Maestrul universal

A fost odată ca niciodată un maestru care le transmitea oamenilor un mesaj atât de minunat încât toată lumea era profund emoţionată în faţa cuvintelor sale pline de iubire. În mulţime se afla un om care a ascultat fiecare cuvânt al maestrului. Era un om foarte smerit, cu o inimă foarte mare. El a fost atât de emoţionat de cuvintele maestrului încât s-a simţit obligat să-l invite pe acesta în casa lui. De aceea, când maestrul a terminat de vorbit, el a ieşit în faţa mulţimii, l-a privit pe maestru direct în ochi şi i-a spus:
- Ştiu că eşti foarte ocupat şi că toată lumea doreşte să-ţi cucerească atenţia. Ştiu că nu ai timp nici măcar să mă asculţi, dar inima mea este atât de deschisă şi simt atâta iubire pentru tine încât aş dori să te invit la mine acasă. Doresc să pregătesc cea mai bună masă pentru tine. Nu mă aştept să accepți invitaţia mea, dar am simțit nevoia să ţi-o adresez.
Maestrul l-a privit în ochi pe omul nostru, şi cu un zâmbet fermecător, i-a răspuns:
- Pregătește totul. Voi veni.
După care a plecat. Auzind aceste cuvinte, bucuria din inima omului nostru a fost fără limite. Aproape că nu mai avea răbdare să-şi aștepte maestrul şi să-l servească cu inima plină de iubire. Aceasta era cea mai importantă zi din viaţa lui: ziua când maestrul urma să fie alături de el. A cumpărat aşadar cele mai bune alimente şi cel mai bun vin, precum şi cele mai frumoase haine, pentru a le oferi ca ofrandă maestrului. A alergat apoi acasă să pregătească totul în vederea vizitei maestrului său. A făcut curăţenie generală în casă, a pregătit o gustare excelentă şi a aranjat masa cum a ştiut mai bine. Inima lui era plină de bucurie, căci maestrul urma să vină în curând. În timp ce aştepta cu nerăbdare, cineva a bătut la uşă. S-a repezit să o deschidă, dar în locul maestrului a văzut o bătrână. Aceasta l-a privit direct în ochi şi i-a spus:
- Sunt ruptă de foame. Poţi să-mi dai o bucată de pâine?
Omul nostru se simţea puţin dezamăgit, dar i-a răspuns femeii:
- Te rog, intră în casă.
A aşezat-o apoi pe locul pe care îl pregătise pentru maestrul său şi i-a dat mâncarea pe care o preparase pentru acesta. Era însă nerăbdător şi abia aştepta ca ea să termine de mâncat. Bătrâna a fost mişcată de atâta generozitate. Ea i-a mulţumit omului şi a plecat. Atunci, omul nostru a pregătit din nou, în toată viteza, masa pentru maestrul său. Nici nu a terminat bine, că cineva a bătut la uşă. De data aceasta, s-a dovedit a fi un străin care călătorise prin deşert. Străinul l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e foarte sete. Poţi să-mi dai ceva de băut?
Omul s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a invitat pe străin în casă, l-a pus la masa pe care o pregătise pentru maestru şi l-a servit cu vinul pe care intenţiona să-l dăruiască maestrului său. Când străinul a plecat, omul a început din nou să pregătească totul pentru venirea maestrului. Cineva a bătut din nou la uşă. Când omul nostru a deschis uşa, în prag stătea un copilaş. Acesta l-a privit în ochi şi i-a spus:
- Mi-e frig. Poţi să-mi dai o pătură să îmi acopăr corpul?
Omul nostru s-a simţit din nou dezamăgit că nu era maestrul său, dar l-a privit în ochi pe copil şi a simţit cum inima i se încălzeşte de iubire. El a adunat imediat hainele pe care le pregătise pentru maestrul său şi i le-a dăruit copilului. Acesta i-a mulţumit şi a plecat. Omul nostru a pregătit din nou întreaga casă pentru venirea maestrului său, după care l-a aşteptat până foarte târziu. El şi-a spus: “Ştiam foarte bine că nu trebuia să mă aştept ca maestrul să vină în acest cămin atât de umil. Deşi el mi-a spus că va veni, probabil că ceva mult mai important l-a reţinut în altă parte. Maestrul nu a venit, dar cel puţin mi-a spus că o va face, şi acest lucru a fost suficient pentru a-mi umple inima de fericire”.
A pus mâncarea şi vinul la rece şi s-a dus la culcare. Noaptea, el a visat că maestrul său a venit acasă la el. Omul era fericit să-l vadă, deşi nu-şi dădea seama că visează.
“Doamne, ai venit! Ţi-ai ţinut cuvântul!”
Maestrul i-a răspuns:
“Da, am venit, dar am fost de mai multe ori. Când mi-a fost foame, tu mi-ai potolit foamea. Când mi-a fost sete, tu mi-ai potolit setea. Când mi-a fost frig, tu mi-ai dat haine să mă acopăr. Orice faci pentru altcineva, pentru mine faci”.
Omul s-a trezit cu inima plină de fericire, căci a înţeles ce l-a învăţat maestrul său. Acesta îl iubea atât de mult încât i-a trimis trei oameni ca să-l înveţe marea lecţie, potrivit căreia maestrul trăieşte în toate fiinţele vii. Oricând îi dăruiţi mâncare unui om înfometat, ori de câte ori îi dăruiţi apă unui om însetat, ori de câte ori îmbrăcaţi pe cineva căruia îi este frig, voi îi dăruiţi iubirea voastră Maestrului universal.
(Don Miguel Ruiz)

Cine nu este creştin practicant sau nici măcar credincios, nu va înţelege niciodată tainele Universului.
Nu va înţelege nici această poveste, şi nici cele scrise de Nicolae Steinhardt în „Dăruind vei dobândi”, apărută la Editura Manastirii Rohia în anul 2006.
Curios este faptul că cei fără de credinţă, când primesc câte o palmă de la viaţă se grăbesc a cere ajutorul lui Dumnezeu.
Atunci când îţi asculţi "maestrul" eşti lipsit de griji şi de necazuri, ba mai mult, atunci când ai mai mare nevoie de un lucru material, îl primeşti imediat. Dumnezeu lucrează prin oameni.
Duminică binecuvântată!

Sa daruim ce nu avem-pilda

Intr-o manastire, se prezinta un candidat la calugarie. Acesta ii marturiseste staretului:

- Sa stiti, parinte, ca nu am nici credinta, nici lumina, nici curaj, nici incredere in mine si nici nu pot sa-mi fiu mie insumi de ajutor iar altora cu atat mai putin. Nimic nu am.

Staretul ii raspunde:

- Ce-are a face! Nu ai credinta, nu ai lumina; dandu-le altora, le vei avea si tu. Cautandu-le pentru altul, le vei dobandi si pentru tine. Pe fratele acesta, pe aproapele si pe semenul tau esti dator sa-l ajuti cu ce nu ai. Du-te! Chilia ta e pe coridorul acesta, usa a treia pe dreapta. Nu din prisosul, nu din putinul tau, ci din neavutul tau, din ceea ce iti lipseste. Daruind altuia ce nu ai - credinta, lumina, nadejde - le vei dobandi si tu.

Despre lupta cu patimile…

“Sfântul Ioan Colov a spus următoarea pildă despre acest subiect: Într-un anumit loc era o femeie frumoasă cu purtări îndoielnice. Stăpânului acelui ţinut i-a fost milă de ea, că asemenea frumuseţe se va distruge şi, când a găsit prilejul, i-a spus: Părăseşte calea cea desfrânată şi te voi lua la casa mea şi-mi vei fi soţie şi stăpâna bogăţiilor mele. Să-mi fii numai cr
edincioasă şi atât, altfel, vei avea atâtea necazuri, câte nici nu-ţi poţi închipui. Ea primi şi a fost dusă la casa stăpânului.

Foştii ei prieteni, văzând că dispăruse, au început să o caute şi au descoperit că era cu acel stăpân. Deşi era foarte sever, ei nu şi-au pierdut nădejdea de a ademeni din nou acea femeie frumoasă ca să se întoarcă la ei, ştiindu-i slăbiciunea. Trebuie doar să mergem în spatele casei să fluierăm; ea va şti cine este şi va alerga îndată la noi. Chiar aşa au şi făcut. Au mers în spatele casei şi au fluierat. Femeia cea frumoasă, auzind fruieratul, a tresărit. Ceva din viaţa ei anterioară s-a stârnit în ea. Dar şi-a revenit şi, în loc să iasă din casă, a fugit în cămara în care se afla însuşi stăpânul, şi îndată s-a liniştit; nici măcar nu a mai auzit fluieratul care continua afară. Prietenii au mai fluierat de câteva ori şi au plecat fără niciun rezultat.

Înţelesul pildei este clar. Femeia cea frumoasă reprezintă sufletul căzut care s-a întors spre Dumnezeu cu căinţă şi a făgăduit să-I aparţină şi să-I slujească numai Lui. Prietenii dinainte sunt patimile. Fluieratul lor este impulsul gândurilor, simţirilor şi poftelor pătimaşe. Fuga în camerele dinlăuntru reprezintă adăpostul din adâncurile inimii, pentru a sta acolo înaintea lui Dumnezeu. Când aceasta se împlineşte înăuntru, patima care a tulburat sufletul se îndepărtează de bună voie, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, iar sufletul se linişteşte.“

(din Viaţa duhovnicească şi cum o putem dobândi de Sfântul Teofan Zăvorâtul)

Omul nu poate sa se curete de rau fara Hristos

Părinte arhimandrit Policarp Chiţulescu, este din ce în ce mai prezentă în societate ideea de autovindecare, adică de folosire a tehnicilor de sorginte chinezească şi budistă. Cu ce atrag aceste tehnici de autovindecare?

În ultima vreme am constatat că din ce în ce mai mulţi oameni se simt foarte singuri, pentru că, pe de-o parte, nu înţeleg că Biserica este locaş de tămăduire sufletească şi de adunare, pentru rugăciune în comun, de aceea şi caută locurile "neaglomerate", iar pe de altă parte nu mai pot comunica, nici chiar cu duhovnicul, deşi mulţi au unul. La aceasta a dus şi depărtarea de Sfânta Împărtăşanie. Ei bine, lipsa conştiinţei de apartenenţă la Biserică, Trupul lui Hristos, a dus la adoptarea de către mulţi a tehnicilor, de sorginte chinezească şi budistă, de autovindecare. Acolo au "lideri spirituali", maeştri autointitulaţi şi închipuiţi, şi tot efortul lor este de a capta "energia universală". Ceea ce uimeşte este faptul că, de pildă, "maeştrii" de reiki, yoga, radiestezie, bioenergie, feng shui ş.a. pomenesc de îngeri, de Maica Domnului, apoi spun că oricine poate să practice acestea cu succes: ortodocşi, catolici, mahomedani etc., dar în acelaşi timp ei vorbesc de nirvana, reîncarnare, de o "energie universală numită diferit în fiecare religie", adică Dumnezeu (!), prin acestea, ei împotrivindu-se făţiş Învierii lui Hristos. În concepţia lor, fiecare trebuie să se trateze "aşa cum îi dictează sufletul".

Aceasta este o mare înşelare, deoarece omul nu poate să se cureţe de rău fără Hristos.

Cum poate un "orb" să se îndrepte singur către lumină?

Omul este bolnav sufleteşte şi stăpânit de patimi şi nu se poate încrede în sine, ci doar în harul şi puterea lui Hristos, privind nevoinţele sfinţilor care s-au curăţit de patimi. Cu Dumnezeu omul trebuie să ajungă la o relaţie personală, de comunicare, de iubire, iar nu de interes, pentru rezolvarea unor nevoi. Mântuitorul Hristos este Dumnezeu întrupat şi fără El nu putem face nimic. O stare de permanentă pocăinţă, de ascultare a voii lui Dumnezeu prin părintele duhovnicesc, citirea Filocaliei, de plidă, sunt cele care ne învaţă să ne dezrobim de patimile egoiste. Harul (energia) dumnezeirii nu se obţine prin tehnici, ci prin iubire, ascultare şi smerenie.

Dacă oamenii ar citi Evanghelia şi învăţăturile Părinţilor luminaţi de Duhul Sfânt, nu ar mai face asemenea confuzii grave, ci şi-ar asuma lupta duhovnicească în mod corect. Mi s-a părut extaordinar interviul cu mitropolitul Hierotheos Vlachos, publicat de curând, de către "Ziarul Lumina", în care era vorba de tămăduirea omului doar prin Ortodoxie, după predania Părinţilor. Cu adevărat, misiunea Bisericii este aceea de a-l face pe om desăvârşit, de a-l aduce la starea de a face voia lui Dumnezeu, nu pentru a scăpa de iad, nu pentru a se bucura de rai, ci numai din iubire de Dumnezeu.