duminică, 11 februarie 2018

DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


Am tot vorbit.. Am tot explicat.. I-am tot scuzat pe unii.. Le-am tot dat speranță celor comozi.. Celor egoiști.. Celor nepăsători.. Celor zgârciți..
DAR AZI..
Azi L-am auzit pe Domnul. Tăios, tranșant, scurt! Negru pe alb, fără figuri de stil: "M-ați hrănit, Mi-ați astâmpărat setea, M-ați îmbrăcat când eram gol și tremuram de frig, M-ați vizitat când eram bolnav, chiar și în închisori ați venit ca să-mi adresați o vorbă bună printre gratii.. Moșteniți de-acum Împărăția pregătită vouă de către Tatăl Meu la întemeierea lumii"!
Mă opresc aici, nu mai fac paranteze și divagații. Nu mai este timp de divagații. Este timpul să ne ridicăm de pe paturi, să luăm pachețelul cu mâncare și să batem în ușa săracului. Este timpul să luăm sticluța de apă și s-o oferim copilului străzii sau bătrânului fără casă. Este timpul să împrumutăm bani femeii amărâte care nu știe cu ce să cumpere o sticlă de ulei în casă, ca să pregătească prânzul copilașilor ei. Și să-i spunem atunci când i-am pus bănuțul în palmă: "Ziceți bogdaproste, doamnă"!
Este timpul pentru fapte. Puține vorbe și multe, multe fapte.. Domnul are Rai de oferit. Și îl va oferi celor care au miluit nevoiașii: "Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri fraților Mei mai mici, MIE MI-AȚI FĂCUT"!
Sunt multe religii în lume.. Dar nicăieri nu auzim astfel de cuvinte! Dumnezeu, fratele omului flămând, însetat, dezbrăcat, bolnav și privat de libertate.. Un Dumnezeu atât de sensibil.. Îmi place credința mea creștină!
Domnul să vă vindece de patima amânărilor! Domnul să vă ridice chiar azi la acțiune, la fapte!
Preotul Sorin Croitoru din Mantova

vineri, 9 februarie 2018

Rugăciunea are mare putere în familie

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...


- Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toţi membrii familiei împreună?

Cei mari trebuie să se poarte cu nobleţe. Ei să rostească toate rugăciunile de seară, iar copiilor lor să le spună: „Dacă vreţi, puteţi rămâne şi voi puţin”. Atunci când copiii sunt mai mărişori, familia poate avea un program de rugăciune. De pildă, cei mari să se roage cincisprezece minute, iar copiii două sau cinci minute, şi, dacă vor, se pot ruga şi mai mult. Dacă părinţii îi vor ţine pe copii la toate rugăciunile de seară, aceştia se vor revolta. Nu trebuiesc siliţi, pentru că ei nu au înţeles încă puterea şi valoarea rugăciunii.


Părinţii pot mânca şi fasole şi orice altă mâncare consistentă. Dar dacă copilul încă mai bea lapte, îi vor spune oare să mănânce carne, deoarece este mai întăritoare? Se poate ca ea să fie mai întăritoare, dar sărmanul copil nu o poate mistui. De aceea la început îi dau puţină cărniţă cu supă, ca să vrea să mai mănânce şi a doua oară.

- Părinte, uneori şi cei mari sunt atât de obosiţi seara, încât nu-şi pot face toate rugăciunile.

Să nu neglijeze cu totul rugăciunea. Precum în război, dacă te afli noaptea singur pe o înălţime şi înconjurat de vrăjmaşi, tragi câteva focuri de armă, ca să se înfricoşeze aceia şi să nu te asalteze, aşa şi aceştia să tragă câteva focuri, ca să se înfricoşeze aghiuţă şi să fugă.

Rugăciunea are mare putere în familie. Cunosc doi fraţi care cu rugăciunea lor au reuşit nu numai să facă să nu se despartă părinţii lor, care aveau probleme între ei, ci chiar să se iubească şi mai mult. Tatăl nostru ne spunea: „Nu ştiu ce veţi face, dar va trebui să spuneţi «prezent» lui Dumnezeu de două ori pe zi, ca să ştie unde vă aflaţi”. În fiecare dimineaţă şi seară ne făceam rugăciunile toți împreună înaintea icoanelor, tatăl, mama şi noi, copiii, iar la sfârşit făceam metanie la icoana lui Hristos. De asemenea, atunci când aveam vreo problemă, ne rugam cu toţii împreună pentru a se rezolva. Mi-aduc aminte că odată, atunci când s-a îmbolnăvit fratele cel mai mic, tatăl nostru ne-a spus:

„Veniţi să-L rugăm pe Dumnezeu ca, ori să-l facă bine, ori să-l ia, pentru a nu mai suferi”. Ne-am rugat cu toţii şi copilul s-a făcut bine. Dar şi la masă stăteam cu toţii împreună. Mai întâi făceam rugăciune şi după aceea începeam să mâncăm. Dacă cineva începea să mănânce înainte de a se binecuvânta masa, noi spuneam: „Acesta a curvit”. Lipsa înfrânării o consideram curvie. A veni fiecare acasă la orice oră vrea şi a mânca de unul singur fără a exista motiv înseamnă distrugerea familiei.

Despre mine

Fotografia mea
Sunt pe internet , pentru Slava Lui Hristos si lucrez la Via Domnului ..Iubesc Ortodoxia ,,Credinta adevărată!

Arhivă blog

https://www.diigo.com/

Postări populare

PENTRU VIZITATORI

PENTRU CEI CARE AU AJUNS AICI
LE SPUN,, BINE ATI VENIT"

PENTRU CEI CARE AU CITIT
,,SA VA FIE DE FOLOS"

PENTRU CEI CARE COMENTEAZA..
,,SA FIE ELIBERATI"

PENTRU CEI CARE PLEACA..
,,SA FITI BINECUVANTATI"


Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)

BIBLIA ORTODOXĂ

BIBLIA ORTODOXA AUDIO