ÎN CE DIRECȚIE VREM SĂ ÎNDREPTĂM VIEȚILE NOASTRE?..

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

           

          Toate răutățile omenirii se nasc din convingerea că această viață este singura pe care o avem la dispoziție. Astfel, fiind oamenii convinși că nu există după moarte un loc al răsplătirii faptelor noastre, se comportă fără grijă pentru consecințele acțiunilor lor, considerând lumea o junglă, iar ei transformându-se în prădători nemiloși. Dumnezeu însă a impus omenirii legea Sa divină cu numeroasele ei porunci care au rolul tocmai de a reîntoarce societatea din starea ei de sălbăticie, conducând-o prin exercițiu și prin educație la un nivel superior, culminând cu treapta sfințeniei. Dumnezeu nu poate tolera înverșunarea omului de a rămâne la stadiul necuvântătoarelor, complet lipsit adică de moralitate și de sfințenie. De aceea ne-a și confirmat această revoltă a Sa prin Psalmistul David: "Omul întru cinste fiind, n-a priceput. Alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor". Da, omul cel zidit de Creatorul lumii după propriul Său chip, omul cel care ar fi trebuit să fie icoana văzută a Dumnezeului Celui nevăzut, se împotrivește planului inițial al Creatorului său și se auto-declară animal vorbitor! Omul cel creat de Atotputernicul Dumnezeu ca să-i înlocuiască pe îngerii căzuți din cer își falsifică propria origine, atribuindu-și ca strămoși maimuțele cele necuvântătoare, prin nimic superioare altor animale inteligente! Și atunci bineînțeles că nu vor putea moșteni viața veșnică în Raiul lui Dumnezeu, despre care Însuși Fiul Său ne-a mărturisit: "În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt". Iar pentru că omul s-a revoltat împotriva Făcătorului său, Dumnezeu îl va pedepsi veșnic, călcându-i în picioare neobrăzarea și terfelindu-i trufia cea drăcească. Să ne ridicăm cu toții din moleșeala noastră duhovnicească fiindcă lipsa de lucrare împotrivire se socotește, iar lipsa de mărturisire a lui Dumnezeu lepădare de El se numește! Frații și surorile mele în Hristos, dorim Raiul cel frumos, sau iadul cel plin de durere și de plânsuri?.. Dorim pacea Duhului Sfânt, sau înspăimântătoarea vedere a hâdoșeniei demonilor?.. Dorim să viețuim în eternitate laolaltă "cu toți sfinții care din veac au bineplăcut lui Dumnezeu", sau vrem să zacem la nesfârșit în "iezerul de foc" unde este "viermele cel nedormit" și "întunericul cel mai dinafară", unde este "plânsul și scrâșnirea dinților"?.. Noi hotărâm, noi alegem. Da, astăzi, în vremea științei și a tehnologiei, se iau în râs cuvintele lui Dumnezeu păstrate în Sfânta Scriptură cea de Duhul Sfânt insuflată. Da, astăzi omenirea s-a întors la trufia oamenilor potopului și a celor din Sodoma și Gomora.. Întrebarea este: pe cine vrem noi să îi urmăm, pe acei blestemați ai istoriei, sau pe sfinții care au crezut în Dumnezeu și au pus la inimă cuvintele Lui?.. Gândiți-vă la această întrebare și încercați să răspundeți prin faptele de zi cu zi ale vieții dumneavoastră! Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți! HRISTOS A ÎNVIAT! Părintele acela din Italia căruia nu-i mai tace gura, Sorin Croitoru de la Mantova

Pr. Serafim Rose: În vest HARUL s-a retras!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

’’Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, că e cu putinţă să–L întâlneşti pe Dumnezeu în mod real prin rugăciune’’ Pr. Dumitru Stăniloaie

Întrebare: Aţi putea să ne vorbiţi despre concepţia ortodoxă asupra Duhului Sfânt şi, în legătură cu aceasta, despre viziunea asupra Tainelor neortodoxe-dacă Duhul Sfânt este prezent sau nu în ele?

Răspuns: Duhul Sfânt a fost trimis de Domnul nostru Iisus Hristos de ziua Cincizecimii, a 50-a zi după Învierea Sa şi a zecea zi după Înălţarea Sa la ceruri, pentru a rămâne cu Biserica până la sfârşitul timpurilor. Din punct de vedere istoric, atunci a întemeiat Biserica.

Există cazuri în timpurile moderne în care oamenii au căutat să găsească această Biserică pe cale istorică. (…)

Astfel (aceştia, n. red.) au cercetat lucrurile din punct de vedere istoric şi au descoperit că există o Biserică care se trage direct de la Hristos şi învaţă ceea ce se învăţa în vremurile vechi: Biserica Ortodoxă. Tot din perspectivă istorică, puteţi vedea cum au deviat celelalte biserici: mai întâi romano-catolicii în sec. XI, când problema referitoare la poziţia papei în Biserică a atins punctul ei culminant , iar papa a respins răspunsul ortodox, trăgând după sine întregul Occident.

Până în ziua de astăzi, Duhul Sfânt lucrează în Biserica Ortodoxă. În cea mai mare parte a grupurilor occidentale protestante, rareori se vorbeşte despre Taine, aşa încât nu puteţi căuta cu adevărat harul Duhului Sfânt în ceea ce nici ei înşişi nu socotesc Taine. Desigur, romano-catolicii şi alte câteva grupuri consideră că au Taine. Eu unul vă spun că adevăratele Taine, în sensul în care le-a instituit Hristos, se găsesc numai în Biserica Ortodoxă.

Î : Ceva despre care nu ştiu prea mult şi probabil că o mulţime de oameni nu ştiu ce este: care sunt diferenţele şi asemănările concrete dintre, să zicem, Biserica Ortodoxă Rusă şi Biserica Romano-Catolică cu privire la diverse dogme şi idei, cum ar fi Sfânta Treime, sau dacă preoţii să se căsătorească sau nu – toate acele 1001 de mici diferenţe.

R: Există o mulţime de mici diferenţe, dar o singură diferenţă principală legată tocmai de Duhul Sfânt, pe care o voi explica. Biserica lui Hristos este cea care dăruieşte oamenilor harul; iar în Vest, când Roma s-a rupt de această Biserică, acest har s-a pierdut efectiv (poate că oamenii îl găsesc întâmplător pe ici, pe colo, însă din Biserica lor harul s-a retras). Eu consider romano-catolicismul modern o încercare de a substitui harul pierdut – cu ingeniozitatea umană. De aceea, pentru a răspunde la întrebarea ’’unde este adevărul?’’, Biserica Romano-Catolică îl face pe papă ’’infailibil’’.

Sunt unii care cercetează Biserica noastră Ortodoxă şi spun: ’’Este imposibil ca oamenii să găsească acolo adevărul. Voi spuneţi că nu credeţi în nici un papă sau episcop, dar în felul acesta nu există nici o garanţie. Nici nu credeţi în Scripturi aşa cum o fac protestanţii care le consideră absolut ’’infailibile’’. Dacă apare o dispută, cine are ultimul cuvânt?’’ Iar noi spunem că Duhul Sfânt Se revelează pe Sine. Acest lucru se petrece mai ales când episcopii se adună într-un sinod, dar chiar şi atunci poate fi un sinod fals. S-ar putea spune atunci: ’’Nu există nădejde!’’ Dar noi spunem că Duhul Sfânt conduce Biserica şi de aceea nu o va părăsi. Dacă nu ai convingerea că lucrurile stau aşa, atunci ajungi să inventezi lucruri de genul: Biblie infailibilă, papă infailibil. De asemenea, poţi să împlineşti rânduielile ortodoxe-aşa cum o fac romano-catolicii-ca pe un fel de ’’lege’’, astfel încât totul să fie perfect definit: dacă încalci această lege, mergi la duhovnic, primeşti canonul cutare şi vei fi iarăşi perfect ’’reabilitat ’’. Ortodoxia nu crede în felul acesta. Această nevoie de a controla lucrurile a condus la întreaga concepţie despre indulgenţe, care este o pervertire perfect legalistă a ideii de pocăinţă. Dacă te căieşti, ca tâlharul pe cruce, poţi să te mântuieşti chiar în acel moment . Ortodoxia a evidenţiat totdeauna acest aspect al relaţiei dintre un suflet şi Dumnezeu: şi toate Tainele şi rânduiala Bisericii nu sunt decât căile de împăcare a sufletului cu Dumnezeu: şi aceasta este toată credinţa noastră. În Biserica Romano-Catolică, până de curând, când lucrurile au început să se mai clarifice, accentul era pus mai degrabă pe respectarea unui întreg set de legi prin care omul se punea ’’de acord’’ cu Dumnezeu într-un sens ’’legalist’’, care este un substitut al Duhului Sfânt.

Extras din cartea Mai aproape de Dumnezeu.
Articol relatat de portalul aparatorul.md