marți, 14 ianuarie 2014

DE TOATE PENTRU TOTI: Din cugetările lui Petre Ţuţea

                                 

                                                  ŞTIINŢĂ ŞI RELIGIE
1. Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul, ci să primească adevărul.

2. Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.

3. Acum, mai la bătrâneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr.

4. O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare aşa, dihor.

5. Eu când discut cu un ateu e ca şi cum aş discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nicio legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nicio legătură. Credinciosul creştin e viu.

6. Ateii şi materialiştii ne deosebesc de animale prin faptul că nu avem coadă.

7. Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.

8. Eu nu detest burghezia. Eu m-am lămurit că un om care vrea să fie bogat nu este un păcătos. Spunea odată un preot bătrân: Circulă o zicală că banul e ochiul dracului. Eu nu-l concep ca ochiul dracului, eu îl concep ca pe o scară dublă. Dacă-l posezi, indiferent în ce cantităţi, şi te mişti în sus binefăcător pe scară, nu mai e ochiul dracului. Iar dacă cobori, atunci te duci cu el în infern, prin vicii, prin lăcomie şi prin toate imperfecţiile legate de orgoliu şi de pofta de stăpân.

9. Nu pot evita neplăcerile bătrâneţii şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu că m-a ţinut până aproape la nouăzeci de ani. Însă bătrânii au o supapă foarte înţeleaptă: au dreptul la neruşinare. O neruşinare nelimitată. Când mă gândesc la suferinţele bătrâneţii, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morţii. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

10. Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoţi Biblia din Europa, atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare şi consolatoare pe continent - suverană - e Biblia.

11. Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate.

12. Luther, cât e el de eretic şi de zevzec, a spus două lucruri extraordinare: că creaţia autonomă e o cocotă şi că nu există adevăr în afară de Biblie. Mie mi-a trebuit o viaţă întreagă ca să aflu asta. El nu era aşa bătrân când a dibăcit chestia asta, că era călugăr augustin... Mie mi-a trebuit o viaţă ca să mă conving că în afară de Biblie nu e niciun adevăr.

13. Shakespeare, pe lângă Biblie, - eu demonstrez asta şi la Sorbona - e scriitor din Găeşti.

14. În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spaţiul sacru, în aşa fel încât şi vecinătăţile devin sacre în prezenţa lui.

15. Ştii unde poţi căpăta definiţia omului? - te întreb. În templu. În biserică. Acolo eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea şi omul.

16. În biserică afli că exişti.

17. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!

18. În afară de cărţi nu trăiesc decât dobitoacele şi sfinţii: unele pentru că n-au raţiune, ceilalţi pentru că o au într-o prea mare măsură ca să mai aibă nevoie de mijloace auxiliare de conştiinţă.

19. Platon are un demiurg care nu e creator, ci doar un meseriaş de geniu, fiindcă materia îi premerge. Prima idee de creaţie reală, au adus-o în istorie creştinii.

20. De creat doar zeul crează, iar omul imită. Eu când citesc cuvântul creaţie - literară, muzicală, filozofică – leşin de râs. Omul nu face altceva decât să reflecte în litere, în muzică sau în filozofie petece de transcendenţă.

21. Cum să fie creatura creator? ''Hai tată, să-ţi arăt moşia pe care ţi-am făcut-o când nu eram în viaţă...'' Păi cum să fie creatura creator?

22. Omul e un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal. Şi uneori nimereşte, alteori, nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi succesiunea fenomenului din el sunt creştinii. Creştinismul nu poate fi identificat cu niciun sistem filosofic, monist, dualist, sau pluralist. Creştinismul este pur şi simplu. Despre creştinism, Bergson spune că noi îl respirăm. Are materialitatea aerului. Seamănă cu aerul. Noi suntem creştini fără să vrem. Şi când suntem atei suntem creştini: că respirăm creştinismul cum respirăm aerul.

23. Creştinismul nu e ideologie, că atunci se aseamănă cu marxismul. Religia e expresia unui mister trăit, or ideologia e ceva construit.

24. A fi creştin înseamnă a coborî Absolutul la nivel cotidian. Numai sfinţii sunt creştini absoluţi. Altminteri, creştinismul, gândit real, e inaplicabil tocmai pentru că e absolut.

25. Suveran faţă de natură, supus Divinităţii, nemuritor şi liber prin depăşirea extramundană a condiţiei sale - acesta este omul creştin.

26. Nimic nu poate înlocui creştinismul; nici toată cultura antică precreştină. Eu sunt de părere că apogeul Europei nu e la Atena, ci în Evul Mediu, când Dumnezeu umbla din casă în casă. Eu definesc strălucirea epocilor istorice în funcţie de geniul religios al epocii, nu în funcţie de isprăvi politice.

27. Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

28. Dacă nu cunoşti revelat - prin graţie divină - sau inspirat, nu cunoşti nimic. De pildă, povestea cu mărul lui Newton, care a căzut. Nu ştiu unde am citit eu stupiditatea asta: ''Il tomba dans une méditation profonde qui l’a conduit jusqu’a la loi de la gravitation universelle''. Şi eu spun: dacă Newton gândea până la Judecata de Apoi, nu descoperea nimic! Dar el a fost mult mai înţelept. Când a fost întrebat cum a descoperit gravitaţia, a zis: Am fost inspirat. Păi scrie pe măr, sau scrie undeva în natură '' legea gravitaţiei''? Fenomenele lumii interioare şi ale lumii exterioare tac. Iar omul autonom şi orgolios cred că explorează lumea interioară şi exterioară cu jocul lui de ipoteze şi că descoperă ceea ce vrea el. El caută; dar eu spun că el caută, nu că află. Sau dacă află, trebuie să fie ca Newton, inspirat.

29. Bergson e mai cuviincios ca Aristotel şi zice că democraţia e singurul sistem compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, dar are un viciu incurabil: n-are criterii de selecţiune a valorilor. Deci democraţia e sistemul social în care face fiecare ce vrea şi-n care numărul înlocuieşte calitatea... Triumful cantităţii împotriva calităţii. Bergson a fost acuzat în micul dicţionar filozofic al lui Stalin că e fascist.

30. Fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democraţiei de a asigura selec iunea naturală a valorilor. Democraţii gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e părerea mea despre democraţie.

31. Eu cred că omul e făcut de Dumnezeu şi cred că Dumnezeu n-a instalat niciun drac în el. Nu pot să spun că Dumnezeu a făcut un om purtător de drac. Dacă omul e făptura lui Dumnezeu, dracul intră ocolit acolo, nu intră cu voia Lui.

32. Un filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existenţa lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistenţa lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? - Dumnezeu îi spune: Eu sunt cel ce sunt .

33. În faţa lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

34. Binele şi răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu faţă de oameni.

35. Cărui bărbat nu-i plac femeile? În primul rând le iubeşti pentru farmecul lor, şi în al doilea rând le iubeşti pentru că fac oameni. 36. Eu încerc o experienţă: încerc să mă deparazitez de filosofie, de păducherniţa metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, deşi face filozofie. Un prieten de-al meu zice: te deparazitezi, dar foloseşti sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren, nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

37. În Evul Mediu s-a formulat de către filozofii şireţi teoria adevărului dublu: secundum fidem - adevărul după credinţă şi secundum rationem - adevărul după raţiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească până îi ia dracul... Că poţi, în filozofie, să rătăceşti până devii năuc. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au niciun adevăr.

38. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

39. Francmasoneria doreşte puterea cu lozinci democrate. Nu sunt religioşi, au o singură religie: propria lor doctrină. Pe duşmani îi anulează social. Au o structură supranaţională, deci sunt antinaturali. Toţi cei care aspiră la unitatea speciei om anulează principiul competiţiei între popoare; anulează însuşi principiul civilizaţiei moderne, născută prin luptă.

40. Geniul e relief, noutate, invenţie, creare de epocă şi stil. Nu e neapărat un înţelept, ci un suprainteligent. Geniile sunt originale, în măsura în care originalitatea e posibilă. În fond, maxima mea a fost aceasta: Dumnezeu este creator, iar omul imitator. Prin încercarea de a imita mereu Divinitatea, prin proximitatea faţă de divin, geniul e mai apropiat de cer; dar nu sunt în măsura în care e apropiat sfântul.

41. În faţa lui Dumnezeu nu există genii, Dumezeu lucrând nu cu genii, ci cu oameni.

42. Dumnezeu a făcut lumea şi pe om; şi cu om a încoronat creaţia sa. Şi l-a însărcinat să cunoască lucrurile. De-acolo vine denumirea lor. - Originea primordială a capacităţii de a determina numele lucrurilor, care este o operaţie logică; originea mistică a gândirii logice.

43. Apariţia unui mare gânditor e pentru creier ca o baie pentru un om care a muncit, a asudat, s-a murdărit şi se spală. Gândirea este o ''spălare'' a creierului. Asta mă face câteodată să cred că gândirea nu e din creier şi că acest creier e numai un sediu... De ce gândirea nu e produsă de creier, care e numai un sediu? Fiindcă n-o produc toate creierele. Dacă inteligenţa ar fi produsul creierului, atunci între Goethe şi nea Ghiţă n-ar mai fi nicio diferenţă.

44. Am auzit odată un profesor de la Politehnică; am avut impresia că asist la un balet de urşi. Dacă într-un salon, într-un colţ, unul fumează şi tace, ăla e inginer... Inginerul e practic, savantul nu e practic. Când i s-a spus lui Max Planck, creatorul fizicii cuantice, că s-a mai găsit o aplicaţie, el a spus: care e, mă? Uite care... - Ca să vezi, nici nu m-am gândit!

45. Inteligenţa, oricât de mare nu e suficientă pentru a te curăţa de prejudecăţi. Cu cât inteligenţa e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, pentru că ai apărat s-o justifici.

46. Întrebat fiind cum înţelege gândirea, în formă pură sau în exemple, Nae Ionescu a răspuns: exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru ca ideile să fie sesizate senzorial şi de proşti.

47. Nu ştiu de ce gluma asta de-a face istorie se practică atât de mult. Dacă ai cultul istoriei, ai cultul apariţiei şi dispariţiei; e consolator acest joc? Istorismul, adică perspectiva istorică asupra vieţii şi lumii, a dus în cimitir. Ne înecăm în istorie. Pentru că istoria nu te învaţă numai să faci ceva, ca popor; cu istoria tot ce însemnezi în interiorul unui popor devine discutabil prin faptul că nu poţi, la infinit, să lucrezi la facerea ta, ci dispari şi apare altcineva care, chiar dacă nu te înlocuieşte, te prelucrează. Şi dacă nu poţi ieşi din devenire, nu poţi scăpa de tristeţe; tristeţea metafizică e fructul devenirii. Sunt proşti istoricizanţi care se consolează prin devenire. Devenim mai civilizaţi, nu? Sau mai culţi... Adică murim ca şi caprele, numai că e mare lucru că există Kant, Descartes, există Newton, mă rog, atâţia mari creatori de cultură, şi există şi făuritorul de religie, Hristos - dar nu ne interesează!

48. Istoria e întemeiată pe istoria dintre Eva şi dracul. Aşa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnaţie. Iar la apariţia lui Hristos, atunci s-au suprapus teandric omul divinizat şi divinitatea om şi istoria a fost anulată. Cioran are o afirmaţie extraordinară: Istoric este tot ceea ce este supraistoric. Creştinismul a punctat supraistoric, deşi a apărut în istorie.

49. Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilităţii: termodinamica şi istoria.

50. Nu e om, Kant. N-a reuşit să fie om cu toată stabilitatea lui. Iar badea Gheorghe, care se sincronizează cu clopotele de la biserică, e laureat al premiului Nobel pe lângă Kant.

51. Legionarismul era în înseşi ideile epocii, dar legionarismul nu putea să iasă câştigător deoarece avea la bază o eroare – naţionalismul absolut, care este impracticabil. De la excesul de naţionalism li s-a tras sfârşitul legionarilor.

52. La comunişti, dacă nu eşti cu ei - sau nu mai eşti cu ei - înseamnă că eşti legionar. De ce acest ''sindrom legionar'' la bolşevici mă întrebaţi? Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut în dicţionar la litera G cuvântul glumă şi când îi prindea pe comunişti era vai de cozonacul lor. Dar de fapt, nici comuniştii nu ştiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii.

53. Nu se poate spune că mişcarea legionară n-a fost puternică! N-a avut rezultate pozitive fiindcă extremismele sunt greu suportabile. Nici fascismul italian n-a durat, nici naţional-socialismul german n-a durat şi erau similare cu mişcarea legionară. Deosebirea dintre ele şi mişcare este aspectul religios al mişcării legionare. Nici fascismul şi nici naţional-socialismul n-aveau caracter religios. Hitler era cu mituri germanice, Mussolini era ateu. Într-o întrunire se spune, Mussolini s-a uitat la ceas şi a zis: Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca în câteva minute să mă trăsnească dacă există! Şi apoi s-a uitat la ceas. Au trecut minutele şi a demonstrat că Dumnezeu nu există.

54. Unde e omul, în imanenţă, absolut liber? Într-o bisericuţă din lemn din Maramureş, unde sacerdotul creştin vorbeşte de mistere, de taine, şi se lasă învăluit de ele ca şi credincioşii.

55. Omul e liber şi eliberat numai în templul creştin, acolo, în ritual, când se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă şi pe sacerdot, şi pe credincioşi. Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuieşti infinitul şi autonomia gândirii cu credinţa în Dumnezeul creştin: ''Robeşte-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio Christi)

56. Libertatea eu o asemăn cu o frânghie agăţată de undeva, de sus. Te poţi urca pe ea la cer, participând la actul mântuirii tale creştine, sau poţi să cobori în întuneric. Bipolaritatea libertăţii. După creştini, libertatea este vehicolul cu care poţi să cobori în întuneric, dacă eşti vicios. Infractorii sunt primitivii actuali, pentru că ei nu sunt adaptabili la morala zilnică şi o calcă fiind liberi. Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor săi. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să îşi chinuie semenii. Oricum suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate până la nivelul puşcăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie.

57. Liberatea omului e partea divină din el.

58. Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.

59. Luciditatea este o limpezire a spiritului nimicitoare. Când eşti lucid eşti în faţa cimitirului. A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale. Luciditatea este o categorie dizolvantă. În măsura în care Dumnezeu trebuie primit, şi nu înţeles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.

60. Mă întreba Marin Preda cum era cu macedoromânii şi i-am zis: domnule Preda, macedoromânii nu sunt români, sunt super-români, români absoluţi. Atât de năpăstuiţi şi goniţi, au instinct naţional de fiară bătută. Iar eu şi dumneata pe lângă ei, avem forţă domestică de rate. Măcăim. Am stat cu macedoromâni în temniţă. Îi băteau până îi omorau, dar nu declarau nimic. Au o bărbăţie perfectă.

61. A şi la scară umană, poate fi folositor - dar în niciun caz mântuitor.

62. E mai mântuitoare o rugăciune într-o biserică din Găieşti decât Platon.

63. Ideea morţii absolute stă la baza smintelii moderne.

64. Heidegger spune aşa: ca să ieşi din anonimat, trebuie să trăieşti neliniştea perspectivei neantului zilnic. El te îndeamnă, Heidegger, să trăieşti murind absolut în fiecare zi!

65. Moartea mă determină să fiu esenţial. M-a impresionat foarte mult sunetul pământului căzând pe coşciugul lui Nae Ionescu.

66. Morţii antici nu sunt deloc frumoşi. Numai morţii creştini sunt. Am găsit totuşi la Homer un mort de toată frumuseţea: Pentensileea, regina amazoanelor, omorâtă de Ahile. Şi plânge Ahile că a omorât frumuseţea asta de femeie... Şi - atunci Tersit - vocea poporului muncitor - se apucă să insulte cadavrul Pentensileei. Ahile îi dă un pumn şi-l omoară - pe poporul muncitor - că-i obraznic şi că insultă cadavrul ăleia. Aici am văzut aşadar o frumuseţe, deşi în principiu, morţii antici nu sunt frumoşi. Creştinii sunt cei care au introdus masca frumoasă a mortului.

67. Cine slujeşte lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.

68. Omul e guvernat pe pământ de două morale: de morala dogmelor, care e creştină şi eternă, adică absolută, şi de morala normelor, care, ca morala laică, e construită pe puţinătatea şi imperfecţiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă de morala absolută şi ea arată că omul se mişcă asimptotic la perfecţiune, pe care n-o poate atinge niciodată.

69. Morala în sine, autonomă, e mai primejdioasă pentru religie decât ateismul. Ştiinţa moravurilor, ca teoretizare a moralei laice, este din punctul de vedere al Absolutului religios egală cu zero. Seamănă cu Mersul trenurilor, după părerea mea. Poţi s-o schimbi, ca pe tren, la care staţie vrei. Omul autonom nu e capabil să creeze o ordine morală. O primeşte de sus, sau nu o primeşte deloc. Cum e posibilă morala publică? Prin înstăpânirea absolută a moralei religioase creştine. Dogmele creştine trebuie să poruncească normele morale, care, fără ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decât prin obiect. Morala publică într-un stat creştin trebuie să stea sub imperiul certitudinii dogmelor creştine reflectate imperfect de omul mărginit. Dacă nu situăm Biserica deasupra statului, ne aflăm în treabă şi face fiecare ce vrea.

70. Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecăţi. Cei care fac silogisme sunt faţă de adevăr, cum sunt curcile alea care se încurcă printre popice.

71. Napoleon face adevărata istorie a Revoluţiei franceze. Un om care a refăcut ordinea naturală, punând parul pe haimanalele de pe uliţă. Când a fost întrebat cum îşi explică intrarea armatelor sale în ţările de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Franţei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a răspuns: N-au intrat armatele Franţei, ci ideile revoluţionare de pe drapel! Începuse o nouă filozofie a istoriei, cu Napoleon.

72. Fără nemurire şi mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...

73. Omul a depăşit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu pemanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.

74. Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător. Când, unde şi în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur şi nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal raţional care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.

75. Renaşterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creştin. Autonomizarea puterii omului este în sine demonică. Părerea mea este că omul este cel mai semnificativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.

76. Autonomia spirituală a omului este iluzorie şi ea se mişcă perpetuu între Dumnezeu şi dracul. Fără credinţă şi Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, şi muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor. Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescoţându-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie - ştiinţă, oricât de savantă, nescoţând omul decât aparent din regnul animal. Nicio consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar şi dispar în mod absurd din natură.

77. Scara valorilor umane conţine: sfântul, eroul, geniul şi omul obişnuit - dincolo de aceştia situându-se infractorul. Sfântul, eroul şi geniul sunt fără voia societăţii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ţi contestă dreptul la existenţă dacă eşti om obişnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfânt, erou şi geniu. Oamenii sunt egali în faţa legii, adică trebuie respectaţi ca atare, dar nu confundaţi, nu făcuţi identici, că e o gogoaşă... Nimeni nu-ţi contestă dreptul la o viaţă normală dacă porţi masca de om. Numai că dacă eşti mediocru, nu trebuie să te instalezi în vârf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotaţi. Sfântul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcând istorie şi nedepăşind sfera laicului. Eroul este admirat – aşa cum este şi geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp şi în spaţiu.

78. Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sunt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; ştiinţific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluţionistă a ştiinţei.

79. Umanitatea o iubeşti lesne. Pe om mai greu.

80. Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se dărui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-ţi mai aparţine.

81. Eu am afirmat odată într-un salon, că Platon este mişcarea spiritului înlăuntru eternităţii. Când gîndim, toţi suntem platonicieni. Dacă eu încerc să gândesc universul, trebuie să mut Biblia în universul îngheţat al ideilor platonice. Asta înseamnă meditaţia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în faţa esenţelor.

82. Faţă de măreţia lui Hristos, Platon e un personaj mărunţel şi cuviincios. Pe Platon poţi să-l scuturi şi constaţi că arhetipurile lui sunt filozofice, dar dacă muţi arhetipurile acestea în religia lui Hristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru că la el divinitatea e un simplu ''demiurg'', ceea ce în greceşte înseamnă ''meseriaş''.

83. Am dorit dintotdeauna să fac o teză de doctorat cu tema Aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.

84. La întrebările fundamentale ''de ce?'' Şi ''în ce scop?'' aporetica rurală românească răspunde: ''d-aia''. A venit odată un franţuz la noi, cu nişte maşini, iar una nu funcţiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge şi aşa! Trebuie să scăpăm de acest ''mege şi aşa''; că ''merge şi aşa'' înseamnă că merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricând şi nu orice.

85. La puşcărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.

86. Cum văd participarea românilor de acum la mântuirea lor? - Simplu. Ducîndu-se la biserică. Şi folosind ştiinţa ca peria de dinţi. Tot ce spune ştiinţa să nu-i lase cu gura căscată şi tot ce spune un popă de la Cucuieţii din Deal să considere adevăr ritualic.

87. Am făcut o mărturisire într-o curte cu şase sute de inşi, în închisoarea de la Aiud. Fraţilor, am zis, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste poporului român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el! 88. Protestantismul est o religie coborâtă la rangul de morală pentru grădiniţa de copii.

89. Pudoarea creştină e atât de pură, încât carnea eroticului creştin, capătă pecetea spiritului, ceea ce până la creştini n-a realizat nimeni.

90. Eu cred că războiul nu e făcut de oameni; e mult prea serios. Îl face Dumezeu. Cum ne dă şi cutremure, ne dă şi război.

91. Cei mai crânceni şi mai străluciţi soldaţi sunt cei ai popoarelor religioase. Când mori sub drapel, te gândeşti că te duci la strămoşi. Dar o armată care face asta e ca aceea a lui Wilhelm al II-lea, în care fiecare soldat avea o cruce la gât pe care scria Gott mit uns.

92. Prima funcţie a unei religii reale este consolatoare, fiidcă religie am lătra precum câinii. Ne naştem, trăim, ne îmbolnăvim, îmbătrânim şi murim. Şi întreg peisajul speciei om culminează în cimitir. Destinul uman nu e o invitaţie la fericirea de-a trăi. Singurul mod de-a evita neliniştea metafizică a cimitirelor este religia. Cu religia intri în cimitir în plimbare. Cu filozofia intri în cimitir - cum a intrat prietenul meu Cioran - prin disperare.

93. Cine n-a putut fi înlocuită? Religia! Iar filozofia care speculează autonom, face onanie mintală. Şi dacă vrea să scoată, să extragă esenţe din ştiinţele naturii, e parazit. Atât! Nu îndrăzneşti să spui despre religie, teologal vorbind, - dacă eşti cinstit - că a fost înlocuită de filozofie sau de ştiinţă. Un creştin îşi spune că advărul se defineşte prin jocul celor două lumi: cea de aici o oglindeşte imperfect pe cea de dincolo. Spune contra dacă poţi!

94. Religia este principiul uniformizator al speciei umane şi este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.

95. Religia transformă poporul într-o masă de oameni culţi.

96. Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet şi a rămas religios şi un ţăran analfabet nu există nicio diferentă.

97. Nivelul meu intelectual, chiar dacă sunt savant, nu depăşeşte nivelul unui popă obscur din Bărăgan. Pentru că preotul ăla, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatră, stă de vorbă cu absolutul.

98. Ştiinţa se mişcă asimptotic la absolut. Arta se mişcă asimptotic la absolut. Ştiinţa este sediul folosului şi arta este sediul plăcerii.

99. Religia este sediul adevărului transcendent în esenţă şi unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situează peste ultimele speculaţii teoretice ale ştiinţei, prin adevărul absolut unic, care e Dumnezeu. Să vină un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o să-mi spună el? O babă care cade în faţa icoanei Domnului străbătută de absolut e om, şi ăla e dihor laureat.

100. În Ispita de pe munte - retro satana - Iisus spune: ''Împărăţia mea nu e din lumea aceasta''. Asta-i nemaiauzit! Du-te în împărăţia Lui cu trenul sau cu racheta dacă poţi. Nu poţi! Înotăm în Univers ca mormolocii, şi lumea lui Hristos se situează transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.

101. Revoluţia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat după facerea lumii; doar dacă te situezi în afara ei şi creezi o lume nouă. Revoluţia nu adaugă nimic Ideilor lui Platon.

102. Revoluţia franceză n-a fost o revoluţie, nici revoluţia rusă n-a fost o revoluţie. Nu există revoluţii, ci doar tehnici insurecţionale în bătălia pentru putere (Curzio Malaparte). Dacă e o ''restructurare'' a omului, aceasta s-a întîmplat o singură dată în timp, la apariţia lui Hristos.

103. Aşa am spus eu în temniţă: Domnule colonel - eram şase sute de inşi într-o curte închisă - nu veţi fi voi, comuniştii, niciodată revoluţionari până nu veţi imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Hristos. În parabola cu oaia rătăcită, un păstor părăseşte o turmă întreagă în căutarea unei oi. Să ştiţi, asta se cheamă ''unanimism moral creştin ''. Fiindcă în universul lui Hristos o celulă care mai palpită într-un muribund e mai valoroasă decât toate galaxiile posibile.

104. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă, iar nu coboară pe om.

105. Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, când se roagă, este Dumnezeu cu el, atunci preotul ăla înlocuieşte toată Academia Română....

106. Sfântul are forţa de coeziune a pietrei.

107. Un sfânt poate fi şi analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfinţenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul face isprăvi, nu minuni. Lumea, acum e ancorată în cultul genialităţii ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansaţi, mecanic şi material, cu atât suntem mai departe de esenţa reală a lumii, de sfinţenie.

108. Singurii oameni care nu pot fi suspectaţi că se înfioară în faţa morţii sunt sfinţii.

109. A fi sfânt înseamnă a fi suveranul tău perfect. 110. M-a întrebat odată Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. ştii ce i-am spus? - ăsta nu-i om, domnule, este toată Mediterana.

111. Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon şi despre Hristos. Zice colonelul: Vă rog să scrieţi ce-aţi vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Drăghici să spună că sunt solidar cu dumneavoastră. - Domnule colonel, cum să fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, că nu suntem solidari unii cu alţii...

112. Este incorect să ai dispreţ faţă de tehnică. Eu nu sunt tehnocrat, însă recunosc că în bătălia pentru adaptare, tehnica este universal utilă. Dar asta nu înseamnă că tehnica poartă în ea dimensiunea infinitului.

113. Când va dispărea ultimul ţăran din lume - la toate popoarele, vreau să spun - va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine.

114. Ţăranul este omul absolut.

115. I-am spus eu părintelui Stăniloaie că nu mă consider un Socrate. Dar cum vă socotiţi? Popă, zic. Şi unde aveţi parohia? - N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.

116. Deşi sunt bolnav şi neajutorat, nu îmi pare rău că exist. Încerc eu să-mi pară rău, dar n-are sens. Ştiţi de ce? Pentru că eu constat, în mod evident, că exist. Ceea ce mă confiscă pesimismului de a mă autonega este evidenţa existenţei mele. Omul care se sinucide n-a constatat că e om. N-a reuşit să intuiască existenţa sa. Să se trăiască pe sine. Eu nu mă pot sinucide - indiferent de starea mea, sănătate sau boală - fiindcă nu m-am făcut eu. N-am venit cu voia mea pe lumea asta. Şi nici n-am să plec de voie din ea. Ăsta este jocul fundamental al existenţei mele.

117. Am avut şi discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sunt un om vorbăreţ. Toată suferinţa mea se datoreşte poftei mele de a vorbi fără restricţii...

118. A fost întrebat un ţăran, în închisoare: ce înţelegi din tot ce spune Petre Ţuţea! Zice: nu înţeleg nimic, dar e o grozăvie!

119. Când am văzut, în închisoare, că tot regimul care mi se aplică e inoperant - puteam eu, ca om, să-mi explic asta? Şi atunci m-am gândit că există o forţă supracosmică, transcendentă, numită Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu să scap de înlănţuire. Pentru că, personal, nu mă pot dezlănţui şi elibera. Iar a vieţui acolo, la închisoare, fără asistenţa Lui nu se poate; au fost oameni care au murit... Atunci s-a născut în mine credinţa nelimitată în atotputernicia şi atotbunătatea divină.

120. Am devenit un gânditor creştin când mi-am dat seama că fără revelaţie, fără asistenţă divină, nu pot şti nici cine sunt, nici ce este lumea, nici dacă are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot şti de unul singur. Când mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poţi cunoaşte sensul existenţei umane şi universale.

121. M-a întrebat cineva odată: Mă Petrică, tu când te aşezi la masa de scris cum scrii? - Sunt emoţionat de fila goală. Prima mea grijă e să nu fiu pândit de demonul originalităţii. Urmăresc să nu fiu original şi să fiu cuviincios. – Eşti inspirat? - Nu, nu stă niciodată un zeu în colţul camerei mele când scriu eu. Sunt foarte neliniştit. Eu, care sunt creştin... Am două nelinişti; să nu se afle în expunerea mea nicio inadvertenţă terminologică şi nicio impietate.

122. Nu mă interesează trecutul. De câte ori mă întreabă cineva când m-am născut, spun că într-unul din anii trecuţi.

123. Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

124. M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? - N-am vorbit, dom’le. - Cum n-ai vorbit? - Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat 20 de ani muncă silnică făra motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

125. Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi...

126. Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

127. Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este că suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

128. Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popă, zice, păi dumneavoastră vă risipiţi aşa, vă poate fura oricine... Zic: uite, părinte, eu, zic, am adoptat concepţia regelui Franţei în materie de risipire a ideilor mele. Concepţia lui despre cartof. Când au venit cartofii din America, ţăranii nu-i cultivau. ''Să mâncăm noi buruiana asta din pămînt...'' Ce a zis regele Franţei? ''Mă, seamănă, mă, cartofi pe moşia mea şi, când or vedea ţăranii că îi păzesc, or să-şi dea seama că-s lucru bun. Lăsaţi-i să fure, că aşa se răspândesc cartofii în ţară.''

129. Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Şi atunci mi- am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: ''Cu idei, frate, cu idei!''

130. Un umanist pur, adică indiferent religios, practică formele vieţii de junglă, împingând cruzimea până la forma gratuită a bestialităţii tigrului. Vremea noastră este plină de astfel de exemplare.

131. Umanismul este una din formele grave ale rătăcirii omului modern, care pleacă din antropocentrismul Renaşterii. În Renaştere, ''titanii'' s-au umflat prin autocunoaşterea necunoaşterii. Ei nu se cunoşteau pe ei înşişi şi au crezut că s-au descoperit ca oameni.

132. Omul - javra asta bipedă, pe care eu îl consider ''animal prost'',
homo stultus - atunci când se screme să facă singur ordine, adică când practică umanismul, îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu el. Nicăieri Dumnezeu n-a avut de furcă cu dracul mai mult decât în sacrul spaţiu al Italiei. Acolo, adică, unde s-a născut umanismul în Renaştere.

133. Vlad Ţepeş are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ştefan cel Mare. Cu armele! Are meritul că l- a şi bătut. Şi are mai ales meritul că a coborât morala absolută prin ţepele puse în cur la nivel absolut. Dormeai cu punga de aur la cap şi ţi-era frică să n-o furi tu de la tine. Ăsta-i voivod absolut, Vlad Ţepeş. Păi fără ăsta istoria românilor e o pajişte cu miei!

DESPRE CULTELE RELIGIOASE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

                                         CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI  

Motto: „Dacă poporul român, prin vitregia soartei, îşi va pierde      credinţa ortodoxă, va dispărea ca neam“ (Nicolae Iorga, Sala                                    Ateneului Român, 1939).

                                                                            Preot Ioan
                                       Iubiţi credincioşi, 

În primul rând, cred că este deosebit de important ca fiecare dintre noi să ştie când am primit denumirea de creştini. Iată ce spune Sfânta Scriptură: „Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul. Şi aflându-l, l-a dus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în Biserică şi învăţând mult popor. Şi în Antiohia, întâia oară ucenicii s-au numit creştini (Faptele Apostolilor 11: 26). Mântuitorul a spus despre doctrina Sa: „CUVINTELE PE CARE VI LE-AM SPUS SUNT DUH ŞI VIAŢĂ“ (Ioan 16: 33). Creştinismul este deci: „O VIAŢĂ NOUĂ“, izvorâtă din acelaşi Duh. Chiar dacă, prin imposibil, s-ar pierde slova Sfintei Scripturi, unitatea Duhului lui Hristos va păstra în lume creştinismul. Şi a mai zis Mântuitorul: „CERUL ŞI PĂMÂNTUL VOR TRECE, DAR CUVINTELE MELE NU VOR TRECE“ (Matei 24:35). Nu slova Scripturii garantează supravieţuirea Duhului creştin, ci invers, pentru că „Slova ucide iar Duhul face viu “.

                                 Despre cultele religioase 

 CÂTE CONFESIUNI (RAMURI) ARE RELIGIA CREŞTINĂ? Religia creştină are trei confesiuni, conform schiţei de mai jos: 

       CUM AU APĂRUT CULTELE RELIGIOASE? 

Cultele religioase au apărut prin ieşirea din acea unitate de Duh şi răstălmăcirea slovei. Pierzând unitatea Duhului, s-a deschis calea fărâmiţării înţelesului unitar asupra aceloraşi cuvinte ale Sfintei Scripturi. Trebuie să spunem că cultele religioase a declanşat un proces nefiresc, ciuntind doctrina (învăţătura) creştin-ortodoxă. Şi aceasta pentru că cultele religioase nu construiesc pe Duh, ci pe slovă. 
                          CU CE SE OCUPĂ SECTOLOGIA? 

Sectologia este o disciplină teologică, ce se ocupă cu expunerea sistematică şi documentară a învăţăturilor ortodoxe atacate de cultele religioase. Argumentele aduse de sectologi, sunt cu deosebire cele biblice, dar mai pot fi folosite şi argumente raţionale (din mintea condusă de credinţă). Deci, sectologia se ocupă cu cunoaşterea cultelor religioase sub raport istoric şi doctrinar, pentru combaterea rătăcirii lor. Partea lor istorică ne interesează mai puţin, mai ales că, cele mai multe nu au istorie, fiind numai de ieri-alaltăieri, iar altele au o obârşie întunecoasă şi trec de la o greşeală la alta. Cultele religioase de azi, nu au mărturia veacurilor primare ale creştinismului, nu-şi pot continua firul doctrinelor lor, până la originea creştinismului.

 ÎN COMBATEREA RĂTĂCIRII CULTELOR RELIGIOASE             SE  POATE FOLOSI ŞI SFÂNTA TRADIŢIE?

 Nu putem folosi Sfânta Tradiţie, deoarece sectanţii nu-i recunosc valoarea de descoperire, deci ar fi o armă absolut ineficace, deşi, este mai presus de orice îndoială că, primele veacuri creştine reprezentate prin apostoli, părinţi apostolici, ucenici ai acestora, şi mulţi alţi Despre cultele religioase 3 „luceferi ai Bisericii“, au adus mai multă lumină în interpretarea corectă a Bibliei, decât aşa-zişii „iluminaţi“. 

       CE CONCLUZIE PUTEM TRAGE PÂNĂ AICI DESPRE                                       CULTELE RELGIGOASE?

 Până aici, putem trage următoarele concluzii: 
1. Manifestările cultelor religioase sunt vechi, semnalate chiar de Biblie şi istorie; 
2. Viaţa lor este scurtă, şi de aceea nu au istorie, decât privite în totalitate, ca forme de manifestare a aceluiaşi fenomen; 
3. Dacă individual nu au istorie, ele nu pot avea nici continuitate apostolică; 
4. Prezenţa lor produce tulburări, în urma cărora Biserica îşi limpezeşte şi îşi aprofundează adevărurile de credinţă, în scop dogmatic şi apologetic.

     CE SE SPUNE DESPRE POPORUL EVREU ÎN VECHIUL                                          TESTAMENT?

 Poporul evreu, deşi era condus de Dumnezeu, Care i se descoperise în mai multe rânduri, dându-i chiar o lege scrisă, a trecut totuşi din rătăciri în rătăciri: prin închinarea la viţelul de aur, prin uciderea profeţilor, prin răstălmăcirea dreptăţii lui Dumnezeu, pe care căutau să o înlocuiască cu „dreptatea lor“. „Deoarece, necunoscând dreptatea lui Dumnezeu şi căutând să statornicească dreptatea lor, dreptăţii lui Dumnezeu, ei nu s-au supus“ (Romani 10:3). Sau prin porunca a cincea, cu viclenia acelui faimos „Corban“: „Căci Moise a zis: <> şi <>. Voi însă ziceţi: Dacă un om va spune tatălui sau mamei: Corban!, adică : Cu ce te-aş putea ajuta, este dăruit lui Dumnezeu“ (Marcu 7:10-11). Deci, eludau legea justificându-se că nu o fac împotriva lui Dumnezeu, ci în favorul lor. Aceste erezii au bântuit poporul timp de mai multe generaţii. Existau apoi şi erezii parţiale, separaţioniste. Aşa erau de pildă, partidele religioase (fariseii, saducheii, esenienii).

                   CARE SUNT CAUZELE IVIRII CULTELOR                                                          RELIGIOASE? 

Unitatea omenirii încetează de la Turnul Babilonului, câând a avut loc o catastrofă în istoria omenirii: amestecarea limbilor. Fiecare popor a început să-şi construiască tradiţia, cultura şi istoria sa proprie. Popoarele s-au transformat îndată, în tabere vrăjmaşe. Ştim @nsă că, după cum în natură nu există două frunze sau două fire de iarbă la fel, aşa şi în omenire nu există două minţi la fel. Fiecare îşi are mintea lui individuală, aparte, care individualizează şi organizează totul. Pe vremuri, se zicea că „Toate drumurile duc la Roma imperială“. Fapt este că toate „drumurile minţii“ duc la acelaşi Unic Adevăr. Dar sunt şi căi întortocheate, în care minţile rătăcesc, generaţii şi secole de-a rndul, fiecare crezând că se găseşte pe calea adevărului: „QUOT CAPITA TOT SENSUS“ („câte capete tot atâtea păreri“). Scopul insistenţei cultelor religioase, rezultă foarte clar din articolul de mai jos:

 Primul Congres Mondial de Dacologie - SARMISEGETUSA 

Lichidarea unui popor începe prin a-i şterge memoria: îi distrugi cărţile, cultura RELIGIA, istoria şi apoi altcineva îi va scrie alte cărţi, îi va da ALTĂ RELIGIE, altă cultură, îi va inventa altă istorie (de origine latina, greaca, slava, dupa momentul politic). Între timp, poporul începe să uite ceea ce este sau ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element folcloric care, mai devreme sau mai târziu va muri de moarte naturală. Noile forme „istorice“ vor aduce elemente şi simboluri noi de adoraţie, care le vor îndepărta pe cele vechi. Din vechiul strat spiritual vor rămâne undeva, la un etaj inferior al cunoaşterii, numai câteva expresii, tradiţii, impresii, fragmente de nume de localităţi, munţi şi ape, fără vreun înţeles aparent. (Ziarul Gazeta de sud, sâmbătă 12 august, 2000, pagina 5, Dr. Napoleon Săvescu). 

    ESTE OMUL RESPONSABIL DE ACESTE RĂTĂCIRI? 

Desigur, este responsabil pentru că el are puterea de a le evita. Omul se roagă zilnic, spunând - „FACĂ-SE VOIA TA“ - dar, ÎŞI FACE VOIA LUI. Îi este descoperită calea cea dreaptă, dar mintea Despre cultele religioase 5 lui descoperă căi întortocheate, la care nu renunţă, este îndărătnic, şi tocmai aceasta-i vinovăţia lui. Rezultă că, în lume există născocitori de sminteli şi victime. Deci, este firesc că dacă există amăgitori, există şi amăgiţi. Şi acestea sunt confirmate chiar de cuvintele Mântuitorului: „Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele meu zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi“ (Matei 24:4-5). Sfântul Apostol Pavel grăieşte asemenea: „Eu ştiu că după plecarea mea, vor intra între voi, lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor scula bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei“ (Faptele Apostolilor 20: 29-30).

 CUM SUNT NUMITE CULTELE RELIGIOASE ÎN SFÂNTA                                                SCRIPTURĂ? 

După cum am văzut, Mântuitorul i-a numit „prooroc mincinoşii„; Sfântul Apostol Pavel i-a numit „lupi crânceni“; Sfântul Apostol Petru i-a numit „învăţători mincinoşi“; iar Sfântul Apostol Ioan i-a numit „anticrişti“. Categoric, nu trebuie primiţi la uşă, cu atât mai mult în casă, după cum ni se spune în Biblie: „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta (ortodoxă), să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit! Căci cel ce-i zice: Bun venit! se face părtaş la faptele lui cele rele“ (2Ioan 10:11). 

NE MAI VORBEŞTE SFÂNTUL APOSTOL PAVEL DESPRE                 EREZII ŞI ÎN ALT LOC DIN NOUL TESTAMENT?
 Da, iată ce le spune corintenilor: „Căci mai întâi aud, că atunci când vă adunaţi în Biserică, între voi sunt dezbinări, şi în parte cred. Căci trebuie să fie între voi şi eresuri ca să se învedereze între voi cei încercaţi“ (1Corinteni 11:18-19). Deci eresurile sunt necesare ca excepţii, evidenţiind adevărul, prin contrastul cu el, adică cu eresul. Şi este evident că, acest considerent biblic este confirmat şi de mintea sănătoasă, şi de realitatea istorică. Căci, dacă n-ar fi fost erezii, adevărul n-ar fi ieşit atât de mult la lumină, în cărţile biblice, în hotărârile marilor sinoade ecumenice şi în scrierile Sfinţilor Părinţi. Chiar şi în popor se zice că, în fiecare rău e un bine. Şi într-adevăr, Despre cultele religioase 6 există şi un rău necesar, rău într-o privinţă, dar folositor în alta. Tot aşa este şi în cazul cultelor religioase care, vin ca ceva inevitabil şi necesar, producând nelinişti şi tulburări, dar tot aşa şi trec.

 CUM PUTEM EXPLICA EXISTENŢA ACESTOR ERETICI? 

Existenţa ereticilor se poate explica prin faptul că, datorită păcatului strămoşesc, existând inimi rele, din care purced gânduri rele (Matei 15:15), în mintea omenească s-a înfiltrat întuneric, diversitate şi trufie. Am putea spune că, ispita satanică adresată celor dintâi oameni, se adresează şi azi tuturor. Acelora satana le-a zis: „Mâncaţi din pomul oprit şi veţi fi ca Dumnezeu“. Azi, grăieşte fiecăruia: „Nu ceda, tu eşti mai deştept, mai bun, mai sfânt !“. Dacă şi Adam care era în deplinătatea puterilor, a căzut în faţa ispitei, cum să nu cadă atâţia din urmaşii lui? MÂNDRIA PUNE STĂPÂNIRE PE EI, ŞI TOCMAI ACEASTA NAŞTE EREZII. Iată de ce zicea fericitul Augustin: „DE N-AR FI MÂNDRIA, N-AR FI ERETICI“. Mândria a născut erezii, mai ales de la Luther şi de la ceilalţi „corifei reformaţi“, care au făcut din libertatea de interpretare a Bibliei un principiu, însă: „nici o proorocire a Sfintei Scripturi nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia“ (2Petru1:20). Niciodată n-au fost atâtea erezii ca de atunci încoace, fiindcă niciodată n-a fost acordată minţii atâta libertate, şi niciodată omul n-a cutezat să fie atât de încercat în puterea minţii lui.

 SĂ SPUNEM CEVA DESPRE ATÂT DE MULT TRÂMBIŢATA    LIBERTATE

 Libertate! Da, libertate! Oare cine este împotriva libertăţii? E cea mai mare cucerire a spiritului. Nu s-a vărsat, oare, atâta sânge pentru cucerirea ei? Da, libertate. Dar nu dezmăţ, nu arbitrar, nu anarhie, nu bunul plac. Până şi în cele mai civilizate state există legi, şi încă aspre, pentru a pune libertăţii margini. Dirijarea nu înlătură libertatea, ci îi luminează marginile de unde începe să fie primejdioasă. Istoria ne arată că, de câte ori libertatea n-a fost dirijată, a adus mult rău, pe care l-au ispăşit apoi generaţii întregi. 

 CE ALTE CAUZE AU DETERMINAT APARIŢIA CULTELOR                                         RELIGIOASE?

 1. APARIŢIA SATANEI CA „ÎNGER AL LUMINII“ activând prin diferiţi agenţi ai lui, în care aprinde trufia minţii şi revolta împotriva adevărului (2 Corinteni 11:14-15). Înfăţişarea lui este blândă şi de aceea cucereşte. În apocalipsă este numit „prooroc mincinos“, pus în slujba fiarei celei dintâi. Ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Dar Duhul grăieşte lămurit că în vremurile de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetele lor“ (1Timotei 4:1-2). Acestea sunt uneltele fiarei apocaliptice cu chip de miel, adică cultele religioase care vin cu chipul blândeţii, al credinţei şi al sfinţeniei, dar, seamănă în lume învăţături înşelătoare, diavoleşti.

 2. POFTA DE NOUTĂŢI ŞI DE ORIGINALITĂŢI A UNORA 
duce la întemeierea de secte, confirmându-se astfel cuvintele: „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi gâdile auzul, îşi vor grămădi învăţători după poftele lor. Şi îşi vor întoarce urechile de la adevăr şi se vor abate către basme“ (Timotei 4:3-4).
 3. POFTA DE A FI CONDUCĂTOR
 al unei comunităţi. Chiar şi pe vremea Mântuitorului, mulţi farisei erau chinuiţi de această poftă. Astăzi, stăpâniţi de aceeaşi poftă, mulţi înfiinţează câte o nouă rătăcire.
 4. POFTA DE CÂŞTIG face ca unii să-şi părăsească vechea lor credinţă şi să devină, pentru bani, misionari ai unor rătăciri. Aşa era şi pe vremea Sfântului Apostol Pavel, când, astfel de oameni n-aveau alt scop decât „pântecele lor“ şi cele pământeşti (Filipeni 3:19). Aşa sunt şi azi mulţi care pleacă la vreunul din cultele religioase, numai pentru a-şi asigura o existenţă bună din „zeciuieli“. 
5. SLĂBIREA „ŞI RĂCIREA CREDINŢEI în cei „slabi de înger“, care ajung la erezii. Ei pot fi râvnitori şi de bună credinţă, dar Despre cultele religioase 8 sunt de rea pricepere, cum erau iudeii, care nu identificau pe Iisus cu Mesia, cel aşteptat de ei (Romani 10: 2). 
6. NEMULŢUMIREA DE A GĂSI ADEVĂRUL DE-A GATA în catehisme, în manualele de religie, în predici, îi poate duce pe mulţi la curiozitatea de a-l căuta singuri în Biblie. Dar, nepriceperea lor în cercetarea Bibliei îi duce la îndoieli, care evoluează apoi în ereziii. Este cazul multor întemeietori de secte.

      CE ATITUDINE SĂ AVEM FAŢĂ DE CEI DIN CULTELE                                                            RELIGIOASE?
 (La o inevitabilă întâlnire) Nu trebuie să-i considerăm ca pe nişte adversari, aşa cum nici cartea nu este adversară analfabeţilor, sau farmacia, bolnavilor sau în sfârşit soarele, celor lipsiţi de vedere. Cultele religioase se socotesc însă, adversarii noştri şi provoacă lupte. NU NOI AM DEVENIT ORTODOCŞI PRIN CONVERTIRE DE LA EI, CI TOCMAI INVERS. De aceea, în orice luptă cu ei, noi trebuie să ne apărăm comoara învăţăturilor şi turma, de cei ce caută să le piardă. Să binevestim „CU TIMP ŞI FĂRĂ TIMP“ (2 Timotei 4:2), pentru că, poruncă mare stă deasupra capului nostru, şi „VAI MIE DACĂ NU VOI PROPOVĂDUI“ (1Corinteni 9:16). Să nu aşteptăm să grăiască pietrele: „DACĂ VOR TĂCEA ACEŞTIA, (DIACONII, PREOŢII ŞI EPISCOPII) PIETRELE VOR STRIGA“ (Luca 19:40).

        CUM TREBUIE SĂ NE ADRESĂM CELUI DE ALTA CREDINŢA, DACĂ NU POATE FI EVITAT DIALOGUL CU EL 

? Trebuie mai întâi să-l legitimăm: Cine eşti? Cine te-a trimis? Cu ce drept vorbeşti în numele lui Hristos? Un trimis al regelui, al împăratului, sau al preşedintelui, are de la acesta „o scrisoare de acreditare“, iar un trimis al lui Hristos are „APOSTOLIE“ pentru a putea vorbi în numele Lui. Cum propovăduieşti tu fără apostolie? „ŞI CUM VOR PROPOVĂDUI DE NU VOR FI TRIMIŞI?“ (Romani 10:15). Cum ai dreptul şi priceperea de a tâlcui, fără preoţie? Să avem mare grijă, căci la o discuţie în public, când „îi strângem cu uşa“, ei sar de la o problemă la alta, ca să ieşim noi cu prestigiul scăzut. De aceea, să-i reţinem la problema începută, până la isprăvirea ei. 

 DAR PREOTUL CUM TREBUIE SĂ-I TRATEZE PE CEI DE LA   ALTE CULTE RELIGIOASE?

 Preotul este şi pentru ei părinte, chiar dacă ei nu-l mai recunosc, fiindcă ei tot dintre noi au plecat. De aceea, preotul trebuie să-i trateze ca pe nişte fii rătăciţi, cu multă atenţie, pentru a-i întoarce din rătăcire. Încredinţaţi de iubirea şi blândeţea preotului, cei de la alte culte religioase îi vor acorda respectul şi superioritatea cuvenită. Preotul care nu stă de vorbă cu unul că-i adventist, cu unul că-i uniat, cu altul că-i ateu, nu-şi cunoaşte misiunea. Deşi, noi nu avem garanţia unei reuşite sigure, să nu uităm că Mântuitorul a stat la masă cu vameşii şi cu păcătoşii (Matei 9:10-11-19). 

EXPERIENŢA SFINŢILOR APOSTOLI, NE POATE DA ORIENTĂRI, CEL PUŢIN RELATIVE, LA ATITUDINEA FAŢĂ CULTELE RELIGIOASE?

 Eretici s-au ivit şi în timpul apostolilor, şi mai ales Sfântul Apostol Pavel a avut mult de furcă cu ei. Se ţineau în urma lui bârfindu-l, tăgăduindu-i apostolia şi sinceritatea. El însă, a ocolit discuţia directă cu ei. S-a apărat, s-a justificat, s-a dezvinovăţit, dar nu direct în faţa lor, ci în faţa credincioşilor, înaintea cărora s-a văzut nevoit chiar să se laude. Peste tot a folosit mai ales strategia indirectă, întărindu-şi în special turma. Şi chiar dacă lupta noastră este uneori fără roade, sau chiar zadarnică, ştiind că şi cea a apostolului a fost la fel, ea trebuie să ne aprindă mai mult zelul, şi să nu ne arunce în lenevire sau deznădejde.

 OARE PRIN CUVINTELE „NU STAŢI ÎMPOTRIVA CELUI RĂU“ (Matei 6:39) MÂNTUITORUL NE ÎNDEAMNĂ SĂ NU NE ÎMPOTRIVIM CULTELOR RELIGIOASE?
 Deşi, cultele religioase sunt „un rău de la cel rău“, El ne îndeamnă să nu răzbunăm răul cu rău, ci cu bine: te loveşte cineva cu o piatră, întoarce cu pâine, căci lupta noastră nu e sângeroasă, ci spirituală. 

CUM PUTEM PREÎNTÂMPINA, LOCALIZA SAU ÎNLĂTURA  EREZIILE?

 Cea dintâi datorie a noastră este catehizarea cu sârguinţă, predica însufleţită, moralizarea reală a vieţii, şi pietate adâncă în cultul divin, deci, o intensă pastoraţie directă a credincioşilor. Această pastoraţie trebuie apoi extinsă şi intensificată prin colportaj. Un colportaj bine organizat aduce servicii imense. Prin colportaj credincioşii pregătiţi în acest scop, devin misionari ai lui Hristos şi ajutori ai preotului în misiunea de învăţător. Când spunem colportaj ne referim la: Biblii ortodoxe, tratate de sectologie, calendare ortodoxe, broşuri, foi şi reviste ortodoxe, icoane, cruciuliţe, etc.

                                   Iubiţi credincioşi,

 În încheiere, vă amintim că, misionarismul nu este o misiune rezervată numai preotului, ci, O DATORIE A TUTUROR: a învăţătorului, a notarului, a medicului, a avocatului, a agricultorului... care în afară de catedră, birou, cabinet, ogor, sunt ucenici ai lui Hristos. Aşa au fost primii creştini din Biblie: Silvan, Apolo, Acvila şi Priscila, Cornelie. Ei străbăteau toată ţara, binevestind cuvântul (Faptele Apostolilor 9:10) chiar dacă n-au fost apostoli, şi nu aveau darul preoţiei. Toţi suntem datori să contribuim la realizarea scopului pentru care a venit Hristos: „Mântuirea celui pierdut“ (Luca 19:10). Misionarismul laic este dovada puterii şi a lucrării Sfântului Duh în noi, este „termometrul dragostei“ faţă de Hristos şi faţă de aproapele. Profetul grăieşte: „Cei care vor fi îndemnat pe mulţi pe calea dreptăţii, vor fi ca stelele, în vecii vecilor“ (Dan 12:3). Pe aceştia HRISTOS îi va mărturisi înaintea Tatălui (Matei 10:32), căruia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin! Bibliografie: Arhimandrit Ilie Cleopa, „Călăuză în credinţa ortodoxă“; Diacon Petre I. David, „Sectologia“

luni, 13 ianuarie 2014

CREŞTINISM şi YOGA ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!!

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...
CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI DESPRE
YOGA ŞI REÎNCARNARE

Moto: „Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor“ (1 Timotei 4:1-2).
                                       



              
                                                                                                 Preot Ioan
               CREŞTINISM    şi    YOGA
      ÎN TOTALĂ CONTRADICŢIE UNA CU ALTA!!!


                         Iubiţi credincioşi,
Începând cu secolul al XVIII-lea, în ţările creştine au pătruns idei şi practici religioase aparţinând hinduismului, budismului etc., pe fondul lipsei de cunoaştere a învăţăturii de credinţă creştină şi al unei vieţi religioase trăite mai puţin intens.
Yoga înseamnă suprimarea stărilor de conştiinţa
Yoga este un sistem de tehnici ascetice şi metode de meditaţie bazate pe filozofia hindusă, care încearcă să ofere calea pentru eliberarea sufletului (ATMAN) din succesiunea reîncarnărilor, unirea sufletelor individuale cu sufletul universal (BRAHMAN) şi atingerea stării de conştiinţa absolută prin disciplină fizică şi mentală. Primele referiri la practicile Yoga apar în Vede şi in Upanişade, care amintesc despre asceţi deţinători ai unor tehnici prin care pot deveni invizibili, pot zbura prin aer etc.
Exerciţiile yoga necesită îndeplinirea anumitor condiţii: rostirea unei mantre (formulă considerată a avea forţă magică), aşezarea corpului în poziţie asana (pentru obţinerea controlului total asupra corpului) şi controlul deplin asupra respiraţiei (pranayama). Prin disciplină desăvârşită a minţii, corpului şi respiraţiei, yoghinul atinge o stare de detaşare de lumea înconjurătoare şi intră într-o stare de transă.
Tehnicile yoga au fost preluate de către budism încă de la apariţia acestuia şi completate cu concepţia despre nirvana - starea de fericire deplină la care ajunge sufletul celui eliberat.
Alături de Yoga Magică, care susţine că se poate ajunge la eliberare numai prin forţe proprii, există şi Yoga Mistică, care susţine ideea unei divinitaţi, numită Isvara (literal Domn). Această divinitate nu are aceeaşi semnificaţie cu Dumnezeu, creatorul cerului şi al pământului, acest Isvara putând veni în ajutorul celui care vrea să se elibereze prin yoga.

v Pentru creştini, mântuirea este posibilă numai cu ajutorul Mântuitorului Hristos, iar nu prin forţele proprii sau pe un drum propriu, aşa cum afirmă yoga. Iisus Hristos a spus: „Fără Mine nimic nu puteţi face(Ioan 15:5).
v  Cunoaşterea autentică înseamnă cunoaşterea lui Dumnezeu: „şi aceasta este viaţa veşnică: Să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis(Ioan 17:3), iar nu cunoaşterea de sine sau stăpânirea unei tehnici pe care o propune yoga.
v  Pentru creştini, asceza este un mijloc pentru eliberarea de patimi şi de influenţa duhurilor rele, iar nu un mijloc de anulare a propriei conştiinţe şi a personalităţii cum propune yoga.
v Sfântul Apostol Pavel spune că: „Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri“ (Efeseni 6:12). În schimb, yoga susţine că omul trebuie să lupte împotriva stărilor de conştiinţă.
v  Pentru creştini nu există reîncarnare, după moarte vine judecata particulară, iar la sfârşitul lumii, Judecata de Apoi (Luca 16: 19-31; Luca 23: 42-43; Matei 25: 31-46).
v  Practicile Tantra-Yoga, care propun atingerea stării de eliberare prin sexualitate lipsită în mod voluntar de anumite limite, pun în opoziţie radicală creştinismul şi yoga.

Din dorinţa de a vă arăta unde şi cum se poate greşi, dar mai ales unde se poate ajunge, vă avertizăm că, prin apropierea de practicile sau de religiile orientale, riscăm o sinucidere spirituală şi precizăm din capul locului că, Yoga şi reîncarnarea se situează intr-o clară opoziţie cu învăţătura Sfintei Biserici Ortodoxe, şi deci, cu întreg creştinismul.
Yoga câştigă foarte multă încredere la cei care au ceva carte, dar, care duc lipsă de credinţă. Această Yoga inspiră omului încredere în forţele sale proprii, şi-l face să fie foarte mândru de sine. Se spune că Yoga este un sistem filozofic tradiţional, şi se bate monedă pe faptul că nu este o religie. Mulţi spun că, practică numai Hata Yoga (Yoga fizică), fără să facă meditaţie. Dar este o rătăcire, pentru că Yoga fizică este nulă fără mental, pentru că trebuie făcute concentrări pe anumiţi centri de forţă. Deci, nici aşa-zisa Yoga-medicală nu este de la Dumnezeu, ci tot de la ucigaşul de oameni - diavolul, pentru că, acele „exerciţii“ se fac antrenând şi „psihicul“ şi „autosugestia“ - DECI, TOT FĂRĂ HRISTOS!!!
Omul are libertatea să ajungă în comuniune cu cine vrea: sau cu Creatorul, prin împlinirea poruncilor Evanghelice, sau cu Lucifer, prin meditaţii transcedentale, Yoga sau alte practici păgâne.
Dar atenţie!!! în timpul acestei practici Yoga, ni se atrofiazĂ simŢul  sacru cu care ne-a înzestrat Dum­nezeu, Şi ni se împietreŞte inima datoritĂ încrederii trufaŞe în noi! Yoga este o practică ce îndreaptă atenţia mai întâi asupra trupului, prin Hata-Yoga, şi apoi asupra minţii, prin Jnana, Raja, Krya sau alte nivele pe care practicanţii de Yoga le consideră superioare primului. Yoga este o mare capcană, fiindcă practicanţii se închină inconştient diavolului. Vai de cei ce s-au rătăcit mergând la Yoga, căci, Yoga pretinde că poate oferi automântuirea. Această „cale- Yoga - este pseudo-spirituală (fals-spirituală) şi practicantul, pretinzând că lucrează cu ajutorul unor energii, se află de fapt sub influenţa diavolului:
v Amintim aici artele marţiale (karate, aikido, judo etc.) care nu înfrumuseţează sufletele practicanţilor ci le schilodesc, făcând din ele nişte fiinţe fără omenie.
v Menţionăm şi „Meditaţia transcedentală“, „Zen“, „Antrenamentul autogen care au scopul lărgirii conştiinţei şi al depersonalizării până la îndobitocire.
v Amintim aici „Exerciţiile de autocontrol care duc la dezechilibre iremediabile, făcând din oameni, neoameni şi care pe mulţi i-au dus la nebunie.
Deci, fascinaţia Yoga apare când este vorba de energii create. Ştiind că, tot ceea ce este creat este imperfect, şi că prin această energie imperfectă nu ne putem desăvârşi, de ce să nu ne folosim de ENERGIA NECREATĂ ŞI PERFECTĂ  A  DUHULUI  SFÂNT-DUMNEZEU, care este nelipsită totdeauna la săvârşirea Sfintelor Taine: Botez, Mirungere, Cununie, Spovedanie...
Yoghinii folosesc numele lui Iisus ca mantră (ca pe un cuvânt magic), dar nu-L mărturisesc ca noi din suflet „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mÂntuieŞte-mĂ pe mine pĂcĂtosul (pĂcĂ­toasa)!“. în meditaţiile lor încep cu „Eu sunt“, şi aceasta-i o mare dovadă că nu sunt creştine. În toată Biblia niciun om nu face vreo afirmaţie „Eu sunt”, pentru ca aşa vorbeşte numai Dumnezeu în Sfânta Evanghelie de la Ioan: „Eu sunt lumina lumii“ (Ioan 9:5), „Eu sunt Păstorul cel Bun“ (Ioan 10:11), „Eu sunt pâinea vieţii“ (Ioan 6:48), „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa“ (Ioan 14:6).
Yoghinii au sufletul amorţit de tehnici şi meditaţii: fără rugăciune, fără cruce, fără smerenie, fără pocăinţă pentru faptele rele, fără cele două Sfinte Taine, SPOVEDANIA ŞI ÎMPĂRTĂŞANIA.
Da, este adevărat că yoghinul care se concentrează şi face anumite respiraţii (Pranayama), acumulează hrană (adică energie) şi poate să stea gol pe un bloc de gheaţă fără să sufere. Dar, şi Sfântul Serafim de Sarov stătea pe gheaţă fără să sufere. Însă, atenţie la diferenţă: yoghinul topeşte gheaţa pe care stă gol, iar Sfântul Serafim nu o topea. Deci, este vorba de energii diferite: yoghinul foloseşte energia drăcească şi Sfântul Serafim folosea energia Sfântului Duh.
Altă dovadă este neputrezirea şi mirosul plăcut cu care Dumnezeu cinsteşte moaştele sfinţilor ortodocşi. Aceste moaşte sfinte „vorbesc” tocmai despre Dumnezeul pe care L-au slujit, pe când la yoghini nu am văzut, nici nu am auzit să aibă moaşte sfinte. Apoi, yoghinii folosesc tehnici de captare a energiei, pe când creştinul se roagă lui Dumnezeu
sa-l mântuiască.
Concluzia este clară: orice tehnică spirituală, fără credinţă în Dumnezeu e magie. Din acest punct de vedere, Yoga, budismul, taoismul etc. sunt magii albe sau negre, dar tot magii sunt. Nu sunt mistici orientale, ci practici mistice. Diferenţa dintre o tehnică spirituală şi o rugăciune se aseamănă cu diferenţa dintre o mumie egipteană şi moaştele unui sfânt. Deşi nu se consideră o religie, totuşi, Yoga atacă toate învăţăturile Sfintei Biserici Ortodoxe.
Iată ce afirmă yoghinii în mod totalmente greşit:
1. - Iisus Hristos nu a fost Dumnezeu, ci un mare iniţiat.
Răspuns: „Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem(Ioan 10:30; 17:11); „Ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl(Ioan 10:38).
2. - Iisus Hristos nu a înviat şi nu este Mântuitorul lumii. Răspuns: „Eu sunt învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi(Matei 28:16-20; Luca 24,13-31). „Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut(Luca 19:10).
3. - Nu există rai şi iad.
Răspuns: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai(Luca 23:43) „iar chinuirea la care sunt supuşi necredincioşii şi păcătoşii se numeşte iad(Luca 16:22).
4. - Nu există judecată.
Răspuns: „Rânduit este o dată oamenilor să moară, iar după aceea judecata (Evrei 9:27).

În toată Biblia nu se întâlneşte nici măcar o dată cuvântul Yoga, deşi yoghinii afirmă că la venirea lui Iisus Hristos pe pământ era deja cunoscută această practică. Sunt relevante în acest sens cuvintele Mântuitorului, care nu a zis: „Practicaţi Yoga, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor!”, ci dimpotrivă, „POCĂIŢI-VĂ, CĂCI S-A APROPIAT ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR” (Matei 4:17).

Iubiţi credincioşi,
După  toate aceste argumente teologice foarte convingătoare, iată  acum încă  o dovadă  de necontestat a rătăcirii spirituale, pe care o provoacă  practica yoga: în staţiunea Vidra din judeţul Vâlcea încă  300 de tineri sunt pregătiţi să  se înroleze în armata diavolului condusă de Gregorian Bivolaru.


Yoga. Gregorian Bivolaru. Urinoterapie. Sex în grup. Uleiuri afrodiziace. Organizaţie de tip paramilitar. Obsedaţi sexual. Ritualuri. Orgii. Oameni care şi-au părăsit familiile. Oameni care idolatrizează  un pământean. Grig racolează  noi tineri. Trei sute de oameni se pregătesc pentru a fi înrolaţi în armata DIAVOLULUI. Semnele APOCALIPSEI.
(Imaginea şi textul de mai sus şi cel de jos sunt preluate din ziarul Gazeta de sud, 19 iunie, 2002).

Gregorian Bivolaru le spune adepţilor MISA că el este Dumnezeu
         Ceea ce au sesizat părinţii la poliţie este perfect adevărat. Adepţii MISA sunt obligaşi să creadă tot ce le spune Bivolaru. Iată un fragment din cursul de yoga susţinut de Gregorian Bivolaru: „Sunt Brahman cel veşnic şi atotpătrunzător. Nici virtutea, nici păcatul nu mă pot atinge. Nici plăcerea, nici durerea nu mă pot afecta. Nici plăcerile, nici neplăcerile nu mă pot tenta. Sunt existenţa - cunoaşterea, beatitudinea absolută. Nu am nici prieteni, nici duşmani. Nu am nici părinţi, nici rude. Nu am nici casă, nici ţară. Sunt ceea ce sunt. Sunt ceea ce sunt, sunt nenăscut, sunt nemuritor, exist dintotdeauna. Sunt pretutindeni, nu mi-e frică de moarte nici de critici. Sunt Shiva, plin de cunoaştere şi beatitudine. Brahman sau Cel veşnic este mult mai dulce ca mierea, dulceaţa, zahărul candel, rasagulla sau ladalu“. Acum înţelegeţi şi dumnea­voastră de ce copiii care sunt ademeniţi în această grupare îşi abandonează familia, neamurile şi chiar propria fiinţă, oferindu-se lui Bivolaru în semn de recunoştinţă şi jertfă. Mulţi dintre dumneavoastră nu-şi pot explica de ce aceşti tineri nu-l abandonează sau cum de cred orbeşte în acest obsedat sexual şi infractor. Pentru că acestor tineri li se spală creierul prin diverse practici şi devin fana­tici. De fapt, trăiesc după o religie concepută şi răspândită de Gregorian Bivolaru, iar el, Guru - Grig - este perceput ca Dumnezeul lor.


Obsedatul sexual Grig se consideră întemeietorul
unei noi religii
         Prezentăm principalele puncte ale acestei religii sinucigaşe. „Defectele umane ale gurului nu trebuie să conteze atunci când există deschidere psihică, o încredere şi abandonare în EL. Prin graţia gurului, totul poate fi obţinut. De aceea, Guru trebuie servit prin faptă sau prin consacrarea faptei, altfel nu poate fi nimic obţinut. Iată câteva din perceptele care definesc îndatoririle discipolului faţă de Guru: NU FII NE­RESPECTUOS FAŢĂ DE ÎNVĂŢĂTORUL TĂU; FĂ DOVADA DEVO­ŢIUNII FAŢĂ DE EL, OFE­RINDU-I TOT CEEA CE DOREŞTE SAU TOT CEEA CE ESTE PREŢIOS, CHIAR FIINŢA SAU LUCRUL PE CARE-L IUBEŞTI CEL MAI MULT; NU CĂLCA NICIODATĂ UMBRA ÎNVĂ­ŢĂ­TORULUI; ESTE O GREŞALĂ CARE SE ECHIVALEAZĂ CU DISTRU­GEREA UNUI TEMPLU; ORICARE AR FI LUCRUL PE CARE ŢI-L CERE,
FĂ-L; TREBUIE SĂ ACŢIONEZI FAŢĂ DE CEEA CE APARŢINE ÎNVĂŢĂ­TORULUI TĂU CA ŞI CÂND AR FI VORBA DESPRE VIAŢA TA; TREBUIE ÎNTOTDEAUNA SĂ VEZI PER­FECŢIUNEA ÎNVĂŢĂTO­RULUI TĂU, FĂRĂ A-I GĂSI NICI CEL MAI MIC CUSUR“.

Mii de familii distruse
         Acum, după ce aţi citit aceste precepte, înţelegeţi de ce membrii MISA devin sclavii acestui infractor, ajungând până acolo încât i se dăruiesc întru

totul. Tinerii sunt cel mai uşor de atras, întrucât Yoga în sine naşte preocupări în rândul lor. Odată ajunşi aici, nu prea mai există cale de întors. Am reuşit să luăm legătura cu câteva dintre familiile distruse de Grig. Vom respecta înţelegerea cu aceştia de a nu le publica numele. „Dom­nule, de trei ani încercăm să ne recuperăm fata pe care a nenorocit-o es­crocul ăsta. De doi ani n-am mai văzut-o, nu mai ştim nimic de ea, nu mai ştim mai trăieşte, nu mai trăieşte. Ne-am dus peste tot: la parlament, la poliţie. Sunt mulţi părinţi în situaţia mea. Eu cunosc încă 60 de familii. Nu vă putem spune nici numele, că ne e teamă că află nenorocitul şi face ceva la copii. Viaţa noastră s-a schimbat, nu mai avem linişte şi parcă şi noi am început să nu mai gândim. Ultima dată când am întâlnit-o a fost în iulie, în urmă cu doi ani. Stăteam de vorbă cu ea, plângeam, o imploram să vină acasă şi parcă vorbeam cu zidurile, parcă era de gheaţă. Privea prin mine şi nu zicea nimic. M-a ascultat câteva minute şi a plecat. Am zbierat de durere, dar nici măcar n-a întors capul şi era un copil atât de bun. Eram o familie fericită,  dar s-a ales praful de noi“. Şi în situaţia acelui părinte distrus sunt cu siguranţă mii de alţi părinţi. Gregorian Bivolaru a nenorocit mii de familii. Şi acum sunt unii părinţi care îşi caută copiii şi care mai speră să-i recupereze. După ce au pătruns în această grupare, tinerii au fost educaţi să-şi abandoneze familia, să-şi abandoneze iubiţii, să-şi abandoneze rudele, să-şi abandoneze propria identitate. Am stat de vorbă cu părinţi distruşi, care au făcut tot ce era posibil şi imposibil, fie şi numai pentru
a-i mai revedea o singură dată pe cei cărora le-au dat viaţă. În multe astfel de cazuri acest lucru nu a fost cu putinţă, asta pentru că infractorul Gregorian Bivolaru s-a autointitulat profesor de yoga şi, folosind în scopuri interzise unele tehnici Yoga, dar şi stimulente, afrodiziace, substanţe halucinogene, a transformat aproximativ 5.000 de tineri în sclavii săi. Toate aceste date pe care vi le-am prezentat sunt doar vârful aisbergului.

                                  În concluzie:
Dacă yoghinii despart pe credincioşi de Biserică, poate să fie aceasta de la Dumnezeu? Categoric nu! Căci dragostea lui Dumnezeu uneşte (2 Corinteni 5:14). Chiar Hristos se ruga Tatălui: „ca toţi să fie una” (Ioan 17:21). Orice minune pe care au făcut-o Sfinţii vreodată au făcut-o numai cu numele lui Hristos, cu Sfânta Cruce, dar mai ales prin rugăciune, cu lacrimi, cu smerenie şi nicidecum cu meditaţii yoghine.




          
          Reîncarnarea nu este o învăţătură creştină


Reîncarnarea este concepţia potrivit căreia după moarte sufletul se întoarce la viaţa pământească pentru a face fapte bune şi pentru a atinge perfecţiunea. Astfel, pentru a atinge perfecţiunea, sufletul are nevoie de mai multe reîncarnări care pot avea loc imediat după moarte sau la mult timp după aceasta.
Această învăţătură este prezentă, în special, în hinduism şi budism. Potrivit hinduismului, legea reîncarnărilor (samsara), nu este specifică doar oamenilor, ci este valabilă şi entităţilor superioare (zeităţi) şi celor inferioare (animale, plante, minerale), iar sufletele se pot reîncarna fie în făpturi superioare, fie în făpturi inferioare. Sufletele reîncarnate în zeităţi sau în fiinţe inferioare rămân în starea respectivă până când primesc răsplata pentru faptele bune săvârşite sau până când îşi ispăşesc păcatele, apoi reintră în succesiunea fără de sfârşit a reîncarnărilor.
Potrivit învăţăturii budiste, prin asceză şi meditaţie se poate ieşi din succesiunea reîncarnărilor pentru a intra în starea de nirvana, în care încetează dorinţa de viaţă şi lanţul reîncarnărilor.
Unii creştini sunt tentaţi să accepte această concepţie asupra vieţii, fără a se informa suficient dacă aceasta are vreo legătură cu învăţătura creştină. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie conţin învăţăturile lăsate de Mântuitorul Hristos şi în ele găsim ceea ce ne este necesar mântuirii sufletului, căci acesta este scopul vieţii creştinului pe pământ. Învăţătura relevată de Dumnezeu arată clar că sufletele nu se reîncarnează, deoarece este rânduit ca după moarte: trupul să se întoarcă în pământ cum a fost iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu care L-a dat (Eccleziast 12:7).
Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, arată că îndată după deces urmează judecata particulară, la care participă doar sufletul: este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea să fie judecata. De asemenea, la sfârşitul veacurilor, fiecare suflet se va întoarce în trupul care l-a susţinut (Ioan 5:28-29), apoi va urma Judecata Universală (Ioan 11:24).
Ştim că în anul 553 d.Hr., cel de al V-lea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol a anatemizat reîncarnarea susţinând că avem o singură viaţă pentru a ne curăţa de păcate prin Taina Sfintei Spovedanii şi a reveni la starea de dinainte de păcatul originar.
Dacă ar exista reîncarnarea apare ilogicul: primul de unde s-a luat? După teorie tot ce vedem pasăre, firicel de iarbă, animal, om au fost toate create odată în numărul care îl vedem acum, altfel din ce s-a reîncarnat???
  
v Feriţi-vă cu toată puterea de a crede aceste nebunii şi rătăciri ale reîncarnării şi mutarea sufletelor în alte trupuri, căci aceste afirmaţii sunt cu totul demonice, nebune şi rătăciri de la adevăr.
v Iată ce zice dumnezeiescul Iov: Tot trupul va muri deodată şi tot pământul în pământ va merge de unde s-a zidit (Iov 34:15). Apoi dacă adevărul este acesta, că noi cei zidiţi din pământ după moarte, în pământ mergem şi nu în alte trupuri, de unde au luat oamenii cei fără de minte şi înşelaţi de diavol, că sufletul omului după moarte intră în alte trupuri până ce se va curăţi ca să intre în Nirvana (raiul păgânilor şi rătăciţilor de la adevăr: budişti şi hinduişti)? Care religie este mai veche şi mai adevărată decât a patriarhilor, a lui Adam, a lui Set, a lui Noe, a lui Avraam, care au fost sfinţi văzători ai Dumnezeului Cel adevărat, Care a făcut cerul şi pământul şi pe om şi toate cele văzute şi nevăzute?
Dacă acceptăm reîncarnarea, această nebunie, eliminăm învierea, căci dacă sufletul nostru după moarte poate să treacă prin mai multe trupuri de oameni, dobitoace sau plante, în ziua învierii în care trup va rămâne???


     Bibliografie: Creştinism si Yoga - Părintele Serafim Rose; Manual de Religie, cls. a X-a, Editura Dacia.

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO