luni, 29 iulie 2024

“NEBUNI ȘI ORBI! de Preot Sorin Croitoru

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!




Nebuni și orbi ce azi vă credeți,
Atotputernici creatori
Doar pentru că, iubind știința,
Ați devenit cercetători,

Nebuni și orbi, bacterii sterpe,
Cu aere de dumnezei,
Crezându-vä precum Satana,
Egali cu Dumnezeu în Trei,

Nebuni și orbi ce puneți laba,
În micul lanț de ADENEu,
Adică în proiectul vieții,
Lăsat de Bunul Dumnezeu,

Nebuni și orbi fără rușine,
Ce-n loc să vindecați bolnavi,
Voi căutați fără odihnă,
Metode ca să-i faceți sclavi,

Nebuni și orbi vânduți Satanei
, În schimbul unui pact obscen,
L-ați împărțit pe om în rase,
De animale fără gen,

Vă credeți voi atotputernici,
Și totuși eu acum vă zic:
Cu toată îngâmfarea voastră,
Voi nu puteți crea nimic!

Nici o “banală” picătură,
Din apa ce-o primim din nori,
Nu ați putut crea vreodată,
Voi, domnilor “cercetători”!

Voi, care-ați “cucerit” natura,
De ce nu faceți, à propòs,
Un amărât pahar cu apă?
Sunt trei atomi: doi Hași și-un O!

Voi nu aduceți la ființă,
Nici ce e mort nu înviați.
Atâta știți voi, să distrugeți,
Fiind de diavol învățați.

Știința voastră cercetează,
Doar ceea ce-i deja creat,
Dar faceți VOI ceva al vostru,
De sunteți tari cu-adevărat!

Știința voastră își propune,
Să îi convingă pe neghiobi,
Că unii sunt stăpâni GENETIC,
Iar alții s-au născut ca robi.

Din fericire noi, creștinii,
Prin înfiere și prin Har
Suntem părtași Divinității,
Cu noi nu ține, așadar!

“Nebuni și orbi!” striga Mesia,
Nebuni și orbi, vă strig și eu:
Curând veți regreta amarnic,
Că vă jucați de-a dumnezeu.

Când Se va mânia Stăpânul,
Și cerul va cutremura,
Veți auzi cuvinte grele,
Și-n fața Lui veți tremura.

Căci doi talanți v-a dat El vouă,
Și-o să vă ceară încă doi,
Căci El v-a dăruit știința,
Ca să ne ajutați pe noi,

Dar dacă voi ați prefăcut-o,
Într-un demonic instrument,
Cumplitul ceas al Judecății,
Va fi îngrozitor moment:

Veți merge-n iezerul de flăcări,
În urma negrului Satan,
Văzând cum îngâmfarea voastră,
De “dumnezei” a fost în van..


duminică, 28 iulie 2024

. CELE DOUA FOCURI ...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“..



Bucuria mea, iata un cuvant de invatatura minunat al Sfantului Parinte, Ioan de Kronstadt: 

“Asupra omului lucreaza tot timpul doua puteri nevazute: cea buna si cea rea; puterea lui Dumnezeu, puterea harului, şi puterea diavolului, puterea vicleana si atotpierzatoare. Omul este pus in aceasta lume ca între doua focuri, dintre care unul e facator de viata, iar celalalt este foc arzator si parjolitor. Omul este dator sa intrebuinteze toata silinta de sine ca sa aprinda in el insusi focul dumnezeiesc, focul credintei si dragostei de Dumnezeu si de aproapele. Raul il lupta cu putere pe om si-l sileste la rau, iar binele il atrage la sine prin frumusetea sa morala; binele atrage la sine prin fagaduintele vietii vesnice, ca incununare a biruntei impotriva patimilor”. Iar Sfantul Parinte, Nicodim Aghioritul, asa ne sfatuieste: “Nu ajunge sa te tii departe de pacat, ci trebuie sa-i tai ramurile si mai ales să-i smulgi radacinile, care sunt: relele inclinatii si deprinderi, ispitele, patimile, poftele si dorintele care raman inradacinate adanc in inima chiar si dupa ce te indepartezi de pacat. Ca sa-ti smulgi din inima radacinile tuturor acestor porniri, ispite si amintiri ale pacatului, trebuie sa lupti, frate. Iar daca nu vei scoate radacinile, exista primejdia ca alte pacate sa rasara si sa odrasleasca".
 
O, Preacuvioaselor Maici Olimpiada si Eupraxia, ne rugam voua acum sa primiti de la noi smeritii aceasta mică si nevrednica alcătuita cantare si faceti rugaciuni pentru noi, ca si noi sa fim urmasii vietii voastre si sa cantam cu dragoste: Aliluia!

“Despre timp s-au scris atatea,
Totusi nu ne cumintim!
Zi de zi dam cu piciorul,
Clipelor, le risipim!

Aruncam la cos minute,
Pentru lucruri fara rost,
Nestiind ca tot ce facem,
E desigur cu un cost!

Pierdem ani, apoi, cand trupul,
Oboseste, e fragil,
Si te resemnezi cu gandul:
Ce n-as da sa fiu copil!

Ce n-as da sa mai fiu tanar,
In putere, viguros,
Sa recuperez din timpul,
Timpul meu cel mai frumos!”

Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze!

                                                                             Har si pace sufletului tau!
                                                                                    Preot Ioan .

CALENDAR ORTODOX PE 100 DE ANI !

https://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/?year=2024

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO