Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne:
„Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
-Părinte, am o întrebare, este bine pentru tot ce ni se întâmplă, bun sau rău, să spunem, că așa a vrut Dumnezeu? Eu nu cred că Dumnezeu vrea să ni se întâmple ceva rău. Mă gândesc că întâmplări bune sunt cu voința lui Dumnezeu și diferit de voința lui, lucrurile rele, întâmplările rele și groaznice sunt de la diavol, și datorită voinței și necredinței omului, Dumnezeu le îngăduie pentru a-l întoarce de le păcatele și răutățile pe care le face, Dumnezeu numai le îngăduie să se întâmple. Am avut o discuție cu cineva, care pentru tot ce se întâmpla zicea: dacă așa a vrut Dumnezeu! Spuneți-ne cum lucrează Dumnezeu și cum e bine să zicem despre Dumnezeu? (Mititelu T.)
RĂSPUNS
: -Nu putem să spunem că tot ce se întâmplă, bun sau rău, este din Voia lui Dumnezeu, ci după un plan al Său îngăduie să se întâmple acel lucru venit din altă parte. Sunt lucruri care se întâmplă din voia diavolului în concurs cu voința noastră, dacă acceptăm sau dacă respingem voia diavolului ca să nu se întâmple acele lucruri, de pildă ispita și păcatul. Dumnezeu nu intervine dacă este voința omului, ci o îngăduie. Atunci când omul nu poate să se lupte cu ispititorul, se roagă lui Dumnezeu să-l ajute, atunci intervine Dumnezeu cu voința Lui, ca răspuns la rugăciune noastră. Dumnezeu intervine numai atunci când este rugat de om să-l protejeze. Dar putem să spuneam ca toate se întâmplă datorita îngăduinței lui Dumnezeu și știe El de ce, are planul Său, pe care noi nu-l putem cunoaște. Aici se pot spune mai multe pricini.
Dumnezeu îngăduie manifestarea râului în lumea, atât cât poate suporta omul, nu mai mult, și nu îngrădește voința nimănui, dar nu că voiește acest lucru ci, respectă voința noastră și nu intervine.
Trebuie să facem delimitare clară între ceea ce vine din voința lui Dumnezeu și ceea ce vine din voința noastră prin îngăduința Lui.
Nu e tot una voința lui Dumnezeu, adică, Dumnezeu vrea un anumit lucru, pe care îl și săvârșește, cu îngăduința Lui de a se întâmpla un lucru venit din altă parte.
De pildă, aud pe mulți trecuți de vârsta de 45-50 de ani, lamentându-se și compătimindu-se că, nu s-au căsătorit pentru că așa a vrut Dumnezeu. Ca și cum Dumnezeu l-a împiedicat și ar fi fost de vină pentru nerealizarea lui pe plan familial de a rămas singur să trăiască până la sfârșitul vieții. Nu-și găsește în el nici-o vină, ci că „așa a vrut Dumnezeu”. Este un mare păcat să dai vina pe Dumnezeu, când toate neîmplinirile ți se datorează ție.
Dumnezeu ți-a porunci să te căsătorești, să vă unească într-un singur trup, să-ți dea darul nașterii de prunci, să te umple cu darurile Duhului Sfânt prin Taina Cununiei, să ai o familie frumoasă, să te împlinești și să-ți atingi scopul pentru care ai venit în lume.
Pe când tu, dus de valul tinereți și de dulceața plăcerilor pe care le descopereai, nu te-ai gândit niciodată serios la căsătorie. Mereu răspundeai iritat părinților tăi și celor ce te mai întrebau ce ai de gând să faci, nu te căsătorești? le răspundeai la fel de iritat de întrebare, că mai ai timp; la alții le ziceai că nu te leagă pe tine o bucată de hârtie (certificatul de căsătorie). Azi erai cu o fată, mâine cu alta, ziceai că te bucuri de viață, te bucuri de libertate, nu îngrădit de o căsătorie, că ai dreptul să-ți trăiești viața. Făceai păcatul fără să te oprească conștiința, și fără să te gândești, că supărai pe Dumnezeu călcând porunca a-7-: „Să nu trăiești în desfrânare”. De dat naștere unui copil, nici atât, te fereai, nu te gândeai că ai o poruncă dată de la Dumnezeu de a naște și crește copiii. Pentru a o împlini trebuia să te căsătorești. Dumnezeu știe, câte fete au trăit cu speranța, că o să ți se deschidă gură și ai să le ceri în căsătorie, acum sunt victimele tale, iar tu, nici gând, le zâmbeai zeflemitor. Ele te ajutau ca să-ți trăiești viața.
Nu ți-ai plecat genunchi în fața icoanei Mântuitorului și a Maicii Domnului și a Sfântului al cărui nume îl porți, să te rogi pentru soarta ce bună a vieții tale, pentru că să-ți trimită Dumnezeu un suflet bun și potrivit cu care să te căsătorești, să ai copii și o căsnicie fericită. N-ai mers la Biserică să te rogi, să aprinzi o lumânare, să asculți Sf. Liturghie ca să te umpli de harul lui Dumnezeu și de ajutorul Său.
Nu te-ai gândit niciodată și nu te-a îngrijorat faptul că o să rămâi singur și n-o să ai nici o mângâiere la bătrânețe.
Erai orbit de tumultul nesăbuit și păcătos al vieții tale și n-ai văzut că timpul trece în mare viteză pe lângă tine, și nu te-ai îngrijorat niciodată de trecerea lui și de trecerea vieții tale.
Nu te-ai gândind că respingând regula și ordinea vieți părinților și a strămoșilor tăi, ce trebuiau să fie un exemplu de urmat pentru tine și pentru viața ta, ai respins de fapt, ordinea și rostul vieții tale. Ai ratat scopul și rostul venirii tale pe pământ și împlinirea ta ca om. Toate acestea sunt păcate și greșeli ce nu le mai poți îndrepta, care au menirea să-ți aducă regrete, plâns și neîmplinire.
După toate acestea spuse, mai poți să crezi și să zici că Dumnezeu a vrut așa? Nu-i păcat să mai zici că „dacă n-a vrut Dumnezeu să mă căsătoresc”? El te-a oprit, te-a întrebat prin părinții tăi, prin rudele tale și prin cunoștințele tale, care mereu te întrebau îngrijorați, dar tu îi ignorai și te-ai făcut tare la cerbice și nu-i auzeai și atuci Dumnezeu te-a lăsat în pace, așteptându-te să dai răspuns la toate ce le face omul în viață.
Acum vezi singur, că totul este din cauză ta. N-a vrut Dumnezeu să fie așa cu tine, El a vrut să fii copilul Lui ascultător și înțelept. A îngăduit să se întâmple, pentru că așa ai vrut tu, să nu ai grijă la trecerea timpului și a vieții tale.
Așa se întâmplă și cu alte lucruri și momente din viața fiecărui om, le ratează și le nesocotește, e comod și leneș, e nepăsator și amână ceea ce are de făcut la timpul lor, după care mai târziu regretă, îi pare rău, nu mai poate îndrepta că timpul a trecut pentru ceea ce avea de făcut, ca apoi prin o liniște falsă a conștiinței, refugiindu-se într-o falsă convingere că așa a vrut Dumnezeu!
Fraților, nu mai ziceți pentru orice răutate și orice reaua întâmplare că așa a vrut Dumnezeu. A îngăduit numai, cu durere, să se întâmple, poate pentru necredința ta, pentru faptele tale, și pentru înțelepțirea ta.... Dumnezeu nu vrea răul omului, și moartea păcătosului, el vrea ca omul să fie întotdeauna fericit, să-i meargă bine, să aibă o viață frumoasă împlinită și fericită, pentru ca să-și găsească într-însul, locul Iubirea Sale, și ca omul mereu să-L slăvească.
Caută, și cu sinceritate analizează și descoperă cauza întâmplărilor nefaste din viața ta. Căiește-te, smerește-te, fă lucrurile la timpul lor și roagă-te fierbinte lui Dumnezeu ca să te ierte, să te păzească și să-ți ajute de a învinge toate ispitele, necazurile, și greutățile care vin de la împotrivitorul diavol și de la oameni. Amin!
.jpg)
Bucuria mea, iata ce zice Sfantul Parinte, Ilie Cleopa despre sfanta cruce: "Nici un lucru sa nu faci pana nu te insemnezi cu Sfanta Cruce! Cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi, pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau de, vraji sau de descantece.
.
