Se afișează postările cu eticheta Poezii Mihaela Stoica-Cucoanes. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 februarie 2023

NEBUNUL SAMUEL ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Versuri de Mihaela din Booveni

Azi in zi de sarbatoare,
Pe o vreme cam geroasa,
Un om slab, mic de statura,
Pleaca repede de-acasa.

N-are bani in buzunare,
Are haine largi pe el,
 Nu stiu de-ati auzit voi oare,
 De nebunul Samuel?

Pasii lui marunti se-ndreapta, 
Catre Sfanta Liturghie,
 Stie doar ca il asteapta, 
Hristos si Sfanta Marie.

Cu o graba si cu teama,
Mii de cruci incepe as face, 
N-are timp sa se inchine, 
N-are timp sa se mai roage.

Caci batranul Nea Mitica,
 Striga-n soapta: Iesi afara! 
N-ai ce cauta aicea, 
Ti-am spus de a mia oara!

Samuel nu intelege,
Cu ochi blanzi si speriat,
Ba se-nchina, ba-l priveste, 
Nu stie ce s-a-ntamplat.

Merge repede la strana,
Sa primeasca o lumanare, 
Ce e data de pomana,
 De un om cu suflet mare.

Si cu pasi repezi se-ndreapta,
 Samuel catre altar, 
Nea Mitica il asteapta, 
"Iesi afara, nu ti-e clar?"

Fata i se lumineaza,
Cand parintele-l primeste,
Multa mangaiere, are ... 
Si smerit ii multumeste.

Si in graba iese afara, 
Simte ca nu e dorit, 
E bucuros ca a mia oara,
Canonul si l-a-mplinit.

joi, 12 ianuarie 2023

PRIMA NINSOARE ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 

Versuri de Mihaela de la Booveni

   "Peste intregul nostru sat, 
Fulgi de nea coboara, 
Dumnezeu nu ne-a uitat, 
Nici Sfanta Fecioara, 

   La cat suntem plini de patimi, cu nemiluita, 
Foc ne asteptam sa cada, Din a cerului orbita.
 Dar zapada e tot alba, Semn ca ne iubeste, 
El cu dragoste ne rabda, Si ne miluieste.

   Gerul ni-l trimite noua, 
Si zapada Lui ca lana, 
Ne Sfințește cu amandoua,
 Si vrea sa ne dea cununa. 

  O, cat esti de Bun, Tu Doamne, 
Si ne miluiesti cat poti, 
Esti prezent si ne dai semne, 
Si ne binecuvantezi pe toti."

Un mănunchi de ghiocei

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Un mănunchi de ghiocei 
Au răsărit în grădina mea,
Și vreau...asa ca de obicei 
Să-i dăruiesc din inimă cuiva. 

Maicii Domnului mai întâi sa-i dau.
La icoana ei vreau ca sa-i pun,
Lalele,  trandafiri ori crini de mai erau, 
Pe toate într-un buchet ca să le adun.

Apoi la fiecare icoană după perete,
La care ingenunchez și mă mai rog
Când mă privesc în taină și cu priviri discrete,
În zii de sărbătoare cand am un dialog.

Cu bucurie să le dăruiesc părinților cucernici,
Ioan, Doru,  Dumitru, Marin de aș putea, 
Saul, Florin, Valeriu și toți ce sunt statornici,
Plăcuții lui Dumnezeu ce sunt si-n viata mea.

Mihaela Stoica-Cucoanes

joi, 1 decembrie 2022

Ruga

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Nu am inimă îndurerată
Și nici duh de umilință,
Sufletul mi-e amorțit,
Nu am pic de pocăință
 
Nici măcar lacrimi fierbinți,
Parcă totul a-nghețat,
Toate patimile lumii
În mine s-au așezat.

Glasul meu auzi-L Doamne,
Vezi și îngenunchierea mea,
Mâinile le-nalț spre Tine
Când mă rog în fața Ta.

Sparge Doamne gheața asta,
Vino în sufletul meu,
Ca mai bine e cu Tine
Doamne Dumnezeu meu.

marți, 4 octombrie 2022

Pomul rău și pomul bun

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

"Pomul rău și pomul bun,
După roade se cunoaste",
Nu am inventat-o eu,
Domnul în Evanghelii vorbește.

Pomul bun e ca și omul
Ce iubește pe Dumnezeu. 
Inima i se-nfierbanta
De fața,  cuvantul Său. 

Cu dragoste ii înălța
Un altar de închinăciune,
Timpul parcă îl oprește 
Când se pune la rugăciune. 

Cu icoane preasfintite 
Și cu flori viu colorate,
Cu candele aurite 
Toate frumos așezate.

Cu picturi de sfinți alesi,
Ce așteaptă o Liturghie, 
Sa facă din cer pământ 
Și pământ Împărăție. 

Ce răsplată va avea
Un om iubitor c-acesta?
Cred c-ati înțeles deja...
Între cei aleși va sta.

Dar pomul cel rău cum este?
Cum sunt roadele lui oare?
Păi...ca omul ce trăiește 
În uitare, nepăsare...

Rugăciuni înaltă-n graba,
Sa termine Liturghia,
N-are frică și nici teama
Că își pierde veșnicia.

Căci locașul de-nchinare 
Sta sa cada-ncet, încet,
Fața sfinților e ștearsă 
Tăcuți,  plâng intr-un bocet.

Sunt păienjeni pretutindeni,
Cuiburi și-au făcut în turla
Ciorile cu pene negre,
Și.am văzut chiar si-o șopârla.

Si-am simțit și frigu-n oase,
Când se canta Liturghia, 
Dinții îmi clantaneau în gura
La Amin, si Aliluia.

Nu sunt flori mirositoare
Și nici candele aprinse,
Crucea Ta Iisuse Doamne
Vântul iată o desprinse.

Roade ca acestea are 
Omul rău ca pomul rău, 
Cu securea îl va taie
Domnul Dumnezeu meu.

Ce răsplată va avea
Un om indiferent c-acesta?
Cred c-ati înțeles deja...
Cu cei chinuiți va sta.

Mihaela Stoica-Cucoanes

vineri, 29 iulie 2022

Triluri

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

În adâncul nopții albe
Și cu cerul înstelat,
Multe suflete s-aseaza
În genunchi pe lângă pat.

În mireasmă de tămâie, 
Cu candele luminate, 
Mulți se roagă și suspină,
Cu mâinile ridicate. 

E o liniște profundă, 
Îngeri mulți coboara-n jos,
Ca sa dea la fiecare,
Ajutor de la Hristos. 

Se întorc apoi în ceruri,
În triluri răsunătoare, 
Mii de greieri țin isonul ,
La o mierla cântătoare. 

Vor cu toții sa înalțe 
Canturi dulci de mulțumire, 
Rugăciuni melodioase,
Parcă spuse din psaltire. 

Doamne Sfinte și iubite
De toată făptura Ta,
Primește frumoasa jertfă, 
Și a lor, dar și a mea.

 Mihaela Stoica-Cucoanes

marți, 26 iulie 2022

Un lepros...

 Un om mic și plin de lepră, 
Sta la margine de drum,
 Așezat era pe-o piatră,
 Ține-o floare cu parfum.

 Vorbea-ncet și cu sfială, 
Și ușor o mirosea. 
Era singura făptura 
Ce în mâna lui stătea. 

"Ce parfum și ce culoare 
Ti-a dat Bunul Dumnezeu
 Mi-aduci multă alinare , 
Pentru ceea ce am eu! 

Sunt bolnav și n-am pe nimeni. 
Carnea-mi cade după os,
 Ce dureri am știe bine, 
Doar Domnul Iisus Hristos. 

Azi am auzit ca trece. 
Vine de la Ghenizaret. 
Îl opresc nu-L las sa plece, 
Vreau sa-i dau și un buchet. 

Vreau sa-L rog dacă voiește, 
Vindecare sa îmi dea,
 Nu mai pot sa-ndur durerea, 
E o suferință grea.

" Și iată cum Domnul vine, 
Cum sta omul înlăcrimat.
 Își întinde mâna dreaptă,
 "Da voiesc, fii curățat!" 

Și îndată boala-i trece,
 Omul este sănătos, 
Trupu-i mirosea de floare, 
Răspândea un bun miros.

 Multumescu-Ti Doamne Sfinte, 
Pentru bunătate Ta,
 Cu parfumul milei Tale,
 Sa rămân în viata mea

Versuri - Mihaela Stoica-Cucoanes

joi, 16 iunie 2022

Triluri...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

În adâncul nopții albe
Și cu cerul înstelat,
Multe suflete s-aseaza
În genunchi pe lângă pat.

În mireasmă de tămâie,
Cu candele luminate,
Mulți se roagă și suspină,
Cu mâinile ridicate.
 
E o liniște profundă,
Îngeri mulți coboara-n jos,
Ca sa dea la fiecare,
Ajutor de la Hristos.
 
Se întorc apoi în ceruri,
În triluri răsunătoare,
Mii de greieri țin isonul ,
La o mierla cântătoare.
 
Vor cu toții sa înalțe
Canturi dulci de mulțumire,
Rugăciuni melodioase,
Parcă spuse din psaltire.
 
Doamne Sfinte și iubite
De toată făptura Ta,
Primește frumoasa jertfă,
Și a lor, dar și a mea.

Versuri Mihaela Stoica - Cucoanes

marți, 22 februarie 2022

Iarta.ma Iisuse Doamne.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Iarta.ma Iisuse Doamne, 
Ca tare păcătos mai sunt,
 Am inima din piatră și nu din carne 
Si ochii nu-i mai ridic din pământ.

 M-a orbit atâta bogăție 
Si un întuneric m-a înconjurat,
 Fără ca vreodată să-ți mulțumesc 
Ție Pentru toate câte Tu mereu mi-ai dat.

 Plâng în locul meu icoane,
 Si chiar călugări ascunși în mănăstiri
 Nu știu ce mi se-ntâmplă Doamne... 
E o luptă între cele doua a mele firi. 

Asi vrea sa nu le mai am pe toate, 
Sa fiu cu mintea limpede si-atat. 
Sa-mi plâng într-una relele-mi păcate, 
Sa-mi cer iertare Doamne și atât.

miercuri, 16 februarie 2022

Ruga

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

https://babylenutapentrusuflet.blogspot.com/2022/02/parintele-ioan-clopotel.html

Azi, ar trebui sa fie
O Sfântă Taina Liturghie, 
Nici clopote nu trag 
În satul meu cel drag.

Nu-i preot ca s-adune 
Copii și pe bătrâne, 
Femei și tineri multi,
Bărbați căsătoriți. 

Nu-i preot sa slujească 
O slujbă arhierească ,
Ca sa coboare har
Din cerul sfantu-i altar. 

Nu-i preot sa iubească,
Pe toti sa miruiasca 
Cu mirul cel sfințit 
Din Ierusalim venit.

Sa n-alte rugaciuni 
Pentru ai noștri străbuni ,
Pentru copii și frați,
Bunicii cei plecați. 

O ,Doamne suntem goi,
Lăsați ca niște oi,
De-acelea rătăcite 
Si de nimeni știute. 

Te rog nu ne lasă,
Trimite din voia Ta,
Un bun și drag păstor
Plăcutu-Ti slujitor.
                     AMIN.

Ruga 2 ( a copiilor)

Azi , copiii m-au intrebat:
"Clopotele când se trag?
 Când se face Liturghie, 
 Sa venim cu bucurie,
 Sa cantam lui Dumnezeu, 
Slavă ca să ii dam mereu?

Pe Domnul sa-l lăudăm, 
Cu îngerii sa ne rugam,
Sa rămânem credincioși, 
Plini de har și bucurosi.

Când mai suntem miruiti,
Spovediti si-mpartasiti?
Noi cu Domnul vrem sa fim ,
De-aici sa ne pregătim, 
Pentru viata viitoare,
Pentru veșnicia mare.

Doamne Bun și iubitor, 
Trimite al tau păstor,
Care să-ți slujească Ție
Si noua cu bucurie."

                Amin.

Iartă-ma Iisuse Doamne, 
Ca tare păcătos mai sunt,
Am inima din piatră și nu din carne 
Si ochii nu-i mai ridic din pământ. 

M-a orbit atâta bogăție 
Si un întuneric m-a înconjurat,
Fără ca vreodată să-ți mulțumesc Ție 
Pentru toate câte Tu mereu mi-ai dat.

Plâng în locul meu icoane,
Si chiar călugări ascunși în mănăstiri 
Nu știu ce mi se-ntâmplă Doamne...
E o luptă între cele doua a mele firi.

Asi vrea sa nu le mai am pe toate,
Sa fiu cu mintea limpede si-atat.
Sa-mi plâng  într-una relele-mi păcate, 
Sa-mi cer iertare Doamne și atât.

 Mihaela Stoica-Cucoanes

marți, 15 februarie 2022

Iartă-ma Iisuse Doamne,

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Iartă-ma Iisuse Doamne, 
Ca tare păcătos mai sunt,
Am inima din piatră și nu din carne 
Si ochii nu-i mai ridic din pământ. 

M-a orbit atâta bogăție 
Si un întuneric m-a înconjurat,
Fără ca vreodată să-ți mulțumesc Ție 
Pentru toate câte Tu mereu mi-ai dat.

Plâng în locul meu icoane,
Si chiar călugări ascunși în mănăstiri 
Nu știu ce mi se-ntâmplă Doamne...
E o luptă între cele doua a mele firi.

Asi vrea sa nu le mai am pe toate,
Sa fiu cu mintea limpede si-atat.
Sa-mi plâng  într-una relele-mi păcate, 
Sa-mi cer iertare Doamne și atât.

 Mihaela Stoica-Cucoanes

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"

Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO