joi, 16 aprilie 2020

LA PICIOARELE CRUCII SE AFLĂ TAINA MÂNTUIRII SUFLETEŞTI!

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


     Taina cea mare a mântuirii sufleteşti se poate afla numai la picioarele Crucii. Înţelesul şi taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Să cazi la picioarele Crucii doborât de greutatea păcatelor… Să cazi plângând la picioarele Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi cauţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumină, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!” Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul ar însemna să înjugi boii înapoia carului. Când Duhul lui Dumnezeu începe a lucra în om, atunci începe şi satana a lucra cu toate meşteşugurile lui, pentru că se vede în primejdia de a-şi pierde un credincios. Vocea diavolului e aceea care şopteşte unora: „Eşti prea păcătos, omule, ca să ai iertare… că doară n-ai omorât pe nimeni să te faci «pocăit»”… N-asculta, dragă cititorule, n-asculta de şoaptele şi amăgirile diavolului, ci lasă-L pe Duhul lui Dumnezeu să te atragă tot mai mult la picioarele Crucii. Lasă-te, dragă suflete, lasă-te atras cu totul la picioarele Crucii, căci numai acolo ţi se arată taina cea mare a vieţii şi a mântuirii sufleteşti. Minunea cea mare a schimbării unei vieţii păcătoase, minunea cea mare a învierii păcătoşilor la o viaţă nouă, se petrece şi se poate petrece numai la picioarele Crucii. Căzut la picioarele Crucii, ţi se deschid ochii ca să vezi lumea şi să te vezi pe tine însuţi în lumina Evangheliei. La picioarele Crucii te afli pe tine însuţi şi rosturile vieţii tale. La picioarele Crucii afli cât de grozav a fost păcatul tău, că a trebuit ca Însuşi Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să moară pentru tine şi iertarea ta. La picioarele Crucii afli cu ce fel de dragoste te-a iubit Dumnezeu Tatăl, că pe Însuşi Fiul Său L-a jertfit pentru tine. La picioarele Crucii afli că Iisus este un Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iubirea ta şi pentru scăparea ta. La picioarele Crucii ţi se deschide mintea şi gura ca să strigi îngrozit: „O, nebunul de mine, cu câtă dragoste m-a iubit Tatăl şi cu câtă ură l-am urât eu pe de aproapele; cât a suferit Mântuitorul pentru mine şi eu am sărit în capul vecinului pentru toate nimicurile; cu ce dar m-a îmbiat Crucea şi eu l-am respins!” La picioarele Crucii nu ţi se deschid numai ochii înţelegerii, ci capeţi de sus şi un dar, o putere, un ajutor să ţi schimbi viaţa. Stând la picioarele Crucii, o putere de sus îţi schimbă inima, îţi schimbă ochii, îţi schimbă urechile, mâinile, vorbele şi purtările. Când ai aflat cu adevărat Crucea Mântuitorului, nimeni nu te mai poate ridica de la picioarele ei. O viaţă întreagă o petreci lângă Crucea Mântuitorului şi sub darurile ce se revarsă din ea. La picioarele Crucii afli că tu nu mai eşti al tău, ci eşti al lui Iisus Hristos, Care te-a răscumpărat cu un preţ mare; eşti averea Celui răstignit !

marți, 14 aprilie 2020

E SAPTAMANA GREA IISUS

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“


                                                                          (Saptamana Patimilor)


               ✍Autor Nicu Fasola.
   “E saptamana grea Iisus, a patimilor Tale,
Cand pentru noi Tu ai primit a suferintei cale,
Sa duci pe umeri Crucea grea, cu multele pacate,
A celor care i-ai iubit si i-ai scapat de moarte.

   Ieri, Te chemau in casa lor spre-a cere vindecare,
Primit ai fost ca Imparat, cu Sfinte Osanale,
Azi, tot acei ce te doreau, arunca pietre-n Tine,
 La moarte toti Te vor si n-au nici mila nici rusine!

   Tu, urci tacut si-asculti smerit insultele dusmane,
Pe frunte, spinii mari te dor, iar trupu-i numai rane,
Din ochii Tai, cad pe pamant doar picuri mari de sange,
Iar inima in pieptul Tau, Iti tremura si plange!

   Nici ucenicii cei iubiti nu mai sunt azi cu Tine,
De lumea rea s-ascund grabiti cu frica si rusine,
 Tu, singur parasit de toti, urci Golgota-n tacere,
Lovit de biciul nemilos in crancena durere!

   Azi, după doua mii de ani, Tu ai aceeasi soarta,
De la Caiafa la Pilat, poporul tau Te poarta,
 Cu cozonac pe masa lor, cu miel si pasca dulce,
Pastrand doar datinile vechi, ei Te-au uitat pe Cruce!

   O!, iarta-ne Iisus iubit acum, cat se mai poate,
Prin Jertfa Ta sa speli pe veci, noianul de pacate,
Si-n Saptamana asta grea sa plangem cu durere,
 Sub Cruce s-alergam grabiti, si-apoi..., Nimic..., TACERE!!!...”.

   🙏 Minunate si adevarate versuri! Dumnezeu si Maica Domnului sa binecuvanteze pe autorul versurilor, Nicu Fasola si impreuna cu el pe tot poporul crestin ortodox de pretutindeni!
                                                                                                                             Amin si Aliluia!
                                                                                                                                    Preot Ioan 🛎.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO