FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!
BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
Iar după ce te-ai mărturisit şi ţi-ai primit canonul de la duhovnicul tău, pentru ca să te păzeşti să nu cazi din nou în acelaşi păcat, sau într-altele, foloseşte-te de aceste cinci (povaţuiri), ca de nişte leacuri care să te păzească:
Întâia păzire: Aducerea aminte a păcatelor
Să nu uiţi, ci să-ţi aminteşti pururea de păcatele pe care le-ai săvârşit. Aşa îţi porunceşte Dumnezeu, prin mijlocirea lui Isaia: „Eu simt Acel Care şterge păcatele tale şi nu îşi mai aduce aminte de fărădelegile tale” (haia 43, 25), Aceasta să faci — adică să-ţi aminteşti păcatele tale — nu ca să-ţi chinuieşti cugetul, îţi spune dumnezeiescul Gură de Aur (Omilia IV, la Statui), ci să-ţi pedepseşti sufletul, ca sa nu mai zburde în patimi şi să nu mai cadă iarăşi într-aceleaşi. Ca să cunoşti, prin aducerea aminte, marele dar ce l-ai primii de la Dumnezeu, ca să-ţi ierte atât de multe păcate, precum şi Pavel şi-a adus pururea aminte cum a prigonit Biserica, pentru ca să arate cât de mare este harul lui Dumnezeu — spune Gură de Aur (Cuv. XXXVI, la I Corinteni).
Unul care a scăpat dintr-o mare primejdie, când şi-o aminteşte, tremură şi se înfricoşează, şi frica aceasta îl face să nu mai cadă iarăşi în aceiaşi primejdie. Astfel David, şi după ce i-au fost iertate păcatele, şi le amintea întotdeauna şi le avea înaintea ochilor lui. De aceea şi zicea: „Şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalm 50,4).
Dacă voieşti — îţi spune Sfinţitul Augustin — să-Şi întoarcă Dumnezeu faţa Sa de la păcatele tale, trebuie ca tu să le ai pururea înaintea ta, să le priveşti şi să plângi pentru ele. Dacă tu vei scrie şi-ţi vei aminti păcatele tale, dumnezeiescul Gură de Aur te încredinţează că Dumnezeu le va şterge şi le va ierta. Iar dacă tu le vei şterge de unde le-ai scris şi le vei uita, Dumnezeu le va scrie si-Si va aminti de ele” Şi iarăşi, spune acelaşi: „Căci nu este, nici un alt asemenea leac, pentru iertarea păcatelor, precum neâncetata lor aducere aminte şi necurmata lor osândire” (Cuv. II, cum că spre folos este că proorocirile nu sunt limpezi).
Te sfătuieşte însă Sf. Marcu Pustnicul, ca — atunci când îţi mărturiseşti lui Dumnezeu păcatele tale—, să-ţi aminteşti de ele nu după felul lor, adueându-ţi în închipuire împrejurările si oamenii cu care ai păcătuit, fie din pricină că, fiind tu, încă, împătimitor şi iubitor de plăceri, pofteşti iarăşi la ele şi te turburi; fie că, aducându-ţi aminte de ele, după chipul lor şi cu durere, să nu cazi în deznădejde. Mai cu seama de aceasta să te fereşti când este vorba de păcatele trupeşti pe care le-ai săvârşit: să nu-ţi aduci în minte împrejurările şi oameni cu care ai păcătuit, fiindcă îţi întinezi mintea, Să-ţi aminteşti doar că eşti păcătos şi că ai săvârşit multe păcate, cu care ai mâniat pe Dumnezeu.
A doua păzire: Să fugi de ceea ce este pricină păcatului
A doua păzire foloseşte-o ca să fugi de pricinile păcatului, potrivit cu legile filozofilor, aceleaşi pricini aduc întotdeauna şi aceleaşi urmări. Fugi, dar, frate de priveliştile cele rele, de vorbirea şi întovărăşirea cu cei fără rânduială şi, mai cu seamă, fugi de vorba şi prietenia cu oamenii aceia cu care ai păcătuit trupeşte; fiindcă, una din două: sau tu trebuie să fugi de ei, sau ei trebuie să, se îndepărteze de tine şi să-i alungi, dacă-i ai în casă la tine, fie că este slujnică, fie că este argat şi — pe scurt — fie că este unul dintr-ai tai, şi prieten. Căci despre aceştia a vorbit Domnul: „Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe line, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul tău să fie aruncat în gheenă” (Matei 5,29).
Si să nu te încrezi niciodată, zicând: eu pot să mă întovărăşesc cu oameni vătămători şi să nu mă vatăm. înşelător este gândul acesta fiindcă stă scris: „Nu te încrede în duşmanul tău niciodată” (Isus Sirah, 12,10).
Şi unii dascăli sunt de părere că acel pre înţelept losif dacă n-ar fi fugit din iatacul stăpânei sale, de bună seamă ar fi căzut în păcat. Cine se teme de primejdie nu va cădea într-însa, dar cine o îndrăgeşte, acela va cădea: „Cel ce iubeşte primejdia, în primejdie va pieri” (Isus Sirah 3,24). De aceea şi dumnezeiescul Gură de Aur, spune; „Cel ce nu fuge departe de păcate, ci merge aproape de ele, cu frică va trai şi de multe ori va cădea într-însele” (Cuv. XV, la Statui).
A treia păzire: Mărturisirea cea deasă aduce cinci lucruri bune
De a treia păzire foloseşte-te, spovedindu-te des, aşa încât, dacă este cu putinţa, să alergi îndată la duhovnic, nu doar când vei săvârşi un păcat mare şi de moarte, ci şi când vei săvârşi unul mic şi care se iartă. Fiindcă, după cum rănile care sunt arătate doctorului nu se măresc, tot aşa şi păcatele, când sunt mărturisite, nu sporesc, după cuvântul Scărarului: „vânătăile, care sunt date la iveală, nu se vor înrăutăţi ci se vor tămădui” (Cuv. IV, pentru ascultare). Berzele au un obicei: când li se strică cuibul, nu se mai duc acolo; aşa şi demonii fug de cel ce se spovedeşte des, fiindcă, prin mărturisirea deasă, îşi pierd cuiburile şi mrejele lor, după cum i-au spus demonii înşişi unui bărbat îmbunătăţit, că — adică —nu au înlesnire şi nici putere împotriva cui se spovedeşte des. Şi pe lângă acestea au mai spus că, în vreme ce omul se află nespovedit, toate mădularele lui sunt ca şi legate de păcat şi nu se pot mişca spre a săvârşi binele. Şi, când se va fi spovedit, numaidecât ele sunt dezlegate.
Şi pentru ce altceva Neeman Sirianul nu s-a scăldat doar o singură dată în Iordan, ci de şapte ori, — decât pentru a ne învăţa pe toţi, mici şi mari, patriarhi, şi arhierei, duhovnici şi preoţi să ne spovedim de şapte ori, adică des şi de multe ori (pentru că numărul şapte se foloseşte pentru; de multe ori, în dumnezeiasca Scriptură). Şi (ne mai învaţă) să ne scăldăm în apele pocăinţei, al cărei chip fusese Iordanul, pentru că într-însul boteza înainte-Mergătorul „Botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor” (Marcu 1,4).
Am spus să se mărturisească des şi prea cinstiţii patriarhi şi arhierei şi duhovnici şi preoţi, ca să părăsim obiceiul prea rău, care domneşte în multe locuri, ca asemenea sfinţite feţe să nu se spovedească. într-adevăr, mă minunez din ce pricină se îndeamnă să facă aceasta. Dacă, pe de o parte, socotesc că ei nu fac păcate, să mă ierte, dar socoteala aceasta a lor este greşită, fiindcă Evanghelistul loan strigă: „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înşine” (I loan 1, 8). Şi, deoarece, numai Papa, ca un mincinos, şi-a luat îndrăzneală să se laude a fi fără de păcat, dar niciodată vreunul din patriarhii sau arhiereii răsăriteni. Iar, pe de altă parte, dacă socotesc că fiind feţe sfinţite nu au datoria să se spovedească des, ca şi mirenii, nici această socoteală a lor nu este îndreptăţită, fiindcă dumnezeiescul Iacov, când a spus: „Mărturisiţi-vă unul altuia păcatele” (lacob 5, 16), nu a deosebit pe cei sfinţiţi de mireni, ci, de-a dreptul şi fără osebire, a spus să se spovedească şi cei sfinţiţi şi mirenii. Fiindcă, şi doctorii când se îmbolnăvesc, au nevoie de alţi doctori, şi proorocii de alţi prooroci, când păcătuiesc, după dumnezeiescul Gură de Aur, care spune: „Atunci a mers la el David, Natan, prooroc către prooroc merge. Dar cum David, prooroc fiind, nu se tămăduieşte pe sine? Ci, precum doctorii, când se îmbolnăvesc, au nevoie de alţi doctori, pentru că boala le vatâmă meşteşugul, la fel şi aici” (Tălmăcire la Psalm 50).
Iar dacă se şi ruşinează, să ia pildă de la arhiereul Potamon, care s a mărturisit, nu înaintea unui duhovnic, ci a unui întreg sinod. Dacă un Ioan Evanghelistul a dat mărturie: „Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele” (I loan 1, 9), aceste simţite mărimi de ce să nu se mărturisească? Pentru aceasta, prea sfinţi Părinţi, mă închin vouă şi vă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, să vă spovediţi des, şi să nu daţi o rea pildă mirenilor, să nu se spovedească nici ei. Ci precum vă faceţi chip al tuturor bunătăţilor şi pildă pentru ei, aşa să vă faceţi şi o bună pildă pentru deasa mărturisire. Că şi Simeon al Thesalonicului spune că arhiereii şi preoţii trebuie să slujească şi să se cuminece cu luare aminte, şi cu umilinţă şi cu mărturisire.
Pentru că deasa mărturisire, pe lângă că slăbeşte puterea demonilor, precum am spus, mai aduce încă şi alte cinci lucruri bune celui ce se mărturiseşte des.
Carte folositoare de suflet, Sfântul Nicodim Aghioritul
intrati aici si găsiti multe sfaturi folositoare de suflet..
"Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile tale si nici un cuvant nu este indeajuns spre lauda minunilor Tale!"
.
