vineri, 27 noiembrie 2020

Responsabilitatea rugaciunii !

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“



“ Multi oameni, chiar daca nu se roaga in mod deosebit, recunosc puterea si valoarea rugaciunii si in momente foarte grele ale vietii lor recurg la ajutorul Bisericii si al manastirii si ii roaga pe preoti si pe monahi sa se roage pentru ei.
Acesta nu este un lucru rau, insa poate arata ca ei insisi nu vor sa-si asume efortul rugaciunii ( pentru ca rugaciunea necesita un efort ). Daca insa ne doare ceva, cei mai in masura sa ne rugam suntem noi insine. Atunci rugaciunea noastra dobandeste un avant deosebit si poate fi auzita de Dumnezeu. Aceasta rugaciune trebuie sa aiba un corespondent in viata noastra, sa se imbine cu o lupta duhovnicesca mai intensa.
Un tata l-a vizitat pe parintele Paisie.Cu multa durere i-a spus: - Parinte, roaga-te, fa ceva. Copilul meu este foarte bolnav. Batranul i-a raspuns: Eu o sa fac ceva, dar tu ce vei face? Ceva trebuie sa faci. – Ce sa fac, parinte ? Spuneti-mi, si orice imi veti spune o voi face.- Sa duci o lupta.
De exemplu, renunta la o patima de-a ta. Fumezi ? – Da, parinte. – Atunci pentru sanatatea fiului tau, renunta la tigari. Omul a scos imediat pachetul de tigari si l-a lasat acolo, spunand: - Pentru sanatatea fiului meu, din acest moment voi renunta la tigari! Si, intr-adevar, copilul s-a vindecat.
Alta data s-a petrecut o intamplare similara, cu final diferit. Un tata l-a rugat pe batranul pentru fiul lui bolnav. Batranul i-a raspuns cu aceeasi cuvinte:- Eu o sa fac ceva, dar tu ce vei face ? – Orice imi spui, parinte ! Pentru sanatatea fiului meu si daca imi spui sa sar de la etajul al saselea al cladirii unde locuiesc, o voi face. – Bine, a raspuns batranul, nu trebuie sa sari de la al saselea etaj. Renunta la o patima. Daca fumezi, renunta la fumat. Tatal nu a fost de accord. - Parinte , sar de la etajul al saselea, dar la tigara nu pot renunta ! Si, din pacate, copilul lui nu s-a vindecat. Tatal nu a vrut sa contribuie la stradania si la rugaciunea batranului. ‘”
Cocluzie:
Un crestin la- rugat pe parintele Epifanie Teodoropulos: - Parinte rugati-va pentru mine! Parintele Epifanie i-a raspuns foarte intelept: - Copilul meu, daca eu ma rog si tu dormi, nimic nu se va realiza “
Nota : Fragment preluat din cartea “Sfantul Luca al Cimeii – Minunile contemporane “ Arhimandrit Nectarie,,

marți, 24 noiembrie 2020

Ai grije....

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


“Să nu-ți fie frică de gripa purtată de aer, nici de tusea vecinului, nici de strănutul aproapelui, să nu-ți fie frică de niște mâini murdare, care se apropie de tine, să nu te îngrozești de vestea unei boli, ci să-ți fie frică doar de moartea fără Dumnezeu. Pentru că suntem cu toții datori cu o moarte, chiar dacă ne vom spăla pe mâini și vom schimba masca la 5 minute, chiar dacă vom mânca doar bio, tot spre moarte ne îndreptăm, dar o moarte cu sufletul curățit de Hristos este o trecere lină spre un liman mai bun, unde Bisericile nu se închid niciodată, unde lacrimi nu mai sunt și unde alții nu-ți vor falimenta munca de o viață printr-o lege. Fă-ți partea, fii precaut, dar niciodată sub teroarea fricii, care ne slăbește și trupește dar și spiritual!
Să nu-ți fie frică de ziua de mâine, că pandemia aceasta îți va fura pâinea, că locul tău de muncă-ți va fi luat, nu te speria de nicio veste a falimentului. Nici până acum nu omul ți-a dat pâinea, ci Tatăl Ceresc prin om. El are o sumedenie de moduri de a-ți oferi pâinea, de se va închide o poartă se va deschide alta. Tu ai grijă să nu te preocupi doar de pâinea aceasta pentru trup, ci nu uita Cuvintele Mântuitorului, că noi nu trăim doar cu pâinea din grâu cu șapte semințe, ci cu orice Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, iar în Biblie vei găsi o sumedenie.
Să nu-ți fie frică să iubești, să îmbrățișezi, să dai și să primești ajutor, mai importantă decât carcasa aceasta este iubirea din ea. Degeaba trăiești pe acest pământ dacă trăiești doar pentru un trup ferit de boli. Ai grijă ca nu cumva iubindu-ți propriul trup să uiți de iubirea aproapelui. Creștinii altor secole îngropau morții omorâți de ciumă, îngrijeau de orfanii acestora luându-i ca și copii ai lor, hrăneau bătrânii abandonați, dădeau apă muribunzilor, schimbau pansamentele infectate, toate acestea le făceau cu aceleași mâini, cu mâinile lor oferite lui Hristos, fără să le pese de sănătatea lor. Aceasta este reputația creștinilor și nu aceea de fricoși și fugari…”
Preluat de pe facebook

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO