Într-adevăr, fiecare am făcut greșeli în viață, iar greșelile pe care le-am făcut ne revin în minte și provoacă traume psihologice. Lucrul acesta trebuie să se vindece. Biserica este un spital, iar părinții duhovnicești trebuie să fie ca niște medici – nu trebuie doar să pună un diagnostic despre ce boala este, ci să spună și cum se vindecă.
Pe mine m-a învățat Sfântul Sofronie cum toate lucrurile acestea psihologice devin duhovnicești. În general, traumele acestea psihologice rămân în noi pentru că avem gânduri și ne amintim despre ele: „Ce rău mi-a făcut omul cutare”, și ne gândim la asta. Și de multe ori îi judecăm, îi acuzăm pe ceilalți. Știți, există și un joc, un adevărat joc între dragoste și ură: deci, cu cât iubești mai mult, cu atât mai mult această dragoste se va întoarce în ură față de acel om.
Deci, Sfântul Sofronie îmi spunea: „Atunci când avem traume psihologice din trecut, ele rămân în noi atâta timp cât considerăm că celălalt este de vină și încontinuu îl învinovățim; atunci când punem în noi un gând de prihănire de sine și spunem: «Da, și celălalt a greșit, dar și eu am greșit» și văd care îmi sunt propriile mele greșeli și încep să plâng, încep pocăința și plânsul, atunci această problemă psihologică intră pe un făgaș duhovnicesc”.
Vă amintiți din Sfânta Scriptură parcursul poporului evreu din Egipt către Pământul Făgăduinței? A însetat, voia să bea apă, au găsit acel lac de la Mera și au vrut să bea, dar apa era amară. Atunci Moise cu toiagul a făcut semnul crucii asupra apei, și apa amară a devenit apă dulce și au putut să bea. Așadar, atunci când alungăm gândurile rele, gândurile agresive și punem un gând bun („nu contează, și eu am fost de vină”, „nu mă iubește acela, dar mă iubește Dumnezeu și mă îndrept către Dumnezeu și cer de la El dragoste”), atunci această problemă psihologică devine o trăire duhovnicească.
Și atunci când cineva dobândește dragostea lui Dumnezeu, atunci nu îl mai preocupă falsele iubiri.
ÎPS Hierotheos Vlachos
