sâmbătă, 15 octombrie 2022

Semănaţi Cuvântul Sfânt

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



Ovidiu Florin
13 octombrie 2013

Semănaţi Cuvântul Sfânt
şi pe ploaie, şi pe vânt,
şi pe nor, şi pe senin,
semănaţi cu sacul plin;
semănaţi din zori de zi
până noaptea va sosi,
şi când vine-al nopţii ceas
să n-aveţi nimic rămas.

Dacă păsări mai răpesc,
dacă spini mai ’năbuşesc,
dacă pietrele mai ard
şi mai pier pe sub vreun gard,
– semănaţi întruna, spun,
că va cade şi-n loc bun,
şi Stăpânului Iubit
va da rodul însutit.

Semănaţi şi semănaţi,
dragi surori
şi vrednici fraţi;
tot ce semănaţi plângând
o să seceraţi cântând,
tot ce aruncaţi cu plâns
va da cel mai dulce strâns;
– cine seamănă cu har
nu va osteni-n zadar!


Tot ce-ai semănat plângând
încolţi-va luminând,
tot ce-n lacrimi ai udat
răsări-va minunat
şi va creşte rod plăcut,
precum te-ai rugat şi-ai vrut;
– ce-i cu lacrimă udat
e-n veci binecuvântat.

Tot ce-ai răsădit uşor
va fi pleavă fără spor,
tot ce nu-i udat cu plâns
se usucă-n câmp nestrâns
şi se pierde-n sus şi-n jos,
fără urmă şi folos;
– tot ce nu-i cu jertfă dat
nu-i nici binecuvântat.

Tot ce e muncit cu-amar
creşte grâu şi vin, şi har,
tot ce e păstrat cu greu
va rodi lui Dumnezeu
şi va fi cules în cânt,
pentru preţul cel mai sfânt;
– ce-i cu Domnul adunat
e-n veci binecuvântat.

Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



IISUSE, IISUSE, FIUL LUI DUMNEZEU...MILUIESTE NE PE NOI PĂCĂTOSII!


"Copiii mei, vă rog, pentru dragostea lui Dumnezeu, nu încetați a spune rugăciunea Hristosului nostru, nici măcar pentru un moment.
Buzele voastre trebuie să murmure încontinuu numele Iisus care-l distruge pe diavol și toate comploturile lui.
 Strigați neîncetat la Hristosul nostru și de îndată El se va grăbi din toată inima să ne ajute. Așa precum fierul nu poate fi apucat și nici măcar nu te poți apropia de el atunci când este înroșit, același lucru se întâmplă cu sufletul celui care se roagă lui Hristos cu fervoare.
Rugăciunea trebuie spusă cu intesitate; rugându-te în acest fel vei rămâne invulnerabil din toate părțile. Atunci când vă aflați într-o stare care predomină gândurile pătimașe, reluați rugăciunea cu râvnă și perseverență și de îndată veți afla ușurare. Spuneti rugăciunea lui Iisus neîncetat!"

************************************************************************

Ortodoxia a mers intotdeauna pe calea cea imparateasca a Evangheliei, a pastrat duhul autentic al crestinismului inaintea misticismului intunecat al ereziilor apusene, al cezaro-papismului, al aversiunii latinilor si al rationalismului protestant subiectivist. Permanent, ea a tinut masura si armonia, n-a gresit, pentru ca Sfintii Parinti erau miscati si indrumati duhovniceste de Duhul Sfant. S-o propovaduim cu eroism si vitejie, ca niste fii adevarati ai marilor ei eroi. Ortodoxie minunata, mireasa insangerata a lui Hristos, niciodata nu ne vom lepada de tine noi, nevrednicii, si daca o vor cere situatia si timpurile, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange. Staretul Efrem Filotheitul Despre Staretul Efrem, fiu duhovnicesc al lui Gheron Iosif Isihastul de la Muntele Athos, Mitropolitul Hieroteos Vlahos spunea urmatoarele: "L-am cunoscut pe Staretul Efrem in Sfantul Munte, pe vremea cand se nevoia la Nea Skiti, si pastrez intens in amintirea inimii mele imaginea ascetului inflacarat ce avea pomenirea neincetata a lui Dumnezeu si insuflare duhovniceasca. Este vorba de un ascet care a trait practic viata duhovniceasca si a cunoscut din experienta ce sunt patimile si cum se depasesc, ce este comuniunea cu Dumnezeu si cum poate cineva sa o dobandeasca".

(Avva  Efrem Filotheitul - Comori Duhovnicești)

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO