AM UITAT DE PĂRINTI...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



de Eliana Popa

Într-o lume nebună ce-i reneagă pe sfinți
Mai avem sentimente pentru bieții părinți ?
Mai putem a iubi ,când ni-i gândul la bani
Și pe bieții bătrâni,ninși de doruri și ani ?

Ei așteaptă cuminți privind triști către zări,
Cu speranța-nflorind când mai vin sărbători..
Fiii lor vor veni ?,,Dă-le, Doamne ,un gând!"
Zic adesea bătrânii ,poza lor sărutând !

Plâng bătrânii tăcuți ,noi mai rău ne-mpietrim,
Plâng cu neamul întreg într-un vechi țindirim..
Printre ierburi înalte ce-au crescut pe cărări
Mai aprinde-o bătrână ,pe la cruci, lumânări !

Într-o lume sclipind printre falsuri grotești
Vatra lor sfântă e tărâm de povești !
Am uitat de părinți și de curtea cu nuci,
Ce-și revarsă frunzișul peste gard de uluci !

Încă merge bunica cu prescura-n ștergar
Să mai ducă pomelnic pân' la Sfântul Altar !
Acolo-i e ruga ce-o înalță spre sfinți
Sunt viii ei dragi și cei adormiti !

Acolo pe-o foaie....în rândul cu viii
Își scrie ,plângând ,bătrâna copiii,
Nepoții născuți într-o țară departe
Nu-i știe ,bătrâna ! Și dorul o arde !

Noi fost-am făcuți din dor și din lacrimi
Și fost-am sădiți in aceste meleaguri
Cu doina în suflet și Crucea in spate
Să-nvingem durerea călcând peste moarte!

Finicul vesniciei sau Bucuria Vesnica

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, desi Iisus Hristos, este Dumnezeu adevarat, El a fost si Om adevarat. Ca Om adevarat El a avut doua prerogative sau privilegii fata de restul oamenilor: 1. Nasterea supranaturala. 2. Impecabilitatea sau neputinta de a pacatui. In timp ce Dumnezeu este Cel Preasfant, Cel Preacurat si Cel Preanevinovat, noi oamenii, suntem un amestec de CER si PAMANT (adica, suflet nemuritor si trup muritor). Toti suntem pacatosi, si totusi am fost creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Chipul il avem deja, iar la asemanare trebuie sa ajungem prin lupta duhovniceasca pentru desavarsire, atat cat poate fiecare sa ajunga, pentru ca, DESAVARSIREA NU ARE CAPAT, CI ESTE NESFARSITA. Prin trup suntem in legatura cu lumea, iar prin suflet, suntem in legatura cu Dumnezeu.
A doua zi dupa invierea lui Lazar, la intrarea in Ierusalim, Mantuitorul Iisus Hristos, a fost intampinat de o multime mare de oameni, cu ramuri de FINIC in maini si care strigau: “Osana Fiului lui David, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului!” (Matei 21:9).
Ramurile de Finic erau simbolul bucuriei lor sufletesti. Dar, se mai intalneste inca o data termenul de Finic in Apocalipsa, cand Sfantul Ioan Evanghelistul, vede multimea multa, pe care nimeni nu putea s-o numere, in vestminte albe si in maini cu ramuri de FINIC. Aici este vorba de “FINICUL VESNICIEI”, adica, BUCURIA VESNICA A MANTUIRII sufletelor celor care sunt scrise in CARTEA VIETII.
Asadar, ma rog lui Dumnezeu, sa faci si tu parte din multimea aceea in vesminte albe (suflet curat, de toate pacatele fiind iertat), in LUMINA CEA NEINSERATA A LUI DUMNEZEU, avand in mana “FINICUL VESNICIEI”. Amin si Aliluia!
                                                                                                                Preot Ioan 🛎.