luni, 2 septembrie 2019

,,Iertarea este o mare tăcere...


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Așa am știut dintotdeauna. Nu, nu m-a învățat nimeni, așa am văzut în jurul meu. Oamenii se iertau în tăcere, pur și simplu. Cel ce greșise intra pe ușă, iar cel ce avea de iertat îl punea la masă. Se vorbea despre vreme, despre ploaie și pâine... Și așa se înțelegea că tot ce era de iertat era iertat, și tot ce era de spus s-a spus în cele câteva cuvinte: “Dă, Doamne, să fie ploaie!"

Iertau toți: soțiile își iertau soții în tăcere. Așa, supărate, ele tot una făceau: mâncare, spălau, adormeau copiii, iar seara se așezau toți la o masă și rupeau din aceeași mămăligă toți. Mămăliga ceea era pâine împăcării, căci ce folos să stai supărată?! Tot va trebui să dormi în același pat... Și paturile, în alte vremuri, erau înguste, nu se putea dormi decât unul lângă altul... Așa și iertau, în tăcere.

Erau desigur și bărbați care atunci când greșeau mult își cereau iertare în genunchi de la femeie, ca de la o icoană. Puțini erau aceia care făceau asta, pentru că puțini înțelegeau că, dacă soția va pleca, va cădea casa. Dar asta se făcea în ascuns și nimeni, niciodată, nu știa! Era o taină!

Vecinii se iertau și ei în tăcere. Tăceau mult supărați, nu-și vorbeau o vreme, și apoi, intrau în ogradă și cereau ceva: o sapă, o cană de făină, ceva... Celălalt îi dădea, desigur, și tăcea. Și așa se iertau. În tăcere.
Pe vremuri, vecinii se ajutau unii pe alții și înțelegeau că toamna, la culesul viei, și primăvara, la prășit, nu era loc de sfadă. Trebuia să fie gata împăcați! Toți iertau, dar nimeni nu-și cerea iertare! Decât duminica, înainte de liturghie, așa, să nu zică că s-au dus supărați la biserică. Așa și se știa când intra vreo lele pe poartă și striga să fie iertată, că-i vremea de dus la biserică! Și, în loc de iertare, i se răspundea: “Da' ce, de-amu te-ai pornit?”
Ăsta era semn că nu e nimic de iertat, de spus sau de adăugat. Era semn de pace între oameni...

Mie și acum îmi pare ciudat când oamenii își cer iertare. Ce, parcă poți șterge o durere, o trădare, o supărare cu două cuvinte?! Eu și acum tac sau răspund din inerție. Pentru mine iertarea nu se cere cu cuvinte, ci cu fapte...
Ai venit la om, ai intrat în viața lui, privindu-l ca pe Hristos la poarta Raiului și taci. Aștepți să te pună la masă și, dacă te-a poftit la masă, scoți o pâine... Pâinea Împăcării. Și el un pahar de vin. Și vorbiți despre vreme și că e bine că e pace. Iertarea este o mare tăcere.

Numai faptul că omul și-a călcat pe orgoliu și a intrat pe poarta vieții tale, înțelegând că nimicurile vieții azi sunt și mâine nu vor mai fi, trebuie să te îndemne pe tine, cel năpăstuit, să uiți de propriu orgoliu și să-l primești! Viața e scurtă, judecata lungă...

Odată, mama mi-a spus o poveste pe care și ea a citit-o undeva, și apoi și eu am citit-o undeva, dar eu o țin minte cum mi-a spus-o mama:
Înainte de a veni pe pământ, sufletele singure își aleg ce cunună să poarte. Și iată, odată, un suflet mic, minunându-se de lumea de pe pământ, și-a dorit să fie un suflet iertător. Să poarte cununa iertării. Da! Să ierte pe toți și pe toate, tot timpul!
Și atunci un alt suflet i-a zis: "Dar, ca să ierți, trebuie să fie cineva care să te rănească tot timpul, să te facă să suferi. Altfel, nu vei avea pe cine să ierți!“ Sufletul iertător a căzut pe gânduri, căci așa era, avea nevoie de cineva pe care să-l ierte. Atunci, celălat suflet i-a spus:
“Uite, eu o să te ajut! O să cobor cu tine pe pământ și o să-ți fac tot răul, și o să te fac să suferi, ca tu să mă poți ierta din nou și din nou!"
“Da, da, da! eu te voi ierta tot timpul! Voi fi un suflet iertător!"
"Dar n-o să mă uiți! N-o să te superi, n-o să mă alungi de la tine, când o să te fac să suferi, că doar pentru tine o fac, ca tu să poți ierta!"
“Nu, nu te voi uita! Și nu te voi alunga! Te voi ierta tot timpul!”, spuse sufletul iertător și coborî în zbor într-un trup omenesc pe pământ.
“Să nu mă uiți și să mă ierți tot timpul!", spuse celălat suflet și coborî și el în grabă spre pământ.

După ce mama mi-a spus povestea, mult timp m-am gândit - și acum mă gândesc uneori - eu care dintre cele două suflete sunt: sunt un suflet iertător sau unul care provoacă suferință? Când am obosit să mă gândesc, mi-am dat seama că, probabil, sunt un suflet care provoacă suferință altora, dar sunt și un suflet iertător, căci pot să iert tot timpul, chiar și fără să-mi ceară cineva iertare! Și, dacă m-am înțeles cu cineva în cer că el mă va ajuta să iert, iar eu am uitat?!

Atât de mult ne-am învățat a arunca cu cuvinte în stânga și-n dreapta, încât au devenit ieftine și nu le mai prețuim...

Tăcerile au devenit însă de neprețuit, căci omul care n-are cuvinte, trebuie să-și împlinească vrerea prin fapte! "

Mitropolitul Antonie de Suroj

ÎNCERCĂRILE ÎI AJUTĂ PE OAMENI SĂ‑ŞI REVINĂ DUHOVNICEŞTE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!
– Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ţi pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Însă de le vom privi duhovniceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viaţă vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. În felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. Cine a cunoscut judecăţile lui Dumnezeu?[1] Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?
– Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar, văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se însănătoşesc cu amarul, iar nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.
[1] Vezi Ps. 35, 6.
Extras din ”Viața de familie”- Cuviosul Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, 2017.

vineri, 23 august 2019

Vulpea şi grădina cu poame

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de
demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



O VULPE VĂZU odată o grădină încărcată de toate bunătăţile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte, pe care vulpea nu le putea sări.

„Ce aş putea face să pătrund în grădină?” se întreba vulpea. Umblând împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise: „Ştiu ce voi face! Voi răbda foame câteva zile, voi slăbi şi voi încăpea prin gaură.”

Zis şi făcut. După trei zile de foame, vulpea se strecură prin gaură şi, ajungând la poame, se ospătă din belşug. Dar, după câteva zile, îşi aduse aminte că trebuie să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă aici, un alt necaz: se îngrăşase de-a binelea şi nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut?

„Nu-i alt mod să scap de aici – îşi zise vulpea necăjită – decât să mă pun iarăşi pe foame şi răbdare, ca să slăbesc.”

Răbdă iar trei zile şi, slăbind, se strecură afară. Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise: „Frumoasă mai eşti tu, grădină, şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu de ele? Cât am mâncat, atât am răbdat… Cum am intrat, aşa am ieşit…”.

Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea aceasta, aşa vom şi ieşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi.

Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele?

joi, 22 august 2019

Smerenia cum o dobandim?


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Se vorbeste mult despre smerenie, dar ce este ea? Cum o dobandim? De unde stim daca am dobandit-o sau nu? La ce ne foloseste sa fim smeriti?

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus: "Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre. Caci jugul Meu e bun si povara Mea este usoara." (Matei,11:28-30)

Este limpede la ce ne foloseste, omul smerit si bland isi gaseste odihna sufletului, scapa de chinul tuturor patimilor si grijilor care il impovareaza si il obosesc. Prin smerenie si cu blandete, se lasa la o parte povara grea a acestei lumi, luandu-se spre purtare jugul si povara Domnului, jug care este bun si usor de purtat.

Dar in practica ce sa insemne toate acestea? Care este acest jug si aceasta povara? Cum sa le luam asupra noastra? Domnul ne zice: "invatati-va de la Mine". Sa ne invatam de la El, Cel care a purtat mai inainte de noi toate crucile noastre, toate poverile noastre. Le-a purtat cu smerenie si blandete, facand mereu voia Tatalui Ceresc, vorbind mereu si lucrand doar ceea ce vedea si primea de la Tatal. Acesta este jugul cel usor de purtat si care odihneste sufletele, facerea voii Tatalui Ceresc.

Porunca cea dintai este iubirea lui Dumnezeu din toata inima, si cu toata puterea. Si cum aratam mai bine iubirea noastra fata de El, daca nu lucrand ceea ce ii este placut Lui? Asa cum a facut toata viata Sa Domnul Hristos? Smerenia este sa facem ceea ce ii este placut lui Dumnezeu, cu renuntarea la ceea ce ne place noua daca stim ca Lui nu-i place. Oare facem noi asa? Ne intrebam la fiecare pas: "Oare ceea ce fac eu acum este placut lui Dumnezeu?". Si daca simtim ca Lui nu-i place, avem oare taria sa renuntam la voia noastra ca sa ii facem Lui o mica bucurie?

Dumnezeu este oare cu adevarat viu si prezent in viata noastra prin ceea ce facem noi din dragoste pentru El, sau il dam la o parte mereu si mereu din viata noastra spunandu-I ca stim noi mai bine ce sa facem spre folosul nostru? Aici intervine smerenia... Voia noastra o facem de atatea ori, dar de cate ori renuntam la ea pentru a face o bucurie lui Dumnezeu, pentru a-I arata ca pe El il iubim mai mult ca pe noi?... Cu gura o spunem, insa o aratam si prin fapte? Eh, prin fapte mai greu, pentru ca este nevoie de smerenie si blandete, greu de obtinut de cel care se iubeste pe sine mai mult decat orice. Si aici ma aflu de multe ori si eu, din pacate, prin fapte, ca din gura zic eu altceva... Insa iata care este rasplata acestei incercari: "veti gasi odihna sufletelor voastre", si oricine a incercat macar o data sa isi taie voia proprie din dragoste pentru Dumnezeu, stie ca asa este, primeste o mare mangaiere, pace si odihna...

Si ramane intrebarea: cum sa ajungem la aceasta smerenie daca iata, suntem niste incapatanati si tot pe ale noastre le facem, suntem niste fricosi si tot pe ale noastre le facem, suntem niste nevrednici si tot pe ale noastre le facem. Cum sa iesim din acest cerc vicios?

Rapunsul este mereu la Domnul: "Cere si vei primi"... rugaciunea... cerem smerenie si o vom dobandi! Cum? Asta numai Domnul o stie pentru fiecare in parte, El stie sa lucreze cu inima fiecaruia, ii randuieste in viata tot ceea ce este necesar pentru smerirea lui, trebuie doar sa o ceara... Sa cerem necontenit smerenia, sa cerem necontenit puterea sa taiem voia noastra proprie pentru a putea iubi, caci iubirea de Dumnezeu face ca jugul sau sa fie bun si povara Sa sa fie atat de usoara... Iubirea da aripi! Sa ii cerem lui Dumnezeu sa ne invete sa Il iubim, sa ne dea iubire pentru El, ca fara de El noi nu putem nimic... Iata smerenia...

miercuri, 21 august 2019

Ai milă Doamne...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“Ai milă Doamne...



Autor: Samy Lupu

Fă liniște-n sufletul tău
Și-ncearcă s-asculți în tăcere,
Un suflet se-aude mereu
Timid, trist, fără de putere.

Nu poți să-l auzi cu urechea,
Cu sufletul poți să-l percepi.
Căci el nu-și găsește perechea,
Decât într-o inimă-n piept.

Sunt mii de copii care strigă,
Uciși fiind, așa în ascuns,
De mame ce nu mai au milă,
Nici sufletul nu e străpuns.

Noi vrem să trăim, strigă ei...
Lumina am vrea s-o vedem,
Dar oamenii sunt tot mai răi
Și nu mai contează ce vrem...

O, Doamne... ai milă de noi
Și dă-ne din mila-Ți divină.
Și toarnă ca un șuvoi
Peste România lumină.

duminică, 18 august 2019

Marea Apostazie

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



          Nu avem de unde aştepta restabilirea creştinismului. Vasele Sfântului Duh au secat definitiv pretutindeni, chiar şi în mânăstiri. Îndelungata şi milostiva răbdare a Domnului îngăduie să se prelungească şi să fie amânat deznodământul final pentru cei rămaşi, care se vor mântui... Stareţul Isaia spunea: „Înţelege vremea, nu aştepta buna orânduire în structura bisericească îndeobşte. Fii mulţumit că există posibilitatea mântuirii individuale a celor care vor să se mântuiască. Cel mai greu este, în aceste vremuri, cum spunea Sf.Ignatie, de a suporta singurătatea spirituală. Fii fericit, dacă vei afla măcar un colaborator adevărat în lucrarea de mântuire. Acesta e cel mai mare şi mai de preţ dar al Domnului, în zilele noastre. Păzeşte-te, vrând să-ţi salvezi aproapele, să nu te tragă el în prăpastia pierzaniei. Acest din urmă lucru se întâmplă la tot pasul.”

                                                                                    (Marea Apostazie - Arhiepiscopul Averchie).

joi, 15 august 2019

ADU-ȚI AMINTE DE UNDE AI CĂZUT!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 


    Știți că nu dau eu sfaturi toată ziua, ci eu dau sfaturi numai atunci când mi se cer.. Totuși, deoarece suntem în post și deoarece prin intermediul spovedaniilor enoriașilor mei am intrat din nou în contact cu suferința umană, vreau să vă spun niște lucruri de suflet.. Adică de la suflet de "profesionist" al credinței la suflet de "consumator" al darurilor Sfintei Biserici.. Dragii mei, văd multă neorânduială în viețile oamenilor. În consecință, văd multă durere, multă suferință, multe lacrimi.. Și vine lumea la noi, preoții, ca să scape de suferințe, dar nu înțelege că suferințele și le face omul cu mâna lui.. În majoritatea cazurilor care-mi trec pe sub epitrahil, suferința nu este decât semnul exterior al raportării greșite față de Dumnezeu. Că dacă Îl supărăm pe Dumnezeu, El Își retrage harul și binecuvântarea de deasupra noastră, și atunci toată ființă noastră începe să sufere. De la interior spre exterior, adică mai întâi suferă sufletul, apoi se îmbolnăvește trupul.. De aceea a zis Hristos paraliticului de la Capernaum: "Fiule, iertate îți sunt păcatele tale". Adică Domnul îi vindecase omului izvorul suferințelor, sufletul. Așadar vine omul cu suferințe la noi, preoții, și îl învățăm, îi explicăm cu blândețe că va scăpa de necazurile lui atunci când își va însănătoși relația cu Dumnezeu, adică atunci când el se va comporta ca un fiu față de Tatăl ceresc, în consecință Tatăl va da "haină pe umărul lui" (harul pierdut), va pune "inel pe degetul lui" (autostima pierdută), îi va da "vițelul cel îngrășat" (pe Domnul Hristos) ca să-l mănânce. Îi explicăm omului că dacă vrea să scape de probleme trebuie să lucreze la cauzele care au atras aceste probleme asupra sa. Dacă vrei să omori un spin înalt cât omul, este suficient să-i retezi rădăcina cea firavă și l-ai omorât imediat! Dacă vrei să ieși din depresii, tulburări, nefericiri, dureri și plânsuri taie, domnule, o dată necredința aceasta în care trăiești, acceptă-ți Dumnezeul Cel în Treime închinat și slăvit și trăiește ca un adevărat fiu al lui Dumnezeu! Uite așa îi învățăm noi, preoții, pe oameni, iar ei preferă să iasă dezamăgiți de la spovedanie, nemulțumiți că nu am putut să facem un hocus pocus prin care să ștergem cu buretele toate problemele lor.. Nu, dragii mei, nu putem face hocus pocus! Nici Domnul Iisus Hristos nu a făcut hocus pocus, ci a rezolvat ceva probleme acolo unde a văzut o hotărâre clară de întoarcere la Dumnezeu a unor personaje biblice, cum era vameșul Zaheu, de exemplu. Că la ce ți-ar folosi ție să scapi de durere, rămânând în continuare fără Dumnezeu, când Dumnezeu ți-a trimis durerea tocmai ca tu să începi să strigi către El în amărăciunea ta?.. Eu să fac hocus pocus, iar tu să te întorci fericit la blestemata ta viață lipsită de Dumnezeu?.. Nu se poate. Întoarce-te la Dumnezeu, iar El, Cel Care te-a tras de urechi prin intermediul suferințelor vieții tale, îți va ridica suferințele. Fratele meu, sora mea, ai înțeles prin urmare că fericirea ta este ÎN MÂINILE TALE?.. Iată, aceste lucruri vroiam să vi le spun și vouă, pentru că îmi pare rău când văd atâta durere la spovedanie.. Puneți la inimă ceea ce v-am scris acum. Și amintiți-vă îndemnul pe care îl face Domnul Hristos unuia dintre episcopii din Apocalipsa: "ADU-ȚI AMINTE DE UNDE AI CĂZUT"! Așa să ne ajute Dumnezeu pe toți! Părintele Sorin Croitoru de la Mantova (Italia).

duminică, 11 august 2019

NE-AI FOST DATĂ DE PE CRUCE!


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice!



de Preot Sorin Croitoru

O, Măicuță, ne-ai fost dată de pe Cruce de Iisus,
Căci știa ce multă slavă te-aștepta în ceruri sus
Și știa ce multă milă, Mamă, vei avea de noi,
Când te vom chema pe tine în tot felul de nevoi!..

Peste douăzeci de veacuri de atunci au mai trecut,
Și așa cum zis-a Domnul, tu tăcută ai făcut:
Te-au strigat la greu creștinii și pe loc i-ai ajutat,
Ți s-au plâns cu dor orfanii și i-ai binecuvântat,

Văduva și cea bolnavă te-au chemat și ai venit,
Păcătoșii plini de patimi cu-al tău har s-au izbăvit..
Voievozilor în lupte inimi dârze le dădeai,
Scriitorilor de carte mintea tu le-o luminai..

N-a fost lacrimă să cadă către chipul tău cel sfânt,
N-a fost om să ți se-nchine, Maică, până la pământ
Și să nu primească grabnic ajutorul cel cerut..
A avut dreptate Domnul? Da, Măicuță, a avut!

Ne-ai fost dată de pe Cruce cu iubire tuturor
Și ne ești spre mângâiere și spre mare ajutor..
Fericit acel ce-n viață se gândește-a te chema,
Căci aceluia, din ceruri mila i-o vei arăta!
amin

"PETRE CINE ZICE LUMEA CĂ SUNT EU".(Sf.Evanghelie).

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Parintele Calistrat


- "PETRE CINE ZICE LUMEA CĂ SUNT EU".(Sf.Evanghelie).

- O pildă, despre cum mintea omului nu poate intra în adâncul înțelepciunii lui Dumnezeu ?

- O ÎNTREBARE CE FRĂMÂNTĂ LUMEA NOASTRĂ ȘI ESTE ÎNTÂLNITĂ DES.

- De ce s-a lepădat Petru de Hristos Domnul?

- Dar noi creștinii, de ce ne lepădăm așa ușor de Dumnezeu?

„Avem comoara noastră în vase de lut”( Epistole).
(SUFLETUL și TRUPUL)

- Duhul Sfânt este puterea care lucrează prin noi la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, iar cel ce are această comoară, lucrează cu uşurinţă toate virtuţile.

- Ca nişte săraci să-L rugăm pe Tatăl să ne trimită această comoară.
- Cel ce stă în păcat, oricât s-ar strădui, nu poate aduce rodă Duhului Sfânt.

- Se găsesc oameni credincioşi şi oameni necredincioşi, iar în afară de aceştia, se mai găsesc şi vase de cinste şi de necinste în biserica lui Dumnezeu.

- Nu doar oamenii necredincioşi sunt vase de necinste, ci se poate ca şi un vas de aur sau de argint să fie de necinste prin căderea în păcat.
- Spune Patericul:
"Mare astru al pustiului a căzut".

- Dumnezeu nu se pângăreşte, Dumnezeu pe toate le veghează, dar ne confirmă două argumente divine spunându-ne:
"Trupul vostru, este Templul Duhului Sfânt."(Epistole).

- De aceea nu avem voie să-l distrugem, să-l ardem, să-l mutilăm, să-l batjocorim, trupul nostru.

- Drama omului neputincios dar credincios, este lepădarea sau îndoiala.
"Nu-L cunosc pe Omul acesta!" (Sf.Evanghelie).

- Nu avem cum să-L cunoştem pe Dumnezeu în adâncurile Lui, în esenţa gândirii Lui dumnezeieşti şi în lucrarea energiilor Lui necreate în Duhului Sfânt.

- DUHUL SFÂNT NU SE DESCOPERĂ CELOR NECURAŢI.

- Apostolul Petru încă nu era ajuns la curăţirea minții şi desăvârşirea la care era nevoie să-l poată cunoaște deplin pe Dumnezeu.

- Petru avea râvnă, dar nu avea mintea deshisă să cunoască Scripturile.

- "Trupul este neputincios iar sufletul este osârduitor.
- "Însuşi Duhul se roagă pentru noi adesea cu suspine negrăite" (Romani 8, 26).

- "Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat.
Pentru că ceea ce fac nu ştiu; căci nu săvârşesc ceea ce voiesc, ci fac ceea ce urăsc.
Iar dacă fac ceea ce nu voiesc, recunosc că Legea este bună.
Dar acum nu eu fac acestea, ci păcatul care zace în mine.
Fiindcă ştiu că nu locuieşte în mine, adică în trupul meu, ce este bun.
Căci a voi, se află în mine, dar a face binele nu aflu;
"Căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc".
- Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine.
Că după omul cel lăuntric, mă bucur de legea lui Dumnezeu;"( Epistole - Romani 7-14,22).

https://www.youtube.com/watch?v=v725psIigcc

sâmbătă, 10 august 2019

B I N E C U V A N T A R E

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“
   Bucuria mea, sa ne amintim cuvantul Dumnezeului nostru Iisus Hristos: “Fiti blanzi si smeriti cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre” (Matei 11:26).

Sfantul Parinte, Iosif Isihastul ne invata asa: “Ce este mai murdar decat mandria si ce este mai rau mirositor decat necuratii demoni? Cu toate acestea, ii lasi sa te murdareasca. Este usor sa-i lasi sa vina si sa-ti strice toate zidurile de aparare.

Sa vedem insa cum vei reusi sa-i alungi! Este usor sa primesti gandurile rusinoase si murdare, dar sa vedem, dupa aceea, cum vei reusi sa te curatesti!”

   🙏 Dumnezeule, milostiveste-Te spre noi si ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta spre noi si ne miluieste! Amin si Aliluia!
                                                                                                                            Preot Ioan .

Stăruința în rugăciune face minuni

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Potrivit invataturii Bisericii, stim ca Fiul lui Dumnezeu s-a facut Om sa mantuiasca intreg neamul omenesc. Nu a fost usor pentru comunitatile crestine din primii ani ai Bisericii sa inteleaga acest lucru. Si cu atat mai putin pentru evreii in mijlocul carora Mantuitorul si-a desfasurat activitatea si pentru ucenicii sai care proveneau din randul acestui popor si aveau, oricum, aceeasi mentalitate ca si concetatenii lor cu privire la raporturile poporului evreu cu neevreii. Existau susceptibilitati constituite de-a lungul secolelor si, de ce nu, datorita tipului de religie si de cultura ale poporului evreu in comparatie cu religiile si diversele culturi vecine.

Strainii, precum cainii

Refuzul micului popor evreu de a fi asimilat de marile culturi vecine (egipteana, asiro-babiloniana, siriaca, greco-romana), de multe ori i-a adus acestuia mari nenorociri. Si totusi, tocmai pentru ca avea o misiune de indeplinit in istorie, cu mari sacrificii, acest popor si-a pastrat specificitatea culturii sale data de credinta intr-un singur Dumnezeu. De aici si atitudinea evreilor fata de popoarele idolatre din jur sau fata de cei pe care conditiile socio-politice si istorice i-au dus sa locuiasca printre evrei. In ciuda faptului ca evreii au fost mai tot timpul stapaniti de straini, ei nu au trait niciodata sentimentul inferioritatii fata de cei care, de cele mai multe ori, i-au dominat din punct de vedere politic si militar. Ei aveau un real sentiment de superioritate, dat tocmai de faptul ca nu erau politeisti, ca aveau Legea data de Iahve Insusi, intr-un context foarte precis, prin personalitati bine cunoscute in istorie si in imprejurari istorice de necontestat, care excludeau orice mitologie si orice liberalism cu privire la ceea ce Dumnezeul lor, Dumnezeul cel adevarat, cerea de la ei. Asa se explica de ce evreii erau foarte nationalisti, pana intr-atat incat fata de straini aveau uneori denumiri de-a dreptul peiorative.

Una dintre denumirile pe care evreii le dadeau neevreilor, mai ales, greco-romanilor, era aceea de „caine“. La evrei cainele era socotit animalul cel mai de necinste, pentru ca mananca orice. Or, elinii carora nu le punea nimeni vreo opreliste intr-ale mancarii, erau precum cainii. Strainii care traiau printre evrei sau in imediata lor apropiere cunosteau atitudinea evreilor fata de ei, incat de multe ori nu o mai considerau motiv de conflict.

„A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“

Constient de toate acestea, Mantuitorul Hristos a menajat susceptibilitatile conationalilor sai cu privire la straini. Nu avem informatii din care sa reiasa ca Mantuitorul ar fi avut neplaceri din partea strainilor care imparteau acelasi areal geografic si politic cu evreii. In mod surprinzator, din putinele informatii date de Evanghelii privind intalnirile Mantuitorului cu neevreii, il vedem pe Iisus uimit de calitatea credintei acestora, ajungand sa-i previna pe iudei ca „multi vor veni de la Apus si de la Rasarit si vor sta la masa cu Avraam, si cu Isaac, si cu Iacov in imparatia cerurilor, iar fiii imparatiei vor fi aruncati in intunericul cel mai din afara“ (Mt. 8, 11-12; Lc. 13, 29). Ba, mai mult, cand, inainte de patimirile sale, prin Filip si Andrei, Mantuitorului i se aduce la cunostinta ca niste greci ar vrea sa-l vada (parca astepta aceasta), va spune: „A venit ceasul ca sa fie proslavit Fiul Omului“ (Ioan 12, 23), sugerandu-ne ideea ca momentul in care paganatatea, reprezentata de grupul celor care voiau sa-l cunoasca pe Iisus, si-a aratat dorinta sa-l cunoasca pe Hristos, era acela in care Fiul lui Dumnezeu, facut Om, putea sa lase desfasurarea evenimentelor in sensul sacrificiului sau suprem pentru mantuirea intregii omeniri. Momentul sosise. Interesul grupului de elini care voiau sa-l cunoasca pe Hristos constituie timpul potrivit in care paganatatea isi dadea in mod liber acordul pentru ca lucrarea mantuitoare a lui Dumnezeu sa se implineasca si in randurile sale.

Era un momentul care amintea de acel „fiat“ al Sfintei Fecioare, prin care aceasta accepta sa devina Mama dupa omenitate a Fiului lui Dumnezeu. Dupa cum Mantuitorul Hristos nu a siluit in nici un fel libertatea evreilor de a-l primi, nu a siluit-o nici pe a paganilor. Acestia auzisera despre El si, iata, voiau sa-l cunoasca. Evangheliile nu ne spun daca grupul de greci s-a intalnit atunci cu Iisus. Aceia si toata paganatatea se vor intalni mai tarziu cu acelasi Iisus, dar proslavit. Oricum, momentul de interes al grecilor pentru Hristos inaintea patimirilor acestuia este de retinut.

Tirul si Sidonul

Inaintea acestei mari intalniri a lui Iisus cu paganatatea avem momentele care sugereaza marea intalnire si interesul paganilor pentru Hristos. Unul din aceste momente este, iata, intalnirea lui Iisus cu femeia cananeeanca. Se intampla dupa ce Irod Antipa il executase pe Sfantul Ioan Botezatorul. Stim ca, dupa ce a aflat de executia lui Ioan Botezatorul, Mantuitorul a cautat sa-l evite pe Irod Antipa pentru o perioada de timp, plecand in tinuturile stapanite de Filip, fratele acestuia. Iesirea din hotarele Galileii si mergerea in tinutul Tirului si al Sidonului faceau parte din masurile de precautie pe care Mantuitorul si le luase spre a evita riscul de a fi prins de Irod, care se aliase cu fariseii (cf. Mt. 14; Mc. 3, 6; Lc. 13).

In prima parte a capitolului, evanghelistul ne relateaza o discutie foarte dura a Mantuitorului cu fariseii. Existau, prin urmare, toate sansele ca acestia sa profite de bunele relatii cu Irod spre a-l da mortii si pe Iisus, care-i deranja mai mult decat i-ar fi deranjat Ioan. Tinutul Tirului si al Sidonului nu se gasea sub jurisdictia lui Irod, ci facea parte din provincia Siria. Acolo putea sa ramana in siguranta, pentru o vreme. De aceea a mers acolo.

Tirul si Sidonul au fost vechi orase feniciene, celebre in antichitate pentru constructiile de corabii si pentru navigatorii lor. Corabiile feniciene, la un moment dat, detineau controlul comertului din Mediterana (ajungand pana in Spania), unde au infiintat mai multe colonii, dintre care Cartagina a fost cea mai vestita. Alexandru cel Mare a cucerit aceste orase, in care s-a ajuns ca protipendada sa fie formata din greci, incat limba greaca a devenit limba oficiala. Precum celelalte popoare antice, evreii au avut raporturi deosebite cu Tirul si Sidonul. Solomon, spre exemplu, pentru corabiile sale a adus ofiteri din Tir (I Regi 9-10), regele Ahab s-a casatorit cu Izabela, printesa din Sidon (I Regi 16 si urm.; II Regi 9 si urm.), iar proorocul Ilie a facut mai multe minuni in casa vaduvei din Sarepta Sidonului (I Regi 17-19) inviindu-i chiar fiul.

„Mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“

Evanghelistul Matei ne relateaza ca, vazandu-l pe Iisus, o femeie cananeeanca a iesit din tinutul acela si a inceput sa-l roage strigand: „Ai mila de mine, Fiul lui David, fiica mea este rau chinuita de un demon!“ (Mt. 15, 22). Femeia i s-a adresat Mantuitorului cu cuvintele „Fiul lui David“, recunoscand in el pe cel asteptat chiar de catre evrei. Mantuitorul se gasea in situatia, pe de o parte, de a sta de vorba cu o femeie straina si singura, ceea ce Legea lui Moise interzicea, iar pe de alta parte, sa dea curs rugamintii unei femei pagane, ceea ce el Insusi interzisese ucenicilor atunci cind ii trimisese la propovaduire (Mt. 10, 5). Era o dilema care trebuia rezolvata de-asa maniera, incat sa nu ramana nimeni care sa nu fi avut parte de prezenta sa binefacatoare. Ca Dumnezeu, Iisus cunostea cu siguranta credinta femeii, dar si sufletele ucenicilor sai.

Poate ca iesise din hotarele Galileii tocmai pentru a o intalni pe acea femeie, care, iata, iesea din hotarele paganatatii ei spre a descoperi in Iisus pe Fiul lui David, Mesia mult asteptat. Cu intelepciunea sa dumnezeiasca, Mantuitorul va conduce situatia creata in asa fel, incat ucenicii vor trece peste rezervele evreilor fata de pagani si vor mijloci ei insisi pe langa Iisus, ca acesta sa dea curs rugamintii femeii.

Mantuitorul amana implinirea rugamintii femeii, mai intai refuzand sa-i raspunda, apoi, facand-o sa inteleaga faptul ca era trimis numai catre poporul evreu, pentru „fiii imparatiei“, nu pentru „caini“, dupa cum numeau evreii pe elini. Probabil ca Mantuitorul a folosit aceasta denumire dispretuitoare tocmai pentru a testa ucenicii daca, la randul lor, puteau sa iasa si ei din limitele gandirii iudaice inguste, daca ei insisi intelegeau ce inseamna dragostea de aproapele.

Femeia cunostea cu siguranta cata „consideratie“ aveau evreii fata de pagani, de aceea nu a considerat jignire raspunsul lui Iisus. Nu s-a inhibat in fata acestui raspuns si n-a dat inapoi. Ea credea in El si insista ca acesta sa se mani-feste ca Dumnezeu, egal in iubire pentru toti. De aceea i-a raspuns Mantuitorului cu multa intelepciune: „Da, Doamne, dar si cainii se hranesc cu faramiturile care cad de la masa stapanilor lor“.

Biata femeie avea nevoie de o faramitura de dragoste in marea-i suferinta. Insistenta cuminte a femeii a pus in evidenta virtutea acesteia, pe care Hristos cu siguranta o stia. Mantuitorul a actionat cu o aparenta indiferenta, stimuland oarecum pe femeia cananeeanca sa-si arate dragostea de mama, sa-si arate credinta in el si „pentru ca nu voia sa ramana ascunsa virtutea acestei femei“, asa cum avea sa spuna mai tarziu Sf. Ioan Hrisostom. Vorbind cu femeia, Hristos lucra tainic in inimile ucenicilor sai, care, in apropierea lui Iisus au inteles ca femeia merita faramitura de dragoste care sa-i scape fiica de suferinta. Numai un parinte poate in-telege suferinta altui parinte pentru fiul bolnav, numai avand inima de parinti ucenicii au mijlocit la Iisus pentru biata femeie. Pentru ca Dumnezeu este Parintele tuturor celor care vin la el cu con-stiinta de fii, ca Fiu al lui Dumnezeu, Iisus va spune cananeencei: „femeie, mare este credinta ta, faca-ti-se tie dupa cum voiesti“ (Mt. 15, 28), iar evanghelistul va confirma ca, chiar in ceasul acela, fiica ei s-a tamaduit.

Suntem datori cu respect fata de oricine

Din textul Evangheliei acestei duminici invatam mai multe lucruri, dintre care vom mentiona cateva mai jos.

Iisus Hristos este Mantuitorul tuturor oamenilor, evrei si neevrei, si pe toti ii iubeste in mod egal. De efectele prezentei sale si de darurile lui mantuitoare au parte toti care se apropie de el, recunoscandu-l drept ceea ce este si, asa cum au facut-o ucenicii, asa cum a dovedit-o femeia cananeeanca, recunoscand in el pe Mesia, Fiul lui David. Femeia neevreica si ucenicii evrei s-au intalnit unii cu altii in modul in care l-au cunoscut si recunoscut pe Hristos. Nu te poti impartasi de consecintele lucrarii mantuitoare ale lui Hristos venind spre el nestiind cine este sau refuzand sa-l accepti drept ceea ce Iisus este, Fiu al lui Dumnezeu, facut Om pentru a noastra mantuire. Daca, in zilele noastre, multi nu au parte intrutotul de ceea ce ar putea primi de la Hristos-Dumnezeu, este pentru ca se apropie de el, crezand ca Hristos este altceva decat ceea ce de fapt este sau vrand ca el sa fie altceva decat Il prezinta Biserica de doua mii de ani incoace ca este. In lumea secularizata de azi, multi vor ca Hristos sa fie un simplu om. De la un simplu om nu poti primi decat ceea ce ti-ar putea da un simplu om, chiar atunci cand are bunavointa.

Din Evanghelia de azi invatam ca suntem datori cu respect fata de oricine, cunoscut sau necunoscut, de un neam cu noi sau de alt neam. Invatam ca raspunsul favorabil rugaciunii presupune virtute, presupune rabdare si staruinta in rugaciune. Invatam in egala masura ca oamenii alesi (sfintii) pot mijloci la Dumnezeu pentru noi, cum au facut ucenicii Mantuitorului pentru femeia cananeeanca. Este posibila si necesara mijlocirea sfintilor pentru noi, dar, pentru siguranta implinirii rugaciunilor noastre, mijlocirea sfintilor trebuie insotita si de staruinta noastra. Ucenicii Mantuitorului si fe-meia cananeeanca ne stau exemple in acest sens. Prin urmare, sa-i urmam intru toate: in credinta, in rugaciune, in staruinta, in compasiune si-n dragoste, dar mai ales, in respectul corespunzator fata de Cel caruia I te rogi.

Cu smerenie si dragoste crestineasca, DOAMNE AJUTA! AMIN.

https://www.facebook.com/groups/SfinteleIcoaneOrtodoxe/

joi, 1 august 2019

Dă-mi, Hristoase, tămăduire!


Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Doamne, nu-mi da ochi, daca stii ca ochii mei ar privi mai repede lucrurile rele si greselile oamenilor decat bunatatea Ta din fiecare zi...

Doamne, nu-mi da urechi, daca stii ca urechile mele ar asculta mai repede de firea pamanteasca si de soapta Diavolului decat de poruncile Tale...

Doamne, nu-mi da gura, daca stii ca gura mea ar vorbi mai repede pe aproapele meu, decat ar lauda Numele Tau si credinciosia Ta fata de mine...

Doamne, nu-mi da nici inima daca stii ca vreodata mai repede o sa simt pentru lume si placerile ei, decat pentru Tine...

Doamne, mai bine nu-mi da nimic, ca habar n-am cum sa pastrez ceea ce imi dai, nici nu stiu cum sa pretuiesc ce am, nici nu vad valoare in ceea ce sunt...

Doamne, mai bine nu-mi da nimic...

Prefer sa fiu orb, si surd, si mut si gol decat sa fiu o unealta pentru cel rau ce-ar putea distruge lucrarea Mainilor Tale...

Prefer sa fiu sarac in duh decat sa am bogatia ce ar putea face rau cuiva, decat sa imi pierd sufletul in schimbul lucrurilor trecatoare...

Prefer zilnic sa plang si sa fiu apasat de Mana Ta decat sa ma bucur si sa uit de Tine...

Prefer sa fiu vesnic un lut in Mana Ta, prefer sa ma modelezi o viata si sa cioplesti in mine cu putere, prefer arsura focului mai mult decat sa raman praful si tarana de pe picioarele altora...

Prefer sa imi faci orice, dar nu ma mai lasa sa te rastignesc din nou!

AS VREA ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



   “AS VREA sa mor, ca SA TRAIESC,
AS VREA sa iert, ca SA IUBESC,
 AS VREA sa plang, SA POT UITA,
 Ce-a fost gresit in viata mea, AS VREA...

   AS VREA, sa fiu atent la tot ce spun,
AS VREA, sa am la toate, raspuns bun,
AS VREA, sa port cu bucurie Crucea mea,
AS VREA, s-o simt usoara cand e grea, AS VREA...

   AS VREA, sa caut, doar ce-mi este de folos,
AS VREA, sa-mi traiesc viata toata cu Hristos,
AS VREA, sa cred ca nu ma va durea,
Ocara, rautatea, care vin asupra mea, AS VREA...

   AS VREA, sa daruiesc multa iubire,
AS VREA, sa lupt spre mantuire,
 AS VREA, atunci cand toate se vor termina,
Sa stiu, ca n-am trait degeaba viata mea, AS VREA...”

   Bucuria mea, tare frumoasa poezia. Important este sa nu uiti cuvantul meu:  CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU, CINE ARE DORINTA si VOINTA, ARE SI PUTINTA!

Sa fii ca bradul 🌲! Cu Hristos, hai ca poti!
                                                                                                                                 Amin si Aliluia!
                                                                                                                                    Preot Ioan .

MANTUIREA SUFLETELOR NOASTRE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   Bucuria mea, noi crestinii ortodocsi stim din cuvantul Domnului Iisus Hristos ca nu avem cetate statatoare aici pe pamant ci o cautam pe aceea care va sa vie (Evrei 13:14) si ca scopul vietii nostre crestinesti este MANTUIREA SUFLETELOR NOASTRE (Luca 19:10). 

Sau, cum spune Sfantul Parinte, Sofian Boghiu: "Suntem lasati pe pamant ca sa castigam cerul. Sa nu uitam acest ideal, frati crestini ortodocsi."

Si amintim si cuvantul de invatatura al Sfantului inchisorilor, Valeriu Gafencu: "Va rog din toata inima mea, plina de dragoste pentru voi, sa urmati cu inima si cu mintea voastra, pas cu pas, aceasta: Cautati sa va apropiati sincer de Hristos si lasati lumea, cu pacatele ei, in pace”. 

“INVATA-MĂ IISUSE, sa merg pe drumul drept
 Sa nu m-abat din cale, sa tin la toate piept,
 INVATA-MĂ IISUSE, sa fiu curat si bun,
Sa am mai multa mila, de cel ramas in drum,
INVATA-MĂ IISUSE, sa pot iubi mereu,
Si pom, si om, si floare, si pe dusmanul meu”.

   🙏 Dumnezeule, milostiveste-te spre noi si ne binecuvanteaza, lumineaza fata Ta peste noi, si ne miluieste!
   🙏 Miluieste-ne Maica Luminii!
                                                                                                                                  Preot Ioan .

ROAGĂ-TE LUI DUMNEZEU!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


   Bucuria mea, ce frumoase versuri:

“De-ai ajuns la stramtorare,
 Si ai dat cumva de greu, 
Sa nu cazi in disperare,
 Roaga-te lui Dumnezeu!” 

       Sfintii Parinti au numit rugaciunea - ZID DE APĂRARE, cantarea Bisericeasca - ARMA, iar, lacrimile fara de prihana - BOTEZ , insa fericita ascultare au socotit-o MUCENICIE, fara de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu.

 Si unde este rugaciunea noastra cea mai puternica? 

In Sfanta Biserica Crestin Ortodoxa! "Intr-o Biserica de provincie, cam uitata de oameni, duminica dimineata nu a venit nimeni la Liturghie. Asa ca slujba a fost oficiata doar de preot si de cantaret in fata celui insarcinat cu vanzarea lumanarilor.

Preotul s-a intrecut pe el insusi, oficiind o slujba atat de frumoasa, cu o predica atat de emotionanta incat cei doi l-au intrebat uimiti la sfarsit: "Parinte, de ce ati tinut sa faceti o asemenea slujba si o asemenea predica in Biserica goala?". "Cum goala?", a replicat parintele. "Pai nu a venit nimeni!", au spus cantaretul si lumanararul. "Biserica era plina, dragii mei, dar voi nu ati ajuns inca atat de sus prin rugaciune incat sa puteti vedea. Biserica era plina de ingerii celor care nu au venit la Liturghie, desi, ar fi trebuit sa vina. Ingerii respecta randuielile si, chiar daca omul care le e dat in paza de la Sfantul Botez, nu vine la Liturghie, ei totusi vin. Cand vine si omul, ingerul e bucuros, cand nu vine, e trist. Dar ingerii vin mereu la Liturghie. Astazi, Biserica a fost plina de ingeri tristi, care au cantat impreuna cu mine atat de frumos si asta m-a stimulat"
                                                                                                                  Amin si Aliluia!

                                                                                                                       Preot Ioan 🔔.

PRETUL MORTII LUI IISUS HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire.!

   Bucuria mea, iata cum ne indeamna Sfantul Parinte Sofronie Saharov: "Paziti-va de orice cuvant care raneste.

 Amintiti-va de aceste cuvinte ale lui Hristos: “Nu faceţi altora, ceea ce nu doriti sa vi se faca voua. Trebuie sa gandim asa: Oare, ce castig eu, judecand pe fratele meu, atata timp cat nu-l voi vedea asa cum Domnul il vede? Zece porunci are intelepciunea care spune: de 10 ori sa taci si o data sa vorbesti, dar si atunci putin.

Sfantul Parinte, Arsenie Papacioc, spune: “Nici un pacatos oricat ar fi de mare sa nu se piarda nadejdea mantuirii fiindca si Maica Domnului il apara. Maica Domnului ne iubeste mult. Ea vede in noi pretul mortii lui Iisus Hristos”.

Cel ce judeca pe altii inseamna ca uita cine este Judecatorul lumii - Iisus Hristos, inseamna ca uita de iad si in iad va ajunge!

Asadar, in loc sa clevetim si sa-i judecam pe altii, mai bine ne-am ruga asa: “Doamne, Dumnezeule, cu judecatile pe care numai Tu le stii, mantuieste pe toti cei dragi ai mei (numele ...), pe copiii mei (numele ...) si pe vrajmasii mei (numele ...). 

Faca-se voia Ta cea Sfanta precum in cer asa si pe pamant. In loc, sa judecam mai bine sa ne pocaim, fiindca, zice Parintele Staret Anatolie de la Optina: "Pocainta ne deschide inima pentru a-L primi pe Dumnezeu."
                                                                                                                          Amin si Aliluia!
                                                                                                                             Preot Ioan .

vineri, 26 iulie 2019

MESAJELE DUHOVNICESTI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Bucuria mea, omul se va infatisa la Judecata lui Dumnezeu, cu cele intiparite in suflet in timpul vietii pamantesti. 
De aceea cu ajutorul lui Dumnezeu, cu mare drag, cu mare bucurie iti trimit mesaje duhovnicesti, care, desi, dupa ce le citesti, ti se pare ca le-ai uitat, insa, mereu, mereu, putin cate putin, ELE SLEFUIESC SUFLETUL TAU, ii adauga “stropi de Lumina”.
 Si daca unele sfaturi, indemnuri s-au repetat, sa te bucuri, fiindca, nu este usor sa se intipareasca in suflet, fiindca, VINE DUHUL LUMII CARE VREA SA LE STEARGA. Cuvantul de invatatura este “viu”, el lucreaza in sufletul tau.
 Se spune asa: “Cuvintele dainuiesc mai mult decat statuile!”. Asadar, sa le citesti, sa le salvezi undeva, in telefon tau celular, la Note, in computer, sau sa le scrii pe caiet, apoi sa le recitesti si, daca va trebui, sa le trimiti si altor crestini ortodocsi spre intarire in credinta si spre mantuire sufleteasca. Ai toata binecuvantarea mea si chiar te rog sa le impartasesti si altora aceste invataturi. Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze. NOAPTE BUNA! SOMN USOR! ODIHNA PLACUTA! 
                                                                                                                              Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan 🛎.

CARTEA VIEȚII

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




de Preot Sorin Croitoru
E o carte, sus în ceruri, pe un raft la Dumnezeu,
Unde heruvimul scrie tot ce facem noi mereu.
Numai binele ni-l scrie, răul nu e treaba lui;
De acesta se ocupă grefierii iadului.
"Cartea Vieții" se numește cea de care eu vă zic,
Unde heruvimul trece orice bine, cât de mic.
Tot ce facem bun în viață, orice faptă sau cuvânt,
Chiar și gândurile noastre, nu se duc așa, în vânt..
Totu-i scris cu multă grijă, nepierzându-se nimic,
Căci la Dumnezeul nostru nici un bine nu e mic.
Da, întreaga omenire, începând de la Adam,
Fără nici o diferență de religie, de neam,
De condițiile-n care fiecare a trăit,
Sau de ideologia, idealul însușit,
De mentalitatea vremii, fie bună, fie rea,
Toți suntem în Cartea Vieții, toți suntem trecuți în ea!
Unii au mai multe pagini, căci se osteneau mereu
Și-au trăit întreaga viață preaslăvind pe Dumnezeu..
Alții au puține rânduri, dar cu litere-aurii:
Au băut în scurta viață din Izvorul apei vii!
Pe-alții îi găsești acolo scriși cu roșu foarte-aprins:
Printr-o grea mucenicie, ei pe diavol l-au învins.
Mulți au fost căzuți în patimi, dar s-au ridicat apoi
Printr-o aspră pocăință, ca și unii dintre noi..
Orice lacrimă căzută, arătând un mic regret,
Chiar și cel ce moare-n patimi, dar se vindeca încet,
Orice sfântă rugăciune și suspinul cât de mic
Sunt acolo-n Cartea Vieții, despre care eu vă zic..
Se vor arăta la urmă, când Stăpânul tuturor
Va veni în mare slavă ca un Drept Judecător
Și-i va așeza de-a dreapta, ca pe oi, pe drepții Săi
Și în stânga, ca pe capre, îi va pune pe cei răi!
Respectabile creștine, vezi și tu, te rog frumos,
Să trăiești în viața asta ca un drept al lui Hristos,
Să fii scris în Cartea Vieții pentru binele bogat,
Ca la Marea Judecată să te-auzi de El chemat!

POVESTEA CELOR ZECE GALBENI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


de Preot Sorin Croitoru

Povestea mea-i adevărată
Deși, din zel cărturăresc,
De clasicul "A fost odată.."
N-am vrut nici eu să mă lipsesc.

A fost odată - prin urmare -
În vastul spațiu bizantin
Un om cu-o avuție mare
Și-o viață plină de venin..

Era un om dintre aceia
Numiți de noi "afurisiți",
Mă rog, ați înțeles ideea,
Căci îi cunoașteți pe zgârciți..

Nimic nu îl făcea să râdă,
Surâs pe față nu-i vedeai..
Avea o față veșnic hâdă,
Pe care ura i-o citeai..

Din curtea lui mulți câini de rasă
Rânjeau mereu spre trecători,
Păzind acea spurcată casă
Ce parcă îți dădea fiori..

Iar lângă vasta proprietate
A omului celui bogat,
În niște hrube dărâmate
Trăiau cei mai săraci din sat.

Era familia lui Anghel,
Cizmarul cel de toți iubit,
Un om mai blând ca un arhanghel,
Curat la suflet și smerit.

În casa lui -să-i spunem "casă,
Deși era un mic bordei -
În fiecare zi la masă
Vedeai vreo zece puradei.

Da, casă grea avea creștinul..
Să saturi zece guri de prunci,
Să-mparți în doișpe părți puținul,
E greu și-acum, era și-atunci..

Nu, nu-i greșită socoteala,
Căci văd că încă numărați.
A voastră cred că e greșeala:
De mama pruncilor uitați?

Deci Anghel, reparând sandale,
Sau cum s-or fi chemat pe-atunci,
Cânta mereu - și nu de jale -
Și-l ajutau cei zece prunci.

Cântau un fel de operetă,
Dar cu subiect religios,
O muzică deloc discretă,
Spre slava Domnului Hristos.

Iar trecătorii de pe stradă
Cu mare drag îi ascultau,
Căci nici n-ar fi putut să-i vadă,
De câte bălării creșteau..

Și dacă auzea tot satul
Cântarea despre Dumnezeu,
Se înțelege că bogatul
O auzea și el mereu..

Răutăcios fiind din fire,
Zavistnic, acru, cărpănos,
Bolnav de-o mare nesimțire,
Dușman pe față-al lui Hristos,

Bogatul într-o zi cu soare,
Își cheamă omul mai fidel
Și-ntreabă ce părere are
Și ce îl sfătuiește el,

Cam ce ar trebui să facă
Să-nchidă gura la vecin,
Să-l facă-n veci de veci să tacă,
Iar el să scape de suspin..

"Nu l-ai văzut, nesuferitul?..
Nu are după ce să bea,
Dar behăie ca nesimțitul,
Râzându-și de averea mea.

Să-l faci cumva - strigă cu ură -
Să nu mai cânte el curând,
Iar râsul cel fără măsură
Să nu i-l mai aud nicicând"!

Răspunse sluga cea bătrână,
Mai rea decât stăpânul ei:
"În mai puțin de-o săptămână
Te scap, stăpâne, eu de ei,

Dar am nevoie de la tine
De zece galbeni aurii,
Și.. ai încredere în mine,
Că n-o să-i mai auzi, să știi"!

Și-i numără boierul zece,
Plus încă zece pentru el
Și îl lăsă apoi să plece
Pe iconomul cel mișel..

În miez de noapte sarsailă
- La slugă mă refer și-acum -
Se strecură ca o reptilă
Prin gardul ce dădea spre drum,

Ajunse la bordeiu-n care
Dormea cizmarul nostru drag
Și, cu o singură mișcare,
Îi puse galbenii pe prag.

A doua zi de dimineață,
Ieșind cu toții din bordei,
Voioși, senini și plini de viață,
Dădură și de galbeni ei..

Puteți vedea cu ochii minții
Ce bucurie, ce fiori
Simțit-au pruncii și părinții,
Găsind bănuții gălbiori?..

Să știți că mare era suma,
Și mai ales la cei săraci..
Ca milioanele de-acuma:
Nici într-o viață nu le faci..

Acum cu toții începură
Să sară fericiți în sus
Și imne le ieșeau din gură
Spre slava Domnului Iisus.

Și totuși Anghel, dintr-odată
La față galben deveni
Și mult-gălăgioasa ceată
Din hărmălaie o opri:

"Să faceți liniște cu toții,
Căci dacă alții vor afla,
O să ne strige: hoții, hoții,
Și-n închisoare ne-or băga"!

Cizmarul nostru-avea dreptate,
El nu se înșela defel.
Și-n ziua noastră, din păcate,
S-ar întâmpla exact la fel!

Căci dacă toți te știu pe tine
C-ai fost mereu un sărăntoc,
Și pac, viluțe cu piscine,
Și pac, mașini frumoase foc,

Comunitatea înțelege
Că ori te-ai apucat să furi,
Ori, dând o oarecare lege,
Te-ai apucat să vinzi păduri,

Sau flota cea din largul mării,
Platforme de extras țiței,
Ori poate sfânta glie-a țării,
Că altfel bani, de un' să iei?..

Așa stătea cu Anghel treaba,
El, omul cel sărac din sat,
Își potolise iute graba
De a se arăta bogat..

Cu o purtare, deci, discretă,
Ca să nu dea de bănuit,
A renunțat la operetă,
Iar cei mai mici la chiuit.

Și se trezea în miez de noapte
Cizmarul Anghel deseori
Și murmura ciudate șoapte,
Cuprins de niște reci fiori..

"O fi la locul ei averea?..
Nu știu, mă duc să controlez..
De frică mi se umflă fierea,
Sunt hoți la ușă, sau visez?.."

Iar când, răpus de oboseală,
Săracul Anghel adormea,
Dorința de căpătuială
Mai rău în somn îl chinuia!

Mirajul bogăției care
Fugise pân' atunci de el
Îl împingea la tulburare
Și la coșmare fel de fel..

Acum bogat precum sultanul,
Acum sărac - în vis - era..
Acum avea pe mână banul,
Acum toți banii și-i pierdea!

Iar ziua meșterea la piele
Mereu nervos și încruntat,
Mereu cuprins de gânduri rele,
Mereu atât de agitat..

De săptămâni întregi cizmarul
Nu mai râdea, nu mai cânta,
De parcă își pierduse harul
Și-un duh acum îl stăpânea..

Se înțelege că vecinul
- Vorbesc din nou despre boier-
Pierduse între timp suspinul
Și-acum plutea voios spre cer!

"N-aș fi crezut că iconomul
- Vorbea bogatu-n sinea sa -
Cunoaște-atât de bine omul
Și chiar va reuși ceva..

Cu zece galbeni, numai zece,
Pe Anghel l-a înnebunit
Și viața nu și-o mai petrece
Ca omul cel mai fericit!"

Ce viclenie diavolească..
A preferat acest boier
Pe omul bun să-l prăbușească,
În loc să urce el spre Cer!..

Așa fac mulți, în loc să urce
Spre bunul lor Mântuitor,
Nu fac decât să îi încurce
Pe alții în suirea lor!

Dar să vedeți întorsătura
Luată de povestea mea..
Voi continuați-vă lectura,
Căci nu mai este mult din ea.

Începe Anghel cu mâhnire
Să își deteste viața sa:
Nemernica "îmbogățire"
Furase zâmbetul din ea!

Atâtea clipe minunate
Acum în minte-i reveneau..
Sub pleoapele încercănate
Amare lacrimi se iveau..

"Dar ce-mi lipsise înainte?..
Chiar de am fost săraci mereu,
Atoputernicul Părinte,
Preamilostivul Dumnezeu,

În nesfârșita-I bunătate
Nu ne-a lăsat nicum orfani,
Ci ni le-a dat la timp pe toate,
Ca celor care-s plini de bani..

Dar am trăit o fericire
Pe care azi n-o mai avem,
Căci am schimbat a Lui iubire
Cu galbenii găsiți, mă tem"..

Privește Anghel avuția:
"Din vina voastră, ochi de drac,
Eu nu mai știu ce-i bucuria,
Dar azi o să vă vin de hac"!

Acea fărâmă de tezaur
Care-l vrăjise într-atât,
Cei zece gălbiori de aur,
Acum erau priviți urât..

Sub chipul lucrului în sine
Se-ascunde un miraj mereu
Prin care cel ce îl deține
Îl vede ca pe-un dumnezeu;

Asupra lui își varsă zelul
Și toată energia lui,
De multe ori devine țelul,
Sau scopul vieții omului..

Aici se-ascunde rătăcirea,
De stăm puțin și ne gândim:
Că noi ne prăpădim cu firea,
În loc ca doar să stăpânim,

Iar unde trebuie-adorare
- În fața Domnului Hristos -
Ne comportăm cu nepăsare
Și nu plecăm genunchii jos!

Cizmarul banii îi adună
Și-i învelește-ntr-o basma
Pe toți cei zece împreună,
Apoi își zice-n mintea sa:

"Să-i duc la râu să-i dau pe apă,
Ori să-i îngrop pe undeva..
Ba nu, căci dacă știu de groapă,
Mă voi gândi mereu la ea..

Sau aș putea comoara asta
S-o dăruiesc la vreun sărac..
Ba nu! Să-i vină-apoi năpasta,
Vrăjit de ochii cei de drac?..

Îi dau în curte la vecinul,
Că el e putred de bogat..
Și-așa am terminat cu chinul
Și nici nu am făcut păcat"!

A doua zi de dimineață
Se-aude-n curte la cizmar
O gălăgie ca la piață,
Ba și cântări răsună iar!..

Sunt fericiți ca înainte
Și pot să cânte cât or vrea
Căci Anghel, bunul lor părinte,
S-a-ntors la viața ce-o avea,

Zicând iubitelor odoare:
"Cântați, copiii mei frumoși,
Căci orice zi e-o sărbătoare,
De suntem vii și sănătoși!

Adevărata fericire
O dă preabunul Dumnezeu
În nesfârșita Sa iubire..
Doar celor ce-L slăvesc mereu"!

Povestea mea aceasta este
Și are tâlcurile ei.
Poți să o iei ca pe-o poveste,
Sau ca pe-o predică, de vrei..

Comentarii

PÂINISOARA VĂDUVEI ..- de Eliana Popa


BINECUVANTAREA DOMNULUI SA FIE PESTE NOI TOTI...SI RUGACIUNILE TUTUROR SFINTILOR SA NE AJUTE...

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO