joi, 2 ianuarie 2025

IISUS HRISTOS, “IMPARATUL PACII” este FIUL LUI DUMNEZEU!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Bucuria mea, pentru ca Iisus Hristos este “Imparatul Pacii”, fiecare crestin ortodox, trebuie sa fie UN OM AL PACII, asa cum ne indeamna si Sfantul Parinte, Serafim de Sarov: "Cu orice pret, noi trebuie sa incercam sa ne pastram PACEA SUFLETULUI si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat PACEA INTRU HRISTOS, DOMNUL. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu Harul lui Dumnezeu, traiau mult. Fara lumina, toate sunt intunecate. La fel, fara smerenie nimic nu se gaseste in om, decat doar intunericul”.

 Asadar, in lipsa pacii, crestinul ortodox are sufletul tulburat. Asta vrea diavolul, fim tulburati, sa nu ne rugam Domnului Iisus Hristos si nici macar sa nu ne gandim la El. Gheron Nikon, zice asa: “Este ceva ce incearca diavolul sa ne forteze sa nu facem. Diavolul nu se teme daca noi credem in Dumnezeu. Fiti atenti la aceasta:

 Oricata credinta ai, nu te mantuieste, nu te mantuieste daca doar crezi in Dumnezeu. Diavolul este nimicit si noi ne mantuim cand credem ca HRISTOS ESTE FIUL LUI DUMNEZEU, DUMNEZEU ADEVARAT.

 Nu avem alt Dumnezeu. Acest lucru este scandalos pentru diavol, fiindca, el tremura la auzul numelui lui Hristos! Noi il numim pe Hristos Domn, exact ceea ce diavolul incearca sa ne forteze sa nu o facem. De la bun inceput nu vrea sa te gandesti la Hristos. Dupa aceea itu spune: “Te gandesti la El? 

Gandeste-te la El, dar ca la un mare initiator, ca la o intrupare a lui Budda, ca la un mare scriitor, sau filosof, sau, sau, sau, dar nu ca la HRISTOS, FIUL LUI DUMNEZEU!”.

"Doamne Iisuse Hristoase, numele Tău numim, alt Dumnezeu afară de Tine nu știm, numele Tău numim!”. 

                                                                                        Amin si Aliluia!
                                                                                        Preot Ioan .


sâmbătă, 28 decembrie 2024

CUVÂNT DE ÎNVAȚĂTURĂ despre MOARTEA TRUPULUI și MOARTEA SUFLETULUI

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

                  

🙏🏽 Bucuria mea, într-o predică, am vorbit odată despre moartea sufletului. Pe bună dreptate m-a întrebat un enoriaș: "Părinte, de cele mai multe ori, ne-ați grăit despre NEMURIREA SUFLETULUI, dar acum, ne-ați vorbit despre MOARTEA SUFLETULUI. 

Păi, aici este o contradicție: cum este așadar, sufletul, nemuritor sau muritor?" 

Și i-am spus: "Cu adevărat SUFLETUL OMULUI ESTE NEMURITOR, însă, pentru a înțelege ce înseamnă moartea sufletului, iată un cuvânt de învațătură al Sfântului Părinte, Grigorie Palama: "Despărţirea sufletului de trup înseamnă, MOARTEA TRUPULUI, iar desparțirea sufletului de Dumnezeu, înseamnă MOARTEA SUFLETULUI. Aceasta este adevărata moarte". Cât de frumos și cât de adevărat grăiește marele poet, Mihai Eminescu, în poezia Luceafărul:


"Părând pe veci a răsări,
Din urmă, moarte-l paște,
Căci toți SE NASC, SPRE A MURI,
Și MOR, SPRE A SE NAȘTE!"

Daaa, ÎNTR-O ZI VA TREBUI SĂ MURIM, DAR NU, ȘI ÎN CELELALTE ZILE ALE VIEȚII NOASTRE! 

Cum adică, SĂ NU MURIM ȘI ÎN CELELALTE ZILE ALE VIEȚII NOASTRE? Asta înseamnă ca, trebuie să nu fim MORȚI ÎN CREDINȚĂ, să nu fim lipsiți de FAPTE BUNE și să nu fim lipsiți de HARUL DIN SFINTELE TAINE, (mai ales Spovedania și Împărtășania) care se săvârșesc, doar în Sfânta Biserică Creștin Ortodoxă. 

Iată ce ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul, Apostolul iubirii: "Știu faptele tale, că ai nume, că trăiești, DAR EȘTI MORT" (Apocalipsa 3:1). Cum adică, trăiește dar e mort? Asta înseamnă că ESTE MORT ÎN CREDINȚĂ, trăiește doar trupește, la nivel de instincte, însă sufletul lui este despărțit de Dumnezeu. Acesta nu-L va auzi pe Mântuitorul, Iisus Hristos, zicându-i: "CREDINŢA TA TE-A MÂNTUIT!". (Matei 8:48). Și pentru că: "Mulți sunt chemați, dar puțini aleși" (Matei 22:14), zice și Mihai Eminescu, același lucru dar, în versuri de neuitat:
 
"Multe flori sunt, dar puţine,
Rod în lume, o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe, moarte".

Așa trebuie să ne întrebăm, mereu, chiar în fiecare zi:

 UNDE SUNT EU ACUM, ÎN HAR, SAU SUB JUDECATĂ? 

Viața este prea scurtă, pentru amânări! Cine ne îndeamnă să ne pocăim, altă dată sau mai târziu? Diavolul! ALTĂ DATĂ, poate să însemne NICIODATĂ, iar, MAI TÂRZIU, poate să însemne UN VEȘNIC PREA TÂRZIU! Dar noi știm că: Diavolul ISPITEȘTE, dar, nu SILEȘTE, PROPUNE, dar, nu IMPUNE!
 
🙏🏽 O, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea și îndurarea, iartă-ne nouă păcatele noastre și ne dăruiește Împărăția Ta cea veșnică!


                                                                                                           Amin și Aliluia!
                                                                                                           Preot Ioan 🛎


Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO