PORTILE CERULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

“Unui calugar pustnic i s-a aratat diavolul intr-o noapte si a inceput sa-i aminteasca pacatele: „Ai facut asta, asta si asta, … aceia, aceia si aceia..., vai si amar de sufletul tau!”. “Numai atata?”, a intrebat pustnicul? “Ba, ai mai facut si multe alte pacate si destule, ca sa ai parte de focul iadului nostru! “Te rog, scrie-mi-le pe o hartie, ca sa nu le uit!”, i-a zis călugărul pustnic. Cand au fost gata, pustnicul a luat hartia de la diavol, a facut peste ea semnul Sfintei Cruci si a scris cuvintele: Pacatele acestea, toate mi-au fost iertate de Dumnezeu Iisus Hristos, in Duhul Sfant prin parintele meu duhovnic in Taina Sfintei Spovedanii! Iar, apoi, cu binecuvantarea duhovnicului, am primit Sfanta Impartasanie, adica, Cinstitul Trup si Scumpul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, si prin aceste doua Sfinte Taine, PACATELE MELE AU FOST ACHITATE, (mi-au fost sterse faradelegile mele si de tot pacatul am fost curatit. Pustnicul, i-a intins hartia diavolului, spunandu-i: „Mi-ai dat nota de plata, poftim aici chitanta!”. Atunci, crapand de furie si de necaz, diavolul indata s-a facut nevazut”.
Bucuria mea, daca acestui pustnic spovedit si impartasit i-a amintit diavolul toate pacatele, atunci ce va fi cu cel care merge la judecata particulara sufletul negru, ca un tuci, catranit??? Osanda vesnica il asteapta si-i va spune Mantuitorul: “Prietene, cum ai intrat aici fara haină de nunta? El insa a tacut. Atunci Imparatul a zis slugilor: Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. Caci multi sunt chemati, dar putini alesi. (Matei 22:12-14). Cine are minte, sa ia aminte! Amin si Aliluia!
                                                                                                                                  Preot Ioan 🛎.

Despre suferintă

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Nu am crezut niciodată că un creştin trebuie să fie scutit de

suferinţă. Căci Domnul nostru Iisus Hristos a sfuerit. Şi am ajuns

să cred că El a pătimit nu pentru a ne feri pe noi de suferinţă, ci

pentru a ne învăţa cum să o suportăm. Căci El ştia că nu există

viaţă fără suferinţă.

                   Boala este o comoară nepreţuită

            Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate. Boala este o comoară

nepreţuită. Îndur-o cu răbdare. Nu cârti şi nu te văita în boala ta.

Cuviosul Marcu scrie că cine se opune întâmplărilor triste luptă fără să

ştie împotriva lui poruncii lui Dumnezeu. Iar cine le rabdă ştie bine de

ce vin şi de unde: din voia Domnului. În spatele tristeţilor nevoite stă

ascunsă mila lui Dumnezeu, care duce la pocăinţă pe oricine se arată

că are răbdare şi îl mântuieşte pe acela de iadul cel veşnic.

         A existat vreodată vreun om mare care, în momentele de mare

durere, nu a avut nevoie şi nu a cerut ajutorul lui Dumnezeu şi a

prietenilor lui. În asemenea clipe - vai - chiar şi mintea celor mai

înţelepţi oameni se întunecă, iar inima se tulbură. Într-o asemenea

împrejurare, Proorocul David a strigat cu durere: Miluieşte-mă,

Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au

tulburat oasele mele; şi sufletul meu s-a tulburat foarte; şi Tu,

Doamne până când (Psalm 6:2-3). Când ne aflăm în furtuna

suferinţelor trebuie să cerem de la Dumnezeu puterea de a primi

şi a suferi cu răbdare toate relele. Nu te mai nelinişti pentru ce va fi

în viitor. Are Domnul grjă! Încearcă numai să respecţi întocmai

poruncile Sale în prezent. Şi nu purta nimănui nici cea mai mică

duşmănie.

GREŞIM ÎNTR-UN LOC, DAR SUNTEM PEDEPSIŢI ÎN

ALT LOC.

                                      Când suferim

Când suferim mult nu trebuie să uităm marea cinste pe care ne-o

face Domnul Iisus Hristos de a împărţi cu El cununa de spini.

■ Suferinţele sunt corabia cu care navigăm spre Patria Cerească.

Drept mângâiere cei bătrâni şi bolnavi, cuprinşi de suferinţe, care nu

se pot duce la Sfânta Liturghie duminica ar trebui să se roage în

tăcere: Doamne, miluieşte!, Dumnezeule, milostiv fii mie,

păcătosului! Domnul îl va auzi. Să rabde bolile fără să cârtească.

Bolile spală sufletul de păcate.

■ Este necesar să fim bolnavi, altfel nu ne vom mântui. Bolile

sunt cadouri din cer.

■ Orice durere te-ar cuprinde, nu învinui pe nimeni din cauza ei,

în afară de tine însuţi şi spune: aceasta mi se întâmplă pentru

păcatele mele.