CÂT DE FRUMOS…

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul , ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

“Ce am învățat eu de la viață...?

- Am învățat că o lumânare poate aprinde mii de lumânări. Un singur om poate schimba o generație… Mă strădui să împrăștii lumina.
- Am învățat că dacă lași toate căruțele să ți-o ia înainte nu vei mai putea înainta de praf…
- Am învățat că scopul primordial al vieții mele nu este să conduc firme, să dețin doctorate, să am vacanțe în insule exotice, ci să fiu un creion ce scrie povești pentru Dumnezeu.
- Am învățat că trebuie să învăț din greșelile altora. N-am timp să le fac eu pe toate!
- Am învățat că viața este ca marea: nu îi pasă că nu știi să înoți!
- Am învățat că nu doar sufletul e prețios. Ci și trupul. Dacă nu ai grijă de el la tinerețe, vei regreta amarnic mai târziu.
- Am învățat că atunci când orgoliul strălucește prea tare, orice înțelepciune se întunecă. Și unde lipsește înțelepciunea, domină prostia.
- Am învățat că inima nu e vie dacă pulsează numai sânge. Ci dacă pulsează și dragoste !
- Am învățat că lumea nu se cucerește cu sabia sau cu forța. Ci cu iubirea!
- Am învățat că arătatul cu degetul poate ucide. Nu doar pe cel arătat…
- Am învățat că dacă vrei să faci ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză…
- Am învățat că Dumnezeu ne dă copii nu ca să umplem planeta, ci ca să putem simți la microscară ce trăiește El la macrocosmos!
- Am învățat că părinții buni dau copiilor și rădăcini, și aripi. Rădăcini ca să nu uite unde au casa, și aripi ca să nu uite unde e Cerul.
- Am învățat cum arată fericirea. Privește în ochii unui cerșetor după ce i-ai oferit o bucată de pâine.
- Am învățat că viața e de… sticlă. Se sparge atât de ușor. Dar mai știu și că lui Dumnezeu îi place să lipească cioburi.
- Am învățat că cine vrea să trăiască cu evlavie va fi prigonit! Sfinții sunt miei trimiși în turma lupilor!
- Am învățat că nu trebuie pus totul la inimă. Inima nu e magazie…
- Am învățat că iluziile sunt gratis. Dar dezamăgirile le plătim cu un preț mult prea scump!
- Am învățat că, deși ar putea să mă ferească, Dumnezeu îngăduie să fiu rănit.
- Am învățat că rănile sunt găuri prin care intră lumina. Oamenii „ciuruiți” de Dumnezeu sunt plini de Cer!
- Am învățat că oricâtă durere aș simți, nu trebuie să devin o durere pentru ceilalți.
- Am învățat că acolo unde sunt prăpăstii între oameni nu e eficient să ridici garduri, ci să construiești poduri. Am învățat că orice vârf aș cuceri nu trebuie să mă opresc. Urmează altul și mai înalt.
- Am învățat că Dumnezeu nu alege oamenii desăvârșiți, ci îi desăvârșește pe cei aleși. Știu multe lucruri, multe locuri frumoase.
Dar maximum de frumusețe este Dumnezeu.
Dincolo de El nu mai este nimic.
Știu unde mă voi duce: ACASĂ!
Ce am învățat eu până acum…că mai am multe de învățat!"

Protosinghel Hrisostom Filipescu.

Despre fenomenele apocaliptice din vremea noastră

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

V-aţi cam speriat. Aţi citit Apocalipsa lui Ioan, şi v-a cuprins frica. Vi se pare că acele culmi ale grozăviilor descrise acolo sunt legate tocmai de vremea noastră. Cineva v-a tâlcuit că toţi aceşti înfricoşători balauri şi fiare au venit deja în lume: şi balaurul roşu în chipul socialismului, şi fiara neagră cu zece coarne în chipul masoneriei, şi fiara cu două coarne în chipul ereziilor. Şi toţi aceşti monştri se războiesc împotriva Creştinismului! Chiar şi de-ar fi aşa, fraţilor. Chiar şi dacă în vremea noastră iadul şi-a ridicat toate oştirile împotriva lui Hristos, adevăratul creştin trebuie să privească fără teamă înainte, cu credinţă şi nădejde tare în Cel ce singur este Nebiruit. Nu le-a zis Domnul următorilor Săi atunci când erau doar o mână de oameni în mijlocul uriaşei împărăţii romane: nu te teme, turmă mică, că bine a voit Tatăl vostru să vă dea vouă împărăţia (Luca 12, 32)? Şi aceste cuvinte proroceşti s-au împlinit. Următorii lui Hristos au biruit împărăţia romană şi multe alte împărăţii de pe pământ, cucerind totodată cea mai însemnată împărăţie: împărăţia cerurilor.

Apocalipsa este o carte care, cred eu, are însemnătate prorocească pentru toate generaţiile creştine, până la sfârşitul vremurilor. Ca atare, fiecare generaţie a adaptat înţelesul acestei cărţi la epoca sa – fiindcă în fiecare epocă s-a ridicat împotriva credinţei în Hristos câte un balaur, înarmat cu toate armele pământeşti, cu toate armele luptei împotriva lui Dumnezeu, fiecare balaur s-a ivit, a crescut, a şuierat, a scuipat otravă, dar în cele din urmă a plesnit şi s-a destrămat în cenuşă. Şi Atotputernicul Hristos a rămas totdeauna biruitor asupra fiecărui monstru apocaliptic care a apărut.

Aşa a fost de-a lungul tuturor veacurilor, şi aşa va fi şi în veacul cel de pe urmă, dinaintea Judecăţii lui Dumnezeu. Citiţi cu luare aminte ce spune vizionarul apocaliptic: cum toate fiarele, toţi şerpii şi toţi începătorii minciunii se vor ridica împotriva Mielului lui Dumnezeu, şi cum Mielul lui Dumnezeu îi va birui pe toţi. Aceştia vor face război cu Mielul, şi Mielul îi va birui pe ei, că este Domnul domnilor si Împăratul împăraţilor.


Ce vreţi mai mult decât această chezăşie a biruinţei lui Hristos? Fiindcă Hristos este înfăţişat aici ca Miel. În războaiele pământeşti pentru avere şi stăpânire nu s-a ştiut niciodată dinainte cine va birui, şi totuşi mulţi ostaşi se luptă de amândouă părţile cu vitejie şi cu nădejde - iar noi ducem luptă duhovnicească, căreia i s-a chezăşuit biruinţa dinainte de către însuşi Dumnezeu, şi i s-a prorocit, şi i s-a prevestit, şi i s-a întărit până în ziua de astăzi prin foarte multe biruinţe ale Nebiruitului Hristos asupra tuturor apostolilor minciunii şi organizaţiilor întunericului.

Să fie aceasta cea din urmă? Cine ştie! Fiindcă El a zis: ziua şi ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl Meu. Să fie acesta cel din urmă război pentru Hristos şi împotriva lui Hristos? Măcar de-ar fi! Măcar de-ar fi cel din urmă: tocmai de aceea să ne bucurăm şi să ne veselim! Fiindcă deşi în acest ultim război lupta va fi cea mai crâncenă, şi cununile slavei vor fi cele mai strălucitoare. Cel din urmă război va însemna cea din urmă şi cea mai măreaţă biruinţă a Mielului. Care dintre creştini nu ar dori cu inima să fie părtaş tocmai acestei biruinţe a biruinţelor?

Nu vă temeţi, deci: biruinţa credinţei lui Hristos este chezăşuită mai neîndoielnic decât temeliile lumii. El, după a Sa voie, amână biruinţa cea de pe urmă – poate pentru ca s-o poată vedea, din cer şi de pe pământ, un cât mai mare număr de ochi omeneşti şi să se poată veseli de ea un cât mai mare număr de inimi.

Gheorghita Rogozan

sSoronedtpg9i0f0l5abtg47lm0c9ef9r8 f5i6l4uh3 4121dei13mt1euc  ·