duminică, 1 noiembrie 2020

RUGACIUNE

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


,,O, Tu, Doamne Slavit si Atotputernic, Doamne al tuturor Sfintilor, al puterilor celor fara de trup si al celor cu trup muritor (al oamenilor), deasupra Ta nu mai este nimeni, priveste-ne atunci pe noi, cei ce stam sub Tine, in pulberea pamanteasca, in trupul trecator. "Priveste-ne, Doamne pe noi, saracii si goii, auzi-ne Doamne strigatul mut, sterge-ne Doamne lacrimile durerii, iarta-ne Doamne neputinta firii, ai mila de noi si ne miluieste!".

Intareste-ne, Doamne, sa putem rabda chinurile ce vor veni si sa ne pastram credinta crestin ortodoxa. Iar cei vrednici, ai acestor vremuri de apostazie, sa-ti cante si sa te slaveasca, impreuna cu cetele ingeresti. Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze.

                                                                                                                                           Amin!
                                                                                                                                       Preot Ioan.

joi, 29 octombrie 2020

C U N U N A V I E T I I...

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


Sfantul Siluan Athonitul spune asa: „Acum oamenii sunt plini de mandrie si nu se mai mantuiesc decat prin intristari si pocainta, si numai foarte arareori ajunge cineva la iubire (iubire de Dumnezeu, iubire de aproapele si iubirea vrajmasilor)”. Bucuria mea, acum este vremea SEMANATULUI, mai tarziu va fi vremea SECERATULUI. Acum este vremea LUCRULUI, iar apoi va fi vremea RASPLATIRII. Pe pamant este RAZBOI DUHOVNICESC, in Cer va fi ODIHNA. Asa spune un proverb: “Cum iti asterni asa vei dormi”, adica, ori vei birui, ori vei fi biruit, cu alte cuvinte, ori vei fi mantuit, ori vei fi osandit. Asadar, trezeste-te si pregateste-ti candela inimii tale. Fii atent sa nu adoarma sufletul tau de lene si de trandavie, din cauza ca nu-L iubesti pe Dumnezeu din toata inima ta. Pentru ca timpul trecut, nu se mai intoarce, ai grija sa nu treaca in zadar, vremea vietii tale, timpul mantuirii sufletului tau: “Fii credincios pana la moarte si-ti voi da CUNUNA VIETII” (Apocalipsa 2:10). Asadar, nevoieste-te si osteneste-te, posteste, spovedeste-te si impartaseste-te des, mergi duminica la Sfanta Liturghie si pe langa credinta sa ai cat mai multe fapte bune, ca sa primesti raspuns bun la Infricosata Judecata. Sfantul Teofan Zavoratul spune asa: "Pacatul marturisit, udat cu lacrimi, urat, se sterge din cartea dreptatii lui Dumnezeu, din cartea fiintei noastre, din cartea legaturii noastre cu lumea vazuta si nevazută. Astfel, nu va mai fi pomenit la judecata”. Amin si Aliluia!
Preot Ioan 🛎.
1

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO