" Te caut, Doamne, nu Te simt, dar Te întâlnesc mereu "

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

 – Pildă duhovnicească

creștin-ortodoxă

În miezul unei nopți de primăvară, un tânăr creștin-ortodox,care se ruga în fața unui altar, în genunchi, lângă câteva icoane și cărți sfinte, într-o cămăruță mică foarte sărăcăcioasă, atât de umilă, încât avea o gaură mare în tavan şi  era neîncălzită și neelectrificată, printre lacrimi, aprinzând 7 lumânări, deznădăjduit din cauza faptului că niciodată nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a căutat, a  început să se roage timid: „Doamne, dacă într-adevăr exiști, permite-mi să Te simt, să Te întâlnesc, să Te găsesc; Doamne,
vorbește-mi!” Afară a început să plouă; picăturile de ploaie  acompaniau suav o pasăre, care s-a oprit din zbor în dreptul  ferestrei camerei băiatului, cântând, însă băiatul nu a auzit-o.

Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”!  Neauzind nimic, tânărul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!”
Și pasărea a ciocănit de trei ori geamul, atât de puternic, încât  sunetul a răsunat în toată cămăruța lui, dar băiatul nu a  ascultat-o. Era prea concentrat să audă doar ce considera el ca  trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oară.
Cu durere în suflet tânărul a murmurat în tihnă: „Doamne, Te implor, vorbeşte-mi!”. Vântul a început să bată lin, afară, părând a fi o adevărată simfonie, la pătrunderea lui printre  crăpăturile ferestrei măcinate de trecerea timpului, dar băiatul  nu i-a dat importanţa cuvenită, ci l-a tratat cu ignoranță. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia  oară!

Stingând 3 lumânări, trist, tânărul a spus cu voce parcă lipsită  de viaţă: „Doamne, arătă-mi-Te, vreau să Te văd!”. Pasărea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brăzdat toată bolta  cerească, dar tânărul nu a observat măreția lui. Dumnezeu,  astfel, i s-a „arătat”!

Nedumerit, tânărul a început să strige fierbinte, printr-o rugă lăuntrică: „Doamne, Dumnezeul meu, lasă-mă să Te miros!”.
O floare de pe icoana Sfintei Treimi a căzut lângă genunchii băiatului, iar nectarul ei s-a împrăştiat pe hainele lui. El, însă, nu i-a perceput mirosul îmbietor. Aştepta altceva. Dumnezeu,  astfel, S-a lăsat „mirosit”.
Stingând încă 2 lumânări, tânărul continuă să converseze cu  Dumnezeu: „Până când mă vei lăsa zadarnic, să Te chem, oare vrei puțina credinţa-n Tine să mi-o pierd? Doamne, vreau să Te întâlnesc, să Te găsesc, să pun mâna pe Tine, să Te ating!”.

Prin gaura din tavanul cămăruţei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albină şi se puse pe umărul  drept al băiatului, dar el a lovit-o cu mâna stângă; a gonit  fragila insectă. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „atins”! Apăsat de o profundă povară, pe băiat l-a cuprins somnul, dar în ultimul moment a apucat să stingă încă o lumânare și să mai spună câteva cuvinte, înainte să adoarmă: „Doamne, Doamne,Doamne, lasă-mă să Te gust!”. Adormi, gemuit fiind lângă  altar, cu capul sub candela care ardea pâlpâind. O picătură de
untdelemn din candelă s-a scurs ușor și a căzut pe obrazul lui.
S-a prelins și a ajuns în gura băiatului. Pulsul inimii lui s-a  accelerat, iar tânărul s-a trezit având în gură un gust dulce  parfumat, dar nu l-a simțit, pentru că s-a grăbit să se pună în  pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lăsat „gustat”!
Ajuns în pat şi continuându-şi somnul, băiatul a avut un vis: Sa  visat pe el însuşi, în faţa altarului, în genunchi, vorbind cu  Dumnezeu, şi spunându-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te
întâlnesc, nu Te găsesc, cred că nu exişti, sau dacă exişti m-ai parasit , nu ma mai iubesti...Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic...
Dintr-odată un înger frumos foarte, a apărut stând lângă singura lumânare, care încă mai ardea, şi i-a spus, privindu-l: „Băiatule, eu sunt Rafael, unul din cei şapte sfinţi îngeri, care  ridică rugăciunile oamenilor dreptcredincioși şi le înalţă  înaintea slavei Celui Sfânt. Am fost trimis la tine de Cel Preaînalt. Nu te teme! Eu îţi voi spune ce-mi este îngăduit, iar  tu vei păstra toate cuvintele mele în inima ta. Binecuvântează-l pe
 Dumnezeu, slăveşte-L şi cunoaşte slava Lui; mărturiseşte  înaintea tuturor celor vii ce a făcut El pentru tine. Dar ce a făcut El pentru tine, în această noapte? La toate rugăciunile ţia răspuns, dar tu nu ţi-ai dat seama. De ce? Nu ţi-ai lăsat inima și trupul să-L simtă pe Dumnezeu, doar pentru că mintea ta nu  a înţeles felul în care El ţi s-a făcut cunoscut. L-ai fi simţit  dacă ai fi avut iubire și credinţă puternice, în inimă și suflet,
 
pentru că cel care iubeşte și crede în El, cu adevărat, nu are cum să nu-L simtă, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut îndoieli și, mai mult decât atât, ai îndrăznit chiar să ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, băiatule, dar, chiar şi așa, tu nu le-ai înțeles. Iubirea de  oameni a lui Dumnezeu, însă, este mare. Priveşte către icoana  Sfintei Treimi”. Tânărul, vizibil uimit de cuvintele Sfântului
  Înger, se uită către icoană. O voce blândă şi-a făcut simţită  prezenţa, rezonând din spatele icoanei, care era total învăluită  într-un nor de lumină albă-aurie: „Fiule, îi zise vocea, nu te teme, Eu ştiu demult că inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu,  Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul, Cel dintâi și Cel de pe  urmă; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am părăsit. Să nu crezi  că aş putea să te uit vreodată, că aș putea să te părăsesc. Lângă 

tine stă mereu unul dintre îngerii Mei, la fiecare pas al tău. Să  nu te simţi singur niciodată, ai toată dragostea Mea”. Pe băiat  îl bufni plânsul. Dumnezeu continuă să-i vorbească: „ Fără  credinţă, dar, nu este cu putinţă să fii plăcut Mie, căci cine se  apropie de Mine trebuie să creadă că Eu exist şi că Mă fac  răsplătitor celui care Mă caută „. Dar ce este credința, Doamne, întrebă băiatul, căci eu am trăit tot timpul cu  senzația că am credință în Tine?! „ Credinţa este  încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute. Altfel spus este încrederea sau crezarea în ceva  nevăzut ca și cum ar fi văzut, şi dorirea şi sperarea celor aşteptate ca şi cum ar fi de faţă, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta în Mine a fost prea mică și nestatornică. Te-ai îndoit de existența Mea. Să știi că dacă aş fi dorit, Eu aş fi putut pur şi simplu să apar în faţa ta, în trecut, pentru a  demonstra că exist, însă dacă aş fi făcut acest lucru, tu nu ai  mai fi avut nevoie de credinţă. Fericiți sunt cei ce nu au primit  nicio dovadă a existenţei Mele, dar au crezut în Mine! 

 Fiule, există o mulţime de dovezi cu privire la existenţa Mea.  Biblia, Cuvântul Meu, spune: „ Cerurile spun slava lui  Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei  spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă „ (Psalmul 19:1,2). Aşadar, minunăţiile naturii demonstrează existenţa Mea, tocmai de aceea Eu ţi-am trimis pasărea, albina, fulgerul...; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație, tocmai de aceea nici  nu le-ai luat în seamă. Nu Mă poți vedea, înțelege, fiule,pentru că Eu locuiesc în lumină neapropiată. Pe Mine nu M-a  văzut niciun om, niciodată, nici nu M-a înțeles. A încerca să
Mă vezi, să Mă înțelegi, să Mă atingi, îți este și îți va fi  întotdeauna cu neputință. Acum știi că Eu exist, însă.
Credința ta prea mică în Mine s-a transformat în convingere.  Cunoaşte-Mă și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale  apofatică și pe cale catafatică. Calea apofatică înseamnă să Mă  cunoşti prin negaţie, evitând să gândești și să spui ceva despre  Mine, din toate ce nu pot fi gândite și spuse. Eu sunt necuprins, nemărginit, necunoscut pe calea raţiunii, căile Mele sunt necercetate şi nepătrunse. Calea catafatică înseamnă să recunoști și să susții existenţa Mea prin afirmaţii: Dumnezeu  este bun, atotputernic, înţelept, milostiv și așa mai departe.
 Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, adică Cel viu, Singurul, dar în trei ipostasuri: Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Care lucrez în creaţia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, în rugul aprins, Mă fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce  există şi am creat numai de natură pozitivă, căci nu Eu am  creat răul, dar sunt de necunoscut în fiinţa Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinţa Mea nu am nume grăit, pentru că sunt de negrăit. Apropie-te  întotdeauna de Mine, în mister divin, fiind mulţumit să Mă întâlnești şi să realizezi, în acelaşi timp, neputinţa minţii umane de a Mă înţelege. Te iubesc!”. 

Vocea şi norul de lumină aurie dispărură. Îngerul Rafael a zâmbit, a stins ultima lumânare aprinsă, cea de-a șaptea, şi, îndată, visul băiatului a luat sfârșit.
 Era dimineaţă! Trezit din somn, tânărul şi-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simţea pe deplin fericit că Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spălat pe faţă, s-a îmbrăcat şi a început să facă metanii în faţa altarului, în semn de recunoștință. Era convins de existența Celui pe Care l-a căutat mult timp și pe Care l-a  întâlnit tot de atâtea ori, însă fără să realizeze. În timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisă, deşi tot timpul era închisă, pentru că așa obișnuia să o lase. S-a oprit, şi a
început să citească: „De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat
împărăţia cerurilor. Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este. Nu vă adunaţi comori
pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta. Nu oricine Îmi  zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44,45,48; 6:19-21; 7:21). Emo țiile l-au invadat. O lacrimă i s-a scurs
din ochiul drept, gâdilându-i și umezindu-i pielea uscată. A închis gentil Biblia, a pus-o pe altar, şi a deschis
fereastra, ca să admire frumuseţea dimineţii. O adiere de vânt l-a mângâiat. A închis fereastra şi, din nou, a observat Biblia  deschisă. A luat-o în braţe şi a început să citească: „”Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta". Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu
este altă poruncă” (Marcu 12:30,31). Uluit de ce a citit, a închis Biblia, a pus-o pe altar şi a plecat afară, contemplând la cele citite. Ajuns afară un gând îi tot reverbera insistent în minte: „întoarce-te în camera ta, degrabă, întoarce-te”. S-a întors şi a observat pentru a treia oară consecutiv Biblia deschisă. S-a pus în genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se întâmpla, şi a început să citească: „Atunci Iisus a zis ucenicilor
Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine  îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale „ (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap până în picioare. Atunci a înţeles că
Dumnezeu a făcut în a a fel, î ș ncât Biblia să se deschidă în numele Sfintei Treimi, ca el să citească unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce să facă mai departe cu viaţa lui.
Emoţionat fiind, negăsindu-şi cuvinte de slavă, ca să-L laude pe Dumnezeu, a închis Biblia şi a deschis-o la întâmplare, pe la sfârşit, sperând că va găsi acolo cuvintele prin care să-și poată arăta recunoștința față de nemăsurata bunătate a lui Dumnezeu; şi le-a găsit, cu îngăduița Lui: „Vrednic eşti, Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava şi cinstea şi puterea, căci Tu ai zidit toate lucrurile şi prin voinţa Ta ele erau şi s-au făcut” (Apocalipsa 4:11).
Din acel moment băiatul și-a predat inima în mâinile lui Dumnezeu și, ducând o viață bineplăcută Lui, s-a mântuit ajungând în Raiul în care ceata sfinţilor îngeri şi a arhanghelilor, cu toate cereştile puteri, Îl laudă pe Dumnezeu, zicând: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Ta ".

  

LEGENDA CELOR 8 MINUTE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Legenda spune ca o femeie saraca cu un copil in brate, trecand pe langa o pestera a auzit o voce misterioasa care i-a spus:

Intra si ia tot ceea ce iti doresti, dar sa nu uiti ceea ce-i mai important. Aminteste-ti ca dupa ce vei iesi poarta se va inchide pentru totdeauna. Asa ca profita de aceasta oportunitate, dar nu uita ce-i mai important.

Femeia a intrat in pestera si a gasit multe bogatii. Fascinata de aur si bijuterii, a asezat copilul pe o stanca si a inceput sa stranga de zor tot ce putea duce.

Vocea misterioasa i-a vorbit din nou: “ Ai doar 8 minute!”

Cand au trecut cele 8 minute, femeia, incarcata cu aur si pietre pretioase, a fugit afara din pestera si poarta s-a inchis.

Atunci si-a amintit ca a uitat copilul inauntru, iar poarta s-a inchis pentru totdeauna.

Bogatia a durat putin, iar disperarea pentru totdeauna.

La fel se intampla de multe ori si cu noi. Avem aproximativ 80 de ani pentru a trai in aceasta lume si o voce ne aminteste mereu:” Nu uita ce e cel mai important!”

Si cele mai importante sunt valorile spirituale, familia si copii, viata, educatia, bunul simt, reputatia, dragostea, adevarul si demnitatea de om.

In schimb castigurile, bogatia, placerile materiale ne fascineaza intr-atat incat uitam de ceea ce e mai important.

Asa ne risipim timpul si dam la o parte esentialul: “ Bogatia sufletului.”
Sa nu uitam niciodata ca viata in aceasta lume trece repede si ca moartea vine cand ne asteptam mai putin. Iar cand poarta vietii se inchide pentru noi, nu ne mai folosesc la nimic regretele.

Traim intr-o lume de probleme, nelinistiti, si toate numai pentru ca am uitat ce e cel mai important: “Bogatia sufletului!

Ce spune Biblia despre îngeri?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Întrebare: Ce spune Biblia despre îngeri?

Răspuns: Îngerii sunt fiinţe spirituale cu inteligenţă, emoţii şi voinţă. Acest lucru este valabil atât pentru îngerii buni cât şi pentru cei răi. Îngerii au inteligenţă (Matei 8:29; 2 Corinteni 11:3; 1 Petru 1:12), au emoţii şi sentimente (Luca 2:13; Iacov 2:19; Apocalipsa 12:17), şi voinţă (Luca 8:28-31: 2 Timotei 2:26; Iuda 6). Îngerii sunt fiinţe spirituale (Evrei 1:14), însă nu au trup fizic, pământesc. Faptul că nu au trup pământesc nu le afectează personalitatea individuală.

Nivelul de cunoaştere pe care îl au îngerii este limitat de faptul că sunt fiinţe create. Aceasta înseamnă că ei nu pot şti toate lucrurile pe care le cunoaşte Dumnezeu (Matei 24:36). Totuşi, se pare că ei cunosc mai multe lucruri decât oamenii. Acest lucru poate avea 3 cauze. (1) Îngerii au fost creaţi a face parte dintr-un gen de creaturi superioare oamenilor, aşa încât au o înţelepciune şi cunoaştere superioare. (2) Îngerii studiază Biblia şi lumea mult mai aprofundat decât o fac oamenii şi în consecinţă le înţeleg mult mai bine (Iacov 2:19; Apocalipsa 12:12). (3) Îngerii au avansat în cunoaştere chiar şi prin observarea îndelungă a activităţilor şi comportamentelor oamenilor. Spre deosebire de oameni, îngerii nu au nevoie să studieze trecutul; ei l-au experimentat. În acest fel, ei ştiu cum au acţionat alţii în diferite situaţii şi astfel pot prezice cu un grad superior de acurateţe modul cum noi vom acţiona în circumstanţe similare.

Cu toate că au voinţă, îngerii sunt supuşi voinţei lui Dumnezeu, ca şi celelalte fiinţe create. Îngerii buni sunt trimişi de Dumnezeu să îi ajute pe cei credincioşi (Evrei 1:14). Iată câteva dintre activităţile pe care le fac îngerii buni, aşa cum sunt prezentate în Biblie:

A. Ei Îl laudă pe Dumnezeu (Psalmul 148:1,2; Isaia 6:3).
B. Se închină lui Dumnezeu (Evrei 1:6; Apocalipsa 5:8-13).
C. Ei sunt încântaţi de lucrările lui Dumnezeu (Iov 38:6-7).
D. Ei Îl slujesc pe Dumnezeu (Psalmul 103:20; Apocalipsa 22:9).
E. Ei vin înaintea lui Dumnezeu (Iov 1:6; 2:1).
F. Ei sunt cei de care Dumnezeu se foloseşte pentru punerea în aplicare a judecăţilor lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:1; 8:2).
G. Aduc cu ei răspunsuri la unele rugăciuni (Faptele Apostolilor 12:5-10).
H. Ajută la întoarcerea oamenilor către Hristos (Faptele Apostolilor 8:26; 10:3).
I. Ei văd felul cum creştinii se organizează, slujesc şi suferă (1 Corinteni 4:9; 11:10; Efeseni 3:10; 1 Petru 1:12).
J. Ei aduc încurajare în vremuri cu pericole (Faptele Apostolilor 27:23,24).
K. Ei au grijă de cei drepţi la momentul morţii (Luca 16:22).

Îngerii sunt fiinţe total diferite de oameni. Oamenii nu se pot transforma în îngeri după moarte. Nici îngerii nu vor deveni niciodată oameni, şi nici în trecut nu s-a întâmplat acest lucru. Dumnezeu a creat îngerii, la fel cum i-a creat pe oameni. Biblia nu spune nicaieri că îngerii au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, după cum spune despre oameni (Geneza 1:26). Îngerii sunt fiinţe spirituale care pot lua o formă fizică, până la un anumit nivel. Oamenii sunt în principal fiinţe fizice, cu trup, însă ei au şi suflet. Cel mai important lucru pe care îl putem învăţa de la îngeri este supunerea lor totală, lipsită de orice formă de opoziţie, faţă de Dumnezeu şi poruncile Sale.
sursa
http://www.gotquestions.org/Romana/ingeri-Biblia.html

PILDA CU SORICELUL CEL VITEAZ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un soricel de casă, de rasă, bine crescut si plăcut la vedere, alergând mereu disperat din calea pisicii, se pomeni într-o bună zi în pivnita unei case de oameni înstăriti.

Din pricina întunericului, căzu într-o băltoacă ciudată.

Era o baltă de palincă, din cea mai de soi, scursă de sub cepul prost asezat al unui butoias făcut din lemn de stejar.

La început, soricelul nostru gustă timid din acea licoare curiosă.

Îi plăcu savoarea ei. Avea un gust puternic si bine definit, aluneca pe gâtlej asemeni focului.

Când ,,bău” tot ce era în baltă, Soricelul nostru se îndreptă de spate, se bătu cu pumnii în piept, îsi luă o înfătisare feroce si strigă:

-Unde-i pisica?

În vremea noastră prea multă lume are curaj doar cât un soarece.

Cu ce biruim pe diavol

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Sfântul Macarie, cel trăitor în pustie, se întâlni într-o zi cu diavolul.
Şi i-a spus el lui:
- "Multe rabd eu, Macarie, de la tine, şi nu pot să te biruiesc. Toate câte faci tu, fac şi eu. Posteşti şi tu, postesc şi eu; privighezi tu, nici eu nu dorm de loc. Dar una este cu care tu mă biruieşti pe mine."  Şi Macarie l-a întrebat:
- "Ce este aceea?"
Diavolul i-a răspuns:
- "Smerenia ta!"

Tocmai fiindcă ai uitat...

Într-o noapte, un creştin neînsemnat şi smerit: a visat că, intrase în Paradis - şi că un înger îl ducea de mână.
Spăimântat, omul a zis:
- "Nu sunt vrednic să păşesc aici - căci n-am făcut nimic, ca să merit aceasta!"
Dar îngerul i-a spus:
- "Nu, aici se ştie ce-ai făcut"
- "N-am făcut nimic - şi nu sunt vrednic.”
Îngerul i-a zis:
- „Ai ajutat în ziua aceea pe fraţii tăi lipsiţi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai păşit în casa văduvei şi-ai purtat darul milei.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai cercetat pe cei în suferinţă.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- "Nu te-ai trufit, n-ai bârfit, n-ai ridicat glas de pâră asupra fraţilor tăi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
Dar îngerul i-a spus:
- "Fii liniştit. Tocmai fiindcă ai uitat tu, ţinem noi minte. Iar pentru tot ce-ai făcut, se cade acum să stai aici cu noi.”

Sărmanul Ion

Era un om sărac, Ion, care, cu toate că era împovărat de copii şi de nevoi, nu cârtea niciodată împotriva lui Dumnezeu, ci mergea întotdeauna la biserică şi rugându-se, zicea: "lată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!”
Dumnezeu părea că nu-l aude, şi sarcina din spinarea lui Ion se făcea şi mai grea.
Şi cu cât Dumnezeu era mai surd la strigarea lui, Ion se făcea si mai mititel.
Şi iată că Ion muri - şi ajungând la poarta cetăţii veşnice, căzu în genunchi, şi asemenea cum făcea în biserică, zise şi acum: "Iată pe nevrednicul Ion, înaintea Ta, Doamne!"
Atunci, poarta cerească se deschise, se arătară îngerii şi luând între ei pe Ion, îl duseră la picioarele Celui Veşnic.
Şi Dumnezeu îi zise: "lată-mă înaintea lui Ion pentru totdeauna!”

NU STIAM CA SI EU TE-AM RASTIGNIT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

1. NU STIAM CA SI EU TE-AM RASTIGNIT,

NU CREDEAM CA SI EU TE-AS FI LOVIT,

O, DOAMNE, NU, NU EU SUNT VINOVAT,

PUNE-MI DOAMNE,

SPUNE-MI DOAMNE CA NU-I ADEVARAT!..

2. NU STIAM CA POT FI PILAT SI EU...

NU STIAM CA MA LUPT CU DUMNEZEU...

O, DOAMNE, NU, NU EU TE-AM CONDAMNAT,

SPUNE-MI DOAMNE,

SPUNE-MI TOTUSI CA NU-I ADEVARAT!

3. NU STIAM CA-S SI EU SOLDAT ROMAN,

CA POT FI SUB COMANDA LUI SATAN!

O, DOAMNE, NU, NU EU TE-AM DEZBRACAT

TOTUSI DOAMNE,

SIMT CA SUFLETUL MEU E SFISIAT...

4. NU STIAM CA POT FI UN TRADATOR,

CA PACATU-I ASA INGROZITOR!

O, DOAMNE, EU, CHIAR EU TE-AM LEPADAT,

EU SUNT DOAMNE,

SPUNE-MI DOAMNE, CIT SUNT DE VINOVAT!

5. AZI CIND STIU CA SUNT PRIMUL PACATOS,

MA AGAT DE IUBIREA TA, HRISTOS!

O, DOAMNE, DA, CIT E DE-ADEVARAT,

SPUNE-MI DOAMNE,

SPUNE-MI DOAMNE CA SUNT SI EU IERTAT!

***RUGĂCIUNEA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR***

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



„Mulţumim ţie Doamne, pentru toate binefacerile Tale, care din ziua dintâi şi până în ceasul acesta ai făcut cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru cele care le ştim şi care nu le ştim, pentru cele arătate şi cele nearătate, pentru cele cu fapta şi cu cuvântul, pentru cele de voie şi fără de voie, şi pentru toate cele făcute cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru necazuri şi pentru linişte, pentru gheena şi pentru pedeapsa de acolo, pentru Împărăţia cerurilor.

Te rugăm, păzeşte sufletul nostru ca să fie sfânt, având cugetul curat şi vrednic de filantropia Ta. Tu, care ne-ai iubit pe noi într-atât, încât ai dat şi pe Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, învredniceşte-ne a ne face vrednici de iubirea Ta.

Dă-ne înţelepciunea întru cuvântul Tău şi întru frica Ta.

Unule Născut Hristoase, însuflă-ne puterea cea de la tine.

Tu Dumnezeule care ai dat pre Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, şi ai trimis pe Duhul Tău cel Sfânt, spre iertarea păcatelor noastre, iartă-ne nouă orice am greşit, cu voie, sau fără de voie, şi nu ne socoti păcatele noastre.

Pomeneşte Doamne, pe toţi care cheamă în ajutor numele Tău cel sfânt întru adevăr.

Pomeneşte pre toţi care ne-au făcut nouă bine, sau ne-au voit rele, căci toţi suntem oameni.”

Să înveţi conştient"

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Răspuns unei alte persoane care avea dificultăţi să ierte pe cineva care îl rănise:

- ...Să înveţi bine „Tatăl nostru". Mă auzi?

- „Tatal  nostru" îI ştiu părinte pe din afară de când eram copil.

- Îl ştii pe din afară dar nu pe şi pe dinăuntru.

- Ce vreţi să spuneţi?

- Nu i-ai pătruns incă sensul. reciţi mecanic. Dacă il ştiai pe dinlăuntru îl iertai cu multă bunăvoinţă pe aproapele tău, întrucât altfel nu împlineşti nici tu condiţia ca Dumnezeu să-ţi ierte păcatele tale. „şi ne iartă datoriile noastre, precum şi noi iertăm datornicilor noştri” - aceasta înseamnă aşadar.

- Aşadar să înveţi „Tatăl nostru” pe dinăuntru. De acord?

(Fragmente din cartea "Anecdote duhovniceşti")


Un frate l-a intrebat pe avva Pimen: "Daca vad o greseala a fratelui meu, e bine s-o trec cu vederea?“. Batranul zice: "De fiecare data cand noi trecem cu vederea o greseala a fratelui nostru, si Dumnezeu ne trece cu vederea o greseala a noastra; si de fiecare data cand noi o dam in vileag pe-a fratelui, si Dumnezeu o da in vileag pe-a noastra“.

Sfarsitul predicii de pe munte

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Sfarsitul predicii de pe munte. Judecata semenilor. Puterea rugaciunii. Calea mantuirii si a pierzarii. Ferirea de prooroci mincinosi.
1. Nu judecati, ca sa nu fiti judecati.
2. Caci cu judecata cu care judecati, veti fi judecati, si cu masura cu care masurati, vi se va masura.
3. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama?
4. Sau cum vei zice fratelui tau: Lasa sa scot paiul din ochiul tau si iata barna este in ochiul tau?
5. Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau.
6. Nu dati cele sfinte cainilor, nici nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare si, intorcandu-se, sa va sfasie pe voi.
7. Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide.
8. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate i se va deschide.
9. Sau cine este omul acela intre voi care, de va cere fiul sau paine, oare el ii va da piatra?
10. Sau de-i va cere peste, oare el ii va da sarpe?
11. Deci, daca voi, rai fiind, stiti sa dati daruri bune fiilor vostri, cu cat mai mult Tatal vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El?
12. Ci toate cate voiti sa va faca voua oamenii, asemenea si voi faceti lor, ca aceasta este Legea si proorocii.
13. Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla.
14. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla.
15. Feriti-va de proorocii mincinosi, care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori.
16. Dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini?
17. Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele.
18. Nu poate pom bun sa faca roade rele, nici pom rau sa faca roade bune.
19. Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc.
20. De aceea, dupa roadele lor ii veti cunoaste.
21. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.
22. Multi Imi vor zice in ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu in numele Tau am proorocit si nu in numele Tau am scos demoni si nu in numele Tau minuni multe am facut?
23. Si atunci voi marturisi lor: Niciodata nu v-am cunoscut pe voi. Departati-va de la Mine cei ce lucrati faradelegea.
24. De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si la indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca.
25. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca.
26. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip.
27. Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare.
28. Iar cand Iisus a sfarsit cuvintele acestea, multimile erau uimite de invatatura Lui.
29. Ca ii invata pe ei ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor.
(Matei, cap.7)

TANARUL SUPARAT

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Un tânăr era foarte supărat că nu are mai mulţi bani, că nu-şi poate cumpăra tot ce-şi dorea. Se plimba trist pe stradă, neştiind cum să iasă din această situaţie. Dar, cum mergea el aşa, s-a lovit deodată de cineva. Mare i-a fost mirarea să vadă că, din neatenţie, a dat peste un om sărman, fără vedere. Încerca bietul om să se ajute cu un baston şi să găsească drumul spre casă. Tânărul nostru l-a ajutat, conducându-l de braţ.
Văzând cât sunt alţii de necăjiţi, tânărul nu s-a mai gândit, de atunci, decât la un lucru: cât de bogat este el. Nu avea bani pentru tot ce şi-ar fi dorit, dar avea comoara cea mai mare din lume, pe care banii nu o pot cumpăra: sănătatea cu tot ce izvorăşte din ea, putere de muncă, bucurie şi voie bună.
Acum îşi dădea seama că sunt oameni care au rămas ologi în urma unor accidente. Dar picioarele sale îl puteau duce oriunde. Alţii au rămas orbi. El putea să vadă, însă, clipă de clipă, toate frumuseţile din jurul său.
Există şi unii oameni care, din păcate, sunt orbi şi ologi sufleteşte, pentru că sufletul lor s-a golit de bucurie, de speranţă şi dragoste. Aceştia sunt cu adevărat nefericiţi.
Cu cât vei fi mai binevoitor, cu atât sufletul tău va avea mai multă linişte. Cel rău şi zgârcit nu dă niciodată nimic, nici măcar un pahar cu apă sau un sfat, chiar dacă aceste lucruri nu l-ar costa nimic. Un astfel de om mai este cu ceva de folos celorlalţi?
Dacă ne vom uita în jurul nostru vom vedea că nimic nu trăieşte doar pentru sine. Până şi un copac obişnuit. Chiar dacă nu ne oferă fructe, ne dă cel puţin posibilitatea să ne odihnim un minut la umbra lui.

ASCULTAREA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Cele trei cuvinte

Odată, un călugăr pios, care dorea să-şi îmbunătăţească necontenit viaţa duhovnicească, căzu în adâncă rugăciune şi ceru lui Dumnezeu să-i dea cuvânt de poruncă:
- "Doamne, spune-mi ce trebuie să fac, pentru a-Ţi împlini mai desăvârşit voia?"
Avu atunci călugărul o vedenie în vis, aşa. Văzu pe peretele chiliei lui în lumină de aur aceste trei cuvinte:
"Crede, împlineşte, foloseşte".
A doua zi, călugărul stătu la cugetare asupra acestor trei cuvinte prin care Dumnezeu îi răspundea la chemare.
Dar nu putea înţelege totul.
Atunci, în altă noapte, glasul lui Dumnezeu se făcu auzit duhului călugărului.
Zise aşa: Crede tot ceea ce ţi-am făcut cunoscut, împlineşte toate poruncile ce ţi-am dat şi foloseşte toate mijloacele de sfinţire pe care le-am statornicit pentru mântuirea ta.
Şi de-atunci, călugărul acela duse o viaţă intru totul plăcută lui Dumnezeu.

Cuget neînţelept

Un preot trecea, într-o zi, pe un drum de ţarină.
Un sătean necredincios îşi bătea boii - şi zbiera tot felul de înjurături.
Preotul îi zise:
- ?De ce te osândeşti la pedeapsa veşnică?"
Omul necredincios îi răspunse:
- "Eu nu pot crede, părinte, în acestea... Căci dacă Dumnezeu a hotărât să mă scape, ori ce-aş face rău, voi fi mântuit. Şi, dimpotrivă, dacă a hotărât să fiu osândit, - orice aş face bun, degeaba este ... "
Atunci preotul îi zise:
- "Dacă este aşa cum zici, - atunci de ce te mai duci la câmp să ari şi să sameni? .. "
Omul rămase în tăcere. Părintele zise:
- "Dacă ar fi adevărat ce ai spus, atunci oricât ai ara, şi ai sămăna, dacă Dumnezeu a hotărât să nu se facă, degeaba-i munca ta, - şi, dimpotrivă, dacă Dumnezeu a hotărât să se facă, atunci nu mai e nevoie să ari şi să sameni".
Omul rămase iar fără răspuns, şi părintele grăi:
- "Nu, prietene... Dumnezeu îţi dă roadă numai dacă tu vei munci pământul - şi tot aşa, El nu-ţi va da mântuirea decât dacă îi ţii în seamă poruncile - şi nu duci o viaţă ticăloasă ... "
De atunci, omul acela s-a înţelepţit...

Cum pazim pacea inimii ?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Avva Pimen a povestit ca, odata, un frate l-a intrebat pe avva Simon:

- Daca ies din chilie si dau peste un frate care se distreaza, si ma distrez si eu cu dansul; apoi dau peste unul care rade, si rad si eu cu dansul, cand intru iar in chilie, nu-mi mai gasesc pacea dinainte.

Batranul ii zice:

- Cum, dupa ce iesi din chilie si dai peste unul care rade, si razi si tu cu el, dai peste unii care sporovaiesc si sporovaiesti si tu, cand te intorci in chilie ai vrea sa fii cum erai mai inainte?

Fratele intreaba:

- Si atunci?

Batranul ii zice:

- Inauntru pazeste-te, afara pazeste-te !

DIAVOLUL IUBESTE BARFA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Avva Casian mai povestea despre un alt batran din pustie ca l-a rugat pe Dumnezeu sa i se dea har, in asa fel incat sa nu dormiteze niciodata cand are loc vreo convorbire duhovniceasca; si, dimpotriva, daca cineva se apuca sa barfeasca ori sa spuna fleacuri, sa adoarma pe loc, pentru ca urechile sale sa nu guste un asemenea venin. Zicea: "Diavolul atata la vorbarie goala si lupta impotriva invataturilor duhovnicesti“, dand urmatorul exemplu: "Odata, cand spuneam unor frati lucruri folositoare, acestia au cazut intr-un somn atat de adanc, incat nici genele nu si le miscau. Vrand sa arat ca la mijloc este lucrarea demonului, am inceput sa povestesc fleacuri, indata fratii s-au inveselit si s-au trezit. Eu am suspinat si le-am zis: "Cat timp am vorbit despre lucruri ceresti, ochii vostri, ai tuturor, au fost cuprinsi de somn, dar indata ce am inceput sa spun fleacuri, toti v-ati trezit cu mare graba". Recunoasteti, asadar, fratilor, lucrarea demonului si fiti atenti si paziti-va sa nu mai adormiti cand faceti sau ascultati ceva duhovnicesc“.

Cîntecul păsării

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Povestea vorbeşte de: grădina secretă, tentaţia absolutului, refuzul realităţii, ,,glasul păsărilor".

Odată un călugăr a ieşit din mânăstire şi a mers în pădure pentru a tăia lemne. Acolo auzi o pasăre cântând minunat. Se aşeză să asculte viersul fermecat al păsării...Ascultă multă vreme până îşi simte sufletul mângâiat. Apoi terminându-şi treaba, se întoarce la mânăstire...

Dar portarul nu mai era acelaşi. Era un străin, care nu-l recunoscu şi nu-l lăsă să intre. Ceru să-l vadă pe stareţ. Când apăru stareţul, văzu, că era tot un străin. În zadar stărui să le spună că aparţine mânăstirii, că plecase cu câteva ceasuri în urmă, în pădure să taie lemne...

În cele din urmă cineva îşi aminti de povestea, care se spunea prin mânăstire, despre un călugăr, care trăise acolo cu sute de ani în urmă, dar care dispăruse fără urmă şi nimeni nu-l mai văzuse şi nu mai auzise de el.

Cîntecul dumnezeiesc al păsării, ce-i păruse călugărului, că durase câteva ceasuri, durase sute de ani după numărătoarea oamenilor...

Spunem povestea: căutătorului de absolut
celui ce refuză realitatea
omului refugiat în imaginar
aceluia care se teme să trăiască

PĂCATUL BLESTEMULUI ÎN CASĂ

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Există un obicei foarte rău la unii părinti de a-si blestema copiii atunci când îi supără. Tot timpul le-am recomandat părintilor ca atunci când copiii nu sunt cuminti, să-i bată, însă niciodatâ să nu-i blesteme. Deoarece blestemul, înjurătura, când sunt făcute de părinte asupra copilului pe care l-a născut, au urmări negative asupra lui. Copilul care a fost blestemat de tatăl sau mama lui si părintii respectivi nu s-au spovedit de acest păcat, deci nu au primit dezlegare de el, foarte usor este atins de blestem. Din această cauză pot veni boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată peste copiii respectivi. Blestemele sunt foarte rele în casă, atât când sunt rostite de părinti asupra copiilor, cât si invers, de copii asupra părintilor. Multi copii nu se căsătoresc sau celor care se căsătoresc nu le merge bine în căsnicie din cauza blestemelor părintilor. Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii; după aceea un rol foarte important îl are citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Adică să meargă împreună, părintii cu copiii, la preot pentru a le citi acea rugăciune de dezlegare. Foarte grav este când părintii mor fară să le fi citit în viată rugăciunea respectivă. Acele înjurături si blesteme asupra copiilor lor, dacă nu sunt dezlegate de către preot, când sunt în viată părintii, pot produce foarte mari necazuri asupra copiilor. Dincolo de mormânt nu mai poate face nimeni acea dezlegare. Să ne ferim a rosti orice cuvânt rău asupra copiilor nostri pentru a nu se repercuta asupra lor si a nu le produce mari necazuri în viată. De asemenea, copiii niciodată să nu-si blesteme sau să-si înjure părintii care i-au născut. Nu mai vorbesc de acei copii care ajung chiar să-si lovească părintii, pe cei care i-au născut. Spun Sfintii Părinti că acelui copil care si-a lovit părintele, mâna respectivă nu-i mai putrezeste. Este ceva înfricosător! Pentru orice cuvânt iesit din gura noastră vom da răspuns în ziua Judecătii, înaintea lui Dumnezeu.

SFANTUL ANTONIE

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



""" La douazeci si cinci de ani, sfantul Antonie traia din mormant in mormant. Cand il descopereau intr-un mormant, cand dadeau oamenii de el, a doua zi nu mai era acolo, mutandu-se in alta parte, ca sa nu fie laudat pentru aceasta vrednicie tinereasca a lui."""

Intr-o noapte diavolul a venit la el si l-a batut cumplit, in asa masura incat zacea jos ca mort, plin de rani. A doua zi, cand a venit din sat cel ce-i aducea paine, l-a gasit zacand ca un mort. L-a luat in spate si l-a dus la biserica din satul lui si l-a lasat acolo in biserica, iar el a inceput sa planga si sa spuna prin sat ca Antonie e aproape mort. Au venit oamenii la el acolo, in biserica, sa-l vegheze si au adormit.

Dar sfantul Antonie, chiar si in aceasta stare de durere cumplita, se ruga — era foarte interiorizat. In timp ce toti ceilalti dormeau, el a deschis ochii si l-a chemat incet pe cel care-i aducea painea. I-a facut semn si l-a rugat sa-l duca inapoi, in mormantul unde-l gasise. Acela l-a luat din nou in spate si l-a dus in pustie. Sfantul Antonie statea intins pe spate si ranile il dureau foarte mult, dar radea de diavoli si le zicea: „Iata, Antonie este aici. Daca ati fi puternici, m-ati omori, dar nu ma omorati pentru ca ma apara puterea lui Dumnezeu”. A urmat o alta navala cumplita de duhuri necurate care ii apareau sub forma unor chipuri inspaimantatoare — de lei, tauri, serpi, leoparzi si alte jivine urate care se repezeau asupra lui suierand si urland si mugind, dar el, intarit de ajutorul lui Dumnezeu, le zicea: „Daca ati fi cu adevarat puternici, ati fi venit numai unul. Dar pentru ca v-a slabanogit pe voi Domnul, de aceea veniti atat de multi ca sa ma chinuiti”. El gemea de durerea trupului, dar era foarte treaz cu mintea si se ruga cat putea. Deodata, o raza de lumina cereasca a coborat asupra lui si in aceeasi clipa toti diavolii s-au facut nevazuti. Si Iisus i Se arata cu o blandete nespusa, iar Antonie Il intreaba: „Unde erai? Unde ai fost, Doamne, atata vreme cat m-au chinuit dusmanii mantuirii mele?” Iisus ii raspunde: „Aici eram, Antonie, si priveam la nevointele tale. Si pentru ca te-ai impotrivit cu statornicie vrajmasilor tai, de acum inainte iti voi da multa putere asupra acestor duhuri si voi face ca numele tau sa fie vestit in toata lumea”.

De atunci, diavolul a fost aruncat afara din inima lui Antonie. Biruind toate aceste trei feluri de ispitiri (lupta gandurilor, poftele trupesti si infricosarile diavolesti), sfantul Antonie s-a facut mai iscusit in lupta cu sine insusi si, crescand in el ravna, s-a retras si mai in adancul pustiei, dincolo de Nil, intr-o pestera aflata intr-o veche cetate parasita, pe inaltimea unui munte. Aici a trait aproape douazeci de ani, in cea mai aspra pustnicie. Ziua imbina rugaciunea cu lucrul mainilor — lucra cosnite si rogojini – iar de cu seara se odihnea putin. La miezul noptii se scula la rugaciune, stand cu mainile ridicate pana la rasaritul soarelui. De multe ori ii spunea soarelui: „De ce vii sa-mi tulburi linistea? O, soare, de ce-mi rasari acum? Ce sa fac eu cu lumina ta, cata vreme cu am in minte pe Soarele Hristos?” Caci rugaciunea era pentru el si lumina si hrana si plinatate a bucuriilor. Dar si acolo, in munte, lumea a aflat despre el si au inceput sa vina la el. Veneau si multi filozofi sa-l intrebe diferite lucruri, dar Antonie nu invatase carte. Pentru ca in Egiptul acesta fierbinte si in timpul acesta cand paganismul se intalnea cu crestinismul, stricaciunea tinerilor era foarte mare, si tanarul Antonie, vazand patimile care navaleau peste tineri, a renuntat sa mai invete carte. Dar Dumnezeu i-a dat o deosebita intelepciune, si era lucru de mirare cat era de patrunzator si ascutit la minte. El nu cunostea decat limba lui de acasa, iar in limba egipteana vorbea prin talmaci. Cand veneau la el filozofii din Egipt, el le spunea un lucru foarte simplu: „Daca ati socotit ca sunt prost, de ce ati venit la mine? Iar daca ma socotiti intelept, faceti si voi ceea ce am facut eu” – adica le recomanda aceste nevointe pentru Dumnezeu, spunandu-le: „Cel cu mintea sanatoasa nu are nevoie de carte”.

- povesti cu talc -

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



DE LUAT UN SEAMA!!!!!!!!!!!!!!!!

Mama il trimise pe baiat sa cumpere ceva de la magazinul din colt. Pe drum, langa o piata, zari un batran, stingher, in haine ponosite, care parca astepta ceva. Privea fara tinta si zambea..parea rupt de realitate. Lumea care trecea ii lasa cate ceva, bani sau mancare, dupa posibilitati.

Copilul se opri in dreptul lui, iar batranul in haine ponosite tresari..ii zambi si-l intreba:
-"Ce faci copil frumos?"
-"De unde stii ca sunt frumos?"
-"Stiu..si apoi toti copiii sunt frumosi.."
-"Ma duc sa cumpar ceva.."
-:Du-te,si cand te intorci sa treci pe le mine."
Copilul asa facu.
Batranul cand simti ca este langa el ii intinse mana si o pornira amandoi.
Lumea ii privea mirata:un copil bine imbracat , langa un batran zdrenturos..
-"De ce se mira lumea cand ne vede impreuna?"-intreba copilul
-"Lumea nu stie...lumea nu stie ca eu sunt cel mai bogat om.."raspunse batranul
-"Cum asa?..Vad ca esti imbracat ca un cersetor.."
-"Nu judeca pe nimeni dupa cum este imbracat!. Eu iti spun ca sunt cel mai bogat om pentru ca am urechi si. aud, am ochi si vad, am maini sa ma hranesc, am picioare sa ma deplasez si mintea integra ca sa pot gandi...intelegi?".
-"Ha, ha, ha,"--rase copilul--"Pai, toti le avem..asta inseamna ca esti bogat?".
-:Da,putini sunt constienti de acest lucru: ca nu in bani se masoara bogatia..
Iti dai seama, tu, cat esti de bogat daca:
-ai doua picioare intregi cu care sa te deplasezi acolo unde sufletul tau vrea?
-ai doua maini viguroase cu care sa apuci, sa scrii, sa te imbraci,sa inoti in ape racoroase, sa imbratisezi,si sa legeni un copil?
-dar, mai ales ,sa ai doi ochi sanatosi cu care sa vezi toate frumusetile acestei lumi; sa vezi soarele rasarind, chipul iubitei si surasul mamei?
-si doua urechi cu care sa auzi muzica cuvintelor.....
Copile drag,oamenii nu stiu cat sunt de bogati!.Si toate aceste bogatii le poarta cu ei, pentru ca ele ii alcatuiesc: nu e necesar sa le depoziteze in seif sau in banci.
Intelegi copile ca te-ai nascut bogat?"
-"Dar tu de ce cersesti, daca esti atat de bogat precum spui?"
-"Eu nu cersesc..eu doar tin companie soarelui...In fiecare dimineata, soarele bate la usa case mele,desi, ferestrele sunt deschise..Intra in casa si toata lumina si caldura lui imi inunda cele patru camere..sunt atat de bucuros ca soarele a ales sa intre si in casa mea.."
-"Dar unde este casa ta"- intreba curios copilul.-,"Te-am vazut stand pe o piatra in piata.."
-"Heei, casa mea este aici, inlauntrul meu,..uite.."--,si lua mana copilului si-o duse in partea stanga a pieptului.."Simti ce calda e"?
-"Daa, si pulseaza.."
-"Casa mea se cheama inima si se bucura ca ai atins-o cu mana ta!.Hai cu mine sa-ti arat ceva.."
Si o pornira amandoi.
Copilul mergea alaturi de cersetor, si mana lui mare si calda ii dadea siguranta, desi nu-l cunostea; astazi il vazuse pentru prima oara , dar il simtea atat de aproape de parca facea parte din familie..
Ajunsera in parc.
_"Hai sa ne asezam pe o banca, aici, sub copacul acesta", spuse batranul
"Asa, inchide ochii si respira adanc ...ce simti?"
-"Imm,miroase a flori de salcam.."
-"Bravo, ai ghicit..a inflorit salcamul, asa este!"
-"A inflorit salcamul, a inflorit salcamul,,",striga copilul batand din palme de bucurie, tocmai cand ,pe langa banca lor trecea un calator grabit.
-"Ce gluma buna", mormai in barba calatorul,..."Doar suntem in noiembrie..iar salcamii infloresc primavara"..si-si vazu , grabit, de drum.
-"Vezi copile", spuse batranul... "Ti-am spus ca oamenii nu stiu cat sunt de bogati; au uitat sa se bucure..desi au ochi ,nu vad, desi au nas, nu miros..nu simt ca salcamul a inflorit a doua oara. Nu mai au timp sa simta, sa vada, sa auda.Merg cu capul in pamant preocupati sa faca cat mai multi bani..trecand astfel, orbi si surzi, pe langa minunile vietii.Au saracit!"
Se ridicara si o pornira pe alee spre casa copilului.
La capatul parcului era un cersetor, orb, in carja.
Batranul lasa in caciula milei tot avutul sau.
_"In dar ai luat ,in dar sa dai..copile, sa dai din "bogatia" ta si celor care au intr-adevar nevoie.", spuse batranul si se departa fericit, bogat in sinea lui.
Copilul cum ajunse acasa,se duse repede in camera lui, isi lua pusculita cu bani, o sparse, lua banii si pleca in graba spre piata.
Daruii, cu mainile lui, banutii saracilor.
La intoarcere mama il certa:
_"Ce-ai facut..ti-ai dat toti banii daruiti de mine pentru leaganul pe care ti-l doreai, la cersatori?"
-"In dar ai luat in dar sa dai...mama, iar eu sunt foarte bogat..ma am pe mine... Ce-mi mai trebuie leagan cand am doua picioare zdravene cu care pot sa alerg.,sa ma joc?"
Copilul descoperise bogatiile trupului sau, iar in casa sufletului aveau sa se stranga o multime de alte comori...

autor: Mihaela BALACEANU

Rolul milosteniei în viaţa crestinului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Pentru a fi aducătoare de roade duhovniceşti, bine plăcute lui Dumnezeu, faptele milosteniei trebuie să izvorască dintr-o iubire sinceră. Întotdeauna Creatorul priveşte la inima omului atunci când acesta săvârşeşte faptele milosteniei. Femeia văduvă care a dăruit la templu doi bănuţi, singurii pe care-i avea, trece cu mult înaintea bogaţilor care puneau sume mari în cutia templului, dar numai de ochii lumii. Despre fapta ei, Mântuitorul Hristos spune: "Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa" (Mc. 12, 42-44).Milostenia sufletească constă în a nu răsplăti răul cu rău, ci a răsplăti răul cu bine. Ea vizează în mod deosebit iertarea insultelor şi ofenselor şi primirea lor ca laude, care ne curăţesc în cele din urmă de întinăciunea păcatului. Pe scurt, milostenia stă în a-L urma pe Hristos, adică a-I împlini cu grijă poruncile, a purta crucea Sa, a suporta cu inimă bună toate suferinţele, în nădejdea mântuirii şi dobândirii vieţii veşnice.

Ce ne puteţi spune despre întâmplarea cu tânărul bogat, istorisită în Evanghelie?

Învăţătura Domnului faţă de acest tânăr a fost foarte clară: "Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi" (Matei 19, 21). Împărţirea averilor trebuie făcută înaintea luării sau asumării crucii. Atâta vreme cât ne păstrăm bunurile şi averea, ataşându-ne de ele cu inima, este imposibil să-i putem urma lui Hristos: "Aşadar oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ce are nu poate să fie ucenicul Meu" (Luca 14, 33). Crucea va fi mereu aruncată de pe umeri şi înlocuită cu arginţii, credinţa în Dumnezeu şi vederea Lui prin credinţă vor fi distruse de încrederea în bogăţie.

Faptele milosteniei nu trebuie făcute din interes, spre a fi văzute şi lăudate de oameni: "Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie" (Mt. 6, 2-4), spune Hristos Domnul.
SURSA
 http://teologie.do/

Despre ascultarea de duhovnic

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Ne vorbeşte Părintele Calistrat de la Barnova

Am avut aici în sat o bătrână, Ruxanda, care era bolnavă de ciroză şi de acum îşi vomita ficatul. Eram în săptămâna brânzei, vinerea, mai erau două zile şi trebuia să înceapă postul. Ca să vezi cum cei aflaţi pe pa¬tul de moarte ascultă de duhovnic, ca să vezi cât e de mare taina aceasta a duhovniciei.
Mă cheamă nora ei şi-mi spune: „Părinte, soacra mea e slabă, te rog dacă vrei să vii s-o împărtăşeşti că se duce“. Eu mi-am luat Sfintele Taine la mine, epitrahilul şi tot ce mi-a trebuit, ajung la ea acasă, intru în casă şi văd aşa, ca un schelet, cu o burtă mare în faţă. Zic: „Ce faci, bunică?“ „Bate moartea la uşă. E gata.“ „Nu-i gata, ai mâncat azi?“ „Am mâncat.“ „Nu te pot împărtăşi. Mâine e sâmbătă, mănânci carne, că-i Lăsata Secului, duminică bei ţuică şi vin, că-i Lăsata Secului, faci acolo o frigare mare de găină cu smântână şi de luni începi să posteşti. Vineri vin să te împărtăşesc. N-ai voie să mori până vineri. Dacă vine îngerul sau Dumnezeu şi-ţi spune că trebuie să te ia, îi spui aşa, că părintele Calistrat a spus să trăiesc până vineri.“ „Părinte, mai prind eu vinerea?“ „Taci din gură că nu mori, fă ascultare!“ Şi-mi iau epitrhilul şi vin acasă.
Vineri termin eu slujba la biserică, Liturghia înainte-sfinţită, cum se face în acea săptămână, şi-mi aduc aminte în jur de ora unu: „Baba mea, săraca, trebuia de dimineaţă să mă duc s-o împărtăşesc“. M-am luat cu Liturghia înainte-sfinţită, cu slujbe mai lungi, cum sunt în prima săptămână, cu cuvinte de folos, cu acatiste şi s-a făcut vreo unu şi ceva. Şi vine în ogradă un om pe care îl ştiam eu, cu Aro. Zic: „Avem o treabă urgentă. Hai, că moare cineva şi rămâne neîmpărtăşit, hai cu mine că n-avem timp, discutăm după aia“. Zis şi făcut. M-am suit în Aro şi direct la ea, în celălalt capăt de sat, că-s vreo trei kilometri.
Când ajung la uşa casei ei, nora îmi zice: „Hai, părinte, că are deja halucinaţii“. „Ce halucinaţii are? Ce face, ia s-aud.“ „De azi dimineaţă tot spune aşa: «Nu mă puteţi lua, că nu a ajuns încă părintele, aveţi oleacă de răbdare, închideţi poarta, deschideţi fereastra, hai, staţi pe laiţă şi aşteptaţi». Întreb: «Mamă, dar ce vezi?». «Dar tu n-ai minte? Nu-i vezi cât sunt de frumoşi? Uite cum aşteaptă săracii, să mă ia, dar dacă părintele întârzie?» Vai, părinte, numai aiurea vorbeşte.“ „Ei, vorbeşte aiurea! Aiurea eşti tu care nu ştii ce înseamnă moartea, ea ştie ce spune.“ Intru în casă şi zic: „Ei, bunică, vezi că n-ai murit?“ „Vai, părinte, de azi de dimineaţă mă aşteaptă, săracii; iaca-s trudiţi şi ei de atâta aşteptare, le-am zis să mai şadă oleacă pe laiţă.“ „Dar cine-s, bunică, cum îs, ce vezi? Că eu nu văd nimic.“ „Ei, uite cât sunt de frumoşi! Iaca, mă aşteaptă! Cât îs de bucuroşi că ai venit!“ „Las’ să fie bucuroşi.“
Îi fac dezlegarea, îi dau Sfintele Taine în gură şi-mi zice: „Părinte, mă ajuţi să mă întorc cu faţa la perete?“ „Da, bunică, numaidecât te întind cu faţa la perete.“ Zice: „Ce dorinţă vrei mata să-ţi îndeplinesc eu înainte de a muri?“ „Să-mi îndeplineşti una singură: dacă ai să te întâlneşti cu mama mea, să-i spui de la mine c-o rog să se roage pentru mine.“ Şi zic: „Mori sănătoasă“. „Iaca, acuma mor, că nu mai au nici ei răbdare să mă aştepte.“ Şi se întoarce cu faţa la perete şi se întinde aşa, cu zece centimetri mai lungă decât era, şi rămâne nemişcată.
Şi-i zic noră-si: „Pune mâna pe ea, vezi ce-i cu ea, e vie, e moartă?“ Eu eram deja la uşă, îmi luasem epitrahilul. Spune: „Când ajungeţi la mănăstire să i se tragă clopotul, că a murit“.

Doamna furioasa..

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Se povesteste că odată, o femeie care era mereu furioasă a mers la un călugăr zen si i-a cerut să-i spună cum să facă pentru a nu mai fi mereu în această stare în care producea atat de multă nefericire în jurul ei, prietenilor, rudelor si îsi crea probleme.
- Nu vreau să fiu furioasă! Dar nu mă pot abtine!
Privind-o, călugărul a observat că era o doamnă extrem de bine îmbrăcată, elegantă si îngri
jită făcea evident dovada că era o persoană orgolioasă care punea mare pret pe modul în care arăta. Asa că i-a spus:
- Doamnă, tot ce trebuie să faceti este să purtati mereu la dumneavoastră o oglindă. Si, data viitoare cand vă înfuriati, scoateti oglinda si puneti-o în fata dumneavoastră.
Avand încredere în spusele călugărului, doamna si-a pus oglinda în sacul de mană. Iar cand inevitabilul s-a produs, cand s-a înfuriat si a început să tipe la cineva, si-a reamintit si a scos oglinda:
- Aaaaa! a tipat speriată. A fost socată de imaginea pe care a văzut-o! Niciodată nu-si dăduse seama că putea să arate astfel!..Tot machiajul din lume nu pot face o femeie furioasă să arate frumos! Ca să nu mai spunem de un bărbat furios: arată ca un monstru! ..A fost atat de tulburată de felul în care arăta, încat din acel moment nu s-a mai înfuriat niciodată! Asa se povesteste.

Ajahn Brahm spune mai departe: Eu nu cred în ce spune povestea asta nici măcar o secundă! Dar trebuie să aibă o semnificatie mai adancă! Evident că am reprodus povestea exact asa cum am auzit-o. Dar eu nu voiam containerul voiam continutul. De fapt la ce se referea? La oglinda mindfulness* în care să te privesti.
Data viitoare cand te înfurii - cum te simti? Tine oglinda mindfulness în fata mintii tale si priveste: cum te simti în interior? Cum este cand esti furios pe cineva? Mintea ta este ca un dragon care zgarie cu ghearele, muscă cu coltii si loveste cu coada! Si, mai presus de toate aruncă flăcări pe gură si fulgere pe ochi! Tot ce se află în jur e în mare pericol! Mintea ta e ca o persoană nebună! Dacă {reusesti să} vezi asta de mai multe ori, va veni o vreme cand nu te vei mai înfuria. De ce să-mi fac mie una ca asta?! Cand realizezi cum se simte - prin putină reflectare, prin a privi în interiorul tău în loc să te pierzi în furie asta e suficient pentru ca, după o vreme să încetezi. Nu mai vrei să te simti astfel! E cu adevărat extrem de dureros! Si te urateste, te face neplăcut!
* mindfulness (sati) = starea de atentie constienta asupra a ce se întamplă în prezent, impreuna cu reamintirea instructiunilor asupra a ce ai de facut.
 Traducere: Nelu Onofrei

False minuni

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



In urma cu cateva luni am condus o ruda in Bucuresti la Gara de Nord. Am intrat in gara si ne-am apropiat de panoul care afisa mersul trenurilor sa vedem de la ce linie si la ce ora urma sa plece trenul care ne interesa. La vreo 20 de metri de panou, intr-o parte, un grup compact de vreo 30-40 de persoane mi- a atras atentia. Era si putina agitatie, se auzeau si doua, trei voci parca mai tare, lumea se uita intr-acolo, unii se si duceau. Valize, sacose, bagaje si carucioare, intreb pe cineva din curiozitate:

- Ce se intampla domnule acolo?

- Ce sa se intample? Un pocait spune ca va face o minune!

N-am schitat nici un gest; m-am mirat doar pe dinauntru si m-am indreptat curios spre grupul de oameni. Ce mai conta o gura-casca in plus?!

Deodata am auzit:

- ... fratilor, botezati-va la credinta adevarata, sfarsitul lumii este aproape, o sa vina Armaghedonul cat de curand si o sa ramana 144 de mii de martori ai lui Iehova cu care...

Barbatul care vorbea avea in jur de 35, cel mult 40 de ani, era slabut, bine imbracat. Langa el era un alt barbat intr-un carucior de invalizi, trist, imbracat dezordonat, avea fularul peste haina si era descheiat la sireturile de la niste bocanci foarte purtati. Era un om robust, neras, in jur de 50 ani.

- Ca sa vedeti ca am dreptate, am sa ma rog la Iisus pentru sanatatea acestui om invalid...

Toti cei prezenti stateau cu gurile cascate si asteptau sa vada ce urmeaza. Si-a pus mainile pe capul omului din carucior, a stat cu ochii inchisi cateva secunde, dupa care a inceput sa strige:

- Iisuse ridica-l ! Iisuse ridica-l ! Iisuse ridica-l ! Cel de pe scaun s-a ridicat incet cu picioarele tremurand, avea o figura parca era Benny Hill intr-un film de comedie. Trei, patru femei dintr-un grup au inceput sa strige:

- Minuneee, a facut o minuneee !

“Invalidul” s-a ridicat, nu a spus nimic, s-a scuturat de cateva ori si... a plecat. Cei prezenti erau nedumeriti, unii priveau mirati, altii zambeau ironic... dar nimeni nu spunea nimic.

“Mi-am luat inima in dinti” si am indraznit in auzul tuturor:

- Domnule, nu te supara, am si eu o rugaminte: vezi eu sunt mic de statura, nu am decat un metru saizeci, n-ai putea dumneata sa te rogi pentru mine, sa faci acum o minune si sa ma lungesti macar cu vreo zece centimetri?

Atunci am observat ca erau si vreo trei, patru jandarmi in grup, care probabil urmareau situatia.

- Vino langa mine sa ma rog pentru pacatele tale si poate Iehova...

Dupa cateva secunde incepe:

- Iisuse ridica-l ! Iisuse ridica-l !

- Domnule, trebuie sa ma lungeasca, nu sa ma ridice...

Situatia era hilara. Unii chiar chicoteau.

- Domnule, dumneata faci misto de mine? Cum ai vrea sa ma rog? Iisuse lungeste-l? Iisuse lungeste-l? Du-te si vezi-ti de treaba, vezi sa nu pierzi trenul !

- Escrocilor! se aude o voce de femeie. Dati reprezentatii ca la circ?! Prostiti lumea, ca si acasa toata ziua imi sunati la usa... nu mai scapa lumea de voi...

M-am strecurat afara din grup, nu mai era mult si pleca trenul. Am suit in tren cu persoana cu care venisem si cand m-am intors, m-am asezat la un chiosc de ziare, la o coada de trei persoane. De dupa chiosc aud fara sa vreau, un dialog intre doi barbati:

- Ba, daca nu m-a enervat ala cu barba... imi venea sa-l iau la suturi; cred ca era popa !

- Lasa asta... eu ma oftic ca am pierdut caruciorul cu rotile.

Preot Nicolae Trusca, parohia Negoiesti

O legenda frumoasa despre Ajunului Crăciunului

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

"De mult, in ajunul Craciunului, Dumnezeu a coborat pe pamant impreuna cu Sf. Petru, pentru a vedea cum se pregatesc oamenii sa intampine Sarbatoarea Nasterii Domnului.
Prima data au mers la casa unui om bogat. De cum au intrat in curte incepuse sa se simta miros de cozonac, friptura, sarmale si alte bunatati care sunt pregatite de Craciun. Au batut la usa si, cand a iesit bogatul i-au spus:
- Omule bun, suntem doi calatori obositi si inghetati. Te rugam, lasa-ne sa innoptam la tine si, daca s-ar putea, sa ne dai si noua o coaja de paine ti-am fi foarte recunoscatori, ca n-am mancat nimic toata ziua.
Auzind bogatul ce au avut de spus calatorii, le-a raspuns:
- Imi pare rau dar astept niste invitati in seara aceasta. Nu am nici unde sa va culc, nici ce sa va dau de mancare. Mergeti la casa de alaturi, acolo o sa gasiti de toate. Si spunand acestea a inchis usa razand.
Alaturi locuia o femeie vaduva impreuna cu cei doi copilasi ai sai. Dumnezeu si Sf.Petru, desi stiau, s-au dus sa o incerce si pe femeie. I-au batut in usa si i-au spus ce i-au spus si bogatului. Spre surprinderea lor, femeia le-a raspuns ca ii lasa sa innopteze la ea:
- Puteti ramane peste noapte aici dar, de mancare nici pentru copilasii mei nu am nimic.
Cand au intrat cei doi calatori, au vazut copiii plangand de foame, caci nu mancasera nimic toata ziua. Dupa catva timp, femeia s-a hotarat sa mearga la vecinul cel bogat pentru a-i cere putina mancare pentru copilasi. Evident, si ea a primit acelasi raspuns. La intoarcere, a trecut pe langa grajdurile bogatului si a adunat de pe jos cateva baligi, le-a pus in sort si a plecat spre casa. Cand a intrat, copiii au sarit bucurosi din pat strigand:
- Mami, mami, ne-ai adus de mancare?
Plangand in suflet, femeia le-a raspuns:
- Culcati-va linistiti ca v-am adus mancare. Maine, de Craciun, o sa aveti ce sa mancati.
Auzind aceasta, copiii s-au culcat fericiti, insa mama si cei doi calatori stiau adevarul. Pentru a nu-si da seama copilasii, femeia a pus baligile in cuptor.
Dupa putin timp, nu mica i-a fost mirarea cand Dumnezeu i-a zis:
- Haide femeie, deschide cuptorul si scoate mancarea, ca de acum s-o fi facut.
- De ce va bateti joc de mine? Parca domniile voastre nu stiti ce am pus in cuptor spuse femeia plangand.
- Nu auzi ce ti-am spus? Deschide! insista Dumnezeu.
De gura strainului, femeia a deschis cuptorul, si nu mica i-a fost mirarea cand a vazut tot felul de bunatati inauntru, la fel ca pe vremea cand traia barbatul ei.
In acel moment si-a dat seama cine sunt strainii, si a cazut la picioarele lor multumindu-le. Dar Dumnezeu a oprit-o spunandu-i:
- Scoala-i pe copii si da-le sa manance. Si in acel moment cei doi s-au facut nevazuti.
In acest timp, la casa bogatului incepusera sa soseasca invitatii. Cand au ajuns toti, s-au asezat la masa pentru a incepe ospatul. Dar ce sa vezi, cand sa scoata slugile mancarea din cuptoare pentru a o servi, in toate era numai baliga.
Din fericire, povestirea noastra are un final fericit. Dupa ce au plecat invitatii, bogatul si-a pus slugile sa pregateasca din nou din toate bunatatile, iar apoi a chemat-o pe vecina vaduva cu copilasii ei sa petreaca impreuna Sarbatoarea Craciunului. Si dupa sarbatori, pentru a se asigura ca are din ce sa traiasca, a angajat-o la conacul sau."

Batranica si ateul

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Se spune că o bătrânică evlavioasă, ieşea în fiecare zi pe veranda micuţei sale case şi, după ce făcea trei închinăciuni, spunea cu glas tare:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!
Ei bine, tot în fiecare dimineaţă, un vecin de-al bătrânei plin de rele, un ateu declarat şi duşman al Bisericii, urla din toţi rărunchii:
- Nu există Dumnezeu, babo!
Şi lucrurile au continuat aşa mai multă vreme.
Timpul a trecut şi bătrânica noastră a ajuns să fie la strâmtoare. Viaţa se cam scumpise şi nu îi mai ajungeau banii de mâncare.
Într-o dimineaţă, ca în oricare altă zi, bătrânica iese iar pe verandă. Ateul nostru bineînţeles că o pândea după perdele, pentru a o putea iar cicăli cu nebunia lui. Numai că, de data asta, bătrânica aflată pe veranda îl ruga pe Dumnezeu cu lacrimi în ochi, să o ajute cu ceva alimente, că nu mai poate răbda de foame, iar la final încheie tot cu:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!
A doua zi, dimineaţă, când iese din casă, pe verandă se aflau alimentele pentru care se rugase fierbinte cu o zi înainte şi, plină de bucurie, strigă iar:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac!
Atunci ateul nostru ţâşneşte din casa sa şi strigă înfuriat:
- Hei! Eu am cumpărat alimentele, babă nebună, şi nu Dumnezeul tău, ăla la care te rogi ca proasta toată ziua. Uite că în sfârşit ţi-am demonstrat, şi poate ai să pricepi şi tu, că nu există Dumnezeu.
Bătrânica se uită la el şi zâmbeşte blând, apoi îngenunchind şi ridicându-şi braţele către cer spuse:
- Doamne, lăudat fie numele Tău în veac şi în veac! Nu numai că mi-ai dat de mâncare, aşa după cum cu umilinţă ţi-am cerut, dar şi pentru că L-ai făcut pe slujitorul lui Satana să mi-o cumpere şi să mi-o aducă şi acasă…

Ce este viaţa noastră?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Sf. Ioan de Kronstadt, din «Viaţa mea în Hristos»

O lumânare care se consumă. Cel Care a aprins-o nu trebuie decât să sufle, şi ea nu mai este.

Ce este viaţa noastră? Drumul unui călător! Odată ce a atins un anumit termen, porţile se deschid pentru el, îşi lasă haina de drum (trupul său) şi bastonul lui de pelerin şi intră în casă.

Ce este viaţa noastră? O lungă luptă sângeroasă pentru cucerirea adevăratei patrii şi a adevăratei libertăţi. Odată lupta terminată, vom fi învingători sau învinşi, vom fi trecuţi de la locul luptei la locul răsplătirii şi vom primi de la Arbitru fie o răsplată veşnică – o slavă veşnică, fie o pedeapsă veşnică – o ruşine veşnică.

…Mulţumesc Domnului şi sfintei mele Maici – Biserica, curata şi nestricăcioasa logodnică a lui Hristos, că mi-a arătat şi a pregătit pentru mine calea adevărată a mântuirii, că a stârpit cu prilejul sinoadelor ecumenice sau locale, toate ereziile şi schismele care ar fi putut constitui mari obstacole în calea mântuirii mele, că a învins glorios pe toţi persecutorii credinţei, că s-a făcut protectoarea mea pe calea împărătească a adevărului care duce la viaţa veşnică.

Îi mulţumesc că a păstrat toate Tainele instituite de Domnul, care mă conduc cu siguranţă spre mântuire.

Îi mulţumesc că a instituit pentru mine această splendidă Liturghie, această slujbă îngerească pe pământ; că sărbătoreşte în fiecare an toate evenimentele principale ale vieţii pământeşti a Domnului meu şi a Maicii Sale Preacurate; că pomeneşte cu recunoştinţă bunătăţile de nespus ale lui Dumnezeu, arătate în Fiul Său, Care ne-a răscumpărat din păcat, din blestem, şi din moarte, şi că face actuală în fiecare zi, în Dumnezeiasca Liturghie, întreaga viaţă pământească a Mântuitorului.

Îi mulţumesc că preamăreşte în fiecare zi, la slujbele sale, faptele sfinţilor şi că-mi arată în ei exemple vii de credinţă, de nădejde şi de dragoste faţă de Dumnezeu, exemple de diferite căi care conduc spre viaţa veşnică.

Îi mulţumesc sfintei mele Mame, pentru scrierile Sfinţilor Părinţi şi Dascăli ai Bisericii, pentru cuvintele plăcute şi dătătoare de viaţă, pe care ei ni le-au lăsat moştenire…

SORICELUL SI RUGACIUNEA

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



Se spune că era odată un om care se ruga mult lui Dumnezeu. Îi plăcea să stea de vorbă cu Dumnezeu în faţa icoanelor. Nu uita să aprindă candela, să tămâie prin casă. Dar, într-o zi, pe când stătea el în genunchi şi se ruga, înconjurat de multe cărţi pentru pravilă, un şoricel a ieşit dintr-o gaură, s-a apropiat de el şi a început să-i ronţăie talpa încălţămintei. Omul a făcut ochii mari şi a strigat furios la şoricel:
- De ce mă deranjezi de la rugăciune?
- Mi-e foame, a răspuns şoricelul.
- Pleacă de aici, jivină scârboasă! a strigat omul. Acum vorbesc cu Dumnezeu, mă rog!
- Cum poţi să vorbeşti frumos cu Dumnezeu, i-a răspuns şoricelul, dacă nu ştii să vorbeşti frumos cu un şoricel neputincios?

Aşadar, dacă vrem să ne asculte Dumnezeu rugăciunea, să fim atenţi cum vorbim cu şoriceii, iar dacă nu avem şoricei prin preajmă, să fim atenţi cum vorbim cu semenii, căci aceştia, dacă le vom vorbi urât, ne vor veni în gând la rugăciune şi nu ne vor da pace.

"Cum poţi iubi pe Dumnezeu pe care nu-L vezi, dacă nu iubeşti pe aproapele pe care îl vezi?" (1 Ioan 4, 20)

BOGATI VERSUS SARACI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...

Nu o sã uit niciodatã Crãciunul anului 1980. Aveam paisprezece ani, Maria sora-mea avea 16 ani iar Jeni cealaltã sorã nu împlinise înca 18 ani. Eram noi trei si mama. Tata murise de 5 ani în accident la minã.
Cu o lunã înainte de Crãciun pastorul nostru a anuntat o colectã specialã pentru cea mai saracã familie din Bisericã. A cerut ca fiecare sã economiseascã timp de o lunã ceva bani ca sã dea acelei familii pe care fratii din comitet o vor considera cea mai sãracã. Ne-am gândit ce am putea face noi patru.
Planul mamei a fost sã mâncãm timp de o lunã de zile numai cartofi. Astfel puteam economisi 300 lei. De asemenea daca vom sta cu becul stins searã de searã mai puteam economisi 100 lei. Eu cu Maria am facut curãtenie la câtiva bogati iar Jeni a vândut ceva felicitãri fãcute de ea. Seara pe întuneric, vorbeam si ne imaginam cum familia aceea se va bucura.
Eram în Bisericã noi si încã 80 de membri iar mama a calculat cã se va strânge încã de douãzeci de ori atât cât avem noi, mai ales cã pastorul ne aducea aminte în fiecare duminicã de colectã.
Cu o zi înainte de Craciun am plecat cu Maria la magazin sã schimbãm banii în bancnote nou-noute. Asa învãtaserãm noi cã trebuie sã dãm lui Dumnezeu. Am venit acasã cu 800 lei. O bancnotã de 500 lei si trei bancnote de 100 lei. Niciodatã nu avusesem atâtia bani. Nu ne pãsa cã n-aveam haine de Crãciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toatã noaptea de nerãbdare.
A doua zi, în ziua de Crãciun, ploua cu gãleata, iar noi n-aveam umbrelã. Biserica era la 2 kilometri de casã dar nouã nu ne pãsa cât de ude vom fi. Jeni avea gãuri în pantofi si a pus niste hârtie. Pe drum hârtia s-a udat iar ea era leoarcã la picioare. Am stat bucuroase în Bisericã desi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserãm asta si nu ne-a durut. Cu banii în mânã eram bogate. Când s-a facut colecta mama a pus bancnota de 500 lei iar noi fiecare câte una de 100.000 lei.
Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiazã mama ne-a fãcut o surprizã. Cumpãrase 10 ouã pe care le fiersese si le-am mâncat cu cartofi prãjiti. Era ziua de Crãciun si noi ne simteam asa de bine.
Dar pe la ora 15 a venit la noi pastorul. A chemat-o pe mama la usã. Când a intrat mama în casã era albã ca varul si tinea un plic în mânã. Am întrebat-o ce este în plic si abia dupã jumãtate de orã mama l-a deschis. În plic era o bancnotã de 500 lei, trei bancnote de 100 lei si 40 de bancnote de 10 lei. În total 1200 lei.Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simteam ca niste milionare.

Acum cu plicul în mânã ne simteam ca niste copii teribil de sãraci. Nouã ca si copii ne pãrea bine cã suntem bogati fatã de altii cã aveam cartofi. Apoi stiam cã suntem bogati cã aveam o mama grozavã si multi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram cã eram trei surori în casã si atâtea familii nu aveau copii. Stiam cã nu avem multe lucruri pe care altii le aveau dar niciodatã nu ne-am gândit cã eram sãraci, dar în acea zi de Crãciun am aflat cã eram.
N-am mai fost niciodatã ca înainte. Sãptãmâna care a trecut apoi, n-a vorbit nimeni în casa noastrã.N-am mai vrut sã mergem la Bisericã de rusine dar mama nu ne-a dat voie.
Mama ne-a întrebat ce sã facem cu cei 1200 lei, dar noi nu stiam ce fac sãracii cu banii.
80 de oameni au strâns 1200 lei din care 800 i-au dat cei mai sãraci oameni din Bisericã.

Ce recomandaţi din scaunul duhovnicului unui om cuprins de depresie?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



În primul rând, trebuie spus că în spovedanie sunt trei prezenţe: a ta, în calitate de duhovnic, a celui ce se spovedeşte şi a Mântuitorului Hristos, Care, în mod tainic, dar real, este acolo. Aşa stând lucrurile, atitudinea ta ca duhovnic în spovedirea unui credincios trebuie să fie una responsabilă, smerită şi iubitoare. Responsabilă pentru că cel din faţa ta este într-un proces extrem de sensibil. E o chirurgie sufletească aici, omul este în mâinile tale. De tine depinde dacă el va trăi sau va muri. Smerită pentru că, pr... Read more »

Aghiasma, apa sfintita

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...


Aghiasma este apa sfintita de preot in cadrul slujbei Sfestaniei si in ziua de Boboteaza. In functie de slujba savarsita pentru sfintirea acestei ape, aghiasma poate fi de doua feluri: aghiasma mica, atunci cand se savarseste slujba numita "Sfintirea cea mica a apei", si aghiasma mare, cand se savarseste "Sfintirea cea mare a apei", in ziua de Boboteaza.

"Pravila bisericeasca" ne invata urmatoarele: "Aghiasma, apa sfintita prin slujba bisericeasca, se face cand preotul cheama asupra ei puterea Duhului Sfant, pentru ca ea sa aiba puterea de a sfinti viata oamenilor si a naturii inconjuratoare, pentru ca ele sa capete binecuvantarea Domnului. Apa este simbolul curatirii sufletesti, a promovarii si a sfintirii vietii. La Botezul Domnului, se face aghiasma mare; aceasta se ia inainte de anafora; se da si celor ce sunt opriti de la Impartasanie, ca intarire spre nadejdea pocaintei, a mangaierii si indreptarii lor pentru viitor (Constitutiile Apostolice VIII, 29)."

Fiind folosita numai in cantitati mici, aghiasma nu trebuie sa fie inmultita; o sticla de aghiasma mare este suficienta pentru un an de zile, ea fiind folosita mai rar decat cea mica; in ce priveste aghiasma mica, slujba pentru sfintirea acesteia poate fi savarsita oricand in an, atat in biserica, cat si in casele credinciosilor; cand facem sfestanie in casa, preotul poate sfinti o cantitate mai mare de apa, in functie de dorinta si nevoile fiecaruia.

     Aghiasma nu se strica niciodata; ea nu se strica insa decat datorita prezentei in ea a harului lui Dumnezeu, iar nu a altor motive precum intrarea in contact a apei cu argintul (dezinfectant) sau pentru asocierea ei cu busuiocul (superstitie). Daca aghiasma capata insa un miros neplacut, din pricina vasului in care a fost pastrata, si nu mai poate fi folosita, aceasta se varsa intr-o apa curgatoare curata sau la radacina unui copac.

Aghiasma adunata la un loc din mai multi ani sau de la mai multe biserici si manastiri nu este mai puternica decat aghiasma sfintita la oricare biserica de rand. Harul lui Dumnezeu si darurile Duhului Sfant nu se aduna matematic, dupa mintea noastra, ci se daruiesc fiecaruia din mila lui Dumnezeu, rodind dupa masura credintei fiecaruia. Astfel, unul care bea aghiasma de la biserica de care apartine poate fi mai folosit decat unul care bea aghiasma adunata de la mai multe manastiri.

Aghiasma se pastreaza curata si proaspata vreme indelungata, fara a da semne de invechire sau alterare. Desi acest lucru este unul dintre cele mai mici semne ale prezentei harului in aceasta apa sfintita, el ar fi de ajuns singur sa-l nasca intru credinta pe cel necredincios.

Aghiasma mica, apa sfintita la Sfestanie

Sfintirea cea mica a apei se savarseste oricand este nevoie, in biserica sau in casele credinciosilor. In biserica, ghiasma mica se sfinteste la inceputul fiecarei luni calendaristice, iar pe la casele credinciosilor, oricand este nevoie, mai ales in zile in care se tine post (de obicei, miercuri sau vineri); sunt alese zile de post deoarece rugaciunea unita cu postul este mai puternica. Aghiasma mica se sfinteste si in ziua de praznuire a Izvorului Tamaduirii.

Aghiasma, aceasta apa sfintita prin unirea ei cu harul Duhului Sfant, in urma rugaciunilor rostite de preot, are multe feluri de lucrari duhovnicesti. Astfel, dupa cum spune chiar rugaciunea rostita in cadrul slujbei de sfintire, aghiasma are puterea de a alunga duhurile necurate din casele crestinilor si de a curati mintea de gandurile cele rele de peste zi.

Cu aceasta apa sfintita, preotii stropesc spre sfintire credinciosii, biserica si casele acestora. Unii preoti obisnuiesc sa binecuvinteze cu aghiasma credinciosii, dupa sfintele slujbe. In vechime, mai ales pe la sate, preotii stropeau casele si curtile credinciosilor la inceputul fiecarei luni. "Cu aghiasma se stropesc: casa si lucrurile din ea, curtea si gradina, masinile, vitele, ogoarele, viile si livezile, pentru a le feri Dumnezeu de rele."

La randul sau, fiecare credincios poate stropi cu aghiasma casa in care locuieste, periodic sau chiar zilnic. Parintii duhovnici marturisesc faptul ca toti aceia care beau aghiasma cu credinta primesc binecuvantare, har si sfintenie.

Pe usa bisericii din Manastirea Frasinei, am gasim scris: "Aghiasma mica se poate bea zilnic, dupa anafura, daca dupa miezul noptii nu s-a mai baut si nu s-a mai mancat nimic. Pentru cei bolnavi este de mare folos sa guste aghiasma si sa-si stropeasca cu ea partile trupesti aflate in suferinta. Elevii si studentii pot lua aghiasma mica si sa-si stropeasca cu ea fruntea si hainele, spre a le lumina Dumnezeu mintea. Femeile nu pot lua aghiasma in perioada de necuratie trupeasca lunara. Cei casatoriti nu pot lua aghiasma daca s-au aflat trupeste in acea zi. Aghiasma mica luata cu rugaciune si cu multa cuviinta alunga duhurile rele, mintea o curateste de gandurile rele si o indrepteaza spre rugaciune."

In cartea liturgica numita "Molitfelnic", inainte de slujba de sfintire mica a apei, aflam urmatorul indemn: "Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea Apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asemenea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia sfintirii si rugaciunea marturisesc; ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta, iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele lor folos."

Aghiasma mare, apa sfintita la Boboteaza

Slujba numita "Sfintirea cea mare a apei" se savarseste de doua ori pe an, iar nu o singura data, dupa cum se stie in popor: mai intai, ea este savarsita in ajunul Bobotezei, cu aceasta aghiasma mare stropindu-se casele credinciosilor, iar mai apoi, in ziua de Boboteaza (6 ianuarie), aceasta din urma fiind luate de credinciosi acasa, pentru nevoile de peste an.

Sfintirea cea mare a apei, savarsita de preoti in ziua in care Mantuitorul Iisus Hristos a sfintit firea apelor, botezandu-Se in raul Iordan, este oficiata numai in biserica sau langa o apa curgatoare curata. In cadrul acestei slujbe, spre deosebire de cea in care se sfinteste aghiasma mica, apa este sfintita printr-o dubla invocare a Duhului Sfant. Astfel, aghiasma mare are o putere sfintitoare deosebit de mare, ea purtand in sine darurile minunate ale Duhului Sfant cu mult mai mult decat aghiasma cea mica.

Fiind sfintita numai la inceputul anului, aghiasma mare este pastrata cu multa grija in Sfantul Altar, ea fiind folosita de preot la multe rugaciuni savarsite peste an: aghiasma mare este folosita in slujba Botezului, la sfintirea bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir; cu ea se stropesc si obiectele liturgice si icoanele ce urmeaza a fi sfintite; cu ea se stropesc demonizatii si cei vrajiti, atunci cand li se citesc rugaciunile de dezlegare si molitfele; ea se foloseste si la unele dintre rugaciunile din Molitfelnic, precum cele de deochi si de curatire a fantanii, holdelor etc.

In zilele de Boboteaza, fiecare crestin este dator sa ia acasa aghiasma mare si sa o pastreze intr-un loc deosebit si curat. Cu aceasta ocazie, credinciosii beau aghiasma mare vreme de opt zile, incepand din ziua Bobotezei si incheind in ziua de odovanie a praznicului (14 ianuarie); numai in aceasta perioada se poate bea aghiasma mare fara post si spovedanie.

Dupa data de 14 ianuarie, aghiasma mare "se ia numai cu post si cu spovedanie, intotdeuna inainte de anfura, cu binecuvantarea preotului duhovnic". Unii preoti obisnuiesc sa dea aghiasma mare, dupa post si spovedanie, acelora care nu au binecuvantarea de a se impartasi cu Sfintele Taine. Cu binecuvantarea duhovnicului, postind macar in ajun, aghiasma mare se poate bea si in zilele de sarbatoare.

Cu aghiasma mare se pot stropi si casa, curtea, gradina, vitele, ogoarele si livezile, spre a fi pazite de lucrarile necurate ale diavolului (doar de Boboteaza sau periodic). De asemenea, cu pocainta si cu binecuvantarea duhovnicului, aghiasma mare se poate lua si in cazuri de boli grele. Fiind incarcata cu darurile dumnezeiesti ale Duhului Sfant, aghiasma mare a savarsit adesea minuni, tamaduind bolnavi, aparand de rele si izbavind din primejdii pe cei credinciosi.

Teodor Danalache

Icoana Maicii Domnului Sporitoarea Granelor

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...




Icoana Maicii Domnului Sporitoarea Granelor se numara printre cele mai cunoscute icoane facatoare de minuni din Rusia. Aparitia Icoanei Maicii Domnului Sporitoarea Granelor este strans legata de Sfantul Ambrozie de la Manastirea Optina, cel plin de iubire parinteasca, a carui sfintenie l-a atras si l-a inspirat in mod special si pe Dostoievski, care l-a “portretizat” literar sub chipul Staretului Zosima din capodopera sa “Fratii Karamazov“.Icoana a fost pictata cu binecuvantarea Sfantului Ambrozie de la Optina care, in 1890, a cerut egumenei Ilaria de la Manastirea Bolkov sa-i trimita o reprezentare iconografica in care Maica Domnului sa fie reprezentata pe norii cerului, cu mainile intinse spre binecuvantare, iar la picioarele ei sa se afle un camp de secara, si mai multi snopi.Acesta inca de mic, avea o ravna deosebita pentru Maica Domnului, cinstind sarbatorile inchinate ei, prin priveghere de toata noaptea, si imnultirea rugaciunilor pe parcursul intregii zile.



Icoana “Sporitoarea granelor” a fost daruita de Sfant manastirii de maici Kazan din satul Samordino, provincia Kaluga (inchinata Icoanei Maicii Domnului “Kazan”), unde el s-a retras in ultimul an de viata. Asa se putea si inchina Icoanei, pe care a considerat-o de la inceput ca ajutatoare a celor ce muncesc, spre a-si vedea rodul muncii.

Icoana o arata pe Maica Domului ca mijlocitoare in a oferi credinciosilor atat “painea cea de toate zilele”, cat mai ales “Painea Cereasca”, asa cum citim in Acatistul Maicii Domnului Sporitoarea Granelor: “Bucura-te, ceea ce ne hranesti cu painea vietii.”

Sfantul Ambrozie insusi a dat acestei icoane numele “Sporitoarea Granelor” (Sporitel’nitsa Khlebov), cu ziua de praznuire, 15 octombrie.

Nu cu mult inainte de adormirea sa, Sfantul a compus un refren special pentru a fi cantat la Acatistul Maicii Domnului, inaintea acestei icone: “Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine! Da-ne si noua, nevrednicilor, roua harului tau si aratata fa milostivirea ta.”

Inainte de trecerea sa la cele vesnice, Sfantul Ambrozie a dorit sa fie realizate replici ale acestei icoane care sa fie oferite fiilor duhovnicesti mireni.
In aceasta zi a fost inmormantat Batranul, care s-a mutat la cele vesnice pe 10 octombrie.

Intrebat de un parinte, cui ii va incredinta asezamantul dupa moartea sa, Sfantul Ambrozie a raspuns: “Las asezamantul Imparatesei Cerurilor”. Dumnezeu a randuit ca ziua inmormantarii Sfantului Ambrozie sa fie chiar 15 octombrie, ziua praznuirii icoanei Maicii Domnului “Sportitoarea Granelor”.

Prima minune a acestei icoane a fost consemnata in 1891, un an cu recolte foarte slabe in intreaga Rusie din cauza secetei. In pofida, acestor conditii nefavorabile, campurile de la Samordino au dat recolta intreaga la vreme.

In anul 1982 o copie fidela a acestei icoane, realizata de Ivan Feodorovich Cherepanov, unul din ucenicii Sfantului Ambrozie, a fost oferita asezamantului nou infiintat Piatnisk, din regiunea Voronezh unde era seceta indelungata. Curand dupa ce procesiunea cu Icoana Sporitoarea Granelor a fost incheiata, a inceput sa ploua, iar teama de foamete a disparut.

Am putea fi tentati sa criticam stilul realist al icoanei, care, desi este inca intalnit in Rusia, Grecia si tara noastra, se afla oarecum in afara traditiei iconografice ortodoxe autentice. Fara a incerca sa legitimam un asemenea realism in iconografie, aceasta icoana reprezinta totusi dovada ca nu trebuie sa-L reducem pe Dumnezeu exclusiv la standardele noastre de corectitudine. Duhul sufla unde voieste si, cu certitudine, in acest caz, credinta si dragostea curate, primeaza inaintea puritatii stilistice. Maica Domnului insasi, ne vrea inaintea icoanei sale, mai ales rugatori si nu critici de arta.

Sa credem ca rugaciunile primesc raspuns, ca Dumnezeu ne poarta de grija, ca El asculta rugaciunile credinciosilor si mai ales pe cele ale Maicii Fiului Sau! Intr-una din rugaciunile din Ceaslov, cerem Maicii Domnului sa mijloceasca inaintea lui Hristos pentru noi, deoarece “mult poate rugaciunea Maicii spre bunavoirea Stapanului”.

Ne putem incredinta personal de acest adevar, doar rugandu-ne ei cu credinta, cu nadejde si cu dragoste:

“Maicii lui Dumnezeu celei alese dintru toate neamurile si Stapanei cerului si a pamantului, care ne izbaveste pe noi din toata nevoia, cantare de multumire ii aducem. Ci tu, Preamilostiva Doamna de Dumnezeu Nascatoare primeste rugaciunea noastra cea fierbinte, apara-ne de foamete si pagube, daruieste pamantului nostru rodnicie, Hranitoare si Sporitoare a tarinilor si granelor noastre, ca bucurandu-ne pururea sa strigam tie: Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine! Da-ne si noua, nevrednicilor, roua harului tau si aratata fa milostivirea ta.” (Condacul I al Acatistului Maicii Domnului Sporitoarea Granelor).

Radu Alexandru

URATURA DE ANUL NOU

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE...



GÂND DE ANUL NOU..!

Vechiul an , urma şi-o trece
Spre-a rămâne-n amintire
Cu cel nou a se petrece
Din eterna -i răsărire

Doar speranţele le lasă
Celui nou să le-' mplinească
Rămânând în el ce-apasâ
Simţul să ni-l primenească

Un nou drum care-i 'nainte
Să-l urmăm cu gând deschis
Cu tot ce ne-am pus în minte,
Necrezând că-i numai vis

Noi, prin noi suntem aceia
Ce la toate dăm schimbare
Eu v-aduc astăzi ideea,
Şi din suflet o urare

Anul care-abia porneşte
Să-l începem cu iubire,
Că-n ea totul se găseşte
Aşteptând doar împlinire

Către Seamăn toleranţă
Să ne fie 'ntâiul gând
Aşteptând şi noi speranţă
Înspre suflet ajungând...

Către voi mi-'ndrept cuvântul..
Buni prieteni , dar şi fani
Să-l adie -n noapte gândul...
Cu urarea de, MULŢI ANI!

Anul care se porneşte
Să-l primim cu voioşie
Că aşa cum se gândeşte
Pentru toţi va fi, să fie..!

Prin lumina bucuriei
De-l privim dându-i putere
Din eternul veşniciei
Vom primi ce vrem a cere

Eu din propria-mi voire
Vă urez la fiecare
Pace multă şi iubire
Şi din suflet câte-o floare.......

La mulţi ani ! cu gânduri toate
Ce le vreţi să le-mplinim
Bucuroşi cu sănătate
Şi-n alţi ani să ne găsim

LA MULŢI ANI! Tuturor..

ANDREI BOTOŞANU
Bucureşti 31.12.2012

SURSA..

http://ro.netlog.com/andreybotosanul