Trandafirul rosu

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“




Un soldat, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica. Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nici o fotografie.... Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors acasa, si-au dat intalnire. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir alb.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir rosu in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si... era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea nici un trandafir . Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir rosu in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana.


Voi ce ati fi ales? Persoana cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna in varsta cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
- Vii cu mine soldat?
Inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
- Buna ziua, si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir m rosu si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant.

Morala: Intotdeauna, indiferent daca ne convine sau nu situatia, sa alegem sa fim sinceri si corecti pentru ca numai asa vom putea castiga respectul si iubirea celor din jur!

Fericirea veşnică

Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu e deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi al sufletelor noastre, rugându-ne: „Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog, se află cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice! Ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie, Îndurate: Dă-mi, Hristoase, tămăduire!“

(aranjament preot Ioan)
- Va să zică ai venit pentru fericirea veşnică? întrebă Judecătorul.
- Da - îi răspunse sufletul de curând ieşit din trup.
- Ai greşit adresa - continuă Judecătorul.
- Staţi… nu-i aici raiul? - a întrebat
sufletul, proaspăt trecut prin graniţa morţii.
- Ba da - îi răspunse Judecătorul.
- Jos pe Pământ mi s-a promis că aici voi
primi în dar fericirea veşnică.
- Ne pare rău, ai fost informat greşit.
- Am fost informat greşit?!
                               Dar preotul îmi zisese că dacă mă rog dimineaţa şi seara,
 dacă merg în fiecare duminică la Sfânta Liturghie, dacă mă spovedesc şi mă împărtăşesc cel puţin de patru ori pe an, dacă ţin post miercurea şi vinerea şi ţin şi cele patru posturi mari ale anului, dacă împlinesc cele zece porunci, să am nădejde căci cu mila lui Dumnezeu voi ajunge în rai şi voi primi fericirea veşnică!
 - Eşti în rai, eşti binevenit, dar trebuie să mănânci din merindele tale: să trăieşti fericirea pe care ai adus-o de pe Pământ.
 - Nu este corect: pe Pământ n-aş putea zice că am fost fericit…
 - Ne pare rău… - Şi nu se poate să primesc aici fericirea?
 - Ne pare rău: nu.
 - De ce nu?
 - Fiindcă aşa e regula.
 - Care regulă?
 - Cea instituită de Dumnezeu Tatăl.
 - Nu pot să cred că Tatăl este atât de crud!
 - Păi nu e crud.
 - Nu e?
 - Nu.
 - Dar cum aşa?
 - Tatăl a instituit următoarea regulă: fiecare trebuie să-şi construiască propria sa fericire. - Cum adică?
 - Simplu: aşa cum un culturist îşi clădeşte muşchii, tot aşa cel care caută fericirea, trebuie s-o construiască singur.
 - Nu mi se pare corect!
 - Treaba ta.
 - Totuşi, ce pot face acum?
 - Poţi să te duci înapoi, deoarece corpul tău se află încă în stadiul morţii clinice.
 - Bine, şi ce fac dacă merg înapoi?
 - Exersezi fericirea.
 - Exersez fericirea?
Şi cum fac asta?
 - Trebuie să găseşti propriile tale metode. Cei mai mulţi încearcă prin iubire. Poţi să-ţi îndrepţi iubirea spre Sfânta Treime şi spre apropele tău.
 - Îţi pot explica prin funcţionarea inimii biologice. Îţi aminteşti probabil că inima pompează sânge în trei direcţii: are un circuit care alimentează partea corpului care se află mai jos de inimă, un al doilea circuit care irigă tot ce se află mai sus decât inima, şi un al treilea circuit prin care trimite sânge în propriile sale ţesuturi.
        Vezi, funcţionarea inimii este simbolul modului în care este indicat să-ţi administrezi iubirea. Circuitul de jos nu este altceva decât iubirea direcţionată spre oameni. Circuitul de sus este simbolul iubirii prin care poţi comunica cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi toti Sfinţii. Iar cel deal treilea circuit, cel prin care inima asigură energia necesară propriei sale funcţionări, pentru mântuirea sufletului tău. Când ajungi să conştientizezi razele iubirii care ies din inima ta, poţi să redirecţionezi o parte din ele spre tine însuţi. Este indicat să păstrezi proporţiile definite de inima ta biologică.
 Prin circuitul mare, cel care porneşte spre partea de jos a corpului, trimiţi iubire spre toţi ceilalţi.
 Prin circuitul mic, cel care porneşte în sus, comunici cu Dumnezeu cu Sfinţii îngeri, cu Sfinţii arhangheli, cu heruvimii, serafimii, şi aşa mai departe. Fii sigur că vei primi de la ei mai mult decât reuşeşti să le oferi tu lor. Şi ai dreptul şi la cel de-al treilea circuit, ca să poţi funcţiona şi tu…
 - Oh, ce simplu e!
 - Da, e simplu ca bună ziua!
 - Şi ce-mi mai recomandaţi, ce să fac când ajung jos?
 - Caută să identifici ce anume îţi produce bucurii reale. Caută să lărgeşti această lista. Bine, îţi recomand să te menţii în limita bunului simţ. Dacă o depăşeşti, rişti să-ţi strici fericirea. Şi exersează cele trei tipuri de iubire, cele trei circuite ale inimii. Şi încă un lucru: spune „Te iubesc“ cât mai des, dar întotdeauna din toată inima.
 - Deja mă simt fericit!
 - Mă bucur pentru tine!
           Însă totuşi m-aş bucura dacă te-ai duce înapoi şi ai exersa acolo jos, ca să vii aici sus, întărit în credinţa şi plin de iubire când îţi vine rândul.
 - Vă mulţumesc
 - mă simt atât de fericit!
 - Fericirea ta e şi fericirea mea şi îţi mulţumesc pentru că mi-o dai - încheie Judecătorul.
 Sufletul dezîntrupat se umplu de încredere în viitor şi plonja înapoi în corpul său aflat pe cearşaful alb al clinicii de reanimare. Aparatele electrice conectate la corpul său începuseră să semnalizeze reapariţia vieţii. Încet, se auzi un oftat, ca o adiere de vânt. Tiptiltiptil, inima începea să bată. Electrocardiograma desena o curbă tot mai armonioasă. Ochii pacientului încă nu se deschiseseră, dar pe faţa lui se aşternu o linişte divină. Doctorii răsuflaseră uşuraţi.
 Se gândiseră la marea minune: viaţa. Un pacient reîntors din înalt valora pentru ei cât un nou-născut. - Tipul, mai mult ca sigur a învăţat ceva, acolo Sus - zise unul dintre doctori
. - Pai da… nu cred ca s-a întors datorită electroşocului, că îmi pierdusem încrederea în el, la un moment dat – adăugă un alt doctor.