miercuri, 7 septembrie 2022

DACA ESTI MEREU NEMULTUMIT, ESTI MEREU NEFERICIT

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


                                                    https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.com/

        Bucuria mea, din nou iti scriu un minunat cuvant de invatatura al IPS Parinte Iustinian Chira (Dumnezeu sa-l aseze in sanurile lui Avraam): ”Toate lucrurile sunt asa cum le privesti. . DACA ESTI MEREU NEMULTUMIT, ESTI MEREU NEFERICIT. Cu nemultumirea pe care o manifesti, TU ESTI CEL CARE SUFERA; TE OTRAVESTI PE TINE personal, nu pe cei pe care ii judeci." Iar daca ai blandete si smerenie, Duhul Sfant este in sufletul tau si dupa cum spune Sfintitul Parinte Sofronie Saharov: "Cand Harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decat suferintele si dragostea pentru frati." Decat sa clevetesti, sa barfesti, sa judeci, sa urasti, sa invidiezi pe altii, mai bine este sa te smeresti si sa-ti duci crucea cu demnitate si cu multumire catre Dumnezeu, fiindca, ne spune Sfantul Parinte Arsenie Boca asa: "Crucea e podoaba a suferintei. Cea mai grea cruce este LEPADAREA DE SINE si nu poti urma lui Iisus, fara lepadarea de sine. Daca pui pret pe lepadarea de sine, POTI URMA LUI HRISTOS; daca nu pui pret pe lepadarea de sine, NU POTI URMA LUI IISUS". Si atunci, te indemn SA FII MEREU MULTUMIT si FERICIT, si sa spui impreuna cu Sfantul Parinte Siluan Atonitul: „Sufletul meu tanjeste dupa Tine si cu lacrimi Te caut." Amin si Aliluia!
                                                                                                                              Preot Ioan .

marți, 6 septembrie 2022

CUVANT DE INVATATURA DESPRE TATUAJE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“ 



 🙏 Bucuria mea, asa-mi spunea bunica mea, o credincioasa ortodoxa adevarata: "Stiu de la bunica mea, care-mi spunea ca a auzit pe cei batrani care spuneau ca aproape de anul 2000 se va duce diavolul la Dumnezeu si-i va spune: "Dumnezeule, de aproape 2000 de ani ii tii pe oameni sub purtarea ta de grija, ii ocrotesti, ii pazesti, vrand sa-i mantuiesti. Acum la sfarsit, lasa-i putin pe mana mea, ca sa-Ti arat care sunt ai mei si care sunt ai tai, adica, sa mi-i insemnez. Si Dumnezeu, drept fiind, s-a invoit. Si iata barbati cu batic in cap (ii zic ei bandana), barbati vopsiti in cap, cu cercei in urechi, cu belciuge in nas, cu fusta in loc de pantaloni, barbati care se epileaza, merg la salon sa-si taie pielitele de la unghii, au parul lung pe spate, barbati care s-au feminizat. Iata si femei care s-au defeminizat, care se tund ca barbatii, chiar la zero, isi baga botox in buze, silicoane in sani, umbla in pantaloni, ba chiar si in colanti, cu belciuge in nas, bile in limba, ba chiar se tatueaza unele dintre ele. Tatuajele au devenit o moda, se tatueaza asa cum am spus, nu doar barbatii ci si femeile. 

Primii tatuati in Romania au fost puscariasii care, cu un ac obisnuit introduceau pasta de pix sub piele.

 Potrivit cercetatorului Steve Gilbert: ,"Cel mai vechi tatuaj cunoscut il reprezinta Bes, in mitologia egipteana acesta fiind zeul desfranarii si al petrecerilor"

Este clar ca tatuajele sun paganisme si inchinare falsa: "In trupul vostru sa nu faceti taieturi pentru sufletele mortilor, NICI SA SCRIETI PE VOI CU IMPUNSATURI DE AC (tatuaje)" (Levitic19:28). 
Tatuajele ca si cerceii in urechi la barbati sunt semne de extravaganta si nonconformism. Cei tatuati se justifica scurt: "Asa e moda".

 Insa Dumnezeu nu ne-a dat cele 10 mode, ci cele 10 porunci. Tatuajele ne arata clar de partea cui ne este sufletul. Daca cineva s-a tatuat deja, macar sa mearga la un preot, sa se spovedeasca, ca sa-i fie iertat pacatul. Dumnezeu ii va pedepsi si pe cei ce executa tatuajul (temporar sau definitiv).
 
🙏 Dumnezeu sa ne ierte pe toti! Amin si Aliluia!
                                                                                                                               Preot Ioan 🔔.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO