Ce-am fost ? Si ce sunt ? Si ce-am să mai fiu ?

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE..

De ce Te joci cu sufletul meu, Doamne ?
Spune-mi te rog, de ce mă ridici pâna la cer si-apoi mă cobori pâna la iad ?

De ce imi umpli sufletul si-apoi mi-l golesti ?
De ce mă lasi să Te astept si nu vi?

 De ce simt durerea pe care o simt cei care pierd pe cei dragi ?Acea durere care te face sa cauti pe cel pierdut printre cei care
ii seamănă sau printre cei care iti amintesc de el ?

De ce mă inalti si-apoi mă cobori ?

Simt si bucurie, simt si durere...simt că locul meu nu mai este aici !Mă treci prin foc si nu mă mistui, mă treci prin apă si nu mă-neci
 Cândva...Ti-amintesti ? Ti-am cerut să-mi dai o inimă de piatră...să nu mai simt durere...să nu mai pot plânge...


Dar Tu mi-ai dat o inimă nouă ! Si dacă mi-ai dat o inimă nouă,
 de ce acum mi-o arzi ?

Te caut si-mi pare că Te găsesc...si iar Te pierd !
Te astept si-mi pare că vii si iar mă faci să astept !

Te chem si mi se pare că imi răspunzi si-apoi iarăsi taci.
Mă chemi, Te zăresc, apoi din nou Te ascunzi !

Sau poate ar trebui să trec prin toate acestea,
ca să inteleg jertfa mucenicilor...nevointa pustnicilor,
lepădarea de lume a celor ce Te iubesc.

Sau vrei să cunosc si să simt, durerea si mâhnirea sufletelor aruncate in iad,
după ce au văzut Slava Ta.

Poate vrei ca eu, lutul, să fiu modelat de mâinile Tale si
 să fiu lăsat in arsița Ta pentru a mă intări...pentru că altfel
m-as intoarce-napoi in pământ si m-as preface-n tărână.
Sau poate...nu stiu...

Am fost lumânare si-acum m-ai aprins ?
Am fost tăciune si-acum m-ai făcut vâlvătaie ?
Am fost matcă secată si-acum mă inunzi ?

Răspunde-mi, Te rog...!
Am fost aluat si-acum mă frământi si mă coci ?

Ce-am fost ? Ce sunt ? Si ce-am să mai fiu ?
Doar El imi va spune...Hristos !

Eliana Popa

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NĂDĂJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZĂ-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PĂCATELE NOASTRE...

Biet orfan cu chip de inger,sade trist pe-o piatră rece
Ploaia asta prinsă-n fulger,lumea parcă vrea s-o-nece!
Lui nu-i pasă nici de ploaie,nici de fulger nu se teme,
Gândul lui ca pe-o scrisoare,către Domnul il asterne!

,, - Doamne, Tu ai fost ca mine,părăsit si-nfometat?
Când ai vrut un colt de pâine,l-ai cerut si Ti l-au dat?
Doamne, Tu ai fost vreodată,insetat si zdrentăros?
Doar c-o haină căpătată de la vreun crestin milos?

Plâns-au ochii Tăi, Iisuse,asa cum au plâns ai mei ?
Cu suspinele ascunse si cu grea durere-n ei ?
Ti-ai dorit o alinare? Ai primit o mângâiere,
Când stăteau să Te doboare,ale lumii vorbe grele ?

Ti-ai dorit să ai o casă,frati, surori să te iubească?
Să vă strângeti toti la masă,cu o dragoste frătească?
Te-au lovit ca si pe mine,fără a avea vreo vină?
Ai simtit ca lângă tine, e vreo mână ce Te-alină?

Doamne, iarta-mi indrăzneala, de-a Te intreba pe Tine,
Dar nu-mi iese socoteala,de ce altii nu-s ca mine ?
Oare ce-am gresit la ceruri, de-s lăsat in voia sortii,
Si acei ce mi-au dat viată, au trecut hotarul mortii ?"

O lumină il mângâie ca o aripă de inger,
Nu-i lumina diminetii, nici lumina de la fulger,
Simte multă bucurie...si nu poate să privească
Doar aude-o voce blândă din lumina cea cerească :

,, Fiul Meu, am fost ca tine, părăsit si-nfometat
Când vândut am fost de Iuda si-n Pretoriu, judecat,
Cand am mers pe Drumul Crucii, singur si plin de durere,
Si in sete si in foame, ei mi-au dat otet si fiere !

Gol am fost in suferintă, părăsit am fost de toti,
Si cămasa de pe mine, câstigat' a fost la sorti,
Doar Măicuta mea sărmana, mi-a acoperit Făptura,
Cu năframa ei cea albă...toti ceilalti isi vărsau ura !

Plâns-au ochii Mei, copile, cu suspinele ascunse,
Auzind jalea Măicutei si ocările aduse,
Si din inăltimea Crucii, am privit prin timp...departe
Si am plâns văzând cum astăzi, lumea zace in păcate !

Mi-am dorit o alinare...n-am primit o mângâiere
Am strigat doar către Tatăl..si in Cer era tăcere,
Dar tăcerea cea din ceruri, era Sfanta Bucurie,
Asteptând ca omenirea, prin Iisus Hristos să-nvie !

Am ales ca ucenicii,frati ai mei să se numească
Si i-am strans pe toti la Cină, cu o dragoste frătească,
Am frânt pâinea si le-am dat-o, am intins cu ei in blide,
Chiar dac' am stiut că Iuda, pe-un pumn de arginti mă vinde !

M-au lovit cu ură multă, când căzut eram in tină,
Numai blânda Veronică, mi-a adus un pic odihnă
Cu năframa mi-a sters fruntea de sudoare si de sânge,
Peste spinii din coroană...lacrima-i porni a curge !

N-ai gresit nimic, copile..doar ca omul poart-o cruce,
Sau păcatul altor neamuri, unii sunt alesi a-l duce,
Tu ai fost ales să porti, ca orfan, o cruce grea,
Dar cu Harul de la Tatăl, si cu Mare Mila Mea,

Vei păsi cu indrăzneală, peste serpi si peste pietre,
Lângă tine sta-vor ingeri si din ochi nu te voi pierde,
Si in ceruri ai o Maică si pe Dumnezeu cel Sfânt,
Ai si frati...pe sfinti si ingeri ! Esti orfan doar pe pământ !"

Eliana Popa