AJUNUL BOTEZULUI DOMNULUI – POST ASPRU

Pentru a fi întâmpinat aşa cum se cuvinte praznicul Botezului Domnului, ziua de 5 ianuarie, cunoscută şi ca Ajunul Bobotezei, este rânduită ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc şi nu au slăbiciuni trupeşti, după cum ne informează TRINITAS TV.

Această tradiţie este păstrată din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul în seara acestei zile. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci prăznuită la 14 septembrie şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pomenită la 29 august.

In Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se tine post negru, nu se mananca si nu se bea nimic. Canoanele Bisericii invata ca in Ajunul Bobotezei se ajuneaza total, (Canonul 1 al Sf. Teofil al Alexandriei), iar a doua zi se ia agheasma pe nemancate. In Tipicul Sfantului Sava se spune ca, daca Ajunul cade duminica sau sambata, nu se tine post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este pastrat din perioada secolele IV-VI, cand catehumenii se pregateau prin post si rugaciune timp de 40 de zile, sa primeasca botezul in seara acestei zile. Dupa ce primeau botezul, puteau sa participe pentru prima data la liturghia credinciosilor si sa se impartaseasca. Astazi, crestinii postesc in aceasta zi, pentru a putea gusta cu vrednicie din apa sfintita - Agheasma Mare.
In unele regiuni, in special in Moldova, crestinii ortodocsi gusta pe nemancate din Agheasma Mare timp de opt zile, de la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), pana la 14 ianuarie - odovania praznicului. Se intampla ca cei opriti de la Sfanta Impartasanie, sa primeasca de la duhovnic, binecuvantarea de a lua Agheasma Mare. Insa, trebuie sa fim cu luare aminte la faptul ca Agheasma Mare nu poate inlocui Sfanta Impartasanie.
Alti preoti ii opresc pe credinciosi sa ia Agheasma Mare. In acest sens, Sfantul Sava spune: "acestia nu fac bine pentru ca prin darul lui Dumnezeu s-a dat spre sfintirea lumii si a intregii fapturi... Deci de unde este socotinta acestora pentru ca sa nu guste apa aceasta, deoarece trebuie sa stim ca nu pentru aceasta Apa este necuratia in noi, ci devenim necurati prin lucrurile noastre cele spurcate, iar noi ca sa ne curatim de acestea, bem fara de indoiala aceasta Sfanta Apa."
Cu Agheasma Mare se stropesc casele credinciosilor si locuitorii acestora, in Ajunul Bobotezei. Tot cu ea se stropesc si lucrurile care trebuie binecuvantate sau sfintite, cum ar fi de pilda, la binecuvantarea si sfintirea prapurilor, la sfintirea crucii si a troitelor, a clopotului, a vaselor si vesmintelor liturgice, la sfintirea icoanelor, a bisericilor, a antimiselor si a Sfantului si Marelui Mir.
Slujba de la Agheasma Mare
Daca Agheasma Mica se poate savarsi ori de cate ori credinciosii doresc acest lucru, Agheasma Mare se oficiaza de doua ori pe an, pe 5 ianuarie, in Ajunul Botezului Domnului si pe 6 ianuarie, in ziua praznicului Bobotezei.
In cadrul slujbei de sfintire a apei se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 si XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) si Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), in care se prezinta in rezumat Botezul Domnului. Dupa ectenia mare se rosteste rugaciunea de sfintire a apei, compusa de Sfantul Sofronie al Ierusalimului, adresata Sfintei Treimi: ("Treime mai presus de fire... Preotul slujitor Il invoca de trei ori pe Sfantul Duh pentru sfintirea apei ("Tu Insuti, dar, Iubitorului de oameni Imparate, vino si acum prin pogorarea Sfantului Tau Duh si sfinteste apa aceasta si binecuvanteaza de fiecare data apa cu mana, afundandu-o crucis in vasele cu apa. Apoi rosteste o noua formula de invocare a Sfantului Duh ("Insuti si acum, Stapane, sfinteste apa aceasta, cu Duhul Tau cel Sfant, pe care preotul o rosteste tot de trei ori, binecuvantand de fiecare data apa, cu mana crucis.

La finalul slujbei, preotul slujitor afunda de trei ori crucea si busuiocul in apa cantand troparul Praznicului. "In Iordan botezandu-Te Tu Doamne ..."
In casele credinciosilor, agheasma se pastreaza la loc de cinste, in vase curate si dintr-insa se gusta pe nemancate, in zilele de post si ajunare. Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, "firea apei celei sfinte este ca sa spele si trupul si sufletul, sa-l
sfinteasca, sa-l innoiasca si sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".

Obiceiuri de Boboteaza

Boboteaza - 6 ianuarie

Boboteaza, serbata in ziua de 6 ianuarie, incheie ciclul sarbatorilor de iarna si are, pe langa intelesurile crestine - momentul nasterii spirituale a Mantuitorului - trasaturi de mare sarbatoare populara.
In ajunul Bobotezei se pregateste o masa asemanatoare cu masa din ajunul Craciunului. Pe masa din "camera de curat" se asterne o fata de masa, aleasa special pentru acest moment, sub fata de masa se pune fan sau otava iar pe fiecare colt se pune cate un bulgare de sare. Deasupra se aseaza douasprezece feluri de mancare: coliva - grau pisat, fiert, indulcit cu miere si amestecat cu nuca pisata -, bob fiert, fiertura de prune sau perje afumate, sarmale ( "galuste" ) umplute cu crupe, bors de "burechiuse" sau "urechiusele babei" - bors de fasole alba in care se fierb coltunasi mici, umpluti cu ciuperci, ce au colturile lipite in forma de urechiuse -, bors de peste, peste prajit, "varzare" - placinte de post umplute cu tocatura de varza acra -, placinte cu mac etc.
Pana la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mancare iar, imediat dupa sfintirea mesei, parte din bucate sunt adaugate in hrana animalelor pentru "a fi protejate de boli si pentru a fi bune de prasila".
Alta data, dupa ce preotul rostea Troparul Botezului si stropea cu agheasma in casa si pe gospodari, era invitat sa se aseze pe lavita. Sub laicerul de pe lavita erau asezate, din timp, boabe de porumb - "ca sa stea clostile pe oua" - si busuioc - "ca sa vina petitorii'. Busuiocul acesta era folosit, mai tarziu, in descantecele de dragoste.
In semn de rasplata se dadeau: bucate ("desagarului, bani (preotului), nuci, mere si covrigi (copiilor) iar, pe crucea preotului, gospodina casei aseza cel mai frumos fuior de canepa. Oferirea fuiorului avea mai multe semnificatii: se credea ca de firele acestuia se vor prinde toate relele, ca fuiorul devenea o punte peste care vor trece sufletele mortilor sau ca Maica Domnului va face din canepa un voloc cu care va prinde sufletele mortilor din iad pentru a le ridica in rai.

Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei era, in egala masura, si un moment favorabil farmecelor, descantecelor si altor practici magice. Dimineata, inainte de aprinderea focului, se strangeau cenusa din soba si gunoiul din casa pentru a fi pastrate pana in primavara, cand se presarau pe straturile cu legume "pentru a le face rodnice si a le proteja de gujulii". Fanul de sub fata de masa si bulgarii de sare se adaugau in hrana animalelor "pentru a le feri de farmece, de boli si de duhurile rele". In acelasi scop era folosita si agheasma luata de la preotul care venea cu Iordanul.
Se credea ca daca, in dimineata Ajunului de Boboteaza, pomii erau incarcati cu promoroaca, acestia vor avea rod bogat. De asemenea, se credea ca animalele din grajd vorbesc la miezul noptii dinspre ziua de Boboteaza despre locurile unde sunt ascunse comorile.
In aceasta zi erau interzise certurile in casa si nu se dadea nimic ca imprumut, nici macar jaratec din focul din vatra.
In seara de Ajun se savarseau practici de aflare a duratei vietii. Inainte de culcare, se luau carbuni din vatra si se denumeau cu numele tuturor membrilor familiei. Se credea ca primul care va muri, va fi cel al carui carbune se va stinge mai repede.
Boboteaza - sfinitirea apei
In ziua de Boboteaza are loc sfintirea apei, in timpul slujbei de Iordan. Pregatirea acestui moment se face, si astazi, cu multa atentie, in fiecare comunitate. Locul de desfasurare a slujbei se alege impreuna cu preotul satului, de obicei intr-un spatiu mai larg - unde sa fie cel putin o fantana -, in imediata vecinatate a unei ape curgatoare, in gospodaria unui om sau in curtea bisericii. Pentru acest moment se aduce apa, care se punea in vase mari de lemn si, tot acum, se taie, la rau, o cruce mare de gheata. In jurul acestei cruci sau in jurul crucii care se afla in mod normal in curtea bisericii, se desfasoara intreg ceremonialul religios, la care participa toata suflarea comunitatii.
Dupa slujba de sfintire a apei, transformata in agheasma, fiecare satean isi ia apa sfintita in vasele de lemn sau de sticla cu care a venit de acasa. Pe drumul de intoarcere ei striga "Chiraleisa"- pentru belsugul holdelor viitoare, pentru purificarea aerului si pentru cresterea cat mai mare a canepii - si toarna cate putina agheasma in toate fantanile intalnite in cale. Odata ajunsi acasa, oamenii sfintesc cu agheasma sura, grajdul, animalele din grajd, pomii din livada, casa si interiorul casei.
Boboteaza - practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice
Boboteaza cumuleaza elemente specifice de reinnoire a timpului calendaristic, la riturile crestine adaugandu-se practici populare de purificare a spatiului si de alungare a spiritelor malefice. In Bucovina, purificarea aerului se facea, candva, prin focuri si fumegatii, in cadrul unui obicei numit Ardeasca. Aceasta manifestare avea loc imediat dupa sfintirea apei cand tinerii se retrageau pe locuri mai inalte, avand asupra lor carbuni aprinsi ce fusesera folositi anterior la aprinderea secaluselor, si aprindeau focurile de Boboteaza. Rugul era facut din vreascuri si frunze uscate stranse de feciori cu o zi inainte. Tinerii cantau si dansau in jurul focului si sareau peste foc, atunci cand acesta se mai potolea, in credinta ca vor fi feriti, astfel, de boli si de pacate. La plecare, fiecare lua carbuni aprinsi cu care, odata ajunsi acasa, afumau pomii din livada in scop fertilizator. De asemenea, inconjurau casa cu pulberea folosita ca incarcatura pentru secaluse crezand ca, in acest fel, casa va fi ferita de primejdii, mai ales de trasnete.
In cele trei zile, cat tine Boboteaza in Bucovina, exista sate in care vecinii, prietenii si rudele obisnuiesc a se colinda reciproc, dupa cum exista comunitati in care, in aceste zile, reapar mascatii. Tinerii, mascati in babe si mosnegi, colinda mai ales pe la casele unde se gasesc fete de maritat, obiceiul fiind o reminiscenta a cultului mosilor si stramosilor precum si a unor vechi practici fertilizatoare.
Sfintirea caselor de Boboteaza

Incepand cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne¬cunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve¬denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

Cum se rătăcesc oamenii

Un indian se rătăcise odată în timpul unei vânători. Obosit, flămând şi însetat, a ajuns până la coliba unui englez, care stătea în faţa colibei sale înconjurat de câinii săi. Atunci, sleit de puteri, indianul i-a cerut o bucată de pâine şi puţină apă. Inimă de piatră însă, englezul l-a alungat, ba mai mult a asmuţit şi câinii pe el.
După câteva luni însă, s-a întâmplat că s-a rătăcit şi englezul în acea pădure. Englezul, tot căutând a ieşi din desişul pădurii, a dat peste un indian, pe care l-a rugat să îi arate drumul pe care trebuie să o ia pentru a ieşi din desişul pădurii. Dar indianul i-a spus că este grăbit, că nu se poate întoarce pentru a-i arăta drumul, dar că poate să rămână la el peste noapte şi că a doua zi îl va scoate el din pădure. Şi englezul a acceptat propunerea indianului. În seara aceea englezul a mâncat, a băut şi s-a odihnit la casa indianului ca la el acasă. A doua zi englezul a fost condus şi spre ieşirea din pădure de către indian, iar la despărţire indianul l-a întrebat dacă nu cumva îi pare cunoscută faţa sa.
Privindu-l mai atent, englezul şi-a amintit imediat de el - era tocmai cel pe care el îl alungase cu câteva luni în urmă - şi cu multă părere de rău îl rugă să îl ierte. Indianul însă, i-a zâmbit prietenos urându-i şi drum bun în continuare.

Spirit de împotrivire

Oricine se împotriveşte legii lui Dumnezeu va începe să se împotrivească şi legii naturale şi sociale.
Oricine se împotriveşte voinţei lui Dumnezeu va începe în curând să se împotrivească voinţei oricui.
Oricine se împotriveşte autorităţii lui Dumnezeu, va începe în curând să se împotrivească şi dragostei de mamă, de soţie, de copii şi de prieteni. Dragostea unei astfel de făpturi se va preface în iubire de sine, iubirea de sine în deznădejde, iar deznădejdea este calea cea mai scurtă către sinucidere.                                              
                                               (Sfântul Nicolae Velimirovici - Învăţături despre bine şi rău)

Iordanul s-a intors inapoi

Iordanul s-a intors inapoi! Acest cuvant minunat se aude in fiecare an, in ziua de Boboteaza (6/19 ianuarie), pe malurile raului Iordan. Intr-o rugaciune rostita in aceasta zi, preotii spun: "Te-au vazut apele, Dumnezeule, si s-au temut, Iordanul s-a intors inapoi."

Iordanul este principala apa curgatoare a Tarii Sfinte. Aceasta apa izvoraste din Muntii Libanului, apoi traverseaza Marea Galileii si, dupa un lung si sinuos traseu, se varsa in Marea Moarta. Pe o distanta de 180 de kilometri, Iordanul alcatuieste granita naturala dintre Israel si Iordania, lungimea totala a acestuia fiind insa de aproape 360 de kilometri. In evreieste, Iordanul este numit si "raul care coboare"; intre izvor si varsare, Iordanul are o diferenta de altitudine de opt sute de metri.

Iordanul apare inca din perioada vechi-testamentare drept un loc al savarsirii minunilor. Prima minune mentionata in Sfanta Scriptura a avut loc in dreptul Ierihonului, pe unde israelitii condusi de Iosua au trecut Iordanul. Sfanta Scriptura ne spune ca fiii lui Israel au plans vreme de treizeci de zile moartea lui Moise, si dupa ce s-au implinit aceste zile, Iosua fiul lui Navi, impreuna cu tot poporul lui Israel au trecut in chip miraculos prin apele Iordanului spre pamantul fagaduintei. Locul exact al acestei treceri miraculoase este identificat cu o veche trecatoare prin vadul raului Iordan in apropierea careia a predicat mult mai tarziu si Sfantul Ioan Botezatorul. Dupa traditie locul acesta este acelasi cu "locul scufundarii" adica, locul in care a fost botezat Domnului nostru Iisus Hristos.

Iordanul este pomenit des in Sfanta Scriptura, cel mai important moment in care apare acesta fiind insa, fara indoiala, Botezul Domnului, consemnat de catre toti cei patru sfinti evanghelisti (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11; Luca 3, 21-22 si Ioan 1, 29-34). Potrivit acestora, Sfantul Ioan Botezatorul savarsea "botezul pocaintei" in apele raului Iordan. In acest loc a venit din Galilea si Iisus pentru a se boteza de la Ioan. "Si botezandu-se Iisus, cand a iesit din apa, indata cerurile s-au deschis si Duhul lui Dumnezeu s-a vazut pogorandu-se peste El ca un porumbel, iar glasul Tatalui s-a auzit din ceruri zicand: Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru care am binevoit, pe Acesta sa-L ascultati" (Matei 3, 16-17). Natura insasi l-a recunoscut pe Creator, apele Iordanului intorcandu-se inapoi, ca o plecaciune inaintea ziditorul lor.

Iordanul s-a intors inapoi !

In fiecare an, in ziua de 6/19 ianuarie, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Botezul Domnului nostru Iisus Hristos. In aceasta zi de sarbatoare, patriarhul Ierusalimului, insotit de numerosi episcopi, preoti si credinciosi veniti din toata lumea, organizeaza o mare procesiune la raul Iordan. Aceasta procesiune reactualizeaza pentru fiecare generatie evenimentele desfasurate pe malul acestui rau, cu peste doua mii de ani in urma, cand Fiul lui Dumnezeu a coborat smerit la apele Iordanului, pentru a primi botezul din mainile Sfantului Ioan Botezatorul.

Procesiunea care se desfasoara in aceasta zi la Iordan incepe in zori, dupa ce autoritatile locale deschid portile zonei de frontiera dintre Israel si Iordania, zona extrem de securizata. Pe un culoar special amenajat patrund cu aceasta ocazie nenumarate autobuze si masini, pline cu oficialitati si pelerini din toata lumea.

Odata ajunsi la Biserica Sfantul Ioan Botezatorul, din apropierea raului, ierarhii se imbraca in vesminte de sarbatoare si dupa savarsirea Sfintei Liturghii se indreapta pe jos spre raul Iordan. In drum spre apele binecuvantate, toti crestinii canta troparul Botezului Domnului: "In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne, inchinarea Treimii s-a arata." Dupa cuvenitele rugaciuni si binecuvantari, patriarhul ortodox arunca in apa o cruce din lemn. Mai multi porumbei albi, eliberati, inconjoara pentru putina vreme locul Botezului, amintind de Epifania Domnului.

Multimile de pelerini amintesc astazi de numerosii evrei care coborau in vechime la Iordan, pentru a asculta predica inflacarata a Sfantului Ioan Botezatorul, cat si pentru a primi botezul. Credinciosii care participa la slujba de sfintire dau marturie ca, pentru cateva clipe, apele Iordanului se intorc inapoi, curgand dinspre Marea Moarta spre Marea Galileii, adica dinspre varsare spre izvoare, spre a cinsti astfel, in felul lor, marele praznic. Cei care au baut din apele Iordanului in aceasta zi, au observat ca acestea sunt sarate, iar nu dulci, dupa cum sunt de obicei; acest lucru este explicat prin faptul ca, intorcandu-se inapoi, raul aduce cu sine ape sarate din Marea Moarta.

Acest lucru da si el marturie despre prezenta Ziditorului si a Mantuitorului lumii. Intoarcerea raului Iordan inapoi este profetita inca din Vechiul Testament, despre aceasta citind astfel: "Ce-ti este tie, mare, ca ai fugit? Si tie, Iordane, ca te-ai intors inapoi? Muntilor ca ati saltat ca berbecii si dealurilor, ca mieii oilor? De fata Domnului s-a cutremurat pamantul, de fata Dumnezeului lui Iacob, Care a prefacut stanca in iezer, iar piatra in izvoare de apa. Nu noua, Doamne, nu noua, ci numelui Tau se cuvine slava, pentru mila Ta si pentru adevarul Tau" (Psalmi 113, 5-9).

Intoarcerea inapoi a raului Iordan, dinspre Marea Moarta (apa extrem de sarata, lipsita de vietuitoare), inspre Marea Galileii (apa dulce, cu multi pesti si vegetatie abundenta), trimite inca din momentul Botezului spre activitatea Mantuitorului de a intoarce lumea de la moarte la viata.

Teodor Danalache

Te caut, nu Te simt, dar Te intalnesc mereu

In miezul unei nopți de primavara, un tanar creștin-ortodox, care se ruga in fața unui altar, in genunchi, langa cateva icoane și carți sfinte, intr-o camaruța mica foarte saracacioasa – atat de umila, incat avea o gaura mare in tavan si era neincalzita și neelectrificata – printre lacrimi, aprinzand 7 lumanari, deznadajduit din cauza faptului ca niciodata nu L-a putut simți pe Dumnezeu, deși dintotdeauna L-a cautat, a inceput sa se roage timid: „Doamne, daca intr-adevar exiști, permite-mi sa Te simt, sa Te intalnesc, sa Te gasesc; Doamne, vorbește-mi!” Afara a inceput sa ploua; picaturile de ploaie acompaniau suav o pasare, care s-a oprit din zbor in dreptul ferestrei camerei baiatului, cantand, insa baiatul nu a auzit-o. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit”! 
Neauzind nimic, tanarul s-a rugat iar: „Doamne, vorbește-mi!” Și pasarea a ciocanit de trei ori geamul, atat de puternic, incat sunetul a rasunat in toata camaruța lui, dar baiatul nu a ascultat-o. Era prea concentrat sa auda doar ce considera el ca trebuind. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” a doua oara. 
Cu durere in suflet tanarul a murmurat in tihna: „Doamne, Te implor, vorbeste-mi!”. Vantul a inceput sa bata lin, afara, parand a fi o adevarata simfonie, la patrunderea lui printre crapaturile ferestrei macinate de trecerea timpului, dar baiatul nu i-a dat importanta cuvenita, ci l-a tratat cu ignoranța. Se aștepta la altceva. Dumnezeu, astfel, i-a „vorbit” pentru a treia oara! 
Stingand 3 lumanari, trist, tanarul a spus cu voce parca lipsita de viata: „Doamne, arata-mi-Te, vreau sa Te vad!”. Pasarea a zburat de la geamul lui. Un fulger a brazdat toata bolta cereasca, dar tanarul nu a observat mareția lui. Dumnezeu, astfel, i s-a „aratat”! 
Nedumerit, tanarul a inceput sa strige fierbinte, printr-o ruga launtrica: „Doamne, Dumnezeul meu, lasa-ma sa Te miros!”. O floare de pe icoana Sfintei Treimi a cazut langa genunchii baiatului, iar nectarul ei s-a imprastiat pe hainele lui. El, insa, nu i-a perceput mirosul imbietor. Astepta altceva. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „mirosit”. 
Stingand inca 2 lumanari, tanarul continua sa converseze cu Dumnezeu: „Pana cand ma vei lasa sa Te chem zadarnic, oare vrei ca puțina credinta-n Tine sa mi-o pierd? Doamne, vreau sa Te intalnesc, sa Te gasesc, sa pun mana pe Tine, sa Te ating!”. Prin gaura din tavanul camarutei sale, dintr-un stup, din podul casei, veni pe aripile aerului o albina si se puse pe umarul drept al baiatului, dar el a lovit-o cu mana stanga; a gonit fragila insecta. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „atins”! 
Apasat de o profunda povara, pe baiat l-a cuprins somnul, dar in ultimul moment a apucat sa stinga inca o lumanare și sa mai spuna cateva cuvinte, inainte sa adoarma: „Doamne, Doamne, Doamne, lasa-ma sa Te gust!”. Adormi, gemuit fiind langa altar, cu capul sub candela care ardea palpaind. O picatura de untdelemn din candela s-a scurs ușor și a cazut pe obrazul lui. S-a prelins și a ajuns in gura baiatului. Pulsul inimii lui s-a accelerat, iar tanarul s-a trezit avand in gura un gust dulce parfumat, dar nu l-a simțit, pentru ca s-a grabit sa se puna in pat, pentru a-și continua somnul. Dumnezeu, astfel, S-a lasat „gustat”! 
Ajuns in pat si continuandu-si somnul, baiatul a avut un vis: S-a visat pe el insusi, in fata altarului, in genunchi, vorbind cu Dumnezeu, si spunandu-i: „Nu Te simt, Doamne, nu Te intalnesc, nu Te gasesc, cred ca nu existi, sau daca existi m-ai parasit, nu ma mai iubesti”. Cuvintele lui au fost urmate de un vuiet puternic. 
Dintr-o data un inger frumos foarte, a aparut stand langa singura lumanare care inca mai ardea si i-a spus, privindu-l: „Baiatule, eu sunt Rafael, unul din cei sapte sfinti ingeri, care ridica rugaciunile oamenilor dreptcredincioși si le inalta inaintea slavei Celui Sfant. Am fost trimis la tine de Cel Preainalt. Nu te teme! Eu iti voi spune ce-mi este ingaduit, iar tu vei pastra toate cuvintele mele in inima ta. Binecuvanteaza-L pe Dumnezeu, slaveste-L si cunoaste slava Lui; marturiseste inaintea tuturor celor vii ce a facut El pentru tine. Dar ce a facut El pentru tine, in aceasta noapte? La toate rugaciunile ti-a raspuns, dar tu nu ti-ai dat seama. De ce? Nu ti-ai lasat inima și trupul sa-L simta pe Dumnezeu, doar pentru ca mintea ta nu a inteles felul in care El ti s-a facut cunoscut. L-ai fi simtit, daca ai fi avut iubire și credinta puternice, in inima și suflet, pentru ca cel care iubeste și crede in El cu adevarat, nu are cum sa nu-L simta, de vreme ce Dumnezeu este iubire. Dar tu ai avut indoieli și, mai mult decat atat, ai indraznit chiar sa ceri semne de la Dumnezeu, ispitindu-L. Le-ai primit pe toate, baiatule, dar, chiar si așa, tu nu le-ai ințeles. Iubirea de oameni a lui Dumnezeu, insa, este mare. Priveste catre icoana Sfintei Treimi”. Tanarul, vizibil uimit de cuvintele Sfantului Inger, se uita catre icoana. O voce blanda si-a facut simtita prezenta, rezonand din spatele icoanei, care era total invaluita intr-un nor de lumina alba-aurie: „Fiule, ii zise vocea, nu te teme, Eu stiu demult ca inima ta geme. Eu sunt Dumnezeu, Alfa și Omega, Inceputul și Sfarșitul, Cel dintai și Cel de pe urma; Eu exist! Nu te-am uitat, nu te-am parasit. Sa nu crezi ca as putea sa te uit vreodata, ca aș putea sa te parasesc. Langa tine sta mereu unul dintre ingerii Mei, la fiecare pas al tau. Sa nu te simti singur niciodata, ai toata dragostea Mea”. 
Pe baiat il bufni plansul. Dumnezeu continua sa-i vorbeasca: „Fara credinta, dar, nu este cu putinta sa fii placut Mie, caci cine se apropie de Mine trebuie sa creada ca Eu exist si ca Ma fac rasplatitor celui care Ma cauta”. „Dar ce este credința, Doamne”, intreba baiatul, caci eu am trait tot timpul cu senzația ca am credința in Tine?!” „Credinta este incredintarea celor nadajduite, dovedirea lucrurilor celor nevazute. Altfel spus, este increderea sau crezarea in ceva nevazut, ca și cum ar fi vazut si dorirea si sperarea celor asteptate, ca si cum ar fi de fata, ca și cum ar fi primite. Oh, fiule, credința ta in Mine a fost prea mica și nestatornica. Te-ai indoit de existența Mea. Sa știi ca daca as fi dorit, Eu as fi putut sa apar, pur si simplu, in fata ta, in trecut, pentru a demonstra ca exist, insa daca as fi facut acest lucru, tu nu ai mai fi avut nevoie de credinta. Fericiți sunt cei ce nu au primit nicio dovada a existentei Mele, dar au crezut in Mine! 
Fiule, exista o multime de dovezi cu privire la existenta Mea. Biblia, Cuvantul Meu, spune: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta „ (Psalmul 19:1, 2). Asadar, minunatiile naturii demonstreaza existenta Mea, tocmai de aceea Eu ti-am trimis pasarea, albina, fulgerul...; semnele de la Mine. Prin ele M-am revelat ție, dar tu nu te-ai așteptat la o altfel de revelație – tocmai de aceea, nici nu le-ai luat in seama. Nu Ma poți vedea, ințelege, fiule, pentru ca Eu locuiesc in lumina neapropiata. Pe Mine nu M-a vazut niciun om, niciodata, si nici nu M-a ințeles. A incerca sa Ma vezi, sa Ma ințelegi, sa Ma atingi, iți este și iți va fi intotdeauna cu neputința. Insa acum știi ca Eu exist,. Credința ta prea mica in Mine s-a transformat in convingere. Cunoaste-Ma și vorbește despre Mine prin antinomie, pe cale apofatica și pe cale catafatica. Calea apofatica inseamna sa Ma cunosti prin negatie, evitand sa gandești și sa spui ceva despre Mine, din toate ce nu pot fi gandite și spuse. Eu sunt necuprins, nemarginit, necunoscut pe calea ratiunii, caile Mele sunt necercetate si nepatrunse. Calea catafatica inseamna sa recunoști și sa susții existenta Mea prin afirmatii: Dumnezeu este bun, atotputernic, intelept, milostiv și așa mai departe. Eu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov, adica Cel viu, Singurul, dar in trei ipostasuri: Tatal si Fiul si Sfantul Duh, Care lucrez in creatia Mea, Eu, Care M-am revelat lui Moise, in rugul aprins, Ma fac cunoscut prin opera Mea, prin tot ce exista si am creat numai de natura pozitiva, caci nu Eu am creat raul, dar sunt de necunoscut in fiinta Mea. Prin opera Mea, Eu pot fi numit creator, dar prin fiinta Mea nu am nume grait, pentru ca sunt de negrait. Apropie-te intotdeauna de Mine, in mister divin, fiind multumit sa Ma intalnești si sa realizezi, in acelasi timp, neputinta mintii umane de a Ma intelege. Te iubesc!”. 
Vocea si norul de lumina aurie disparura. Ingerul Rafael a zambit, a stins ultima lumanare aprinsa, cea de-a șaptea, si, indata, visul baiatului a luat sfarșit. 
Era dimineata! Trezit din somn, tanarul si-a adus aminte de visul pe care l-a avut și se simtea pe deplin fericit ca Dumnezeu i-a vorbit. Cuprins de o iubire de nedescris, s-a dat jos din pat, s-a spalat pe fata, s-a imbracat si a inceput sa faca metanii in fata altarului, in semn de recunoștința. Era convins de existența Celui pe Care l-a cautat mult timp și pe Care l-a intalnit tot de atatea ori, insa fara sa realizeze. In timpul celei de-a treia metanii a observat Biblia deschisa, desi tot timpul era inchisa, pentru ca așa obișnuia sa o lase. S-a oprit si a inceput sa citeasca: „De atunci a inceput Iisus sa propovaduiasca si sa spuna: Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cerurilor. Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc, desavarsit este. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura. Ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica, unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta. Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Celui din ceruri” (Matei 4:17; 5:44, 45, 48; 6:19-21; 7:21). Emoțiile l-au invadat. O lacrima i s-a scurs din ochiul drept, gadilandu-i și umezindu-i pielea uscata. A inchis incet Biblia, a pus-o pe altar si a deschis fereastra, ca sa admire frumusetea diminetii. O adiere de vant l-a mangaiat. A inchis fereastra si din nou a observat Biblia deschisa. A luat-o in brate si a inceput sa citeasca: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta". Aceasta este cea dintai porunca. Iar a doua e aceasta: „Sa iubesti pe aproapele tau, ca pe tine insuti”. Mai mare decat acestea nu este alta porunca” (Marcu 12:30, 31). Uluit de ce a citit, a inchis Biblia, a pus-o pe altar si a plecat afara, meditand la cele citite. Ajuns afara, un gand ii tot venea insistent in minte: „intoarce-te in camera ta, degraba, intoarce-te”. S-a intors si a observat pentru a treia oara consecutiv Biblia deschisa. S-a pus in genunchi, fiind oarecum speriat de ce i se intampla, si a inceput sa citeasca: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Sai: Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine, il va afla. Pentru ca ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau? Caci Fiul Omului va sa vina intru slava Tatalui Sau, cu ingerii Sai; si atunci va rasplati fiecaruia dupa faptele sale.” (Matei 16:24-27). Un fior cald l-a traversat din cap pana in picioare. Atunci a inteles ca Dumnezeu a facut in așa fel, incat Biblia sa se deschida in numele Sfintei Treimi, ca el sa citeasca unele dintre cele mai importante versete, cu scopul de a-și da seama ce sa faca mai departe cu viata lui. 
Emotionat fiind, negasindu-si cuvinte de slava, ca sa-L laude pe Dumnezeu, a inchis Biblia si a deschis-o la intamplare, pe la sfarsit, sperand ca va gasi acolo cuvintele prin care sa-și poata arata recunoștința fața de nemasurata bunatate a lui Dumnezeu; si le-a gasit, cu ingaduița Lui: „Vrednic esti, Doamne si Dumnezeul nostru, sa primesti slava si cinstea si puterea, caci Tu ai zidit toate lucrurile si prin vointa Ta ele erau si s-au facut” (Apocalipsa 4:11). 
Din acel moment baiatul și-a predat inima in mainile lui Dumnezeu și, ducand o viața bineplacuta Lui, s-a mantuit ajungand in Raiul in care ceata sfintilor ingeri si a arhanghelilor, cu toate cerestile puteri, Il lauda pe Dumnezeu, zicand: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta .

Nevoia de Dumnezeu –

Un elev s-a plans intr-o zi profesorului sau, ca nu-L intalneste pe Dumnezeu. Profesorul i-a raspuns: "Daca iti vei spune ca ai nevoie de El, atunci Il vei intalni pe Dumnezeu". Elevul nu a inteles mesajul, motiv pentru care, intr-o zi, pe cand se aflau in fata unui rau, profesorul i-a cerut copilului sa stea cu capul sub apa. Cand acesta a iesit, profesorul l-a intrebat de ce nu a stat mai mult. Atunci copilul i-a raspuns: "Pentru ca simteam nevoia sa respir". Profesorul i-a raspuns: "Cand vei simti nevoia dupa Dumnezeu, la fel de puternic precum cea pentru respiratie, atunci Il vei intalni pe Dumnezeu". 

Rugaciunea neincetata a unei taranci

La parintele Paisie Olaru venise o femeie sa se spovedeasca. Ea l-a intrebat: "Parinte, cum o fi cu mantuirea mea? Eu nu stiu multe rugaciuni pe de rost, pentru ca nu am fost data la scoala si nu stiu sa citesc". Parintele a intrebat-o: "Si nu te rogi?", la care ea a grait: "Ma rog, cum sa nu ma rog". "Si cum te rogi?". "Uite cum ma rog. Atunci cand matur prin casa zic in mintea mea: "Doamne, curateste sufletul meu, cum curat eu gunoiul din casa". Atunci cand spal rufe spun din nou: "Spala, Doamne, negreala pacatelor din inima mea, ca sa fie frumoasa, asa cum e o rufa curata si spalata". Cand fac orice alt lucru spun aceleasi cuvinte". Femeia l-a intrebat in final: "Parinte, o fi buna rugaciunea asta?", iar parintele Paisie i-a spus asa: "Numai asa sa te rogi toata viata de acum inainte!". 

Ma supar doar cand vreau eu

Un calugar era irascibil. Se supara foarte repede, aproape din orice. Desi se ruga neincetat lui Dumnezeu sa il scape de suparare, de fiecare data cand se ridica de la rugaciune, se mania pe unul dintre frati. La un moment a indraznit sa-I spuna lui Dumnezeu: "Doamne, nu Te-am rugat eu sa ma scapi de suparare? De ce ma lasi sa ma cert cu fratii asa des?". Dumnezeu i-a raspuns: “Cum vrei tu sa exersezi refuzul supararii fara materie prima? Nu Mi-ai spus tu sa te scap de suparare? De aceea iti trimit mereu pe cineva, ca sa ai ocazie sa nu te superi chiar daca iti da motiv. Tu poti sa inveti sa inoti intr-un bazin fara apa? Tot asa este si cu raspunsul Meu la rugaciunile tale! Numai tu esti stapan pe reactiile tale”. Calugarul s-a luminat si de atunci isi spunea mereu: "Ma supar doar cand vreau eu". Si asa a scapat calugarul de suparare. 

DESPRE AGHIASMA (Sfintirea apei)

Parintele Constantin Galeriu

Ce inseamna cuvantul "Aghiasma" (Aiasma)?
Cuvantul este grecesc (aghios) si inseamna Sfintire. La noi, prin aghiasma se intelege atat apa sfintita, cat si slujba pentru Sfintirea ei.

De cate feluri e Aghiasma in intelesul ei de slujba?
De doua feluri: mare si mica. Cea mica se mai numeste in popor si sfestanie, care inseamna luminare, sau slujba luminilor, pentru ca la inceput se intelegea prin ea Aghiasma cea mare, care se savarseste la Boboteaza, sarbatoare numita si ziua luminilor sau a luminarii, deoarece atunci se botezau catehumenii.

Cand se savarseste Sfintirea cea mica a apei?
In biserica, de regula la fiecare zi intai a lunii, iar in case, oricand cer credinciosii, mai ales in zilele de miercuri si vineri dimineata. Cand preotii, potrivit hotararilor Sf. Sinod merg sa boteze casele credinciosilor, acestia sunt datori sa-i primeasca pe preoti cu bucurie si cu dragoste, deoarece preotii aduc binecuvantarea si ajutorul lui Dumnezeu asupra casei si a familiei lor, prin apa sfintita cu care-i stropesc.

Care sunt roadele si folosul acestei slujbe?
Stiut sa fie ca prea bun obicei este si folositor de suflet sa se faca in biserici, in manastiri si in case, Sfintirea apei la toate zilele dintai ale lunii si a stropi pe oameni in manastiri si in chilii, asisderea si in casele mirenilor si toate ale lor. Aceasta apa sfintita pe care Duhul Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia Sfintirii si rugaciunea marturisesc. Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta de pacatele cele mici de peste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se curateste de lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se face; aduce dar paza, inmultirea castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate trupeasca si sufleteasca. Si mai in scurt sa zicem: toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare. Pentru aceasta dar, datori sunteti si voi, preotilor, sa va invatati enoriasii vostri ca sa o primeasca pe ea cu credinta, spre marele folos al lor" 562 (Molitfelnicul, Povatuirea din fruntea slujbei Aghiazmei mici, ed. 1984, p. 167).

Dar Sfintirea cea mare a apei cand se face?
La Boboteaza, atat in ajun, cand se sfinteste apa cu care preotii boteaza apoi casele crestinilor, cantand troparul Botezului: "In Iordan, botezandu-Te Tu, Doamne...", cat si in insasi ziua Bobotezei, dupa Sfanta Liturghie, rand se sfinteste apa pe care o iau crestinii pe la casele lor pentru tot anul.

De ce se spune "Sfintirea cea mare a apei"?
Pentru ca apa de la Boboteaza are o putere deosebita, fiind Sfintita printr-o indoita chemare a Sf. Duh in cursul rugaciunii de sfintire, iar Sfintirea are loc in insasi ziua in care Mantuitorul a sfintit apele, botezandu-Se in Iordan. De aceea si slujba Aghiasmei mari este mai lunga si mai sarbatoreasca decat a Aghiasmei mici, iar cantarile si rugaciunile ei pomenesc si preaslavesc indeosebi Botezul Domnului in Iordan.

Ce putere are apa sfintita de la Boboteaza si cum o folosim?
Aghiasma Mare, adica apa Sfintita de la Boboteaza, are, intr-o masura cu mult mai mare, puterea sfintitoare si tamaduitoare, precum si darurile minunate, pe care am spus ca le are Aghiasma mica. De aceea, ea se pastreaza nestricata vreme indelungata, ramane tot asa de proaspata, de curata si placuta la gust ca si cand ar fi atunci scoasa din izvor. O parte din ea se pastreaza in biserica, intr-un vas anume, numit si aghiasmatar, si e folosita de preot la o multime de slujbe (ierurgii). Cu aceasta apa sfintita se stropesc persoanele si lucrurile care trebuie exorcizate, curatite sau sfintite. Se intrebuinteaza, de pilda: la botezul copiilor, la rugaciunea pentru durerea de cap, la randuiala de curatire a fantanii spurcate, la binecuvantarea inceperii semanaturilor, la vasul cel spurcat, la Tarinele (holdele), viile si gradinile bantuite de lacuste si gandaci, la Sfintirea crucii si a troitei, a clopotului, a vaselor si vesmintelor bisericesti s.a.

Aghiasma Mare se foloseste de asemenea la Sfintirea bisericii si a antimiselor, a Sfantului Mir si a altora.

Fiecare crestin sau fiecare casa trebuie sa ia din Aghiazma de la Boboteaza si sa o pastreze intr-un vas curat si la loc de cinste. Se gusta dintr-insa pe nemancate si cu multa cuviinta in zilele de ajunare si de post, sau in zilele de sarbatori mari, dupa ce venim de la biserica, mai ales cand nu ne impartasim. Se obisnuieste ca credinciosii sa bea din Aghiasma mare timp de 8 (opt) zile in sir, incepand din ajunul Bobotezei, pana la incheierea praznicului, adica pana la 13 ianuarie. Dupa aceea, ea se poate lua numai dupa Spovedanie. indeosebi cei opriti de la impartasire se pot mangaia luand aghiasma si apoi anafora. Cand ne impartasim, Aghiasma se ia dupa impartasire, fiind mai mica decat Sfanta impartasanie, iar cand luam numai anafora, Aghiasma se ia inainte de aceasta, fiind mai mare ca anafora.

Putem stropi cu Aghiasma cea mare casa, curtea si gradina, vitele si chiar ogoarele si livezile noastre, pentru a le feri de rele. In caz de boala, putem, de asemenea, sa gustam din ea cu credinta. Caci apa aceasta, avand intr-insa darul si puterea dumnezeiasca a Sfantului Duh, a facut adesea multe minuni, insanatosind bolnavi, tamaduind rani, aparand de rele, de necazuri si de primejdii.

Sfintirea caselor de Boboteaza

Incepand cu primele zile ale anului civil, slujitorii sfintelor altare merg si sfintesc casele oamenilor prin stropire cu apa sfintita si vestesc Botezul lui Hristos.

Sfintirea caselor credinciosilor se face prin stropirea cu aghiasma mare in ajunul Bobotezei si prin slujba sfestaniei ce se savarseste la mutarea in casa noua si care se repeta in fiecare an sau chiar mai des, atunci cand lucrarea raului se face simtita in vreun fel in casa.

Omul este solidar cu tot ceea ce il inconjoara. Pacatele, faradelegile omului intineaza spatiul in care acesta le savarseste. Dimpotriva, curatenia vietii lui sfinteste mediul care-l inconjoara. Nu este intamplator faptul ca in popor s-a pastrat zicala: "Omul sfinteste locul".

Apa sfintita de preot poarta in ea puterea curatitoare si sfintitoare a harului dumnezeiesc.

Cand face sfintirea apei, preotul se roaga ca: "apa aceasta sa se sfinteasca cu puterea, cu lucrarea si cu pogorarea Sfantului Duh", "pentru ca sa se pogoare peste ea lucrarea cea curatitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca sa fie tamaduitoare sufletelor si trupurilor si izgonitoare a toata puterea cea potrivnica" si pentru ca "prin gustarea si stropirea cu apa sfintita sa ne trimita Dumnezeu binecuvantarea Sa, care spala intinaciunea patimilor".

Termenul "aghiasma" vine de cuvantul grecesc "aghiasmos", care isi are originea in cuvantul "aghios"(sfant). "Aghiasmos" se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita. Astfel, atunci cand spunem "voi face o aghiasma", intelegem slujba, iar cand spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apa sfintita.

Exista si o alta explicatie in legatura cu originea cuvantului "aghiasma". S-a spus ca el vine de la "iazma". In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", este indicat ca si in DLR, cu etimologie ne­cunoscuta.

Se cere o explicatie in legatura cu sensul cuvantului iasma-iazma, de "aratare urata si rea, naluca, vedenie", contrar sensului originar de "apa sfintita". Explicatia este urmatoarea: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: "Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau". Cand se canta troparul, preotul stropeste pe credinciosi in cele patru puncte cardinale cu apa sfintita, spre alungarea "celui potrivnic", adica a celui rau, a celui urat, care este naluca, ve­denie rea, satana. De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "aratarea urata si rea", adica duhul cel rau, satana.

E bine sa stim ca harul lui Dumnezeu vine acolo unde este chemat. Asa ca nu putem pune un semn de egalitate intre apa nesfintita si aghiasma. Nici in cadrul Sfintei Liturghii, harul lui Dumnezeu nu se pogoara peste toata painea care este in biserica, pentru a o preface in Trupul Domnului, ci doar asupra darurilor pregatite special pentru aceasta. Harul lui Dumnezeu se pogoara in timpul slujbei de sfintire a apei doar peste apa pregatita din timp pentru acest lucru si nu peste toata apa care exista in alte locuri. Iata de ce e bine ca omul sa-si deschida casa atunci cand preotul vine sa le sfinteasca, pentru ca sfintirea casei vecinului nu inseamna si sfintirea propriei case.

Adrian Cocosila

Minunile Sf. Serafim de Sarov

Scrisoarea adresată stareţului Mănăstirii Sarov de către moşierul din Kadomsk, Vasilie Ivanovici Evsinkov, care domiciliază în gubernia Tambov, judeţul Temnikovo, regiunea Enkaevsk, sătucul Jilov

Îmbolnăvindu-mă de anghină cronică, am sufe­rit de această boală mai bine de 30 de ani şi crizele mă ţineau mereu între 8 şi 9 zile. La sfârşitul lunii februarie a acestui an am răcit la picioare, iar durerea în gât din cauza anghinei a culminat cu neputinţa de a înghiţi. Acestea s-au întâmplat între ziua a patra şi a cincea din perioada crizei, deci anume în perioada cea mai critică a bolii. Şi, cunoscând multe dintre vindecările săvârşite prin mijlocirea Preacuviosului Serafim de Sarov, m-am rugat lui cu mult sârg pentru a mă ajuta în izbăvirea de boală. Astfel, spre dimineaţă am simţit o uşurare, iar în timpul zilei m-am vindecat cu desăvârşire, fapt despre care consider că este de datoria mea să vă anunţ, pentru a se lua în consideraţie. Cel care se roagă pentru Cuvioşia Voastră, Vasilie Ivanovici Evsinkov, 13 august 1902

Scrisoare către staret, din partea ţăranului Grigorie Kneazeatov din data de 14 septembrie 1902

Înalt Preacuvioşia Voastră,

Am onoarea de a vă aduce la cunoştinţă următoarele: cu 4 ani în urmă, în timp ce dormeam a venit la mine părintele Serafim îmbrăcat în veşminte colorate, încins la brâu, cu barba şi părul albe şi mi-a spus: „Spune-i lui Cozma Abramov că a uitat de mine; eu sunt Serafim de Sarov". În ziua următoare i-am transmis acestea lui Cozma Abramov. Spusele mele l-au mişcat foarte tare şi el a zis: „În numele lui Hristos, iartă-mă, părinte Serafim". Atunci l-am întrebat ce înseamnă toate acestea. „Aveam dureri de dinţi, povestea el, şi un pelerin mi-a dat cartea despre nevoinţele părintelui Serafim şi m-a sfătuit să mă rog lui şi astfel m-am vindecat. De atunci m-am rugat lui mai mult de 20 de ani, făcând către 3 închinăciuni zilnic. Dar de când am început să lucrez în fabrică în clădirea comună, am început să uit de această rugăciune". Şi din ziua aceea Abramov a început să se roage din nou părintelui Serafim şi chiar s-a mutat cu traiul în casa sa.

Grigorie duruşi mov Kneazeatov, din satul Zolotovoi, regiunea Mihailovsk, judelui Bronnițk, gubernia Moscova

Scrisoare către stareţ

Mult stimate părinte Ierofei,

Subsemnata, soţia locotenent-colonelului Regimentului 102 din Veatka, Natalia Mironovici, citind despre dispoziţia şi hotărârea Sfântului Sinod adresată staretului Mănăstirii Sarov în ceea ce priveşte continuarea înscrierii minunatelor semne săvârşite prin mijlocirea stareţului Serafim, vă aduc la cunoştinţă că fiica noastră, care studiază în Sankt-Petersburg la Institutul Smolino-Alexandrovsk, Olga, a fost bolnavă de o boală încă puţin cunoscută medicinei şi a bolit din toamnă tot anul şcolar 1900, fiind în anul al-II-lea - penultimul an de studii. Tot trupul ei din partea extremităţilor inferioare era presărat cu pete de culoare roşu închis şi se observa slăbiciunea întregului organism şi pierderea poftei de mâncare, în ciuda tuturor eforturilor şi a străduinţei excelentului medic şi om care era consultant al institutului la care studia fata, domnul Enko. Datorită lui, nu o dată a fost întrunit consiliul celor mai cunoscuţi medici din Sankt-Petersburg. In urma diagnosticului noi, ca părinţi, am fost anunţaţi să luăm neapărat fata de la institut şi să o ducem în sud, deoarece clima din Sankt-Petersburg îi ameninţa sănătatea cu dezvoltarea rapidă a tuberculozei. Sosind la institut şi anunţând medicul că nu avem posibilitatea de a o duce pe fiica noastră în ţările calde, am hotărât s-o iau acasă. Insă doctorul, cunoscând numărul mare al membrilor familiei noastre, a hotărât să se ocupe dânsul de decizia ca fiica noastră bolnavă să beneficieze de tratament din contul statului. Şi iată că s-a rezolvat şi cu decizia de a o trimite în ţările calde în perioada verii. Acestea se întâmplau de Crăciun. Insă eu, auzind multe despre minunile şi vindecările săvârşite prin rugăciuni­le părintelui Serafim şi chiar bucurându-mă de vindecare, am trimis o scrisoare la Sarov, în care rugam să fie săvârşită panihida la mormântul părintelui Serafim şi să se facă rugăciuni pentru vindecarea fiicei, cerând să-mi fie trimisă apă din izvorul stareţului Serafim. La scurt timp după aceasta, în luna aprilie a anului 1900, când se săvârşise şi panihida pentru părintele Serafim la Sarov, Olga, fiind încă în infirmerie, s-a ridicat şi a văzut că toate petele de pe trupul său dispăruseră. Atunci a fost înştiinţat medicul, care, văzând acestea, a fost şocat de schimbarea atât de bruscă. În luna mai totuşi, pe timp urât, şi-au făcut apariţia din nou câteva pete. Însă după ce a băut de câteva ori apă din izvorul părintelui Serafim, petele au dispărut cu desăvârşire şi până în prezent fiica mea este complet sănătoasă şi a terminat studiile cu bine. Ceea ce şi declar pentru a se înscrie.

Scrisoare adresată starețului

Prin această scrisoare doresc să-mi împart bucuria cu obştea Mănăstirii Sarov, căci am fost vindecat prin rugăciunile stareţului Serafim, Proslăvitul nevoitor al lui Dumnezeu. Voi relata acestea în mod mai amănunţit. In data de 1 martie a acelui an (1902) pe faţa mea au apărut câteva coşuri, care în data de 2 martie s-au înmulţit. Atunci am apelat la medicamente, am folosit o alifie, însă nimic nu mi-a fost de folos, căci abia îmi dispărea un coş şi îndată îmi apărea un altul. Nu ştiam cum să procedez. În data de 7 martie mi-am amintit de plăcutul lui Dumnezeu Serafim şi, cu o profundă credinţă în mijlocirea sa in faţa Celui Preaînalt, l-am rugat cu lacrimi în ochi să mă vindece. Pe lângă acestea, am mâncat o bucată din prescura pe care anul trecut am adus-o de la Sarov şi am băut apă cu puţin nisip de la mormântul părintelui Serafim. Şi ce să vedeţi! Spre seara acelei zile coşurile mele au început să se usuce şi în ziua următoare faţa mea a devenit curată, păstrând doar mici urme ale bolii. Multmilostivul Dumnezeu nu încetează astfel să săvârşească minuni prin rugăciunile aleşilor Săi.
Şi dacă va fi nevoie de o confirmare a celor de mai sus, scrieţi-mi şi eu vă voi trimite mărturiile proprietarilor casei în care locuiesc.
Adresa mea este: oraşul Livnî, gubernia Oriol, strada Nikoliskaia, lui Nicolai Nicolaevici Perekalin.

Înregistrarea unei declaraţii personale din 5 aprilie 1903

Ţăranul Ilie Dimitrov Goriunov din satul Timansk, judeţul Klin, gubernia Moscova, a declarat stareţului şi obştii următoarele: timp de câţiva ani la rând a avut dureri în regiunea ochilor şi în sfârşit s-a hotărât să se opereze. Acestea s-au întâmplat acum 5 ani. Operaţia n-a reuşit şi ca urmare Goriunov a orbit definitiv. Ochii săi s-au închis şi reuşea cu mare greutate să deosebească ziua de noapte. Această stare a durat 5 ani, până când el, iarna trecută, a citit viaţa stareţului Serafim de Sarov. Auzind despre multele vindecări săvârşite prin mijlocirea părintelui, Goriunov a pornit pe jos spre Mănăstirea Sarov. A mers timp de o lună şi, în sfârşit, cu mare greutate, în data de 29 martie a ajuns la mănăstire şi s-a îndreptat imediat spre izvorul părintelui Serafim. Scăldându-se în izvor, spre marea sa bucurie a început să vadă puţin. Iar după ce a mai stat câteva zile la Sarov şi s-a rugat îndelung la mormântul stareţului Serafim, s-a scăldat pentru a doua oară în izvor, în Sâmbăta Mare, pe 5 aprilie. În acel moment ochii lui s-au deschis şi el a început să vadă foarte clar şi să distingă toate obiectele.

Scrisoare către egumena Leonida, stareța Mănăstirii cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului" din Şihansk, judeţul Gorodişcensk, eparhia Penzei

În luna septembrie a anului trecut, 1902, o maică din mănăstirea ce mi-a fost încredinţată, şi anume economa Melitina, a răcit foarte tare în timp ce făcea ascultare şi drept urmare a simţit o durere insuportabilă în gât şi în partea de sus a pieptului, în dreapta. Consultând câţiva medici, boala s-a dovedit a fi o puternică stare catarală a părţilor afectate, care, în ciuda străduinţei medicilor, se acutiza pe zi ce trecea, aducând bolnava la disperare. În data de 23 octombrie maica s-a împărtăşit cu Sfintele lui Hristos Taine şi i s-a săvârşit Taina Sfântului Maslu. Însă şi după aceea boala ei a avansat, ducând-o la extenuare, în 23 decembrie i s-a săvârşit pentru a doua oară Taina Sfântului Maslu. La începutul lunii februarie boala ei s-a complicat atât de tare, încât când tuşea a început să elimine cheaguri de sânge. Moartea sa era inevitabilă. În această stare, bolnava s-a adresat în rugăciune părintelui Serafim de Sarov; vărsând şiroaie de lacrimi şi cu credinţă mare, l-a rugat s-o vindece. În urma acestei rugăciuni, ea a adormit profund, ceea ce nu mai putuse să facă în timpul bolii. Şi ce să vedeţi! Dimineaţa s-a trezit perfect sănătoasă, de parcă nici n-ar fi fost bolnavă şi, radiind de bucurie, s-a înfăţişat la adunarea maicilor, care au rămas foarte uimite şi până azi maica Melitina este perfect sănătoasă. De aceea, Preacuvioase părinte, cu supunere vă rugăm să înregistraţi această minune a vindecării Maicii Melitina prin mijlocirea părintelui Serafim şi s-o adăugaţi la celelalte minuni.
Confirmăm tot ce am relatat mai sus prin punerea ştampilei mănăstirii.
Egumena Leonida, stareţa mănăstirii, preotul Petru Attikov, maica economă Rahela şi maica Serafima, din consiliul administraţiei mănăstirii, 22 martie 1903

Scrisoare adresată stareţului, din 17 martie 1903

Trebuie să vă mărturisesc despre minunea ce ni s-a întâmplat, mai ales că am făgăduit să scriu despre aceasta. În data de 28 ianuarie a acestui an, fiica mea, Pelaghia, în vârstă de 2 ani şi jumătate, s-a îmbolnăvit de scarlatină şi în plus încă de la naştere ea suferea şi de pe urma aşa-numitei boli englezeşti. Noi am dus-o la spital şi acolo ne-au spus că este foarte slăbită şi că nu prea sunt şanse să-şi revină. Mi s-a făcut milă de fetita mea.
Exact în acea perioadă Sfântul Sinod hotărâse proslăvirea plăcutului lui Dumnezeu, părintele Serafim. Eu citisem şi auzisem despre viaţa şi ajutorul său oferit oamenilor şi mi-a venit fericita idee de a-i cere mijlocirea şi ajutorul şi am început să chem numele plăcutului lui Dumnezeu în gând: „Părinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, păcătosul; ajută-ne prin rugăciunile tale". Şi am făgăduit să scriu Cuvioşiei Voastre sau redacţiei Pelerinului rus, la care sunt abonat. Am hotărât totuşi să vă scriu Cuvioşiei Voastre. Dacă n-aş fi făcut acest lucru, m-ar fi chinuit mereu.
Acum, mulţumită Domnului şi rugăciunilor părintelui Serafim, fiica mea deja de o săptămână şi jumătate este sănătoasă. Scarlatina i-a trecut repede, astfel încât medicul ne-a propus s-o externeze peste 20 de zile, însă temându-ne să nu răcească, am mai ţinut-o în spital încă 40 de zile. Cum aş putea oare să mulţumesc lui Dumnezeu şi sfântului Său pentru această minune săvârşită cu noi, păcătoşii? Părinte egumen, săvârşiţi, vă rog, panihida la mormântul plăcutului lui Dumnezeu, părintele Serafim. Pe lângă aceasta, ataşez o rublă şi mă încredinţez rugăciunilor Cuvioşiei Voastre, Vasilie Selenkov.
Adresa mea: Nijnii-Novgorod, prăvălia lui N.M. Torsuev, lui Vasilie Ivanovici Selenkov.

Scrisoare către starețul mănăstirii

Înalt Preacuvioşia Voastră, mult stimate părinte egumen,
Îndrăznesc să aduc la cunoştinţa Cuvioşiei Voastre minunea vindecării mele prin rugăciunile fericitului părinte, stareţul Serafim.
În luna iulie a anului 1890, în oraşul nostru au fost câteva cazuri mortale de holeră. La scurt timp după ce unul din slujitorii noştri a murit de holeră, am observat semnele acestei îngrozitoare boli. Soţul meu era plecat pe atunci la iarmaroc în Nijnii-Novgorod cu probleme negustoreşti, iar boala mea luase o formă ameninţătoare, fiind însoţită de puternice stări de vomă şi de convulsii. Eu sufeream foarte tare şi în clipa în care au fost epuizate toate mijloacele omeneşti posibile de a mă vindeca de boală şi nimic nu-mi mai ajuta, am fost spovedită şi împărtăşită cu Sfintele Taine de către părintele (O.A.) şi chiar mă pregateam de moarte. Căci puterile mele scăzuseră atât de tare, încât nici nu mă mai puteam ridica din pat, iar durerea insuportabilă din burtă și convulsiile nu-mi dădeau pace. Dar după ce m-am împărtăşit, în noaptea care a urmat am aţipit pentru o clipă şi deodată mi s-a părut că de mine se apropie un bătrân îmbrăcat în haină monahală şi cu cruce pe piept, care, după ce m-a binecuvântat, m-a sărutat pe cap şi mi-a zis: „Mai trăieşte".
Eu m-am bucurat foarte mult şi l-am întrebat: „Cine sunteţi, părinte?" „Serafim de Sarov", mi-a răspuns şi s-a făcut nevăzut. Iar când m-am deşteptat, am simţit o mare uşurare: durerea din burtă a încetat şi convulsiile s-au redus. Despre vedenia pe care am avut-o am povestit soţului meu, care se întorsese atunci, şi celor ai casei. Puterile au început să-mi revină şi peste câteva zile eram deja complet sănătoasă. In primăvara anului următor am fost la Sarov împreună cu soţul meu şi am săvârşit un moleben de mulţumire lui Dumnezeu şi panihida la mormântul Fericitului stareţ, însă despre vindecarea mea n-am povestit nimănui altcuiva decât părintelui Anatolie. Acum însă, întru proslăvirea plăcutului lui Dumnezeu, nu mai cutez să păstrez tăcerea asupra acestei minunate vindecări a mea de către preacuviosul părinte. La aceasta ataşez şi o rublă pentru molebenul fericitului stareţ Serafim.
Văduva fostului negustor Vasilie Teofanov Blinov, oraşul Kotelnici, gubernia Veatka,
 Maria Mihailovna Blinova, 27 februarie 1903

Scrisoarea ţăranului A.T. Pimaşkin

Preacuvioşiei Sale, părintelui egumen dimpreună cu obştea.
Consider că este de datoria mea să vă aduc la cunoştinţă, Preacuvioase, ce am auzit despre vederea cu duhul a părintelui Serafim de Sarov. Cu 25 sau 27 de ani în urmă, ţăranului Cozma Ozipov Mironov din aceeaşi regiune cu mine, dar din satul vecin, Jeludev, în prezent mort de vreo 10 sau 15 ani, îi plăcea să mai stăm de vorbă sau să-mi povestească câte ceva. Şi, printre altele, am auzit de la el că nu mânca înainte cartofi, dar a început să mănânce. Atunci l-am întrebat de ce nu mânca înainte; el mi-a răspuns că era de părere că e păcat. „Dar acum de ce nu-i păcat?", l-am întrebat eu. Şi Mironov a început să-mi povestească că el avea îndoieli referitor la consumarea cartofilor şi auzind despre sfaturile bune ale Dreptului părinte Serafim de la Sarov şi-a pus în gând să meargă la dânsul ca să-l întrebe dacă e păcat sau nu să mănânce cartofi.
La sosirea sa în Sarov (aceasta se întâmpla în luna martie), a participat la Sfânta Liturghie şi apoi a început să se apropie de părintele Serafim. Pe atunci era multă lume şi era greu să te apropii. Intre timp, părintele Serafim binecuvânta şi învăţa pe fiecare, oferindu-i sfaturi folositoare. Când Mironov s-a apropiat de părintele şi se pregătea să-l întrebe, înainte să apuce să pună întrebarea Cuviosul Serafim şi-a îndreptat privirea spre el şi i-a spus: „Cu toate că tu însuţi nu mănânci cartofi, totuşi la primăvară să semeni mai mulţi". Mironov a rămas fără grai, văzând că problema sa a şi fost rezolvată. Şi continând să se apropie, a văzut iarăşi privirea părintelui Serafim şi a auzit din nou: „Ai grijă, prietene, seamănă mai mulţi cartofi". Iată că sosise primăvara şi Mironov, neavând prea mulţi cartofi, a mai cumpărat şi a semănat mai mult decât în anii precedenţi. Şi ce credeţi? In acea vară, recolta a fost foarte slabă, astfel că unii n-au cules decât ce semănaseră şi aceea de calitate inferioară. Pe când cartofii lui Mironov au rodit foarte bine, iar el a cules atât de mulţi, încât şi-a făcut şi rezerve. El a hrănit cu cartofi nu doar familia, ci şi vitele sale. De atunci Mironov a început să mănânce cartofi, mulţumindu-i părintelui Serafim şi considerându-l văzător cu duhul.
Ţăranul Alexandru Trofimov Pimaşkin din satul Hahlovka, judeţul Elatomsk, gubernia Tambov, 16 martie 1903

Scrisoare către staretul mănăstirii

Binevoiţi să ascultaţi despre vindecarea pe care mi-a dăruit-o Dumnezeu prin sfântul Său nevoitor, ieromonahul Serafim. Dumnezeu mi-a trimis boala pentru păcatele mele şi în luna august a anului 1902 am început să simt o durere în piept. Medicii au diagnosticat-o drept tuberculoză. Tratând-o, în luna februarie a anului următor am simţit o durere în stomac. Crezând că va trece, la început nu i-am acordat prea mare atenţie. Dar când durerile au devenit insuportabile şi am cerut ajutorul medicului, s-a constatat că am „cancer rectal" şi că fără operaţie nu se poate vindeca. Dar pentru că sufeream de anemie, pentru mine operaţia presupunea un risc. Fiind foarte dezorientat, am început să citesc viaţa Ieromonahului Serafim şi întâmplător m-am oprit la mărturia Anei Semenova Rubţova care descrie vindecarea sa. Impresionat de cele citite, am aşezat cartea lângă locul bolnav, rugându-mă în gând Preacuviosului Serafim să mă vindece. În clipa următoare am simţit cum de sus curge apă şi se revarsă peste locul bolnav şi de fiecare dată când făceam acest lucru, se întâmpla la fel. De atunci am început să simt o mare uşurare. Vă trimit prin transfer suma de 10 ruble şi cu multă supuşenie vă rog să nu refuzaţi a săvârşi panihida la mormântul părintelui Serafim şi să trimiteţi pământ de la mormântul său pe următoarea adresă: oraşul Iamburg, gubernia Sankt-Petersburg, în satul Novopiatniţkoe, lui Şlefan Nichifor Başakinov.

Scrisoare către stareț

Moşierul Alexandru Nicolaev Jukov din orăşelul Nedrigailova, judeţul Lebedinskoe, gubernia Harikov, a fost bolnav timp de 4 ani de reumatism şi de boala englezească; nici un remediu nu i-a fost de folos. La sfatul părintelui său duhovnicesc, a plecat la Mănăstirea Sarov şi a ajuns în data de 4 iunie a anului 1903. La sosirea sa în 4 iunie seara, boala s-a intensificat. Însă trezindu-se în dimineaţa zilei următoare, el s-a simţit complet sănătos şi s-a grăbit cu bucurie să ajungă la mormântul stareţului Serafim, unde a rugat să se slujească panihida, după care s-a scăldat în izvor. Petrecând 3 zile în Sarov şi simţindu-se complet sănătos, Jukov a anunţat obştea mănăstirii despre vindecarea sa.
El domiciliază pe domeniul Haritonenko din judeţul Borzninsk, gubernia Cernigovo, la 26 de verste de statia Dimitrievka a căii ferate Libavo-Romenskaia.

Scrisoarea şefului de poliţie al Unităţii I a Kremlinului din Nijnii-Novgorod, Alexandru Iacovlevici Puare din 23 aprilie 1903

În data de 22 ianuarie a acelui an el a fost paralizat, nemaiputându-şi folosi partea stângă a trupului şi i s-a strâmbat gura, astfel încât până în data de 9 februarie a stat nemişcat. În data de 9 a fost întrunit consiliul medical, care a spus că în ajunul Paştilor (6 aprilie) va fi în stare să meargă prin cameră cu ajutorul bastonului. Insă în ziua următoare, 10 februarie, a venit la el un bun cunoscut, un oarecare Bolişakov, care i-a adus o sticluţă cu apă din izvorul părintelui Serafim, iar în noaptea de 10 spre 11 soţia lui l-a văzut în vis pe părintele Serafim. În dimineţile zilelor de 11 şi 12 el a băut pe stomacul gol câte o linguriţă din apa ce i s-a adus şi, după a doua linguriţă, s-a simţit brusc atât de bine, încât s-a ridicat de unul singur din pat şi a mers puţin prin cameră, încă nesigur. Iar în 13 februarie deja mergea prin toate camerele şi sănătatea sa se îmbunătăţea pe zi ce trecea. In 13 aprilie a venit la Sarov şi timp de 2 zile a mers şi s-a scăldat sub şuvoiul de apă al izvorului părintelui Serafim. Întorcându-se acasă şi constatând că starea sănătăţii sale s-a îmbunătăţit simţitor, cu binecuvântarea Preasfinţitului Nazarie, episcopul de Nijnii Novgorod, el mărturiseşte tuturor despre cele întâmplate, ataşând la declaraţia sa ştampila și semnătura a 5 persoane.

Ţăranul Prohor Serghiev din sătucul Pocinok, judeţul Eleţ, gubernia Smolensk, anunţă în scrisoarea sa următoarea mijlocire minunată a părintelui Serafim:

În data de 27 mai 1903 acesta a fost atacat în pădure de un om care îi purta pică şi care a început să-l lovească fără milă cu pumnii şi cu băţul, pe cap şi pe tot corpul. Deoarece Prohor avea 50 de ani şi nu era prea puternic, neputând să-şi folosească foarte bine picioarele încă de vârsta de ani, pe când cel care l-a atacat era puternic şi sănătos, el nu mai spera nici măcar să rămână în viaţă. În această situaţie de mare deznădejde şi-a adus aminte de părintele Serafim şi în special de momentele în care cuviosul fusese atacat de tâlhari şi l-a chemat în ajutor rugându-se. Atunci, deodată a simţit că, oricât de tare l-ar fi bătut acel atacator, nu-i putea pricinui nici leziuni şi nici o durere prea mare.
Scrisoarea este semnată de preotul V. Ţvetkov şi ştampilată cu pecetea mănăstirii.

Fiica de ţărani Maria Vasilieva Tretiakova din satul Semenova, judeţul Kargopolisk, gubernia Olonetk, anunţă în scrisoarea sa din 16 iunie 1903 următoarele:

Pe 13 iunie avea dureri puternice de cap şi de dinţi. Când s-a rugat în gând Preacuviosului Serafim ca s-o ajute, durerea a început să cedeze, dar ea s-a îndoit şi s-a gândit că durerea îi trece în mod firesc şi dintr-odată a simţit nu doar revenirea durerii de cap şi de dinţi, ci şi o febră mare. Astfel s-a chinuit toată noaptea, dar s-a şi rugat: „Preacuvioase părinte Serafim, ajută-mă". Spre dimineaţă a adormit pentru 2 ore, iar când s-a trezit nu mai simţea durerea, dar avea toată faţa umflată. După acestea boala nu s-a mai întors şi umflătura a cedat treptat.

Vindecare minunată

În data de 24 iunie 1903, văduva Parascheva Loghinova Erşova, soţie de soldat, din satul Verhospaski, regiunea Kriveţk, judeţul Vetlujesk, gubernia Kostroma, a declarat despre următoarea vindecare minunată a fiicei sale Matrona în vârstă de 9 ani. Acum un an şi jumătate, Matrona, care mai înainte fusese complet sănătoasă, s-a îmbolnăvit. Boala ei a luat proporţii înspăimântătoare: mâinile s-au strâns spre cap, iar picioarle i-au înţepenit, fără a le mai putea mişca.
Nu putea sta nici aşezată, nici culcată fără pernă. În această stare a fost internată în spitalul din satul Pâşciug în luna decembrie a anului 1903. Medicii au constatat că ea avea creierul fragmentat și au refuzat s-o mai ţină acolo din cauza imposibilităţii de a o vindeca. În acea stare bolnavă a fost luată din spital şi a rămas în preajma mamei sale. Medicii au propus să i se dea o adeverinţă pentru ca bolnava să fie internată în clinica orășenească, însă mama sa a hotărât să apeleze cu credinţă la ajutorul haric şi se gândea să meargă la Mănăstirea Solovăţ. Atunci rudele ei apropiate au sfătuit-o ca în locul unei asemenea călătorii îndepărtate să meargă la noul Sfânt al lui Dumnezeu, părintele Serafim. Şi ea a hotărât să meargă la Sarov. Acestea au avut loc de lăsatul secului de brânză şi ouă (în jur de 10 februarie). Chiar din acea perioadă, bolnava a simţit o uşurare şi a început să se vindece. Astfel, în preajma sărbătorii Sfintei Treimi (25 mai) mama împreună cu fiica bolnavă au pornit la drum şi au ajuns la Sarov pe 17 iunie. Înainte de sosirea lor la mănăstire, bolnava încă îşi mai pierdea cunoştinţa, aflându-se în această stare în jur de o zi şi jumătate. În plus, ea nu mai putea nici să mănânce, nici să bea şi din gură îi curgea spumă. Ajungând la Sarov, în ziua următoare, miercuri, ea s-a aflat tot în aceeaşi situaţie, rămânând nemâncată, însă mai târziu s-a produs o uşurare semnificativă şi bolnava a început să se ridice din pat de una singură şi să-şi simtă oarecum mâinile. Apoi Parascheva Erşova a mers de 3 ori la izvorul părintelui Serafim. Prima dată ea a dus-o pe copilă în braţe, iar înapoi bolnava a parcurs şi singură o oarecare distanţă. Astfel, de fiecare dată ea se simţea din ce în ce mai bine. Ultima dată, pe 24 iunie, bolnava a parcurs tot drumul până la izvor şi înapoi de una singură.
O nouă mărturie 

Preotul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului" din oraşul Moscova, Teodor Vozdvijenski, în scrisoarea din 20 iunie 1903 a relatat mărturia moşierului Alexei Teodorov Danilov referitor la următoarea vindecare minunată din anul 1872 a surorii sale, Maria.

Fiind căsătorită cu negustorul Iudin din oraşul Şaţk, gubernia Tambov, Maria s-a îmbolnăvit în mod straniu. Nemaifiind în stare să vorbească, a început să manifeste semne de alienare mintală, ajungând până la turbare. Se lovea, dansa, strica tot ce-i ieşea în cale şi în acelaşi timp slăbea foarte repede, astfel încât în decursul a jumătate de an s-a făcut ca o aşchie. Toate strădaniile medicilor pentru a-i uşura boala s-au dovedit zadarnice. În această stare, ea a fost trimisă în casa părintească din oraşul Temnikov (gubernia Tambov).
De acolo, la sfatul cunoscuţilor, mama şi fratele ei, A.O. Danilov, au dus-o la Sarov, la mormântul părintelui Serafim. Ajunsă acolo, bolnava se comporta atât de violent, încât n-a fost lăsată nici să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Atunci fratele ei a dus-o la izvorul părintelui Serafim şi aici s-a săvârşit o minune: după ce a fost scăldată de către fratele său, ea, care până în acele clipe făcuse mare tărăboi, s-a liniştit. În ziua următoare, în timp ce băteau clopotele pentru Liturghie, bolnavei i-au dat lacrimile şi ea, care vreme de o jumătate de an nu vorbise, a început dintr-odată să vorbească. „Şi, mulţumindu-i Domnului, continuă fratele ei, noi ne-am întors în Temnikov şi sora mea e sănătoasă până astăzi. Acum, când se pregăteşte descoperirea moaştelor părintelui Serafim, am considerat că trebuie să mărturisesc minunea care s-a săvârşit acum 30 de ani. Eu sunt gata să confirm cele de mai sus prin jurământ şi sora mea, care până astăzi este sănătoasă, va face acelaşi lucru."
Vindecare miraculoasă

Eufimia Ivanovna Smolnikova, văduvă în vârstă de 50 de ani, de la fabrica Vodkinsk din judeţul Sarapulisk, gubernia Veatka, în data de 26 iunie 1903 a declarat cele de mai jos:
Cu 6 ani în urmă ea a paralizat, înţepenindu-i partea stângă a corpului, şi a fost internată în clinica din oraşul Kazani timp de 18 zile. De atunci boala a mai cedat, însă tot nu trecea definitiv. Ieri, 25 iunie, bolnava s-a scăldat în izvorul părintelui Serafim, unde a şi înnoptat, iar azi, mergând spre Sarov, s-a simţit atât de sănătoasă cum n-a mai fost niciodată de când s-a îmbolnăvit. Acum recunoaşte fără îndoială că s-a vindecat.
Că cele spuse sunt adevărate, pot confirma: fiica sa, Agripina Iujanina, şi sora administratorului fabricii, Olga Alexandrovna Marţeva, care-i elibera ajutorul material din partea asociaţiei Crucea Roşie.

Vindecare prin icoana Sf. Serafim

După declaraţia personală din 28 iunie 1903

Bătrâna Matrona Nikitina Kriukova în vârstă de 70 de ani din satul Paporotka, judeţul Bogorodiţk, gubernia Tuia, a venit să se închine plăcutului lui Dumnezeu, părintele Serafim. Din cauza răcelii şi a reumatismului, de 8 ani ea avea dureri de mână şi, cu toate că putea să o mişte, nu simţea nici o putere în ea. Aflându-se la o vârstă înaintată, nici nu mai spera să scape de această durere vreodată. Însă împărtăşindu-se cu Sfintele Taine în 26 iunie şi venind la mormântul părintelui Serafim, de-abia a apucat să se atingă de icoana lui care se află acolo, că imediat a simţit o căldură deosebită răspândindu-se prin mâna sa stângă şi din acea clipă a simţit că i-a revenit puterea. În prezent, ea nu mai are nici o problemă cu mâinile. Adevărul celor spuse sunt gata să-l confirme atât soţul ei care rămăsese acasă, cât şi preotul satului Paporotka.

Redarea vederii

După mărturia personală din data de 28 iunie 1903

Ţăranca Elena Nikitina Kulomzina, în vârstă de 25 de ani, din satul Korovenki, judeţul Bogorodiţk, gubernia Tuia, care a orbit cu 5 ani în urmă - la 9 luni după ce s-a căsătorit -, a fost adusă la Sarov în data de 22 iunie de către mama sa. Şi abia de Paşti soţul său a primit-o înapoi pentru a vieţui împreună, iar înainte de acest eveniment, timp de 3 ani ea a trăit din cerşit.
Astăzi după Utrenie, împreună cu alţi oameni, ea a participat la Paraclisul părintelui Serafim şi, după ce accesele sale neaşteptate de plâns au încetat, a observat că poate deosebi culorile şi să vadă puţin.
Părintele Vasilie şi şeful de plasă Serghei Pavlov sunt în măsură să mărturisească acestea.

SFANTUL VASILE

Acest intre Sfinti, Parintele nostru Vasilie cel Mare a trait intre anii 330-379, in vremea Sfantului si marelui imparat Constantin si, pana in zilele imparatului Valens, cel cazut in ratacirea lui Arie. S-a nascut in Cezareea Capadochiei, din parinti dreptcredinciosi si instariti, Emilia si Vasilie, tatal sau fiind un luminat dascal in cetate.
Iubitor de invatatura si inzestrat pentru carte, Sfantul Vasilie si-a imbogatit mintea cercetand, rand pe rand, scolile din orasul sau Cezareea, apoi din Bizant, mergand pana si la Atena, cea mai inalta scoala din timpul sau, unde a intalnit pe Sfantul Grigorie de Nazians, cu care a legat o stransa si sfanta prietenie.
A fost inaltat la scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru Biserica, cand ereticii lui Arie si Macedonie izbutisera sa aiba de partea lor pe insusi imparatul Valens. Sfantul Vasilie a dus o lupta apriga, cu scrisul si cuvantul, luminand crestinatatea si aparand dogma Sfintei Treimi. Si-a atras mania imparatului si a suferit multe prigoniri din partea lui, pentru apararea acestei dogme de capetenie a crestinatatii.
Sfantul Vasilie a indreptat si unele lipsuri ale monahismului din timpul sau, chemandu-i pe moanahi sa se nevoiasca nu numai in folosul mantuirii persoanale, ci si in folosul aproapelui. Este cel dintai ierarh care a intemeiat, pe langa Biserica, azile si spitale, in ajutorul celor saraci si neputinciosi, indemnand pe cei insatariti sa foloseasca avutiile lor, ajutand pe cei nevoiasi si lipsiti.
S-a mutat catre Domnul la varsta de 50 de ani, in ziua de 1 ianuarie, plans de credinciosi si de necredinciosi, care-l iubeau si-l cinsteau pentru bunatatea si intelepciunea lui. Cei zece ani ca arhiepiscop in Cezareea Capadochiei i-au fost deajuns, pentru ca el sa intre in istorie cu numele de Sfantul Vasile cel Mare. Pentru rugaciunile lui, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.