IATA CÂTE A FACUT DUMNEZEU PENTRU NOI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

DOAMNE, DUMNEZEUL NOSTRU, CÂT DE MINUNAT ESTE NUMELE TAU ÎN TOT
PAMÂNTUL !

IA UITATI FRATILOR CU CÂTA CINSTE L-A ÎNCUNUNAT DUMNEZEU PE OM :

L-A MICSORAT PE DÂNSUL CU PUTIN FATA DE ÎNGERI
CU SLAVA SI CU CINSTE L-A ÎNCUNUNAT
L-A PUS PE DÂNSUL PESTE LUCRUL MÂINILOR SALE
TOATE LE-A SUPUS SUB PICIOARELE LUI
IATA CÂTE A FACUT DUMNEZEU PENTRU NOI
IATA CÂTE A FACUT DUMNEZEU PENTRU CREATIA SA
DAR NOI CE FACEM PENTRU DUMNEZEU?
NOI CUM ÎI MULTUMIM PENTRU TOT CE A FACUT PENTRU NOI?
EL NE-A ÎNCUNUNAT CU SLAVA SI CINSTE
NOI ÎL ÎNCUNUNAM CU SPINI.
EL NE DA VIATA VESNICA
NOI ÎI NEGAM EXISTENTA
EL ESTE:CALEA, ADEVARUL SI VIATA
DAR NOI UMBLAM PE CAI GRESITE,
TRAIM ÎN MINCIUNA SI SUNTEM MORTI SUFLETESTE.
CE SA MAI FACA DUMNEZEU PENTRU NOI
CA SA NU MAI FIM ORBI SUFLETESTE?
RAMÂNE CA FIECARE SA NE GÂNDIM MAI BINE
LA CE A FACUT DUMNEZEU PENTRU NOI SI
CE AM FACUT NOI PENTRU DUMNEZEU
SA NE GÂNDIM LA "TRON " SI LA"CRUCE."
UNDE STA HRISTOS ÎN VIATA NOASTRA?
PE TRON?
SAU PE CRUCE?
EU, ÎNCA STAU PE TRON!
EL, ÎNCA E PE CRUCE!

DOAMNE AJUTA!

RUGATI-VA SI PENTRU MINE PACATOASA ILIANA SI FAMILIA MEA...

Rugaciunea superficiala

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Gheorghe l-a intrebat intr-o zi pe vecinul sau daca Il iubeste pe Dumnezeu. Vecinul a raspuns afirmativ. Gheorghe a continuat: - Te rogi din toata inima Lui? - Sigur, de fiecare data cand ma rog, sunt cu gandul numai la El, a marturisit vecinul. Atunci Gheorghe a spus: - Vecine, daca vei reusi sa rostesti "Tatal nostru“ fara sa te gandesti si la altceva, iti daruiesc calul meu. Pe la jumatatea rugaciunii, vecinul a grait: - Imi daruiesti si saua? - Nici calul, nici saua, pentru ca in loc sa fii cu luare aminte la rugaciune, te-ai gandit la cal

Ucigaşul în pragul morţii !

Un mare ucigaş, fu condamnat la moarte. 

Cu o zi înainte de a fi spânzurat, el fu apucat de-o mare căinţă si ceru să vină preotul. 

Când veni, îl găsi spăimântat. Preotul îi zise: 

- "Ce este fiule? Ce vezi de eşti atâta de înfricoşat?"

Căzând în genunchi, ucigaşul zise: 

- "Părinte, ce vede duhul meu acum, nu se poate spune cu vorbe omeneşti... E dincolo de fire şi-i atâta de groaznic, cum nimic nu este pe lumea asta!? 

Plângând, ceru preotului să-l împace cu Dumnezeu. Preotul îi aduse mângâiere şi, după ce-l spovedi, îi dete Sfânta Împărtăşanie. 

Şi numai aşa, ucigaşul a putut primi cu linişte, moartea.

Cerşetorul cinstit !

Odată, un om bogat şi bun (Domnul să fie slăvit că se găsesc şi de aceştia!), trecând pe-o stradă, văzu un cerşetor. Duse mâna la buzunar şi, scoţând un ban de aur, îl dete cerşetorului.

Părându-i-se pomana prea mare şi, crezând că omul bogat se înşelase, cerşetorul îl ajunse din urmă şi dându-i banul, îi zise:

- "Domnule, poate v-aţi înşelat şi mi-aţi dat acest ban de aur...? 

Bogatul îi răspunse:

- "Nu m-am înşelat, dar fiindcă ai un suflet cinstit, iată încă un ban de aur, să ai pentru nevoile dumitale... Cerşetorul îi mulţumi, iar bogatul îşi zise: "Iată că şi printre aceştia se poate găsi un om cumsecade.?

Dar mai înainte?

Un necredincios zise unui om temător de Dumnezeu: 

- "Spune-mi lămurit cine este Dumnezeu şi voi crede şi eu." 

Atunci, credinciosul "îi zise: 

- "Numără, te rog, până la trei." Acela zise: 

- "Unu-doi-trei?"

- ?Nu, nu aşa." 

- "Dar cum?" 

- "Începe cu numărul de dinainte de unu." 

- "Nu, se poate." 

Credinciosul îi spuse atunci: 

- "Tot asemenea îmi ceri şi tu să-ţi spun cine este Dumnezeu. El a fost mai înainte de a fi lumea, şi de aceea mintea noastră cea mărginită nu-L poate cuprinde." — 

LECTIE DE VIATA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Un tanar director executiv, conducea pe strada, putin cam prea repede, noul sau Jaguar. Era atent la copiii ce ar fi putut tasni de dupa masinile parcate, si a incetinit atunci cand a crezut ca a vazut ceva.
Pe masura ce masina sa trecea, nici un copil nu a aparut. In schimb, o caramida a lovit una din portierele Jaguarului.
A apasat pe frana si a intors Jaguarul inapoi, la locul unde fusese lovit de caramida. A sarit furios din masina, a pus mina pe primul copil intalnit in cale si l-a lovit de o masina parcata, tipand:
„Ce a fost asta si cine esti tu? Ce crezi ca faci? Aceasta este o masina noua si caramida pe care ai aruncat-o te va costa multi bani. De ce ai facut asta?"
Copilul era speriat. „Va rog, domnule, va rog, imi pare rau dar nu stiam ce altceva sa fac," a explicat el. „ Am aruncat caramida pentru ca nimeni altcineva nu v-ar fi oprit..." Cu lacrimile siroind pe obraji, copilul a aratat ceva langa masina parcata. „Este fratele meu" a spus. „A luat curba gresit si a cazut de pe scaunul cu rotile, iar eu nu pot sa-l ridic inapoi."
Trist, copilul i-a cerut apoi, directorului: „Ma ajutati va rog sa-l pun inapoi in scaunul cu rotile? Este ranit si e prea greu pentru mine."
Miscat de cuvintele copilului, soferul a inghitit cu greu nodul pe care-l simtea in gat. Rapid, el a ridicat copilul handicapat inapoi in scaunul sau, apoi a luat o batista si i-a bandajat zgarieturile si taieturile. Totul arata ca si cum ar fi facut o treaba buna.

„Multumesc si Domnul sa te binecuvanteze" i-a spus copilul recunoscator, strainului.
Prea miscat pentru a mai putea vorbi, omul pur si simplu a privit copilul cum impingea scaunul cu rotile a fratelui sau in josul drumului, spre casa lor.
Jaguarul a facut un drum lung si incet inapoi.
Stricaciunea era foarte vizibila, dar soferul nu a reparat-o niciodata. El a pastrat urma de pe portiera, astfel incat sa-si aminteasca oricand de mesajul primit:

„Nu trece prin viata prea repede, astfel incat cineva sa fie nevoit sa arunce o caramida in tine, ca sa-ti capteze atentia!"
Dumnezeu le sopteste sufletelor noastre si le vorbeste inimilor noastre. Cateodata cand nu avem timp sa ascultam, El arunca o caramida in noi. Este alegerea noastra daca ascultam sau nu.

<<<<<PRIMIT PRIN E-MAIL>>>>>

Milostenia

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un bărbat credincios a adus niste haine la biserică, ca să fie date săracilor. A întrebat-o pe femeia de la pangar:
- Cui să îi dau hainele astea?
- Pot să mă uit la ele, să îmi dau seama cât de mari sunt?
- Sigur că da.
Femeia s-a uitat la ele si a văzut că unele haine erau foarte murdare. L-a întrebat pe bărbat:
- Dacă Hristos ar fi primit El Însusi hainele acestea de la dumneavoastră, si le-ar fi împărtit El săracilor, oare tot asa murdare le-ati fi adus?
- Dacă le-ar fi primit Hristos? Nu, le-as fi spălat pe toate, sau as fi rugat-o pe sotia mea să le spele. Cred că ea ar fi cusut ce era de cusut, ca să arate cât mai bine.
- Vedeti, aici e problema. Că nu întelegeti că tot ce dati săracilor lui Hristos Îi dati. Dacă tot faceti pomană, si hainele sunt în stare bună, faceti în asa fel încât cel care va primi haina să se bucure de ea, nu să se simtă ca un gunoi, ca un câine care mănâncă firimiturile de la masa bogatilor. Dacă v-ati fi ostenit să spălati hainele, atunci pomana ar fi fost mult mai mare. Dacă vreti să faceti un bine, faceti-l până la capăt.

Religie - Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni? |

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE!BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                            

Ce putem face pentru ca Dumnezeu să ne asculte rugăciunile?

Cum să ne rugăm… în aşa fel încât să ne fie ascultate rugăciunile

Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se încreadă în Dumnezeu din toată inima? Când nu credeam în Dumnezeu, aveam o prietenă bună care se ruga adesea lui Dumnezeu. Ei bine, în fiecare săptămână îmi spunea despre o dificultate sau un lucru din viaţa ei pe care îl încredinţa în grija lui Dumnezeu. Şi, invariabil, în fiecare săptămână eram martoră la un lucru neobişnuit făcut de Dumnezeu ca răspuns la rugăciunea ei din acea săptămână. Nici nu-ţi poţi închipui cât de greu îi este unui ateu să fie nevoit să constate acest lucru săptămână de săptămână! După o vreme, nu mai merge să argumentezi că totul este o „coincidenţă”…

Dar de ce îi asculta Dumnezeu rugăciunile prietenei mele? Motivul principal: fiindcă ea avea o relaţie cu El şi voia să facă voia Lui. Şi, într-adevăr, ea asculta ce îi spunea Dumnezeu. Considera că El are dreptul de a o îndruma în viaţă şi ea chiar se bucura că aşa stau lucrurile! De aceea atunci când se ruga în legătură cu diferite lucruri, făcea ceva firesc, dată fiind legătura ei cu Dumnezeu. Venea la Dumnezeu cu toată încrederea şi-I vorbea despre nevoile, despre îngrijorările ei şi despre orice altceva se întâmpla în viaţa ei. În plus, din ceea ce citise în Biblie, se convinsese că Dumnezeu dorea ca ea să se bizuie pe El în acest mod.

Mai exact, viaţa ei demonstra ceea ce spune versetul acesta din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.”1 „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor…”2
Atunci cum se face că Dumnezeu nu ia aminte la rugăciunile tuturor oamenilor?

Poate deoarece nu toţi oamenii au o legătură personală cu El… Or fi ştiind ei că există Dumnezeu, poate chiar I se închină din când în când. Cât despre cei care nu par să primească niciodată răspuns la rugăciunile lor… probabil că lucrurile stau astfel din cauză că nu au o relaţie personală cu Dumnezeu şi, mai mult, niciodată nu au primit de la Dumnezeu iertarea completă pentru păcatele lor. Te întrebi ce legătură are una cu alta?! Îţi explic imediat. „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!”3

Este destul de normal să simţim această despărţire de Dumnezeu. Ce se întâmplă de obicei când oamenii încep să-L roage ceva pe Dumnezeu? Îşi încep rugăciunea astfel: „Doamne, am mare nevoie să mă ajuţi cu problema asta…” Apoi fac o pauză şi reiau: „Sunt conştient de faptul că nu sunt o persoană perfectă… că, de fapt, nu am nici un drept să Te rog acest lucru…” Iată, oamenii îşi dau seama că sunt păcătoşi… şi îşi mai dau seama că nu doar ei îşi dau seama de acest lucru, ci şi Dumnezeu! Şi atunci se gândesc: „Hei, pe cine caut eu să păcălesc?” Însă ceea ce s-ar putea să nu ştie ei… este cum pot primi de la Dumnezeu iertarea pentru toate păcatele. E posibil să nu ştie că pot începe o relaţie cu Dumnezeu şi că atunci Dumnezeu îi va auzi… Va lua aminte la rugăciunile lor.
Pe ce se bizuie rugăciunile noastre?

Mai întâi trebuie să ai o relaţie cu Dumnezeu. Închipuie-ţi că un student se duce la rectorul universităţii sale (pe care nici nu-l cunoaşte, de altfel) şi îl roagă să îl gireze pentru un împrumut bancar. Ce şanse de reuşită ar avea? ZERO. (Bine, pornim de la premiza că rectorul nu este un iresponsabil!) Dar dacă fiica rectorului şi-ar ruga tatăl s-o gireze pentru un împrumut bancar, totul s-ar rezolva. De ce? Fiindcă se cunosc şi, mai mult chiar, au o relaţie. Relaţiile pe care le avem cu ceilalţi schimbă totul.

Cum stau lucrurile cu Dumnezeu? Ei bine, când persoana respectivă este un copil al lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu o cunoaşte şi ia aminte la rugăciunile sale. Iisus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine… Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.”4

Aşadar, Îl cunoşti pe Dumnezeu cu adevărat? Dar El te cunoaşte? Ai o relaţie cu El, care să îţi garanteze că ia aminte la rugăciunile tale? Sau pentru tine Dumnezeu este departe; există mai degrabă la nivel teoretic decât practic? Dacă Dumnezeu este departe de tine sau dacă nu eşti sigur(ă) că Îl cunoşti, citeşte aici cum poţi începe o relaţie cu El chiar acum: Cunoaşterea personală a lui Dumnezeu.
Precis îmi va asculta Dumnezeu rugăciunea?

Iisus Hristos le face o ofertă extrem de generoasă acelora care Îl cunosc cu adevărat şi se bizuie pe El: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”5 Sintagmele „a rămâne” în El şi „dacă rămân în voi cuvintele Mele” înseamnă să ne ducem viaţa luându-L şi pe El în calcul, bizuindu-ne pe El, ascultând ce are să ne spună. Atunci putem să-L rugăm orice dorim. Iată o altă condiţie: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.”6 Dumnezeu ne ascultă rugăciunile potrivit voii Sale (şi pe măsura înţelepciunii, a sfinţeniei Sale, a dragostei pe care ne-o poartă etc.).

Ştii care este punctul în care ne împotmolim? Când ne închipuim că ştim ce vrea Dumnezeu… fiindcă nouă ni se pare că un anumit lucru este foarte firesc! Noi presupunem că la fiecare rugăciune este doar un singur „răspuns” potrivit, gândindu-ne desigur că ACELA este cel dorit de Dumnezeu. Şi atunci lucrurile se complică. Noi, oamenii, nu suntem stâpâni pe timp şi nu ştim toate lucrurile. Noi deţinem doar anumite informaţii despre o situaţie şi despre efectele din viitor pe care o anumită acţiune le va avea asupra situaţiei respective. Dar Dumnezeu ne înţelege pe deplin situaţia. Numai El ştie ce efect va avea o anumită acţiune asupra vieţii noastre sau în mersul istoriei. Iar scopurile Sale s-ar putea să depăşească cu mult ideile noastre cele mai îndrăzneţe. Prin urmare, Dumnezeu nu Se va apuca să facă ceva pur şi simplu fiindcă am ajuns noi la concluzia că asta trebuie să vrea.
Ce doreşte Dumnezeu să facă pentru noi?

Aş putea umple pagini întregi cu intenţiile lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Toată Biblia ne descrie ce fel de relaţie doreşte Dumnezeu să aibă cu noi şi ce fel de viaţă vrea să ne dăruiască. Iată mai jos doar câteva exemple:

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!”7 Ai auzit? „Domnul aşteaptă să Se milostivească de tine.” „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite… El este un scut pentru toţi cei ce aleargă la El.”8 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.”9

Şi totuşi, cea mai mare dovadă de dragoste şi de devotament pe care ne-a arătat-o Dumnezeu este aceasta, descrisă de Iisus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi”10 – adică exact ceea ce a făcut Isus pentru noi. Şi atunci: „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”11
De ce unele rugăciuni nu sunt „ascultate”?

Unii oameni se îmbolnăvesc şi chiar mor; alţii au probleme financiare; alţii se pot confrunta cu diferite alte dificultăţi. Ce se poate face atunci?

Dumnezeu ne spune să ne lăsăm grijile în seama Sa. Chiar şi când o situaţie rămâne apăsătoare: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.”12 Chiar dacă situaţia pare scăpată de sub control, totuşi nu este… Chiar atunci când lumea întreagă pare să se prăbuşească, Dumnezeu ne poate ajuta să rămânem în picioare. În acele clipe omul poate fi foarte recunoscător că Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

„Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Iisus.”13 Soluţiile, rezolvările pe care le poate găsi Dumnezeu la problema respectivă depăşesc cu mult tot ce am crede noi că este cu putinţă. Probabil că orice persoană care-L urmează cu adevărat pe Hristos ar putea da exemple de acest gen din viaţa sa. Însă chiar dacă situaţia nu se îmbunătăţeşte, în ciuda problemelor cu care ne confruntăm, Dumnezeu ne poate da pace. Iisus Hristos a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”14

În această clipă (când situaţia este încă încâlcită), Dumnezeu ne cere să ne încredem în El în continuare – să „umblăm prin credinţă, nu prin vedere”, după cum spune Biblia. Dar nu este vorba de credinţă oarbă. Ci este vorba că ne bizuim pe caracterul lui Dumnezeu. Maşina care merge pe un pod solid se sprijină în totalitate pe soliditatea podului; nu contează ce crede şoferul, ce gândeşte sau ce discută cu pasagerul de lângă el. Maşina ajunge în siguranţă la celălalt capăt al podului datorită solidităţii podului, în care şoferul a ales să creadă de la bun început.

În mod asemănător Dumnezeu ne cere să ne încredem în integritatea şi în caracterul Său… în îndurarea, în dragostea, în înţelepciunea Sa. El spune: „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea.”15„Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru.”16
În concluzie… Cum să ne rugăm

Dumnezeu ascultă rugăciunile copiilor Săi (adică ale acelora care L-au primit în viaţa lor şi caută să-L urmeze). El ne roagă să aducem în rugăciune orice ne preocupă şi El se va ocupa de problema respectivă cât mai bine, potrivit voii Sale. Când ne confruntăm cu dificultăţi, trebuie să ne aruncăm îngrijorările asupra Sa şi vom primi pace de la El, în ciuda situaţiei neprielnice. Credinţa şi nădejdea noastră se bizuie pe caracterul lui Dumnezeu: cu cât Îl cunoaştem mai bine, cu atât ne putem încrede mai mult în El.

SURSA
Religie - Ne răspunde Dumnezeu la rugăciuni? | EveryStudent.ro

PILDA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Într-o mănăstire se afla o călugăriţă care se nevoia în postiri şi în privegheri. În fiecare zi mergea din putere în pu­tere şi din slavă în slavă, pregătindu-se pe sine pentru trecerea din această lume. Se nevoia cu mucenicia zilnică a conştiinţei, ca să adune vistierie în Ceruri şi se ostenea cu multă dragoste ca să-L întâlnească pe Mirele sufletelor curate, dispreţuind nu numai lumea, pe care mai înainte o iubise nespus de mult, ci şi legăturile pătimaşe cu ea. Do­rea să se mântuiască şi se ostenea să se „afunde’” in dumnezeiasca milostivire. În flecare zi „punea suişuri in inima sa”.

Pe acest suflet a încercat diavolul să-l înşele şi să-l abată din calea cea dreaptă a mântuirii. Şi a reuşit arătându-i-se de mai multe ori sub chipul unui înger lumi­nos. De fiecare dată când i se arăta, vorbea cu monahia despre diferite lucruri. Diavolul îi răspundea la fiecare între­bare a ei, iar monahia se bucura de aceasta.

După o vreme, când a mers la duhovnicul ei şi acesta a întrebat-o cum petrece, monahia i-a răspuns:

- Bine, cu rugăciunile Sfinţiei Voastre, Părinte. Când duhovnicul a auzit acest răspuns mândru, s-a mâhnit şi a sfătuit-o spunându-i:

- Fiică, niciodată să nu spui „bine”. Chiar de ai face toate faptele bune, să te smereşti şi să spui că eşti păcă­toasă, deoarece într-adevăr aşa suntem.

Atunci monahia i-a răspuns:

- Părinte, să ştii că am spus acest cuvânt, deoarece îngerul lui Dumnezeu vine adeseori din Cer la mine şi mă cercetează.

Duhovnicul fiind încercat, deoarece auzise şi trecuse prin multe, şi-a adus aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care spune că diavolul se preface în înger luminos, şi i-a spus:

- Atunci când va veni din nou „îngerul” să te cerce­teze, spune-i să ţi-o arate pe Maica Domnului! Iar dacă ţi-o va arăta, să faci o rugăciune către ea. Şi dacă va rămâne până ce îţi vei termina rugăciunea, atunci să ştii că este Stăpâna noastră, iar dacă va dispărea îndată, să ştii că aceea este o închipuire diavolească prin care diavolul vrea să te înşele şi să te arunce în pierzare.

Atunci când diavolul i s-a arătat din nou monahiei, aceasta i-a spus:

- Îngere al lui Dumnezeu, te rog arată-mi pe Maica Domnului, deoarece am mare dorinţă să o văd!

Însă cel care luase chipul îngerului i-a răspuns:

- Îţi e de ajuns să mă vezi pe mine. Nu eşti vrednică să o vezi pe Împărăteasa tuturor cu ochii trupeşti.

Auzind acestea, monahia a cerut diavolului cu mai multă stăruinţă să-i împlinească dorinţa. Atunci acela i-a plăsmuit în închipuirea ei o tânără foarte frumoasă, ce se­măna cu o împărăteasă, căreia monahia s-a închinat în timp ce rostea cântarea îngerească: „Bucură-te, Ceea ce eşti plină de Har, Marie…”. Dar în aceeaşi clipă închipuirea diavolească a dispărut, nesuferind să audă cuvintele înge­reşti. De atunci diavolul nu s-a mai arătat monahiei ca să o înşele.

După toate acestea călugăriţa a rămas ruşinată şi s-a îmbolnăvit. I-a trebuit multă vreme şi multe osteneli ca să ajungă la măsura cea dintâi.

Aşadar, atunci când cădem în ispite de la diavol, de la oameni sau de la trup, nu există un medicament mai folosi­tor ca rostirea din inimă a numelor lui Iisus şi al Maicii Domnului, care sunt mai dulci decât ambrozia şi nectarul.

Poveste cu talc

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Intr-o zi,un om bogat darui un cosulet plin cu gunoi unui sarac,asa,ca sa-si bata joc de el.
Omul zambi si pleca tinand in mana cosuletul primit. Ajuns acasa,a inceput sa-l curete,sa-l spele si apoi l-a umplut cu cele mai frumoase flori.
S-a intors la omul bogat si-i inmana acestuia cosuletul.
Omul ramase surprins si-l intreba :
- De ce mi-ai dat atatea flori frumoase,cand eu ti-am dat numai gunoi ?
Omul sarac raspunse :
- Orice persoana daruieste ceea ce are in inima...!!!

Cand daruiesti ceva, fa in asa fel incat cel care iti primeste darul, (indiferent in ce consta acesta, chiar si o vorba buna) sa simta ca ti-a facut la randul lui un dar, o bucurie... acceptandu-l!

Cele 12 porunci ale lui Iisus Hristos din Evanghelia Vietii Desavarsite

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




“1. Sa nu iei viata nici unei creaturi de dragul placerii tale, nici pentru profit, nici s-o chinui.

2. Sa nu furi bunurile nimanui, nici sa aduni pamanturi si bogatii pentru tine, mai mult decat ai nevoie si iti este de folos.

3. Sa nu mananci carne, nici sa nu bei sangele vreunei creaturi moarte, si nimic altceva care face rau sanatatii sau simturilor tale.

4. Sa nu faci casnicii necurate, in care nu exista iubire si sanatate, sa nu te pervertesti pe tine insuti sau vreo alta creatura care a fost facuta pura de catre Cel Sfant.

5. Sa nu depui marturie mincinoasa impotriva nimanui, nici sa inseli cu buna stiinta pe nimeni, printr-o minciuna pentru a-i face rau.

6. Sa nu faci altora ceea ce tu nu vrei ca altii sa iti faca.

7. Sa te inchini unului etern, Lui Dumnezeu Tatal din Cer, din Care sunt toate lucrurile si sa adori Fiinta Sa Sfanta.

8. Sa-ti respecti parintii pe pamant, care au grija de tine si pe toti invatatorii dreptatii.

9. Sa ingrijesti si sa protejezi pe cei slabi si sa iei apararea celor care sunt oprimati si tuturor creaturilor care sufera raul.

10. Sa muncesti cu mainile tale lucrurile care sunt bune si potrivite pentru tine; asa incat sa mananci fructele pamantului si sa traiesti viata lunga pe pamant.

11. Sa te purifici zilnic si sa te odihnesti a saptea zi de la munca, pastrand sfinte sarbatorile lui Dumnezeu.

12. Sa faci altora binele pe care tu ai vrea ca altii sa ti-l faca tie”

Citeste pe codulluioreste.ro

Asa sant eu...

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

16FEB

Nu sunt atât de săracă încât să nu am ceva de dăruit din puţinul meu.
Nu sunt atât de săracă încât să ţin uşa casei închisă şi să îmi doresc singurătatea.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am o vorbă bună pentru un om care are nevoie de susţinere morală.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am lacrimi pentru a plânge alături de un prieten.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am zâmbete pentru cei care le-au uitat.
Nu sunt atât de săracă încât să nu dau din forţa mea celor aflaţi la pământ.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am o mângâiere pentru un suflet îndurerat.
Nu sunt atât de săracă încât să nu am gânduri frumoase pentru oamenii din viaţa mea.
Nu sunt atât de săracă încât să nu mai cred în oameni doar pentru că unii m-au minţit.
Nu sunt atât de săracă încât să uit să le fac oamenilor câte o bucurie.
Nu sunt atât de săracă încât să ţin braţele încrucişate în loc să ofer o îmbrăţişare.
Nu sunt atât de săracă încât să nu pot ierta.
Nu sunt atât de săracă încât să stau numai cu mâinile întinse pentru a primi.
Nu sunt atât de săracă încât să îmi vând sufletul pentru lucruri şi bani.
Nu sunt atât de săracă încât să îmi pierd valorile.
Dar cu regret constat că sunt prea mulţi săraci în jur…

sursa

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/02/16/nu-sunt-atat-de-saraca/ 

Irina B

Adevăratul prieten

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Oricât de mult s-ar scrie sau s-ar vorbi despre adevărata prietenie, nu se va putea spune niciodată nici îndeajuns de mult, nici îndeajuns de frumos despre ea.
S-au spus nenumărate adevăruri, s-au scris nenumărate cântări, s-au vărsat nenumărate lacrimi, s-au adus atâtea cutremurătoare jertfe şi atâtea divine mărturii despre adevărata prietenie, dar ea cere mereu şi mai mult, şi mai frumos, şi mai dulce, pentru că ceea ce dă ea este mereu de neînlocuit.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu spune că adevăratul prieten iubeşte oricând, iar în nenorocire ajunge frate, arătând prin acestea cât de minunată comoară este un suflet de aur care poate să fie aşa… Sufletul care poate da şi poate primi acest har. Adevăratul Prieten al fiecăruia dintre noi poate fi numai Domnul nostru Iisus. Noi, oricare, nu putem fi nişte astfel de adevăraţi prieteni decât pentru unul dintre apropiaţii noştri sau poate, arar, pentru doi-trei. Nespus de mulţi dintre oameni nu sunt niciodată în stare de un astfel de har ceresc. Sau nu sunt în stare pe totdeauna de el. Dar Domnul nostru Iisus Hristos, singurul, poate să-i iubească pe toţi, având totuşi un fel deosebit de a-l iubi pe fiecare.
Numai în El nu există schimbare, nici umbră de mutare.
Numai El poate fi acelaşi ieri, azi şi în veci.
Pentru că numai El ne iubeşte cu o iubire veşnică, încă de pe când noi nici nu eram. Încă de pe când noi eram chiar vrăjmaşii Lui.
Dovada netăgăduită a acestei nespus de mari iubiri a fost Preţul Jertfei Sale pe care a adus-o desăvârşită şi deplină pentru răscumpărarea şi mântuirea sufletelor noastre.
Cine îşi dă viaţa sa, acela dă preţul cel mai mare. Un semn mai înalt, o dovadă mai puternică, un preţ mai scump nu există.
Adevăratul prieten este numai acela care este în stare să facă acest lucru.
Aceasta a făcut-o Hristos pentru noi, pentru mine, pentru tine, pentru fiecare, suferind moartea. În faţa privitorilor crucii, doar o singură dată – dar în realitate de atâtea miliarde de ori câte miliarde sunt sufletele noastre care trebuie răscumpărate fiecare dintr-un alt iad. Dând pentru fiecare un alt preţ, dar îndeajuns să-i întreacă toată datoria fiecăruia. Suferind pentru fiecare nu numai usturimea răscumpărătoare a biciului şi a cuielor, ci şi oţetul şi fierea nepăsării pe care fiecare din noi I-o întindem în propria noastră ramură de isop.
Adevăratul nostru Prieten ne-a iubit şi ne-a iertat totul cu o desăvârşită înţelegere faţă de noi.
El ne-a înţeles în tot ce I-am cerut.
Nimănui nu i-am fi putut spune sau cere ceea ce I-am cerut şi I-am spus Lui.
De toate privirile din lume a trebuit uneori să ascundem ceea ce I-am arătat Lui şi am ştiut că El ne-a înţeles şi ne-a binecuvântat.
Nimeni de pe pământ n-ar fi putut acoperi ceea ce ne-a acoperit El.
Şi nimeni nu ne-ar fi putut ierta ceea ce ne-a iertat Iisus.
O, adevăratul şi neasemuitul meu Prieten! Cât de mare şi de neasemuită trebuie să fie iubirea mea faţă de Tine!
Dar dragostea lui Dumnezeu s-a arătat nespus de mare faţă de noi nu numai dăruindu-ne pe Preaiubitul Său Fiu, spre a ne fi nouă cel mai mare şi mai adevărat Prieten, ci şi rânduind să aflăm printre sufletele cele mai de aur din lume câte unul care devine pentru noi o comoară de nepreţuit, un însoţitor pe care nimic nu ni-l poate despărţi. O parte vie şi adevărată a inimii şi a vieţii noastre. Un ajutor fără de care am fi nu numai nespus de nefericiţi, dar şi nespus de singuri pe pământ.
Tot ce facem noi pentru acel suflet ne este plăcut şi fericit. Şi tot ce face el pentru noi ne este la fel.
Sufletele noastre devin atât de strâns legate împreună, încât pare că alcătuim numai unul singur.
Durerile sau bucuriile prietenului adevărat devin atât de ale noastre, încât le trăim cu o mai mare putere chiar decât pe cele ale propriei noastre fiinţe.
Când el trece printr-o primejdie, nici o jertfă nu ni se pare prea mare spre a-i fi alături cu un ajutor sau cu o mângâiere. Ne-am dărui cu bucurie viaţa noastră, numai să i-o salvăm pe a sa.
Când i-am promis ceva, suntem în stare să trecem prin orice valuri sau flăcări, spre a ne ţine făgăduiala pe care i-am făcut-o şi în care sufletul lui scump se încredea fără nici o umbră de îndoială, cu neclintire, până la moarte.
Astfel de prieteni erau odată doi tineri credincioşi.
S-au cunoscut la una din frumoasele adunări frăţeşti, când sufletele tuturor celor din biserică, adunaţi în numele Domnului Iisus, trăiau din plin revărsarea harului prezenţei Sale dumnezeieşti între ei şi în ei, când toţi se apropiară de o trăire cerească, împletindu-şi glasurile în nişte cântări îngereşti.
Nu ştiu cum ajunseseră unul lângă altul şi cântau din aceeaşi carte.
De la cel dintâi cuvânt, fiecare a simţit sinceritatea inimii celuilalt în curăţia iubirii faţă de Hristos, în hotărârea păstrării legământului statornic, în părtăşia dragostei frăţeşti.
Astfel, ei s-au simţit dintr-o dată apropiaţi pe totdeauna.
Pe drumurile sfinte, ei au mers apoi mereu nedespărţiţi. Cuvântul Sfânt îl mărturiseau împreună: când unul citea din Evanghelie sau cânta un psalm, celălalt se ruga fierbinte, tot timpul, pentru revărsarea puterii lui Dumnezeu peste lucrarea prietenului şi fratelui său. Astfel, toată propovăduirea lor era încununată totdeauna cu roade binecuvântate.
Orice gând şi-l mărturiseau unul altuia şi orice hotărâre bună era luată laolaltă.
Sarcinile altora, durerile sărmanilor, poverile Lucrării Domnului şi bucuriile izbânzilor sfinte ei şi le purtau nedespăr-ţiţi.
Niciodată cuvântul unuia nu l-a înşelat pe celălalt. Fiecare era încredinţat că nici viaţa, nici moartea nu-i va mai putea despărţi.
Astfel, această dulce prietenie nu numai că i-a ajutat să facă o mai sfântă şi rodnică lucrare pentru Hristos, dar le-a umplut şi inimile totdeauna de o mare bucurie.
A venit însă războiul şi ei au plecat pe front.
Erau la aceeaşi unitate şi faptul acesta i-a ajutat nespus de mult în greutăţile şi grozăviile prin care treceau.
Într-o zi însă, unul dintre ei a trebuit să plece într-o misiune foarte primejdioasă între fronturi.
Fiind descoperit de inamic, o mulţime de gloanţe fură trase spre el. Cei care rămăseseră în adăposturi şi priveau după el îl văzură căzând acolo şi rămânând întins în câmpul gol. Cu toţii erau siguri că a murit.
Prietenul lui, care lipsea când el fusese trimis, sosi tocmai în clipa aceea şi, când auzi că prietenul său zace împuşcat între fronturi, ceru voie comandantului său să se ducă după el.
– Nu mai are nici un rost, zise comandantul. El este acum cu siguranţă mort. De ce să-ţi mai primejduieşti şi tu viaţa să te duci acolo? N-are nici un rost.
– Nu pot să nu mă duc, zise soldatul. El este prietenul şi fratele meu. Nu mai contează pentru mine nimic altceva mai mult decât salvarea lui.
– Bine, dacă vrei, du-te, îl învoi comandantul, mişcat.
Ieşind dintre tranşee, prietenul se târî până la cel căzut. Stătu un timp lângă el, apoi se întoarse, târându-l după el spre adăpostul unităţii pe prietenul său mort.
Un timp, inamicul l-a privit să vadă ce face. Dar, după aceea, o ploaie de gloanţe începură să cadă ca grindina împrejurul lui, scurmând ţărâna.
Când ajunse în adăpost cu prietenul său mort, mantaua lui era ciuruită prin câteva locuri, dar trupul lui scăpase neatins.
– Ai avut noroc că ai scăpat cu viaţă, îi zise comandantul. Dar vezi că n-a avut nici un rost să mergi? Ţi-am spus…
– Ba da, a avut rost, zise credinciosul prieten cu ochii plini de lacrimi.
Când am ajuns la el, încă nu murise şi, cu faţa plină de cea mai fericită dragoste cu care m-a putut privi vreodată, el mi-a spus:
– Dragul meu adevărat frate! Ştiam că vei veni, căci tu nu m-ai înşelat niciodată. N-am vrut să mor până te voi revedea. Acum pot să mor fericit. Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru Hristos şi pentru mine.
Curând ne vom revedea fericiţi la Domnul nostru Iisus, de unde nu ne vom mai despărţi niciodată. Rămâi cu Dumnezeu, adevăratul meu prieten!…
Suflet scump, oare tu ai ajuns să-L cunoşti şi să-L recunoşti pe Iisus Hristos ca Marele tău Prieten şi Binefăcător?
O, dacă încă nu L-ai aflat, priveşte acum spre Golgota, la Crucea Lui însângerată pe care a murit El ca să te salveze pe tine. Sângele Lui este preţul plătit de El pentru iertarea şi mântuirea ta.
Crede din tot sufletul tău, acum, în iubirea Lui zguduitoare. Şi primeşte cu lacrimi de căinţă şi de mulţumire preţul pe care l-a dat El pentru tine.
Predă-te Lui, ca să-L slujeşti şi să-L urmezi pe totdeauna cu o ascultare nedespărţită până la orice moarte.
Şi astfel te vei bucura aici şi în veşnicie de fericirea negrăită şi strălucită a mântuirii şi a slavei Sale.
Dar oare, printre cei apropiaţi ai tăi ai putut tu afla până azi un prieten care ţi-a devenit un frate adevărat şi statornic? Cunoşti tu oare nespus de marea bucurie şi binecuvântare a unei astfel de prietenii?
O, dacă da, ferice de tine! Rămâi-i prieten adevărat şi bucură te de fericirea prieteniei sfinte. Fii-i un adevărat frate în necaz şi un adevărat părtaş la toate poverile şi primejdiile lui. Aceasta te va arăta că eşti un om şi un creştin adevărat. Şi aceasta va fi pentru tine un nesecat izvor de mulţumiri sufleteşti.
Iar dacă nu, cere-l prin rugăciune şi caută-l cu răbdare, căci Dumnezeul tău te va face să-l afli.
O, Preaiubitul şi Preadulcele nostru Mântuitor Iisus Hristos, Tu eşti Adevăratul nostru Prieten, Tu eşti Nedespărţitul nostru Însoţitor, Tu eşti Comoara nesecată a tuturor bucuriilor şi binecuvântărilor noastre. Slavă veşnică Ţie pentru tot ce ne ai făcut să primim şi să simţim în această dulce părtăşie cu Tine!
Din tot sufletul meu Îţi mulţumesc şi eu, Preaiubit şi Preadulce Prieten, pentru dragostea cea mare cu care m-ai iubit Tu şi cu care m-ai învrednicit să mă bucur de prietenia Ta.
Din tot sufletul strig şi mărturisesc că nimic pe lume nu m a putut face aşa de fericit cât dragostea Ta, cât suferinţa pentru Tine, cât umblarea cu Tine, cât viaţa şi moartea în slujba Ta.
Apoi, din tot sufletul doresc să-Ţi pot mulţumi neîncetat pentru adevărata prietenie pe care m-ai făcut s-o aflu pe pământ şi printre cei pe care mi i-ai dăruit atât de apropiaţi, încât fac parte chiar din însăşi fiinţa şi viaţa mea.
O, ce bucurii cereşti mi-ai dăruit Tu prin părtăşia aceasta şi cu ea în tot drumul pribegiei mele luminoase, de când am cunoscut-o prin Tine!
Ajută-mi până în veşnicie să fiu nedespărţit prieteniei Tale şi prieteniei mele, cu orice preţ şi pe totdeauna. Pentru ca, oriunde voi fi aşteptat, să pot auzi, sosind, fericita mărturisire a dragostei încredinţate, spunându-mi: Ştiam că vei veni, căci tu nu M-ai înşelat niciodată. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
SURSA MAIL