“Slujba plecarii genunchilor”.

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Pentru unii dintre noi care ne intrebam de ce nu se mai spune in toata perioada de la Duminica Tomei (Duminica a 2-a dupa Pasti) pana la slujba Vecerniei de dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, la rugaciunile incepatoare: “ Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.”?

Conform Tipicului Bisericesc aceasta rugaciune se reia la Vecernia de dupa Sfanta Liturghie de duminica, care se mai numeste si “Slujba plecarii genunchilor”.
Daca veti urmari slujba de duminica cu mare atentie veti observa ca aceasta rugaciune se spune de trei ori: de doua ori la Utrenie si o data la Vecernie!

Pare intamplatoare?

Nu! Sfintii parinti au considerat ca in toata aceasta perioada Invierea si Inaltarea la cer a Domnul nostru Iisus a fost un adevar de credinta! Lucrarea Sfintei Treimi, cea datatoare de viata si propovaduitoare pana la marginile lumii, abia dupa ce Sfantul Duh se coboara mai intai asupra Apostolilor, si mai apoi prin lucrarea lor si asupra noastra.
Daca avem in vedere succesiunea apostolica, care este aceeasi de peste 2000 de ani, fiecare preot crestin ortodox este uns de mai marele ierarh al locului, printr-o slujba si rânduiala Canonica.
De aceea trebuie sa ne aplecam asupra randuielilor Bisericesti, a destelenirii cuvantului lui Hristos dar si a cuvantului preotului.


Puneti intrebari, luminati-va si intelegeti tainele cele lucratoare si sfintitoare ale lui Hristos!
Nu mai fiti indiferenti la ceea ce se propovaduieste.
Nu lipsiti de la Sfintele Liturghii!!!
Un sfant parinte spunea ca o Liturghie este unica! Dar unicitatea acesteia trebuie sa o raportam la noi, la starea noastra fizica, emotionala, la ancorarea sufletului nostru la acest Duh al adevarului!!!
Amin!

FERICIREA, ARE UN SINGUR NUME: IISUS HRISTOS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

Bucuria mea, Iisus Hristos, este Dumnezeul nostru Cel Adevarat si Mantuitorul sufletelor noastre. Desi, poate, ca este necunoscut de unii, sau neinteles de altii, El este Fericirea in sine, asa cum n-a mai fost si nu va mai fi vreodata. El este tot ce isi poate dori omul. Mai mult decat atat, nimeni nu poate cere, si, absolut nimeni nu poate primi. El este TOT (Apocalipsa 1: 8-9). Daca inima omeneasca este insetata de vesnicie, atunci, Iisus Hristos ESTE VESNICIA (Evrei 13:8). Daca inima omeneasca este insetata de adevar, atunci, Iisus Hristos este ADEVARUL (Ioan 14:6). Daca sufletul omului suspina dupa lumina, atunci, Iisus Hristos ESTE LUMINA LUMII (Ioan 8:12). Si daca pur și simplu, omul vrea fie doar fericit, atunci nu are decat sa-i ceara lui Hristos si Hristos ii ofera omului fericirea, fara sa-i ceara ceva in schimb si fara sa-l traga la raspundere pentru ce-a facut, pana sa-l intalneasca. Tot omul vrea sa fie fericit. Chiar si cand alearga in directia opusă lui Hristos de fapt tot pe El îl caută, tot pe El il striga, tot de El ii este dor, fiindca, Fericirea (prin Mantuire), este sensul vietii lui. Inima omului este o camara in care trebuie sa intre Iisus Hristos. Si in acel moment el gusta fericirea si nu mai cauta nimic. Inima omului este fericita. Iubeste si este iubita. Are imparatia lui Dumnezeu in inima si tot pamantul. Are Raiul in ea, uita pacatul. Are pe Hristos cu sine si se uita pe sine. Insa multi se hranesc cu nefericire un timp, chiar o viata intreaga, desi, fericirea este mereu in umbra lor, mereu gata sa umple sufletele lor. “Fericiti toti cei ce se tem de Domnul, care umbla in caile Lui” (Psalmul 127:1). 

                                                                                                       Amin si Aliluia!
                                                                                                        Preot Ioan .