RUGACIUNE...

Stapane Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, Cel singur milostiv si lesne iertator, Izvorul milei, Noianul cel nedesertat al iubirii de oameni, Cel ce nu ai venit sa chemi pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, la pocainta. Primeste-ma pe mine Tu, cel ce ai poruncit lui Petru Intaiul dintre ucenicii si Apostolii Tai, care Te-a intrebat, ca “de saptezeci de ori cate sapte sa ierte pacatele”, aratand o parte din nemarginirea bunatatii si a iubirii tale de oameni, iar pe de alta parte deschizand cu milostivire si cu indurare usa pocaintei tuturor celor ce au pacatuit, vreme de intoarcere daruindu-le si nelasand nicaieri loc deznadajduirii. Insuti Stapane, iubitorule de oameni, Dumnezeule a toata mangaierea, parinte al indurarilor, Doamne al milei, Adanc al milostivirii, Noian al bunatatii, Izvor al milosardiei, Vistierie nedesertata a Indelungii-rabdari si a nepomenirii de rau. Povatuitor al celor rataciti, Indreptare a celor cazuti, Nadejde a celor deznadajduiti, Mangaiere a celor urgisiti, toate tuturor fiind si facandu-Te cunoscut pentru mine si pentru mantuirea mea, primeste-ma acum si pe mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau, cel ce ma pocaiesc si ma apropii cu inima zdrobita si cu smerenie a duhului si cer dezlegare de multele si cumplitele greseli neiertate, pe care cu stiinta si fara de stiinta le-am gresit in toata viata mea, calcand legile Tale, lepadand poruncile Tale, nepazind asezamanturile Tale si defaimand randuielile Tale cele bune si mantuitoare, si cu totul departandu-ma de Tine si de ale Tale, umbland dupa mintea mea cea rea si facandu-ma bucurie diavolului si viclenilor lui draci si in tot chipul implinind poruncile acestora.
Iar acum, Doamne, Doamne, tarziu trezindu-ma din pacat ca dintr-un somn preaadanc si dintr-o betie sau ameteala, venindu-mi Intru sine-mi, simtind relele mele cercetandu-ma pe sine-mi din toate partile si aflandu-ma pustiu de tot binele si de podoaba cea cu chip de lumina si stralucita a dumnezeiestii scaldatori cu care m-ai imbracat, fiind eu gol cu totul si lipsit din pricina pacatului, si suspinand, tremurand, flamanzind si de toate relele tinandu-ma, cu totul lipsit fiind si de toti ceilalti urgisit, mi-am adus aminte de viata cea mai dinainte in care m-ai asezat si din care am cazut pentru rautatea mea. Mi-am adus aminte de indurarile Tale cele bune, purtatoare de grija, iubitoare de bine si parintesti, si ma intorc catre Stapanul meu adevarat, cu indrazneala ma arunc la picioarele Tale, rostind tare si strigand dintru adancul sufletului, ca fiul desfranat: “Gresit-am Doamne la cer si inaintea Ta”. Deci primeste-ma, bunule si Iubitorule de oameni, Doamne, pe mine cel ce ma pocaiesc, ma intorc si ma apropii cu indrazneala de bunatatea Ta cea negraita si de milostivirea Ta cea nemasurata si de imparatia cea preabuna. Primeste-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, cel ce mult am gresit si am intaratat si am amarat indurarile Tale cele iubitoare de oameni. Primeste-ma pe mine, zidirea mainilor Tale, faptura Ta, pe care ai cinstit-o cu chipul Tau si cu stapanirea asupra tuturor, singura dintre vietati careia i-ai daruit cuvant si pe care cu multe si mari bunatati ai impodobit-o, pentru care lege ai dat, proroci ai trimis si altele nenumarate ai lucrat, pentru care om Te-ai facut, Dumnezeu fiind si Stapan, si toata iconomia cea Infricosata savarsind-o, ai suferit patimi, Cruce, moarte si ingropare, ca si de moarte si de patimi si de pacate sa ma slobozesti pe mine si ca sa ma intorci la inrudirea si starea mea de fiu al Tau de mai inainte si sa ma faci mostenitor al Imparatiei Tale.
Deci daca toate acestea cu iubire de oameni le-ai facut si le-ai suferit pentru mine, cum ma vei lasa acum, o, Stapane, sa ajung vanat diavolului si sa se laude zurbagiul si vicleanul fugar drac asupra nemarginitei Tale puteri, bunatati si intelepciuni? Caci acela nu numai pe om l-a amagit si din petrecerea raiului l-a izgonit si de fericita viata cea de acolo l-a lipsit, dar dupa negraita iconomie si prea Infricosata jertfa si dupa varsarea sangelui Tau imparatesc, cel mare si vestit, prin care ne-ai rascumparat, poate si acum sa rapeasca pe robii Tai cei cumparati cu atata pret si sa-i duca in prapastia sa pierzatoare. Nu, Stapane, Iubitorule de oameni, nu, imparate vesnice, nu, Atotputernice Doamne, sa nu aiba atata biruinta asupra noastra vrajmasul adevarului, pierzatorul drac, nici sa nu poata asa mult rautatea noastra.
Am gresit, dar de la Tine nu m-am departat. Am gresit, dar pe tine Te cunosc Dumnezeu. Am facut multe si mari greseli, marturisesc, dar tot la bunatatea si iubirea Ta de oameni cad, care nu are margini. Am pacatuit eu, tina, asa mult incat sa nu poti Tu dezlega? Am facut eu atata neranduiala incat sa nu poti Tu ierta? Am nelegiuit eu atata incat sa nu poti Tu trece cu vederea? Am gresit eu atat de mult incat sa nu Te poti Tu milostivi? Indurat si indelung-rabdator din fire fiind, chiar de s-ar aduna in mine toate pacatele lumii, nimic nu inseamna fata de adancul cel nemarginit al bunatatii si al iubirii Tale de oameni. De aceea, Stapane iubitorule de oameni, incerc sa ma indreptez prin cuvinte, nebizuindu-ma pe curatenia mea, pentru ca sunt mai necurat decat toti, spurcat si departat de poruncile Tale si ca un porc ma tavalesc cu totul in tina si in noroiul rautatilor mele celor nenumarate. Dar punand in minte nemarginirea bunatatii Tale, privesc spre inaltimea si marimea bunatatii si a iubirii Tale de oameni, pe care nici unul din pacatele cele omenesti nu o poate birui.
Deci primeste-ma, Doamne, pe mine, cel ce ma intorc cu lacrimi si cu suspine si ma caiesc pentru cele gresite si cer iertare. Pleaca-Te rugaciunilor si cererilor mele. Milostiveste-Te ca un milostiv, indura-Te ca un indelung-rabdator, miluieste-ma ca un iubitor de oameni si imi iarta mie cate am pacatuit Tie. Primeste-ma pe mine robul Tau, care iti multumesc ca nu m-ai pierdut pana acum pe mine pentru faradelegile mele, indelung-rabdand pentru mine si care cer dezlegare de cele gresite de mine si desavarsita izbavire si iertare de la bunatatea Ta. Si de acum inainte ma plec Tie si ma rog tare, intareste-ma in credinta Ta si in nadejdea cea temeinica, si nestramutat pazeste-ma de toate mestesugurile si napadirile vicleanului, ca sa nu ma rapeasca rautatea spre prapastia pierzarii, nici sa nu ajung vanat al vrajmasului. Incredinteaza viata-mea ingerului credincios pazitor, care ma povatuieste si ma intareste sa fac voia Ta si sa implinesc bine poruncile Tale.
Asa, Stapane, indelung-rabdatorule, mult milostive Doamne, Soare gandit, imparate al slavei, Milostivirea si Iertarea desavarsita a pacatelor mele. Asa, Preadulce Iisuse, rasuflare si racorire a mea, mangaiere, domolire, dulceata, veselie a sufletului meu, bucurie deplina, dragoste desavarsita, dorire cu chip dumnezeiesc, viata fara mahnire, pofta de cele bune, “pacea care covarseste toata mintea”. Asa, lumina ochilor mei, miscarea mainilor, umblatul picioarelor, potrivirea madularelor, alcatuirea intregului meu trup, intr-un cuvant toate. La Tine doar, Stapane Hristoase, iau aminte, prin Tine viez si ma misc. Doar prin Tine sunt, desi am gresit mai mult decat toti. Curateste mintea mea de impatimirea materiala, de cugetele desarte, de amintirile si gandurile necuvioase si rele, care ma tin, ma sugruma si ma inconjoara acum. Da-mi mie dorire buna, a sufletului, gand temeinic, pofta a inimii si cugetare neincetata spre amintirea de Tine, cea de lumina datatoare si spre dragostea cea desavarsita, ca sa-mi inchipui de-a pururea podoaba Ta cea iubita si sa vad frumusetea Ta. Spala-ma cu desavarsire de spurcaciunea pacatului si curateste-ma de toata duhoarea cea patimasa, de necuratia si intinaciunea trupului si a duhului. Si imi da mie liniste statornica si pace adanca a gandurilor, ca prin toate acestea indulcindu-ma de binefacerea Ta, de indelunga-rabdare si de bunatatea Ta cea multa si mila Ta cea dumnezeiasca din destul dobandind, sa multumesc, sa slavesc, sa laud si sa maresc numele Tau cel preasfant si al celui fara de Inceput al tau Parinte si al preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sărut mâna, măicuta mea,

Sunt eu, cel din pântecele tău, care-ti soptesc la ureche cât sunt de speriat, de trist si de îndurerat pentru că vrei să mă omori, crezând că-ti sunt o grea povară... Dar tu nu stii cât e de greu să nu-ti aud cântecul de leagăn, să nu mă bucur de mângâierile tale, să nu îti văd chipul tău, măicută dragă.

Cât as vrea să mă cuibăresc la pieptul tău izvorâtor de tihnă, liniste, pace si bogată dragoste! Ce puternici am putea fi împreună si cum am învinge toate necazurile si mai ales ce frumoasă ar fi viata alaturi de tine.

As vrea si eu să mă pot bucura de frumusetea cerului senin, să alerg cu voiosie prin câmpul înflorit, să-ti împletesc mândră cununită si să tresar nedumerit de ciripitul vesel al vrăbiilor certărete...

Ti-as încânta sufletul cu multe ghidusii, iar drăgălăseniile mele ti-ar descreti fruntea în clipele de cumpănă. Te-as ocroti si m-as face scut împotriva necazurilor.

Nu gândi că sunt mic si neputincios, pentru că primindu-mă pe mine în viata ta, măicută bună, pe Pruncul Hristos îl primesti. Tresar de bucurie gândind cum ti-ai rezema capul obosit pe umărul meu si câtă putere ai găsi acolo, cum voi 'fi reazemul bătrânetilor tale.

Măicută, trebuie să-ti mărturisesc ce frică-mi este la gândul că lama tăioasă mă va sfâsia si mă va transforma în bucătele mici, fără de viată, care vor ajunge la gunoi...

Oare tu nu auzi cum îmi bate inimioara si cum tremur de frică?

Măicută dragă, as vrea să mă pot uita în ochii tăi si să te rog să ai milă de mine, să-ti zâmbesc drăgălas - cum numai eu stiu - si să te strâng în brate si să-ti dau fortă si curaj, încredere si convingerea că nu omorându-mă pe mine vei scăpa de necazuri, ci abia atunci vei da de greutăti, pentru că îl vei mânia pe Bunul Dumnezeu.

Tu stii cât e de greu să suporti o nedreptate: o observatie, o mustrare venită din partea cuiva care-ti răneste doar orgoliul. Imaginează-ti ce înseamnă pentru mine să port povara nedreptătii tale, când tu mă dai nu numai mortii pământesti, care e atât de grea, dar mă lipsesti si de lumina lui Hristos.

Mă rog Maicii Domnului să te lumineze si să-ti dea putere, întelepciune si un pic de dragoste si milă si pentru mine, cel ce sunt trup din trupul tău, suflet din sufletul tău, copilul tău nevinovat. Amin.

via sfaturi ortodoxe.

Comori adunate

Intr-un oras, traia odata un om tare zgarcit. Toata viata n-a facut altceva decat sa stranga si sa stranga tot mai multa avere. Niciodata nu i-a fost mila de cineva sarman. Nu dadea ceva de pomana, nici in ruptul capului. O singura data, intr-o duminica, trecand prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cersetor doi banuti. In rest, toata viata lui nu a dat nimic. Cand preotul il intalnea si il apostrofa, el raspundea mereu:

- Parinte, in lumea asta totul poate fi cumparat. Cu siguranta ca si in lumea cealalta este la fel. Cu cate bogatii am strans eu, nu se poate sa nu ajung in rai!

Oricate sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia sa asculte. Azi asa, maine asa, pana cand, intr-o noapte, a avut un vis ingrozitor. Se facea ca murise si ajunsese la poarta Raiului, cand, la intrare, Sfantul Petru l-a intrebat:

- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?
- Sfinte Petre, as vrea si eu sa intru in rai.
- Da' crezi tu ca poti ?

- Sfinte Petre, daca trebuie, eu platesc. Am comori nenumarate ...

- Pai de ce n-ai spus asa, omule, daca ai comori stranse nu-i nici o problema. Ia sa vedem cata avere ai la tine.

N-a mai putut omul de bucurie cand a auzit ca poate plati. Doar toata viata nu facuse altceva decat sa stranga si sa stranga. A inceput sa se scotoceasca prin toate buzunarele, dar, sa vezi si sa nu crezi, nu mai gasea nici un ban. Vazandu-l atat de incurcat, Sfantul Petru i-a spus:

- Mai cauta, mai cauta, poate vei gasi totusi ceva!

Si, intr-adevar, omul a gasit pe fundul unui buzunar doi banuti.

- Aoleu, dar de ce n-am decat atat ?! Pe pamant aveam de mii de ori mai multi. Aici de ce am ajuns doar cu doi banuti ?

- E, omule, i-a raspuns Sfantul Petru, cand ajungi aici ai doar ceea ce ai daruit in viata. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strange in cer. Cu ele poti, intr-adevar, sa intri in rai, dar crezi ca doi banuti sunt de ajuns ?! In toata viata, n-ai daruit decat acesti bani unui sarman om ce astepta ajutorul tau in poarta unei biserici. Daca, in timpul vietii, ai fi strans mai multe comori ceresti, poate ai fi intrat in Rai, dar asa ...

Tocmai in acea clipa, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot. Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a cautat sa adune comori doar in cer. Erau atatia saraci ce aveau nevoie de ajutorul sau ...!

"Bogatii vor ajunge in cer, cand ii vor introduce acolo saracii."

Povestirea lui Timotei, Arhiepiscopul Alexandriei, despre minunile Sfîntului şi Marelui Mucenic Mina

După moartea păgînilor şi urîtorilor de Dumnezeu împăraţi ai Romei, împărăţind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, şi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutînd moaştele Sfîntului şi slăvitului Mucenic al lui Hristos Mina, au zidit o biserică în numele lui. În aceeaşi vreme un negustor bine credincios din pămîntul Isauriei, venind în Alexandria după neguţătorie, a auzit de minunile şi de tămăduirile cele multe ce se făceau în Biserica Sfîntului Mina şi a zis întru sine: "Mă voi duce dar şi eu şi mă voi închina cinstitelor moaşte ale Sfîntului Mucenic şi voi duce un dar în biserica lui, ca Dumnezeu să-mi fie milostiv, prin rugăciunile răbdătorului Său de chinuri".
Deci, sculîndu-se, a plecat luînd cu sine o pungă plină cu galbeni. Şi venind la un iezer format de revărsarea mării, a aflat o trecătoare şi a venit la locul ce se zicea Locsonita. Acolo, ieşind la ţărm, îşi căuta loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Aflînd o casă, a zis gazdei: "Prietene, fie-ţi milă şi mă primeşte în casa ta, ca să rămîn aici, fiindcă a apus soarele şi mă tem a merge singur pe cale şi nici n-am tovarăş să călătorească cu mine". Iar cel cu casa a zis: "Intră, frate, şi rămîi aici pînă ce se va face ziuă".
Deci, intrînd oaspetele în casă, s-a culcat şi a adormit. Iar cel cu casa, văzînd la oaspete punga cu galbeni, a rîvnit spre dînsa şi îndemnat fiind de diavolul, a gîndit să ucidă pe oaspetele său ca să ia aurul. El s-a sculat la miezul nopţii şi l-a sugrumat cu mîinile; apoi, tăindu-l bucăţi, a pus acestea într-o coşniţă pe care a ascuns-o în cămara sa cea mai ascunsă, căutînd după aceea un loc foarte retras unde să îngroape pe cel ucis.
Aşa cugetînd acela, s-a arătat Mucenicul lui Hristos Mina, şezînd pe cal, venind ca un ostaş de la împăratul şi, intrînd pe uşă în casa ucigaşului, întrebă despre oaspetele cel ucis. Iar ucigaşul a zis către dînsul: "Nu ştiu ce spui, stăpîne, n-a fost la mine nimeni". Iar sfîntul, pogorîndu-se de pe cal, a intrat în casa cea ascunsă, şi aflînd coşniţa a tras-o afară şi a zis către ucigaş: "Ce este aceasta?" Iar el înfricoşîndu-se, s-a aruncat la picioarele sfîntului. Apoi sfîntul, alcătuind bucăţile celui tăiat şi rugîndu-se, a înviat pe cel mort. După aceea a zis către dînsul: "Dă slavă lui Dumnezeu!"
Iar el, sculîndu-se ca din somn şi cunoscînd ce a pătimit de la cel cu casa, a preamărit pe Dumnezeu, mulţumind şi închinîndu-se ostaşului care se arătase. Apoi sfîntul, luînd aurul de la ucigaş, l-a dat omului celui înviat şi a zis: "Mergi în calea ta cu pace!" După aceea, întorcîndu-se către ucigaş, l-a certat pe dînsul şi l-a bătut, iar acela cerea iertare. Sfîntul dîndu-i iertare şi rugîndu-se pentru dînsul, a încălecat pe cal şi s-a făcut nevăzut de la ochii lui.
Era în Alexandria un om cu numele Eutropie. Acesta s-a făgăduit să dea Bisericii Sfîntului Mina un vas de argint. Deci, chemînd pe argintar, i-a poruncit să-i facă două vase; unul cu numele sfîntului şi să scrie pe dînsul cuvintele: "Vasul Sfîntului Mare Mucenic Mina", iar pe celălalt numele lui şi să scrie pe dînsul aşa: "Vasul lui Eutropie, cetăţeanul Alexandriei". Iar argintarul, cînd a săvîrşit amîndouă vasele, al Sfîntului Mina a ieşit mai frumos decît celălalt. Iar Eutropie, cînd era odată pe mare şi se ospăta dintr-însele, văzînd vasul cel făcut pe numele Sfîntului Mina mai frumos decît cel făcut pe numele lui, nu voia să-l mai dea sfîntului, ci a poruncit slugii sale să pună într-însul bucate, iar pe cel cu numele său să-l trimită la Biserica Sfîntului Mina.
După ce s-a sfîrşit masa, a luat sluga vasul mucenicului şi mergînd la marginea corăbiei a început a-l spăla în mare. Şi spălîndu-l, a căzut asupra lui o spaimă, căci a văzut un om ieşind din mare, care răpind vasul din mîna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurînd de frică, s-a aruncat în mare după vas. Acestea văzînd stăpînul lui, s-a spăimîntat şi plîngînd zicea: "Vai mie, ticălosul, pentru ce am oprit vasul sfîntului, căci am pierdut şi pe rob şi vasul. Dar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu Te mînia pînă în sfîrşit şi fă milă cu sluga mea, că iată, dau făgăduinţă că dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt vas ca acela, pe care-l voi da plăcutului Tău, Sfîntul Mina, sau voi da preţul vasului pierdut la biserica sfîntului".
Apoi ajungînd corabia la ţărm, a ieşit Eutropie la uscat şi se uita pe marginea mării, voind să vadă trupul slugii aruncat de mare, ca să-l îngroape pe el. Şi luînd aminte cu sîrguinţă, a văzut pe slugă cu vasul ieşind din mare şi, înspăimîntîndu-se, a zis cu mare glas: "Slavă lui Dumnezeu. O, cu adevărat, mare este Sfîntul Mina!" Apoi au ieşit toţi din corabie şi văzînd pe slugă ţinînd vasul, s-au mirat şi slăveau pe Dumnezeu. După aceea l-au întrebat pe el cum a rămas viu în mare şi cum a ieşit sănătos. Iar el le-a spus, zicînd: "Cînd m-am aruncat în mare, un bărbat slăvit împreună cu alţi doi, m-au apucat şi au călătorit pînă aici împreună cu mine, ieri şi astăzi". Eutropie luînd pe slugă şi vasul, s-a dus la biserica Sfîntului Mina şi, închinîndu-se, a lăsat vasul cel făgăduit sfîntului şi s-a dus, mulţumind lui Dumnezeu şi preamărind pe plăcutul Său, pe Sfîntul Mina.
O femeie oarecare cu numele Sofia, din părţile Fecozaliei, mergea la Sfîntul Mina să se închine. Şi a întîmpinat-o un ostaş, pe cînd mergea pe cale şi poftind-o pe dînsa, voia să o silească la desfrînare. Iar ea, împotrivindu-se, chema în ajutor pe Sfîntul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci şi pe siluitor l-a certat şi pe femeie a păzit-o nevătămată. Pentru că ostaşul acela legînd calul de piciorul său cel drept, voia să siluiască pe femeie.
Iar calul sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci şi pe stăpînul nelegiuit l-a tîrît pînă la Biserica Sfîntului Mina, nechezînd şi sforăind, încît a scos pe mulţi ca să-l vadă, căci era praznic şi se adunase mulţime de popor la biserică. Ostaşul acela, văzînd adunare de bărbaţi, iar calul tot speriat şi că nimeni nu poate să-l ajute, s-a temut ca să nu pătimească de la cal ceva mai rău; deci, fără de ruşine şi-a vădit fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Atunci îndată a stat calul şi s-a făcut blînd, iar ostaşul, intrînd în biserică, a căzut în genunchi, rugîndu-se şi cerînd iertare pentru greşeala sa.
Un şchiop şi o femeie mută şedeau lîngă biserica sfîntului, împreună cu alţii mulţi, pentru tămăduire. Iar la miezul nopţii, cînd dormeau toţi, sfîntul s-a arătat ologului şi i-a zis: "Apropie-te încetişor de femeia cea mută şi o atinge pe dînsa la picior". Iar şchiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, oare desfrînat sînt eu, de-mi porunceşti aceasta?" Iar sfîntul i-a zis şi a doua oară şi a treia oară: "Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui". Iar ologul s-a tîrît, după porunca sfîntului şi a atins-o pe cea mută la picior; iar ea deşteptîndu-se, a început a striga, supărîndu-se asupra şchiopului, care temîndu-se de ea, s-a sculat şi sărind, a fugit. Apoi au cunoscut amîndoi vindecarea lor, că şi femeia cea mută a vorbit şi omul cel olog a sărit ca cerbul; şi au dat mulţumire lui Dumnezeu şi Sfîntului Mucenic Mina.
Un evreu oarecare avea ca prieten un creştin. Deci, ducîndu-se evreul într-un loc departe, a dat prietenului său spre păstrare o lădiţă cu o mie de galbeni. Apoi evreul zăbovind cîtăva vreme în acea latură, creştinul a gîndit în inima sa să nu-i mai dea înapoi galbenii cînd se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a şi făcut. Venind evreul, a cerut de la creştin să-i dea galbenii ce i-a încredinţat spre păstrare. Iar creştinul a tăgăduit, zicînd: "Nu ştiu ce vorbeşti, căci nu mi-ai dat nimic".
Evreul, auzind aceasta, s-a mîhnit şi s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creştinului: "Frate, nimeni nu ştie de aceasta, numai Unul Dumnezeu şi dacă tăgăduieşti aurul cel dat ţie spre păstrare zicînd că nu l-ai primit, apoi spune cu jurămînt. Deci, să mergem la biserica Sfîntului Mina şi acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădiţa cu o mie de galbeni".
Şi au mers amîndoi împreună şi creştinul s-a jurat înaintea lui Dumnezeu că n-a luat de la evreu aurul în păstrare. După sfîrşitul jurămîntului, au ieşit amîndoi din biserică şi cînd au încălecat pe caii lor, a început calul creştinului a se speria încît nu mai era cu putinţă a-l ţine; căci rupînd frîul, a fugit şi a aruncat la pămînt pe stăpînul său. Căzînd creştinul de pe cal, i-a ieşit inelul din deget şi o cheie din buzunar. Apoi, sculîndu-se, a prins calul şi l-a îmblînzit şi încălecînd, iarăşi mergea împreună cu evreul.
Ajungînd la un loc, a zis creştinul către evreu: "Prietene, iată locul este frumos, să descălecăm de pe cal ca să mîncăm". Şi descălecînd, au slobozit caii ca să pască, iar ei au început a se ospăta. După puţin, creştinul a văzut pe sluga sa că venise şi stătea înaintea lui ţinînd în mînă lădiţa evreului, iar în cealaltă, inelul căzut din degetul lui şi cheia; şi văzîndu-l, s-a spăimîntat. Apoi a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostaş înfricoşat, călare, a venit la stăpîna mea şi i-a dat cheia şi cu inelul şi a zis către dînsa: "Trimite în grabă lădiţa evreului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea ca să ţi le aduc precum mi-a poruncit".
Evreul văzînd, s-a spăimîntat de această minune; apoi, bucurîndu-se, s-a întors cu creştinul la Sfîntul Mina, s-a închinat pînă la pămînt cerînd cu credinţă Botezul, pentru o minune ca aceasta pe care singur a văzut-o. Iar creştinul ruga pe sfîntul să-i dea iertare pentru că a defăimat legea lui Dumnezeu. Şi amîndoi au primit ceea ce au cerut, adică unul Sfîntul Botez iar altul iertare. Şi au mers fiecare întru ale sale, bucurîndu-se şi slăvind pe Dumnezeu şi pe plăcutul Său, Sfîntul Mina.