vineri, 26 iulie 2019

POVESTEA CELOR ZECE GALBENI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


de Preot Sorin Croitoru

Povestea mea-i adevărată
Deși, din zel cărturăresc,
De clasicul "A fost odată.."
N-am vrut nici eu să mă lipsesc.

A fost odată - prin urmare -
În vastul spațiu bizantin
Un om cu-o avuție mare
Și-o viață plină de venin..

Era un om dintre aceia
Numiți de noi "afurisiți",
Mă rog, ați înțeles ideea,
Căci îi cunoașteți pe zgârciți..

Nimic nu îl făcea să râdă,
Surâs pe față nu-i vedeai..
Avea o față veșnic hâdă,
Pe care ura i-o citeai..

Din curtea lui mulți câini de rasă
Rânjeau mereu spre trecători,
Păzind acea spurcată casă
Ce parcă îți dădea fiori..

Iar lângă vasta proprietate
A omului celui bogat,
În niște hrube dărâmate
Trăiau cei mai săraci din sat.

Era familia lui Anghel,
Cizmarul cel de toți iubit,
Un om mai blând ca un arhanghel,
Curat la suflet și smerit.

În casa lui -să-i spunem "casă,
Deși era un mic bordei -
În fiecare zi la masă
Vedeai vreo zece puradei.

Da, casă grea avea creștinul..
Să saturi zece guri de prunci,
Să-mparți în doișpe părți puținul,
E greu și-acum, era și-atunci..

Nu, nu-i greșită socoteala,
Căci văd că încă numărați.
A voastră cred că e greșeala:
De mama pruncilor uitați?

Deci Anghel, reparând sandale,
Sau cum s-or fi chemat pe-atunci,
Cânta mereu - și nu de jale -
Și-l ajutau cei zece prunci.

Cântau un fel de operetă,
Dar cu subiect religios,
O muzică deloc discretă,
Spre slava Domnului Hristos.

Iar trecătorii de pe stradă
Cu mare drag îi ascultau,
Căci nici n-ar fi putut să-i vadă,
De câte bălării creșteau..

Și dacă auzea tot satul
Cântarea despre Dumnezeu,
Se înțelege că bogatul
O auzea și el mereu..

Răutăcios fiind din fire,
Zavistnic, acru, cărpănos,
Bolnav de-o mare nesimțire,
Dușman pe față-al lui Hristos,

Bogatul într-o zi cu soare,
Își cheamă omul mai fidel
Și-ntreabă ce părere are
Și ce îl sfătuiește el,

Cam ce ar trebui să facă
Să-nchidă gura la vecin,
Să-l facă-n veci de veci să tacă,
Iar el să scape de suspin..

"Nu l-ai văzut, nesuferitul?..
Nu are după ce să bea,
Dar behăie ca nesimțitul,
Râzându-și de averea mea.

Să-l faci cumva - strigă cu ură -
Să nu mai cânte el curând,
Iar râsul cel fără măsură
Să nu i-l mai aud nicicând"!

Răspunse sluga cea bătrână,
Mai rea decât stăpânul ei:
"În mai puțin de-o săptămână
Te scap, stăpâne, eu de ei,

Dar am nevoie de la tine
De zece galbeni aurii,
Și.. ai încredere în mine,
Că n-o să-i mai auzi, să știi"!

Și-i numără boierul zece,
Plus încă zece pentru el
Și îl lăsă apoi să plece
Pe iconomul cel mișel..

În miez de noapte sarsailă
- La slugă mă refer și-acum -
Se strecură ca o reptilă
Prin gardul ce dădea spre drum,

Ajunse la bordeiu-n care
Dormea cizmarul nostru drag
Și, cu o singură mișcare,
Îi puse galbenii pe prag.

A doua zi de dimineață,
Ieșind cu toții din bordei,
Voioși, senini și plini de viață,
Dădură și de galbeni ei..

Puteți vedea cu ochii minții
Ce bucurie, ce fiori
Simțit-au pruncii și părinții,
Găsind bănuții gălbiori?..

Să știți că mare era suma,
Și mai ales la cei săraci..
Ca milioanele de-acuma:
Nici într-o viață nu le faci..

Acum cu toții începură
Să sară fericiți în sus
Și imne le ieșeau din gură
Spre slava Domnului Iisus.

Și totuși Anghel, dintr-odată
La față galben deveni
Și mult-gălăgioasa ceată
Din hărmălaie o opri:

"Să faceți liniște cu toții,
Căci dacă alții vor afla,
O să ne strige: hoții, hoții,
Și-n închisoare ne-or băga"!

Cizmarul nostru-avea dreptate,
El nu se înșela defel.
Și-n ziua noastră, din păcate,
S-ar întâmpla exact la fel!

Căci dacă toți te știu pe tine
C-ai fost mereu un sărăntoc,
Și pac, viluțe cu piscine,
Și pac, mașini frumoase foc,

Comunitatea înțelege
Că ori te-ai apucat să furi,
Ori, dând o oarecare lege,
Te-ai apucat să vinzi păduri,

Sau flota cea din largul mării,
Platforme de extras țiței,
Ori poate sfânta glie-a țării,
Că altfel bani, de un' să iei?..

Așa stătea cu Anghel treaba,
El, omul cel sărac din sat,
Își potolise iute graba
De a se arăta bogat..

Cu o purtare, deci, discretă,
Ca să nu dea de bănuit,
A renunțat la operetă,
Iar cei mai mici la chiuit.

Și se trezea în miez de noapte
Cizmarul Anghel deseori
Și murmura ciudate șoapte,
Cuprins de niște reci fiori..

"O fi la locul ei averea?..
Nu știu, mă duc să controlez..
De frică mi se umflă fierea,
Sunt hoți la ușă, sau visez?.."

Iar când, răpus de oboseală,
Săracul Anghel adormea,
Dorința de căpătuială
Mai rău în somn îl chinuia!

Mirajul bogăției care
Fugise pân' atunci de el
Îl împingea la tulburare
Și la coșmare fel de fel..

Acum bogat precum sultanul,
Acum sărac - în vis - era..
Acum avea pe mână banul,
Acum toți banii și-i pierdea!

Iar ziua meșterea la piele
Mereu nervos și încruntat,
Mereu cuprins de gânduri rele,
Mereu atât de agitat..

De săptămâni întregi cizmarul
Nu mai râdea, nu mai cânta,
De parcă își pierduse harul
Și-un duh acum îl stăpânea..

Se înțelege că vecinul
- Vorbesc din nou despre boier-
Pierduse între timp suspinul
Și-acum plutea voios spre cer!

"N-aș fi crezut că iconomul
- Vorbea bogatu-n sinea sa -
Cunoaște-atât de bine omul
Și chiar va reuși ceva..

Cu zece galbeni, numai zece,
Pe Anghel l-a înnebunit
Și viața nu și-o mai petrece
Ca omul cel mai fericit!"

Ce viclenie diavolească..
A preferat acest boier
Pe omul bun să-l prăbușească,
În loc să urce el spre Cer!..

Așa fac mulți, în loc să urce
Spre bunul lor Mântuitor,
Nu fac decât să îi încurce
Pe alții în suirea lor!

Dar să vedeți întorsătura
Luată de povestea mea..
Voi continuați-vă lectura,
Căci nu mai este mult din ea.

Începe Anghel cu mâhnire
Să își deteste viața sa:
Nemernica "îmbogățire"
Furase zâmbetul din ea!

Atâtea clipe minunate
Acum în minte-i reveneau..
Sub pleoapele încercănate
Amare lacrimi se iveau..

"Dar ce-mi lipsise înainte?..
Chiar de am fost săraci mereu,
Atoputernicul Părinte,
Preamilostivul Dumnezeu,

În nesfârșita-I bunătate
Nu ne-a lăsat nicum orfani,
Ci ni le-a dat la timp pe toate,
Ca celor care-s plini de bani..

Dar am trăit o fericire
Pe care azi n-o mai avem,
Căci am schimbat a Lui iubire
Cu galbenii găsiți, mă tem"..

Privește Anghel avuția:
"Din vina voastră, ochi de drac,
Eu nu mai știu ce-i bucuria,
Dar azi o să vă vin de hac"!

Acea fărâmă de tezaur
Care-l vrăjise într-atât,
Cei zece gălbiori de aur,
Acum erau priviți urât..

Sub chipul lucrului în sine
Se-ascunde un miraj mereu
Prin care cel ce îl deține
Îl vede ca pe-un dumnezeu;

Asupra lui își varsă zelul
Și toată energia lui,
De multe ori devine țelul,
Sau scopul vieții omului..

Aici se-ascunde rătăcirea,
De stăm puțin și ne gândim:
Că noi ne prăpădim cu firea,
În loc ca doar să stăpânim,

Iar unde trebuie-adorare
- În fața Domnului Hristos -
Ne comportăm cu nepăsare
Și nu plecăm genunchii jos!

Cizmarul banii îi adună
Și-i învelește-ntr-o basma
Pe toți cei zece împreună,
Apoi își zice-n mintea sa:

"Să-i duc la râu să-i dau pe apă,
Ori să-i îngrop pe undeva..
Ba nu, căci dacă știu de groapă,
Mă voi gândi mereu la ea..

Sau aș putea comoara asta
S-o dăruiesc la vreun sărac..
Ba nu! Să-i vină-apoi năpasta,
Vrăjit de ochii cei de drac?..

Îi dau în curte la vecinul,
Că el e putred de bogat..
Și-așa am terminat cu chinul
Și nici nu am făcut păcat"!

A doua zi de dimineață
Se-aude-n curte la cizmar
O gălăgie ca la piață,
Ba și cântări răsună iar!..

Sunt fericiți ca înainte
Și pot să cânte cât or vrea
Căci Anghel, bunul lor părinte,
S-a-ntors la viața ce-o avea,

Zicând iubitelor odoare:
"Cântați, copiii mei frumoși,
Căci orice zi e-o sărbătoare,
De suntem vii și sănătoși!

Adevărata fericire
O dă preabunul Dumnezeu
În nesfârșita Sa iubire..
Doar celor ce-L slăvesc mereu"!

Povestea mea aceasta este
Și are tâlcurile ei.
Poți să o iei ca pe-o poveste,
Sau ca pe-o predică, de vrei..

Comentarii

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO