PILDA CRESTINA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

       Alexandru Macedon, cuceritorul lumii, prinzând odată un pirat, a cerut să fie adus dinaintea sa şi l-a întrebat:
- Cu ce drept bântuieşti tu mările?
Iar piratul i-a răspuns cu îndrăzneală:
- Cu acelaşi drept cu care bântuieşti şi tu uscatul, lumea! Eu jefuiesc din când în când câte o corăbioară, tu însă jefuieşti şi prădezi împărăţii întregi şi cu toate acestea mie îmi zice lumea hoţ (pirat), iar ţie, împărat...

Aşa facem şi noi: îi judecăm pe oameni, pentru neputinţele lor, pe când şi noi săvârşim aceleaşi fapte rele, sau şi mai rele.

“De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.”
(Sfânta Evanghelie dupa Luca, 6, 41-42)

Nerecunoştinţa

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

 Un copac dintr-o pădure, tăiat şi trântit de pământ, plângea cu amar. Un tăietor de lemne trecu pe acolo şi-l întrebă de ce plânge. Arborele răspunse: Nimic nu mă doare mai mult ca nerecunoştinţa. Acum câteva zile veni un om la mine, rugându-mă să-i dau o creangă spre a-şi face o coadă de topor. Eu i-o dădui, dar ce să vezi, abia potrivi coada la topor şi mă şi doborî la pământ cu câteva lovituri.

 Un filosof păgân din vechime spunea că cea dintâi treaptă a nerecunoştinţei este de a nu răsplăti fapta bună, a doua de a uita, iar a treia de a răsplăti binele cu rău. Cunoaştem fabula despre omul care a încălzit la sânul său un şarpe amorţit, dar acesta drept recunoştinţă l-a omorât cu muşcătura-i veninoasă. Istoria aceasta a şarpelui se repetă mereu în lume şi se potriveşte mai ales atunci, când oamenii nerecunoscători abuzează de darul lui Dumnezeu şi jignesc pe cel mai mare binefăcător, pe Dumnezeu.

Istorioare primite de la Preot Ioan prin mail...

Rugaciunea celui "singur in suflet si trist "

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

O Doamne ! iti multumesc ,ca nu m-ai pedepsit si ca ai pus stavila raului ce sufletul nu mi-l iubea.
Si nu l-ai lasat sa-si bata joc in mizerie si desfat de viata mea.
Tu Doamne! ai vazut suferinta mea si mi-ai catarit lacrimile pe cantarul dreptatii.
Si ai spus "gata".lovind cu mana ta cea dreapta pe cei parsivi si rai
 Ca in timp la picioarle mele in genunchi i-ai adus.
Si i-am ajutat si i-am hranit.
Si mana cea care le-a intis "bunatatea mea " a fost muscata de ei spre aducerea aminte in alte zile de necaz si suferinta pentru hotia si parsivenia lor da-le doamne fericirea ce zace acum in sufletul meu ....... 

(Autor : Gabriel Manolescu )

Sfânta Biserică

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Dorind să-l contrazică, un necredincios îi spuse unui creştin:

- Voi, creştinii, spuneţi că Dumnezeu este oriunde. Dacă este aşa, de ce te mai duci la Biserică, să asculţi predica, când oricum Îl vedem peste tot.

- Aşa este, pe Dumnezeu, cei cu credinţă Îl văd peste tot şi prin toate. Însă, priveşte! Chiar dacă aerul este încărcat pretutindeni cu vapori de apă, aceştia nu-ţi astâmpără setea şi, de aceea, mergi la fântână. La fel şi noi, creştinii, mergem la Biserică aşa cum tu mergi la fântână. Tu îţi astâmperi setea trupului cu apa proaspătă şi rece a fântânii, noi ne astâmpărăm setea sufletului cu apa dătătoare de viaţă veşnică: Cuvântul lui Dumnezeu.

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.”

( Sfântul Nicodim )

                                                            

SFANTA IMPARTASANIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

IERI AM PRIMIT UN CADOU DE LA BISERICA NOASTRA ...UN PLIANT... SI M-AM GANDIT SA IL OFER SI EU VIZITATORILOR MEI...

Am să-i spun totul lui Dumnezeu!

Nu rata acest mesaj blog!

Băieţel de trei ani, pe moarte: Am să-i spun totul lui Dumnezeu!



Pe internet circulă poza unui băieţel de trei ani, care,
plângând, ar fi zis “Am să-i spun totul lui Dumnezeu!” şi care, după
aceea, ar fi murit din cauza rănilor, pe vreo masă murdară de spital din
Siria.

Diverse siteuri au comentat incidentul încercând să atragă
atenţia asupra crimelor uneia sau celeilalte părţi implicate în
conflictul sirian. Bashar Al Assad care îşi omoară oamenii, sau
militanţii sirieni, care nu sunt deloc mai puţin ticăloşi, SUA care a
ajuns să sprijine (a câta oară) militanţii Al Qaeda, Rusia care ţine
totul în şah, etc.

Dar nu-i aşa. Adevărul este că lumea a ajuns o ladă de gunoi.

Lideri de religii care omoară în numele lui Dumnezeu. Femei
gravide împuşcate în concursuri între lunetişti în Siria, crimele
împotriva cecenilor comise de Rusia, crimele armatei americane din Irak,
atrocităţile comise de ruşi la Katyn, Holodomorul, Holocaustul,
recoltarea de organe pe viu a Chinei de la prizonierii Falun Gong
închişi în lagăre de muncă (care continuă şi acum), violurile comise în
masă de dictatorii din America de Sud, Vietnam, masacrele comise de
arabi asupra femeilor şi copiilor în Sudan, crimele împotriva civililor
comise de armate, crimele împotriva societăţii, comise de politicienii
de pretutindeni.

România nu stă nici ea prea grozav. Condamnaţi politic omorâţi
cu miile de comunişti, sutele de mii de informatori ai Securităţii,
copii morţi la Revoluţie pe care s-a fondat gluma numită România post
decembristă, politicienii care mint, înşeală şi fură cu sânge rece de la
oameni deja săraci. Corupţie prin care nici nu mai poţi vedea lumina.
Copii mâncaţi de câini pe stradă. Mafioţi care evacuează spitale şi care
taie munţi întregi de păduri.

Peste tot o necinste groasă, otrăvitoare, nesimţită şi violentă.
O ploaie de crimă, născută din lăcomie besmetică şi crescută la umbra
nepăsării crase a oamenilor, a ignoranţei care ne înghite. Un şir lung
de samavolnicii şi tot atâtea pete pe obrazul umanităţii. Adică al
nostru.

Când un costeliv plin de sânge, de trei ani, ne strigă o
asemenea frază, Timpul Însuşi ar trebui poate să se oprească puţin în
loc, şi noi odată cu el. Să-i onorăm inocenţa şi suferinţa. Să ne
examinăm în oglindă, aşa cum suntem – acoperiţi de frică, minciuni,
trădări. Ne place ce vedem? Unde suntem? Încotro mergem? Mai avem mult
până putrezim de tot?

Poate faptul că poza a ajuns virală pe internet este un semn că puştiul s-a ţinut de promisiune.

Poate că strigătul lui este una dintre ultimele şanse care ni se dau.




Doamne cand ai creat Tu toate acestea ,te gandeai unde se va ajunge??!!

http://ro.netlog.com/go/explore/videos/videoid=...- linkul catre clipul genial

Maria ,Maria

                                                   http://youtu.be/2ItozQqOSsM

 Cantă Părintele Marian Mărcus



FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

DE CE POSTIM?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Postim pentru ca asa a facut Hristos, cat a fost pe pamant.

A inceput propovaduirea Sa cu un post de 40 de zile. El nu a mancat nimic, insa noi putem manca doar din roadele pamantului, ca sa nu uitam ca suntem facuti din pamant si in pamant ne vom intoarce. Nimeni nu poate ajunge cu adevarat la Hristos decat pe drumul pe care El a mers. Nimeni nu ajunge la Roma, sa zicem, daca se indreapta spre Moscova! Nimeni nu se poate intalni cu Hristos daca fuge spre placerile lumii, opuse cu totul Lui. si nu doar ca il imitam, dar facem asta si din iubire fata de El.

Aici intervine jertfa! Renunt la ceva pentru ca il iubesc pe Dumnezeu.

Fac ceva pentru El. Nu-mi cere sa-mi dau viata, ci numai sa renunta la ceva care nu-mi este neaparat necesar! Nu-mi cere de la albine mierea, dar ii dau ceara. Nu-mi cere averea, dar dau cumva din banii mei atunci cand ajut pe saraci. Nu-mi cere tot timpul meu, dar ii ofer putin duminica. A suta parte din timpul meu! Nu-mi cere sa renunt la mancare si sa ma sinucid, dar renunt cate putin pentru a primi ceva in schimb. Fiinta mea e o camara, din care scot placeri lumesti si egoiste pentru ca Domnul sa puna ceva in schimb. Facem ca un troc! Eu dau ceva, desi El nu are nevoie, iar El imi da ceva, de care sigur am nevoie! Jertfesc ceva si il primesc pe El!
 Renunt la mine putin si primesc pe Dumnezeu!

Nu exista nici un sfant care sa nu fi postit! Si inca cum!!! Ti-am zis ca am fost in Ucraina si acolo m-am inchinat la sute de moaste. Unii sfinti se zidisera in pesteri si acolo li se aducea mancare o data la cateva zile: pesmeti si apa, iar de sarbatori ceva fierturi. Au renuntat la totul si au primit Totul! Repet, nu e doar o jertfa materiala! Trebuie sa vedem dincolo de partea fizica a postului!

Mancarea e prima "treapta" a postului, conditia pentru cea de-a doua treapta: partea sufleteasca. Multi raman doar la partea cu mancarea, insa nu au facut nimic! Exista sclavie fizica prin mancare, sex animalic sau lux. Insa, dupa ce o ai depasit pe aceasta, trebuie sa lupti cu sclavia morala: invidia, ura, egosimul etc. Iar a jertfi lui Dumnezeu din mancarea ta inseamna a darama primul zid dintre El si tine! Apoi zidul al doilea si va urma mantuirea! Dar sa NU te amagesti ca poti darama al doilea zid fara a-l fi daramat mai intai pe primul! Nu putem fi curati sufleteste fara a ne curati trupeste mai intai! Mancarea nu e rea in sine, dar poate deveni o patima. Sper sa intelegi aceasta insiruire de motive.



“După cum ştim, există post trupesc şi există post duhovnicesc. Postul trupesc este atunci când pântecele se înfrânează de la mâncare şi băutură. Postul duhovnicesc este atunci când sufletul se abţine de la gânduri, fapte şi cuvinte rele.

Postitor adevărat este cel care se reţine de la desfrânare, preadesfrânare şi de la orice necuraţie.

Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, sa nu facă răutate şi să nu se răzbune.

Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare.

Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău.

Iată, creştine, postul duhovnicesc ! Ne este folositor şi postul trupesc, pentru că slujeşte omorârii patimilor noastre. Dar postul duhovnicesc ne este absolut de trebuinţă, pentru că, fără el, nici postul trupesc nu este nimic.

Mulţi postesc cu trupul, dar nu postesc cu sufletul.

Mulţi postesc de mâncare şi băutură, dar nu postesc de gânduri, fapte şi cuvinte rele. Şi care le poate fi folosul din aceasta ?

Mulţi postesc o zi, două sau mai mult, dar de mânie, de ţinerea de minte a răului şi de răzbunare nu vor să postească.

Mulţi se înfrânează de la vin, carne, peşte, dar cu limba îi muşcă pe semenii lor – deci ce folos au din aceasta? Unii nu se ating cu mâinile de mâncare, dar le întind la mită, răpire şi prădarea bunului străin – ce folos au deci din aceasta ?

Postul adevărat şi curat este abţinerea de la orice rău. Dacă vrei, creştine, să-ţi fie postul folositor, atunci, postind trupeşte, să posteşti şi duhovniceşte şi să posteşti întotdeauna. Cum pui frâu pântecelui tău, tot aşa pune-l şi gândurilor şi patimilor tale celor rele.

Să postească mintea ta de gândurile cele deşarte.

Să postească mintea ta de ţinerea de minte a răului.

Să postească voia ta de dorirea cea rea.

Să postească ochii tăi de vederea cea rea: întoarce-ţi ochii tăi ca să nu vada deşertăciunea (Psalm 118, 37).

Să postească urechea ta de cântece spurcate şi de şoapte clevetitoare.

Să postească limba ta de clevetire, de osândire, de vorbe spurcate şi de orice cuvânt deşert şi vătămător.

Să postească mâinile tale de la bătaie şi de la răpirea bunurilor celor straine.

Să posteasca picioarele tale de la a umbla întru răutate. «Fereşte-te de rău şi fă bine» (Psalm 33, 1 ; Petru 3, 11)

Iată postul creştinesc pe care Dumnezeu îl cere de la noi! Pocăieşte-te şi te înfrâneaza de la orice cuvânt, faptă şi gând rău, deprinde-te cu virtuţile şi întotdeauna vei posti înaintea lui Dumnezeu.

(din: Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk, Comoară duhovnicească, din lume adunată, Editura Cartea Ortodoxă, Editura Egumeniţa, 2008, Traducere din limba rusa de Rasofora Domnica Talea – Manastirea Nera, pp. 241-242) 

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                  Nicolae Steinhardt


    Când un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor când altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decât păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încât ne umple sufletul de venin.
       Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgârciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează când ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blândeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur. 
   Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mâncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înnebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printrun dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbânzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămâne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.
      Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămâne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngâmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
       Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămâne , poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale. Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. 
      Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Amadeus Mozzart ... este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. Acum ştiu, am aflat şi eu..." (Nicolae Steinhardt).

Căldura focului - pildă

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

În timpul Sfintei Spovedanii, un tânăr l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, îmi simt sufletul greu de păcate. Cum pot să fiu iarăşi liniştit, când ştiu că am greşit?
- Fiule, omul nu trebuie să-şi piardă niciodată speranţa. Chiar dacă am păcătuit, Dumnezeu ne va ierta greşelile, dar cu o condiţie: să ne căim. Să ne căim cu sinceritate, din suflet. O să-ţi dau un exemplu. Afară este iarnă grea, gerul este mare. Du-te şi adu-mi un ţurţure de gheaţă.
Când tânărul s-a întors ţinând bucata de gheaţa în mână, părintele a luat-o şi a aruncat-o în sobă, unde ?ur?urele a început imediat să se topească la căldura focului.
- Ai văzut gheaţa pe care ai luat-o de afară?! Era aşa de la începutul iernii şi tot aşa ar mai fi rămas, oricât ar fi stat în frig. Dar acum, că ai adus-o înăuntru, vezi cum a început să se topească? Devine iarăşi apă curată şi folositoare. Cât era îngheţată nu era bună de nimic.
La fel este şi sufletul, atunci când îngheaţă de atâtea păcate. Dar dacă te căieşti sincer, căldura rugăciunii tale şi harul Domnului topesc tot ce-i rău şi-ţi aduc viaţă şi linişte în suflet.
- Priveşte pomii de afară, i-a mai spus părintele. Sunt îngheţaţi de ger, dar, la primăvară, soarele îi va încălzi şi iarăşi se vor trezi la viaţă.
La fel să ai şi tu răbdare şi încredere în bunătatea şi mila lui Dumnezeu şi să te căieşti din suflet, fiindcă aşa cum căldura focului topeşte gheaţa, la fel căinţa sinceră vindecă sufletul bolnav de păcate.

„Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune” (Fericitul Augustin).