață și putere.

Și fiica ei era o fată bună, dar după moartea mamei sale s-a lăsat cuprinsă de nepăsare, astfel încât nu mai mergea regulat la Biserică. Iar dacă mergea, se ducea spre sfârșitul slujbei.

Și ca să-și liniștească conștiința, care o mustra, aducea ca îndreptățire faptul că avea multe treburi, grija animalelor și de aceea nu-i mai ajungea, chipurile, timpul. Obișnuitele justificări… Pe când atunci când omul vrea cu adevărat, găsește soluții pentru toate.

Astfel cu cât se continua această situație, sufletul ei se răcea… Precum un cărbune, atunci când îl scoți din foc, se stinge și se răcește.

Într-o seară însă, potrivit unei rânduieli dumnezeiești, a avut loc o intervenție dumnezeiască. I s-a arătat în vis mama ei, care era scăldată într-o lumină dumnezeiască și i-a spus cu dragoste următoarele cuvinte:

– Fiica mea, să mergi Duminica la Biserică! Noi aici, sus, suntem cu toții la picioarele Atotțiitorului și ne bucurăm atunci când vedem pe cineva de-al nostru că merge la Biserică și-L slăvește pe Dumnezeu. De aceea să mergi, fiica mea, dimineața devreme, ca să asculți rugăciunile de la Utrenie, și nu la al treilea clopot.

Acest vis de la Dumnezeu a cutremurat-o. De atunci în fiecare Duminică merge cu râvnă dis-de-dimineață la Biserică. De atunci este încredințată că va primi și ea binecuvântarea Atotțiitorului, dar și a mamei sale.

Sursa:http://www.marturieathonita.ro/

... NEMURIREA SUFLETULUI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

             Bucuria mea, cu totii stim ca omul este o dualitate, adica, este format din doua parti: TRUP MURITOR si SUFLET NEMURITOR. "Sa stiti ca nu e o gluma relatia noastra cu Dumnezeu, sa stiti ca toata civilizatia, este un moft, o desertaciune. Cand ati inchis ochii (adica ati murit), nu mai stiti nimic despre civilizatie si de mergerea pe Luna sau  pe Marte si asa mai departe... Toate sunt mofturi, desertaciuni, doar un singur lucru este adevarat: Relatia noastra cu Dumnezeu, credinta noastra in Dumnezeu, NEMURIREA SUFLETULUI NOSTRU si ceea ce ne asteapta dincolo de moarte, adica o moarte spirituala vesnica (in iad), sau o viata spirituala vesnica (in Lumina cea neinserata a lui Dumnezeu)" (Sfantul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa).

   🙏 "Ce-as putea sa-Ti daruiesc, o, Doamne, Cand Cerul, pamantul, totul est-al Tau? Ce-as putea sa-Ti daruiesc, o, Doamne? Doar atat: SUFLETUL MEU!"

   🙏 Cat de frumos spune Patriarhul Filaret al Moscovei: "Doamne, invata-ma sa te iubesc, cum ma iubesti Tu pe mine! Invata-ma Doamne, ajuta-ma sa iubesc Creatia Ta cu tot sufletul si sa fac in toate voia Ta". 

                                                                                               Amin si Aliluia!

                                                                                                 Preot Ioan 🛎

Cîtă vreme sîntem pe pămînt, să ne socotim oaspeţi în Casa lui Hristos.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“... 

Cîtă vreme sîntem pe pămînt, să ne socotim oaspeţi în Casa lui Hristos. 

Tu stai la masă, şi El este cel care te serveşte.     

Dacă respiri, aerul Lui îl respiri.

Dacă te îmbăiezi, în apa Lui te îmbăiezi. 

Dacă eşti călător, pe pămîntul Lui eşti călător.

Dacă strîngi bogăţii, ale Lui sînt bogăţiile pe care le strîngi.

Dacă risipeşti, ale Lui sînt cele pe care le risipeşti. 

Dacă ai putere asupra altora, prin a Lui îngăduinţă ai primit-o. 

Dacă eşti în strălucită adunare, tu şi ceilalţi împreună cu tine sînteţi oaspeţii Lui.

 Cînd ieşi să respiri într-un colţ de natură, în grădina Lui petreci. 

 Dacă eşti singur, El este de faţă.

 Dacă porneşti undeva sau te întorci, El vede.   

 Orice faci, El ţine minte. 

 El este Gazda cea mai atentă şi mai delicată care te-a găzduit vreodată. 

Fii deci, cu băgare de seamă faţă de El. 

Într-o casă aleasă, oaspeţilor li se cere să ştie să se poarte.

 Aceste cuvinte sînt simple şi ştiute, dar ele ascund un mare adevăr.

 Toţi sfinţii l-au cunoscut şi şi-au călăuzit vieţile după el. 

De aceea Veşnicul Stăpîn al Casei i-a răsplătit cu veşnica viaţă în ceruri şi cu slavă pe

pămînt.

(Sf. Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida)

SUNT OLTEANCĂ DIN BĂNIE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Eliana Popa

Sunt olteancă din Bănie, mândră sunt de neamul meu
Nu îmi plec la nimeni fruntea, doar la Bunul Dumnezeu.
Mi-a pus maica-n scăldătoare, busuioc și nalbă mare,
Să fiu floare-ntre oltence, sufletul să-mi fie floare.

 
În biserica din deal, cea cu plop bătrân și-nalt
Popa Leon, într-o toamnă, m-a miruns și botezat.
Acel loc îl port în suflet și mă-ntorc mereu, mereu
La biserica din deal, unde doarme neamul meu.

 
Și de fiecare data, când mă-ntorc, mă simt pruncuță
Parcă-l văd pe tata-n poartă și pe buna mea măicuță
Dar sub lespedea de piatră, amândoi se odihnesc
Doar în duh de rugăciune pot să-i simt, să le vorbesc.

 
Îmi spunea bunelul, dragul, multe pilde și povești,
Cu Ilene Cosânzene și cu fapte vitejești,
M-așeza lângă icoană și rostea cu glasul lui,
Rugăciunea ce se cheamă,, brâul Maicii Domnului "

Îmi vorbea de neamul nostru, prigonit, dar plin de glorii,
Depănam, la gura sobei, multe pagini de istorii,
Și mi-a spus o vorbă mare, ce nicicând nu pot s-o uit,
Căci sub fiecare brazda e osciorul vreunui sfânt.

 
Că-n pământul țării noastre, este-un uriaș potir
Care-a strâns și va mai strânge, sânge nobil de martir,
Mi-a mai spus ca neamul nostru, grea Golgotă stă să urce
Și atunci când va fi vremea, să pun umărul la Cruce.

 
Iar pe-aceia ce luptară pentru neamul românesc,
Voievozi-martiri și domni, ca pe sfinți să îi cinstesc
Căci prin sângele meu curge și un strop de Vladimir,
Îmi spunea bunicul mândru, ținând mâna la chimir.

Își avea bunicul portul, pantaloni albi de dimie
În picioare opincuțe și pe cap cu pălărie,
Peste mijloc cu chimir sau se mai strângea în bete
Avea cinci copii frumoși, doi băieți și-ncă trei fete.

 
Pe bunica Lisaveta o iubesc deși n-o știu,
În pomelnic, totdeauna, numele cu drag i-l scriu,
Unii zic ca mult ii seamăn, că am ochii ei ca mura,
Când privesc mai cu mânie, am ca ea căutătura.

 
Mult mi-e drag că sunt olteancă, căci olteanca n-are preț
De-ar seca apa din Jiu și albia la Olteț
Mult mi-e drag ca sunt româncă și așa voi fi mereu,
Până-n clipa cea din urmă, mândră sunt de neamul meu.

FOCUL RUGACIUNII SUFLETULUI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“... 

    Bucuria mea, adevarate si minunate sunt cuvintele Sfantului Parinte, Iustin Popovici: "Nu exista incercare si nici pacat care sa nu arda complet in focul rugaciunii sufletului nostru. Nu exista nici-o patima, care sa nu plateasca la fel. Nu exista nici diavol care sa nu fuga de flacara neincetata a rugii noastre inlacrimate“.

 Sfantul Parinte, Ioan Scararul, ne indeamna asa: "Cand te spovedesti, sa fii si in purtare si in cuget, ca un pacatos, cautand spre pamant, si – de este cu putinta – sa scalzi in lacrimi, ca pe ale lui Iisus Hristos, picioarele preotului duhovnic, care iti da iertare de pacate. Si cand te spovedesti, graieste si nu te rusina: a mea este izbitura, Parinte, a mea este rana, pricinuita de insasi lipsa mea de grija si nu de altul. Nimeni nu este vinovat de aceasta: nici om, nici duh, nici trup, nici altceva, ci numai lipsa mea de grija."

 Sfantul Parinte, Ioan Cassian, spune asa: "Trebuie sa invatam ca nu se afla alta cale sigura de mantuire, decat aceasta: sa marturisesti gandurile tale parintilor celor mai cu dreapta socoteala si sa te lasi indrumat de ei spre virtute, si nicidecum de gandul si de parerea ta.” Sfantul Parinte, Iosif Isihastul ne-a lasat acest cuvant de invatatura: "Curatia nu se dobandeste cu acadele si cu jucarii. Curatia nu vine in om fara lupta sangeroasa impotriva gandurilor." 

De la Sfantul Parinte, Sofronie Saharov, aflam ca: "Intr-o zi, un pelerin aflat in Sfantul Munte Athos, a pus aceasta intrebare mai multor stareti:

"Ce este cel mai important in viata noastra? 

 De fiecare data i s-a raspuns: Dragostea divina: sa iubim pe Dumnezeu si pe aproapele nostru. El a spus: N-am dragoste nici pentru rugaciune, nici pentru Dumnezeu, nici pentru semeni. 

Ce sa fac? 

Apoi, in sinea lui, a hotarat: Voi trai in asa fel ca si cum as avea aceasta dragoste. Treizeci de ani mai tarziu, Duhul Sfant i-a daruit darul iubirii."

    Bucuria mea, cu toate ca nu implinim porunca iubirii, noi totusi, sa ne ostenim sa traim, ca si cum am avea darul iubirii! 

                                                                                                              Amim si Aliluia! 

                                                                                                               Preot Ioan 🔔

SUNTEM CE IUBIM...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“...

https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.ro/

Bucuria mea, tot asa cum daca mancam usturoi, rasuflarea noastra va mirosi a usturoi, tot asemenea si daca pacatuim, sufletele noastre vor mirosi urat, in timp ce daca ne ostenim sa dobandim virtuti, acestea vor fi miresme in sufletele noastre, bine placute lui Dumnezeu. Asadar, se cuvine sa iubim mireasma virtutilor si nu mirosul urat al patimilor. Cine iubeste binele, devine bun, pentru ca bunatatea lui Dumnezeu patrunde in sufletul lui si-l transfigureaza. Cand iubesti, sufletul tau devine Rai!

Ce frumos zice Sfantul Ioan de Kronstadt: “Poarta-te cu delicatete si cu blandete. In tot ce faci sa fii, CA UN INGER, sa fii curat la suflet CA UN INGER si sa fii simplu si Sfant CA UN INGER”. Asadar, sa-i iubiti chiar pe cei despre care spuneti ca va sunt indiferenti. Daca ai in suflet iubire pentru Dumnezeu, pentru aproapele si pentru vrajmasii tai, atunci toate le poti indura foarte usor. Iubirea o poti afla doar daca o cauti in crestinii ortodocsi fierbinti in credinta. Putem spune ca cel care are iubire, il are pe Dumnezeu in sufletul sau, fiindca, “Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4:8). Amin si Aliluia!

Preot Ioan .

OM printre NEOAMENI, sau NEOM printre OAMENI?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Sfantul Parinte Proclu Nicau ne spune asa: “Dumnezeu iubeste pe omul smerit si nebagat in seama de nimeni. N-ai vazut? Toti Sfinții au avut smerenie. Ei nu s-au socotit ca sunt buni, ci ca sunt nevrednici, gunoiul pamantului. Cand vei auzi pe cineva ca se recomanda el ca Sfant, acela este inselat de diavol. Cat de minunate si de adevarate sunt cuvintele Sfantului Parinte Pavle, Patriarhul Serbiei (1914-2009): 

“Nu ne alegem tara in care ne nastem, nici familia din care sa facem parte, nici timpul in care sa ne nastem in aceasta lume. Dar putem alege sa fim OAMENI sau NEOAMENI. Nu exista interes nici national, nici personal care ar putea sa constituie o justificare. Omul poate sa ramana OM si printre NEOAMENI. Poate sa ramana oaie a lui Hristos si printre lupi, dar la fel de bine poate sa ramana NEOM printre OAMENI. Cel mai important este ca noi sa nu devenim lupi”. 

Asadar, sa fii OM printre OAMENI, iar daca sunt NEOAMENI, tu sa ramai OM. Cand spui cuiva OM sa te gandesti la Iisus Hristos care a fost OM ADEVARAT si DUMNEZEU ADEVARAT, deci, este o cinste deosebita. Un bun crestin ortodox trebuie sa-si doreasca a avea toate virtutile, insa trei sunt foarte importante: SMERENIA, ASCULTAREA si IUBIREA.

 Fericitul Augustin zice: "Pe calea iubirii urcam spre Dumnezeu". Si pentru ca iubirea le cuprinde pe toate, IUBESTE, IUBESTE, IUBESTE si nu te teme de nimic, fiindca, in ceea ce priveste un om care iubeste, Dumnezeu ramane in el. 

                                                                                                         Amin si Aliluia.
                                                                                                         Preot Ioan

Doamne, ține-mă departe

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“"

Doamne, ține-mă departe

De tristețe și de moarte 

Și de boli și suferință

Dă-mi, Părinte-al meu, credință 

Și putere și trăire,

Dă-mi în inimă iubire 

Cît s-o umpli toată, toată,

Mîngîie-mă Sfinte Tată.

Și în ochi, sădește-mi soare,

Lasă-mi sufletul să zboare,

Din lumină să se-adape

Ține-mi, Doamne, pruncii-aproape,

Netezește-le cărarea,

Doamne, îți aud chemarea, 

Ca pe-un corn chemând hătașii,

Doamne,  întărește-mi pașii 

Cît să merg spre înainte,

Lasă-mi înc-o zi, Preasfinte, 

Să-mi desăvîrșesc menirea,

Vreau să îmi împart iubirea

Care mi-a rămas nedată, 

Inima s-o golesc toată 

Și apoi, să vin la Tine 

Să mi-o umpli iar cu bine..."

VREMURI RELE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   de Preot Sorin Croitoru 

   Nebunia se intinde ca o panza pe pamant, 

Lumea nu mai vrea sa creada in Mantuitorul Sfant, 

Daca au gonit Lumina, ce-a ramas in locul Ei? 

Lumea a cazut pe mana unui grup de derbedei!

Domnul zice: “Nu ucide!”, ei ca niste lupi ucid, 

Prin programe felurite si politici de partid,

 Domnul zice: “Miluieste!”, ei din ura fac un tel, 

Incercand sa o strecoare chiar si-n cei ce cred in El.

Domnul cere armonie, ei din haos se hranesc, 

Domnul cere unitate, ei dezbina si robesc, 

Se grabesc sa piarda lumea, insa graba nu-i a lor, 

E a sarpelui din umbra, Marele Ispititor,

Cel ce a cazut din ceruri ca un fulger pe pamant, 

Izgonit de Sfintii Arhangheli ai lui Dumnezeu Cel Sfant, 

Cel ce I-a pretins odata chiar si Domnului Hristos, 

Sa ii cada la picioare lui, un demon mincinos.

El, balaurul cel mare blestemat de Creator, 

Fu legat cu grele lanturi de Hristos Biruitor,

 Insa astazi, cand tot omul se complace in pacat, 

Prin decizie divina a fost, vai, eliberat..

Scuipa flacari mari din gura, sufla negura pe nas, 

Dintii ii scrasnesc de ura, timp prea mult nu i-a ramas, 

Vine Ziua Judecatii si-a maniei lui Hristos; 

Iezerul de foc asteapta sa-l inghita nemilos,

Insa pana-n ziua-aceea Dumnezeu Cel Infinit, 

L-a eliberat de jugul ce-l tinuse potolit,

 I-a permis sa-si foloseasca arsenalul diavolesc, 

Aducand prigoana mare peste neamul omenesc!

Pentru ce permite asta Dumnezeu Cel Milostiv? 

Pentru ca aceasta lume L-a urat fara motiv,

 Si pe El, Cerescul Tata, si pe Sfantul Fiu al Sau,

 De aceea lasa lumea la cheremul celui rau. 

Si-or sa vina peste lume vremuri cum n-au fost nicicand, 

Caci Satana o sa-aduca multe rele-n ea pe rand, 

Boala, moarte, umilinta, dictatura si razboi, 

Iar cand unele vor trece, vor veni necazuri noi!

Dumnezeu, fiind Parinte, prin acestea va voi,

 Sa intoarca la credinta, lumea-n care va lovi, 

Dar Apocalipsa spune intr-un mod concis si clar, 

Ca durerile acelea vor fi toate in zadar. 

Si ca-n loc sa se intoarca oamenii la Dumnezeu, 

Se vor face si mai aprigi, inraindu-se mereu, 

Si vor fi doar ici si colo, mici exemple printre ei,

 Marturisitori ca Noe intr-o lume de atei..

Mai avem putina vreme, poate nu mai e deloc,

 Cel ce stie adevarul sa il strige-n orice loc,

 Sa-si atentioneze fratii, pe prieteni si vecini: 

“Hai sa dam mana cu mana si sa devenim crestini,

Sa ne-intoarcem la credinta, preaslavindu-L pe Hristos,

 Sa ne spovedim pacatul, caci tot omu-i pacatos, 

Sa cadem la Maica Sfanta si sa-i cerem ajutor, 

Sa ingenunchem in fata Bunului Mantuitor!”

“Slujba plecarii genunchilor”.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Pentru unii dintre noi care ne intrebam de ce nu se mai spune in toata perioada de la Duminica Tomei (Duminica a 2-a dupa Pasti) pana la slujba Vecerniei de dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, la rugaciunile incepatoare: “ Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.”?

Conform Tipicului Bisericesc aceasta rugaciune se reia la Vecernia de dupa Sfanta Liturghie de duminica, care se mai numeste si “Slujba plecarii genunchilor”.
Daca veti urmari slujba de duminica cu mare atentie veti observa ca aceasta rugaciune se spune de trei ori: de doua ori la Utrenie si o data la Vecernie!

Pare intamplatoare?

Nu! Sfintii parinti au considerat ca in toata aceasta perioada Invierea si Inaltarea la cer a Domnul nostru Iisus a fost un adevar de credinta! Lucrarea Sfintei Treimi, cea datatoare de viata si propovaduitoare pana la marginile lumii, abia dupa ce Sfantul Duh se coboara mai intai asupra Apostolilor, si mai apoi prin lucrarea lor si asupra noastra.
Daca avem in vedere succesiunea apostolica, care este aceeasi de peste 2000 de ani, fiecare preot crestin ortodox este uns de mai marele ierarh al locului, printr-o slujba si rânduiala Canonica.
De aceea trebuie sa ne aplecam asupra randuielilor Bisericesti, a destelenirii cuvantului lui Hristos dar si a cuvantului preotului.


Puneti intrebari, luminati-va si intelegeti tainele cele lucratoare si sfintitoare ale lui Hristos!
Nu mai fiti indiferenti la ceea ce se propovaduieste.
Nu lipsiti de la Sfintele Liturghii!!!
Un sfant parinte spunea ca o Liturghie este unica! Dar unicitatea acesteia trebuie sa o raportam la noi, la starea noastra fizica, emotionala, la ancorarea sufletului nostru la acest Duh al adevarului!!!
Amin!

FERICIREA, ARE UN SINGUR NUME: IISUS HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Iisus Hristos, este Dumnezeul nostru Cel Adevarat si Mantuitorul sufletelor noastre. Desi, poate, ca este necunoscut de unii, sau neinteles de altii, El este Fericirea in sine, asa cum n-a mai fost si nu va mai fi vreodata. El este tot ce isi poate dori omul. Mai mult decat atat, nimeni nu poate cere, si, absolut nimeni nu poate primi. El este TOT (Apocalipsa 1: 8-9). Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci, Iisus Hristos ESTE VESNICIA (Evrei 13:8). Daca inima omeneasca este insetata de adevar, atunci, Iisus Hristos este ADEVARUL (Ioan 14:6). Daca sufletul omului suspina dupa lumina, atunci, Iisus Hristos ESTE LUMINA LUMII (Ioan 8:12). Si daca pur și simplu, omul vrea fie doar fericit, atunci nu are decat sa-i ceara lui Hristos si Hristos ii ofera omului fericirea, fara sa-i ceara ceva in schimb si fara sa-l traga la raspundere pentru ce-a facut, pana sa-l intalneasca. Tot omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusă lui Hristos de fapt tot pe El îl caută, tot pe El il striga, tot de El ii este dor, fiindca, Fericirea (prin Mantuire), este sensul vietii lui. Inima omului este o camara in care trebuie sa intre Iisus Hristos. Si in acel moment el gusta fericirea si nu mai cauta nimic. Inima omului este fericita. Iubeste si este iubita. Are imparatia lui Dumnezeu in inima si tot pamantul. Are Raiul in ea, uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine. Insa multi se hranesc cu nefericire un timp, chiar o viata intreaga, desi, fericirea este mereu in umbra lor, mereu gata sa umple sufletele lor. “Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui” (Psalmul 127:1). 

                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                        Preot Ioan .

ÎN CE DIRECȚIE VREM SĂ ÎNDREPTĂM VIEȚILE NOASTRE?..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

           

          Toate răutățile omenirii se nasc din convingerea că această viață este singura pe care o avem la dispoziție. Astfel, fiind oamenii convinși că nu există după moarte un loc al răsplătirii faptelor noastre, se comportă fără grijă pentru consecințele acțiunilor lor, considerând lumea o junglă, iar ei transformându-se în prădători nemiloși. Dumnezeu însă a impus omenirii legea Sa divină cu numeroasele ei porunci care au rolul tocmai de a reîntoarce societatea din starea ei de sălbăticie, conducând-o prin exercițiu și prin educație la un nivel superior, culminând cu treapta sfințeniei. Dumnezeu nu poate tolera înverșunarea omului de a rămâne la stadiul necuvântătoarelor, complet lipsit adică de moralitate și de sfințenie. De aceea ne-a și confirmat această revoltă a Sa prin Psalmistul David: "Omul întru cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor". Da, omul cel zidit de Creatorul lumii după propriul Său chip, omul cel care ar fi trebuit să fie icoana văzută a Dumnezeului Celui nevăzut, se împotrivește planului inițial al Creatorului său și se auto-declară animal vorbitor! Omul cel creat de Atotputernicul Dumnezeu ca să-i înlocuiască pe îngerii căzuți din cer își falsifică propria origine, atribuindu-și ca strămoși maimuțele cele necuvântătoare, prin nimic superioare altor animale inteligente! Și atunci bineînțeles că nu vor putea moșteni viața veșnică în Raiul lui Dumnezeu, despre care Însuși Fiul Său ne-a mărturisit: "În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt". Iar pentru că omul s-a revoltat împotriva Făcătorului său, Dumnezeu îl va pedepsi veșnic, călcându-i în picioare neobrăzarea și terfelindu-i trufia cea drăcească. Să ne ridicăm cu toții din moleșeala noastră duhovnicească fiindcă lipsa de lucrare împotrivire se socotește, iar lipsa de mărturisire a lui Dumnezeu lepădare de El se numește! Frații și surorile mele în Hristos, dorim Raiul cel frumos, sau iadul cel plin de durere și de plânsuri?.. Dorim pacea Duhului Sfânt, sau înspăimântătoarea vedere a hâdoșeniei demonilor?.. Dorim să viețuim în eternitate laolaltă "cu toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu", sau vrem să zacem la nesfârșit în "iezerul de foc" unde este "viermele cel nedormit" și "întunericul cel mai dinafară", unde este "plânsul și scrâșnirea dinților"?.. Noi hotărâm, noi alegem. Da, astăzi, în vremea științei și a tehnologiei, se iau în râs cuvintele lui Dumnezeu păstrate în Sfânta Scriptură cea de Duhul Sfânt insuflată. Da, astăzi omenirea s-a întors la trufia oamenilor potopului și a celor din Sodoma și Gomora.. Întrebarea este: pe cine vrem noi să îi urmăm, pe acei blestemați ai istoriei, sau pe sfinții care au crezut în Dumnezeu și au pus la inimă cuvintele Lui?.. Gândiți-vă la această întrebare și încercați să răspundeți prin faptele de zi cu zi ale vieții dumneavoastră! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! HRISTOS A ÎNVIAT! Părintele acela din Italia căruia nu-i mai tace gura, Sorin Croitoru de la Mantova

Pr. Serafim Rose: În vest HARUL s-a retras!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

’’Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, că e cu putinţă să–L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune’’ Pr. Dumitru Stăniloaie

Întrebare: Aţi putea să ne vorbiţi despre concepţia ortodoxă asupra Duhului Sfânt şi, în legătură cu aceasta, despre viziunea asupra Tainelor neortodoxe-dacă Duhul Sfânt este prezent sau nu în ele?

Răspuns: Duhul Sfânt a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos de ziua Cincizecimii, a 50-a zi după Învierea Sa şi a zecea zi după Înălţarea Sa la ceruri, pentru a rămâne cu Biserica până la sfârşitul timpurilor. Din punct de vedere istoric, atunci a întemeiat Biserica.

Există cazuri în timpurile moderne în care oamenii au căutat să găsească această Biserică pe cale istorică. (…)

Astfel (aceştia, n. red.) au cercetat lucrurile din punct de vedere istoric şi au descoperit că există o Biserică care se trage direct de la Hristos şi învaţă ceea ce se învăţa în vremurile vechi: Biserica Ortodoxă. Tot din perspectivă istorică, puteţi vedea cum au deviat celelalte biserici: mai întâi romano-catolicii în sec. XI, când problema referitoare la poziţia papei în Biserică a atins punctul ei culminant , iar papa a respins răspunsul ortodox, trăgând după sine întregul Occident.

Până în ziua de astăzi, Duhul Sfânt lucrează în Biserica Ortodoxă. În cea mai mare parte a grupurilor occidentale protestante, rareori se vorbeşte despre Taine, aşa încât nu puteţi căuta cu adevărat harul Duhului Sfânt în ceea ce nici ei înşişi nu socotesc Taine. Desigur, romano-catolicii şi alte câteva grupuri consideră că au Taine. Eu unul vă spun că adevăratele Taine, în sensul în care le-a instituit Hristos, se găsesc numai în Biserica Ortodoxă.

Î : Ceva despre care nu ştiu prea mult şi probabil că o mulţime de oameni nu ştiu ce este: care sunt diferenţele şi asemănările concrete dintre, să zicem, Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică cu privire la diverse dogme şi idei, cum ar fi Sfânta Treime, sau dacă preoţii să se căsătorească sau nu – toate acele 1001 de mici diferenţe.

R: Există o mulţime de mici diferenţe, dar o singură diferenţă principală legată tocmai de Duhul Sfânt, pe care o voi explica. Biserica lui Hristos este cea care dăruieşte oamenilor harul; iar în Vest, când Roma s-a rupt de această Biserică, acest har s-a pierdut efectiv (poate că oamenii îl găsesc întâmplător pe ici, pe colo, însă din Biserica lor harul s-a retras). Eu consider romano-catolicismul modern o încercare de a substitui harul pierdut – cu ingeniozitatea umană. De aceea, pentru a răspunde la întrebarea ’’unde este adevărul?’’, Biserica Romano-Catolică îl face pe papă ’’infailibil’’.

Sunt unii care cercetează Biserica noastră Ortodoxă şi spun: ’’Este imposibil ca oamenii să găsească acolo adevărul. Voi spuneţi că nu credeţi în nici un papă sau episcop, dar în felul acesta nu există nici o garanţie. Nici nu credeţi în Scripturi aşa cum o fac protestanţii care le consideră absolut ’’infailibile’’. Dacă apare o dispută, cine are ultimul cuvânt?’’ Iar noi spunem că Duhul Sfânt Se revelează pe Sine. Acest lucru se petrece mai ales când episcopii se adună într-un sinod, dar chiar şi atunci poate fi un sinod fals. S-ar putea spune atunci: ’’Nu există nădejde!’’ Dar noi spunem că Duhul Sfânt conduce Biserica şi de aceea nu o va părăsi. Dacă nu ai convingerea că lucrurile stau aşa, atunci ajungi să inventezi lucruri de genul: Biblie infailibilă, papă infailibil. De asemenea, poţi să împlineşti rânduielile ortodoxe-aşa cum o fac romano-catolicii-ca pe un fel de ’’lege’’, astfel încât totul să fie perfect definit: dacă încalci această lege, mergi la duhovnic, primeşti canonul cutare şi vei fi iarăşi perfect ’’reabilitat ’’. Ortodoxia nu crede în felul acesta. Această nevoie de a controla lucrurile a condus la întreaga concepţie despre indulgenţe, care este o pervertire perfect legalistă a ideii de pocăinţă. Dacă te căieşti, ca tâlharul pe cruce, poţi să te mântuieşti chiar în acel moment . Ortodoxia a evidenţiat totdeauna acest aspect al relaţiei dintre un suflet şi Dumnezeu: şi toate Tainele şi rânduiala Bisericii nu sunt decât căile de împăcare a sufletului cu Dumnezeu: şi aceasta este toată credinţa noastră. În Biserica Romano-Catolică, până de curând, când lucrurile au început să se mai clarifice, accentul era pus mai degrabă pe respectarea unui întreg set de legi prin care omul se punea ’’de acord’’ cu Dumnezeu într-un sens ’’legalist’’, care este un substitut al Duhului Sfânt.

Extras din cartea Mai aproape de Dumnezeu.
Articol relatat de portalul aparatorul.md

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“Iisuse, Nădejdea mea, nu mă lăsa pe mine;

Iisuse, Ajutorul meu, nu mă lepăda pe mine;
Iisuse, Ziditorul meu, nu mă uita pe mine;
Iisuse, Păstorul meu, nu mă pierde pe mine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!

Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacov
13. Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: de la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele şi El însuşi nu ispiteşte pe nimeni;
14. Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.
15. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.
16. Nu vă înşelaţi, fraţii mei prea iubiţi:
17. Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.
18. După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui.
19. Să ştiţi, iubiţii mei fraţi: Orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.
20. Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21. Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi prisosinţa răutăţii, primiţi cu blândeţe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre.
22. Dar faceţi-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înşivă.
23. Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu şi împlinitor, el seamănă cu omul care priveşte în oglindă faţa firii sale;
24. S-a privit pe sine şi s-a dus şi îndată a uitat ce fel era.
25. Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârşită a libertăţii şi a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.
26. Dacă cineva socoteşte că e cucernic, dar nu îşi ţine limba în frâu, ci îşi amăgeşte inima, cucernicia acestuia este zadarnică.
27. Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl, aceasta este:
să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.
.....
Iisuse, Care ai îmbrăcat cu putere de sus pe apostolii Tăi, care ședeau în Ierusalim, îmbracă-mă și pe mine, cel golit de toate faptele cele bune, cu căldura Duhului Tău celui Sfânt, și-mi dă să-Ți cânt cu dragoste: Aliluia!
Bună dimineața cu senin în suflet !
Sus să avem inimile !

TAINA MANTUIRII SUFLETELOR NOASTRE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

   🙏 Bucuria mea, Sfantul Parinte, Profesor, Dumitru Staniloae spune asa: "Iubirea Sfintei Treimi, lumineaza deplin existenta noastra." Si, pentru aceasta  iubire, Sfantul Parinte, Paisie Olaru, ne indeamna sa nu deznadajduim: "De cate ori cazi (prin pacat), scoala-te, marturiseste-ti pacatele, caieste-te, fa-ti ca­nonul si du-ti crucea mai departe, cu ochii la Hristos, pana ajungi sus, la Golgota." Si minunat graieste si Sfantul Parinte, Ioanichie Balan: "Daca as putea sa-mi revad tot scrisul meu, l-as rezuma la o singură fraza: Crede, smereste-te nadajduieste, si iubeste pe Iisus Hristos, fiindca, in puterea acestor cuvinte sta toata taina mantuirii si fericirii noastre."

Sfantul Parinte, Serafim de Sarov, spune asa: ”Cand Dumnezeu vrea ca omului sa i se intample o mare incercare, dupa cum scrie Sfantul Parinte, Isaac Sirul, ingaduie sa cada in Imputinare sufleteasca, iar aceasta, ii provoaca tristete intensa. Tristetea, ii provoaca o stare de intunecare sufleteasca, care este o pregustare a gheenei. Urmeaza duhul patimii, care naste o multime de ispite: tulburare, manie, mustrari, reprosuri, cugete murdare, mutari dintr-un loc in altul si altele asemenea. Daca vrei sa afli cauza, iti voi spune ca este trandavia ta, pentru ca nu te interesezi sa cauti un leac pentru vindecare. Leacul care iti va asigura degraba mangaiere sufleteasca este unul singur – smerita cugetare. Cu nimic altceva nu va putea omul sa sparga zidul acestei rautati." 

     Iar Sfantul Parinte, Iustinian Chira, ne intareste in credinta, Nadejde si Dragoste, cand zice: "Iisus Hristos, in marea Sa iubire de oameni, ne-a oferit, ca pe un dar ceresc, pe Mama Sa, ca sa ne fie tuturor mama buna, mama care nu imbatraneste, mama care nu moare, mama care nu ne paraseste. Mai puternica decat rugaciunea tuturor ingerilor, dreptilor si sfintilor este rugaciunea Maicii Domnului. Maica Domnului niciodata nu ramane nepasatoare, ci, pe toti cei care ii cer ajutor si izbavire, ii apara de rusine si de necazuri, de osanda si de ispita cea rea." 

   🙏 Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau.

                                                                                                          Amin si Aliluia! 

                                                                                                           Preot Ioan 🔔.

SFANTA TREIME ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Cine n-a rostit vreodata ,

Si ateu dacă ar fi ,

Dumnezeule Ceresc , TATĂ ,

Creatorul inimii ,

Ce Te-ascunzi , imi stai la pandă

De cand , Doamne , m-ai creat ,

Intr-o inimă bătândă

Iubitoare de păcat

Si să vreau să o ignor ,

S-o reduc si la tăcere ,

Să declar , făţis , amor

Celor toate efemere ,

Inima , TATĂ ceresc ,

Imi cerseste o iubire

Si un dor nepâmantesc

Ce mă arde-a nemurire .

Si-apoi , carele crestin

N-a gustat , cu Trupul pâine

Si cu Sângele in vin ,

Din Hristos , FIUL Tău , spune !

Si cine s-a-mpărtasit ,

Fie si macar o data ,

Cu Hristos Cel răstignit ,

N-a gustat din Tine , TATĂ ?

Tu , ce-ai revărsat din plin ,

In firea netrebnică ,

DUHUL SFANT , Ceresc , Divin

Ca "pecete" vesnică .

.............................................................

Oricât , TATA , m-aș ascunde ,

Oricât aș fugi de Tine ,

In inima mi-ai pătrunde

Cu toată SFANTA TREIME .

Prof. CRISTIAN OLARU

Povestiri duhovniceşti...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Odată mi-am luat un sac de dormit şi câteva lucruri şi am plecat să mă liniştesc o săptămână pe vârful Athosului. Ajungând la Panaghia, care este puţin mai jos de vârf şi unde se află o bisericuţă închinată Maicii Domnului, am rămas prima noapte acolo. A doua zi, înainte de amiază, a apărut un grup format dintr-un călugăr, un preot de mir şi patru fii duhovniceşti. Era primăvara, după Paşti, şi preotul avea obiceiul să vină în fiecare an şi să aducă Sfânta Lumină de la Ierusalim pe vârful Athosului. Acelaşi lucru se întâmpla şi anul acesta. Am rămas împreună la Panaghia, unde preotul săvârşea Sfânta Liturghie în fiecare zi. Mâncarea noastră erau prescurile, pe care le aduseseră ei, şi ceai pe care îl făceau din plantele culese de acolo. Preotul îşi mărturisea ucenicii în fiecare seară, iar dimineaţa îi împărtăşea. M-am minunat de ascultarea lor! Doi dintre ei aveau acelaşi nume, şi când preotul striga: „Hristo”, se repezeau amândoi să-i îndeplinească porunca, neştiind care fusese chemat.
Am urcat şi am stat câteva zile şi pe vârful Athosului, împreună cu ei. Acolo se află o bisericuţă închinată „Schimbării la Faţă a Mântuitorului”. Într-una din seri, ne-am aşezat cu toţii în strănile bisericuţei şi cineva dintre noi a propus să povestim o minune întâmplată cu noi. A început călugărul, care avea 50 de ani petrecuţi în Sfântul Munte.

# „Eu, părinţilor şi fraţilor, sunt venit aici de la vârsta de 18 ani. Mi-am petrecut viaţa mai mult în pustie, la chiliuţa mea. Odată, pe când ascultam o predică, părintele respectiv spunea că dacă citim Acatistul Bunevestiri a Maicii Domnului de douăsprezece ori, ni se va îndeplini orice dorinţă care ne este de folos. Auzind acestea, m-am minunat şi am început să le spun şi oamenilor să citească acest acatist, dar de 40 de ori.

Trece o perioadă de timp, şi, pe când mă aflam la Tesalonic, vine o femeie la mine şi spune că a făcut precum i-am spus, citind acatistul, şi s-a vindecat de cancer; altcuiva i s-a rezolvat rapid o problemă. Auzind acestea, am rămas pe gânduri. Să vă spun drept: nu citisem niciodată acest acatist; mă ocupam mai mult cu rugăciunea inimii.
În acea seară, ducându-mă acasă, am început şi eu să citesc Acatistul Buneivestiri de trei ori, iar apoi m-am culcat. Pe când dormeam, văd în vis că se deschid Cerurile şi o văd pe Maica Domnului coborând, înconjurată de slavă. S-a apropiat de mine şi m-a binecuvântat, apoi m-a întrebat de ce am nevoie. I-am arătat capul, zicând că de multe ori mă doare. Atunci Ea m-a privit cu blândeţe şi mi-a zis că de acum nu o să mă mai doară. Apoi a continuat, zicând: «De acum înainte să vorbeşti neîncetat la oameni şi Eu nu te voi părăsi». M-a binecuvântat din nou şi S-a înălţat iarăşi la Cer, precum venise”.
Într-adevăr, pe acest părinte l-am văzut de multe ori vorbindu-le oamenilor şi împărţind gratis broşuri cu Acatistul Maicii Domnului.

# După ce am vorbit eu, a venit rândul preotului. Cu toate că nu prea dorea să vorbească, la insistenţele noastre ne-a spus câteva lucruri care aveau legătură, după cum reţin, cu darul înainte-vederii. Acest preot slujea zilnic, de 30 de ani, Sfânta Liturghie şi făcea câte o priveghere de toată noaptea pe săptămână. Mai târziu, am fost şi eu la biserica din Tesalonic unde slujea acest părinte. Toate femeile erau îmbrăcate cuviincios, iar capul îl aveau acoperit. Este preot căsătorit şi are un copil, dar duce o viaţă de monah, căci după naşterea copilului trăieşte în curăţie cu soţia.

          # După preot a vorbit unul din ucenicii lui, care ne-a povestit: „Nu cu mult timp în urmă mi-am cumpărat două icoane cu Maica Domnului. Una am dăruit-o bisericii unde slujeşte părintele, iar cealaltă am păstrat-o acasă. De multe ori această icoană pe care o am acasă scoate o mireasmă de se umple toată casa. Când m-am căsătorit şi părintele ne-a pus cununiile pe cap, Icoana pe care o dăruisem bisericii a scos atâta mireasmă de s-a umplut toată biserica, aducând tuturor bucurie cerească. Acest lucru s-a repetat de mai multe ori”.
Cu binecuvântarea părintelui, ne-a mai povestit un lucru întâmplat la Ierusalim: „Anul acesta, când am fost la Ierusalim, m-am împărtăşit la Mormântul Sfânt. În mâna părintelui am văzut Sfânta Împărtăşanie că era carne şi sânge. În clipa în care am înghiţit-o, am simţit atâta bucurie şi dulceaţă de parcă nu mai eram în trup. Această stare a ţinut trei zile”. Un lucru înspăimântător, dar minunat!

# Apoi ne-a vorbit altul, Atanasie: „Eu, zicea el, aveam un fel de mândrie şi niciodată nu mă închinam la sfintele icoane, ci doar făceam sfânta cruce şi le sărutam. Odată, m-am dus în insula Thinos, unde se află o Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului zugrăvită de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca. Ajungând în faţa acestei minunate Icoane, vorbeam în sinea mea cu Maica Domnului: «Tu ştii că eu nu pot să-Ți fac închinăciuni; Te rog să mă ajuţi!». Pe când ziceam acestea, am văzut căzând o floare din coroana Maicii Domnului. Atunci m-am aplecat şi am luat-o să o pun la loc. În acel moment, a mai căzut una, şi m-am aplecat din nou să o ridic şi pe aceea. Şi punând-o la loc, a căzut şi a treia. După ce am luat-o, mi-am dat seama că de fapt făcusem trei închinăciuni înaintea Maicii Domnului. Înţelepţindu-mă din această minune şi văzând cu câtă bunătate m-a mustrat Preasfânta Stăpână, de atunci am început să fac câte trei închinăciuni în faţa Icoanei Ei”.

# Al treilea a spus şi el că, rămânând odată fără bani, s-a rugat la Maica Domnului şi în ziua următoare a primit un CEC de unde nu se aştepta.

# Al patrulea cu greu s-a lăsat convins să ne vorbească. Ne povestea despre un om care mergea regulat la biserică, participând la sfintele slujbe, dar nu se împărtăşea. La sfârşitul slujbei, când alţii se împărtăşeau, ar fi vrut şi el să se împărtăşească, dar se socotea nevrednic şi păcătos. Stând mai deoparte şi privind la Icoana Maicii Domnului a văzut-o vie, iar Ea, uitându-se cu blândeţe la el, i-a zis: „De ce nu te împărtăşeşti?” 

„Preasfântă Stăpână, sunt nevrednic”, a răspuns el. Atunci Stăpâna i-a zis: „Vrednici nu vom fi niciodată, du-te şi te împărtăşeşte…” Spunând acestea, tânărul a început să plângă în hohote şi, aşezându-se într-un colţ, a rămas acolo, continuându-şi pocăinţa.
Am rămas cu toţii în tăcere, fără a mai îndrăzni a zice ceva.

(”Povestiri duhovniceşti”- Monah Pimen Vlad, starețul Chiliei Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Schitul Lacu, Sfântul Munte Athos)

CUM ÎL CĂUTĂM PE DUMNEZEU ?!?

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

- Părinte, ce să fac să mă mântuiesc ?
- Să nu cauți să te mântuieşti ...!
- Cum, părinte, să nu caut să mă mântuiesc ? Păi atunci, ce să caut ?
- Caută Împărăția lui Dumnezeu şi dreptatea Lui și toate celelalte ți se vor adăuga ție ...!
- Păi și unde să caut, părinte, această Împărăție ?

- Înlăuntrul tău, fiule ...

- Dar cum îmi pot da seama, părinte, că am aflat această Împărăție înlăuntrul meu ?

- Când vei simți dragoste față de toată făptura lui Dumnezeu, și când în ciuda tuturor întristărilor şi răutăților lumii tu să simți bucurie și pace, prin încrederea totală în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, față de toată creația Lui și cum că Binele până la urmă va birui, prin Iisus Hristos Mântuitorul lumii ... acestea toate fiind roadele Duhului Sfânt, care pogoară în inima ta prin smerenie şi blândețe ...

- Și cum să încep această lucrare, părinte ?

- Începe prin a nu căuta să condamni pe cineva vreodată, oricât de păcătos ți s-ar părea acela, să nu gândești iadul pentru nimeni, roagă-te pentru toți ! Ocupă-ți mintea cu gândirea la Dumnezeu și la dragostea Lui, mai mult decât cu orice altceva în afară de asta ...!
__________

( * un dialog duhovnicesc, imaginat de Starețul Schitului Straja, Protosinghelul Dimitrie Ivașco )

Răbdarea este BĂRBĂTIA SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

              🙏 Dragii mei, nu trebuie sa ni se para ciudat ca vin peste noi patimi si boli, ci, sa rugam pe Dumnezeu sa ne dea POCAINTA, acest balsam pentru ranile cele sufletesti si pentru cele trupesti. Asa a spus Dumnezeu: "Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc..." (Apocalipsa 3:19). Pacatele se iarta prin SPOVEDANIE, dar se ispasesc prin SUFERINTA. Si atunci RABDAREA este diamantul care impodobeste sufletul crestinului si face neteda calea mantuirii sufletului sau. RABDAREA, este barbatia sufletului, sprijinul, radacina cea adanca, ce tine tine pomul atunci cand il lovesc vanturile si raurile il potopesc. Dar ce ne facem daca nu avem nici macar RABDARICA, ce sa mai vorbim de RABDARE, RABDAROI sau RABDAREA SFINTILOR, fiindca RABDAREA DESAVARSITA o are doar Dumnezeu. Cand cazi, RIDICA-TE si cand pacatuiesti, POCAIESTE-TE! Ai grija ca nu cumva sa intre "otrava deznadejdii" in sufletul tau, fiindca Dumnezeu este un ocean de milostivire, oricate ar pacatui cineva, toate se iarta prin SPOVEDANIE (sincera si cu cainta). Amin si Aliluia!

                                                                                                                           Preot Ioan 🛎

ASTĂZI" ESTE ZIUA MEA!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“"

                   

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, "mâine" nu mi-ai dat-o,
"Astăzi" este ziua mea.
Dă-mi voință și putere
Să mă ostenesc în ea

Ca primindu-Ți ajutorul,
Harul Tău dumnezeiesc,
Până-n vremea înserării
Plin de râvnă să muncesc.

Dacă harul Tău, Iisuse,
Peste mine va veni,
Timpul meu și osteneala
Bine le voi drămui

Și voi fi și ca Maria,
Și ca Marta, sora ei,
Îngrijindu-mă de suflet
Și de toți cei dragi ai mei.

Duce-voi din roada muncii
Pâinea-acasă bucuros,
Preaslăvindu-Te pe Tine,
Domnul meu Iisus Hristos.

Luminat fiind la minte
De dumnezeiescul har,
Nu voi da ce-Ți aparține
Niciodată la Cezar:

Ostenindu-mă cu trupul,
Inima și gândul meu
Le voi îndrepta spre Tine,
Milostivul Dumnezeu

Și-Ți voi cere către noapte,
Cufundat în ruga mea
Să-mi mai dai un "azi" și mâine
Prin milostivirea Ta..

Când obosești...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                         

Când obosești să lupți cu viața și lacrimi
n-ai ca să mai plângi,
Când simți că totul se sfârșește
și doar dureri amare strângi,

Ridică-ți ochii către ceruri și strigă-ți neputința toată
Spre Cel ce-a dus povara lumii....și înc-o duce și ne-aşteaptă !
Când ești înconjurat de oameni dar ești mai singur ca sihastru'
Când florii nu-i mai simți parfumul , nici cerul nu-ți mai pare-albastru

 
Aprinde-o candelă în suflet și cheamă numele cel Sfânt
Și vei simți cum ruga ta, coboară Cerul pe Pământ !
Așa făcut-a și Hristos în noaptea-n care a fost vândut
Știind că va urma Calvarul după acel viclean sărut

 
Era tot singur în durere, doar luna își vărsa argintul
Țesând din fire de lumină, un giulgiu pentru Răstignitul !
Când toți dormeau cu visu-n gene și ochi vicleni pândeau în noapte,
Când lacrima-i cădea fierbinte peste-ale rugii sfinte șoapte,

 
Când peste tot era tăcere și-n cer și-n lumea pământească,
Un înger coborî din slavă, voința-i să o întărească !
Și dacă a urcat Golgota ,ducând povara până sus,
(Nu Crucea Lui , ci crucea noastră era pe umeri la Iisus )

 
Cum ar putea să nu te audă ? Nimic nu-i poți ascunde Lui
De-L chemi îți va întinde mâna ...ce poartă urma de la cui !
Câtă durere a purtat cuprinsă-n spinii împletiți
Nu orice spini ce-i știm cu toții, ci spinii cei mai ascuțiți

 
Din spinii târâtori pe piatră ...(nici frunze n-are acel soi).
Un singur spin și te ucide...Dar El ? Cu patruzeci și doi ?
O, frații mei, câtă durere în trup și-n suflet a purtat !
Precum un miel la-njunghiere pentru păcatul meu s-a dat ,

Pentru întreaga Omenire de la Adam și până azi...
Și tu nu poți, iubite frate...nimic să ierți...nimic să rabzi !
De-L vei chema și tu-n durere, îți șterge suferința toată
Și te ridică pe-ai Săi umeri și spre pășunea Lui te poartă
Atât de mult te prețuiește că în Altare iar se frânge
Să-ți fie hrană și putere prin Trupul Său și Sfântu-i Sânge !